ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2344/2012

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 228 din 26 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul penal nr. 8952/63/2009, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților N.S.C. și B.C.V., din infracțiunile prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. și art. 289 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 289 alin. (1) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., pentru inculpatul N.S.C.

și din infracțiunile prevăzute de art. 254 alin. (1) și art. 289 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 289 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., pentru inculpatul B.C.V. În baza art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.S.C. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa 5 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., privind executarea pedepselor accesorii. În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani. S-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. pen. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe perioada termenului de încercare a suspendării pedepsei închisorii.

În baza art. 118 lit. a) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 550 RON. În baza art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.C.V. la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., privind executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea proceselor-verbale de contravenție din 07 aprilie 2009 și din 10 aprilie 2009. Au fost obligați inculpații la cheltuieli judiciare în favoarea statului. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Inculpații B.C.V. și N.S.C. au lucrat, la data săvârșirii faptelor, ca agenți de poliție în cadrul Serviciul de Circulație al Municipiului Craiova, având printre alte atribuții de serviciu și sancționarea contravențiilor săvârșite de conducătorii auto și constatate în trafic.

În seara zilei de 11 martie 2009, în jurul orelor 20.50, martorul P.V., coleg de serviciu cu inculpatul N.S.C., l-a oprit în trafic pe investigatorul sub acoperire I.C., care circula pe o stradă din municipiului Craiova, comunicându-i că a circulat cu viteza de 102 km/h, peste limita de viteză prevăzută de lege, și invitându-l la autospeciala de serviciu, condusă de inculpatul N.S.C. Acesta i-a comunicat că îi va suspenda permisul de conducere pe o perioadă de 90 zile, sancțiune însoțită și de aplicarea amenzii contravenționale. Investigatorul i-a adresat inculpatului B.C.V. rugămintea de a consemna în procesul-verbal de contravenție o viteză mai mică sub limita celei ce impunea suspendarea dreptului de a conduce și implicit a permisului de conducere.

În procesul-verbal de contravenție inculpatul a consemnat viteza de 100 km/h, aplicându-i și sancțiunea amenzii de 540 RON și 6 puncte penalizare. Prin modul în care s-au purtat discuțiile dintre investigator și inculpat rezultă că acesta din urmă i-a sugerat că a manifestat clemență prin neconsemnarea vitezei reale, acceptând primirea sumei de 250 RON pentru „înțelegerea” manifestată. Verificările efectuate au evidențiat că investigatorul a fost surprins în realitate conducând cu viteză de 100 km/h, și nu de 102 km/h, cum în mod tendențios i s-a comunicat în momentul opririi pentru control. Această situație de fapt a rezultat din înregistrările audio-video și procesul-verbal de transmitere a convorbirilor purtate în mediul ambiental.

În după-amiaza zilei de 07 aprilie 2009, inculpatul N.S.C. l-a oprit în trafic pe investigatorul sub acoperire S.M., care circula în municipiul Craiova, căruia i-a comunicat faptul că nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat în traversarea străzii și că n-a purtat nici centura de siguranță, prezentându-i vizionarea imaginilor înregistrate de aparatul radar. După ce agentul de poliție N.S.C. i-a comunicat că urmează să-i suspende investigatorului permisul de conducere, acesta din urmă i-a adresat rugămintea de a nu consemna contravenția ce atrage suspendarea acestui drept, respectiv neacordarea priorității de trecere pietonilor. Inculpatul a dat curs acestor rugăminți, în sensul că nu a consemnat în procesul-verbal de contravenție din 10 aprilie 2009 contravenția de neacordare a priorității de trecere a pietonului.

Deși încă din momentul opririi în trafic investigatorul i-a comunicat că nu are asupra sa polița de asigurare a autoturismului, inculpatul, după ce i-a înmânat procesul-verbal de contravenție și i-a comunicat că l-a sancționat doar pentru neportul de centură de siguranță, l-a trimis la autoturismul cu care se deplasase spre a-i prezenta „orice asigurare” a mașinii, sugerându-i astfel un anumit comportament ca urmare a clemenței manifestate. Inculpatul a primit de la investigator talonul autoturismului, după ce acesta s-a reîntors la autoutilitara radar, în care se afla suma de 300 RON, pe care a lăsat-o să cadă în interiorul mașinii, după care i-a scris actul prezentat după efectuarea controlului.

