ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3363/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3363/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor de față,
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 35 din 27 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Argeș, s-au respins cererile inculpaților V.F., C.M., V.G.G., C.D.A., M.G.M., C.O. și C.D., de schimbare a încadrării
juridice din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
S-au respins cererile inculpaților A.D.L., P.C.A.M., B.G.M. și B.I. de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
S-au respins cererile inculpatului C.O. de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de aplicare a dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 39/2003.
S-au respins cererile inculpaților A.D.L., B.G.E., C.G.F. și C.A. de aplicare a dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen.
S-au respins cererile inculpaților C.N.F., I.N. și C.A.A. de aplicare a dispozițiilor art. 74
1
C. pen. și inculpaților G.N., P.C.A.M. și C.G.F. de aplicare a dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen.
A fost condamnat inculpatul V.F., la:
- 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 279 alin. (1) raportat la art. 248 combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 15 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 33, art. 34 și art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare în condițiile art. 57 C. pen. și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În
baza dispozițiilor art. 357 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada executată începând cu data de 26 mai 2009 la zi.
A fost condamnată inculpata C.M., la:
- 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 279 alin. (1) raportat la art. 248 combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33, art. 34, art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare în condițiile art. 57 C. pen. și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 357 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatei perioada executată începând cu data de 26 mai 2009 până la 22 octombrie 2010.
A fost condamnat inculpatul V.G.G., la:
- 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 279 alin. (1) raportat la art. 248 combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În
baza art. 33, art. 34, art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare în condițiile art. 57 C. pen. și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În
baza dispozițiilor art. 357 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada executată începând cu data de 26 mai 2009 la zi.
A fost condamnat inculpatul C.N.F., la:
- 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 279 alin. (1) raportat la art. 248 combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În
baza art. 33, art. 34, art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare în condițiile art. 57 C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 357 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada executată începând cu data de 26 mai 2009 până la 8 octombrie 2010.
A fost condamnată inculpata C.D.A., la:
- 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. Pen. pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 279 alin. (1) raportat la art. 248 combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În
baza art. 33, art. 34, art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare în condițiile art. 57 C. pen. și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 357 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatei perioada executată începând cu data de 26 mai 2009 la 22 octombrie 2010.
A fost condamnat inculpatul G.N. la:
- 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 279 alin. (1) raportat la art. 248 combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 15 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 42 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 42 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. . 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33, art. 34, art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În
baza dispozițiilor art. 357 C. proc. Pen. și art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada executată începând cu data de 29 mai 2009 la zi.
A fost condamnat inculpatul A.D.L., la:
- 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 279 alin. (1) raportat la art. 248 combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 42 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33, art. 34, art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În
baza dispozițiilor art. 357 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada executată începând cu data de 29 mai 2009 la zi.
A fost condamnat inculpatul M.G.M., fără antecedente penale la:
- 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 279 alin. (1) raportat Ia art. 248 combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a), lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33, art. 34, art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, în
condițiile art. 57 C. pen. și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În
baza dispozițiilor art. 357 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada executată începând cu data de 26 mai 2009 la zi.
A fost condamnat inculpatul B.G.E., fără antecedente penale la:
- 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.de
art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 279 alin. (1) raportat la art. 248 combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În
baza art. 33, art. 34, art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În
baza dispozițiilor art. 357 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada executată începând cu data de 26 mai 2009 la zi.
A fost condamnat inculpatul C.G.F., fără antecedente penale, la:
- 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 279 alin. (1) raportat la art. 248 combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 15 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33, art. 34, art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În
baza dispozițiilor art. 357 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada executată începând cu data de 23 noiembrie 2010 la zi.
A fost condamnat inculpatul C.A.A., fără antecedente penale, la:
- 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 279 alin. (1) raportat la art. 248 combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În
baza art. 33, art. 34, art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
S-a constatat că prin încheierea din 21 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosar nr. 1921/109/2009, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, dar măsura preventivă nu a fost executată.
A fost condamnată inculpata C.D., fără antecedente penale, la:
- 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 279 alin. (1) raportat la art. 248 combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33, art. 34, art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
A fost condamnată inculpata B.G.M., fără antecedente penale, la:
- 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 279 alin. (1) raportat la art. 248 combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 42 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33, art. 34, art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) și lit. c) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.
