ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1336/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1336/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față: în baza actelor dosarului

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 469/F din 11 aprilie 2008 pronunțată de

Tribunalul București, secția I-a penală, s-a dispus, în temeiul art. 334 C.

proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului J.A.J. din

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3)

și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; a faptei inculpatului I.C.

din infracțiunea prev.de art. 248 C. pen. raportat la art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În infracțiunea prev.de art. 246 C.

pen. raportat la art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.; a faptei inculpatului N.I. din infracțiunea prev.de art. 249 alin.

(1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea

prevăzută de art. 249 alin. (1) și (2) C. pen. și a faptei inculpatei M.O.R.

din infracțiunea prev.de art. 249 alin. (1) și (2) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev.de art. 249 alin.

(1) și (2) C. pen.

A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a

faptei inculpatului I.C. din infracțiunea prev.de art. 248 C.

pen. raportat la art. 248

1

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. în infracțiunea prev.de art. 249 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. a) C.

pen. a fost condamnat inculpatul J.A.J. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 3

ani interzicerea drepturilor prev.de art. 71-64 lit. c) C. pen.

Conform art. 81-82 C. pen. s-a dispus suspendarea

condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de

încercare de 5 ani.

S-a făcut aplicarea art. 357 C. proc. pen. raportat la art. 83

C. pen. cu privire la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. final C. pen. a fost suspendată

executarea pedepsei accesorii prev.de art. 64 lit. c) C. pen. pe

durata termenului de încercare.

În baza art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen. a fost achitat inculpatul I.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de

art. 246 C. pen. raportat la art. 248

1

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

În baza art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen. au fost achitați inculpații N.I. și M.O.R. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prev.de art. 249 alin. (1) și (2) C. pen.

Conform art. 14 și 346 C. proc. pen. a fost obligat

inculpatul J.A.J., în solidar cu părțile responsabile civilmente SC G.T.S.T.

SRL și SC L.C. SRL - SC V.G. SRL la plata sumei de 5.517.278,86 dolari SUA

(respectiv echivalentul în lei la data efectuării plății), din care

2.501.004,88 dolari SUA prejudiciu efectiv (valoarea creanței forfetate, respectiv

scontate și neîncasate) și 3.016.273,98 dolari SUA dobândă, în favoarea părții

civile SC R.B. SA.

Au fost ridicate măsurile asigurătorii dispuse prin

ordonanțele din 7 ianuarie 2000 și respectiv 7 februarie 2000 asupra bunurilor

inculpaților N.I. și M.O.R.

Această hotărâre a fost pronunțată în fond după casarea cu

trimitere dispusă prin Decizia penală nr. 40/A din 22 ianuarie 2004 a Curți de

Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2867/2003.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut

următoarea situație de fapt:

În perioada septembrie 1998 - martie 1999, SC B.A. SA a

efectuat o serie de operațiuni de scontare și forfetare prin incasso documentar

în favoarea unor clienți persoane juridice, între care SC G.T.S.T.C. SRL și SC

L.G.C. SRL.

Aceasta constituia o activitate nouă în bancă, astfel că s-au

emis „Norme de lucru privind operațiuni de scontare, forfetare și

avalizare", aprobate la 6 iulie 1998 și completate în luna septembrie a

aceluiași an.

În baza acestor norme, SC B.A. SA a încheiat 11 convenții de

forfetare cu SC G.T.S.T.C. SRL, cu o valoare totală de 2.479.335,60 dolari SUA,

care au rămas nefinalizate, adică neîncasate.

La data de 14 ianuarie 1999, banca exportatorului, „Banque du

Caire" a atenționat că operațiunile inițiate de SC G.T.S.T.C. SRL ca

ordonator de incasso nu decurg normal, importatorul neprezentându-se pentru

ridicarea documentelor și plata lor.

Documentele trimise pentru încasare la banca egipteană au

fost restituite după trecerea termenului de decontare de 60 de zile, conform

uzanțelor internaționale, întrucât clientul extern, importatorul, nu s-a

prezentat să ridice marfa și să efectueze plata.

La rândul său, SC B.A. SA - Sucursala Municipiului București,

a restituit clientului SC G.T.S.T.C. SRL documentele comerciale referitoare la

aceste forfetari prin incasso.

