ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1336/2011

Asupra recursurilor de față: în baza actelor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 469/F din 11 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, s-a dispus, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului J.A.J. din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; a faptei inculpatului I.C. din infracțiunea prev.de art. 248 C. pen. raportat la art. 248 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În infracțiunea prev.de art. 246 C. pen. raportat la art. 248 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; a faptei inculpatului N.I.

din infracțiunea prev.de art. 249 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 249 alin. (1) și (2) C. pen. și a faptei inculpatei M.O.R. din infracțiunea prev.de art. 249 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev.de art. 249 alin. (1) și (2) C. pen. A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului I.C. din infracțiunea prev.de art. 248 C. pen. raportat la art. 248 1 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev.de art. 249 alin. (1) și (2) C. pen. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și alin. (2) C. pen.

și art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul J.A.J. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 71-64 lit. c) C. pen. Conform art. 81-82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 5 ani. S-a făcut aplicarea art. 357 C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. cu privire la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 71 alin. final C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii prev.de art. 64 lit. c) C. pen. pe durata termenului de încercare. În baza art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I.C.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art. 246 C. pen. raportat la art. 248 1 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. au fost achitați inculpații N.I. și M.O.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art. 249 alin. (1) și (2) C. pen. Conform art. 14 și 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul J.A.J., în solidar cu părțile responsabile civilmente SC G.T.S.T. SRL și SC L.C. SRL - SC V.G. SRL la plata sumei de 5.517.278,86 dolari SUA (respectiv echivalentul în lei la data efectuării plății), din care 2.501.004,88 dolari SUA prejudiciu efectiv (valoarea creanței forfetate, respectiv scontate și neîncasate) și 3.016.273,98 dolari SUA dobândă, în favoarea părții civile SC R.B.

SA. Au fost ridicate măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanțele din 7 ianuarie 2000 și respectiv 7 februarie 2000 asupra bunurilor inculpaților N.I. și M.O.R. Această hotărâre a fost pronunțată în fond după casarea cu trimitere dispusă prin Decizia penală nr. 40/A din 22 ianuarie 2004 a Curți de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2867/2003. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: În perioada septembrie 1998 - martie 1999, SC B.A. SA a efectuat o serie de operațiuni de scontare și forfetare prin incasso documentar în favoarea unor clienți persoane juridice, între care SC G.T.S.T.C. SRL și SC L.G.C. SRL. Aceasta constituia o activitate nouă în bancă, astfel că s-au emis „Norme de lucru privind operațiuni de scontare, forfetare și avalizare", aprobate la 6 iulie 1998 și completate în luna septembrie a aceluiași an.

În baza acestor norme, SC B.A. SA a încheiat 11 convenții de forfetare cu SC G.T.S.T.C. SRL, cu o valoare totală de 2.479.335,60 dolari SUA, care au rămas nefinalizate, adică neîncasate. La data de 14 ianuarie 1999, banca exportatorului, „Banque du Caire" a atenționat că operațiunile inițiate de SC G.T.S.T.C. SRL ca ordonator de incasso nu decurg normal, importatorul neprezentându-se pentru ridicarea documentelor și plata lor. Documentele trimise pentru încasare la banca egipteană au fost restituite după trecerea termenului de decontare de 60 de zile, conform uzanțelor internaționale, întrucât clientul extern, importatorul, nu s-a prezentat să ridice marfa și să efectueze plata. La rândul său, SC B.A.

SA - Sucursala Municipiului București, a restituit clientului SC G.T.S.T.C. SRL documentele comerciale referitoare la aceste forfetari prin incasso. Comisionul nu a fost încasat, iar actele nu au fost ridicate de la SC B.A. SA - Sucursala Municipiului București. Sumele totale neîncasate de SC B.A. SA în urma nefînalizării convențiilor de forfetare a unor creanțe reprezentând documente comerciale forfetate la incasso de export au fost de 2.479.335,60 dolari SUA cu clientul SC G.T.S.T.C. SRL, derulate pe relația Egipt și 21.669,28 dolari SUA, conform convenției de scontare din 23 martie 1999, diferență rămasă de încasat de la clientul SC L.G.C. SRL. Față de situația de fapt constatată s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților :- I.C., pentru că în calitate de director al D.O.V.

din cadrul SC B.A. SA și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul că a semnat 15 convenții de scontare-forfetare cu SC G.T.S.T.C. SRL și cu SC L.C. SRL, fără existența unei documentații aferente complete și a urgentat încheierea lor cu creditarea anterioară a contului clientului; - N.I. și M.O.R. pentru că în calitate de șef al Serviciului Scontare-Forfetare și, respectiv, consilier bancar și-au încălcat îndatoririle de serviciu prin întocmirea unor rapoarte de evaluare a proceselor-verbale de analiză a tranzacțiilor, fără documentația solicitată de normele SC B.A. SA, admițând încheierea tranzacțiilor de scontare-forfetare cu SC G.T.S.T.C. SRL și SC L.G.C. SRL, pe baza unei documentații incomplete și, - J.A.J., pentru că în perioada ianuarie 1998 - iunie 1999, în calitate de administrator al SC G.T.S.T.C.