A fost condamnat inculpatul B.I., fără antecedente penale, la:
- 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 279 alin. (1) raportat la art. 248 combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 42 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33, art. 34, art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, în
condițiile art. 57 C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 71 C. pen., s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
A fost condamnat inculpatul I.N., fără antecedente penale, la:
- 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 279 alin. (1) raportat la art. 248 combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr: 297/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33, art. 34, art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În
baza disp.art. 71 C. pen., s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
S-a constatat, că prin încheierea din 21 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosar nr. 1921/109/2009, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, dar măsura preventivă nu a fost executată.
A fost condamnat inculpatul C.O., fără antecedente penale, la:
- 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 279 alin. (1) raportat la art. 248 combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În
baza art. 33, art. 34, art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În
baza dispozițiilor art. 357 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada executată începând cu data de 23 iulie 2009 la zi.
A fost condamnat inculpatul S.E.R., cu antecedente penale, la:
- 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 279 alin. (1) raportat la art. 248 combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33, art. 34, art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, lit. b) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, lit. b) C. pen.
A fost condamnat inculpatul C.A., fără antecedente penale, la:
- 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 279 alin. (1) raportat la art. 248 combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33, art. 34, art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
A fost condamnată inculpata P.C.A.M., fără antecedente penale, la:
- 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 279 alin. (1) raportat la art. 248 combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 42 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În
baza art. 33, art. 34, art. 35 C. pen., s-a contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) și lit. c) C. pen.
În
baza dispozițiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.
A fost condamnat inculpatul I.P., cu antecedente penale, la:
- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003, în condițiile art. 37 lit. a) C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 279 alin. (1) raportat la art. 248 combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în condițiile art. 37 lit. a) C. pen.;
- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în condițiile art. 37 lit. a) C. pen.;
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în condițiile art. 37 lit. a) C. pen.;
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în condițiile art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 33 și art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen.
A fost condamnat inculpatul I.M., cu antecedente penale, la:
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003;
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen.;
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 293 C. pen.
În baza dispozițiilor art. 33 și art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza dispozițiilor art. 86
1
C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
În
baza dispozițiilor art. 86
2
C. pen., s-a fixat termen de încercare de 5 ani.
În
baza dispozițiilor art. 170 și art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea actelor false.
În
baza dispozițiilor art. 163 C. proc. pen., s-au menținut măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale cu privire la bunurile inculpaților V.F. și V.G.G.
În
baza dispozițiilor art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea următoarelor sume de bani:
- 21.042,93 RON de la inculpatul V.F.;
- 7.170,33 RON de la inculpata C.M.;
- 5.974,41 RON de la inculpata C.D.A.;
- 9.118,36 RON de la inculpatul V.G.G.;
- 21.042,93 RON de la inculpatul C.G.F.;
- 2.051,31 RON de la inculpatul I.N.;
- 744,48 RON de la inculpatul C.A.A.;
- 1.616,03 RON de la inculpatul C.N.F.;
- 12.882,25 RON de la inculpatul A.D.L.;
- 21.042,93 RON de la inculpatul G.N.;
- 1.189,93 RON de la inculpatul M.G.M.;
- 1.189,93 RON de la inculpatul B.G.E.;
- 12.182,25 RON de la inculpatul B.I.;
- 12.182,25 RON de la inculpata B.G.M.;
- 12.182,25 RON de la inculpata P.C.A.M.;
- 348,41 RON de la inculpatul C.A.
