ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1205/2012

În data de 17 iunie 2010 a pretins și a primit suma de 200 RON de la martorul denunțător S.I.I., în scopul rezolvării favorabile a începerii urmăririi penale și administrării probelor, acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu, în Dosarele penale nr. 2841/P/2010 și nr. 2835/P/2010, unde partea vătămată era S.I.I., tatăl denunțătorului;

Ulterior, la câteva zile, tot în scopul soluționării favorabile a celor două cauze penale, inculpatul a primit de la același denunțător tot suma de 200 RON;

În ziua de 22 iunie 2010, folosind același mod de operare, inculpatul a pretins de la martorul denunțător Z.M. suma de 150 euro și a primit de la martora M.I.M., în echivalent suma de 600 RON;

În aceeași zi, în aceste condiții, inculpatul a scris o declarație pe formular tipizat, specific actelor premergătoare începerii urmăririi penale, în numele lui V.A.I. care nu era în țară, solicitându-i martorei Z.M. să scrie olograf „Atât declar și semnez personal, V.A.I.”, fapt pe care aceasta l-a și realizat, și a datat declarația 16 iunie 2010;

Ulterior, inculpatul a atașat declarația la dosarul cauzei. Prin încheierea din 25 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1571/90/2010, Tribunalul Vâlcea, secția penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., a dispus admiterea plângerii formulate de petentele B.O. și B.A. din Râmnicu Vâlcea. S-a desființat în parte ordonanța din 12 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, sub aspectul scoaterii de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ față de intimatul M.C. S-a reținut cauza spre judecare. S-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de M.C. pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 alin. (1) și art. 291 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. S-au menținut celelalte dispoziții ale ordonanței procurorului. Inculpatul M.C. este acuzat de faptul că:

În data de 3 august 2009, inculpatul M.C., în calitate de agent de poliție judiciară desemnat să instrumenteze Dosarul nr. 4247/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea (având ca obiect sesizarea părții vătămate B.O., privind săvârșirea faptelor de amenințare și insultă de către făptuitorul C.A.), a falsificat declarația martorei B.A., fără să o audieze pe aceasta, consemnând aspecte nereale în legătură cu situația de fapt ce se impunea a fi lămurită;

Înscrisul oficial denumit „declarație” a martorei B.A. a fost atașat la dosar, iar la 4 august 2009, inculpatul a redactat referatul cu propunere de a nu se începe urmărirea penală față de făptuitorul C.A. Prin încheierea din 17 noiembrie 2010, potrivit art. 34 lit. d) C. proc. pen., tribunalul, constatând că între cele 7 infracțiuni există legătură, pentru o bună înfăptuire a justiției, a dispus conexarea celor două dosare. În cursul procesului, atât în faza urmăririi penale, cât și a cercetării judecătorești, inculpatul M.C. a recunoscut parțial comiterea infracțiunilor respectiv a faptei de luare de mită. Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, respectiv denunțurile și declarațiile martorilor S.I.I., Z.M., M.I.M., B.O., B.A., procesele-verbale de confruntare, raportul de constatare tehnico-științifică, CD și procese-verbale de transcriere, înscrisuri și acte medicale, tribunalul constată că se confirmă existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția penală a autorului acestora. Astfel, tribunalul a reținut că inculpatul M.C. și-a desfășurat activitatea ca agent de poliție, fiind desemnat ca lucrător de poliție judiciară la Biroul de Investigații Criminale din cadrul poliției municipiului Râmnicu Vâlcea. În această calitate, inculpatul avea, printre altele, potrivit Legii nr. 364/2004, privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, precum și a fișei postului, atribuții în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală. În acest context, inculpatului i-au fost repartizate, spre soluționare și cauzele penale, aflate în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea: - Dosar nr. 3126/P/2010 privind pe V.A.I. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 193 C. pen. și art. 1 pct. 1 1 din Legea nr. 61/1991; - Dosar nr. 2841/P/2010 privind pe A.G. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 260 C. pen., având ca obiect plângerea formulată de S.I.I.; - Dosar nr. 4247/P/2009 privind pe C.A. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 193 și art. 205 C. pen., la plângerea formulată de persoana vătămată B.O. De asemenea, inculpatul a efectuat acte de cercetare penală și în Dosarul nr. 2835/P/2010 al aceluiași parchet, privind pe G.I., sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen., având ca obiect plângerea formulată de partea vătămată S.I.I. În data de 16 iunie 2010, în instrumentarea Dosarului nr. 2841/P/2010, inculpatul a audiat-o pe persoana vătămată S.I.I., iar a doua zi, la 17 iunie 2010, a pretins și a primit de la fiul acesteia, martorul denunțător S.I.I., pentru rezolvarea favorabilă a plângerii, în sensul începerii urmăririi penale și administrării probelor, suma de 200 RON, în cadrul unei discuții purtate în autoturismul martorului, discuție ce a fost înregistrată și realizată cu telefonul mobil de denunțător și pusă la dispoziția organelor de urmărire penală, din care rezultă acțiunile realizate de inculpat. La câteva zile, tot în scopul soluționării favorabile a celor două cauze penale și a administrării probelor inculpatul a primit de la același denunțător S.I.I. suma de 200 RON. Prin rezoluția din 23 iunie 2010, după pretinderea și primirea sumelor de bani, în Dosarul nr. 2841/P/2010, inculpatul a dispus începerea urmăririi penale față de A.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 250 C. pen. În Dosarul nr. 2835/P/2010, deși nu-i fusese repartizat în vederea efectuării cercetărilor penale, dosar pe care l-a luat de la colegul său, agentul de poliție S.I., inculpatul M.C. a procedat la audierea de persoane, a solicitat relații și a întocmit procese-verbale. În aceeași perioadă și în același context, în Dosarul penal nr. 3126/P/2010, la data de 21 iunie 2010, inculpatul a dispus citarea făptuitorului V.A.I. pentru audiere în data de 22 iunie 2010, scop în care s-a deplasat la domiciliul acestuia unde a luat legătura cu mama sa, învinuita Z.M., care a precizat că fiul său este plecat din 17 iunie 2010 la muncă în străinătate și nu se poate întoarce. În ziua de 22 iunie 2010, în jurul orelor 15:00, în biroul inculpatului de la sediul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea s-au prezentat învinuita Z.M. și martora M.I.M. Inculpatul i-a prezentat situația ca fiind mai gravă, fiul învinuitei având două dosare penale și i-a indicat un dosar voluminos. Învinuita a insistat, întrebându-l pe inculpat, ce poate face pentru a amâna prezentarea fiului său la poliție. În aceste condiții, inculpatul a scris o declarație pe formular tipizat, în numele lui V.A.I., iar la final i-a solicitat învinuitei Z.M. să scrie olograf „Atât declar și semnez personal - V.A.I.”, fapt cu care aceasta a fost de acord. Declarația a fost datată 16 iunie 2010 și atașată la dosarul cauzei de către inculpat. În contextul aceleiași discuții, la întrebările învinuitei Z.M. ce poate face pentru a amâna prezentarea fiului său la poliție și rezolvarea situației, inculpatul i-a pretins suma de 150 euro pentru a face ca „dosarul să dispară”. Învinuita Z.M., neavând bani, i-a comunicat pretențiile inculpatului martorei M.I.M., prietenă cu fiul ei, care s-a oferit să o ajute și după ce a luat 60 RON din domiciliul său, cele două au revenit în biroul inculpatului unde martora M.I.M. i-a dat suma de 600 RON. Inculpatul a asigurat-o pe învinuită că va face ca unul din dosare „să dispară”, iar în celălalt dosar „în cel mai rău caz, va primi o amendă administrativă”. Din verificările efectuate, a rezultat că în intervalul 14-18 iunie 2010, când inculpatul ar fi realizat actele de cercetare penală (audierea făptuitorului V.A.I. din 16 iunie 2010), în realitate, dosarul se afla la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea pentru atribuirea numărului unic de înregistrare. De asemenea, din procesele-verbale aflate în dosar și din declarațiile martorilor și făptuitorului, rezultă că acesta nu a fost niciodată audiat de inculpat, pentru că din 17 iunie 2006 se afla la muncă în Spania. În raportul de constatare tehnico-științifică se concluzionează că scrisul de completare „atât declar și semnez personal V.A.I.” aparține învinuitei Z.M. Anterior comiterii acestor fapte, în cursul anului 2010, prin ordonanța din 12 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, inculpatul a fost sancționat cu suma de 1.000 RON amendă administrativă pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals, prevăzute de art. 289 alin. (1) și art. 291 C. pen. Totodată, în baza art. 42 raportat la art. 41 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus disjungerea cercetărilor și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind autori necunoscuți sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Procurorul de caz a stabilit că agentul de poliție judiciară M.C. a fost desemnat să instrumenteze Dosarul nr. 4247/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea ce avea ca obiect sesizarea persoanei vătămate B.O. privind săvârșirea faptelor de amenințare și insultă de către făptuitorul C.A. S-a reținut că în acest dosar declarația părții vătămate B.O. din 11 iulie 2009 și declarația făptuitorului C.A. din 15 iulie 2009 au fost date în prezența agentului de poliție P.R. La același dosar se află înscrisul oficial denumit „declarație” al „martorei” B.A. din 3 august 2009 datată în prezența agentului șef M.C. În legătură cu această declarație, B.A. a susținut că nu a fost citată, că nu a fost audiată și că nu a dat declarație la Poliția municipiului Râmnicu Vâlcea, că nici scrisul și nici semnătura de pe înscrisul de la Dosarul nr. 4247/P/2009, nu-i aparțin. Inculpatul a recunoscut că a scris personal în declarație numele, prenumele, datele de stare civilă, adresa, precum și susținerile persoanei care