SRL și SC L.G.C. SRL, a indus în eroare reprezentanții SC B.A. SA cu prilejul încheierii și executării a cinci convenții de forfetare în cadrul operațiunilor de export pe relația Egipt și a scontării sumei de 45.000 dolari SUA, trasă de SC L.G.

SRL, emisă la 22 martie 1999 și pentru că a încheiat alte 4 convenții de forfetare după ce își pierduse calitatea de administrator a celor două societăți mai sus menționate, la data de 17 februarie 1999. Cu privire la cei trei funcționari bancari inculpați în cauză, tribunalul a reținut, sub un prim aspect că, deși în activitățile derulate în exercitarea atribuțiilor de serviciu se regăsesc unele elemente ale laturii obiective a infracțiunilor reținute în sarcina lor, prejudiciul produs părții civile nu este rezultatul activității acestora întrucât, în contextul modificării Normelor de lucru menționate și a acceptării unor bilete la ordin „în alb", măsuri dispuse de conducerea executivă a băncii și de Comitetul de coordonare al restructurării, succesul operațiunilor depindea exclusiv de buna-credință a clientului (în speță SC G.T.S.T.C.

SRL și SC L.G.C. SRL) în îndeplinirea obligațiilor asumate. Așa fiind, inculpații I., M. și N. nu puteau evita rezultatul produs decât dacă respingeau orice tip de cerere de scontare/forfetare, independent de bonitatea clientului. Or, neîndeplinirea unei obligații comerciale nu poate fi anticipată, banca finanțatoare preluând, prin definiție, riscul de neplată al exportului. S-a concluzionat că sub acest aspect sunt lipsite de semnificație atât bonitatea clientului, cât și orice documente ori rapoarte ce ar fi însoțit cererile vizând operațiunile efectuate, câtă vreme banca nu a avut nicio garanție pentru cazul neexecutării obligațiilor. În raport de activitatea celor trei inculpați funcționari ai băncii, s-a mai reținut că pe parcursul operațiunilor comerciale și financiare s-au mai comis o serie de erori care, însă, nu erau imputabile acestora.

Totodată, s-a apreciat că activitatea inculpaților I.C., N.I. și M.O.R. a fost direct influențată de deciziile directorului SC B.A. SA, ale Comitetului Conducerii Executive și ale Comitetului de Coordonare a Restructurării care au aprobat modificarea Normelor de lucru pentru scontare/forfetare (N.L.S.F.) fără să ia în considerare riscurile de neplată ale importatorului în tranzacția de forfetare a documentelor comerciale și financiare la incasso, faptul că prin forfetare se pierdea dreptul de recurs asupra exportatorului și că creanțele forfetate trebuiau garantate de o instituție bancară sau financiară. În acest context, s-a considerat că activitățile desfășurate de cei trei inculpați în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu constituie cauza vătămării produse SC B.A.

SA. Totodată, s-a apreciat că relevantă sub acest aspect este și împrejurarea că pentru niciunul din cei trei inculpați nu exista o fișă a postului care să arate în mod clar întinderea atribuțiilor și a obligațiilor ce le reveneau în cadrul Direcției, în condițiile în care, în perioada septembrie 1998 - aprilie 1999, nu era aprobat niciun Regulament de organizare și funcționare a SC B.A. SA. Sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat că a lipsit intenția (în cazul inculpatului I.C.), respectiv culpa (pentru inculpații N.I. și M.O.R.), pentru ca activitățile derulate de ei să poată întruni elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu, respectiv neglijență în serviciu. Pentru considerentele anterior prezentate, s-a reținut că faptele inculpaților I.C., N.I.

și M.O.R. nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu, respectiv, neglijență în serviciu, fiind incidente dispozițiile art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor, s-a apreciat că, în cazul inculpatului I., sunt aplicabile dispozițiile art. 246 C. pen. raportat la art. 248 1 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pe considerentul că banca este o persoană juridică de drept privat. În privința inculpaților N. și M. s-a motivat că nu sunt incidente prevederile art. 41 alin. (2) C. pen., fiind vorba despre posibile infracțiuni din culpă, incompatibile cu forma continuată de infracțiune.