În
baza dispozițiilor art. 14 și art. 346 C. proc. pen., art. 998, art. 1000 și art. 1003 C. civ., au fost obligați inculpații, în solidar, în limita sumelor de: 1.765.742,24 RON inculpat V.F.; 689.825,30 RON inculpata C.M.; 291.044,89 RON inculpat V.G.G.; 23.676,87 RON inculpat C.N.F.; 1.765.742,24 RON inculpat C.D.A.; 1.765.742,24 RON inculpat G.N.; 1.765.742,24 RON inculpat A.D.L.; 1.025.823,18 RON inculpat M.G.M.; 285.624,36 RON inculpat B.G.E.; 1.765.742,24 RON inculpat C.G.F.; 18.048,88 RON inculpat C.A.A.; 1.126.749,82 RON inculpata C.D.; 1.765.742,24 RON inculpata B.G.M.; 1.765.742,24 RON inculpat B.I.; 72.004,82 RON inculpat I.N.; 386.569 RON inculpat C.O.; 4.039 RON inculpat S.E.R.; 2.236,88 RON inculpat C.A.; 1.765.742,24 RON inculpată P.C.A.M.; 49.617,37 RON inculpat
I.P. și cu partea responsabilă civilmente SC D.C. SA București la plata despăgubirilor civile, după cum urmează:
- 36.279,90 RON către partea civilă T.I.;
- 1.865,81 RON, către partea civilă T.N.;
- 2.590,28 RON către partea civilă T.M.;
- 2.673.15 RON către partea civilă S.N.;
- 2.673.15 RON către partea civilă S.S.;
- 1.895,81 RON către partea civilă T.R.;
- 3.077,03 RON, către partea civilă G.S.;
- 2.968,07 RON către partea civilă S.N.A.;
- 2.293,62 RON către partea civilă G.V.;
- 320,74 RON către partea civilă R.G.;
- 677,70 RON către partea civilă P.M.;
- 678,01 RON către partea civilă P.M.A.;
- 1.966,97 RON către partea civilă D.E.;
- 2.731,06 RON către partea civilă D.M.A.;
- 2.731,06 RON către partea civilă D.V.E.;
- 490,00 RON către partea civilă D.C.A.;
- 2.618,40 RON către partea civilă G.F.;
- 2.568,40 RON către partea civilă T.N.A.;
- 2.417,76 RON către partea civilă D.P.;
- 2.918.40 RON către partea civilă F.S.;
- 2.417,76 RON către partea civilă S.A.;
- 2.717,76 RON către partea civilă G.G.;
- 2.467,76 RON către partea civilă M.I.;
- 3.131,06 RON către partea civilă I.M.C.;
- 2.417,76 RON către partea civilă B.C.;
- 2.418,40 RON către partea civilă P.P.V.;
- 2.918,40 RON către partea civilă B.I.A.;
- 2.618,40 RON către partea civilă M.I.A.;
- 3.131,06 RON, către partea civilă T.P.;
- 2.534,75 RON către partea civilă L.O.;
- 1.904,00 RON către partea civilă N.T.C.;
- 2.554,50 RON către partea civilă P.M.B.;
- 2.595,37 RON către partea civilă B.G.;
- 2.045,94 RON, către partea civilă S.B.;
- 2.883,20 RON către partea civilă P.I.;
- 780,19 RON, către partea civilă C.M.A.;
- 1.783,50 RON către partea civilă G.I.;
- 2.407,47 RON către partea civilă S.M.;
- 1.983,50 RON, către partea civilă D.O.;
- 1.983,50 RON către partea civilă G.T.;
- 48,70 RON către partea civilă C.N.;
- 136,43 RON, către partea civilă C.M.B.;
- 854,63 RON către partea civilă C.I.;
- 2.631,06 RON către partea civilă G.I.A.;
- 2.442,21 RON către partea civilă R.R.;
- 661,45 RON către partea civilă F.Z.;
- 3.183,20 RON către partea civilă D.G.;
- 2.230,00 RON către partea civilă C.N.A.;
- 1.015,18 RON către partea civilă D.F.;
- 1.015,18 RON către partea civilă D.S.;
- 958,60 RON către partea civilă N.A.;
- 540,09 RON către partea civilă V.V.;
- 868,25 RON către partea civilă I.S.;
- 540,09 RON către partea civilă V.I.;
- 459,45 RON către partea civilă P.I.A.;
- 459,45 RON către partea civilă P.A.;
- 4.886,60 RON către partea civilă M.M.;
- 1.967,85 RON către partea civilă S.V.;
- 1.967,77 RON către partea civilă S.I.;
- 3.513,80 RON către partea civilă M.D.I.;
- 2.499,52 RON către partea civilă S.M.A.;
