ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4342/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4342/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Comercial Argeș sub nr. 165/1259/2008, din 25 februarie 2008,

reclamanta SC P. SA prin lichidator judiciar SCP A.E. SPRL Pitești, a chemat în

judecată pârâta A.V.A.S. București, solicitând instanței ca prin sentința ce se

va pronunța să oblige pârâta să-i plătească suma de 98.000 RON, reprezentând

contravaloarea activului M.B. și a suprafeței de teren de 956,33 mp situate în

comuna Cotmeana, sat Ursoaia, jud. Argeș, activ ieșit din patrimoniul

reclamantei în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că a fost privatizată în anul 2000, fiind încheiat în acest

sens Contractul de privatizare AA/2000, în condițiile O.U.G. nr. 88/1997 și

Legii nr. 99/1999, prin care legiuitorul a înțeles să protejeze interesele

cumpărătorilor implicați în programul de privatizare în masă, garantând că, în

cazul în care anumite active ar ieși din patrimoniul său urmare unor hotărâri

judecătorești irevocabile, instituția implicată în privatizare va asigura

despăgubirea justă a societății comerciale, prin negociere directă, sau pe

calea unor hotărâri judecătorești, în caz de opunere a acesteia.

A mai arătat

reclamanta că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 32

4

din

O.U.G. nr. 88/1997, și nu cele ale Legii nr. 137/2002, și solicită ca

despăgubirile să-i fie acordate în cuantum de 100% din valoarea ce va fi

stabilită de instanță prin expertiză.

Pârâta A.V.A.S. prin

întâmpinarea formulată a invocat excepția necompetenței teritoriale a

Tribunalului Argeș, în raport de dispozițiile art. 5 teza I și art. 10 pct. 1

C. proc. civ., excepția netimbrării acțiunii și excepția prescripției

extinctive a dreptului material la acțiune al reclamantei, iar pe fond a

solicitat respingerea cererii reclamantei, ca neîntemeiată.

Prin Încheierea de

ședință din 28 mai 2008, Tribunalul Comercial Argeș a respins excepția

necompetenței sale teritoriale, excepția netimbrării și excepția prescripției

dreptului la acțiune al reclamantei.

În cauză s-a întocmit

expertiza contabilă efectuată de expert T.F., care a evaluat bunurile mobile

aparținând activului M.B., bunuri ce se regăsesc și în procesul-verbal de

predare-primire prin care activul a fost retrocedat și raportul de expertiză

efectuat de expert evaluator C.G. pentru activul clădire M.B. și terenul în

suprafață de 956,33 mp.

Prin Sentința

comercială nr. 22/C din 7 ianuarie 2009, Tribunalul Comercial Argeș a admis

cererea precizată formulată de reclamanta SC P. S.A., prin lichidator judiciar,

și a obligat pârâta A.V.A.S. București la plata sumei de 179.430 RON cu titlu

de despăgubiri și a sumei de 3.500 RON cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de

către pârâta A.V.A.S. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, prin Decizia nr. 27/A-C din 25 martie 2009.

Prin Decizia nr. 2493

din 20 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială,

a admis recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București, a casat Decizia nr.

27/A-C din 25 martie 2009 a Curții de Apel Pitești, precum și Sentința

comercială nr. 22/C din 7 ianuarie 2009 a Tribunalului Comercial Argeș și a

trimis cauza pentru soluționare în fond Tribunalului București, reținând

necompetența Tribunalului Comercial Argeș de a soluționa cauza.

Pe rolul Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, cauza a fost înregistrată sub nr.

47016/3/2009.

Prin Încheierea de

ședință din 26 aprilie 2010, tribunalul a luat act că pârâta A.V.A.S. a

renunțat la invocarea excepției de netimbrare și a respins ca neîntemeiată

excepția prescripției extinctive, ca prin Încheierea din 21 iunie 2010 să

încuviințeze reclamantei probele ce au fost deja administrate în primul ciclu

procesual la Tribunalul Comercial Argeș.