În ceea ce îl privește pe inculpatul J.A.J. s-a reținut că activitatea acestuia constând în acea că, în perioada ianuarie 1998 - iunie 1999, în calitate de administrator al SC G.T.S.T.C. SRL și SC L.G.C. SRL, a indus în eroare reprezentanții SC B.A. SA cu prilejul încheierii și executării a cinci convenții de forfetare în cadrul operațiunilor de export pe relația Egipt și a operațiunii de scontare a unei sume de 45.000 dolari SUA trasă de SC L.G. SRL, emisă la 23 martie 1999 și a încheiat alte 4 convenții de forfetare după ce își pierduse calitatea de administrator a celor două societăți mai sus menționate, la data de 17 februarie 1999, constituie infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., sens în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice, reținându-se și incidența alin. (1) al art. 215 C. pen.

care reglementează infracțiunea-cadru. În concret, s-a reținut că inculpatul a profitat de crearea confuziei între incasso guvernat de R.U.U.C.I.C. de la Paris și forfetarea la incasso a unei creanțe cumpărate de SC B.A. SA, ceea ce a făcut ca funcționarii bancari să predea conosamentele (Titlul de proprietate a mărfii) restituite de banca egipteană pentru exporturile reale, situație în care SC T.G.S.T. SRL care, ulterior, a ridicat marfa în Port-Said (Egipt), a rămas și cu finanțarea de 2.479.335,60 dolari SUA și cu marfa exportată real. În aceeași manieră a procedat inculpatul și la semnarea biletului la ordin după data de 17 februarie 1999, când nu mai avea calitatea de reprezentant al SC G.T.S.T.C.

SRL. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații J.A.J., I.C. și M.O.R. În apelul parchetului, hotărârea instanței de fond a fost criticată sub aspectul greșitei achitări a inculpaților I.C., M.O.R. și N.I. și a greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului J.A.J. ca urmare a reținerii formale a circumstanței atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a) C. pen. Prin motivul de apel suplimentar, invocat la data de 10 octombrie 2008, parchetul a susținut că tribunalul a încălcat și prevederile art. 76 alin. (2) C. pen., în sensul că minimul special de 10ani închisoare nu putea fi redus sub o treime, astfel încât pedeapsa aplicată inculpatului J.A.J.

nu putea fi mai mică de 3 ani și 4 luni. Deși legal citat, inculpatul J.A.J. nu s-a prezentat în fața Curții și nu și-a motivat apelul. Prin motivele de apel formulate, inculpatul I.C. a criticat hotărârea, în principal, sub aspectul temeiului greșit al achitării pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 246 C. pen. raportat la art. 248 1 C. pen., solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., pe considerentul că actele materiale reținute în sarcina sa reprezintă acte de comerț, iar, în subsidiar, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. f) C. proc. pen., întrucât banca este o persoană juridică de drept privat și lipsește plângerea prealabilă a acesteia.

Inculpata M.O.R. a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul temeiului juridic al achitării, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. întrucât nu s-a făcut dovada unei îndepliniri defectuoase ori a unei neîndepliniri a vreunei obligații de serviciu. Prin Decizia penală nr. 271/A din 21 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 469/F din 11 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 16128/3/2005, s-a desființat, în parte, sentința atacată, iar, în rejudecare, s-au înlăturat dispozițiile art. 81-82 C. pen., făcându-se aplicarea prevederilor art. 71-64 lit. c) C. pen.

cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului J.A.J., menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței. Prin aceeași hotărâre s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații J.A.J., M.O.R. și I.C. împotriva aceleiași sentințe. În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că situația de fapt reținută de prima instanță este confirmată de probele administrate în cauză, activitatea infracțională a inculpaților find corect încadrată juridic, iar soluțiile pronunțate cu privire la inculpații J.A.J., M.O.R. și I.C. sunt legale și temeinic motivate. S-a apreciat însă că pedeapsa aplicată inculpatului J.A.J.

este greșit individualizată sub aspectul modalității de executare, reținându-se că suspendarea condiționată a executării pedepsei constitue o clemență nejustificată în raport de gradul ridicat de pericol social, valoarea prejudiciului și atitudinea procesuală a inculpatul care nu s-a prezentat nici în fața instanței de fond și nici în apel. În ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate aceluiași inculpat care a făcut obiectul cenzurii în motivul suplimentar de apel formulat de parchet la 10 octombrie 2008, instanța de apel nu 1-a supus analizei, apreciind că acesta a făcut obiectul unei „completări" tardive a motivelor de apel în raport de data declarării apelului, 8 iulie 2008. Pentru considerentele anterior menționate, în limitele precizate, Curtea de Apel București a admis apelul parchetului și a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații I.C.