- 2.499,52 RON către partea civilă S.M.B.;
- 2.528,48 RON către partea civilă P.F.;
- 2.908,33 RON către partea civilă C.T.E.;
- 2.886,00 RON către partea civilă R.V.;
- 177,12 RON, către partea civilă T.I.I.;
- 266.405 RON către partea civilă D.G.A.;
- 3.782,79 RON către partea civilă B.S.;
- 167,90 RON către partea civilă S.C.;
- 3.782,69 RON către partea civilă D.O.A.;
- 3.782,69 RON către partea civilă T.M.A.;
- 3.782,61 RON, către partea civilă I.M.A.;
- 3.782,61 RON, către partea civilă D.I.;
- 3.520,62 RON către partea civilă O.G.;
- 3.520,62 RON către partea civilă P.M.C.;
- 3.520,62 RON către partea civilă C.F.;
- 3.520,62 RON către partea civilă C.M.C.;
- 3.448,83 RON către partea civilă P.E.;
- 3.448,83 RON către partea civilă D.E.A.;
- 3.601,38 RON către partea civilă C.I.A.;
- 3.448,93 RON către partea civilă P.D.;
- 3.448,93 RON către partea civilă P.S.;
- 3.448,93 RON către partea civilă V.M.;
- 3.210,24 RON către partea civilă D.S.E.;
- 3.210,24 RON către partea civilă P.F.A.;
- 3.210,24 RON către partea civilă S.D.;
- 3.210,24 RON către partea civilă C.N.B.;
- 3.155,52 RON către partea civilă A.G.;
- 3.155,52 RON către partea civilă P.I.B.;
- 3.389,25 RON către partea civilă B.M.;
- 3.081,00 RON către partea civilă P.V.;
- 3.434,94 RON către partea civilă T.D.C.;
- 7.019,71 RON către partea civilă I.A.;
- 434.509,26 RON către partea civilă V.V.A.;
- 3.876,71 RON către partea civilă T.V.;
- 3.615,57 RON către partea civilă T.V.A.;
- 3.615,57 RON către partea civilă B.O.;
- 3.615,57 RON către partea civilă C.M.D.;
- 3.615,57 RON către partea civilă A.V.;
- 3.615,57 RON către partea civilă H.M.;
- 3.615,57 RON către partea civilă P.V.A.;
- 3.615,7 RON către partea civilă C.E.;
- 3.356,16 RON către partea civilă D.V.;
- 3.356,16 RON către partea civilă D.A.;
- 3.356,16 RON către partea civilă C.V.;
- 3.356,16 RON către partea civilă M.S.;
- 3.356,16 RON către partea civilă R.V.A.;
- 3.356,16 RON către partea civilă P.I.C.;
- 4.122,22 RON către partea civilă B.N.;
- 838,64 RON către partea civilă D.I.A.;
- 4.122.23 RON către partea civilă B.M.A.;
- 4.464,81 RON către partea civilă M.G.;
- 4.176,96 RON către partea civilă V.G.;
- 4.176,96 RON către partea civilă H.M.A.;
- 4.176,96 RON către partea civilă T.C.C.;
- 4.176,96 RON către partea civilă V.E.;
- 4.176,96 RON către partea civilă S.S.A.;
- 4.464,81 RON către partea civilă D.G.B.;
- 4.464,81 RON către partea civilă L.G.;
- 4.464,81 RON către partea civilă N.R.;
- 4.176,96 RON către partea civilă H.C.;
- 4.176,96 RON către partea civilă B.A.;
- 4.176,96 RON către partea civilă L.T.;
- 3.615,57 RON, către partea civilă B.I.B.;
- 3.477,87 RON către partea civilă M.G.A.;
- 4.221,79 RON către partea civilă C.E.A.;
- 4.946,46 RON, către partea civilă C.C.;
- 4.443,57 RON către partea civilă D.M.;
- 4.343,57 RON către partea civilă D.C.B.;
- 1.398, 24 RON către partea civilă P.T.;
- 3.987,24 RON către partea civilă C.Z.;
- 2.899,80 RON către partea civilă A.M.;
- 2.577,26 RON către partea civilă A.I.;
- 2.961,57 RON către partea civilă A.E.;
- 4.578,24 RON către partea civilă A.I.A.;
- 3.130,75 RON, către partea civilă A.N.;
- 4.231,68 RON către partea civilă B.G.A.;
- 2.668,40 RON către partea civilă T.M.B.;
- 4.030,22 RON către partea civilă I.M.B.;
- 2.091,10 RON către partea civilă M.V.;
- 4.003,20 RON către partea civilă F.I.;
- 3.447,07 RON către partea civilă M.D.;