Prin Sentința

comercială nr. 7621 din 30 iunie 2010 Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, a admis cererea de chemare în judecată a reclamantei SC P. SA și a

obligat pârâta A.V.A.S. la plata sumei de 179.430 RON cu titlu de despăgubiri

și la plata sumei de 4.650 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a restituit proprietarului

repus în drepturi prin Sentința civilă nr. 3620 din 14 martie 2003 a

Judecătoriei Pitești, M.B. și terenul aferent în suprafață de 956,33 mp,

conform Procesului-verbal din 10 iunie 2006, și că despăgubirea la care se

referă art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, modificată, se raportează la

valoarea de circulație a imobilului retrocedat, fiind înlăturată apărarea

pârâtei în sensul că la determinarea despăgubirii trebuie avută în vedere

valoarea contabilă a bunurilor restituite, motivat de faptul că această valoare

contabilă nu ar asigura o justă despăgubire, art. 32

4

din O.U.G. nr.

88/1997 nelimitând valoarea despăgubirilor la valoarea imobilului restituit.

S-a mai constatat că

dispozițiile art. 30 din Legea nr. 137/2002, care limitează valoarea

despăgubirii la 50% din prețul efectiv plătit de cumpărător, nu sunt incidente

în cauză deoarece contractul de vânzare-cumpărare în speță a fost încheiat

anterior intrării în vigoare a acestei legi.

Prin Decizia

comercială nr. 581 din 29 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta A.V.A.S.

împotriva Sentinței comerciale nr. 7621 din 30 iunie 2010 și a încheierilor de

ședință pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, și a

admis apelul declarat de reclamanta SC P. SA prin lichidator judiciar SCP A.E.

SPRL Pitești împotriva acelorași hotărâri, a schimbat în parte sentința apelată

și a obligat pârâta și la plata sumei de 1.800 RON cheltuieli de judecată către

reclamantă.

Prin Decizia nr. 2439

din 21 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a

admis recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva Deciziei nr. 581

din 29 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe

care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a constatat neîntemeiată critica recurentei-pârâte A.V.A.S.

sub aspectul termenului de prescripție și al normei legale incidente, stabilind

că aplicabil în speță este termenul de prescripție de drept comun de 3 ani

prevăzut de Decretul nr. 167/1958 la care face trimitere și art. 39 din Legea

nr. 137/2002, iar data la care a început să curgă termenul de prescripție este

data predării bunului.

A fost apreciată ca

neîntemeiată și critica recurentei A.V.A.S. cu privire la inexistența

prejudiciului sub motiv că valoarea bunului s-ar fi amortizat cu mult înaintea

privatizării, deoarece textul art. 32

4

alin. (2) care reglementează

obligația instituției privatizate la despăgubire nu operează nicio distincție

sub acest aspect, ci instituie numai două condiții pentru ca obligația să

devină operantă: restituirea în natură a bunului și existența unei hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile de retrocedare.

Instanța supremă a

apreciat ca întemeiată critica cu privire la modalitatea de stabilire a

cuantumului despăgubirii în raport de dispozițiile art. 32

4

alin.

(2) din O.U.G. nr. 88/1997, modificată și completată, care prevăd că

despăgubirea ce se va plăti va reprezenta echivalentul bănesc al prejudiciului

cauzat prin restituirea imobilului și se va stabili de comun acord, iar în caz

de divergență, prin justiție, astfel că prejudiciul creat se raportează la

ponderea pe care imobilul respectiv, valoric, o deținea în capitalul social

reprezentat prin acțiuni la momentul încheierii actului de privatizare.

Cum legea specială nu

circumstanțiază nivelul despăgubirilor la procentul acțiunilor vândute, s-a

reținut că acolo unde legea nu dispune se aplică regulile de drept comun,

respectiv C. civ., astfel că instanța supremă a făcut aplicarea art. 1084 -

1086 C. civ.

În acest sens, Înalta

Curte de Casație și Justiție a apreciat că după determinarea prejudiciului ca

proporție între valoarea bunului restituit în valoarea capitalului social la

care se va aplica procentul de capital vândut, rezultatul se va raporta

matematic (prin regula de trei simplă) la prețul încasat, apoi se va adăuga la

valoarea astfel obținută câștigul nerealizat constând în lipsa de folosință de

la momentul notificării restituirii imobilului și până la data nerealizării

acordului de plată dacă se constată culpa comună a părților.

