ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2344/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2344/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 228 din 26 mai 2011 pronunțată

de Tribunalul Dolj în dosarul penal nr. 8952/63/2009, în baza art. 334 C. proc.

pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților

N.S.C. și B.C.V., din infracțiunile prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. și

art. 289 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C.

pen., în infracțiunile prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 289 alin. (1) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., pentru inculpatul

N.S.C. și din infracțiunile prevăzute de art. 254 alin. (1) și art. 289 alin.

(1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute

de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

și art. 289 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, ambele cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., pentru inculpatul B.C.V.

În baza art. 254

alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea

art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat

inculpatul N.S.C. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 289

alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea

art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat

același inculpat la pedeapsa 5 luni închisoare.

În baza art. 33 lit.

a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea

mai grea de 1 an și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea

art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., privind executarea pedepselor

accesorii.

În baza art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui

termen de încercare de 4 ani.

S-a dispus ca pe durata

termenului de încercare, inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute

de art. 86

3

alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. pen.

S-a atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe perioada

termenului de încercare a suspendării pedepsei închisorii.

În baza art. 118 lit.

a) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 550 RON.

În baza art. 254

alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea

art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.C.V. la

pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 289

alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea

art. 74 lit. a) și 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa

de 5 luni închisoare.

În baza art. 33 lit.

a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea

mai grea de 1 an închisoare.

S-a făcut aplicarea

art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., privind executarea pedepselor

accesorii.

În baza art. 81 C.

pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata

unui termen de încercare de 3 ani.

S-a atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 348 C.

proc. pen., s-a dispus anularea proceselor-verbale de contravenție din 07

aprilie 2009 și din 10 aprilie 2009.

Au fost obligați inculpații

la cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpații B.C.V. și N.S.C.

au lucrat, la data săvârșirii faptelor, ca agenți de poliție în cadrul Serviciul

de Circulație al Municipiului Craiova, având printre alte atribuții de serviciu

și sancționarea contravențiilor săvârșite de conducătorii auto și constatate în

trafic.

În seara zilei de 11

martie 2009, în jurul orelor 20.50, martorul P.V., coleg de serviciu cu inculpatul

N.S.C., l-a oprit în trafic pe investigatorul sub acoperire I.C., care circula pe

o stradă din municipiului Craiova, comunicându-i că a circulat cu viteza de 102

km/h, peste limita de viteză prevăzută de lege, și invitându-l la autospeciala de

serviciu, condusă de inculpatul N.S.C.

Acesta i-a comunicat că

îi va suspenda permisul de conducere pe o perioadă de 90 zile, sancțiune însoțită

și de aplicarea amenzii contravenționale.

Investigatorul i-a adresat

inculpatului B.C.V. rugămintea de a consemna în procesul-verbal de contravenție

o viteză mai mică sub limita celei ce impunea suspendarea dreptului de a conduce

și implicit a permisului de conducere.

În procesul-verbal de

contravenție inculpatul a consemnat viteza de 100 km/h, aplicându-i și sancțiunea

amenzii de 540 RON și 6 puncte penalizare.

Prin modul în care s-au

purtat discuțiile dintre investigator și inculpat rezultă că acesta din urmă i-a

sugerat că a manifestat clemență prin neconsemnarea vitezei reale, acceptând primirea

sumei de 250 RON pentru „înțelegerea” manifestată.

Verificările efectuate

au evidențiat că investigatorul a fost surprins în realitate conducând cu viteză

de 100 km/h, și nu de 102 km/h, cum în mod tendențios i s-a comunicat în momentul

opririi pentru control.

Această situație de fapt

a rezultat din înregistrările audio-video și procesul-verbal de transmitere a convorbirilor

purtate în mediul ambiental.

În după-amiaza zilei de

07 aprilie 2009, inculpatul N.S.C. l-a oprit în trafic pe investigatorul sub acoperire

S.M., care circula în municipiul Craiova, căruia i-a comunicat faptul că nu a acordat

prioritate de trecere unui pieton aflat în traversarea străzii și că n-a purtat

nici centura de siguranță, prezentându-i vizionarea imaginilor înregistrate de aparatul

radar.

