ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4342/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Argeș sub nr. 165/1259/2008, din 25 februarie 2008, reclamanta SC P. SA prin lichidator judiciar SCP A.E. SPRL Pitești, a chemat în judecată pârâta A.V.A.S. București, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să oblige pârâta să-i plătească suma de 98.000 RON, reprezentând contravaloarea activului M.B. și a suprafeței de teren de 956,33 mp situate în comuna Cotmeana, sat Ursoaia, jud. Argeș, activ ieșit din patrimoniul reclamantei în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost privatizată în anul 2000, fiind încheiat în acest sens Contractul de privatizare AA/2000, în condițiile O.U.G.

nr. 88/1997 și Legii nr. 99/1999, prin care legiuitorul a înțeles să protejeze interesele cumpărătorilor implicați în programul de privatizare în masă, garantând că, în cazul în care anumite active ar ieși din patrimoniul său urmare unor hotărâri judecătorești irevocabile, instituția implicată în privatizare va asigura despăgubirea justă a societății comerciale, prin negociere directă, sau pe calea unor hotărâri judecătorești, în caz de opunere a acesteia. A mai arătat reclamanta că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997, și nu cele ale Legii nr. 137/2002, și solicită ca despăgubirile să-i fie acordate în cuantum de 100% din valoarea ce va fi stabilită de instanță prin expertiză.

Pârâta A.V.A.S. prin întâmpinarea formulată a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Argeș, în raport de dispozițiile art. 5 teza I și art. 10 pct. 1 C. proc. civ., excepția netimbrării acțiunii și excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune al reclamantei, iar pe fond a solicitat respingerea cererii reclamantei, ca neîntemeiată. Prin Încheierea de ședință din 28 mai 2008, Tribunalul Comercial Argeș a respins excepția necompetenței sale teritoriale, excepția netimbrării și excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei. În cauză s-a întocmit expertiza contabilă efectuată de expert T.F., care a evaluat bunurile mobile aparținând activului M.B., bunuri ce se regăsesc și în procesul-verbal de predare-primire prin care activul a fost retrocedat și raportul de expertiză efectuat de expert evaluator C.G.

pentru activul clădire M.B. și terenul în suprafață de 956,33 mp. Prin Sentința comercială nr. 22/C din 7 ianuarie 2009, Tribunalul Comercial Argeș a admis cererea precizată formulată de reclamanta SC P. S.A., prin lichidator judiciar, și a obligat pârâta A.V.A.S. București la plata sumei de 179.430 RON cu titlu de despăgubiri și a sumei de 3.500 RON cheltuieli de judecată. Apelul declarat de către pârâta A.V.A.S. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 27/A-C din 25 martie 2009. Prin Decizia nr. 2493 din 20 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de pârâta A.V.A.S.

București, a casat Decizia nr. 27/A-C din 25 martie 2009 a Curții de Apel Pitești, precum și Sentința comercială nr. 22/C din 7 ianuarie 2009 a Tribunalului Comercial Argeș și a trimis cauza pentru soluționare în fond Tribunalului București, reținând necompetența Tribunalului Comercial Argeș de a soluționa cauza. Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, cauza a fost înregistrată sub nr. 47016/3/2009. Prin Încheierea de ședință din 26 aprilie 2010, tribunalul a luat act că pârâta A.V.A.S. a renunțat la invocarea excepției de netimbrare și a respins ca neîntemeiată excepția prescripției extinctive, ca prin Încheierea din 21 iunie 2010 să încuviințeze reclamantei probele ce au fost deja administrate în primul ciclu procesual la Tribunalul Comercial Argeș.

Prin Sentința comercială nr. 7621 din 30 iunie 2010 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis cererea de chemare în judecată a reclamantei SC P. SA și a obligat pârâta A.V.A.S. la plata sumei de 179.430 RON cu titlu de despăgubiri și la plata sumei de 4.650 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a restituit proprietarului repus în drepturi prin Sentința civilă nr. 3620 din 14 martie 2003 a Judecătoriei Pitești, M.B. și terenul aferent în suprafață de 956,33 mp, conform Procesului-verbal din 10 iunie 2006, și că despăgubirea la care se referă art. 32 4 din O.U.G.

nr. 88/1997, modificată, se raportează la valoarea de circulație a imobilului retrocedat, fiind înlăturată apărarea pârâtei în sensul că la determinarea despăgubirii trebuie avută în vedere valoarea contabilă a bunurilor restituite, motivat de faptul că această valoare contabilă nu ar asigura o justă despăgubire, art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997 nelimitând valoarea despăgubirilor la valoarea imobilului restituit. S-a mai constatat că dispozițiile art. 30 din Legea nr. 137/2002, care limitează valoarea despăgubirii la 50% din prețul efectiv plătit de cumpărător, nu sunt incidente în cauză deoarece contractul de vânzare-cumpărare în speță a fost încheiat anterior intrării în vigoare a acestei legi.

