ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3906/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3906/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

I.C.C.J., secția

penală, decizia nr. 3906 din 28 noiembrie 2012

Prin sentința penală nr.

51/ S din 3 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul

Brașov în dosarul penal s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea

încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului L.S.D., din

infracțiunea prevăzută de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 -

modificată raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 248 C. pen. (fapta din 26

octombrie 1999), art. 248 C. pen. (fapta din 30 august 2002), art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din februarie 2005), art.

248 C. pen. (fapta din 30 mai 2002), art. 248 C. pen. (fapta din 09 octombrie 2002),

art. 248 C. pen. (fapta din 21 ianuarie 2000), art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr.

78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(fapta din anul 2003).

În baza art.

334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii

reținute în sarcina inculpatului G.G.O., din infracțiunea prevăzută de art. 6,

7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 - modificată, raportat la art. 255 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art.

25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 26 octombrie 1999), art. 25 raportat

la art. 248 C. pen. (fapta din 30 august 2002), art. 25 raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din februarie 2005), art.

25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 30 mai 2002), art. 25 raportat la art.

248 C. pen. (fapta din 09 octombrie 2002), art. 25 raportat la art. 248 C. pen.

(21 ianuarie 2000), art. 25 raportat la art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000

raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (fapta din

anul 2003).

I. În

temeiul art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul L.S.D. la o

pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracțiunea de primirea de foloase

necuvenite săvârșită în anul 2003.

În

temeiul art. 289 C. pen., raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. a fost

condamnat același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de fals intelectual epuizată la 9 octombrie 2002.

În

temeiul art. 254 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o

pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de luare de mită săvârșită în

luna iunie 1999.

În

temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus

contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea

mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art.

86

1

C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei

aplicate, pe un termen de încercare de 6 ani, iar în temeiul art. 86

3

alin. (1) lit. a) - d) C. pen. inculpatul a fost obligat ca pe durata

termenului de încercare stabilit să se supună următoarelor măsuri de

supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe

lângă Tribunalul Mureș potrivit programului de supraveghere, să anunțe, în

prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, și orice

deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea, să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă și să comunice informații de natură a putea fi

controlate mijloacele lui de existență.

În baza art.

86

3

alin. (3 lit. a) C. pen. a fost obligat inculpatul să desfășoare

o activitate neremunerată în folosul comunității pe o durată de 200 de ore,

într-o locație stabilită de Serviciul de Probațiune.

În baza art. 359 C. proc. pen. i

s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

referitoare la faptul că: dacă în cursul termenului de încercare va săvârși din

nou o infracțiune pentru care se va pronunța o hotărâre de condamnare

definitivă, chiar și după expirarea acestui termen, instanța va revoca

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va dispune executarea în

întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua

infracțiune; dacă nu va îndeplini, cu rea-credință, măsurile de supraveghere și

obligația stabilită, instanța va revoca suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere și va dispune executarea în întregime a acesteia.

S-a făcut

aplicarea art. 13 C. pen. cu privire la neaplicarea art. 71 alin. (1) și (5) C.

pen., 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În

temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. și art.

13 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal față de

același inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art.

41 alin. (2) C. pen. (fapta din 27 iunie 2001).

În

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. și art.

13 alin. (2) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracțiunile

prevăzute de art.

248 C. pen. (faptele din 26 octombrie 1999, 30 august 2002, 30 mai

2002, 09 octombrie 2002, 21 ianuarie 2000).

În

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost

achitat același inculpat pentru infracțiunea prevăzută de

art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din februarie 2005),

pentru infracțiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

modificată (fapta din 19 mai 2003), pentru infracțiunea prevăzută de art. 248 C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (fapta epuizată în 15 octombrie 2003),

pentru infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen. (fapta din 16 august 2002).

II. În temeiul

art 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost

condamnat inculpatul

G.G.O., la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru infracțiunea de

uz de fals epuizată în luna octombrie 2002

În baza art.

81 C. pen. raportat la art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a

executării pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

În baza art.

359 C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.

pen., referitoare la faptul că: dacă în cursul termenului de încercare va

săvârși din nou o infracțiune pentru care se va pronunța o hotărâre de

condamnare definitivă, chiar și după expirarea acestui termen, instanța va

revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va dispune

executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată

pentru noua infracțiune.

S-a făcut

aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 13 C. pen. cu privire la neaplicarea art.

71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat

același inculpat pentru infracțiunea prevăzută de

art. 25 raportat la art.

6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. (fapta din anul 2003).

În

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. și art.

13 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru

săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de art. 25 raportat la art.

248 C.

pen. (fapta din 26 octombrie 1999 și cea din 21 ianuarie 2000)

În

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost

achitat inculpatul G.G.O. pentru infracțiunea prevăzută de

art. 25

raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 30 august 2002), pentru infracțiunea

prevăzută de art. 25 raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000

raportat la art. 248 C. pen. (fapta din februarie 2005) și pentru două

infracțiuni prevăzute de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 30 mai

2002 și din 09 octombrie 2002).

III. În temeiul art. 11 pct. 2 lit.

b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. și art. 13 alin. (3) C. proc. pen.

s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul B.V.L., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. (fapta din luna

iunie 1999).

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b)

raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. și art. 13 alin. (3) C. proc. pen.

s-a dispus încetarea procesului penal față de același inculpat pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. (fapta epuizată în luna iunie 2001).

În temeiul art. 346 alin. (1) C.

proc. pen. s-a respins acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de A.N.A.F.

prin D.G.F.P. Sibiu.

În temeiul art. 254 alin. (3) C.

pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul L.S.D. a sumei de 22.104 dolari SUA,

prin echivalentul în lei la data plății.

În temeiul art. 256 alin. (2) C.

pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul L.S.D. a sumei de 1.910,2 lei.

În temeiul art. 163 C. proc. pen.

s-a dispus revocarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din 6

ianuarie 2006 asupra autoturismului și menținerea sechestrul asigurător instituit

asupra telefonului mobil, în valoare de 20 milioane lei.

