ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1677/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 10 octombrie 2001, reclamantul P.C.E. a chemat în judecată societatea comercială C.C.C.F. SA București, sucursala C.F.D.P. Pitești, pentru a fi obligată să-i restituie suprafața de 1500 mp teren și construcția în suprafață de 244 mp situate în Pitești. Reclamantul și-a completat acțiunea, solicitând restituirea în natură a întregii suprafețe de teren ce este liberă precum și a magaziei în suprafață de 224 mp , stabilindu-se despăgubiri bănești la valoarea de circulație a terenului afectat de noua construcție a pârâtei și pentru construcția anexă demolată de societatea pârâtă și care făcea parte integrantă din imobilul a cărui restituire se solicită.

Prin sentința nr. 278 pronunțată la 23 decembrie 2002, Tribunalul Argeș a admis acțiunea reclamantului P.C.E. împotriva pârâtei S.C.C. C.C.C.F. SA București, sucursala C.F.D.P. Pitești, și a anulat decizia nr. 3043 din 6 septembrie 2001 emisă de societatea pârâtă, dispunând restituirea în natură a imobilului-teren liber în suprafață de 793,37 mp și magazia în suprafață de 23,78 mp,– identificate prin raportul de expertiză H.M.(pg. 53). Celelalte capete de cerere au fost respinse. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut pe baza raportului de expertiză întocmit în cauză, existența identității între actele de proprietate aparținând lui T.P. antecesorul reclamantului și situația de pe teren și planul cadastral, în privința imobilului din Pitești precum și faptul că suprafața de 793,37 mp teren și magazia în suprafață de 223,78 mp sunt libere.

În privința capetelor de cerere privind stabilirea despăgubirilor bănești la valoarea de circulație a terenului afectat de construcțiile societății pârâte precum și a construcțiilor proprietatea reclamantului, demolate de societatea pârâtă, instanța le-a respins ca neîntemeiate, pe considerentul că pentru teren nu există cadrul legal de stabilire a acestora, iar în privința construcțiilor demolate s-a constatat că reclamantul nu a formulat notificare în acest sens. Prin decizia nr. 99/A din 24 iunie 2003, Curtea de Apel Pitești a respins ca nefondat apelul SC C.C.C.F. SA București, filiala C.C.C.F. Căi Ferate Drumuri și Poduri SA Pitești și a admis în parte apelul reclamantului P.C.E. numai sub aspectul cheltuielilor de judecată pentru care a schimbat sentința și a obligat societatea apelantă-intimată la plata sumei de 1.500.000 lei cu acest titlu.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a respins excepția societății pârâte, privind lipsa calității procesuale a reclamantului P.C.E., pe considerentul că în aplicarea Legii nr. 10/2001 nu operează regula unanimității. De asemenea instanța de apel făcând trimitere la actele de proprietate ale antecesorului reclamantului, la planul cadastral și la concluziile expertizei H. a concluzionat că reclamantul și-a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu. Curtea de apel a înlăturat motivele de apel ale reclamantului P.C.E. privind acordarea despăgubirilor pentru terenul ocupat de construcțiile societății pârâte și pentru construcțiile demolate de aceasta, aparținând reclamantului, cu motivarea că nu există cadrul legal în temeiul căruia să se stabilească cuantumul acestora în privința terenului, iar în privința construcțiilor demolate, reclamantul nu a formulat notificarea, prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Apelul reclamantului a fost admis numai în privința cheltuielilor de judecată solicitate prin acțiunea introductivă, dovedite și omise de instanța de fond la acordare, deși societatea pârâtă căzând în pretenții îi erau incidente dispozițiunile art. 274 C. proc. civ. Împotriva deciziei pronunțată în apel, au declarat recurs societatea C.C.C.F. SA București, filiala C.C.C.F. Căi Ferate Drumuri și Poduri SA Pitești și reclamantul P.C.E. În recursul societății intimate, aceasta arată că în mod greșit instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului P.C.E. deoarece Legea nr. 10/2001 nu înlătură regula unanimității la proprietatea indiviză și nu derogă de la dreptul comun.

- Instanța de apel s-a pronunțat pentru prima dată asupra excepțiilor, în această fază procesuală, substituindu-se primei instanțe în fața căreia au fost ridicate și care a omis să se pronunțe. - Instanțele au interpretat greșit actele de proprietate prezentate de reclamant, deoarece nu evidențiază identitatea dintre dreptul de proprietate al antecesorului reclamantului P.T. și imobilul deținut de societatea pârâtă. Mai mult, prin adresa nr. 565/6J/799 din 21 octombrie 1963 a Direcției Generale Construcții nu se menționează că imobilul în litigiu ar fi fost rechiziționat de la P.T. iar actele nu atestă că imobilul a aparținut lui P.T. și că reclamantul este succesorul acestuia. - În recursul declarat, reclamantul P.C.E.