Discuțiile purtate de cei doi au fost înregistrate audio-video și, în opinia instanței, au dovedit existența faptelor. În ziua de 10 aprilie 2009, investigatorul sub acoperire D.G.D., a fost oprit în trafic pe D.E. 70 de inculpatul B.C.V., care i-a solicitat documentele, comunicându-i că a circulat cu viteză foarte mare. De la inculpatul N.S.C., care se afla în autoutilitara radar, a aflat că a circulat cu viteza de 96 km/h, fără a purta centura de siguranță și că a vorbit la telefonul mobil, fără a utiliza aparatură „hands-free”. Investigatorul sub acoperire a adresat rugăminți celor doi inculpați, pentru a fi sancționat numai pentru abaterile care nu atrag suspendarea permisului de conducere.

Inculpatul B.C.V. a consemnat în procesul-verbal de contravenție din 07 aprilie 2009 numai contravenția săvârșită de către investigator, aceea a utilizării telefonului mobil, pentru care a fost sancționat cu avertisment, fără a fi reținute și celelalte abateri comise, respectiv depășirea vitezei legale și neutilizarea centurii de siguranță în timpul mersului. Inculpatul B.C.V. i-a restituit investigatorului certificatul de înmatriculare al autoturismului, prin intermediul inculpatului N.S.C., care se afla la volanul autoutilitarei poliției rutiere. După ce investigatorul a introdus în certificatul de înmatriculare suma de 300 RON, a înmânat actul inculpatului N.S.C., care, la rândul său, l-a dat inculpatului B.C.V.

După ce inculpatul B.C.V. a scos din certificat banii, a restituit investigatorului sub acoperire certificatul de înmatriculare, cerându-i să semneze procesul-verbal de contravenție. Înregistrările video ale aparatului radar nu mai există pe caseta acestuia, deși inculpatul N.S.C. a derulat caseta, prezentându-i investigatorului abaterile comise. Examinarea casetei video a evidențiat faptul că nu există continuitate în ceea ce privește înregistrarea video, ceea ce se explică prin ștergerea acestor înregistrări, pentru a nu se mai putea verifica existența contravenției constatate. Situația de fapt reținută a fost dovedită prin procesele-verbale întocmite de organul de urmărire penală, privind verificarea casetei aparținând autoturismului din cadrul I.P.J.

Dolj, fișa postului celor doi inculpați, încheierea Tribunalului Dolj din 11 martie 2009 privind autorizarea înregistrărilor audio în mediul ambiental, procesele-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor purtate cu inculpații, declarațiile martorilor A.V., I.D., S.M., P.V., S.O., P.M., declarațiile inculpaților, declarațiile investigatorilor sub acoperire, referatele de evaluare întocmite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj, deciziile de practică judiciară ale instanțelor din țară și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie și caracterizările inculpaților întocmite de Serviciul Poliției Rutiere.

Prima instanță a reținut că apărările inculpaților, în sensul că aparatul radar prezenta defecțiuni în exploatare, trebuie înlăturate, fiind de circumstanță, ținând seama de concluziile adresei Direcției economic-administrative, de conținutul buletinului de verificare metrologică din 26 august 2008 și conținutul adresei I.P.J. Dolj din 25 iunie 2009. În opinia primei instanțe, mijloacele de probe administrate în cursul urmăririi penale nu au fost obținute în mod nelegal, întrucât, pe de o parte, înregistrările audio-video au fost făcute cu autorizarea Tribunalului Dolj, în condițiile art. 91 1 C. proc. pen., iar investigatorii sub acoperire folosiți nu și-au depășit competențele stabilite prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj nr. 172/P din 11 martie 2009, dată în condițiile art. 26 1 din Legea nr. 78/2000, procesele-verbale încheiate putând constitui mijloace de probă, potrivit alin. (7) al acestei legi.

Pe de altă parte, instanța a apreciat că după oprirea în trafic de către inculpați, activitatea investigatorilor sub acoperire s-a rezumat doar în a stărui în constatarea săvârșirii unor contravenții prevăzute de lege cu sancțiuni mai ușoare, care să nu atragă și suspendarea dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, iar nu la activități de instigare sau de determinare, în scop de săvârșire a infracțiunilor pentru care inculpații sunt judecați. Totodată, în niciun moment investigatorii sub acoperire nu au făcut referire la oferirea unor sume de bani în schimbul neconsemnării în procesele-verbale de contravenții a adevăratelor fapte săvârșite, banii oferiți fiind urmarea firească a conduitei inculpaților, care au lăsat să se înțeleagă că sunt receptivi la stăruințele investigatorilor.