În temeiul art. 191 alin. (1) și

(2) C. proc. pen. și art. 192 alin. (1) pct. 3 și alin. (3) C. proc. pen. au

fost obligați inculpații L.S.D. și G.G.O. la plata a câte 10.800 lei fiecare,

reprezentând o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat, restul

rămânând în sarcina statului iar inculpatul B.V.L. a fost obligat cu același

titlu la plata către stat a sumei de 20.800 lei.

Pentru a pronunța această

hotărâre prima instanță a reținut că prin rechizitoriul din data de 22

februarie 2006 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu-Mureș s-a dispus

trimiterea în judecată a inculpaților: L.S.D., pentru săvârșirea infracțiunilor

de: luare de mită în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 6,

7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - modificată raportat la art. 254 alin. (2) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals intelectual în formă

continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 289 C. pen., raportat la art. 41

alin. (2) C. pen., luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 254 alin.

(2) C. pen., fals intelectual în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită

de art. 289 C. pen., raportat la art. 1 alin. (2) C. pen., art. 11 alin. (1)

din Legea nr. 78/2000 modificată, abuz în serviciu, în formă continuată,

prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., abuz în serviciu, prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen., cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; G.G.O., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

dare de mită în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 6, 7 alin.

(2) din Legea nr. 78/2000 - modificată, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., uz de fals în formă continuată, faptă

prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și B.V.L., pentru săvârșirea în

concurs a infracțiunilor de: dare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art.

255 alin. (1) C. pen., uz de fals în formă continuată, faptă prevăzută și

pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În fapt

s-a reținut că începând cu data de 01 ianuarie 1999 și până la data trimiterii

în judecată inculpatul L.S.D. a ocupat pe rând funcțiile de director general

adjunct, director general, director și director executiv al D.G.F.P. Mureș. În

această perioadă, profitând de atribuțiile și poziția conferite de funcție,

precum și de influența pe care o avea asupra angajaților din subordine, acesta

a favorizat, în mod repetat, pentru obținerea unor foloase materiale și în

temeiul unor relații de prietenie cu administratorii mai multor societăți

comerciale, printre care SC B.A. SA, SC U.I. SRL, SC H. SRL, SC E.G. SRL și SC

A.P. SRL. Favorizarea societăților comerciale menționate de către inculpatul L.S.D.

s-a concretizat, prin semnarea de către acesta a unor convenții de acordare a

unor înlesniri la plată a obligațiilor la bugetul de stat, în favoarea

agenților comerciali, deși documentațiile întocmite pentru încheierea acestor

convenții au fost făcute fără respectarea dispozițiilor legale, prin eliberarea

unor certificate de atestare fiscală false, conținând mențiuni

necorespunzătoare adevărului, unele nici măcar înregistrate la D.G.F.P. Mureș

sau A.F.P. Târgu - Mureș. Aceste certificate de atestare fiscală au fost

folosite de către agenții economici pentru participarea și câștigarea unor

licitații din fonduri publice, pentru investiții de ridicată valoare.

Activitățile de favorizare a unora dintre agenții economici mai sus menționați,

s-au mai concretizat și prin intervenția abuzivă a inculpatului L.S.D. asupra

funcționarilor publici din cadrul A.F.P. Târgu Mureș, atât cu prilejul

întocmirii unor documentații în vederea acordării înlesnirilor la plată a

obligațiilor către bugetul de stat, cât și prin nedeclanșarea sau întreruperea

unor proceduri de executare silită împotriva agenților economici care

acumulaseră datorii însemnate la bugetul de stat. Prin influența pe care

inculpatul L.S.D. o avea, datorită funcției, asupra funcționarilor din cadrul

D.G.F.P. Mureș și A.F.P. Târgu Mureș și de notorietate publică fiind relațiile

de prietenie existente între acesta și administratorii acestor societăților

comerciale, practic acești agenți economici s-au bucurat de un tratament

preferențial în raporturile cu organele fiscale, ele fiind, practic, protejate

de învinuitul L.S.D.

Cu

privire la acuzațiile aduse inculpaților în legătură cu favorizarea SC B.A. SA instanța

de fond a reținut că inculpații S.L.D. și B.V.L. au invocat în apărarea lor mai

multe argumente menite să-i dezvinovățească.

legătură cu acuzația că ar fi favorizat SC B.A. SA cu prilejul acordării în

cursul lunii iulie 2001 a unei înlesniri la plată, inculpatul S.L.D. a arătat

că el făcea partea din Comisia constituită în baza O.G. nr. 43/2001 și O.M.F.P.

nr. 1195/2001, alături de alți patru membrii care analizau toate documentele în

baza cărora se acordau înlesnirile, potrivit actelor normative arătate. În

aceste împrejurări înlesnirea acordată SC B.A. SA în cursul lunii iulie a

anului 2001 a fost acordată cu respectarea ad literam a prevederilor O.M.F.P.

1195/2001, care nu prevedea obligativitatea întocmirii unei Note de constatare

sau a unui proces-verbal, ci doar a uni referat întocmit de A.F.P. Târgu Mureș,

în care se menționau sumele propuse spre eșalonare și sumele propuse prin

referat coincid perfect cu sumele solicitate spre eșalonare de agentul economic

și regăsite în balanța pe luna mai 2001. De altfel, toții membrii comisiei au

considerat că referatul întocmit de A,.F.P. Târgu Mureș este suficient pentru

acordarea înlesnirii, întrucât confirma sumele solicitate de agentul economic

care coincideau cu datoriile aferente înscrise de acesta din urmă în balanța pe

luna mai 2001. În legătură cu faptul că societatea comercială ar fi plătit

dividende acționarilor pe durata acumulării datoriilor bugetare, O.M.F.P.

1195/2001 nu mai prevedea aceasta ca fiind o condiție de acordare a unor astfel

de înlesniri, acestea fiind prevăzute doar de H.G. 1165/2000, care fusese

abrogat prin O.G. nr. 43/2001. De asemenea acesta susține că documentația, la

data aprobării cererii, îndeplinea toate exigențele O.M.F. nr. 1195/2001.

