ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3439/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3439/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul Comercial Argeș prin sentința

comercială nr. 1076/C din 3 noiembrie 2009 a admis acțiunea

reclamantei SC P. SA prin lichidator judiciar SCP A.E. SPRL Pitești

și a obligat pârâta A.V.A.S. București la plata sumei de 200.550 lei

despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea activului moară

și terenului aferent în suprafață de 2.340 mp, situat în comuna

Recea, județul Argeș, cu 2.400 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut că reclamanta SC P. SA

a fost privatizată în anul 2000, în baza O.U.G. nr. 88/1997,

modificată prin Legea nr. 99/1999 și Legea nr. 137/2002, și

că prin sentința civilă nr. 1018 din 23 iunie 1998 a

Judecătoriei Costești a fost admisă acțiunea reclamantei V.G.

și s-a dispus restituirea în natură a activului moară și a

terenului aferent în suprafață de 2.340 mp, situat în intravilanul

comunei Recea județul Argeș.

Potrivit art. 324 din Legea nr. 99/1999

de modificare a O.U.G. nr. 88/1997, instituțiile publice implicate

asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale

privatizate sau în curs de privatizare, prin restituirea către foștii

proprietari a bunurilor imobile preluate de către stat.

Aceste instituții publice vor

plăti societăților comerciale, o despăgubire care să

reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în

natură a imobilelor deținute de către societățile

comerciale, către foștii proprietari, prin efectul unei hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile, ce se vor stabili de

comun acord, iar în caz de divergență prin justiție.

S-a reținut că în

cauză, acordul privind plata despăgubirilor nu s-a realizat, motiv

pentru care reclamanta s-a adresat instanței, iar prin expertiza de

specialitate efectuată, s-a stabilit că valoarea de circulație a

activului moară țărănească și a terenului

aferent, este de 200.550 lei, motiv pentru care acțiunea a fost

admisă.

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr.

21/A-C din 24 martie 2010, completată prin decizia nr. 35/A-C din 5 mai

2010, a aceleiași instanțe, a respins ca nefondat, apelul declarat de

pârâta A.V.A.S. București împotriva hotărârii instanței de fond,

obligând pârâta la plata sumei de 535,5 lei cheltuieli de judecată,

reținând aceiași motivare ca și instanța de fond.

Împotriva menționatei decizii,

pârâta A.V.A.S. București a declarat recurs, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. criticând-o pentru

nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei,

admiterea apelului, iar pe fond admiterea excepțiilor invocate și

respingerea acțiunii reclamantei.

În criticile formulate, recurenta

pârâtă A.V.A.S. București a susținut în esență

următoarele:

- în mod greșit a fost

respinsă excepția necompetenței teritoriale a instanțelor

formulată de A.V.A.S., că atât hotărârea instanței de fond nr.

1076/C din 3 noiembrie 2009 cât și decizia nr. 21/A-C din 24 martie 2010 a

Curții de Apel Pitești au fost date cu încălcarea

dispozițiilor art. 5 teza I, coroborate cu cele ale art. 10 pct. 1 C.

proc. civ., instanțele rezumându-se doar la opțiunea reclamantei în a

alege instanța, fără să se aibă în vedere domiciliul

pârâtului și nici locul executării contractului de privatizare –

sediul vânzătorului în raport de care instanța competentă era

Tribunalul București, secția comercială;

- privitor la excepția

prescripției invocată de A.V.A.S., excepție întemeiată pe

prevederile art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1997, modificată, care prevede

termenul special de prescripție de 3 luni, instanța nu s-a

pronunțat asupra dispozițiilor art. 39 (privind termenul special de

prescripție de 1 lună) din Legea nr. 137/2002, modificată, în

cauză impunându-se desființarea hotărârii și trimiterea

cauzei spre rejudecare.

Recurenta-pârâtă a

susținut că prescripția dreptului material la acțiune, s-a

născut la data de 27 octombrie 2000, când a rămas irevocabilă

decizia de restituire a bunurilor, față de care acțiunea

introdusă la data de 18 noiembrie 2008 este prescrisă, potrivit art. 3

alin. (1) din Decretul nr. 167/1958;

Prin cererea de chemare în

judecată formulată de SC P. SA împotriva A.V.A.S., s-a solicitat

numai valorificarea unui drept prevăzut de acest act normativ, respectiv

repararea prejudiciului cauzat prin restituirea către foștii

proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, reparare care cade în sarcina

instituției publice implicate în procesul de privatizare iar în cauză

sunt aplicabile termenele speciale de prescripție menționate.

- excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei în raport de

dispozițiile art. 27 din Legea nr. 137/2002, care prevăd că

instituția publică îl poate despăgubi pe cumpărător

pentru prejudiciile suferite, astfel că acțiunea urma să fie

formulată de aceasta, reclamanta SC P. SA nefiind parte în contractul de privatizare.

Cât privește fondul cauzei,

criticile recurentei pârâte au vizat următoarele aspecte:

- greșit a fost obligată A.V.A.S.

la acordarea despăgubirilor pentru activul moară

țărănească la nivelul valorii de circulație a

activelor, în condițiile în care în art. 324 din Legea nr. 99/1999 nu

există nici o prevedere în acest sens; că prejudiciul suferit de

reclamantă trebuia limitat la valoarea contabilă a bunurilor

imobiliare înregistrate în registrele contabile ale societății din

data când societatea a fost privatizată, deoarece aceeași valoare s-a

regăsit și în capitalul social la data privatizării;

În caz contrar, societatea ce

urmează a fi despăgubită se va îmbogăți fără

justă cauză, prejudiciind statul prin stabilirea unei valori a bunurilor

imobiliare mai mare decât cea din evidențele contabile.

Recurenta a precizat că este

nefiresc și inechitabil ca A.V.A.S. să suporte repararea unui

prejudiciu pentru care nu numai că nu este răspunzătoare, dar

are o valoare exagerată prin raportare la valoarea obținută ca

urmare a încheierii contractului de privatizare și că potrivit art. 30

alin. (1) din Legea nr. 137/2002, legiuitorul a limitat despăgubirile la

maxim 50% din prețul plătit de cumpărător pentru valoarea

acțiunilor.

- neconvocarea A.V.A.S. la

efectuarea expertizei tehnice efectuate prin care s-a stabilit valoarea de

restituire a bunului, a privat-o de dreptul de a formula obiecțiuni,

față de prețul foarte mare stabilit ca și despăgubire.

Intimata-reclamantă SC P. SA –

prin notele scrise depuse la dosar a cerut respingerea recursului pârâtei A.V.A.S.

București, ca nefondat.

Recursul pârâtei este nefondat.

Curtea analizând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și

lucrările dosarului, și de dispozițiile legale incidente, se

constată că în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 304 C.

proc. civ. care să conducă la casarea sau modificarea deciziei din

apel.

Astfel se reține că în mod

corect Curtea de Apel Pitești a reținut situația de fapt,

că reclamanta a solicitat prin acțiunea formulată, obligarea

pârâtei la despăgubiri, reprezentând contravaloarea bunurilor ce i-au

ieșit din patrimoniu, urmarea aplicării unei hotărâri

judecătorești, prin care s-a dispus restituirea acestora către

foștii proprietari; că temeiul juridic al acțiunii, pe care

și-a fundamentat pretențiile este art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, cu

modificările ulterioare, potrivit cărora instituțiile publice

implicate în procesul de privatizare vor plăti societăților

comerciale o despăgubire, echivalentă cu prejudiciul suferit prin

restituirea în natură a imobilelor deținute de societatea

comercială, către foștii proprietari, în baza unei hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile.

Recurenta pârâtă A.V.A.S.

București prin recursul formulat, a invocat un prim motiv, prin care a

solicitat casarea deciziei nr. 21/A-C din 24 martie 2010 și a

sentinței comerciale nr. 1076/C din 27 octombrie 2009 a Tribunalului

Comercial Argeș, ca fiind pronunțate de instanțe necompetente

și trimiterea cauzei pentru rejudecare în fond Tribunalului București,

secția comercială.

Recurenta a invocat

dispozițiile art. 5 teza I C. proc. civ., care stabilesc competența

teritorială a instanței de la domiciliul pârâtului, coroborate cu

dispozițiile art. 10 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc instanța

competentă în cererile privitoare la executarea unui contract, socotind

că este greșită aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. (1) C.

proc. civ., deoarece cererea de despăgubiri a fost formulată

împotriva A.V.A.S. ca instituție publică implicată în

privatizare.