arată că hotărârile au fost pronunțate cu interpretarea și aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001 și a Normelor Metodologice de aplicare unitară a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, deoarece stabilindu-se că preluarea imobilelor solicitate a fost abuzivă, cadrul legal de acordare a despăgubirilor a fost stabilit de legiuitor prin dispozițiile art. 10 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, iar instanța le putea acorda în condițiile în care unitatea deținătoare a respins cererea de restituire în natură. - În cel de al doilea motiv de recurs, reclamantul arată că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiunilor art. 274 C. proc. civ. deoarece cu înscrisurile depuse la dosar, la fond și în apel, reclamantul apelant a probat cheltuielile de judecată în sumă de 12.000.000 lei și nu 1.500.000 lei.

Recursul societății pârâte este nefondat. Corect instanța de apel s-a pronunțat asupra excepției privind lipsa calității procesuale active a reclamantului P.C.E., deoarece o atare excepție fiind peremptorie poate fi invocată în orice fază procesuală. Față de spiritul și conținutul dispozițiunilor art. 297 și art. 298 C. proc. civ., și întrucât apelul are caracter devolutiv, instanța de apel se poate pronunța asupra fondului cauzei și cu atât mai mult asupra excepțiilor, chiar dacă prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestora. Așa cum bine a reținut instanța de apel, în aplicarea Legii nr. 10/2001 nu operează regula unanimității în cazul indiviziunii, indiferent de izvorul acesteia. Legea nr. 10/2001 având un caracter reparator, măsurile de restituire în natură sau prin echivalent, pot fi solicitate de persoana îndreptățită după procedura instituită în capitolul III, adică prin notificarea adresată în termenul legal entității deținătoare a imobilului.

Dreptul poate fi exercitat de cel care optează să și-l valorifice și să și-l apropie, fără a fi condiționat de o eventuală pasivitate a altui moștenitor, deoarece în caz contrar legea ar fi golită de conținut. De altfel, demersurile întreprinse de unul dintre coproprietari pentru restituirea imobilului sau imobilelor preluate în mod abuziv de stat au caracterul unor acte de conservare a drepturilor celorlalți coproprietari, care altfel ar fi decăzuți din drepturile lor (ca urmare a neformulării notificării în termenul legal) urmând ca ulterior, coproprietarii să se desocotească între ei pe calea dreptului comun. Ca urmare, sub acest aspect recursul societății pârâte este nefondat. Tot astfel este și motivul de recurs prin care societatea contestă vocațiunea succesorală a reclamantului și dreptul de proprietate al antecesorului acestuia, T.P.

asupra imobilului în litigiu. Reclamantul figurează ca succesor în certificatul de moștenitor 29 din 11 martie 1997, așa cum recunoaște chiar societatea recurentă în întâmpinarea depusă la instanța de fond. Faptul că imobilul în litigiu nu figurează în masa succesorală nu exclude vocația reclamantului P.C.E. la acesta. Imobilul fiind în proprietatea statului, motiv pentru care reclamantul a recurs la procedura Legii nr. 10/2001, nu putea fi încorporat succesiunii, deoarece nu făcea parte la acea dată din patrimoniul defunctului. Reclamantul a probat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu cu actul de vânzare-cumpărare al antecesorului său P.T., autentificat la nr. 1354/1922 de Tribunalul Argeș și cu procesul-verbal de înscriere a imobilului în cartea funciară.

Împrejurarea potrivit căreia în actul autentic de vânzare-cumpărare nu se precizează adresa imobilului al cărui drept de proprietate a fost transferat nu este relevantă, de vreme ce sunt precizate vecinătățile iar expertul topo a identificat pe teren aceste vecinătăți, concluzionând că acestea coincid cu adresa imobilului din Pitești, care figurează în cartea funciară și cu planul cadastral. Același expert a fost în măsură să identifice construcția pentru care în 1937 s-a emis autorizația pe numele autorului reclamantului, construcție în care funcționează în prezent atelierul mecanic al societății pârâte. Neîntemeiat se susține că preluarea imobilului în litigiu de către stat nu s-a făcut de la antecesorul reclamantului.

Din coroborarea adresei nr. 565/6J/799 din 21 octombrie 1963 cu adresa nr. 4473 din 24 august 1993 a Prefecturii județene Argeș se reține că imobilul din Pitești, rechiziționat, a figurat pe numele lui P.T., după care imobilul a trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 511 din 22 septembrie 1955 și dat în administrarea Direcției regionale CF Craiova și apoi transferat Șantierului 23 Construcții Transporturi Pitești. Recursul declarat de reclamantul P.C.E. este întemeiat și vizează modul în care instanțele au soluționat capătul de cerere referitor la despăgubirile solicitate ca echivalent al suprafeței de teren ocupată de societatea pârâtă și construcția demolată. Instanța de fond și apoi aceea de apel au respins cererea privind acordarea despăgubirilor pentru că nu s-a formulat notificare în acest sens, după procedura prevăzută de art. 21 Legea nr. 10/2001, iar pe de altă parte, pentru că nu există cadrul legal pentru acordarea acestora.