Cu

privire la acest aspect inculpatul B.V.L. a susținut că, toate înlesnirile la

plată a obligațiilor către bugetul de stat, acordate SC B.A. SA au fost legale

și au fost acordate în baza uzării de un drept al său, recunoscut de lege și

societatea al cărei administrator era și este a respectat în tocmai graficele

de eșalonare, achitând integral sumele datorate bugetului de stat, respectând

totodată și celelalte condiții stipulate în înlesnirile acordate, precizând

totodată că pentru obținerea fiecărei înlesniri la plată, documentația depusă

de societatea pe care o reprezintă a fost completă.

2.

Referitor la acuzația de fals intelectual, privind eliberarea în favoarea SC

B.A. SA a certificatelor de atestare fiscală din 03 februarie 2000, din 15

noiembrie 2000 și din 27 iunie 2001, inculpatul L.S.D. a arătat că aceste

certificate fiscale nu au fost eliberate în baza O.M.F. nr. 448/1999, ci în

baza O.G. nr. 12/1993 și, respectiv O.G. nr. 60/2001, care reglementau

condițiile de participare la licitații a agenților economici, menționând că

acordarea sub această formă a certificatelor s-a făcut datorită prevederilor

exprese ale actelor normative speciale, care cereau, nu certificate de atestare

fiscală, ci „dovadă”, în cazul O.G. nr. 12/1993 și „certificat constatator”, în

cazul O.G. nr. 60/2001 – cu privire la impozitele și taxele exigibile la

bugetul de stat, la data participării la licitație. În privința realității

mențiunilor din certificatele de atestare fiscală, inculpatul L.S.D. a declarat

că pe fiecare din aceste trei certificate fiscale a menționat că SC B.A. SA nu

avea datorii restante la bugetul de stat, întrucât la data menționată în aceste

certificate societatea în cauză nu prezenta datorii exigibile la bugetul de

stat. Deoarece societatea a făcut un angajament de plată la data eliberării

certificatului constatator din 2001, nu mai avea datorii exigibile. Aceasta

susține că tot ce ținea de partea formală și anume, cerere, înregistrare, mod

de expediere, nu era în competența sa și nu intra în atribuțiile sale de

serviciu. El nu răspundea decât pentru ceea ce a confirmat prin semnătură și

ștampilă.

În

legătură cu acuzația de uz de fals, prin folosirea celor trei certificate de

atestare fiscală, din 03 februarie 2000, din 15 noiembrie 2000 și din 27 iunie 2001,

inculpatul B.V.L. a menționat la urmărirea penală că de fiecare dată el a depus

la organele fiscale toată documentația necesară eliberării unor astfel de

certificate și din punctul său de vedere, acestea au fost legal eliberate,

întrucât nu avea datorii exigibile la bugetul de stat, precizând totodată că el

nu a avut nici un moment sentimentul că folosește un act fals, apreciind că

cererile au fost soluționate prin eliberarea certificatelor respective.

3.

Referitor la acuzația de luare de mită inculpatul L.S.D. a susținut că la

sfârșitul anului 1996, i-a împrumutat lui B.V., ca persoană fizică, suma de

12.000 DM, pe care acesta a folosit-o să-și pună pe picioare firma pe care

tocmai o deschisese, dar nu au întocmit nici un act privind acordarea acestui

împrumut întrucât erau prieteni de circa 20 de ani și au considerat că nu se

impune încheierea unui astfel de act între prieteni. Acesta a precizat că existența

acestui împrumut este cunoscută doar soțiile celor doi. Începând cu anul 1996

și până prin anul 1999 B.V.L. nu a putut să-i restituie banii pe care i-a

împrumutat, astfel că în 1999 acesta, aflând că inculpatul L.S. intenționează

să cumpere un autoturism, i-a propus să plătească el avansul pentru o mașină,

lucru pe care l-a făcut, dându-i d-lui B.V. aproximativ 8.000 dolari SUA sau

echivalentul în lei, dl. B. i-a depus în bancă pe numele societății comerciale

și a plătit avansul pentru autoturismul pe care inculpatul și l-a ales, urmând

ca în schimbul sumei de 12.000 DM, pe care i-o dăduse în 1996, dl. B. să

plătească prin SC B.A. SA ratele la autoturism, iar după ce s-au plătit ratele,

el cumpărat autoturismul cu 10 milioane lei. acesta susține că a stabilit cu

dl. B. ca ratele plătite de SC B.A. SA să coincidă cu suma de bani pe care i-o

dăduse împrumut în anul 1996 și astfel practic îi era restituită suma de bani

cu care îl împrumutase. Dl. B.V. a introdus banii dați de inculpatul L.S. cu

titlu de avans în societate, prin dispoziție de încasare în bancă, iar suma pe

care i-a predat-o acesta reprezenta 50 % din valoarea autoturismului și totodată

avansul pentru acesta, iar restul de 50 % urma să fie plătit de către SC B.A.

SA în contul datoriei pe care B.V. o avea la el. Pentru ca întreaga operațiune

să fie legală, s-a încheiat un contract de comodat între SC B.A. SA și

inculpatul L.S., în baza căruia acesta a folosit autoturismul până în decembrie

2004, când a fost cumpărat acest autoturism cu 10 milioane lei. Inculpatul a susținut

că împrumutul acordat de el a fost confirmat și de martorul L.C., audiat de

instanță, arătând că acest contract a fost încheiat în anul 1999, când încă nu

exista Legea funcționarului public, Legea nr. 78/2000 sau un alt act normativ

care să incrimineze un asemenea contract cu o societate comercială.

La rândul

său, cu privire la acuzația de dare de mită, inculpatul B.V.L. a susținut

aceleași aspecte ca și inculpatul L.S.D., cu deosebirea că suma de bani primită

în anul 1996 de la inculpatul L.S.D. a folosit-o în interes strict personal și

nu pentru societatea pe care o administra, SC C.T. SA, nefiind înregistrată sub

nici o formă în contabilitatea societății, neavând legătură cu aceasta. Acesta

susține de asemenea că despre acest împrumut nu au cunoștință decât soțiile

celor doi, că a primit de la inculpatul L.S.D. suma de 130.000.000 lei pentru a

depune avans la autoturismul achiziționat pe firma SC B.A. SA și că a achitat

în întregime autoturismul după aproximativ 2 ani și jumătate, iar după circa 5

ani de la data încheierii contractului de comodat i-a vândut definitiv

autoturismul inculpatului L.S.D. cu suma de 10 milioane lei, întocmind contract

de vânzare-cumpărare și astfel a fost stinsă în întregime datoria pe care o

avea față de acesta, în cuantum de 12.000 DM.