Excepția este nefondată,

avându-se în vedere că pârâta A.V.A.S. București are calitatea de

instituție publică centrală, implicată în procesul de

privatizare, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 8 C. proc.

civ., relative la competența alternativă, sesizarea Tribunalului

Comercial Argeș, ca instanță competentă a soluționa

acțiunea în despăgubiri împotriva sa, fiind legală.

Prevederile art. 8 C. proc. civ.,

care reglementează o competență alternativă, în cauzele

îndreptate împotriva statului, respectiv și la instanțele din

reședința județului unde își are sediul reclamanta,

își găsesc pe deplin aplicarea, întrucât instituția

implicată în procesul de privatizare – A.V.A.S., care exercită toate

drepturile ce decurg din calitatea de acționar al statului, se înscrie în

categoriile prevăzute de textul de lege.

Recurenta-pârâtă a mai precizat

că nu se pot reține motivele invocate de instanțele de fond

și apel, referitoare la dispozițiile art. 12 C. proc. civ., întrucât

nu suntem în situația în care reclamantul să poată opta asupra

uneia din mai multe instanțe competente, în speță fiind

aplicabilă dispoziția derogatorie a art. 10 pct. 1 C. proc. civ., cu

privire la locul executării contractului conform clauzei 6.1.1 din

contractul de vânzare-cumpărare din 15 iunie 2000.

Este știut că

necompetența este de ordine publică doar în cazurile expres și

limitativ prevăzute de dispozițiile art. 159 C. proc. civ., ori

competența teritorială a instanțelor chemate să

soluționeze cauza de față este relativă, fiind

reglementată de norme cu caracter dispozitiv.

Recurenta a mai invocat și

faptul că, fiind o acțiune privitoare la executarea unui contract, ar

fi de asemenea competentă instanța de la locul executării

contractului de privatizare, respectiv de la sediul vânzătorului ignorând

dispozițiile art. 10 pct. 4 C. com., care stabilesc, competența

alternativă a instanței locului unde obligația a luat

naștere.

În speță, se observă

că sediul societății privatizate unde s-a încheiat contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni este la Pitești.

Fiind vorba de o

competență teritorială alternativă, alegerea instanței

revine reclamantului, conform art. 12 C. proc. civ., iar din moment ce alegerea

a fost făcută se stabilește în mod definitiv competența

acelei instanțe, ca nemaiputând fi pusă în discuție nici de

părți și nici de instanță din oficiu.

Nici al doilea motiv de recurs

formulat nu poate fi primit de către instanța de recurs, în

condițiile în care din cuprinsul deciziei recurate rezultă că,

instanța de apel a analizat excepția prescripției dreptului

material la acțiune potrivit normelor dreptului comun, privitoare la

termenul general de prescripție, răspunzând punctual și amplu pe

criticile formulate, reținând că acțiunii îi sunt aplicabile

dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958, referitoare la termenul

general de prescripție de 3 ani, și nu acela de 3 luni reglementat de

art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1997 și art. 39 din Legea nr. 137/2002.

O altă critică a

recurentei pârâte privește încălcarea dispozițiilor referitoare

la termenele speciale de prescripție extinctivă, care se aplică

în cazul în care se valorifică un drept prevăzut de actele normative

din domeniul privatizării – în speță O.U.G. nr. 88/1997.

Teza a II-a a art. 39 din Legea nr. 137/2000,

stipulează că cererile privind executarea obligațiilor

prevăzute în actele de vânzare-cumpărare de acțiuni ale

societăților comerciale privatizate, li se aplică termenul

general de prescripție de 3 ani, de la data nașterii dreptului

material la acțiune, conform prevederilor Decretului nr. 167/1958,

față de care data nașterii dreptului la acțiune este

momentul în care societatea reclamantă a fost evinsă -, respectiv

când a fost deposedată efectiv de imobilul atribuit foștilor

proprietari.

Curtea de Apel Pitești a

reținut în mod corect că termenul de prescripție de 3 ani,

prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 începe să

curgă de la momentul restituirii efective a bunului imobil către

fostul proprietar, 14 aprilie 2006, când s-a încheiat procesul verbal de

predare primire, astfel cum reiese și din dispozițiile art. 324 din O.U.G.

nr. 88/1997, care dispune că instituțiile publice implicate,

asigură repararea prejudiciilor cauzate societății comerciale

privatizate prin restituirea către foștii proprietari, a bunurilor imobile

preluate de către stat.