Comisionul nu a fost încasat, iar actele nu au fost

ridicate de la SC B.A. SA - Sucursala Municipiului București.

Sumele totale neîncasate de SC B.A. SA în urma nefînalizării

convențiilor de forfetare a unor creanțe reprezentând documente comerciale

forfetate la incasso de export au fost de 2.479.335,60 dolari SUA cu clientul SC

G.T.S.T.C. SRL, derulate pe relația Egipt și 21.669,28 dolari SUA, conform

convenției de scontare din 23 martie 1999, diferență rămasă de încasat de la

clientul SC L.G.C. SRL.

Față de situația de fapt constatată s-a dispus trimiterea în

judecată a inculpaților :- I.C., pentru că în calitate de director al D.O.V.

din cadrul SC B.A. SA și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu,

în sensul că a semnat 15 convenții de scontare-forfetare cu SC G.T.S.T.C. SRL

și cu SC L.C. SRL, fără existența unei documentații aferente complete și a

urgentat încheierea lor cu creditarea anterioară a contului clientului;

- N.I. și M.O.R. pentru că în calitate de șef al Serviciului

Scontare-Forfetare și, respectiv, consilier bancar și-au încălcat îndatoririle

de serviciu prin întocmirea unor rapoarte de evaluare a proceselor-verbale de

analiză a tranzacțiilor, fără documentația solicitată de normele SC B.A. SA,

admițând încheierea tranzacțiilor de scontare-forfetare cu SC G.T.S.T.C. SRL și

SC L.G.C. SRL, pe baza unei documentații incomplete și,

- J.A.J., pentru că în perioada ianuarie 1998 - iunie 1999,

în calitate de administrator al SC G.T.S.T.C. SRL și SC L.G.C. SRL, a indus în

eroare reprezentanții SC B.A. SA cu prilejul încheierii și executării a cinci

convenții de forfetare în cadrul operațiunilor de export pe relația Egipt și a

scontării sumei de 45.000 dolari SUA, trasă de SC L.G. SRL, emisă la 22 martie 1999

și pentru că a încheiat alte 4 convenții de forfetare după ce își pierduse

calitatea de administrator a celor două societăți mai sus menționate, la data

de 17 februarie 1999.

Cu privire la cei trei funcționari bancari inculpați în

cauză, tribunalul a reținut, sub un prim aspect că, deși în activitățile

derulate în exercitarea atribuțiilor de serviciu se regăsesc unele elemente ale

laturii obiective a infracțiunilor reținute în sarcina lor, prejudiciul produs

părții civile nu este rezultatul activității acestora întrucât, în contextul

modificării Normelor de lucru menționate și a acceptării unor bilete la ordin

„în alb", măsuri dispuse de conducerea executivă a băncii și de Comitetul

de coordonare al restructurării, succesul operațiunilor depindea exclusiv de

buna-credință a clientului (în speță SC G.T.S.T.C. SRL și SC L.G.C. SRL) în

îndeplinirea obligațiilor asumate. Așa fiind, inculpații I., M. și N. nu puteau

evita rezultatul produs decât dacă respingeau orice tip de cerere de

scontare/forfetare, independent de bonitatea clientului. Or, neîndeplinirea unei

obligații comerciale nu poate fi anticipată, banca finanțatoare preluând, prin

definiție, riscul de neplată al exportului.

S-a concluzionat că sub acest aspect sunt lipsite de

semnificație atât bonitatea clientului, cât și orice documente ori rapoarte ce

ar fi însoțit cererile vizând operațiunile efectuate, câtă vreme banca nu a

avut nicio garanție pentru cazul neexecutării obligațiilor.

În raport de activitatea celor trei inculpați funcționari ai

băncii, s-a mai reținut că pe parcursul operațiunilor comerciale și financiare

s-au mai comis o serie de erori care, însă, nu erau imputabile acestora.

Totodată, s-a apreciat că activitatea inculpaților I.C., N.I.