s-a prezentat în fața sa drept B.A. propusă ca martor de partea vătămată B.O., care, după terminarea depoziției a semnat personal dar s-a apărat în sensul că nu i-a cerut acesteia un act de identitate. La data de 4 august 2009, inculpatul a redactat referatul cu propunere de a nu se începe urmărirea penală față de C.A., soluție confirmată prin rezoluția procurorului din septembrie 2009. În raportul de constatare tehnico-științifică din 11 decembrie 2009 întocmit de Institutul de Criminalistică din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române, Serviciul Expertize Criminalistice, se concluzionează că semnătura de la finalul declarației completată pe numele „B.A.” și datată 3 august 2009 nu a fost executată de către aceasta, fără a se putea stabili dacă această semnătură a fost sau nu executată de către agentul de poliție M.C. Din adresa din 13 octombrie 2009 a Direcției de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea rezultă că în Registrul Național de Evidență a Persoanelor nu figurează B.A. Aceste date sunt nereale, fiind datele scrise de agentul de poliție M.C. pe declarația luată la 3 august 2009. Nemulțumite de soluția adoptată de procurorul de caz, petentele B.O. și B.A. au atacat-o cu plângere, iar Tribunalul Vâlcea, secția penală prin încheierea amintită a admis-o cu motivarea că fapta comisă de agentul de poliție M.C. în mod eronat s-a apreciat că nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 18 1 C. pen. și în consecință, desființând în parte ordonanța a reținut cauza spre judecare și a pus în mișcare acțiunea penală față de acesta pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) și art. 291 C. pen. În drept, instanța de fond a reținut că primele trei fapte comise de inculpat, care în calitate de agent de poliție judiciară cu atribuții în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor, de strângerea datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală, de a pretinde și a primi, la trei date diferite, într-un interval scurt de timp suma de 1.000 RON, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini acte referitoare la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face acte contrare acestor îndatoriri, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, în formă agravată și continuată prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., încadrare juridică pe care instanța din oficiu a pus-o în discuția părților. În apărare inculpatul, prin avocatul ales, a susținut că încadrarea juridică dată acestor fapte prin actul de sesizare este greșită, în realitate, în sarcina acestuia putând fi reținută doar o infracțiune de luare de mită în formă simplă (fapta din 22 iunie 2010), că faptele din 3 august 2009 [art. 289 alin. (1) și art. 291 C. pen.] constituie infracțiunea de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. și că fapta din 17 iunie 2010 constituie infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. La rândul său, procurorul de ședință a cerut schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (trei fapte) în infracțiunile prevăzute de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două fapte) și art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (fapta din 22 iunie 2010). Tribunalul a considerat că cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de apărător și procuror sunt ne fondate. În primul rând nu poate fi înlăturată agravanta prevăzută de alin. (2) din art. 254 C. pen. așa cum a solicitat apărătorul, pentru că inculpatul avea în conformitate cu fișa postului, a dispozițiilor Legii nr. 364/2004 și conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, atribuții de constatare și urmărire a infracțiunilor, iar fapta de luare de mită prevăzută la art. 254 C. pen. se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen., privind săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control. Inculpatul, agent de poliție judiciară, conform art. 147 alin. (1) C. pen. are și această calitate de funcționar public. În al doilea rând, s-a arătat că nu poate fi schimbată încadrarea juridică a faptelor din 3 august 2009 din infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) și art. 291 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 249 C. pen. Potrivit art. 249 C. pen., latura obiectivă are același element material ca în abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor sau a ale unităților publice. Pentru existența infracțiunii de neglijență în serviciu este necesar ca încălcarea din culpă de către subiect a uneia din îndatoririle sale de serviciu să fi produs una din urmările dăunătoare prevăzute de lege: o tulburare însemnată a bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat, o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane. În speță, niciuna din cele trei situații alternative nu este îndeplinită. Nu orice nerespectare a obligațiilor de serviciu poate atrage răspunderea penală pentru neglijență în serviciu, ci numai aceea care a determinat producerea urmării specifice acestei infracțiuni. Funcționarul este obligat să-și cunoască îndatoririle