ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2002/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 383 din 27 mai 2008, Tribunalul

Comercial Argeș a admis acțiunea formulată de reclamanta SC P. SA, prin

lichidator judiciar SCP A.E. SRL, împotriva pârâtei

A.V.A.S.

București și s-a dispus obligarea

acesteia la plata sumei de 130.300 lei, reprezentând contravaloarea activului M.C.

și a terenului în suprafață de 1.600 mp.

În considerentele sentinței,

instanța a reținut că este nefondată excepția necompetenței teritoriale a

Tribunalului Argeș, în raport de prevederile art. 12 C. proc. civ. potrivit cu

care, reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente,

iar în cauză, reclamanta a optat.

De asemenea, s-a considerat

că este nefondată și excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de

pârâtă prin prisma dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 99/1999, deoarece

termenul de trei luni privește numai acțiunile ce cad în competența curților de

apel ca instanțe de drept comun.

Pe fondul cauzei, instanța a

avut în vedere că societatea reclamantă a fost privatizată în condițiile O.U.G.

nr. 88/1997, iar în urma executării hotărârii prin care s-a dispus restituirea

în natură a imobilului și a terenului aferent în suprafață de 1.600 mp, aceasta

este îndreptățită la despăgubiri în condițiile art. 32 alin. (3), (4) din Legea

nr. 99/1999.

Apelul declarat de pârâta

A.V.A.S.

București împotriva

sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 107 din 31 octombrie 2008

a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța apelului a reținut că, în cauză, termenul de prescripție

aplicabil este cel general, reglementat de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958,

termen ce începe să curgă de la data executării hotărârii de restituire,

respectiv 6 iunie 2004.

S-a considerat că data

nașterii dreptului la acțiune nu este momentul în care hotărârea judecătorească

de restituire a devenit irevocabilă, ci acela la care imobilul a fost efectiv

restituit, ieșind din patrimoniul societății privatizate, motiv pentru care acțiunea

reclamantului nu este prescrisă.

De asemenea, instanța a

apreciat că raportat la dispozițiile art. 2 și art. 12 C. proc. civ.,

competența teritorială de soluționare a cauzei nu a fost încălcată, reclamantul

având posibilitatea opțiunii între mai multe instanțe competente deopotrivă,

alegând conform art. 10 alin. (4) C. proc. civ. – instanța locului

despăgubirilor, respectiv Tribunalul Comercial Argeș care este și instanța

locului executării contractului.

Prin urmare, s-a considerat

că instanța de fond a aplicat corect prevederile art. 32/4 din O.U.G. nr. 88/1997.

Împotriva deciziei, pârâta a

declarat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art.

304 pct. 3 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele:

- Reiterând excepția de

necompetență teritorială a instanțelor anterioare în soluționarea prezentei

cauze, recurenta susține că nu s-au observat prevederile art. 5 C. proc. civ.

care prevăd că, cererea se face la instanța de la domiciliul pârâtului.

Recurenta susține că, prin

coroborarea prevederilor menționate cu cele ale art. 10 pct. 1 C. proc. civ.,

instanța competentă teritorial în soluționarea cauzei este cea de la sediul

vânzătorului, deoarece plățile au fost efectuate într-un cont deschia la

Trezoreria Sectorului nr. 1 București.

De asemenea, consideră că

dispozițiile art. 8 alin. (1) C. proc. civ., reținute de instanța apelului

nu-și găsesc aplicabilitatea în cauză, în condițiile în care cererea de

despăgubiri a fost formulată nu împotriva Statului Român, ci împotriva

A.V.A.S.

ca instituție publică

implicată în privatizare.

Referitor la locul

executării contractului de vânzare - cumpărare acțiuni reținut de instanțele

anterioare ca fiind sediul F.P.S., direcția teritorială Argeș, se susține că

direcțiile teritoriale nu au avut niciodată personalitate juridică, iar în

prezent sunt desființate astfel că, sediul

A.V.A.S.

este în București.