În consecință, s-a apreciat că faptele inculpaților, astfel cum au fost reținute, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită și fals intelectual, prevăzute de art. 254 alin. (1) și art. 289 C. pen., aflate în concurs real, potrivit art. 33-34 C. pen. Împotriva acestei sentințe au declarat apel cei doi inculpați, solicitând achitarea lor în temeiul art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., cu motivarea că probele administrate în cursul urmăririi penale nu fac dovada faptelor reținute, ele fiind obținute cu încălcarea dispozițiilor art. 68 alin. (2) și art. 64 alin. (2) C. proc. pen., contrar exigențelor specifice unui proces echitabil, inculpații fiind provocați în săvârșirea celor două infracțiuni, investigatorii sub acoperire acționând cu încălcarea legii, prin comiterea unor abateri contravenționale, urmate de oferirea unor sume de bani, depășindu-și, așadar, competențele, în scopul preconstituirii de probe ilegale.

Făcându-se trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, apărarea a arătat că activitatea investigatorilor sub acoperire nu s-a desfășurat de o manieră pur pasivă, deoarece inculpații nu au solicitat foloase materiale, iar existența abaterilor contravenționale nu rezultă din conținutul înregistrărilor radar; așadar, în cauză au fost încălcate atât dispozițiile art. 68 C. proc. pen., cât și prevederile art. 91 1 C. proc. pen., aceste aspecte, coroborate cu faptul că în cuprinsul sentinței penale atacate nu se explicitează conținutul concret al infracțiunilor săvârșite, prin raportare și la poziția procesuală a investigatorilor, impunând achitarea inculpaților, ca o consecință a principiului „in dubio pro reo”.

Prin decizia penală nr. 74 din 14 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații B.C.V. și N.S.C. împotriva sentinței penale nr. 228 din 26 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 8952/63/2009. Au fost obligați apelanții-inculpați la plata cheltuielilor judiciare statului. Instanța de apel a reținut, în esență, că prima instanță a stabilit corect existența faptelor și încadrarea juridică a acestora, apreciind just probele în baza cărora a concluzionat asupra vinovăției inculpaților, faptele realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea.

S-a argumentat că nu se poate susține că probele administrate în cursul urmăririi penale ar fi fost obținute cu încălcarea legii, înregistrările imaginilor și discuțiilor surprinse în mediul ambiental respectând exigențele de ordin procedural impuse de art. 91 1 C. proc. pen., iar activitatea investigatorilor sub acoperire subordonându-se prevederilor art. 224 1 C. proc. pen., fără a putea fi asimilate unui act de „provocare”; nu se poate susține că înregistrările de imagini și discuții din mediul ambiental ar fi fost obținute cu încălcarea prevederilor art. 91 1 și art. 91 4 C. proc. pen., întrucât aceste din urmă dispoziții nu condiționează autorizarea unor astfel de interceptări de începerea urmăririi penale în respectiva cauză, sintagma „procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală”, din cuprinsul alin. (1) al art. 91 1 C. proc.

pen., particularizând organul judiciar abilitat a învesti instanța competentă cu cererea de autorizare a interceptărilor, fără a condiționa efectuarea acestui tip de înregistrări de existența unei urmăriri penale începute. Instanța de apel a subliniat că nu se poate accepta teza potrivit căreia în faza actelor premergătoare nu se poate proceda la autorizarea acestui gen de interceptări, câtă vreme textul art. 91 1 C. proc. pen. nu face referire la necesitatea unei urmăriri penale începute, precum în cazul percheziției domiciliare reglementate de art. 100 alin. (3), (4) și (6) C. proc. pen., astfel încât aceste probe pot fi administrate și în faza actelor premergătoare, textul de lege făcând referire și la situația existenței datelor sau indiciilor temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni.