Prin Decizia comercială nr. 581 din 29 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva Sentinței comerciale nr. 7621 din 30 iunie 2010 și a încheierilor de ședință pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, și a admis apelul declarat de reclamanta SC P. SA prin lichidator judiciar SCP A.E. SPRL Pitești împotriva acelorași hotărâri, a schimbat în parte sentința apelată și a obligat pârâta și la plata sumei de 1.800 RON cheltuieli de judecată către reclamantă. Prin Decizia nr. 2439 din 21 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de pârâta A.V.A.S.

București împotriva Deciziei nr. 581 din 29 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat neîntemeiată critica recurentei-pârâte A.V.A.S. sub aspectul termenului de prescripție și al normei legale incidente, stabilind că aplicabil în speță este termenul de prescripție de drept comun de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 la care face trimitere și art. 39 din Legea nr. 137/2002, iar data la care a început să curgă termenul de prescripție este data predării bunului. A fost apreciată ca neîntemeiată și critica recurentei A.V.A.S.

cu privire la inexistența prejudiciului sub motiv că valoarea bunului s-ar fi amortizat cu mult înaintea privatizării, deoarece textul art. 32 4 alin. (2) care reglementează obligația instituției privatizate la despăgubire nu operează nicio distincție sub acest aspect, ci instituie numai două condiții pentru ca obligația să devină operantă: restituirea în natură a bunului și existența unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de retrocedare. Instanța supremă a apreciat ca întemeiată critica cu privire la modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirii în raport de dispozițiile art. 32 4 alin. (2) din O.U.G.

nr. 88/1997, modificată și completată, care prevăd că despăgubirea ce se va plăti va reprezenta echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea imobilului și se va stabili de comun acord, iar în caz de divergență, prin justiție, astfel că prejudiciul creat se raportează la ponderea pe care imobilul respectiv, valoric, o deținea în capitalul social reprezentat prin acțiuni la momentul încheierii actului de privatizare. Cum legea specială nu circumstanțiază nivelul despăgubirilor la procentul acțiunilor vândute, s-a reținut că acolo unde legea nu dispune se aplică regulile de drept comun, respectiv C. civ., astfel că instanța supremă a făcut aplicarea art. 1084 - 1086 C. civ.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că după determinarea prejudiciului ca proporție între valoarea bunului restituit în valoarea capitalului social la care se va aplica procentul de capital vândut, rezultatul se va raporta matematic (prin regula de trei simplă) la prețul încasat, apoi se va adăuga la valoarea astfel obținută câștigul nerealizat constând în lipsa de folosință de la momentul notificării restituirii imobilului și până la data nerealizării acordului de plată dacă se constată culpa comună a părților. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a casat decizia recurată și a trimis cauza instanței de apel, pentru a administra proba cu expertiza de specialitate, care să procedeze la calculul valorii prejudiciului cu respectarea distincțiilor și procedeelor de calcul indicate, precizând că în speță incident este art. 32 4 din O.U.G.

nr. 88/1997, iar nu art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, întrucât contractul de vânzare-cumpărare acțiuni a fost încheiat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 137/2002, pentru această categorie de contracte supraviețuind legea veche.