După ce agentul de poliție

N.S.C. i-a comunicat că urmează să-i suspende investigatorului permisul de conducere,

acesta din urmă i-a adresat rugămintea de a nu consemna contravenția ce atrage suspendarea

acestui drept, respectiv neacordarea priorității de trecere pietonilor.

Inculpatul a dat curs

acestor rugăminți, în sensul că nu a consemnat în procesul-verbal de contravenție

din 10 aprilie 2009 contravenția de neacordare a priorității de trecere a pietonului.

Deși încă din momentul

opririi în trafic investigatorul i-a comunicat că nu are asupra sa polița de asigurare

a autoturismului, inculpatul, după ce i-a înmânat procesul-verbal de contravenție

și i-a comunicat că l-a sancționat doar pentru neportul de centură de siguranță,

l-a trimis la autoturismul cu care se deplasase spre a-i prezenta „orice asigurare”

a mașinii, sugerându-i astfel un anumit comportament ca urmare a clemenței manifestate.

Inculpatul a primit de

la investigator talonul autoturismului, după ce acesta s-a reîntors la autoutilitara

radar, în care se afla suma de 300 RON, pe care a lăsat-o să cadă în interiorul

mașinii, după care i-a scris actul prezentat după efectuarea controlului.

Discuțiile purtate de

cei doi au fost înregistrate audio-video și, în opinia instanței, au dovedit existența

faptelor.

În ziua de 10 aprilie

2009, investigatorul sub acoperire D.G.D., a fost oprit în trafic pe D.E. 70 de

inculpatul B.C.V., care i-a solicitat documentele, comunicându-i că a circulat cu

viteză foarte mare.

De la inculpatul N.S.C.,

care se afla în autoutilitara radar, a aflat că a circulat cu viteza de 96 km/h,

fără a purta centura de siguranță și că a vorbit la telefonul mobil, fără a utiliza

aparatură „hands-free”.

Investigatorul sub acoperire

a adresat rugăminți celor doi inculpați, pentru a fi sancționat numai pentru abaterile

care nu atrag suspendarea permisului de conducere.

Inculpatul B.C.V. a consemnat

în procesul-verbal de contravenție din 07 aprilie 2009 numai contravenția săvârșită

de către investigator, aceea a utilizării telefonului mobil, pentru care a fost

sancționat cu avertisment, fără a fi reținute și celelalte abateri comise, respectiv

depășirea vitezei legale și neutilizarea centurii de siguranță în timpul mersului.

Inculpatul B.C.V. i-a

restituit investigatorului certificatul de înmatriculare al autoturismului, prin

intermediul inculpatului N.S.C., care se afla la volanul autoutilitarei poliției

rutiere.

După ce investigatorul

a introdus în certificatul de înmatriculare suma de 300 RON, a înmânat actul inculpatului

N.S.C., care, la rândul său, l-a dat inculpatului B.C.V. După ce inculpatul B.C.V.

a scos din certificat banii, a restituit investigatorului sub acoperire certificatul

de înmatriculare, cerându-i să semneze procesul-verbal de contravenție.

Înregistrările video ale

aparatului radar nu mai există pe caseta acestuia, deși inculpatul N.S.C. a derulat

caseta, prezentându-i investigatorului abaterile comise.

Examinarea casetei video

a evidențiat faptul că nu există continuitate în ceea ce privește înregistrarea

video, ceea ce se explică prin ștergerea acestor înregistrări, pentru a nu se mai

putea verifica existența contravenției constatate.

Situația de fapt reținută

a fost dovedită prin procesele-verbale întocmite de organul de urmărire penală,

privind verificarea casetei aparținând autoturismului din cadrul I.P.J. Dolj, fișa

postului celor doi inculpați, încheierea Tribunalului Dolj din 11 martie 2009 privind

autorizarea înregistrărilor audio în mediul ambiental, procesele-verbale întocmite

de investigatorii sub acoperire, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor

purtate cu inculpații, declarațiile martorilor A.V., I.D., S.M., P.V., S.O., P.M.,

declarațiile inculpaților, declarațiile investigatorilor sub acoperire, referatele

de evaluare întocmite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj, deciziile

de practică judiciară ale instanțelor din țară și jurisprudența Curții Europene

a Drepturilor Omului în materie și caracterizările inculpaților întocmite de Serviciul

Poliției Rutiere.