S-a concluzionat că în situația pregătirii unei infracțiuni nu se poate discuta despre o urmărire penală începută, exceptând cazul unei tentative pedepsibile, tot astfel cum necesitatea începerii urmăririi penale nu poate privi întreg ansamblul de ipoteze specifice indiciilor de săvârșire a unei infracțiuni, prin raportare la conținutul art. 68 1 C. proc.

pen., așadar autorizarea interceptărilor se poate face și mai devreme de momentul începerii urmăririi penale, deoarece art. 91 1 face trimitere la sintagma legală de „indicii temeinice”, care, prin conținutul său, are în vedere și faza actelor premergătoare, fiind, de altfel, în detrimentul inculpatului ca sfera mijloacelor de probă ce ar putea fi administrate în faza actelor premergătoare să fie restrânsă doar la procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire, în caz contrar acestea din urmă neputând fi cenzurate de instanța de judecată, prin coroborare cu restul mijloacelor de probă obținute mai devreme de începerea urmăririi penale. S-a mai reținut că prevederile art. 224 alin. (3) C. proc.

pen. nu trebuie interpretate ca limitând mijloacele de probă specifice acestei faze la procesele-verbale încheiate de investigatorii sub acoperire, textul de lege atribuind valoare probatorie acestui gen de înscrisuri, în raport de conținutul dispozițiilor generale ale art. 90 alin. (2) C. proc. pen. și, de asemenea, că art. 224 1 -224 3 C. proc. pen. nu conțin niciun fel de limitări, cât privește modalitatea culegerii de date și informații rezultate în urma activităților investigatorilor sub acoperire, orice restrângere adusă în materie de probațiune impunându-se a fi prevăzută în mod expres.

S-a apreciat că în cazul în care sfera mijloacelor de probă obținute în faza actelor premergătoare ar fi restrânsă în mod nejustificat, organul de urmărire penală nu ar mai avea posibilitatea verificării propriei competențe, în raport de specificul infracțiunii comise și nici nu ar putea aprecia în mod eficient asupra oportunității începerii urmăririi penale și, implicit, asupra cazurilor prevăzute de art. 10 C. proc. pen. impunându-se ca, în urma sesizării, organul de urmărire penală să procedeze la începerea urmăririi penale în majoritatea covârșitoare a cazurilor, fapt ce nu ar corespunde nici voinței legiuitorului și nici rațiunilor obiective ale urmăririi penale.

Astfel, instanța de apel a argumentat că, întrucât această fază procesuală nu trebuie declanșată decât în cazuri temeinic justificate, actele premergătoare au ca scop tocmai completarea sau verificarea informațiilor organului de urmărire penală, pentru a aduce aceste date la stadiul unor constatări certe, menite a determina începerea urmăririi penale, sau a fundamenta o soluție contrară. S-a apreciat că nu se poate susține că activitatea investigatorilor sub acoperire intră sub incidența art. 68 alin. (2) C. proc.

pen., simpla oportunitate creată în scopul obținerii de date și informații legate de o anumită activitate infracțională neputând fi asimilată noțiunii de determinare a unei persoane la săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii de probe, o asemenea determinare neputând fi înțeleasă decât prin raportare la dispozițiile art. 25 C. pen., și anume ca o intervenție nemijlocită asupra persoanei vizate din partea agenților statului, în scopul formării rezoluției infracționale; or, în speță, nu se poate susține că agenții sub acoperire au acționat cu depășirea cadrului legal în materie, de vreme ce aceștia nu au cerut inculpaților să își încalce atribuțiile de serviciu sau să accepte sumele de bani oferite cu titlu de mită, agenții de poliție fiind singurii în măsură să decidă asupra modului de sancționare contravențională și intrării în posesia foloaselor ilicite, această activitate fiind consecința conduitei anterioare a inculpaților, cu privire la care existau date legate de săvârșirea repetată a unor fapte de natură penală, aceste informații concretizate în procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 05 martie 2009 stând la baza investigațiilor efectuate, potrivit art. 224 și art. 224 1 -224 3 C. proc.

pen. Investigatorii sub acoperire au acționat în vederea strângerii datelor și informațiilor prevăzute în autorizația emisă de către procuror, conform art. 224 1 alin. (3) și art. 224 2 alin. (4) C. proc. pen., inclusiv prin punerea în totalitate la dispoziția procurorului a datelor astfel obținute, prin ordonanța procurorului, aflată la dosarul de urmărire penală, investigatorii sub acoperire fiind autorizați să ofere sau să promită bani agentului de poliție N.S.C. și colegilor săi de echipaj, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu și într-unul din scopurile prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., neacționând, deci, în afara cadrului legal conferit, procedeul astfel utilizat necontravenind exigențelor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