și M.O.R. a fost direct influențată de deciziile directorului SC B.A. SA, ale

Comitetului Conducerii Executive și ale Comitetului de Coordonare a

Restructurării care au aprobat modificarea Normelor de lucru pentru scontare/forfetare

(N.L.S.F.) fără să ia în considerare riscurile de neplată ale importatorului în

tranzacția de forfetare a documentelor comerciale și financiare la incasso,

faptul că prin forfetare se pierdea dreptul de recurs asupra exportatorului și

că creanțele forfetate trebuiau garantate de o instituție bancară sau

financiară.

În acest context, s-a considerat că activitățile desfășurate

de cei trei inculpați în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu constituie

cauza vătămării produse SC B.A. SA.

Totodată, s-a apreciat că relevantă sub acest aspect este și

împrejurarea că pentru niciunul din cei trei inculpați nu exista o fișă a

postului care să arate în mod clar întinderea atribuțiilor și a obligațiilor ce

le reveneau în cadrul Direcției, în condițiile în care, în perioada septembrie

1998 - aprilie 1999, nu era aprobat niciun Regulament de organizare și

funcționare a SC B.A. SA.

Sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat că a lipsit

intenția (în cazul inculpatului I.C.), respectiv culpa (pentru inculpații N.I.

și M.O.R.), pentru ca activitățile derulate de ei să poată întruni elementele

constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu, respectiv neglijență în

serviciu.

Pentru considerentele anterior prezentate, s-a reținut că

faptele inculpaților I.C., N.I. și M.O.R. nu întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunilor de abuz în serviciu, respectiv, neglijență în serviciu,

fiind incidente dispozițiile art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor, s-a

apreciat că, în cazul inculpatului I., sunt aplicabile dispozițiile art. 246 C.

pen. raportat la art. 248

1

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., pe considerentul că banca este o persoană juridică de drept privat.

În privința inculpaților N. și M. s-a motivat că nu

sunt incidente prevederile art. 41 alin. (2) C. pen., fiind vorba despre

posibile infracțiuni din culpă, incompatibile cu forma continuată de

infracțiune.

În ceea ce îl privește pe inculpatul J.A.J. s-a reținut că activitatea

acestuia constând în acea că, în perioada ianuarie 1998 - iunie 1999, în

calitate de administrator al SC G.T.S.T.C. SRL și SC L.G.C. SRL, a indus în

eroare reprezentanții SC B.A. SA cu prilejul încheierii și executării a cinci

convenții de forfetare în cadrul operațiunilor de export pe relația Egipt și a

operațiunii de scontare a unei sume de 45.000 dolari SUA trasă de SC L.G. SRL,

emisă la 23 martie 1999 și a încheiat alte 4 convenții de forfetare după ce își

pierduse calitatea de administrator a celor două societăți mai sus menționate,

la data de 17 februarie 1999, constituie infracțiunea de înșelăciune prevăzută

de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., sens în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice, reținându-se și

incidența alin. (1) al art. 215 C. pen. care reglementează infracțiunea-cadru.

În concret, s-a reținut că inculpatul a profitat de

crearea confuziei între incasso guvernat de R.U.U.C.I.C. de la Paris și

forfetarea la incasso a unei creanțe cumpărate de SC B.A. SA, ceea ce a făcut

ca funcționarii bancari să predea conosamentele (Titlul de proprietate a

mărfii) restituite de banca egipteană pentru exporturile reale, situație în

care SC T.G.S.T. SRL care, ulterior, a ridicat marfa în Port-Said (Egipt), a

rămas și cu finanțarea de 2.479.335,60 dolari SUA și cu marfa exportată real.

În aceeași manieră a procedat inculpatul și la semnarea

biletului la ordin după data de 17 februarie 1999, când nu mai avea calitatea

de reprezentant al SC G.T.S.T.C. SRL.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul

de pe lângă Tribunalul București și inculpații J.A.J., I.C. și M.O.R.

În apelul parchetului, hotărârea instanței de fond a

fost criticată sub aspectul greșitei achitări a inculpaților I.C., M.O.R. și N.I.

și a greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului J.A.J. ca urmare

a reținerii formale a circumstanței atenuante judiciare prev. de art. 74 lit.

a) C. pen.

Prin motivul de apel suplimentar, invocat la data de 10

octombrie 2008, parchetul a susținut că tribunalul a încălcat și prevederile art.