Prima instanță a reținut

că apărările inculpaților, în sensul că aparatul radar prezenta defecțiuni în exploatare,

trebuie înlăturate, fiind de circumstanță, ținând seama de concluziile adresei Direcției

economic-administrative, de conținutul buletinului de verificare metrologică din

26 august 2008 și conținutul adresei I.P.J. Dolj din 25 iunie 2009.

În opinia primei instanțe,

mijloacele de probe administrate în cursul urmăririi penale nu au fost obținute

în mod nelegal, întrucât, pe de o parte, înregistrările audio-video au fost făcute

cu autorizarea Tribunalului Dolj, în condițiile art. 91

1

C. proc.

pen., iar investigatorii sub acoperire folosiți nu și-au depășit competențele stabilite

prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj nr. 172/P din 11 martie 2009,

dată în condițiile art. 26

1

din Legea nr. 78/2000, procesele-verbale

încheiate putând constitui mijloace de probă, potrivit alin. (7) al acestei legi.

Pe de altă parte, instanța

a apreciat că după oprirea în trafic de către inculpați, activitatea investigatorilor

sub acoperire s-a rezumat doar în a stărui în constatarea săvârșirii unor contravenții

prevăzute de lege cu sancțiuni mai ușoare, care să nu atragă și suspendarea dreptului

de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, iar nu la activități de instigare

sau de determinare, în scop de săvârșire a infracțiunilor pentru care inculpații

sunt judecați.

Totodată, în niciun moment

investigatorii sub acoperire nu au făcut referire la oferirea unor sume de bani

în schimbul neconsemnării în procesele-verbale de contravenții a adevăratelor fapte

săvârșite, banii oferiți fiind urmarea firească a conduitei inculpaților, care au

lăsat să se înțeleagă că sunt receptivi la stăruințele investigatorilor.

În consecință, s-a apreciat

că faptele inculpaților, astfel cum au fost reținute, întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunilor de luare de mită și fals intelectual, prevăzute de art. 254

alin. (1) și art. 289 C. pen., aflate în concurs real, potrivit art. 33-34 C.

pen.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel cei doi inculpați, solicitând achitarea lor în temeiul art. 10

lit. a) și d) C. proc. pen., cu motivarea că probele administrate în cursul urmăririi

penale nu fac dovada faptelor reținute, ele fiind obținute cu încălcarea dispozițiilor

art. 68 alin. (2) și art. 64 alin. (2) C. proc. pen., contrar exigențelor specifice

unui proces echitabil, inculpații fiind provocați în săvârșirea celor două infracțiuni,

investigatorii sub acoperire acționând cu încălcarea legii, prin comiterea unor

abateri contravenționale, urmate de oferirea unor sume de bani, depășindu-și, așadar,

competențele, în scopul preconstituirii de probe ilegale.

Făcându-se trimitere la

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, apărarea a arătat că activitatea

investigatorilor sub acoperire nu s-a desfășurat de o manieră pur pasivă, deoarece

inculpații nu au solicitat foloase materiale, iar existența abaterilor contravenționale

nu rezultă din conținutul înregistrărilor radar; așadar, în cauză au fost încălcate

atât dispozițiile art. 68 C. proc. pen., cât și prevederile art. 91

1

C. proc. pen., aceste aspecte, coroborate cu faptul că în cuprinsul sentinței penale

atacate nu se explicitează conținutul concret al infracțiunilor săvârșite, prin

raportare și la poziția procesuală a investigatorilor, impunând achitarea inculpaților,

ca o consecință a principiului „in dubio pro reo”.

Prin decizia penală

nr. 74 din 14 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală

și pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de

inculpații B.C.V. și N.S.C. împotriva sentinței penale nr. 228 din 26 mai 2010 pronunțată

de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 8952/63/2009.

Au fost obligați apelanții-inculpați

la plata cheltuielilor judiciare statului.

Instanța de apel a reținut,

în esență, că prima instanță a stabilit corect existența faptelor și încadrarea

juridică a acestora, apreciind just probele în baza cărora a concluzionat asupra

vinovăției inculpaților, faptele realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor

pentru care s-a dispus condamnarea.

