ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2002/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 383 din 27 mai 2008, Tribunalul Comercial Argeș a admis acțiunea formulată de reclamanta SC P. SA, prin lichidator judiciar SCP A.E. SRL, împotriva pârâtei A.V.A.S. București și s-a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 130.300 lei, reprezentând contravaloarea activului M.C. și a terenului în suprafață de 1.600 mp. În considerentele sentinței, instanța a reținut că este nefondată excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Argeș, în raport de prevederile art. 12 C. proc. civ. potrivit cu care, reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar în cauză, reclamanta a optat.

De asemenea, s-a considerat că este nefondată și excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă prin prisma dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 99/1999, deoarece termenul de trei luni privește numai acțiunile ce cad în competența curților de apel ca instanțe de drept comun. Pe fondul cauzei, instanța a avut în vedere că societatea reclamantă a fost privatizată în condițiile O.U.G. nr. 88/1997, iar în urma executării hotărârii prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului și a terenului aferent în suprafață de 1.600 mp, aceasta este îndreptățită la despăgubiri în condițiile art. 32 alin. (3), (4) din Legea nr. 99/1999. Apelul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 107 din 31 octombrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța apelului a reținut că, în cauză, termenul de prescripție aplicabil este cel general, reglementat de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, termen ce începe să curgă de la data executării hotărârii de restituire, respectiv 6 iunie 2004. S-a considerat că data nașterii dreptului la acțiune nu este momentul în care hotărârea judecătorească de restituire a devenit irevocabilă, ci acela la care imobilul a fost efectiv restituit, ieșind din patrimoniul societății privatizate, motiv pentru care acțiunea reclamantului nu este prescrisă. De asemenea, instanța a apreciat că raportat la dispozițiile art. 2 și art. 12 C. proc. civ., competența teritorială de soluționare a cauzei nu a fost încălcată, reclamantul având posibilitatea opțiunii între mai multe instanțe competente deopotrivă, alegând conform art. 10 alin. (4) C. proc.

civ. – instanța locului despăgubirilor, respectiv Tribunalul Comercial Argeș care este și instanța locului executării contractului. Prin urmare, s-a considerat că instanța de fond a aplicat corect prevederile art. 32/4 din O.U.G. nr. 88/1997. Împotriva deciziei, pârâta a declarat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele: - Reiterând excepția de necompetență teritorială a instanțelor anterioare în soluționarea prezentei cauze, recurenta susține că nu s-au observat prevederile art. 5 C. proc. civ. care prevăd că, cererea se face la instanța de la domiciliul pârâtului. Recurenta susține că, prin coroborarea prevederilor menționate cu cele ale art. 10 pct. 1 C. proc.

civ., instanța competentă teritorial în soluționarea cauzei este cea de la sediul vânzătorului, deoarece plățile au fost efectuate într-un cont deschia la Trezoreria Sectorului nr. 1 București. De asemenea, consideră că dispozițiile art. 8 alin. (1) C. proc. civ., reținute de instanța apelului nu-și găsesc aplicabilitatea în cauză, în condițiile în care cererea de despăgubiri a fost formulată nu împotriva Statului Român, ci împotriva A.V.A.S. ca instituție publică implicată în privatizare. Referitor la locul executării contractului de vânzare - cumpărare acțiuni reținut de instanțele anterioare ca fiind sediul F.P.S., direcția teritorială Argeș, se susține că direcțiile teritoriale nu au avut niciodată personalitate juridică, iar în prezent sunt desființate astfel că, sediul A.V.A.S.

este în București. - Decizia atacată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 32 din O.U.G. nr. 88/1997 în ceea ce privește data nașterii dreptului la acțiune. Recurenta susține că data la care s-a născut dreptul la acțiune al reclamantei este aceea a rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de restituire, respectiv 12 iunie 2001. - Instanța apelului a aplicat greșit dispozițiile art. 32 din O.U.G. nr. 88/1997, art. 39 din Legea nr. 137/2002 și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 167/1958 cu privire la termenul de prescripție. Din perspectiva acestor prevederilor menționate se consideră că, în cazul în care se valorifică un drept prevăzut de normele imperative ale privatizării, sunt aplicabile termenele speciale de prescripție reglementate de actele normative din domeniul privatizării.

- Decizia este nelegală raportat la cuantumul despăgubirilor acorda întrucât acesta trebuia să fie stabilit la valoarea contabilă a activului retrocedat – fără a se putea depăși limita de 50% din prețul plătit de cumpărător - și nu la valoarea de circulație a acestuia. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în pretenții întemeiată pe prevederile art. 324 alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1997 conform cărora, instituțiile publice implicate în privatizare vor plăti societăților comerciale o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari, prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Din prevederile enunțate rezultă cu evidență că, prin acțiune reclamanta își valorifică un drept rezultat din lege, respectiv din O.U.G. nr. 88/1997 și nu din executarea contractului de privatizare ce s-a derulat între părți. Așa fiind, stabilirea instanței competente teritorial în soluționarea cauzei nu trebuia raportată la prevederile art. 12 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 10 pct. 1 și 4 C. proc. civ., care prevăd o competență alternativă și posibilitatea reclamantului de a alege între mai multe instanțe competente deopotrivă.

Cum, instanțele anterioare au luat în considerare că reclamanta are facultatea de alege între instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, chiar și în parte, a obligației asumate prin contract și între instanța locului unde a luat naștere obligația sau cea a locului plății, considerând că - în ambele situații- competența teritorială de soluționare a cauzei revine, în primă instanță, Tribunalului Argeș soluția dată excepției de necompetență teritorială este nelegală, în condițiile în care dreptul valorificat pe calea prezentei acțiuni nu derivă dintr-un contract, ci din lege. În atare situație, își găsesc aplicabilitatea dispozițiile cuprinse în norma generală de la art. 5 C. proc.

civ. coroborate cu cele ale art. 7 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit acestor norme, cererea se face la instanța domiciliului pârâtului, iar atunci când este vorba de o persoană juridică de drept privat, la instanța sediului ei principal. În cauza dedusă judecății, sediul principal al A.V.A.S. este în municipiul București, ceea ce atrage competența de soluționare în primă instanță a Tribunalului București, secția comercială. Din această perspectivă se constată că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ. care atrag casarea atât a deciziei atacate cât și a sentinței cu consecința trimiterii cauzei spre soluționare la instanța competentă, Tribunalul București, secția comercială.

Fiind găsit ca întemeiat motivul de casare menționat anterior, este inutilă cercetarea celorlalte motive de recurs invocate de recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 107/A/C din 31 octombrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia atacată și sentința comercială nr. 383/C din 27 mai 2008 a Tribunalului Comercial Argeș și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2009.