76 alin. (2) C. pen., în sensul că minimul special de 10ani închisoare nu putea

fi redus sub o treime, astfel încât pedeapsa aplicată inculpatului J.A.J. nu

putea fi mai mică de 3 ani și 4 luni.

Deși legal citat, inculpatul J.A.J. nu s-a prezentat în fața

Curții și nu și-a motivat apelul.

Prin motivele de apel formulate, inculpatul I.C. a

criticat hotărârea, în principal, sub aspectul temeiului greșit al achitării

pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 246 C.

pen. raportat la art. 248

1

C. pen., solicitând achitarea în temeiul art.

11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., pe considerentul că

actele materiale reținute în sarcina sa reprezintă acte de comerț, iar, în

subsidiar, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. f)

C. proc. pen., întrucât banca este o persoană juridică de drept privat și

lipsește plângerea prealabilă a acesteia.

Inculpata M.O.R. a criticat hotărârea primei instanțe

sub aspectul temeiului juridic al achitării, solicitând achitarea în temeiul art.

11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. întrucât nu s-a făcut

dovada unei îndepliniri defectuoase ori a unei neîndepliniri a vreunei

obligații de serviciu.

Prin Decizia penală nr. 271/A din 21 decembrie 2009 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București

împotriva sentinței penale nr. 469/F din 11 aprilie 2008 pronunțată de

Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 16128/3/2005, s-a

desființat, în parte, sentința atacată, iar, în rejudecare, s-au înlăturat

dispozițiile art. 81-82 C. pen., făcându-se aplicarea prevederilor art. 71-64 lit.

c) C. pen. cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului J.A.J.,

menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin aceeași hotărâre s-au respins, ca nefondate, apelurile

formulate de inculpații J.A.J., M.O.R. și I.C. împotriva aceleiași sentințe.

În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că situația de

fapt reținută de prima instanță este confirmată de probele administrate în

cauză, activitatea infracțională a inculpaților find corect încadrată juridic,

iar soluțiile pronunțate cu privire la inculpații J.A.J., M.O.R. și I.C. sunt

legale și temeinic motivate.

S-a apreciat însă că pedeapsa aplicată inculpatului J.A.J.

este greșit individualizată sub aspectul modalității de executare, reținându-se

că suspendarea condiționată a executării pedepsei constitue o clemență

nejustificată în raport de gradul ridicat de pericol social, valoarea

prejudiciului și atitudinea procesuală a inculpatul care nu s-a prezentat nici

în fața instanței de fond și nici în apel.

În ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate aceluiași

inculpat care a făcut obiectul cenzurii în motivul suplimentar de apel formulat

de parchet la 10 octombrie 2008, instanța de apel nu 1-a supus analizei, apreciind

că acesta a făcut obiectul unei „completări" tardive a motivelor de apel

în raport de data declarării apelului, 8 iulie 2008.

Pentru considerentele anterior menționate, în limitele

precizate, Curtea de Apel București a admis apelul parchetului și a respins, ca

nefondate, apelurile declarate de inculpații I.C. și M.O.R.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații M.O.R. și J.A.J.

În principal, parchetul a criticat hotărârea atacată prin

prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 3 C.

proc. pen., în sfera căruia s-a argumentat că în compunerea completului de

judecată care a pronunțat decizia atacată a intrat un magistrat care și-a

exprimat în primul ciclu procesual, părerea cu privire la soluția ce ar putea

fi dată în cauză, fiind astfel incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art.

47 alin. (2) C. proc. pen.

În subsidiar, în sfera cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., parchetul a invocat greșita individualizare a

pedepsei aplicate inculpatului J.A.J. sub aspectul cuantumului, ca urmare a

încălcării dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen., iar în sfera cazului de

casare prev. de art. 385

9

pct. ll C. proc. pen., s-a criticat greșita

respingere, pe fond, a apelului declarat de inculpatul I.C., în condițiile în

care acesta era tardiv formulat.

Totodată, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 18 C. proc. pen., reprezentantul parchetului a invocat

greșita achitare a inculpaților M.O.R., I.C. și N.I. sub aspectul comiterii

infracțiunilor de abuz în serviciu și neglijență în serviciu în condițiile în

care probatoriile administrate în cauză demonstrează cu certitudine existența

elementelor constitutive ale acestor infracțiuni.

