ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2048/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 606/C, pronunțată la data de 16 iunie 2009, Tribunalul Comercial Argeș a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanta SC C. SA împotriva pârâtei A.V.A.S, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 1.235.300 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 3.268 mp situat în intravilanul orașului Curtea de Argeș, județul Argeș și suma de 16.239,72 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Spre a hotărî astfel, instanța de fond a făcut aplicarea art. 32 4 din Legea nr. 99/1999, reținând că prin sentința civilă nr. 423/2006, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, irevocabilă prin decizia civilă a Curții de Apel Pitești, nr. 442/R/2007, s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 3.268 mp, teren situat în intravilanul orașului Curtea de Argeș, a cărui valoare de circulație este, conform expertizei efectuată în cauză, de 1.235.300 lei, sumă la care reclamanta și-a majorat pretențiile.

Apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Pitești, prin decizia nr. 109/ A-C, pronunțată la data de 18 noiembrie 2009. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel, examinând criticile apelantei în raport cu sentința atacată și probatoriul administrat, a reținut că, în speță, este inaplicabil termenul de 3 luni reglementat de art. 32 28 din Legea nr. 99/1999, și, în lipsa unei alte reglementări legale exprese, prescripția se calculează în raport de termenul general prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, care începe să curgă la momentul restituirii efective a bunului imobil în discuție; că soluția respingerii excepției necompetenței teritoriale în raport de dispozițiile art. 12 C. proc.

civ. și de cele ale art. 8 alin. (1) C. proc. civ., este corectă, iar prevederile art. 40 din Legea nr. 137/2002, referitoare la competență, nu se aplică prezentei acțiuni prin care se valorifică dreptul la despăgubiri în temeiul art. 32 28 din O.U.G. nr. 88/1997, aplicabil în continuare contractelor încheiate anterior adoptării Legii nr. 137/2002, iar, pe fond, a considerat că dispozițiile art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997 sunt incidente în speță, față de data încheierii contractului de privatizare, și statuează asupra cuantumului despăgubirilor ca fiind echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor, care nu se limitează la valoarea înscrisă în evidența contabilă a societății.

Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta-pârâtă, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a arătat că instanța de apel a ignorat fundamentul apărării A.V.A.S., referitor la limitarea despăgubirilor acordate în cauză, în temeiul art. 32 4 din Legea nr. 99/1999, la valoarea contabilă a imobilului restituit și nu a luat în considerare dispozițiile art. 30 din Legea nr. 137/2002, în conformitate cu care valoarea despăgubirilor acordate nu va putea depăși cumulat 50 % din prețul efectiv plătit de cumpărător, precum nici dispozițiile art. 32 28 , respectiv, dispozițiile art. 39 din Legea nr. 137/2002, în calcularea termenului de prescripție, prin raportare la momentul de la care acesta începe să curgă, care este data rămânerii irevocabile a hotărârii de restituire.

Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală, considerând neîntemeiate criticile aduse acesteia. Recursul este nefondat. Este de observat că toate criticile formulate de recurentă au făcut și obiectul apelului, fiind corect respinse de instanța de control judiciar, care a confirmat soluția pe care instanța de fond a dat-o, atât excepțiilor invocate, cât și fondului cauzei. Astfel, acțiunea dedusă prezentei judecăți nu vizează un act îndeplinit în procesul de privatizare sau valorificarea unui drept decurgând din acest proces pentru a fi incidente dispozițiile art. 32 28 din O.U.G.

nr. 88/1997 sau cele ale art. 39 din Legea nr. 137/2002, așa încât, cu justețe s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, în raport cu dispozițiile Decretului nr. 167/1958 și a termenului de prescripție pe care acest act normativ îl consacră prin art. 3 ca fiind de 3 ani, neîmplinit la data introducerii acțiunii, calculat în raport cu data restituirii efective a imobilului în litigiu, când patrimoniul societății a fost diminuat și aceasta a suferit prejudiciul reclamat. Cu referire la fondul cauzei, se constată că, în mod corect, instanța de apel a dat eficiență principiului de drept comun de reparare integrală a prejudiciului suportat de reclamantă ca urmare a retrocedării imobilului în litigiu, în lipsa unor dispoziții legale speciale și a inaplicabilității, în speță, a prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, care nu pot retroactiva, întrucât, alin. (3) al art. 30 din menționata lege, prevede expres că dispozițiile art. 32 4 din O.U.G.

nr. 88/1997 rămân aplicabile pentru contractele de vânzare - cumpărare încheiate înainte de intrarea acesteia în vigoare, cazul în speță, astfel că nu se poate reține incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 109/ A-C din 18 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2010.