S-a reținut că, în speța dedusă judecății, acțiunea desfășurată a fost autorizată de către procuror, având ca premisă conduita ilicită a inculpaților, despre care organele judiciare au luat cunoștință, instanța de judecată procedând la audierea nemijlocită a investigatorilor, conform art. 86 1 alin. (7) C. proc. pen., întemeindu-și soluția de condamnare și pe celelalte probe aflate la dosar, iar nu în mod exclusiv pe procesele-verbale și depozițiile martorilor cu identitate fictivă. Așadar, nu s-ar putea susține că activitatea de investigație ar fi contrară art. 6 din Convenție, deoarece potrivit jurisprudenței Curții Eurorpene a Drepturilor Omului, nimic nu oprește organele de urmărire penală ca, în raport cu natura infracțiunii, acestea să se sprijine și pe asemenea surse probatorii, cu condiția ca soluția de condamnare să se circumscrie unor garanții corespunzătoare prevederilor Convenției.

S-a mai arătat că este lipsită de semnificație juridică împrejurarea că, în cauză, nu s-a procedat la desecretizarea identității agenților sub acoperire, întrucât dezvăluirea acestor date ar periclita siguranța investigatorilor și eficiența unor operațiuni viitoare, o astfel de solicitare din partea inculpaților fiind, de altfel, contrară prevederilor art. 224 4 C. proc. pen., orice măsură contrară fiind în contradicție și cu dispozițiile art. 20 din H.G. nr. 585/2002 privind aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, dar și cu cele ale art. 19 alin. (2) din al doilea Protocol adițional la Convenția europeană de asistență judiciară în materie penală.

Instanța de apel a concluzionat că, din punct de vedere procedural, nu se poate reține că acuzarea ar fi produs probe obținute în mod ilegal, deoarece activitatea infracțională a inculpaților nu s-a datorat manoperelor utilizate de investigatori, fiind preexistentă acestora, putându-se concluziona că, și în absența unei atare intervenții, inculpații ar fi continuat să comită fapte de natură penală, pe care oportunitatea creată de activitățile de investigație nu a făcut decât să le releve; rezoluția infracțională era anterioară activității de investigație, iar presupușii autori ai faptei, încălcând legea penală, și-au asumat și riscul corelativ de a fi descoperiți, agentul sub acoperire acționând numai în vederea strângerii datelor privind existența infracțiunii și identificarea făptuitorilor, prin propria implicare în surprinderea flagrantului delict și oferirea unei „tentații” obișnuite, sau a unei oportunități fără caracter excepțional de a încălca legea.

S-a reținut că nu se poate aprecia că oferirea banilor ar constitui un act de provocare sau de instigare din partea mituitorului, deoarece acest fapt ar echivala cu lipsirea de conținut a art. 254 C. pen., într-o astfel de situație răspunderea penală a inculpatului fiind în mod automat înlăturată, or, de vreme ce textul de incriminare conține o varietate a actelor materiale specifice luării de mită, excluderea unei fapte, în modalitatea oferirii, primirii sau nerefuzării ofertei unei sume de bani, de la angajarea răspunderii penale, contravine voinței legiuitorului, aspect ce nu poate fi acceptat. Cu privire la apărările formulate, instanța de apel a constatat că solicitarea inculpaților de a se da eficiență principiului „in dubio pro reo”, având drept consecință achitarea acestora, nu poate fi primită, în condițiile în care probele aflate la dosar confirmă dincolo de orice îndoială existența faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

S-a apreciat că, în speță, activitatea infracțională a inculpaților rezultă cu certitudine din procesul-verbal de sesizare din oficiu și sesizarea adresată Direcției Generale Anticorupție, procesele-verbale de remitere către investigatorul sub acoperire a bancnotelor tratate criminalistic și de surprindere în flagrant a inculpaților, înregistrările de imagini surprinse cu ocazia flagrantului, din care rezultă primirea sumelor de bani de către inculpatul N.S.C., adresa Serviciului Poliției Rutiere Dolj din 13 aprilie 2009, referitoare la planificarea inculpaților în efectuarea serviciului de supraveghere, îndrumare și control al traficului rutier, adresa aceluiași serviciu din 14 aprilie 2009, împreună cu fotografiile atașate, privind înregistrările surprinse de aparatul radar, din care rezultă existența mai multor întreruperi datorate omisiunii de sancționare în trafic, procesele-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire, procesele-verbale de contravenție și procesele-verbale de redare a discuțiilor purtate în mediul ambiental, la care se adaugă declarațiile agenților investigatori și cele ale martorilor asistenți, audiați nemijlocit în instanță.