În completare la motivele scrise de recurs, reprezentantul

parchetului a invocat oral cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 17 C. proc. pen. arătând că funcționarul bancar este funcționar în

sensul art. 147 alin. (2) C. pen., astfel încât în încadrarea juridică a

faptelor trebuia reținut și acest text de lege.

Inculpata M.O.R. a criticat hotărârea atacată sub aspectul

temeiului greșit al achitării, solicitând achitarea sa conform art. 11 pct. 2 lit.

a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., iar inculpatul J.A.J. a invocat

eroarea gravă de fapt prevăzută de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.,

solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare,

achitarea sa în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc.

pen.

În recurs, deși legal citat, recurentul inculpat J.A.J. nu

s-a prezentat pentru a susține calea de atac exercitată.

Recurenta intimată inculpată M.O.R. și intimatul inculpat I.C.

și-au rezervat dreptul la tăcere în fața instanței de recurs, iar intimatul

inculpat N.I. a fost audiat, declarația acestuia fiind atașată la dosarul

cauzei.

Examinând cauza în raport de criticiie formulate, înalta

Curte constată că recursurile sunt fondate pentru existența cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 3 C. proc. pen. și care face inutilă

analizarea celorlalte motive invocate, argumentele fiind următoarele:

În activitatea pe care o desfășoară, judecătorii au obligația

de a fi imparțiali și de a decide astfel, în mod obiectiv, liberi de orice

influențe în cauzele supuse examinării.

Imparțialitatea judecătorilor trebuie să fie absolută,

întrucât încrederea publică și respectul pentru actul de justiție sunt

garanțiile eficienței sistemului judiciar.

În acest sens, dispozițiile legii procesual penale reglementează

expres situațiile în care magistratul este prezumat că nu îndeplinește

cerințele de imparțialitate cerute în privința oricărui tribunal.

Potrivit art. 47 alin. (2) C. proc. pen., judecătorul care

și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în

cauză este incompatibil să se pronunțe în aceeași cauză.

Ori de câte ori un judecător exprimă o părere, o judecată de

valoare, redă o situație de fapt din care ar putea rezulta că și-a format o

opinie asupra soluției ce poate fi pronunțată în cauza pe care o judecă sunt

incidente dispozițiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen. pe temeiul

imparțialității subiective a instanței.

Jurisprudența C.E.D.O., definind aparența de imparțialitate,

stabilește că instanța trebuie să fie imparțială atât din punct de vedere

mental, prin aceea că „niciunul din membrii instanței nu ar trebui să aibă

prejudecăți sau predilecții personale", cât și din punct de vedere

obiectiv, prin aceea că „trebuie să ofere garanții pentru a exclude orice

îndoială justificată în această privință"

Acest ultim criteriu presupune a se analiza dacă, independent

de comportamentul personal al judecătorului, există fapte determinate și

verificabile care pot justifica îndoielile cu privire la imparțialitatea sa, avându-se,

prin urmare, în vedere, competența sa funcțională.

Examinând actele dosarului prin prisma principiilor anterior

evocate, Înalta Curte constată că prezenta cauză a parcurs două cicluri

procesuale: într-un prim ciclu procesual, prin Decizia penală nr. 40/A din 22

ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, instanța de

apel, în complet compus din magistrații V.C. și V.H., a admis apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpații I.C., M.O.R.,

N.I. și J.A.J. împotriva sentinței penale nr. 639 din 7 iulie 2003 pronunțată

de Tribunalul București, secția I penală, a desființat sentința atacată și a

dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul

București.

În argumentarea acestei soluții s-a reținut că instanța

de fond nu rezolvase toate problemele privitoare la fondul cauzei întrucât

expertiza contabilă efectuată în cursul urmăririi penale era insuficient de

lămuritoare pentru a se stabili cadrul legal sau ilegal în care se derulaseră

operațiunile bancare de natura celor în speță și în raport de care să se poată

stabili răspunderea penală a inculpaților.

De asemenea, instanța de apel a reținut că proba cu expertiză

tehnică era singurul mijloc de probă care putea constitui temei de apreciere a

încălcărilor în raport de care se stabilește și răspunderea penală a

făptuitorilor, expertiză ce se impunea a fi efectuată de experți specializați,

în măsură să lămurească pe deplin faptele cauzei.