Pornind

de la faptele reținute în sarcina inculpaților prin actul de sesizare, al

instanței în legătură cu SC B.A. SA, instanța de fond, a reținut că pentru

existența infracțiunii de luare de mită nu este necesar ca funcționarul să

îndeplinească în mod necesar un act ilegal, în schimbul primirii banilor sau a

altor foloase, fiind suficient ca acesta să îndeplinească un act în exercitarea

atribuțiilor de serviciu, indiferent dacă acest act este legal sau ilegal.

În speță,

s-a constatat că inculpatul L.S.D. a îndeplinit mai multe acte în exercitarea

atribuțiilor de serviciu, în favoarea SC B.A. SA, firmă administrată de

inculpatul B.V.L., după ce a primit de la acesta un autoturism, mai întâi în

folosință, în baza unui contract de comodat și apoi în proprietate, prin

încheierea unui contract de vânzare-cumpărare.

privește actele îndeplinite de inculpatul L.S.D. în exercitarea atribuțiilor de

serviciu, în favoarea SC B.A. SA, s-a reținut în rechizitoriu că D.G.F.P. Mureș

a acceptat eșalonarea la plată pentru SC B.A. SA a sumelor solicitate prin

cererea din 1999, respectiv 270.403.639 lei, din care 144.737.349 lei

reprezentau impozit pe profit și 125.666.290 lei T.V.A., eșalonate la plată pe

o perioadă de 1 am și 3 luni, cu o perioadă de grație până în luna mai 1999,

fără să fi depus toată documentația și acordându-i un termen de 2 luni și 17

zile pentru depunerea scrisorii de garanție bancară, deși la cap. III, pct. 8 alin.

(2) din O.M.F. 1283/1998 se prevede în mod expres că agentul economic

beneficiază de înlesnirile aprobate, cu condiția depunerii, în termen de până

la 10 zile de la data comunicării a garanției bancare.

S-a

constatat că nu s-a precizat care este contribuția inculpatului L.S.D. la

îndeplinirea acestui act, având în vedere că analizarea cererii și verificarea

îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea eșalonării intra în

atribuția altor persoane, iar acestea au declarat că nu ar fi avut vreo

influență din partea inculpatului S.L.D. pentru admiterea cererii SC B.A. SA.

data de 19 martie 2001, SC B.A. SA a depus o cerere de acordare de înlesniri la

plată, înregistrată la societate din 19 martie 2001 și la A.F.P. Târgu Mureș

sub nr. 50665 din 19 martie 2001, prin care acest agent economic a solicitat

eșalonarea la plată doar a impozitului pe profit și a T.V.A., precum și a

majorărilor de întârziere aferente perioadei septembrie 2000-februarie 2001, în

baza prevederilor H.G. nr. 1165/2000. Prin art. 3 din O.U.G. nr. 43 din 15

martie 2001 au fost abrogate, așadar, prevederile H.G. nr. 1165/2000, astfel

încât, cererea de acordare a înlesnirilor de plată a obligațiilor către bugetul

de stat, precum și întreaga documentație, fiind realizate, în baza unui act

normativ abrogat, nu mai puteau fi luate în considerare, situație în care

D.A.V.S., aflat în subordinea directă a inculpatului L.S.D., trebuia să

respingă cererea, urmând să se procedeze, de îndată, la declanșarea

procedurilor de executare silită. Neprimindu-se nici un răspuns de la D.G.F.P.

Mureș cu privire la cererea de eșalonare depusă de agentul economic, la data de

23 aprilie 2001, A.F.P. Tg. Mureș a emis somația de plată din 23 aprilie 2001,

după care, în mod inexplicabil, până în luna iulie 2001, persoanele cu

atribuții de urmărire a debitelor restante și cu aplicarea procedurilor de

executare silită din cadrul A.F.P. Târgu Mureș, nu au mai făcut nici un demers

pentru recuperarea sumelor datorate de SC B.A. SA.

De

asemenea, nici în acest caz nu s-a precizat în ce a constat în concret

contribuția inculpatului L.S.D. în favorizarea SC B.A. SA, de vreme ce

neregularitățile constatate în legătură cu neexecutarea silită a acestei

societăți au fost cauzate de neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a

atribuțiilor de serviciu de către mai mulți salariați. Nu s-a dovedit existența

vreunei influențe a inculpatului L.S.D. asupra acestor salariați, iar faptul că

se cunoștea relațiile apropiate dintre acest inculpat și inculpatul B.V.L. nu era

suficientă pentru a putea dovedi implicarea intenționată a inculpatului L.S.D.

în producerea rezultatului constând în neexecutarea silită a SC B.A. SA pentru recuperarea

datoriilor la stat.

data de 13 iunie 2001, prin administratorul său - B.V.L., SC B.A. SA a depus la

A.F.P. Târgu - Mureș un nou angajament de plată, înregistrat din 13 iunie 2001,

angajament prin care acesta se obliga să-și plătească datoriile restante la

bugetul statului până la data de 30 decembrie 2001. S-a susținut că acest

angajament încălca prevederile O.G. nr. 11/1996, deoarece nu putea fi făcut de

către debitor, ci doar de către o persoană care-și asumă obligația alături de

el, împrejurare în care actul trebuie să fie încheiat în formă autentică.

S-a constatat

că din prevederile art. 12 alin. (2) din O.G.. nr. 11/1996 nu rezultă că

angajamentul de plată a datoriilor nu putea fi făcut de către debitor, ci doar

de către o altă persoană, printr-un act autentic. În consecință din dispoziția

legală menționată s-ar fi putut crea confuzii cu privire la posibilitatea

debitorului de a-și asuma angajamentul de plată a datoriilor restante la

bugetul de stat. În aceste condiții, nu putea fi prezumată reaua credință a

inculpaților și intenția de a tergiversa executarea silită a SC B.A. SA, de

vreme ce chiar legea era neclară din acest punct de vedere.