Așa fiind, Înalta

Curte de Casație și Justiție a constatat incidența art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a casat decizia recurată și a trimis cauza instanței de apel, pentru a

administra proba cu expertiza de specialitate, care să procedeze la calculul

valorii prejudiciului cu respectarea distincțiilor și procedeelor de calcul

indicate, precizând că în speță incident este art. 32

4

din O.U.G.

nr. 88/1997, iar nu art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, întrucât

contractul de vânzare-cumpărare acțiuni a fost încheiat înainte de intrarea în

vigoare a Legii nr. 137/2002, pentru această categorie de contracte

supraviețuind legea veche.

În cel de-al treilea

ciclu procesual, apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București,

secția a V-a comercială, sub nr. 6674/2/2011, din 20 iulie 2011.

În ședința de la 13

februarie 2012, Curtea a dispus efectuarea raportului de expertiză tehnică

având ca obiect determinarea valorii bunului restituit în valoarea capitalului

social reprezentat de acțiuni la momentul încheierii actului de privatizare,

conform dispozițiilor deciziei de casare, în două variante: o variantă care să

aibă în vedere dispozițiile deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și

Justiție și o variantă care să aibă în vedere dispozițiile deciziei pronunțate

în Recursul în interesul legii, nr. 18 din 17 octombrie 2011.

Raportul de expertiză

tehnică contabilă judiciară a fost întocmit la data de 24 septembrie 2012 de

către expert S.V., iar la data de 22 octombrie 2012 a fost depus suplimentul la

raportul de expertiză contabilă în varianta care s-a avut în vedere în decizia

Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii,

părțile neformulând obiecțiuni.

Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 477 din 19 noiembrie

2012, a admis apelurile declarate de pârâta A.V.A.S. București și de reclamanta

SC P. SA prin lichidator judiciar SCP A.E. SPRL Pitești, împotriva Sentinței

civile nr. 7621 din 30 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a

VI-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta

A.V.A.S. la plata către reclamantă a sumei de 100.328 RON, cu titlu de

despăgubiri.

A obligat pârâta

A.V.A.S. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.450 RON, a păstrat

celelalte dispoziții ale sentinței civile atacate, în sensul că a menținut

obligația pârâtei A.V.A.S. de plată a cheltuielilor de judecată către

reclamantă, în sumă de 4.484 RON, acordate la fond.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut următoarele.

- Cu privire la

apelul declarat de către pârâta A.V.A.S. București, pe care l-a admis:

Potrivit

dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare hotărârile

instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru

judecătorii fondului.

Curtea a constatat

astfel că, prin Decizia de casare nr. 2439 din 21 iunie 2011 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, au fost dezlegate și se

impun cu autoritate de lucru judecat aspectele care vizează termenul de

prescripție de drept comun de 3 ani, prevăzut în Decretul nr. 167/1958, ca

fiind aplicabil în cauză, precum și data de la care aceasta a început să curgă,

respectiv de la data predării bunului și incidența în speță a dispozițiilor

art. 34

4

din O.U.G. nr. 88/1997, și nu a dispozițiilor art. 30 alin.

(1) din Legea nr. 137/2002, cum eronat a susținut pârâta A.V.A.S.

S-a reținut că prin

raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză și necontestat de

către părți, în varianta de calcul propusă de către Înalta Curte de Casație și

Justiție prin decizia de casare, cuantumul despăgubirii datorate de către

pârâta A.V.A.S. reclamantei SC P. SA, respectiv valoarea bunurilor restituite,

recalculate conform principiilor instituite de art. 1084 - 1088 C. civ. și

câștigul nerealizat pentru lipsa de folosință de la data restituirii bunurilor

către foștii proprietari și data nerealizării acordului de plată din culpa

A.V.A.S., este de 225.363 RON.