- 3.144,96 RON către partea civilă I.F.;
- 3.375,82 RON către partea civilă P.F.B.;
- 3.110,24 RON către partea civilă M.I.B.;
- 3.429,12 RON, către partea civilă P.I.D.;
- 2.617,76 RON către partea civilă M.O.;
- 3.119,24 RON, către partea civilă M.E.;
- 1.210,24 RON către partea civilă B.M.B.;
- 3.206,02 RON, către partea civilă N.I.;
- 3.500,50 RON, către partea civilă C.M.E.;
- 3.500,50 RON, către partea civilă C.P. reprezentată de C.M.E.;
- 3.179,12 RON către partea civilă B.O.A.;
- 3.255,82 RON către partea civilă M.L.;
- 3.009,00 RON către partea civilă N.I.A.;
- 3.676,96 RON către partea civilă O.M.;
- 3.153,51 RON către partea civilă R.E.;
- 4.303,20 RON către partea civilă C.T.F.;
- 4.152,64 RON, către partea civilă G.F.;
- 3.553,92 RON către partea civilă B.P.;
- 3.254,60 RON către partea civilă I.I.;
- 3.004,80 RON, către partea civilă F.V.;
- 3.475,68 RON, către partea civilă T.E.;
- 3.001,44 RON către partea civilă A.C.;
- 2.973,76 RON către partea civilă G.F.A.;
- 3.607,44 RON către partea civilă C.Z.A.;
- 3.744,51 RON, către partea civilă S.R.T.;
- 3.848,64 RON, către partea civilă M.M.A.;
- 3.054,60 RON către partea civilă R.G.A.;
- 3.753,36 RON către partea civilă D.T.D.;
- 3.257,44 RON către partea civilă B.S.A.;
- 3.157,24 RON către partea civilă B.V.;
- 3.703,36 RON către partea civilă G.V.A.;
- 3.853,36 RON, către partea civilă M.C.R.;
- 4.000,95 RON către partea civilă B.E.;
- 4.000,95 RON către partea civilă B.N.A.;
- 3.720,96 RON către partea civilă S.A.I.;
- 3.720,96 RON către partea civilă N.C.L.;
- 3.718,14 RON către partea civilă B.N.N.;
- 3.450,39 RON către partea civilă C.S.;
- 3.158,75 RON către partea civilă C.P.A.;
- 2.342,25 RON, către partea civilă S.A.A.;
- 2.142,25 RON, către partea civilă C.V.;
- 3.450,39 RON către partea civilă M.E.A.;
- 2.850,39 RON către partea civilă P.V.B.;
- 3.450,39 RON către partea civilă M.V.A.;
- 2.787,28 RON către partea civilă S.E.;
- 3.336,88 RON, către partea civilă Z.M.;
- 5.022,78 RON, către partea civilă B.E.A.;
- 18.513,39 RON către partea civilă C.G.;
- 22.060,00 RON către partea civilă S.G.;
- 3.068,58 RON către partea civilă G.T.N.;
- 2.887,28 RON către partea civilă Z.V.;
- 3.068,58 RON către partea civilă C.E.B.;
- 3.068,58 RON către partea civilă C.T.E.A.;
- 3.068,58 RON către partea civilă B.D.;
- 2.887,28 RON către partea civilă Z.M.A.;
- 2.849,00 RON către partea civilă R.E.A.;
- 3.094,00 RON către partea civilă J.M.;
- 3.757,28 RON către partea civilă R.A.;
- 3.293,25 RON, către partea civilă A.M.C.;
- 3.720,96 RON către partea civilă M.E.B.;
- 4.410,03 RON către partea civilă B.E.B.;
- 3.156,25 RON către partea civilă I.V.;
- 4.000,95 RON, către partea civilă B.T.;
- 3.720,96 RON către partea civilă P.M.B.;
- 3.720,96 RON către partea civilă O.C.;
- 3.720,96 RON către partea civilă C.N.C.;
- 3.720,96 RON către partea civilă P.I.E.;
- 3.720,96 RON către partea civilă S.A.B.;
- 3.453,11 RON către partea civilă M.G.B.;
- 3.720,96 RON către partea civilă P.V.C.;
- 3.720,96 RON către partea civilă I.V.A.;
- 4.000,95 RON către partea civilă R.N.;
- 3.392,64 RON către partea civilă U.T.;
- 3.912,78 RON către partea civilă D.V.A.;
- 2.892,64 RON către partea civilă E.N.;
- 3.392,64 RON către partea civilă U.M.;
- 136,89 RON către partea civilă R.S.;
- 869,93 RON către partea civilă D.D.;
- 529,59 RON către partea civilă S.C.A.;
- 250,94 RON către partea civilă D.V.B.;