B.A. SA a depus o altă cerere de acordare a înlesnirilor de plată, înregistrată

la societate din 18 iulie 2001 și la A.F.P. Târgu - Mureș. Înlesnirile la plată

au fost acordate prin Decizia nr. 7426 din 23 iulie 2001, de o comisie formată

din cinci persoane, al cărei vicepreședinte a fost inculpatul L.S.D., fără a se

face vreun control la societate, fără a se observa încălcările legale

anterioare și fără a se stabili cu certitudine care erau datoriile societății

către stat.

S-a reținut

că nu poate fi primită susținerea inculpatului L.S.D. că O.M.F. nr. 1195 din 11

iunie 2001 nu ar fi cerut o notă de constatare, ci doar un referat al

Administrației Financiare. Astfel, potrivit O.U.G. nr. 43/2001, pct. 1 alin.

(1)

2

înlesnirile la plata creanțelor bugetare se acordă pe baza

datelor din evidența analitică de la nivelul organelor teritoriale la care

contribuabili sunt înregistrați ca plătitori sau pe baza unui document de

verificare întocmit la sediul debitorului; că fișa analitică pe plătitor era

nefuncțională la D.G.F.P. Mureș la data respectivă, rămânând doar verificarea

documentelor. De asemenea O.M.F. nr. 1195 din 11 iunie 2001, la art. 5 alin.

(7) prevedea că se întocmește un referat care trebuie să conțină printre altele

și confirmarea obligațiilor restante la bugetul de stat, deci legea cerea ca

stabilirea înlesnirilor la plată să se facă după stabilirea cu certitudine a

obligațiilor către stat ale agentului economic, iar în speță înlesnirile la

plată pentru SC B.A. SA au fost acordate doar pe baza declarațiilor acestei

societăți.

S-a

argumentat că inculpatul L.S. nu poate invoca faptul că alături de el mai

făceau parte din comisie încă patru persoane, deoarece pentru existența

infracțiunii de luare de mită nu este necesar ca funcționarul să aibă exclusiv

atribuția îndeplinirii actului de serviciu, în speță dintre toți membrii

comisiei doar inculpatul folosea un autoturism de la SC B.A. SA, a cărui

proprietate i-a fost transmisă ulterior, iar contribuția sa la admiterea

cererii de acordare a înlesnirilor nu era una pur formală, ci implica putere de

decizie.

mai reținut că inculpatul L.S.D. a eliberat în favoarea SC B.A. SA certificatul

fiscal din 03 februarie 2000 (problemă soluționată într-o singură zi), pe care

l-a semnat personal, în locul directorului general, în care a menționat că

această societate nu are datorii la bugetul de stat, deși avea datorii

reeșalonate și nu s-a găsit o cerere de eliberare a certificatului, ci doar o

balanță de verificare, ordine de plată și o declarație de impunere depusă de

către agentul economic, lipsa acestei cereri întărind concluzia că certificatul

a fost eliberat pentru a înlesni participarea la licitație a SC B.A. SA, fără a

se preocupa de menționarea datoriilor reale ale societății.

Inculpatul

L.S.D., a eliberat în favoarea SC B.A. SA certificatul de atestare fiscală din 15

noiembrie 2000, în care se menționa că la data de 30 septembrie 2000 SC B.A. SA

nu avea nici un fel de datorii la bugetul de stat, deși la data de 30

septembrie 2000, SC B.A. SA avea datorii restante la bugetul de stat, la

impozitul pe venit 928.780 lei, iar la Fondurile Speciale 1.707.629 lei, așa

cum reiese din adresa din 06 decembrie 2005, D.G.F.P. Mureș, chiar dacă debitul

a fost stins înainte de eliberarea certificatului, mențiunea că la data de 30

septembrie 2000 societatea nu avea datorii la bugetul de stat nefiind nereală.

Întrucât această mențiune a datei de 30 septembrie 2000 era esențială, rezultă

de asemenea că inculpatul nu a ținut cont de realitate și a eliberat

certificatul pentru a-i înlesni societății participarea la licitație.

La data

de 27 iunie 2001, sub semnătura inculpatului L.S.D., D.G.FP. Mureș a eliberat

în favoarea SC B.A. SA, certificatul de atestare fiscală din 27 iunie 2001,

care confirma faptul că la data de 31 mai 2001 societatea comercială în cauză „nu

are obligații restante” la bugetul statului, deși la data de 31 mai 2001 SC

B.A. SA înregistra debite restante la bugetul statului în sumă de 941.467.793

lei, la care se adăugau majorările și penalitățile de întârziere aferente.

Caracterul fals al mențiunilor din certificatul de atestare fiscală din 27

iunie 2001, rezulta, în mod cert, chiar și acceptând angajamentul de plată

depus de SC B.A. SA, întrucât acest angajament a fost depus la data de 13 iunie

2001, iar pe certificatul în cauză erau menționate datoriile agentului economic

pentru data de 31 mai 2001, deci pentru o dată la care nu exista nici măcar

această convenție angajament de plată.

În plus,

deși acest certificat purta un număr de înregistrare la D.G.F.P. Mureș, la

acest număr nu se regăsea înregistrarea cererii SC B.A. SA (ci un alt act care

nu are legătură cu această societate) și nu exista nici un fel de documentație,

în baza căreia să fi fost eliberat acest certificat de atestare fiscală. De

asemenea, faptul că lipsesc cererea și actele ce au stat la baza eliberării

certificatului, precum și faptul că acesta nu este înregistrat la instituția

emitentă, denotă caracterul fals al acestuia și intenția inculpatului L.S.D. de

a-i înlesni societății participarea la licitație, având în vedere importanțe

mențiunilor din certificat în eligibilitatea ofertelor. Lipsa oricărei alte

semnături de pe certificat (de exemplu a persoanei care l-a întocmit, cum s-a

procedat în alte cazuri) duce de asemenea la concluzia că acesta a fost semnat

în fals cu bună știință de către inculpat, fără să se preocupe de realitatea

datelor menționate în acesta. De vreme ce pe certificat figurează doar

semnătura inculpatului L.S.D., acesta nu poate invoca lipsa atribuțiilor sale

în înregistrarea certificatelor, întrucât acesta este singurul funcționar care

răspunde de eliberarea acestuia. Acest fapt, coroborat cu nerealitatea datelor

înscrise în certificat, denotă intenția inculpatului în menționarea datelor

nereale din certificat.