S-a argumentat că nu se

poate susține că probele administrate în cursul urmăririi penale ar fi fost obținute

cu încălcarea legii, înregistrările imaginilor și discuțiilor surprinse în mediul

ambiental respectând exigențele de ordin procedural impuse de art. 91

1

C. proc. pen., iar activitatea investigatorilor sub acoperire subordonându-se prevederilor

art. 224

1

C. proc. pen., fără a putea fi asimilate unui act de „provocare”;

nu se poate susține că înregistrările de imagini și discuții din mediul ambiental

ar fi fost obținute cu încălcarea prevederilor art. 91

1

și art. 91

4

C. proc. pen., întrucât aceste din urmă dispoziții nu condiționează autorizarea

unor astfel de interceptări de începerea urmăririi penale în respectiva cauză, sintagma

„procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală”, din cuprinsul alin.

(1) al art. 91

1

C. proc. pen., particularizând organul judiciar abilitat

a învesti instanța competentă cu cererea de autorizare a interceptărilor, fără a

condiționa efectuarea acestui tip de înregistrări de existența unei urmăriri penale

începute.

Instanța de apel a subliniat

că nu se poate accepta teza potrivit căreia în faza actelor premergătoare nu se

poate proceda la autorizarea acestui gen de interceptări, câtă vreme textul

art. 91

1

C. proc. pen. nu face referire la necesitatea unei urmăriri

penale începute, precum în cazul percheziției domiciliare reglementate de art. 100

alin. (3), (4) și (6) C. proc. pen., astfel încât aceste probe pot fi administrate

și în faza actelor premergătoare, textul de lege făcând referire și la situația

existenței datelor sau indiciilor temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei

infracțiuni.

S-a concluzionat că în

situația pregătirii unei infracțiuni nu se poate discuta despre o urmărire penală

începută, exceptând cazul unei tentative pedepsibile, tot astfel cum necesitatea

începerii urmăririi penale nu poate privi întreg ansamblul de ipoteze specifice

indiciilor de săvârșire a unei infracțiuni, prin raportare la conținutul art. 68

1

C. proc. pen., așadar autorizarea interceptărilor se poate face și mai devreme de

momentul începerii urmăririi penale, deoarece art. 91

1

face trimitere

la sintagma legală de „indicii temeinice”, care, prin conținutul său, are în vedere

și faza actelor premergătoare, fiind, de altfel, în detrimentul inculpatului ca

sfera mijloacelor de probă ce ar putea fi administrate în faza actelor premergătoare

să fie restrânsă doar la procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire,

în caz contrar acestea din urmă neputând fi cenzurate de instanța de judecată, prin

coroborare cu restul mijloacelor de probă obținute mai devreme de începerea urmăririi

penale.

S-a mai reținut că prevederile

art. 224 alin. (3) C. proc. pen. nu trebuie interpretate ca limitând mijloacele

de probă specifice acestei faze la procesele-verbale încheiate de investigatorii

sub acoperire, textul de lege atribuind valoare probatorie acestui gen de înscrisuri,

în raport de conținutul dispozițiilor generale ale art. 90 alin. (2) C. proc.

pen. și, de asemenea, că art. 224

1

-224

3

C. proc. pen. nu conțin

niciun fel de limitări, cât privește modalitatea culegerii de date și informații

rezultate în urma activităților investigatorilor sub acoperire, orice restrângere

adusă în materie de probațiune impunându-se a fi prevăzută în mod expres.

S-a apreciat că în cazul

în care sfera mijloacelor de probă obținute în faza actelor premergătoare ar fi

restrânsă în mod nejustificat, organul de urmărire penală nu ar mai avea posibilitatea

verificării propriei competențe, în raport de specificul infracțiunii comise și

nici nu ar putea aprecia în mod eficient asupra oportunității începerii urmăririi

penale și, implicit, asupra cazurilor prevăzute de art. 10 C. proc. pen. impunându-se

ca, în urma sesizării, organul de urmărire penală să procedeze la începerea urmăririi

penale în majoritatea covârșitoare a cazurilor, fapt ce nu ar corespunde nici voinței

legiuitorului și nici rațiunilor obiective ale urmăririi penale.