În cel de-al treilea ciclu procesual, apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, sub nr. 6674/2/2011, din 20 iulie 2011. În ședința de la 13 februarie 2012, Curtea a dispus efectuarea raportului de expertiză tehnică având ca obiect determinarea valorii bunului restituit în valoarea capitalului social reprezentat de acțiuni la momentul încheierii actului de privatizare, conform dispozițiilor deciziei de casare, în două variante: o variantă care să aibă în vedere dispozițiile deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție și o variantă care să aibă în vedere dispozițiile deciziei pronunțate în Recursul în interesul legii, nr. 18 din 17 octombrie 2011. Raportul de expertiză tehnică contabilă judiciară a fost întocmit la data de 24 septembrie 2012 de către expert S.V., iar la data de 22 octombrie 2012 a fost depus suplimentul la raportul de expertiză contabilă în varianta care s-a avut în vedere în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii, părțile neformulând obiecțiuni.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 477 din 19 noiembrie 2012, a admis apelurile declarate de pârâta A.V.A.S. București și de reclamanta SC P. SA prin lichidator judiciar SCP A.E. SPRL Pitești, împotriva Sentinței civile nr. 7621 din 30 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta A.V.A.S. la plata către reclamantă a sumei de 100.328 RON, cu titlu de despăgubiri. A obligat pârâta A.V.A.S. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.450 RON, a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței civile atacate, în sensul că a menținut obligația pârâtei A.V.A.S. de plată a cheltuielilor de judecată către reclamantă, în sumă de 4.484 RON, acordate la fond.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele. - Cu privire la apelul declarat de către pârâta A.V.A.S. București, pe care l-a admis: Potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Curtea a constatat astfel că, prin Decizia de casare nr. 2439 din 21 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, au fost dezlegate și se impun cu autoritate de lucru judecat aspectele care vizează termenul de prescripție de drept comun de 3 ani, prevăzut în Decretul nr. 167/1958, ca fiind aplicabil în cauză, precum și data de la care aceasta a început să curgă, respectiv de la data predării bunului și incidența în speță a dispozițiilor art. 34 4 din O.U.G.

nr. 88/1997, și nu a dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, cum eronat a susținut pârâta A.V.A.S. S-a reținut că prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză și necontestat de către părți, în varianta de calcul propusă de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, cuantumul despăgubirii datorate de către pârâta A.V.A.S. reclamantei SC P. SA, respectiv valoarea bunurilor restituite, recalculate conform principiilor instituite de art. 1084 - 1088 C. civ. și câștigul nerealizat pentru lipsa de folosință de la data restituirii bunurilor către foștii proprietari și data nerealizării acordului de plată din culpa A.V.A.S., este de 225.363 RON.

Valoarea despăgubirilor datorate de către A.V.A.S. reclamantei, în varianta expertizei întocmite în conformitate cu dispozițiile Deciziei nr. 18/2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, este de 100.328 RON, cuantumul despăgubirii fiind calculat prin raportare la valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta a fost reflectată în bilanț, la momentul ieșirii efective a bunului din patrimoniul societății, actualizată cu indicele de inflație de la momentul plății despăgubirii. Potrivit dispozițiilor art. 330 7 alin. (4) C. proc. civ.

(introduse prin Legea nr. 202/1991), dezlegarea dată problemelor de drept judecate, prin decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. În speță, Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, a fost publicată în M. Of. nr. 892/16.12.2011 și că de la această dată a devenit obligatorie pentru toate instanțele, astfel încât Curtea a validat raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, în varianta de calcul stabilită prin Decizia nr. 18/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a obligat pârâta A.V.A.S.

la plata către reclamanta SC P. SA a sumei de 100.328 RON, cu titlu de despăgubiri. Curtea a mai reținut că prin sentința apelată A.V.A.S. a fost obligată la plata sumei de 179.430 RON cu titlu de despăgubiri către reclamantă, cuantumul despăgubirii fiind stabilit printr-o expertiză tehnică judiciară care s-a raportat la valoarea de circulație a imobilului retrocedat. Dacă, urmare a Deciziei de casare nr. 2439/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, A.V.A.S. ar fi obligată la plata despăgubirilor calculate în varianta stabilită prin decizia de casare, ar rezulta un cuantum al despăgubirilor în sumă de 225.363 RON, net superior celui stabilit de către tribunal, de 179.430 RON. S-a reținut că, în raport de art. 315 alin. (4) C. proc.

civ., care prevede că atât la judecarea recursului, cât și la rejudecarea cauzei după casare își găsește aplicarea principiul non reformatio in pejus, consacrat legislativ de art. 296 din același cod, pârâtei A.V.A.S. nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată, aceasta a fost obligată la plata sumei de 100.328 RON cu titlu de despăgubiri. - Cu privire la apelul reclamantei SC P. SA prin lichidator judiciar SCP A.E. SPRL Pitești, Curtea l-a admis pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. ce prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, instanța a constatat că înscrisurile depuse de către reclamantă la dosar fac dovada plății onorariilor avocațiale cuprinse în facturile fiscale în toate etapele procesuale parcurse în litigiul de față, astfel că pârâta A.V.A.S.