În raport cu toate aceste probe, s-a concluzionat că nu poate fi primită apărarea inculpaților, potrivit căreia omisiunea de consemnare a abaterilor contravenționale mai grave este nedovedită, date fiind defecțiunile aparatelor radar și atitudinea evazivă a investigatorilor sub acoperire, exprimată în cursul cercetării judecătorești, deoarece chiar dacă agenții investigatori nu au oferit în mod expres mită, remiterea sumelor de bani s-a datorat receptivității și semnalelor voalate transmise de inculpați. De asemenea, deși inculpații au negat că ar fi solicitat bani cu titlu de mită, aceștia nu au putut explica prezența bancnotelor înmânate în interiorul torpedoului autospecialei de serviciu la data de 10 aprilie 2009, cu prilejul surprinderii în flagrant, în pofida probelor de vinovăție, dintre care prezența substanței fluorescente pe palma stângă a inculpatului B.C.V.

este cea mai evidentă; din examinarea casetei video a aparatului radar a rezultat că înregistrările de imagini realizate la datele de 07 aprilie și 10 aprilie 2009 nu prezintă continuitate, anumite intervale de timp fiind lipsă, ceea ce denotă ștergerea acestor înregistrări, în scopul de a nu se mai putea verifica aspectul incriminator constând în depășirea vitezei legale de circulație de către investigatori. S-a mai constatat că apărarea inculpaților, care au invocat defecțiunile aparatului radar în justificarea lipsei de continuitate a înregistrărilor video, este lipsită de suport logic, deoarece prezența sumelor de bani asupra inculpaților, cu ocazia surprinderii în flagrant, este o dovadă a faptului că acestea fuseseră date tocmai în scopul obținerii de beneficii, constând în neconsemnarea abaterilor mai grave în procesele-verbale de contravenție, din adresa I.P.J.

Dolj din 04 iunie 2009 rezultând că aparatul radar a fost verificat metrologic la data de 26 august 2008, perioada de valabilitate fiind de un an, fără ca în acest interval de timp să se fi sesizat sincope de funcționare de către operatorii radar. S-a motivat, totodată, de către instanța de apel că, în raport cu simplele atribuții de control în trafic ale inculpaților, dovedite prin fișele posturilor, urmărirea penală a fost efectuată de către un organ competent din punct de vedere material și funcțional, față de natura infracțiunii și că încadrarea juridică dată faptelor corespunde dispozițiilor din legea specială, trimiterea la alin. (2) al art. 254 C. pen. și la art. 7 alin. (1), respectiv art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 fiind pe deplin justificată.

De asemenea, în operațiunea de individualizare a pedepselor, Curtea a reținut că prima instanță a acordat eficiență prevederilor art. 72 C. pen., fiind avute în vedere limitele speciale ale pedepselor din normele de incriminare, pericolul social concret al faptelor și împrejurările comiterii acestora, calitatea inculpaților, vârsta și datele personale, ce îndreptățesc reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., dar și aplicarea dispozițiilor art. 81 și art. 86 1 C. pen., pedepsele aplicate inculpaților fiind just individualizate, ele reflectând pericolul social al faptelor și persoana autorilor, fiind apte să asigure îndeplinirea funcțiilor prevăzute de art. 52 C. pen.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpații, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale ale apărătorilor desemnați din oficiu (consemnate în cuprinsul încheierii de la termenul de judecată din 26 iunie 2012, pentru nedovedirea cu certitudine, prin probe, a comiterii unor infracțiuni, necoroborarea declarațiilor investigatorului sub acoperire cu cele ale inculpaților și nici cu elementele rezultând din transcrierea înregistrărilor audio-video, greșita stabilire a cuantumului sancțiunilor, impunându-se reducerea acestuia și suspendarea condiționată a executării pedepselor; în drept au fost invocate dispozițiile art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen.