Valoarea

despăgubirilor datorate de către A.V.A.S. reclamantei, în varianta expertizei

întocmite în conformitate cu dispozițiile Deciziei nr. 18/2011 pronunțate de

Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, este de

100.328 RON, cuantumul despăgubirii fiind calculat prin raportare la valoarea

contabilă a imobilului, astfel cum aceasta a fost reflectată în bilanț, la

momentul ieșirii efective a bunului din patrimoniul societății, actualizată cu

indicele de inflație de la momentul plății despăgubirii.

Potrivit

dispozițiilor art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ. (introduse prin

Legea nr. 202/1991), dezlegarea dată problemelor de drept judecate, prin

decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în

interesul legii, este obligatorie pentru instanțe de la data publicării

deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În speță, Decizia nr.

18 din 17 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

recursul în interesul legii, a fost publicată în M. Of. nr. 892/16.12.2011 și

că de la această dată a devenit obligatorie pentru toate instanțele, astfel

încât Curtea a validat raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în

cauză, în varianta de calcul stabilită prin Decizia nr. 18/2011 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție și a obligat pârâta A.V.A.S. la plata către reclamanta

SC P. SA a sumei de 100.328 RON, cu titlu de despăgubiri.

Curtea a mai reținut

că prin sentința apelată A.V.A.S. a fost obligată la plata sumei de 179.430 RON

cu titlu de despăgubiri către reclamantă, cuantumul despăgubirii fiind stabilit

printr-o expertiză tehnică judiciară care s-a raportat la valoarea de

circulație a imobilului retrocedat.

Dacă, urmare a

Deciziei de casare nr. 2439/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

A.V.A.S. ar fi obligată la plata despăgubirilor calculate în varianta stabilită

prin decizia de casare, ar rezulta un cuantum al despăgubirilor în sumă de

225.363 RON, net superior celui stabilit de către tribunal, de 179.430 RON.

S-a reținut că, în

raport de art. 315 alin. (4) C. proc. civ., care prevede că atât la judecarea

recursului, cât și la rejudecarea cauzei după casare își găsește aplicarea

principiul non reformatio in pejus, consacrat legislativ de art. 296 din

același cod, pârâtei A.V.A.S. nu i se poate crea în propria cale de atac o

situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată, aceasta a fost obligată la

plata sumei de 100.328 RON cu titlu de despăgubiri.

- Cu privire la

apelul reclamantei SC P. SA prin lichidator judiciar SCP A.E. SPRL Pitești,

Curtea l-a admis pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. ce prevăd că partea care cade în

pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată,

instanța a constatat că înscrisurile depuse de către reclamantă la dosar fac

dovada plății onorariilor avocațiale cuprinse în facturile fiscale în toate

etapele procesuale parcurse în litigiul de față, astfel că pârâta A.V.A.S.

datorează reclamantei suma de 6.450 RON cheltuieli de judecată.

Referitor la

cheltuielile de judecată efectuate de către reclamantă în acest ciclu

procesual, s-a apreciat că, deși apelul A.V.A.S. a fost admis și obligația de

plată a acesteia a fost redusă de la 174.430 RON la 100.328 RON, reprezentând

despăgubiri datorate de către A.V.A.S. reclamantei SC P. SA pentru activul

retrocedat foștilor proprietari, culpa aparține A.V.A.S., reducerea pretenției

sale fiind datorată intervenirii Deciziei nr. 18/2011 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, și nu Deciziei de

casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2439/2011.

Curtea a apreciat că

partea care a câștigat procesul, ca urmare a rejudecării după casare, este tot

reclamanta SC P. SA, și nu A.V.A.S., pârâta A.V.A.S. rămânând în continuare

obligată la plata despăgubirilor către reclamantă, într-un cuantum redus însă,

de la 174.430 RON, la 100.328 RON, temeiul de drept al răspunderii sale fiind

reținut prin decizia de casare, astfel că raportat la dispozițiile art. 274 C.

proc. civ., a obligat pârâta A.V.A.S. și la plata cheltuielilor de judecată

către reclamantă SC P. SA, în sumă de 4.484 RON.