Aceste hotărâri au fost pronunțate cu interpretarea și aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001 și a normelor metodologice de aplicare unitară a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 498 din 14 mai 2003. Măsurile reparatorii în privința imobilelor preluate în perioada de referință a legii se caracterizează prin restituirea acestora în natură sau prin echivalent. Aceste măsuri pe care unitatea deținătoare le dispune se stabilesc diferențiat după cum imobilele au fost preluate cu titlu valabil sau fără titlu valabil în patrimoniul statului. Instanțele au reținut corect că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, deoarece inițial, prin decizia 699/1952 dată de Ministerul Transporturilor în baza Decretului nr. 184/1949 imobilul a fost rechiziționat, după care a trecut în proprietatea statului în baza Decretului 511 din 22 septembrie 1955 al Prezidiului Marii Adunări Naționale, care nu a fost publicat în Monitorul Oficial, fără plata vreunei despăgubiri.

Aceste împrejurări sunt de natură a evidenția preluarea abuzivă și fără titlu valabil a imobilului proprietatea antecesorului reclamantului și nelegalitatea respingerii cererii reclamantului de acordare a măsurilor reparatorii pentru terenul acoperit de construcțiile societății pârâte. Cadrul legal pentru acordarea despăgubirilor îl constituia art. 10 pct. 7 din Legea nr. 10/2001 și Normele metodologice de aplicare a legii, aprobat prin H.G. 498 din 8 aprilie 2003 existente la data pronunțării deciziei recurate. Potrivit normelor metodologice, stabilirea valorii terenurilor preluate abuziv și care nu pot fi restituite în natură se stabilește de către comisia internă care va avea în vedere valoarea de vânzare a unui teren martor, prin utilizarea raportului leu/metru pătrat.

Valoarea astfel rezultată va face obiectul negocierii cu persoana îndreptățită, care poate opune o expertiză de specialitate, iar suma rezultată va fi utilizată pentru acordarea sau stabilirea măsurilor reparatorii prevăzute de lege. Așadar, în condițiile existenței cadrului legal de acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în mod greșit instanța de apel a respins capătul de cerere privind acordarea acestora în privința terenului ocupat de construcția edificată de societatea pârâtă. Greșit a fost respins capătul de cerere referitor la măsurile reparatorii aferente clădirilor demolate, pe considerentul că ele nu au fost menționate explicit în notificare, deoarece notificarea este actul de declanșare a procedurii de acordare a măsurilor reparatorii; care trebuie interpretată în sensul art. 84 C. proc.

civ. Mai mult, principiul reparării integrale a prejudiciului, care stă la baza măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, presupune acordarea lor pentru întreg imobilul pentru care s-a formulat notificarea și nu pentru fiecare element constructiv al acestuia. În speță, acordarea măsurilor reparatorii pentru construcția anexă demolată se impunea cu atât mai mult, chiar fără menționarea sa expresă în notificare, cu cât avea un caracter accesoriu imobilului solicitat prin notificare. Sub aceste aspecte, constatându-se întemeiate criticile formulate de recurentul P.C.E., instanța săvârșind nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se impune admiterea recursului, casarea deciziei 99 din 24 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești precum și a sentinței 278 din 23 decembrie 2002 a Tribunalului Argeș, în sensul obligării societății pârâte de a acorda măsuri reparatorii prin echivalent făcând ofertă pentru terenul ocupat de construcțiile societății și pentru construcțiile demolate proprietatea reclamantului. Săvârșind nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., instanța de apel a acordat reclamantului-recurent în temeiul art. 274 C. proc. civ. cheltuieli de judecată la fond și apel în sumă de 1.500.000 lei, deși acesta a solicitat și a probat cu acte cheltuieli în valoare de 12.000.000 lei. Ca urmare și sub acest aspect recursul reclamantului este întemeiat, impunându-se majorarea cheltuielilor de judecată la 12.000.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul P.C.E. împotriva deciziei nr. 99 din 24 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești. Casează decizia și sentința 278 din 23 decembrie 2002 a Tribunalului Argeș în sensul că obligă S.C.C. C.C.C.F. București, filiala C.C.C.F. Căi Ferate Drumuri și Poduri SA, să acorde măsuri reparatorii prin echivalent, făcând reclamantului ofertă pentru terenul ocupat și construcțiile demolate. Majorează cheltuielile de judecată la 12.000.000 lei. Respinge recursul pârâtei S.C.C. C.C.C.F. București, filiala C.C.C.F. Căi Ferate Drumuri și Poduri împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2005.