Analizând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) raportat la art. 385 8 alin. (1) C. proc. pen., se constată că recursurile sunt nefondate și vor fi respinse, pentru considerentele ce urmează: Astfel după cum rezultă din verificarea actelor dosarului instanțele, în baza probelor legal administrate, respectiv readministrate în condiții de oralitate, nemijlocire și contradictorialitate în cursul cercetării judecătorești, au stabilit just starea de fapt și vinovăția inculpaților în comiterea faptelor pentru care au fost condamnați. Se reține, în acest sens, că faptele inculpaților N.S.C. și B.C.V.

care au omis să consemneze în procesele-verbale de contravenție (încheiate în calitatea lor de agenți de poliție cu atribuții de constatare și sancționare a contravențiilor săvârșite de conducătorii auto și constatate în trafic) toate abaterile comise de investigatorii sub acoperire la datele de 11 martie 2009, 07 aprilie 2009 și 10 aprilie 2009, pentru a nu le crea acestora o situație mai grea, urmată de primirea unor sume de bani pentru a nu aplica sancțiunile corespunzătoare, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals intelectual, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și luare de mită, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, comise în formă continuată de către inculpatul N.S.C.

În mod corect instanțele au evaluat materialul probator și și-au format convingerea pe baza probelor care s-au coroborat (conform dispozițiilor art. 62-63 C. proc.

pen.) luând în considerare procesul-verbal de sesizare din oficiu, sesizarea adresată Direcției Generale Anticorupție, procesele-verbale de remitere către investigatorul sub acoperire a bancnotelor tratate și de surprindere în flagrant a inculpaților, înregistrările de imagini realizate la constatarea infracțiunii flagrante (din care rezultă primirea sumelor de bani de către inculpatul N.S.C.), adresa Serviciului Poliției Rutiere Dolj referitoare la planificarea inculpaților în efectuarea serviciului de supraveghere, îndrumare și control al traficului rutier, adresa aceleiași autorități și fotografiile privind înregistrările surprinse de aparatul radar, din care rezultă mai multe întreruperi datorate omisiunii de sancționare în trafic, procesele-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire, procesele-verbale de contravenție, procesele-verbale de redare a discuțiilor purtate în mediul ambiental, declarațiile agenților investigatori și ale martorilor asistenți, fișele postului pentru cei doi inculpați, referatele de evaluare întocmite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj, caracterizările inculpaților.

Rezultă, așadar, că nu pot fi primite apărările inculpaților referitoare la necoroborarea unor probe, deoarece instanțele au avut în vedere doar probele care s-au coroborat, unele dintre ele având un caracter tehnic și obiectiv (înregistrările), fiind astfel irelevant faptul că declarațiile inculpaților au fost contrare probelor legal administrate, care au fost apte a răsturna prezumția de nevinovăție ce opera în favoarea inculpaților, dovedind fără dubiu vinovăția acestora. Astfel nu pot fi identificate elemente care să susțină cazul de casare invocat de apărare (art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen.) materialul probator fiind corect evaluat și valorificat de către organele judiciare.

În ceea ce privește cuantumul sancțiunilor aplicate și modalitatea de executare a acestora, se constată că instanțele, în procesul de individualizare a pedepselor, au respectat criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., sancțiunile aplicate fiind apte a conduce la realizarea scopurilor reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen., reflectând natura și gravitatea faptelor, calitatea și funcția în exercițiul căreia acestea au fost comise – în condiții normale asemenea comportament reprobabil trebuind să fie exclus. Totodată, în favoarea inculpaților a fost reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. și s-a apreciat că simpla pronunțare a condamnării, chiar fără executarea efectivă a pedepsei, prin privare de libertate, este suficientă pentru a preveni viitoarea comitere de infracțiuni.

Astfel, în mod just s-a considerat că față de faptele comise în mod repetat de către inculpatul N.S.C. se impune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, impunerea respectării unor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare garantând atingerea finalității sancțiunii aplicate. Așa fiind, se constată că este nefondat și motivul de recurs circumscris dispozițiilor art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., soluția recurată fiind legală și temeinică și din punctul de vedere al individualizării pedepselor. Pentru considerentele ce preced, constatându-se că decizia recurată este legală, temeinică și riguros motivată, precum și împrejurarea că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, neexistând cazuri de casare a căror reținere din oficiu să conducă la casarea hotărârii anterior pronunțate, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursurile declarate vor fi respinse, ca nefondate. Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat fiecare recurent-inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care sumele reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.C.V. și N.S.C. împotriva deciziei penale nr. 74 din 14 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenții-inculpați B.C.V. și N.S.C. la plata sumei de câte 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 02 iulie 2012.