Împotriva Deciziei

civile nr. 477 din 19 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a civilă, a declarat recurs pârâta A.A.A.S. București, întemeiat pe

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în

concluzie, admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului în

tot și pe fond respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată.

În criticile

formulate, recurenta-pârâtă, după o prezentare a situației de fapt, a susținut

în esență următoarele:

restituite foștilor proprietari nu au fost introduse în capitalul social și

nici în patrimoniul SC P. SA, la momentul privatizării, astfel că pentru

acestea nu pot fi pretinse despăgubiri și că valoarea acestora ar trebui

raportată numai la moară și la terenul aferent, nu și la suprafața de 956,33

mp.

imobilelor restituite, construcții și utilajele aferente morii, nu este

datorată întrucât aceasta s-a amortizat integral, cu mult înaintea

privatizării.

fost înlăturate susținerile sale referitoare la valoarea prejudiciului,

deoarece:

- Valoarea

prejudiciul suferit de reclamantă, urmare a restituirii în natură a bunurilor

imobile trebuie limitată la valoarea contabilă a acelor bunuri înregistrate în

registrele contabile ale societății la data la care acesta s-a privatizat, și

nu la valoarea de piață, instanța de apel făcând aplicarea greșită a

prevederilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, modificată.

Că din valoarea

contabilă a imobilului restituit s-ar cuveni despăgubiri numai în proporție de

90,19%, întrucât prin Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. AA/2000,

invocat de reclamantă ca temei al despăgubirii, a vândut acțiuni numai în

proporție de 90,19% din capitalul social vândut, fiind nelegală obligarea

A.A.A.S. la despăgubiri mai mari decât valoarea capitalului social deținut de

stat la societatea reclamantă și că prin acordarea despăgubirii respective nu

s-a urmărit îmbogățirea fără justă cauză a acesteia în detrimentul statului.

- Că expertiza

efectuată în apel nu respectă dispozițiile Deciziei nr. 18 din 17 octombrie

2011, pronunțată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și

Justiție, întrucât expertul trebuia să identifice din probatoriul administrat

în cauză, valoarea contabilă a imobilelor revendicate, astfel cum aceasta era

reflectată în bilanț la data ieșirii lor efective din patrimoniu, data predării

către foștii proprietari, la care să se aplice indicele de inflație, și nu din

anul 1994.

fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 137/2002

privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, în conformitate cu care

despăgubirea acordată nu va putea depăși cuantumul de 50% din prețul efectiv

plătit de cumpărător.

Intimata-reclamantă,

prin concluziile scrise depuse la dosar, a cerut respingerea recursului pârâtei

ca nefondat, pentru motivele expuse în scris.

Înalta Curte,

analizând recursul declarat de pârâta A.A.A.S. București împotriva Deciziei

civile nr. 477 din 19 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a civilă, prin prisma criticilor formulate și temeiurilor de drept

invocate, a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

- În cauză, este de

observat că aspectele care vizează primele două critici formulate de

recurenta-pârâtă, prin care a susținut că nu se pot acorda despăgubiri

reclamantei pentru terenul în suprafață de 956,33 mp întrucât acesta nu a fost

introdus în capitalul social și nici în patrimoniul SC P. SA, la momentul

privatizării, și că valoarea imobilelor restituite, construcții și utilajele

aferente morii, nu este datorată întrucât aceasta s-a amortizat integral, cu

mult înaintea privatizării, au fost dezlegate prin Decizia de casare nr. 2439

din 21 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, în Dosarul nr. 47016/3/2009 și se impun cu autoritate de lucru

judecat.

- Legat de critica

privind valoarea prejudiciului, în mod corect instanța de apel a avut în vedere

nivelul acestuia, stabilit în limita valorii contabile a bunului restituit,

prin raportare la Decizia nr. 18/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție în recursul în interesul legii.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, prin Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011 pronunțată în recursul

în interesul legii, a stabilit că "în aplicarea dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată

prin Legea nr. 44/1998, modificată și completată prin Legea nr. 99/1999,

despăgubirile acordate societăților comerciale de instituțiile publice

implicate în procesul de privatizare, ca urmare a retrocedării unor imobile, se

raportează la valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta este

reflectată în bilanț la momentul ieșirii efective a bunului din patrimoniul

societății, valoare ce trebuie actualizată cu indicele de inflație de la

momentul plății despăgubirii".