Astfel, instanța de apel

a argumentat că, întrucât această fază procesuală nu trebuie declanșată decât în

cazuri temeinic justificate, actele premergătoare au ca scop tocmai completarea

sau verificarea informațiilor organului de urmărire penală, pentru a aduce aceste

date la stadiul unor constatări certe, menite a determina începerea urmăririi penale,

sau a fundamenta o soluție contrară.

S-a apreciat că nu se

poate susține că activitatea investigatorilor sub acoperire intră sub incidența

art. 68 alin. (2) C. proc. pen., simpla oportunitate creată în scopul obținerii

de date și informații legate de o anumită activitate infracțională neputând fi asimilată

noțiunii de determinare a unei persoane la săvârșirea unei fapte penale, în scopul

obținerii de probe, o asemenea determinare neputând fi înțeleasă decât prin raportare

la dispozițiile art. 25 C. pen., și anume ca o intervenție nemijlocită asupra persoanei

vizate din partea agenților statului, în scopul formării rezoluției infracționale;

or, în speță, nu se poate susține că agenții sub acoperire au acționat cu depășirea

cadrului legal în materie, de vreme ce aceștia nu au cerut inculpaților să își încalce

atribuțiile de serviciu sau să accepte sumele de bani oferite cu titlu de mită,

agenții de poliție fiind singurii în măsură să decidă asupra modului de sancționare

contravențională și intrării în posesia foloaselor ilicite, această activitate fiind

consecința conduitei anterioare a inculpaților, cu privire la care existau date

legate de săvârșirea repetată a unor fapte de natură penală, aceste informații concretizate

în procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 05 martie 2009 stând la baza

investigațiilor efectuate, potrivit art. 224 și art. 224

1

-224

3

C. proc. pen.

Investigatorii sub acoperire

au acționat în vederea strângerii datelor și informațiilor prevăzute în autorizația

emisă de către procuror, conform art. 224

1

alin. (3) și art. 224

2

alin. (4) C. proc. pen., inclusiv prin punerea în totalitate la dispoziția procurorului

a datelor astfel obținute, prin ordonanța procurorului, aflată la dosarul de urmărire

penală, investigatorii sub acoperire fiind autorizați să ofere sau să promită bani

agentului de poliție N.S.C. și colegilor săi de echipaj, în timpul exercitării atribuțiilor

de serviciu și într-unul din scopurile prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen.,

neacționând, deci, în afara cadrului legal conferit, procedeul astfel utilizat necontravenind

exigențelor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

S-a reținut că, în speța

dedusă judecății, acțiunea desfășurată a fost autorizată de către procuror, având

ca premisă conduita ilicită a inculpaților, despre care organele judiciare au luat

cunoștință, instanța de judecată procedând la audierea nemijlocită a investigatorilor,

conform art. 86

1

alin. (7) C. proc. pen., întemeindu-și soluția de condamnare

și pe celelalte probe aflate la dosar, iar nu în mod exclusiv pe procesele-verbale

și depozițiile martorilor cu identitate fictivă. Așadar, nu s-ar putea susține că

activitatea de investigație ar fi contrară art. 6 din Convenție, deoarece potrivit

jurisprudenței Curții Eurorpene a Drepturilor Omului, nimic nu oprește organele

de urmărire penală ca, în raport cu natura infracțiunii, acestea să se sprijine

și pe asemenea surse probatorii, cu condiția ca soluția de condamnare să se circumscrie

unor garanții corespunzătoare prevederilor Convenției.

S-a mai arătat că este

lipsită de semnificație juridică împrejurarea că, în cauză, nu s-a procedat la desecretizarea

identității agenților sub acoperire, întrucât dezvăluirea acestor date ar periclita

siguranța investigatorilor și eficiența unor operațiuni viitoare, o astfel de solicitare

din partea inculpaților fiind, de altfel, contrară prevederilor art. 224

4

C. proc. pen., orice măsură contrară fiind în contradicție și cu dispozițiile

art. 20 din H.G. nr. 585/2002 privind aprobarea Standardelor naționale de protecție

a informațiilor clasificate în România, dar și cu cele ale art. 19 alin. (2) din

al doilea Protocol adițional la Convenția europeană de asistență judiciară în materie

penală.