datorează reclamantei suma de 6.450 RON cheltuieli de judecată. Referitor la cheltuielile de judecată efectuate de către reclamantă în acest ciclu procesual, s-a apreciat că, deși apelul A.V.A.S. a fost admis și obligația de plată a acesteia a fost redusă de la 174.430 RON la 100.328 RON, reprezentând despăgubiri datorate de către A.V.A.S. reclamantei SC P. SA pentru activul retrocedat foștilor proprietari, culpa aparține A.V.A.S., reducerea pretenției sale fiind datorată intervenirii Deciziei nr. 18/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, și nu Deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2439/2011. Curtea a apreciat că partea care a câștigat procesul, ca urmare a rejudecării după casare, este tot reclamanta SC P. SA, și nu A.V.A.S., pârâta A.V.A.S.

rămânând în continuare obligată la plata despăgubirilor către reclamantă, într-un cuantum redus însă, de la 174.430 RON, la 100.328 RON, temeiul de drept al răspunderii sale fiind reținut prin decizia de casare, astfel că raportat la dispozițiile art. 274 C. proc. civ., a obligat pârâta A.V.A.S. și la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă SC P. SA, în sumă de 4.484 RON. Împotriva Deciziei civile nr. 477 din 19 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a declarat recurs pârâta A.A.A.S. București, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie, admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului în tot și pe fond respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată.

În criticile formulate, recurenta-pârâtă, după o prezentare a situației de fapt, a susținut în esență următoarele: 1. Imobilele restituite foștilor proprietari nu au fost introduse în capitalul social și nici în patrimoniul SC P. SA, la momentul privatizării, astfel că pentru acestea nu pot fi pretinse despăgubiri și că valoarea acestora ar trebui raportată numai la moară și la terenul aferent, nu și la suprafața de 956,33 mp. 2. Valoarea imobilelor restituite, construcții și utilajele aferente morii, nu este datorată întrucât aceasta s-a amortizat integral, cu mult înaintea privatizării.

3. În mod nelegal au fost înlăturate susținerile sale referitoare la valoarea prejudiciului, deoarece: - Valoarea prejudiciul suferit de reclamantă, urmare a restituirii în natură a bunurilor imobile trebuie limitată la valoarea contabilă a acelor bunuri înregistrate în registrele contabile ale societății la data la care acesta s-a privatizat, și nu la valoarea de piață, instanța de apel făcând aplicarea greșită a prevederilor art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997, modificată. Că din valoarea contabilă a imobilului restituit s-ar cuveni despăgubiri numai în proporție de 90,19%, întrucât prin Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. AA/2000, invocat de reclamantă ca temei al despăgubirii, a vândut acțiuni numai în proporție de 90,19% din capitalul social vândut, fiind nelegală obligarea A.A.A.S.

la despăgubiri mai mari decât valoarea capitalului social deținut de stat la societatea reclamantă și că prin acordarea despăgubirii respective nu s-a urmărit îmbogățirea fără justă cauză a acesteia în detrimentul statului.

- Că expertiza efectuată în apel nu respectă dispozițiile Deciziei nr. 18 din 17 octombrie 2011, pronunțată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât expertul trebuia să identifice din probatoriul administrat în cauză, valoarea contabilă a imobilelor revendicate, astfel cum aceasta era reflectată în bilanț la data ieșirii lor efective din patrimoniu, data predării către foștii proprietari, la care să se aplice indicele de inflație, și nu din anul 1994. 4. Decizia din apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, în conformitate cu care despăgubirea acordată nu va putea depăși cuantumul de 50% din prețul efectiv plătit de cumpărător.

Intimata-reclamantă, prin concluziile scrise depuse la dosar, a cerut respingerea recursului pârâtei ca nefondat, pentru motivele expuse în scris. Înalta Curte, analizând recursul declarat de pârâta A.A.A.S.

București împotriva Deciziei civile nr. 477 din 19 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin prisma criticilor formulate și temeiurilor de drept invocate, a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: - În cauză, este de observat că aspectele care vizează primele două critici formulate de recurenta-pârâtă, prin care a susținut că nu se pot acorda despăgubiri reclamantei pentru terenul în suprafață de 956,33 mp întrucât acesta nu a fost introdus în capitalul social și nici în patrimoniul SC P. SA, la momentul privatizării, și că valoarea imobilelor restituite, construcții și utilajele aferente morii, nu este datorată întrucât aceasta s-a amortizat integral, cu mult înaintea privatizării, au fost dezlegate prin Decizia de casare nr. 2439 din 21 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosarul nr. 47016/3/2009 și se impun cu autoritate de lucru judecat.