ce alcătuiesc conținutul funcției pe care o îndeplinește. Omiterea unor asemenea îndatoriri, inculpatul s-a apărat în sensul că nu ar fi solicitat martorei un act de identitate, nu echivalează cu o eroare de fapt, deoarece în acest caz, necunoașterea este rezultatul însuși al culpei funcționarului. Neglijența în serviciu este o infracțiune de rezultat și nu de pericol. Ca atare, fapta nu constituie neglijență în serviciu, ci infracțiunile de fals intelectual și uz de fals, așa cum corect au fost încadrate juridic de către procuror, pentru că inculpatul a plăsmuit în întregime declarația martorei prin atestarea unei situații de fapt necorespunzătoare adevărului. În al treilea rând, s-a considerat că cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei de luare de mită din 17 iunie 2010, în infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen., de asemenea nu poate fi admisă. În legătură cu această infracțiune, s-a arătat că din autodenunțul martorului S.I.I., coroborat cu procesul-verbal conținând redarea discuției purtate cu inculpatul, înregistrată și realizată cu telefonul mobil de denunțător, probă pe care inculpatul nu a contestat-o, rezultă că inculpatul i-a prezentat citația și din afirmațiile făcute denunțătorului cu ocazia celor două întâlniri, inculpatul nu a lăsat să se creadă că ar avea vreo influență asupra procurorului, în sensul de a-l determina pe acesta să adopte în cele două dosare soluții favorabile, chiar dacă inculpatul, la un moment dat, a afirmat că „trebuie să mă întâlnesc cu domnul procuror și să merg la o masă cu el și costă”. Convingerea martorului denunțător S.I.I., potrivit declarației date, a fost acea că inculpatul i-a pretins și primit suma de 400 RON „pentru a efectua actele de cercetare penală în dosar, pentru a administra probe, a identifica autorul falsului și a începe urmărirea penală” acțiuni pe care le-a și realizat ulterior în cele două dosare penale. Conform definiției infracțiunii de luare de mită, elementul material al acesteia se poate realiza alternativ, fie printr-o acțiune de pre tindere, primire sau acceptare, fie printr-o inacțiune, respectiv prin nerespingerea promisiunii unei sume de bani sau a altor foloase în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii în îndeplinire a unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale unui funcționar sau în scopul efectuării unui act contrar acestor îndatoriri. Instanța a constatat că nu se poate reține că activitatea infracțională desfășurată de către inculpat nu s-ar circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de luare de mită, astfel cum eronat s-a susținut în apărare de inculpat, întrucât atât latura obiectivă, cât și cea subiectivă a acestei infracțiuni sunt dovedite cu întregul material probator administrat în cauză. Sub aspectul laturii subiective a infracțiunii, vinovăția inculpatului îmbracă forma intenției directe, apărările acestuia urmând să fie înlăturate ca nesincere și din aceste considerente, tribunalul a precizat că nu poate pronunța o soluție de achitare așa cum a solicitat acesta. Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de procuror din trei fapte de luare de mită în două fapte aflate în concurs real, tribunalul a apreciat că nici această cerere nu este fondată. Din materialul probator rezultă că în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în intervalul 17-22 iunie 2010 și la câteva zile, inculpatul a pretins și a primit, în trei rânduri, în mod repetat, suma totală de 1.000 RON, astfel încât nu se poate susține că acesta nu-și formase o obișnuință din a lua mită. Ca atare, tribunalul a considerat că cele trei fapte de luare de mită sunt săvârșite în formă agravată și continuată și nu în concurs real și că încadrarea juridică dată faptelor din 3 august 2009 este corectă. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva deciziei penale nr. 112/A din 16 noiembrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul M.C. Casează, în parte, decizia atacată și rejudecând: Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată intimatului inculpat M.C., în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor. Schimbă încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. și din infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen. (faptele din 3 august 2009). În temeiul art. 289 C. pen. condamnă inculpatul la 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual (fapta din 3 august 2009). În temeiul art. 291 C. pen. condamnă inculpatul la 10 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de uz de fals (fapta din 3 august 2009). Contopește pedepsele aplicate cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de 1 an închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și de 10 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare în condițiile art. 86 1 C. pen. Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul parțial al avocatului din oficiu, în sumă de 50 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției, pe lângă Tribunalul Vâlcea și părțile civile B.A. și B.O. Prin decizia penală nr. 112/A din 16 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, împotriva sentinței penale nr. 95 din 1 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 1571/90/2010, s-a desființat în parte sentința atacată și, rejudecând: S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M.C. în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor. S-a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și din infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. În baza art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare (fapta din 3 august 2009). În baza art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul la 10 luni închisoare (fapta din 3 august 2009). În baza art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare (fapta din 16 iunie 2010). În baza art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul la 10 luni închisoare (fapta din 16 iunie 2010). Au fost recontopite aceste pedepse cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală atacată pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare în condițiile art. 86 1 C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 86 4 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. S-a înlăturat mențiunea revocării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara și s-a constatat încetată de drept această măsură potrivit dispozițiilor art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. În baza art. 255 alin. (5) C. pen. a fost obligat inculpatul să restituie suma de 600 RON denunțătorului S.D.I. înlăturând dispoziția privind confiscarea de la inculpat a acestei sume de bani. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de părțile civile B.A. și B.O. împotriva aceleiași sentințe. Au fost obligate părțile civile la câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a considerat că nu este întemeiat primul motiv invocat de Parchet în sensul că instanța în mod greșit a inclus în unitatea infracțiunii continuate și fapta de luare de mită săvârșită de inculpat în cazul denunțătoarei Z.M. În acest sens, curtea a arătat că, în sarcina inculpatului, conform probelor administrate în cauză, s-au reținut trei fapte de luare de mită prevăzute de dispozițiile art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în calitate de agent de poliție judiciară abilitat să efectueze acte de cercetare penală, în data de 17 iunie 2010 a pretins și primit suma de 200 RON de la martorul denunțător S.I.I., în vederea soluționării favorabile a Dosarelor penale nr. 2841/P/2010 și nr. 2835/P/2010, unde parte vătămată era S.V.I., tatăl denunțătorului; ulterior, la câteva zile, tot în vederea soluționării favorabile a celor două cauze penale a primit de la același denunțător suma de 200 RON, iar în data de 22 iunie 2010, inculpatul a pretins de la martorul denunțător Z.M., în vederea soluționării favorabile a Dosarului nr. 3126/P/2010, suma de 150 euro, primind de la martora M.I.M. echivalentul acestei sume, respectiv 600 RON, în total primind suma de 1.000 RON. După cum se poate observa, fapta de luare de mită, ca urmare a denunțării de către Z.M., în raport de care parchetul susține că trebuia a se face aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a fost săvârșită la un interval relativ scurt de timp față de celelalte două fapte de luare de mită reținute cu privire la denunțătorul S.I.I. și anume, la data de 22 iunie 2010, celelalte două fapte menționate fiind săvârșite la data de 17 iunie 2010 și ulterior, la câteva zile după această dată. Rezultă astfel că în intervalul 17 iunie 2010-22 iunie 2010, inculpatul a săvârșit aceste trei fapte de luare de mită așa cum a susținut de altfel și tribunalul, acest interval relativ scurt de timp în care a săvârșit faptele repetate de luare de mită demonstrând că inculpatul a acționat în baza aceleiași rezoluții infracționale, neoperând aceeași rezoluție infracțională numai cu privire la primele două fapte de luare de mită și o altă rezoluție infracțională cu privire la ultima faptă de luare de mită reținută în sarcina sa. De altfel, pentru realizarea infracțiunii în forma continuată prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. se impune a exista o pluralitate de acte materiale, două sau mai multe acțiuni sau inacțiuni, legate între ele printr-o triplă unitate: personală (același subiect activ), psihică (aceeași rezoluție infracțională) și juridică (în genere același conținut de infracțiune). Raportat la această caracterizare a infracțiunii în formă continuată, Curtea a considerat că sunt îndeplinite toate cele trei condiții enunțate și anume pluralitatea de acte materiale, același subiect activ, același conținut de infracțiune dar și aceeași rezoluție infracțională, demonstrată mai ales de săvârșirea acelorași fapte de luare de mită la intervale scurte de timp, ceea ce denotă prevederea de ansamblu de a săvârși astfel de fapte caracteristică infracțiunii continuate. Instanța de apel a considerat că încadrarea juridică corectă cu privire la infracțiunile de luare de mită este cea stabilită de tribunal și anume cea vizată de prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. privind infracțiunea continuată și nu cea susținută de Parchet în primul motiv invocat în sensul că ar fi aplicabile prevederile art. 33 lit. a) C. pen. cu referire la concursul de infracțiuni. Cu referire la cel de-al doilea motiv invocat de Parchet și anume că tribunalul nu a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. privind revocarea executării pedepsei sub supraveghere, curtea l-a considerat întemeiat. Aceasta deoarece, într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 86 1 C. pen., vizând aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, coroborate cu dispozițiile art. 359 alin. (1) C. proc. pen., se impunea și aplicarea art. 86 4 C. pen. în sensul atragerii atenției inculpatului că în cazul în care nu va îndeplini cu rea credință măsurile de supraveghere instituite ori obligațiile stabilite de instanță, se dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dispunându-se executarea, în întregime a pedepsei. De asemenea, analizând cea de a treia critică invocată de parchet, și anume greșita confiscare de la inculpat, a sumei de 600 RON, întrucât se impunea restituirea acestei sume denunțătoarei Z.M., și această critică a fost apreciată ca fiind întemeiată. Astfel, din declarația martorei Z.M., rezultă că suma de 600 RON pretinsă de inculpat pentru soluționarea favorabilă a Dosarului nr. 3126/P/2010 în care era implicat fiul său, V.A.I., a fost dată de martora M.I.M., prietena fiului său, care însă nu i-a cerut să îi fie restituită până la acest moment când a dat o atare declarație în fața tribunalului. Cum Z.M. este denunțătoare în cauză, așa cum rezultă din denunțul formulat de aceasta, se impunea ca potrivit art. 255 alin. (5) C. pen., suma de 600 RON să nu fie confiscată de la inculpat, ci restituită acesteia, întrucât, chiar dacă martora M.I.M., cea care i-a înmânat această sumă denunțătoarei pentru a fi dată inculpatului, nu a solicitat-o pentru a-i fi restituită până la momentul luării declarației în fața instanței, oricând, ulterior, o poate solicita. De aceea se impune restituirea acestei sume către denunțătoarea Z.M., din eroare în minută fiind dispusă restituirea acestei sume către denunțătorul S.I.I., căruia de altfel, tribunalul îi restituise suma de 400 RON, ce îl viza numai pe acesta, așa cum rezultă expres din hotărârea tribunalului. Totodată, a fost apreciată ca întemeiată și cea de a patra critică formulată de către Parchet în sensul că, în mod greșit tribunalul a dispus revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, deoarece se impunea ca să fie dispusă încetarea acesteia, conform dispozițiilor art. 140 C. proc. pen. În legătură cu această susținere, Curtea a constatat că, prin ordonanța din 27 august 2010 s-a dispus prelungirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, pe o perioadă de 30 zile, începând cu 3 septembrie 2010 și până la 2 octombrie 2010, inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul din 15 septembrie 2010. Așadar, s-a constatat că, o atare măsură preventivă luată de procuror în cursul urmăririi penale, nu a mai fost luată în cursul judecății, după sesizarea instanței prin rechizitoriu, așa cum impune decizia în interesul Legii nr. 76/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, ca atare, ea a încetat la data expirării termenului de 30 zile, începând cu data de 3 septembrie 2010, când a fost luată în cursul urmăririi penale, și anume la data de 2 octombrie 2010, fiind incidente, în consecință, dispozițiile art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., prin care se arată că operează încetarea de drept a măsurilor preventive la expirarea termenelor stabilite de organele judiciare, în speță de procuror. Cu referire la ultima critică invocată de parchet, și anume cu privire la greșita calificare juridică a faptei în sensul că se impunea aplicarea în cauză și a prevederilor art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, Curtea a constatat că o atare critică este întemeiată. Astfel, inculpatului care este subiect activ al infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, conform art. 1 din această lege, îi sunt aplicabile prevederile art. 17 alin. (1) lit. c) din această Lege în ceea ce privește infracțiunile de fals și uz de fals pentru care a fost trimis în judecată, întrucât din conținutul textului menționat în secțiunea 4 a Legii nr. 78/2000, lege specială, și anume infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de corupție, rezultă că se face în mod expres trimitere la aceste infracțiuni de fals și uz de fals prevăzute în C. pen. Odată stabilită o atare schimbare de încadrare juridică, Curtea a făcut și aplicarea prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 ce se impun a fi reținute în cauză, așa cum a susținut și Parchetul, întrucât acest text de lege care prevede majorarea maximului pedepsei pentru care a fost condamnat inculpatul, face trimitere în mod expres la prevederile art. 17 lit. a)-d) din Legea nr. 78/2000, deci implicit și la art. 17 alin. (1) lit. c) reținut în această cauză cu referire