S-a mai arătat în decizia instanței de apel, luând în considerare

și criticile inculpaților, că era necesară efectuarea unei expertize bancare

care să lămurească mai multe aspecte indicate ca atare în decizie, expertiza

efectuată în cursul urmăririi penale fiind apreciată ca insuficient de

concludentă pentru stabilirea vinovăției inculpaților funcționari bancari.

În plus, instanța de apel nu s-a limitat la analiza

insuficienței probatoriului administrat, aspect ce a stat la baza soluției

pronunțate, ci a făcut aprecieri și cu privire la faptele inculpaților și vinovăția

acestora, pronunțându-se în clar asupra vinovăției inculpatului J.A.J.

Totodată, instanța de apel a reținut ca fiind corect

efectuate schimbările de încadrare juridică la prima instanță.

Rezultă astfel că în primul ciclu procesual, instanța de apel,

în a cărei alcătuire a intrat și magistratul Viorica Costiniu, s-a exprimat

neechivoc asupra expertizei contabile efectuate în faza de urmărire penală,

apreciind că pe baza acestui mijloc de probă nu se puteau stabili faptele și

vinovăția inculpaților.

În rejudecare, s-a dat curs îndrumărilor instanței de apel în

sensul efectuării unei noi expertize bancare care să răspundă și obiectivelor

stabilite în apel, expertiză care a contribuit esențial la pronunțarea soluției

pe fond.

Prin motivele de apel formulate de parchet împotriva

sentinței de achitare a inculpaților funcționari bancari a fost criticată

înlăturarea din examinare a expertizei contabile efectuate inițial în faza de

urmărire penală, expertiză cu privire la care instanța de apel se pronunțase anterior

în sensul neconcludenței sale.

Ca atare, soluționarea cauzei în apel avea ca obiect de

analiză și evaluarea celor două expertize efectuate în proces, una în faza de

urmărire penală, iar cealaltă în fața instanței, cu obiectivele stabilite prin

decizia de desființare cu trimitere.

În aceste condiții, prezența d-nei judecător V.C. la

rejudecarea cauzei în apel, după ce în primul ciclu procesual își exprimase

părerea cu privire la aspecte esențiale pronunțării soluției în cauză, se

circumscrie cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) C. proc.

pen., fiind evidentă opinia sa în legătură cu concludenta expertizei efectuate

în cursul urmăririi penale și ale cărei constatări și concluzii se invocau de

către acuzare în susținerea criticilor din apel.

Ca urmare, neregularitatea constatată atrage incidența

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 3 C. proc.

pen., impunând desființarea deciziei din apel și trimiterea cauzei spre

rejudecare la Curtea de Apel București.

Neregularitatea constată subzistă independent de

procedeul utilizat de parchet care nu a invocat situația de incompatibilitate

în care se afla magistratul în cauză încă de la primul termen de judecată,

pentru a invoca aceasta numai după pronunțarea soluției în cauză ca și motiv de

recurs întrucât magistratul nominalizat avea posibilitatea de a se declara

incompatibil, prin formulare unei cereri de abținere.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpații M.O.R. și J.A.J. împotriva

Deciziei penale nr. 271/A din 21 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, va casa decizia atacată

și va trimite cauza la Curtea de Apel București în vederea rejudecării

apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de

inculpații J.A.J., M.O.R. și I.C. împotriva sentinței penale nr. 469/F din 11

aprilie 2008 a Tribunalului București, secția I penală, urmând ca în

rejudecare, în complet legal constituit, să fie avute în vedere și celelalte

critici formulate în cadrul motivelor de recurs.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București și de inculpații M.O.R. și J.A.J. împotriva Deciziei penale nr.

271/A din 21 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia penală atacată și trimite cauza la

Curtea de Apel București în vederea rejudecării apelurilor declarate de Parchetul

de pe lângă Tribunalul București și de inculpații J.A.J., M.O.R. și I.C. împotriva

sentinței penale nr. 469/F din 11 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția

I penală.

Sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariile apărătorilor

desemnați din oficiu pentru recurenta intimată inculpată M.O.R. și pentru

intimații inculpați I.C. și N.I. până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat J.A.J. se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie 2011.