- Legat de critica privind valoarea prejudiciului, în mod corect instanța de apel a avut în vedere nivelul acestuia, stabilit în limita valorii contabile a bunului restituit, prin raportare la Decizia nr. 18/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011 pronunțată în recursul în interesul legii, a stabilit că "în aplicarea dispozițiilor art. 32 4 din O.U.G.

nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, modificată și completată prin Legea nr. 99/1999, despăgubirile acordate societăților comerciale de instituțiile publice implicate în procesul de privatizare, ca urmare a retrocedării unor imobile, se raportează la valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta este reflectată în bilanț la momentul ieșirii efective a bunului din patrimoniul societății, valoare ce trebuie actualizată cu indicele de inflație de la momentul plății despăgubirii". S-a apreciat că societatea comercială prejudiciată prin restituirea unor imobile către foștii proprietari trebuie despăgubită cu valoarea cu care aceste imobile figurau în bilanțul societății, în condițiile în care, respectând dezideratul fixității capitalului social, în locul imobilului retrocedat trebuie înscrisă valoarea acestuia rezultată în urma procesului obligatoriu de reevaluare.

Cum această valoare acoperă doar paguba efectiv suferită, damnum emergens, în baza principiului reparării integrale a prejudiciului, la valoarea imobilului evidențiată în bilanț, trebuie adăugată rata inflației, calculată prin raportare la momentul plății despăgubirii, aceasta acoperind și beneficiul nerealizat, lucrum cesans. De asemenea, s-a reținut că, în măsura în care despăgubirile ar fi achitate la nivelul valorii de piață a activului retrocedat, societatea nu ar putea înscrie în capitalul său social decât valoarea de înlocuire a imobilului, respectiv valoarea sa contabilă, pentru a menține în acest fel capitalul social.

Pentru suma ce excede acestei valori contabile societatea ar trebui să declanșeze procedura de majorare a capitalului social, cu consecința legală a emiterii de noi acțiuni, iar scopul legiuitorului în reglementarea posibilității de plată a despăgubirilor nu a fost acela de determinare a majorării capitalului social, conform prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ci acela de a păstra neschimbată valoarea capitalului social, astfel cum aceasta este reflectată în activele societății. Totodată, s-a apreciat de instanța supremă și că stabilirea despăgubirilor ce pot fi acordate societăților comerciale prejudiciate prin retrocedarea unor imobile la nivelul valorii contabile răspunde și dezideratului de respectare a accepțiunii noțiunii de bun, reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Față de decizia pronunțată în recursul în interesul legii, obligatorie potrivit dispozițiilor art. 330 7 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că despăgubirile datorate de către A.A.A.S. reclamantei nu pot depăși valoarea contabilă actualizată a bunurilor, valoare care a fost stabilită corect de către instanța de apel. - Limitarea cuantumului despăgubirilor acordate societăților privatizate pentru repararea prejudiciilor cauzate ca urmare a restituirii în natură a imobilelor către foștii proprietari la 50% din prețul efectiv plătit de cumpărător a fost introdusă prin art. 30 din Legea nr. 137/2002 și privește numai contractele de vânzare-cumpărare încheiate după intrarea în vigoare a legii publicate în M. Of.

nr. 215/28.03.2002. Potrivit alin. (3) al art. 30, dispozițiile art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997 rămân aplicabile numai pentru contractele de vânzare-cumpărare acțiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii. În cauză, Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. AA încheiat în vederea privatizării a fost convenit la data de 15 iunie 2000, astfel că dispozițiile art. 30 din Legea nr. 137/2002 nu îi sunt aplicabile, în ce privește limitarea cuantumului despăgubirilor. Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat. În temeiul art. 274 C. proc. civ., urmează a fi obligată recurenta-pârâtă A.A.A.S.

București la plata sumei de 868 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC P. SA prin lichidator judiciar SCP A.E. SPRL Pitești, conform dovezilor din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.A.A.S. București împotriva Deciziei civile nr. 477 din 19 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Obligă recurenta-pârâtă A.A.A.S. București la plata sumei de 868 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC P. SA prin lichidator judiciar SCP A.E. SPRL Pitești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 decembrie 2013. Procesat de GGC - AZ