Instanța de apel a concluzionat

că, din punct de vedere procedural, nu se poate reține că acuzarea ar fi produs

probe obținute în mod ilegal, deoarece activitatea infracțională a inculpaților

nu s-a datorat manoperelor utilizate de investigatori, fiind preexistentă acestora,

putându-se concluziona că, și în absența unei atare intervenții, inculpații ar fi

continuat să comită fapte de natură penală, pe care oportunitatea creată de activitățile

de investigație nu a făcut decât să le releve; rezoluția infracțională era anterioară

activității de investigație, iar presupușii autori ai faptei, încălcând legea penală,

și-au asumat și riscul corelativ de a fi descoperiți, agentul sub acoperire acționând

numai în vederea strângerii datelor privind existența infracțiunii și identificarea

făptuitorilor, prin propria implicare în surprinderea flagrantului delict și oferirea

unei „tentații” obișnuite, sau a unei oportunități fără caracter excepțional de

a încălca legea.

S-a reținut că nu se poate

aprecia că oferirea banilor ar constitui un act de provocare sau de instigare din

partea mituitorului, deoarece acest fapt ar echivala cu lipsirea de conținut a

art. 254 C. pen., într-o astfel de situație răspunderea penală a inculpatului fiind

în mod automat înlăturată, or, de vreme ce textul de incriminare conține o varietate

a actelor materiale specifice luării de mită, excluderea unei fapte, în modalitatea

oferirii, primirii sau nerefuzării ofertei unei sume de bani, de la angajarea răspunderii

penale, contravine voinței legiuitorului, aspect ce nu poate fi acceptat.

Cu privire la apărările

formulate, instanța de apel a constatat că solicitarea inculpaților de a se da eficiență

principiului „in dubio pro reo”, având drept consecință achitarea acestora, nu poate

fi primită, în condițiile în care probele aflate la dosar confirmă dincolo de orice

îndoială existența faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

S-a apreciat că, în speță,

activitatea infracțională a inculpaților rezultă cu certitudine din procesul-verbal

de sesizare din oficiu și sesizarea adresată Direcției Generale Anticorupție, procesele-verbale

de remitere către investigatorul sub acoperire a bancnotelor tratate criminalistic

și de surprindere în flagrant a inculpaților, înregistrările de imagini surprinse

cu ocazia flagrantului, din care rezultă primirea sumelor de bani de către inculpatul

N.S.C., adresa Serviciului Poliției Rutiere Dolj din 13 aprilie 2009, referitoare

la planificarea inculpaților în efectuarea serviciului de supraveghere, îndrumare

și control al traficului rutier, adresa aceluiași serviciu din 14 aprilie 2009,

împreună cu fotografiile atașate, privind înregistrările surprinse de aparatul radar,

din care rezultă existența mai multor întreruperi datorate omisiunii de sancționare

în trafic, procesele-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire, procesele-verbale

de contravenție și procesele-verbale de redare a discuțiilor purtate în mediul ambiental,

la care se adaugă declarațiile agenților investigatori și cele ale martorilor asistenți,

audiați nemijlocit în instanță.

În raport cu toate aceste

probe, s-a concluzionat că nu poate fi primită apărarea inculpaților, potrivit căreia

omisiunea de consemnare a abaterilor contravenționale mai grave este nedovedită,

date fiind defecțiunile aparatelor radar și atitudinea evazivă a investigatorilor

sub acoperire, exprimată în cursul cercetării judecătorești, deoarece chiar dacă

agenții investigatori nu au oferit în mod expres mită, remiterea sumelor de bani

s-a datorat receptivității și semnalelor voalate transmise de inculpați. De asemenea,

deși inculpații au negat că ar fi solicitat bani cu titlu de mită, aceștia nu au

putut explica prezența bancnotelor înmânate în interiorul torpedoului autospecialei

de serviciu la data de 10 aprilie 2009, cu prilejul surprinderii în flagrant, în

pofida probelor de vinovăție, dintre care prezența substanței fluorescente pe palma

stângă a inculpatului B.C.V. este cea mai evidentă; din examinarea casetei video

a aparatului radar a rezultat că înregistrările de imagini realizate la datele de

07 aprilie și 10 aprilie 2009 nu prezintă continuitate, anumite intervale de timp

fiind lipsă, ceea ce denotă ștergerea acestor înregistrări, în scopul de a nu se

mai putea verifica aspectul incriminator constând în depășirea vitezei legale de

circulație de către investigatori.