S-a

arătat că în ce privește eliberarea acestor certificate de atestare fiscală, nu

poate fi primită susținerea inculpatului L.S.D. că acestea nu ar fi fost

eliberate în baza O.M.F. nr. 448/1999, ci în baza O.G. nr. 12/1993 și respectiv

O.G. nr. 60/2001, care reglementau condițiile de participare la licitații a

agenților economici și că de vreme ce societatea nu avea datorii exigibile, în

mod corect s-a consemnat că aceasta nu are datorii la stat, deoarece, O.G. nr. 12/1993

și respectiv O.G. nr. 60/2001 nu reglementează procedura de eliberare a

certificatelor sau dovezilor privind plata datoriilor la bugetul statului, ci

reglementau procedura achizițiilor publice, prevăzând doar posibilitatea ca

participantul la o licitație de achiziție publică să facă dovada că nu are

datorii la bugetul de stat, ca o dovadă în favoarea seriozității și bonității

pe care o prezintă. Procedura de acordare a acestor acte doveditoare și

conținutul lor era reglementat de O.M.F. nr. 448/1999. O.G. nr. 12/1993 și O.G.

nr. 60/2001 menționând necesitatea eliberării unui act doveditor care să ateste

că participantul la licitație și-a îndeplinit obligațiile de plată a

impozitelor și a contribuției la asigurărilor de stat, iar O.M.F.P. nr. 448/1999

precizând că „Certificatul care atestă îndeplinirea obligațiilor bugetare se

numește certificat de atestare fiscală pentru persoane juridice”.

De

altfel, în cazul certificatelor din 15 noiembrie 2000 și din 27 iunie 2001 s-au

folosit și formularele prevăzute de acest act normativ pentru certificate de

atestare fiscală. Or, nu se poate afirma că s-au folosit aceste formulare, care

prevedeau expres rubrica în care trebuiau trecute obligațiile de plată amânate

sau eșalonate, dar de fapt nu era necesar să fie completate aceste rubrici,

pentru că ar fi fost vorba de altfel de certificate. Indiferent la ce erau

folosite certificatele respective, din moment ce erau prevăzute cu rubrică

specială în care trebuiau trecute datoriile eșalonate și nu au fost completate

aceste rubrici cu sumele datorate și eșalonate, menționându-se doar că

societatea nu are datorii la buget, ele atestau o împrejurare nereală, comisia

de licitație apreciind diferit bonitatea unui participant care are datorii la

bugetul de stat, chiar eșalonate, față de cea a unuia care nu are deloc datorii

la bugetul de stat. În acest fel s-a creat SC B.A. SA o situație mai

favorabilă, prin atestarea faptului că aceasta nu ar fi avut datorii la bugetul

de stat.

De

asemenea, în certificatul din 3 februarie 2000 s-a menționat expres că SC B.A.

SA „nu are impozite și taxe neplătite/reeșalonate”, or, chiar dacă s-ar reține

ca veridice afirmațiile inculpatului, că ar fi avut în vedere faptul că această

societate avea datorii reeșalonate, dar neexigibile, acesta ar fi trebuit să

taie mențiunea „reeșalonate” din certificat, neprocedând în acest fel prin

acest certificat atestându-se în mod fals că această societate nu ar fi avut

nici datorii reeșalonate, fapt neadevărat.

S-a

concluzionat că inculpatul L.S.D. cu intenție a inserat date nereale în aceste

certificate de atestare fiscală, cu prilejul întocmirii acestora, favorizând

astfel SC B.A. SA pentru participarea la licitații de achiziție.

De

asemenea, având în vedere că inculpatul B.V.L. a declarat că de fiecare dată el

a depus la organele fiscale toată documentația necesară eliberării unor astfel

de certificate, iar acesta în calitate de reprezentant al SC B.A. SA a depus

certificatele de atestare fiscală nereale la dosarele de licitație, s-a reținut

că acesta a folosit aceste înscrisuri, cunoscând că sunt false.

6.

Referitor la fapta inculpatului L.S.D. de a primi la data de 22 mai 1999 de la SC

B.A. SA, prin intermediul inculpatului B.V.L., un autoturism, pe care l-a

folosit exclusiv în baza unui contract de comodat, până în data de 22 decembrie

2004, când SC B.A. SA i-a vândut autoturismul în cauză inculpatului L.S.D., cu

suma de 10 milioane lei, nu au fost reținute afirmațiile celor doi inculpați,

că autoturismul ar fi fost cumpărat pe această societate pentru restituirea

unui împrumut mai vechi, făcut de inculpatul L.S.D. către inculpatul B.V.L.

S-a

reținut că cei doi susțin că împrumutul ar fi fost acordat de inculpatul L.S.D.

inculpatului B.V.L., în cursul anului 1996, motiv pentru care firesc ar fi fost

ca restituirea împrumutului să o facă tot persoana fizică B.V.L. și nu SC B.A.

SA, neputând fi acceptat ca cei doi inculpați, buni cunoscători ai

dispozițiilor legale în materia contabilității societăților comerciale, să fi

ales o astfel de modalitate de restituire a împrumutului, care poate constitui

o încălcare a dispozițiilor legale privind combaterea evaziunii fiscale.

Cei doi

inculpați s-au contrazis cu privire la destinația împrumutului, inculpatul L.S.D.

afirmând că acesta a fost acordat pentru ca inculpatul B.V.L. să-și pună pe picioare

afacerea, în timp ce acesta din urmă a afirmat că suma împrumutată a folosit-o

în interes strict personal și nu pentru societatea pe care o administra, SC

C.T. SA, nefiind înregistrată sub nici o formă în contabilitatea societății,

fiind greu de crezut că un astfel de amănunt nu ar fi fost reținut de cei doi

inculpați, dacă susținerile lor ar fi fost reale.

Deși

inculpatul B.V.L. a afirmat că a achitat autoturismul respectiv aproximativ

după doi ani și jumătate, nu poate fi explicată în mod veridic transmiterea

proprietății de-abia după aproximativ 5 ani de la data încheierii contractului

de comodat, după ce au fost demarate cercetările față de inculpat sub acest

aspect.