și M.O.R. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații M.O.R. și J.A.J. În principal, parchetul a criticat hotărârea atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., în sfera căruia s-a argumentat că în compunerea completului de judecată care a pronunțat decizia atacată a intrat un magistrat care și-a exprimat în primul ciclu procesual, părerea cu privire la soluția ce ar putea fi dată în cauză, fiind astfel incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) C. proc. pen. În subsidiar, în sfera cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., parchetul a invocat greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului J.A.J.

sub aspectul cuantumului, ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen., iar în sfera cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. ll C. proc. pen., s-a criticat greșita respingere, pe fond, a apelului declarat de inculpatul I.C., în condițiile în care acesta era tardiv formulat. Totodată, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., reprezentantul parchetului a invocat greșita achitare a inculpaților M.O.R., I.C. și N.I. sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu și neglijență în serviciu în condițiile în care probatoriile administrate în cauză demonstrează cu certitudine existența elementelor constitutive ale acestor infracțiuni.

În completare la motivele scrise de recurs, reprezentantul parchetului a invocat oral cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. arătând că funcționarul bancar este funcționar în sensul art. 147 alin. (2) C. pen., astfel încât în încadrarea juridică a faptelor trebuia reținut și acest text de lege. Inculpata M.O.R. a criticat hotărârea atacată sub aspectul temeiului greșit al achitării, solicitând achitarea sa conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., iar inculpatul J.A.J. a invocat eroarea gravă de fapt prevăzută de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, achitarea sa în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. c) C. proc. pen. În recurs, deși legal citat, recurentul inculpat J.A.J. nu s-a prezentat pentru a susține calea de atac exercitată. Recurenta intimată inculpată M.O.R. și intimatul inculpat I.C. și-au rezervat dreptul la tăcere în fața instanței de recurs, iar intimatul inculpat N.I. a fost audiat, declarația acestuia fiind atașată la dosarul cauzei. Examinând cauza în raport de criticiie formulate, înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru existența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 3 C. proc. pen. și care face inutilă analizarea celorlalte motive invocate, argumentele fiind următoarele: În activitatea pe care o desfășoară, judecătorii au obligația de a fi imparțiali și de a decide astfel, în mod obiectiv, liberi de orice influențe în cauzele supuse examinării.

Imparțialitatea judecătorilor trebuie să fie absolută, întrucât încrederea publică și respectul pentru actul de justiție sunt garanțiile eficienței sistemului judiciar. În acest sens, dispozițiile legii procesual penale reglementează expres situațiile în care magistratul este prezumat că nu îndeplinește cerințele de imparțialitate cerute în privința oricărui tribunal. Potrivit art. 47 alin. (2) C. proc. pen., judecătorul care și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în cauză este incompatibil să se pronunțe în aceeași cauză. Ori de câte ori un judecător exprimă o părere, o judecată de valoare, redă o situație de fapt din care ar putea rezulta că și-a format o opinie asupra soluției ce poate fi pronunțată în cauza pe care o judecă sunt incidente dispozițiile art. 47 alin. (2) C. proc.

pen. pe temeiul imparțialității subiective a instanței. Jurisprudența C.E.D.O., definind aparența de imparțialitate, stabilește că instanța trebuie să fie imparțială atât din punct de vedere mental, prin aceea că „niciunul din membrii instanței nu ar trebui să aibă prejudecăți sau predilecții personale", cât și din punct de vedere obiectiv, prin aceea că „trebuie să ofere garanții pentru a exclude orice îndoială justificată în această privință" Acest ultim criteriu presupune a se analiza dacă, independent de comportamentul personal al judecătorului, există fapte determinate și verificabile care pot justifica îndoielile cu privire la imparțialitatea sa, avându-se, prin urmare, în vedere, competența sa funcțională.

Examinând actele dosarului prin prisma principiilor anterior evocate, Înalta Curte constată că prezenta cauză a parcurs două cicluri procesuale: într-un prim ciclu procesual, prin Decizia penală nr. 40/A din 22 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, instanța de apel, în complet compus din magistrații V.C. și V.H., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpații I.C., M.O.R., N.I. și J.A.J. împotriva sentinței penale nr. 639 din 7 iulie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a desființat sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul București.