- Decizia atacată este dată

cu încălcarea dispozițiilor art. 32 din O.U.G. nr. 88/1997 în ceea ce privește

data nașterii dreptului la acțiune.

Recurenta susține că data la

care s-a născut dreptul la acțiune al reclamantei este aceea a rămânerii

irevocabile a hotărârii judecătorești de restituire, respectiv 12 iunie 2001.

- Instanța apelului a

aplicat greșit dispozițiile art. 32 din O.U.G. nr. 88/1997, art. 39 din Legea nr.

137/2002 și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 167/1958 cu privire la termenul de

prescripție.

Din perspectiva acestor

prevederilor menționate se consideră că, în cazul în care se valorifică un

drept prevăzut de normele imperative ale privatizării, sunt aplicabile

termenele speciale de prescripție reglementate de actele normative din domeniul

privatizării.

- Decizia este nelegală

raportat la cuantumul despăgubirilor acorda întrucât acesta trebuia să fie

stabilit la valoarea contabilă a activului retrocedat – fără a se putea depăși

limita de 50% din prețul plătit de cumpărător - și nu la valoarea de circulație

a acestuia.

Analizând decizia atacată

prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul

este fondat pentru următoarele considerente:

Reclamanta a învestit

instanța cu o acțiune în pretenții întemeiată pe prevederile art. 324 alin. (2)

din O.U.G. nr. 88/1997 conform cărora, instituțiile publice implicate în

privatizare vor plăti societăților comerciale o despăgubire care să reprezinte

echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a

imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari, prin

efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Din prevederile enunțate

rezultă cu evidență că, prin acțiune reclamanta își valorifică un drept

rezultat din lege, respectiv din O.U.G. nr. 88/1997 și nu din executarea

contractului de privatizare ce s-a derulat între părți.

Așa fiind, stabilirea

instanței competente teritorial în soluționarea cauzei nu trebuia raportată la

prevederile art. 12 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 10 pct. 1 și 4 C.

proc. civ., care prevăd o competență alternativă și posibilitatea reclamantului

de a alege între mai multe instanțe competente deopotrivă.

Cum, instanțele anterioare

au luat în considerare că reclamanta are facultatea de alege între instanța

locului prevăzut în contract pentru executarea, chiar și în parte, a obligației

asumate prin contract și între instanța locului unde a luat naștere obligația

sau cea a locului plății, considerând că - în ambele situații- competența

teritorială de soluționare a cauzei revine, în primă instanță, Tribunalului

Argeș soluția dată excepției de necompetență teritorială este nelegală, în

condițiile în care dreptul valorificat pe calea prezentei acțiuni nu derivă

dintr-un contract, ci din lege.

În atare situație, își

găsesc aplicabilitatea dispozițiile cuprinse în norma generală de la art. 5 C.

proc. civ. coroborate cu cele ale art. 7 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit acestor norme,

cererea se face la instanța domiciliului pârâtului, iar atunci când este vorba

de o persoană juridică de drept privat, la instanța sediului ei principal.

În cauza dedusă judecății,

sediul principal al

A.V.A.S.

este

în municipiul București, ceea ce atrage competența de soluționare în primă instanță

a Tribunalului București, secția comercială.

Din această perspectivă se

constată că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat

la art. 312 alin. (3) C. proc. civ. care atrag casarea atât a deciziei atacate

cât și a sentinței cu consecința trimiterii cauzei spre soluționare la instanța

competentă, Tribunalul București, secția comercială.

Fiind găsit ca întemeiat

motivul de casare menționat anterior, este inutilă cercetarea celorlalte motive

de recurs invocate de recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 107/A/C din 31 octombrie 2008

a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal.

Casează decizia atacată și

sentința comercială nr. 383/C din 27 mai 2008 a Tribunalului Comercial Argeș și

trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 iunie 2009.