Din

analiza soldului contului -„creditori diverși”- al SC B.A. SA, pentru perioada

martie 2000-septembrie 2004, s-a constatat că la data de 30 septembrie 2004,

soldul acestuia era de numai 28.000 lei, fapt din care nu se poate trage decât

concluzia că învinuitul B.V.L. a scos din patrimoniul societății în perioada

iunie 1999 - 30 septembrie 2004 suma de 130.000.000 lei, cu care a achitat

avansul pentru autoturism. Din moment ce inculpatul B.V.L. a scos din societate

suma de 130.000.000 lei, cu care acesta creditase societate, rezultă că acești

bani au provenit de la el și nu de la inculpatul L.S.D., așa cum susțin cei doi

inculpați. De altfel, nimic nu-l împiedica pe inculpatul L.S.D. să solicite să

fie menționat ca și creditor al societății, așa cum a fost menționat inculpatul

B.V.L.

Suma de

130 milioane lei, pe care cei doi inculpați pretind că i-ar fi dat-o L.S.D. lui

B.V.L., pentru a plăti avansul necesar achiziționării autoturismului,

reprezenta doar 8.407 dolari S.U.A., iar pentru autoturism a fost plătit un

avans în valoare de 134.892.000 lei, adică 9.000 dolari SUA. Pentru autoturism,

SC B.A. SA urma să achite în rate diferența de valoare a autoturismului,

respectiv o sumă totală de 13.697 dolari SUA. Or, cei doi au declarat că B.V.L.

avea față de L.S.D. o pretinsă datorie de doar 12.000 DM, care a fost stinsă

prin restituirea unei sume de 13.697 dolari SUA, iar la data 21 mai 1999

echivalentul a 12.000 DM era de 100.992.000 lei, în timp ce echivalentul a

13.697 dolari SUA era de 211.796.711 lei. Din faptul că societatea a achitat

societății de leasing o sumă cu o valoare dublă decât cea pe care inculpatul L.S.D.

pretinde că i-ar fi împrumutat-o inculpatului B.V.L. s-a concluzionat că afirmațiile

celor doi inculpați sunt neverosimile.

S-a

arătat de către prima instanță că nu se poate ține cont de declarația

martorului L.C., în care acesta susține că a aflat că inculpatul L.S.D. l-ar fi

împrumutat pe inculpatul B.V.L. în cursul anului 1996, deoarece ambii inculpați

au declarat că despre acest împrumut nu cunoșteau decât soțiile lor.

Pentru

aceste motive, instanța de fond a constatat că inculpatul L.S.D. a beneficiat

de acest autoturism de la SC B.A. SA, în timp ce în exercitarea atribuțiilor

sale de serviciu a favorizat această societate prin emiterea certificatelor de

atestare fiscală nereale. De asemenea, în timp ce a folosit acest autoturism

inculpatul a efectuat în exercitarea atribuțiilor de serviciu acte constând în

semnarea convențiilor de eșalonare, care, deși nu pot fi reținute ca fiind

ilegale, au adus societății respective beneficii. Față de faptul că inculpatul

a primit autoturismul de la societatea SC B.A. SA la data de 22 mai 1999, pe

care l-a folosit în baza unui contract de comodat până în data de 22 decembrie 2004,

iar după aceea, în timp ce folosea acest autoturism a emis în favoarea acestei

societăți certificate de atestare fiscală nereale și a semnat convențiile de

reeșalonare a datoriilor acestei societăți, rezultă că folosința acestui

autoturism a fost dată în schimbul îndeplinirii sau neîndeplinirii atribuțiilor

de serviciu de către inculpatul L.S.D.

S-a

arătat că pentru a se reține infracțiunea de luare de mită nu este necesar ca

funcționarul să-și fi îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, astfel că

această infracțiune poate fi reținută raportat la toate actele îndeplinite de

inculpatul L.S.D. în favoarea SC B.A. SA, chiar dacă nu toate actele pot fi

catalogate ca fiind nelegale.

În ce

privește calitatea inculpatului L.S.D., de funcționar cu atribuții de control,

se constată că acesta avea la data săvârșirii faptelor calitatea de director

adjunct la D.G.F.P. Mureș, fapt care îi conferea atribuții cu privire la

controlarea și supravegherea modului în care ceilalți salariați subordonați își

îndeplineau atribuțiile de serviciu, inclusiv cu privire la aspectele legate de

eliberarea certificatelor de atestare fiscală sau cele legate de întocmirea

convențiilor de reeșalonare a datoriilor societăților către stat. În

consecință, având aceste atribuții, inculpatul era un funcționar cu atribuții

de control.

Așadar, instanța de fond a

constatat că, în drept:

Fapta inculpatului L.S.D. care, în

calitate de funcționar public cu atribuții de control în cadrul D.G.F.P. Mureș

(director general adjunct), a primit spre folosință, în mod direct, în cursul

lunii iunie 1999, de la inculpatul B.V.L. - administrator la SC B.A. SA Târgu-Mureș,

un autoturism, în valoare de 22.104 dolari S.U.A., înmatriculat, printr-un

contract de comodat cu titlu gratuit pe o durată de 5 ani, iar la împlinirea

termenului prevăzut în contractul de comodat a cumpărat autoturismul în cauză

de la societate cu suma de 10 milioane lei, în scopul de a a-și îndeplini sau a

nu-și îndeplini acte referitoare la atribuțiile de serviciu sau în scopul de a

face acte contrare acestor atribuții de serviciu, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de

art. 254 alin. (2) C. pen.

Fapta

aceluiași inculpat care, în exercitarea atribuțiilor de funcționar public, în

cursul anilor 2000 și 2001, în baza aceleiași rezoluții infracționale și în mod

repetat, a eliberat în favoarea SC B.A. SA certificatele fiscale din 03

februarie 2000, din 15 noiembrie 2000 și din 27 iunie 2001, falsificându-le cu

prilejul întocmirii lor, prin atestarea unor fapte necorespunzătoare adevărului

și prin omisiunea de a insera unele date sau împrejurări referitoare la

datoriile acestei societăți către stat, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de fals intelectual în formă continuată, faptă prevăzută și

pedepsită de art. 289 C. pen., raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., intervalul

de timp scurs între cele două fapte, precum și modalitatea asemănătoare de a

proceda, relațiile dintre inculpat și reprezentantul societății beneficiare,

justificând reținerea unei rezoluții infracționale unice în săvârșirea celor

două acte materiale de fals intelectual.