În argumentarea acestei soluții s-a reținut că instanța de fond nu rezolvase toate problemele privitoare la fondul cauzei întrucât expertiza contabilă efectuată în cursul urmăririi penale era insuficient de lămuritoare pentru a se stabili cadrul legal sau ilegal în care se derulaseră operațiunile bancare de natura celor în speță și în raport de care să se poată stabili răspunderea penală a inculpaților. De asemenea, instanța de apel a reținut că proba cu expertiză tehnică era singurul mijloc de probă care putea constitui temei de apreciere a încălcărilor în raport de care se stabilește și răspunderea penală a făptuitorilor, expertiză ce se impunea a fi efectuată de experți specializați, în măsură să lămurească pe deplin faptele cauzei.

S-a mai arătat în decizia instanței de apel, luând în considerare și criticile inculpaților, că era necesară efectuarea unei expertize bancare care să lămurească mai multe aspecte indicate ca atare în decizie, expertiza efectuată în cursul urmăririi penale fiind apreciată ca insuficient de concludentă pentru stabilirea vinovăției inculpaților funcționari bancari. În plus, instanța de apel nu s-a limitat la analiza insuficienței probatoriului administrat, aspect ce a stat la baza soluției pronunțate, ci a făcut aprecieri și cu privire la faptele inculpaților și vinovăția acestora, pronunțându-se în clar asupra vinovăției inculpatului J.A.J. Totodată, instanța de apel a reținut ca fiind corect efectuate schimbările de încadrare juridică la prima instanță.

Rezultă astfel că în primul ciclu procesual, instanța de apel, în a cărei alcătuire a intrat și magistratul Viorica Costiniu, s-a exprimat neechivoc asupra expertizei contabile efectuate în faza de urmărire penală, apreciind că pe baza acestui mijloc de probă nu se puteau stabili faptele și vinovăția inculpaților. În rejudecare, s-a dat curs îndrumărilor instanței de apel în sensul efectuării unei noi expertize bancare care să răspundă și obiectivelor stabilite în apel, expertiză care a contribuit esențial la pronunțarea soluției pe fond. Prin motivele de apel formulate de parchet împotriva sentinței de achitare a inculpaților funcționari bancari a fost criticată înlăturarea din examinare a expertizei contabile efectuate inițial în faza de urmărire penală, expertiză cu privire la care instanța de apel se pronunțase anterior în sensul neconcludenței sale.

Ca atare, soluționarea cauzei în apel avea ca obiect de analiză și evaluarea celor două expertize efectuate în proces, una în faza de urmărire penală, iar cealaltă în fața instanței, cu obiectivele stabilite prin decizia de desființare cu trimitere. În aceste condiții, prezența d-nei judecător V.C. la rejudecarea cauzei în apel, după ce în primul ciclu procesual își exprimase părerea cu privire la aspecte esențiale pronunțării soluției în cauză, se circumscrie cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) C. proc. pen., fiind evidentă opinia sa în legătură cu concludenta expertizei efectuate în cursul urmăririi penale și ale cărei constatări și concluzii se invocau de către acuzare în susținerea criticilor din apel.

Ca urmare, neregularitatea constatată atrage incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., impunând desființarea deciziei din apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București. Neregularitatea constată subzistă independent de procedeul utilizat de parchet care nu a invocat situația de incompatibilitate în care se afla magistratul în cauză încă de la primul termen de judecată, pentru a invoca aceasta numai după pronunțarea soluției în cauză ca și motiv de recurs întrucât magistratul nominalizat avea posibilitatea de a se declara incompatibil, prin formulare unei cereri de abținere. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpații M.O.R. și J.A.J. împotriva Deciziei penale nr. 271/A din 21 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, va casa decizia atacată și va trimite cauza la Curtea de Apel București în vederea rejudecării apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpații J.A.J., M.O.R. și I.C. împotriva sentinței penale nr. 469/F din 11 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția I penală, urmând ca în rejudecare, în complet legal constituit, să fie avute în vedere și celelalte critici formulate în cadrul motivelor de recurs.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.; PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpații M.O.R. și J.A.J. împotriva Deciziei penale nr. 271/A din 21 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia penală atacată și trimite cauza la Curtea de Apel București în vederea rejudecării apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpații J.A.J., M.O.R. și I.C. împotriva sentinței penale nr. 469/F din 11 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția I penală. Sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenta intimată inculpată M.O.R.

și pentru intimații inculpați I.C. și N.I. până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat J.A.J. se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie 2011.