- 511,28 RON către partea civilă M.E.C.;
- 223,64 RON către partea civilă B.E.A.;
- 363.603,17 RON către partea civilă J.I.;
- 798,61 RON către partea civilă N.E.;
- 3.388,48 RON către partea civilă T.M.C.;
- 3.845,92 RON către partea civilă R.C.;
- 125,82 RON către partea civilă N.R.A.;
- 3.520,62 RON către partea civilă C.M.F.;
- 2.070,88 RON către partea civilă S.P.G., reprezentat de S.N.B.;
- 3.782,79 RON către partea civilă T.E.A. reprezentată de T.F.;
- 3.782,61 RON către partea civilă N.A.A. reprezentată de N.D. și N.N.;
- 3.520,62 RON către partea civilă C.E.C. reprezentată de C.N.B.;
- 3.520,62 RON către partea civilă C.I.B. reprezentată de C.N.B.;
- 3.520,62 RON către partea civilă B.V.A. reprezentat de B.I.C.;
- 3.520,62 RON către partea civilă I.G. reprezentat de Primăria comunei D., județul Dolj.;
- 3.520,62 RON către partea civilă P.I.F. reprezentat de P.M.C.;
- 3.448,93 RON către partea civilă M.M.B. reprezentat de M.N.;
- 3.448,93 RON către partea civilă C.S.A. reprezentată de C.C.A.;
- 3.448,93 RON către partea civilă M.N.A. reprezentat de M.N.B.;
- 3.210,24 RON către partea civilă A.N.A. reprezentat de F.A.;
- 3.210,24 RON către partea civilă B.T.A. reprezentat de B.I.D.;
- 3.210,24 RON către partea civilă C.F.A. reprezentată de M.C.;
- 3.389,25 RON către partea civilă B.M.C. reprezentat de B.H.A.;
- 3.389,25 RON către partea civilă N.E.A. reprezentată de N.N.A.;
- 3.615,57 RON către partea civilă N.S. reprezentat de M.C. și N.M.;
- 3.615,57 RON către partea civilă T.I.A. reprezentat de T.M.D.;
- 3.356,16 RON către partea civila M.C.A. reprezentat de M.S.A.;
- 3.356,16 RON către partea civilă C.C.B. reprezentată de P.V.D. și P.P.;
- 3.720,96 RON către partea civila A.E.A. reprezentat de A.I.B.;
- 520,84 RON către partea civilă K.M. reprezentat de C.A.B.;
- 520,84 RON către partea civilă K.H., reprezentat de C.A.B.;
- 708,83 RON către partea civilă P.R. reprezentată de P.V.E.;
- 557,94 RON către partea civilă P.E.A. reprezentată de C.L., C.T., C.P.B.;
- 3.782,69 RON către partea civilă S.E.A., reprezentat de S.F.
S-a luat act că celelalte părți vătămate nu s-au constituit părți civile.
S-a constatat că SSIF R.B. SA, cu sediul în Suceava, SSIF S.G.I. SA Pitești, cu sediul în municipiul Pitești și SSIF C.I. SA, nu au calitatea de părți responsabile civilmente.
S-a luat act că s-au consemnat la Banca X1, Sucursala Pitești, la dispoziția Tribunalului Argeș, următoarele sume:
- 348 RON de la inculpatul C.A.;
- 1.209,30 RON și respectiv 744,48 RON de la numitul C.M.G. pentru inculpatul C.A.A.;
- 4.071,05 RON și respectiv 2.051,31 RON de la inculpatul I.N.;
- 1.616,03 RON și respectiv 2.868,80 RON de la inculpatul C.N.F.
În baza dispozițiilor art. 191 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. 37D/P/2007 din 18 iunie 2009, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Pitești, a dispus următoarele:
- Trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților:
V.F., pentru infracțiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 279 alin. (1) raportat la art. 248 combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen;
C.M., pentru infracțiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 279 alin. (1) raportat la art. 248 combinată cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
V.G.G., pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. raportat la art. 279 alin. (1) raportat la art. 248 combinat cu art. 244 p