ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2048/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința comercială nr. 606/C,

pronunțată la data

de 16 iunie 2009, Tribunalul Comercial Argeș a admis acțiunea precizată,

formulată de

reclamanta

SC C. SA împotriva

pârâtei A.V.A.S, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 1.235.300

lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea terenului în

suprafață de 3.268 mp situat în intravilanul orașului Curtea de Argeș, județul

Argeș și suma de 16.239,72 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Spre a hotărî astfel,

instanța de fond a făcut aplicarea art. 32

4

din Legea nr. 99/1999,

reținând că prin sentința civilă nr. 423/2006, pronunțată de Judecătoria Curtea

de Argeș, irevocabilă prin decizia civilă a Curții de Apel Pitești, nr. 442/R/2007,

s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 3.268 mp, teren situat în

intravilanul orașului Curtea de Argeș, a cărui valoare de circulație este,

conform expertizei efectuată în cauză, de 1.235.300 lei, sumă la care

reclamanta și-a majorat pretențiile.

Apelul formulat de

pârâtă împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Pitești,

prin decizia nr. 109/ A-C, pronunțată la data de 18 noiembrie 2009.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel, examinând criticile apelantei în raport cu

sentința atacată și probatoriul administrat, a reținut că, în speță, este

inaplicabil termenul de 3 luni reglementat de art. 32

28

din Legea nr.

99/1999, și, în lipsa unei alte reglementări legale exprese, prescripția se

calculează în raport de termenul general prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958,

care începe să curgă la momentul restituirii efective a bunului imobil în

discuție; că soluția respingerii excepției necompetenței teritoriale în raport

de dispozițiile art. 12 C. proc. civ. și de cele ale art. 8 alin. (1) C. proc.

civ., este corectă, iar prevederile art. 40 din Legea nr. 137/2002, referitoare

la competență, nu se aplică prezentei acțiuni prin care se valorifică dreptul

la despăgubiri în temeiul art. 32

28

din O.U.G. nr. 88/1997,

aplicabil în continuare contractelor încheiate anterior adoptării Legii nr. 137/2002,

iar, pe fond, a considerat că dispozițiile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997

sunt incidente în speță, față de data încheierii contractului de privatizare,

și statuează asupra cuantumului despăgubirilor ca fiind echivalentul bănesc al

prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor, care nu se

limitează la valoarea înscrisă în evidența contabilă a societății.

Împotriva menționatei decizii a formulat

recurs apelanta-pârâtă, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În motivarea

recursului s-a arătat că instanța de apel a ignorat fundamentul apărării

A.V.A.S., referitor la limitarea despăgubirilor acordate în cauză, în temeiul art.

32

4

din Legea nr. 99/1999, la valoarea contabilă a imobilului

restituit și nu a luat în considerare dispozițiile art. 30 din Legea nr. 137/2002,

în conformitate cu care valoarea despăgubirilor acordate nu va putea depăși

cumulat 50 % din prețul efectiv plătit de cumpărător, precum nici dispozițiile art.

32

28

, respectiv, dispozițiile art. 39 din Legea nr. 137/2002, în

calcularea termenului de prescripție, prin raportare la momentul de la care

acesta începe să curgă, care este data rămânerii irevocabile a hotărârii de

restituire.

Intimata a solicitat,

prin întâmpinare, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca

fiind temeinică și legală, considerând neîntemeiate criticile aduse acesteia.

Recursul este

nefondat.

Este de observat că

toate criticile formulate de recurentă au făcut și obiectul apelului, fiind

corect respinse de instanța de control judiciar, care a confirmat soluția pe

care instanța de fond a dat-o, atât excepțiilor invocate, cât și fondului

cauzei.

Astfel, acțiunea

dedusă prezentei judecăți nu vizează un act îndeplinit în procesul de

privatizare sau valorificarea unui drept decurgând din acest proces pentru a fi

incidente dispozițiile art. 32

28

din O.U.G. nr. 88/1997 sau cele ale

art. 39 din Legea nr. 137/2002, așa încât, cu justețe s-a respins excepția

prescripției dreptului la acțiune, în raport cu dispozițiile Decretului nr. 167/1958

și a termenului de prescripție pe care acest act normativ îl consacră prin art.

3 ca fiind de 3 ani, neîmplinit la data introducerii acțiunii, calculat în

raport cu data restituirii efective a imobilului în litigiu, când patrimoniul

societății a fost diminuat și aceasta a suferit prejudiciul reclamat.

Cu referire la fondul

cauzei, se constată că, în mod corect, instanța de apel a dat eficiență principiului

de drept comun de reparare integrală a prejudiciului suportat de reclamantă ca

urmare a retrocedării imobilului în litigiu, în lipsa unor dispoziții legale

speciale și a inaplicabilității, în speță, a prevederilor art. 30 alin. (1) din

Legea nr. 137/2002, care nu pot retroactiva, întrucât, alin. (3) al art. 30 din

menționata lege, prevede expres că dispozițiile art. 32

4

din O.U.G. nr.

88/1997 rămân aplicabile pentru contractele de vânzare - cumpărare încheiate

înainte de intrarea acesteia în vigoare, cazul în speță, astfel că nu se poate

reține incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Așa fiind, în temeiul

art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul

declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 109/ A-C din 18 noiembrie

2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

2 iunie 2010.