Fapta

inculpatului B.V.L. care, în calitate de administrator al SC B.A. SA

Târgu-Mureș, i-a oferit inculpatului L.S.D. - director general adjunct al

D.G.F.P. Mureș, un autoturism, în valoare de 22.104 dolari SUA, înmatriculat,

sub forma unui Contract de comodat cu titlu gratuit, pe o durată de 5 ani, iar

la expirarea termenului prevăzut în contract, i-a vândut autoturismul în cauză

cu suma de 10 milioane lei, în scopul îndeplinirii sau neîndeplinirii de către

acesta a unor acte în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în scopul

îndeplinirii de către acesta a unor acte contrare acestor îndatoriri, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, faptă prevăzută și

pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen.

Fapta

aceluiași inculpat care, în calitate de administrator al SC B.A. SA

Târgu-Mureș, a folosit în baza aceleiași rezoluții infracționale și în mod

repetat mai multe înscrisuri oficiale respectiv certificatele din 03 februarie 2000,

din 15 noiembrie 2000 și din 27 iunie 2001, cunoscând că sunt false, în vederea

producerii de consecințe juridice, respectiv participarea și câștigarea unor

licitații organizate de diferite instituții publice sau cu fonduri de la

diferite instituții publice ori de interes public, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de uz de fals în formă continuată, faptă

prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. Intervalul de timp scurs între cele două fapte, precum și modalitatea

asemănătoare de a proceda, modalitatea asemănătoare de obținere a

certificatelor de atestare fiscală false justificând reținerea unei rezoluții

infracționale unice în săvârșirea celor două acte materiale de uz de fals.

Cum însă

fapta inculpatului B.V.L. de dare de mită a fost săvârșită la data de 22 mai 1999,

iar fapta continuată a acestuia de uz de fals a fost epuizată în cursul lunii

iunie 2001, pentru aceste infracțiuni s-au împlinit termenele de prescripție

specială prevăzute de art. 122 raportat la art. 124 C. pen., din 22 noiembrie 2006

și respectiv decembrie 2008.

De

asemenea, având în vedere că infracțiunea continuată a inculpatului L.S.D. de

falsificare a certificatelor de atestare fiscale emise în favoarea SC B.A. SA

s-a epuizat la data de 27 iunie 2001, și pentru aceasta s-a împlinit termenul

de prescripție specială prevăzut de art. 122 raportat la art. 124 C. pen., din

data de 27 decembrie 2008.

Inculpații

au solicitat continuarea procesului penal potrivit art. 13 C. proc. pen. însă,

având în vedere că instanța a constatat că nu este incident vreunul din

cazurile prevăzute de art. 10 lit. a) - e) C. proc. pen., iar prescripția

răspunderii penale este un caz care înlătură răspunderea penală, în temeiul art.

11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) și art. 13 alin. (3) C. proc.

pen. instanța a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul B.V.L.,

pentru infracțiunile prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. și art. 291 C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și față de inculpatul L.S.D.,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2)

C. pen.

Referitor

la acuzațiile aduse prin actul de sesizare al instanței în legătură cu

favorizarea SC U.I. SA, prima instanță a reținut că inculpații și-au susținut

nevinovăția arătând următoarele:

1.

Inculpatul L.S.D. a arătat că nu este adevărat că la data de 26 octombrie 1999

ar fi intervenit la doamna inspector S.R. pentru a trimite echipa de inspectori

la SC U.I. SRL. Inspectorii aparțineau de Administrația Financiară și nu de

direcția condusă de inculpat. Acest lucru nu a fost confirmat nici de martorele

M.M. și S.R.

privire la acordarea eșalonărilor la plată inculpatul L.S.D., cel care a semnat

convenția de eșalonare din 30 august 2002 în locul directorului general -

numitul S.L.D., a declarat că nu este adevărat că SC U. SA ar fi avut pe rol o

altă eșalonare, deoarece aceasta nu mai avea eșalonarea din 1999, întrucât A.F.

Târgu Mureș începuse în anul 2001 executarea silită, prin actul de control din

noiembrie-decembrie 2001, încheiat de către D.G.F.P. societății i se comunică

faptul că nu și-a plătit datoriile curente, ceea ce a dus la anularea

valabilității eșalonării, prin nota de constatare încheiată cu ocazia acordării

eșalonării din 2002 se constata pierderea precedentei eșalonări și nicio

prevedere legală nu interzicea acordarea unei noi eșalonări. În legătură cu

faptul că documentația întocmită în vederea aprobării înlesnirilor la plată

acordate SC U.I. SRL în anul 2002, prezintă anumite neregularități și în baza

acestei documentații s-a aprobat solicitarea agentului economic, arată că el

era ultimul care semna aceste convenții, iar anterior semnării ei de către el

respectiva documentație era verificată de către lucrătorii din cadrul

Serviciului Îndrumare, Colectare Venituri, al cărei șef de serviciu era dl. S.F.,

care era un profesionist desăvârșit și în momentul în care o astfel de

convenție era semnată de către el, el avea convingerea că întreaga documentație

era conformă cu dispozițiile legale. În momentul în care venea la el la semnat

convenția de eșalonare, atât această convenție, cât și referatul final întocmit

de lucrătorii din cadrul Î.C.V., erau semnate spre aprobare de directorul de

resort, dl. C.A. sau de către d-na D.I. În momentul în care venea la spre

semnat convenția de eșalonare, îi erau aduse toate documentele în baza cărora

s-a făcut referatul și convenția, dar în fapt el nu avea nici timpul fizic și

nici sarcina de serviciu să verifice aceste documente, urmărind doar

metodologic dacă documentația este completă.

În legătură

cu eșalonarea la plată acordată SC U.I. SRL la 30 august 2002, a arătat că în

momentul semnării convenției atât din discuțiile cu inspectorii care au

întocmit documentația, cât și din faptul că el personal a verificat metodologic

(respectiv sub aspectul existenței tuturor documentelor necesare aprobării)

întreaga documentație, prilej cu care a constatat că la dosar existau și