S-a mai constatat că apărarea

inculpaților, care au invocat defecțiunile aparatului radar în justificarea lipsei

de continuitate a înregistrărilor video, este lipsită de suport logic, deoarece

prezența sumelor de bani asupra inculpaților, cu ocazia surprinderii în flagrant,

este o dovadă a faptului că acestea fuseseră date tocmai în scopul obținerii de

beneficii, constând în neconsemnarea abaterilor mai grave în procesele-verbale de

contravenție, din adresa I.P.J. Dolj din 04 iunie 2009 rezultând că aparatul radar

a fost verificat metrologic la data de 26 august 2008, perioada de valabilitate

fiind de un an, fără ca în acest interval de timp să se fi sesizat sincope de funcționare

de către operatorii radar.

S-a motivat, totodată,

de către instanța de apel că, în raport cu simplele atribuții de control în trafic

ale inculpaților, dovedite prin fișele posturilor, urmărirea penală a fost efectuată

de către un organ competent din punct de vedere material și funcțional, față de

natura infracțiunii și că încadrarea juridică dată faptelor corespunde dispozițiilor

din legea specială, trimiterea la alin. (2) al art. 254 C. pen. și la art. 7

alin. (1), respectiv art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 fiind pe deplin justificată.

De asemenea, în operațiunea de individualizare a pedepselor, Curtea a reținut că

prima instanță a acordat eficiență prevederilor art. 72 C. pen., fiind avute în

vedere limitele speciale ale pedepselor din normele de incriminare, pericolul social

concret al faptelor și împrejurările comiterii acestora, calitatea inculpaților,

vârsta și datele personale, ce îndreptățesc reținerea circumstanței atenuante prevăzute

de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., dar și aplicarea dispozițiilor art. 81 și

art. 86

1

C. pen., pedepsele aplicate inculpaților fiind just individualizate,

ele reflectând pericolul social al faptelor și persoana autorilor, fiind apte să

asigure îndeplinirea funcțiilor prevăzute de art. 52 C. pen.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, au declarat recurs inculpații, criticând-o, astfel după cum rezultă

din concluziile orale ale apărătorilor desemnați din oficiu (consemnate în cuprinsul

încheierii de la termenul de judecată din 26 iunie 2012, pentru nedovedirea cu certitudine,

prin probe, a comiterii unor infracțiuni, necoroborarea declarațiilor investigatorului

sub acoperire cu cele ale inculpaților și nici cu elementele rezultând din transcrierea

înregistrărilor audio-video, greșita stabilire a cuantumului sancțiunilor, impunându-se

reducerea acestuia și suspendarea condiționată a executării pedepselor; în drept

au fost invocate dispozițiile art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen.

Analizând recursurile

declarate prin prisma criticilor invocate și din oficiu, în limitele prevăzute de

art. 385

9

alin. (3) raportat la art. 385

8

alin. (1) C. proc.

pen., se constată că recursurile sunt nefondate și vor fi respinse, pentru considerentele

ce urmează:

Astfel după cum rezultă

din verificarea actelor dosarului instanțele, în baza probelor legal administrate,

respectiv readministrate în condiții de oralitate, nemijlocire și contradictorialitate

în cursul cercetării judecătorești, au stabilit just starea de fapt și vinovăția

inculpaților în comiterea faptelor pentru care au fost condamnați.

Se reține, în acest sens,

că faptele inculpaților N.S.C. și B.C.V. care au omis să consemneze în procesele-verbale

de contravenție (încheiate în calitatea lor de agenți de poliție cu atribuții de

constatare și sancționare a contravențiilor săvârșite de conducătorii auto și constatate

în trafic) toate abaterile comise de investigatorii sub acoperire la datele de 11

martie 2009, 07 aprilie 2009 și 10 aprilie 2009, pentru a nu le crea acestora o

situație mai grea, urmată de primirea unor sume de bani pentru a nu aplica sancțiunile

corespunzătoare, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals intelectual,

prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000

și luare de mită, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000, comise în formă continuată de către inculpatul N.S.C.