la infracțiunile prevăzute de art. 289 și art. 291 C. pen. Ca atare, s-a apreciat că critica procurorului invocată oral în cursul dezbaterii este întemeiată. În legătură însă, cu susținerea Parchetului că se impune majorarea pedepselor și aplicarea prevederilor art. 57 C. pen., curtea a considerat că o atare susținere nu poate fi primită. Astfel, având în vedere activitatea infracțională a inculpatului, așa cum a fost reținută conform considerentelor mai sus arătate, recunoașterea în totalitate a acestor fapte așa cum rezultă din susținerea apărării dar și din ultimul cuvânt al inculpatului în apel, lipsa antecedentelor penale, faptul că este bolnav, are un copil minor, toate aceste criterii vizând persoana inculpatului, s-a considerat că trebuie apreciate în just echilibru cu gradul de pericol social al faptelor de corupție reținute în sarcina inculpatului, săvârșite în calitatea sa de polițist, astfel că, în opinia Curții, Tribunalul a făcut o justă individualizare a pedepsei, atât cu privire la cuantumul pedepsei pentru fiecare infracțiune pentru care a fost condamnat cât și cu privire la cuantumul pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, pedeapsă justă aplicată în condițiile art. 86 1 C. pen. S-a precizat că un astfel de cuantum, dar și o atare modalitate de individualizare, care implică și o anume coerciție vizând respectarea măsurilor și obligațiilor dispuse de instanță, corespunzând exigențelor prevederilor art. 72 C. pen. vizând individualizarea pedepsei, dar și prevederilor art. 52 C. pen. vizând scopul pedepsei, scop ce poate fi atins fără executarea acesteia în condiții privative de libertate, așa cum solicită parchetul. De aceea, Curtea, chiar dacă pentru unele dintre aceste infracțiuni pentru care a fost condamnat inculpatul a dispus schimbarea calificării juridice a faptelor, în infracțiuni al căror maxim este mai mare, a apreciat, față de cele arătate, că cuantumul acestor pedepse cât și modalitatea de executare, așa cum au fost stabilite de către tribunal, se impun a fi menținute. În ceea ce privește criticile formulate de părțile civile B.A. și B.O., prin care au solicitat acordarea de daune morale în sumă de 50.000 euro. Curtea a constatat că nu pot fi primite întrucât faptele reținute în sarcina inculpatului nu sunt de natură a crea astfel de prejudicii morale. În ceea ce privește acordarea de cheltuieli vizând transportul, solicitate de partea civilă B.A., Curtea a constatat că aceasta nu a produs nici un fel de dovezi care să justifice acordarea acestora. Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, care a invocat cazul de casare revăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. S-a susținut că inculpatul nu a săvârșit o singură infracțiune de luare de mită în formă continuată, încadrarea juridică corectă fiind de două infracțiuni de luare de mită, una dintre acestea în formă continuată (denunțător S.I.I.). Totodată, s-a invocat că, în mod greșit, instanța de apel a schimbat încadrarea juridică, din infracțiunea prev. de art. 289 C. pen. și infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen. (3 august 2009), în aceleași infracțiuni a căror încadrare juridică a fost completată cu dispozițiile art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Examinând hotărârea criticată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., precum și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat. Prin actul de sesizare a instanței, cât și prin hotărârile instanțelor de fond, intimatul inculpat M.C. a fost condamnat, printre altele, pentru că la 3 august 2009, cu ocazia instrumentării Dosarului 4247/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, a falsificat declarația martorei B.A., fără să o audieze pe aceasta, consemnând aspecte nereale, în legătură cu situația de fapt, declarația fiind atașată la dosar, iar la 4 august 2009, inculpatul a redactat referatul cu propunere de netrimitere în judecată față de făptuitorul C.A. Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a încadrat juridic faptele inculpatului în infracțiunea de fals intelectual și infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 289 și art. 291 C. pen., nefiind justificată schimbarea încadrării juridice, din apel, prin care aceasta a fost completată cu dispozițiile art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru fiecare dintre cele două infracțiuni. Legea nr. 78/2000 reglementează prin Capitolul III Secțiunea a II-a, „Infracțiunile de corupție”, iar prin Secțiunea a III-a, „Infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție”. Potrivit art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, sunt infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de corupție sau cu infracțiunile similate infracțiunilor de corupție, falsul și uzul de fals săvârșite în scopul de a ascunde una dintre infracțiunile prevăzute în secțiunea a II-a sau a III-a, ori săvârșite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracțiune. Analizând probele administrate, se constată că falsul și uzul de fals, comise la 3 august 2009, nu au fost săvârșite