S-a apreciat că

societatea comercială prejudiciată prin restituirea unor imobile către foștii

proprietari trebuie despăgubită cu valoarea cu care aceste imobile figurau în

bilanțul societății, în condițiile în care, respectând dezideratul fixității

capitalului social, în locul imobilului retrocedat trebuie înscrisă valoarea

acestuia rezultată în urma procesului obligatoriu de reevaluare.

Cum această valoare

acoperă doar paguba efectiv suferită, damnum emergens, în baza principiului

reparării integrale a prejudiciului, la valoarea imobilului evidențiată în

bilanț, trebuie adăugată rata inflației, calculată prin raportare la momentul

plății despăgubirii, aceasta acoperind și beneficiul nerealizat, lucrum cesans.

De asemenea, s-a

reținut că, în măsura în care despăgubirile ar fi achitate la nivelul valorii

de piață a activului retrocedat, societatea nu ar putea înscrie în capitalul

său social decât valoarea de înlocuire a imobilului, respectiv valoarea sa

contabilă, pentru a menține în acest fel capitalul social. Pentru suma ce

excede acestei valori contabile societatea ar trebui să declanșeze procedura de

majorare a capitalului social, cu consecința legală a emiterii de noi acțiuni,

iar scopul legiuitorului în reglementarea posibilității de plată a

despăgubirilor nu a fost acela de determinare a majorării capitalului social,

conform prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, ci acela de a păstra neschimbată valoarea capitalului

social, astfel cum aceasta este reflectată în activele societății.

Totodată, s-a

apreciat de instanța supremă și că stabilirea despăgubirilor ce pot fi acordate

societăților comerciale prejudiciate prin retrocedarea unor imobile la nivelul

valorii contabile răspunde și dezideratului de respectare a accepțiunii

noțiunii de bun, reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Față de decizia

pronunțată în recursul în interesul legii, obligatorie potrivit dispozițiilor

art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că

despăgubirile datorate de către A.A.A.S. reclamantei nu pot depăși valoarea

contabilă actualizată a bunurilor, valoare care a fost stabilită corect de

către instanța de apel.

- Limitarea

cuantumului despăgubirilor acordate societăților privatizate pentru repararea

prejudiciilor cauzate ca urmare a restituirii în natură a imobilelor către

foștii proprietari la 50% din prețul efectiv plătit de cumpărător a fost

introdusă prin art. 30 din Legea nr. 137/2002 și privește numai contractele de

vânzare-cumpărare încheiate după intrarea în vigoare a legii publicate în M.

Of. nr. 215/28.03.2002.

Potrivit alin. (3) al

art. 30, dispozițiile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 rămân

aplicabile numai pentru contractele de vânzare-cumpărare acțiuni încheiate

înainte de intrarea în vigoare a legii.

În cauză, Contractul

de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. AA încheiat în vederea privatizării a fost

convenit la data de 15 iunie 2000, astfel că dispozițiile art. 30 din Legea nr.

137/2002 nu îi sunt aplicabile, în ce privește limitarea cuantumului

despăgubirilor.

Pentru rațiunile mai

sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge prezentul recurs ca nefondat.

În temeiul art. 274

C. proc. civ., urmează a fi obligată recurenta-pârâtă A.A.A.S. București la

plata sumei de 868 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC P.

SA prin lichidator judiciar SCP A.E. SPRL Pitești, conform dovezilor din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta A.A.A.S. București împotriva Deciziei civile nr.

477 din 19 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă.

Obligă

recurenta-pârâtă A.A.A.S. București la plata sumei de 868 RON cheltuieli de

judecată către intimata-reclamantă SC P. SA prin lichidator judiciar SCP A.E.

SPRL Pitești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 5 decembrie 2013.

Procesat

de GGC - AZ