În mod corect instanțele

au evaluat materialul probator și și-au format convingerea pe baza probelor care

s-au coroborat (conform dispozițiilor art. 62-63 C. proc. pen.) luând în considerare

procesul-verbal de sesizare din oficiu, sesizarea adresată Direcției Generale Anticorupție,

procesele-verbale de remitere către investigatorul sub acoperire a bancnotelor tratate

și de surprindere în flagrant a inculpaților, înregistrările de imagini realizate

la constatarea infracțiunii flagrante (din care rezultă primirea sumelor de bani

de către inculpatul N.S.C.), adresa Serviciului Poliției Rutiere Dolj referitoare

la planificarea inculpaților în efectuarea serviciului de supraveghere, îndrumare

și control al traficului rutier, adresa aceleiași autorități și fotografiile privind

înregistrările surprinse de aparatul radar, din care rezultă mai multe întreruperi

datorate omisiunii de sancționare în trafic, procesele-verbale întocmite de investigatorii

sub acoperire, procesele-verbale de contravenție, procesele-verbale de redare a

discuțiilor purtate în mediul ambiental, declarațiile agenților investigatori și

ale martorilor asistenți, fișele postului pentru cei doi inculpați, referatele de

evaluare întocmite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj, caracterizările

inculpaților.

Rezultă, așadar, că nu

pot fi primite apărările inculpaților referitoare la necoroborarea unor probe, deoarece

instanțele au avut în vedere doar probele care s-au coroborat, unele dintre ele

având un caracter tehnic și obiectiv (înregistrările), fiind astfel irelevant faptul

că declarațiile inculpaților au fost contrare probelor legal administrate, care

au fost apte a răsturna prezumția de nevinovăție ce opera în favoarea inculpaților,

dovedind fără dubiu vinovăția acestora. Astfel nu pot fi identificate elemente care

să susțină cazul de casare invocat de apărare (art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen.) materialul probator fiind corect evaluat și valorificat de către organele

judiciare.

În ceea ce privește cuantumul

sancțiunilor aplicate și modalitatea de executare a acestora, se constată că instanțele,

în procesul de individualizare a pedepselor, au respectat criteriile generale de

individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., sancțiunile aplicate fiind apte a

conduce la realizarea scopurilor reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen., reflectând

natura și gravitatea faptelor, calitatea și funcția în exercițiul căreia acestea

au fost comise – în condiții normale asemenea comportament reprobabil trebuind să

fie exclus.

Totodată, în favoarea

inculpaților a fost reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit.

a) C. pen. și s-a apreciat că simpla pronunțare a condamnării, chiar fără executarea

efectivă a pedepsei, prin privare de libertate, este suficientă pentru a preveni

viitoarea comitere de infracțiuni. Astfel, în mod just s-a considerat că față de

faptele comise în mod repetat de către inculpatul N.S.C. se impune suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei, impunerea respectării unor măsuri de supraveghere

pe durata termenului de încercare garantând atingerea finalității sancțiunii aplicate.

Așa fiind, se constată

că este nefondat și motivul de recurs circumscris dispozițiilor art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., soluția recurată fiind legală și temeinică și din punctul

de vedere al individualizării pedepselor.

Pentru considerentele

ce preced, constatându-se că decizia recurată este legală, temeinică și riguros

motivată, precum și împrejurarea că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate,

neexistând cazuri de casare a căror reținere din oficiu să conducă la casarea hotărârii

anterior pronunțate, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse, ca nefondate.

Potrivit dispozițiilor

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat fiecare recurent-inculpat la plata

cheltuielilor judiciare statului, din care sumele reprezentând onorariile apărătorilor

desemnați din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații B.C.V. și N.S.C. împotriva deciziei penale

nr. 74 din 14 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Obligă recurenții-inculpați

B.C.V. și N.S.C. la plata sumei de câte 400 RON cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de câte 200 RON reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 02 iulie 2012.