în condițiile cerute de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, intimatul inculpat nefîind trimis în judecată pentru săvârșirea vreunei infracțiuni de corupție sau asimilată acesteia în legătură cu instrumentarea cauzei penale 4247/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicul Vâlcea. Într-adevăr, în cauză, intimatul inculpat este cercetat pentru infracțiuni de corupție, dar acelea nu au legătură cu falsul și uzul de fals comis în Dosarul 4247/P/2009, ci privesc acțiunile inculpatului în raport de alte Dosare, respectiv 2841/P/2010,2835/P/2010 și 3126/P/2010. Prin urmare, se constată ca fiind întemeiată această critică a recursului Parchetului, urmând a se schimba încadrarea juridică dată faptelor din 3 august 2009, în sensul înlăturării dispozițiilor art. 17 lit. c) și ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, acest din urmă articol reglementând tratamentul sancționator. Înalta Curte constată, însă, că nu poate fi primită solicitarea de schimbare a încadrării juridice dintr-o infracțiune de luare de mită în formă continuată (trei acte materiale), în două infracțiuni de același fel, dintre care una în formă continuată (denunțător S.I.I.), și alta în formă simplă (denunțător Z.M.). În cauză sunt îndeplinite condițiile de existență ale infracțiunii continuate, așa cum au constatat și instanțele de fond. Atât pretinderea și primirea sumei de 200 RON din 17 iunie 2010 de la martorul denunțător S.I.I., cât și primirea celei de-a doua sume de 200 RON, la câteva zile după această dată, în legătură cu soluționarea Dosarelor 2841/P/2010 și 2835/P/2010, cât și pretinderea din 22 iunie 2010, și primirea ulterioară a sumei de 600 RON de la martora M.I.M. pentru soluționarea favorabilă a Dosarului 3126/P/2010, au fost comise de același subiect activ, respectiv intimatul inculpat M.C., în calitate de agent de poliție judiciară cu atribuții în efectuarea cercetării penale. Există, de asemenea, o pluralitate de acte de executare săvârșite la diferite intervale de timp, în perioada 17-22 iunie 2010, situație în care se consideră că nu a fost posibilă schimbarea hotărârii infracționale deoarece nu s-a scurs un timp îndelungat între actele de executare. Împrejurările de fapt și condițiile în care intimatul inculpat a săvârțit actele separate conduc la concluzia existenței rezoluției unice infracționale. Inculpatul M.C. a prevăzut rezultatul actelor sale de executare constând în pretinderea și primirea unor sume de bani în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, și a urmărit acest rezultat, această rezoluție infracțională fiind menținută, în linii generale dar suficient de determinată, pe parcursul exercitării acțiunilor ce compun activitatea sa infracțională. Împrejurarea că unele din acțiunile sale au vizat Dosarul penal 3126/P/2010, denunțător fiind Z.M., iar altele au vizau alte Dosare penale, și anume 2841/P/2010 și 2835/P/2010, denunțător fiind S.I.I., nu înlătură unitatea infracțională legală, această situație nefiind un criteriu singular și sigur de determinare a rezoluției infracționale unice. Ținând cont de modul de operare identic al intimatului inculpat și de timpul scurs între actele de executare, Înalta Curte consideră că acesta a săvârșit acțiunile de pretindere și primire a sumelor de bani, în vederea soluționării Dosarelor 2841/P/2010, 2835/P/2010 și 3126/P/2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale. De asemenea, se constată că actele de executare sunt de același fel și fiecare în parte prezintă conținutul aceleiași infracțiuni, a infracțiunii de luare de mită. Analizând pricina și din perspectiva cazurilor de casare care se iau in considerare intotodeuna din oficiu, in conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu există alte motive pentru casarea hotărârii criticate. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva deciziei penale nr. 112/A din 16 noiembrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul M.C. Va casa, în parte, decizia atacată și rejudecând: Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată intimatului inculpat M.C., în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor. Va schimba încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea prevăută de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. și din infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen. (faptele din 3 august 2009). În temeiul art. 289 C. pen. va condamna inculpatul la 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual (fapta din 3 august 2009). În temeiul art. 291 C. pen. va condamna inculpatul la 10 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de uz de fals (fapta din 3 august 2009). Va contopi pedepsele aplicate cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de 1 an închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și de 10 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare în condițiile art. 86 1 C. pen. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Onorariul parțial al avocatului din oficiu, în sumă de 50 RON, se ve plăti din fondul Ministerului Justiției.