În acest sens sunt și

dispozițiile art. 324 – Titlul I al Legii nr. 99/1999, de aprobare și

modificare a O.U.G. nr. 88/1997, în conformitate cu care, momentul de la care

începe să curgă termenul de prescripție, coincide cu data

executării hotărârii de restituire a imobilului.

Cum repararea prejudiciilor cauzate

societăților privatizate, prin plata de despăgubiri, constituie

o formă de răspundere legală instituită prin

dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, modificată, aceasta

este supusă termenului general de prescripție de 3 ani.

O.U.G. nr. 88/1997, modificată

prin Legea nr. 99/1999, a stabilit cadrul juridic pentru accelerarea și

finalizarea procesului de privatizare, iar în cauză se valorifică un

drept, născut ulterior privatizării, constând în repararea

prejudiciului creat prin retrocedarea imobilelor naționalizate.

Extinderea prevederilor art. 322

8

din O.U.G. nr. 88/1997 care stabilesc termenul de prescripție de 3 luni

și la alte situații decât cele prevăzute de text, pe

considerentul că se valorifică un drept conferit de aceasta, nu poate

fi primită, întrucât se abate de la domeniul de aplicare al legii speciale

pentru care s-a instituit, de altfel, și termenul scurt de

prescripție de 3 luni, termen care se referă, evident la procedura de

privatizare și la valorificarea drepturilor privind această

procedură.

Numai pentru această categorie

de cereri legate de procesul de privatizare se aplică termenul special de

prescripție de 3 luni, reglementat expres de actul normativ.

Nefondată este și critica

invocată de recurentă privind excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei, întrucât calitatea

procesuală activă a reclamantei SC P. SA este conferită de

calitatea sa de societate privatizată și nu de calitatea de parte în

contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, care a avut ca scop privatizarea

societății reclamante.

Or, reclamanta în calitatea sa de

societate privatizată, este îndreptățită să solicite

despăgubiri, urmare a restituirii din patrimoniul său a unui imobil

către foștii proprietari conform art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997.

Înalta Curte urmează să

înlăture și critica formulată în susținerea acestui motiv

de recurs, întrucât instanțele au analizat obligația de

despăgubire strict sub incidența prevederilor O.U.G. nr. 88/1997

și nu prin raportare la dispozițiile Codului civil - art. 133

7

,

privitoare la evicțiune.

Nefondat este și al patrulea

motiv de recurs, ce vizează fondul pricinii, prin care recurenta

pârâtă A.V.A.S. București a susținut că prejudiciul suferit

de reclamantă, urmare a restituirii în natură a bunurilor imobile,

trebuie limitat la valoarea contabilă a acestora înregistrate în

registrele contabile ale societății, la data când societatea a fost

privatizată, și nu la valoarea de piață.

Art. 324 alin. (1) și (3) din O.U.G.

nr. 88/1997 stabilește obligația instituțiilor publice implicate

de a plăti societăților comerciale, care au suferit un

prejudiciu în urma restituirii imobilelor către foștii proprietari, o

despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al

prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute

la societatea comercială către foștii proprietari.

Această despăgubire se

poate stabili de instituțiile publice implicate, de comun acord cu

societățile comerciale, iar în caz de divergență prin

justiție.

Astfel se constată că în

mod corect instanța de apel, în lipsa unor dispoziții care să

limiteze reparația, a stabilit că aceasta trebuie să fie pe

măsura prejudiciului suferit și că valoarea contabilă nu ar

asigura o justă despăgubire în condițiile în care

dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, aplicabile în

speță, statuează asupra cuantumului despăgubirilor, care nu

este limitat la valoarea imobilului restituit, răspunderea pârâtei avându-și

izvorul într-un drept de garanție specific dreptului comun, reglementat

și prin legea specială.

Această soluție se

justifică pe de o parte pentru că legiuitorul în chiar textul art. 324,

invocat ca temei al acțiunii, a făcut distincție între

despăgubiri și contravaloarea imobilului, iar pe de altă parte

pentru că legiuitorul a folosit termenul de „despăgubiri” și nu

de „valoare contabilă a activelor”.

Susținerea recurentei pârâte,

ce vizează fondul pricinii, socotindu-se că, prin hotărârile

criticate, instituția A.V.A.S. a fost obligată la o sumă

considerabil mai mare decât prețul încasat în contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat, ce duce la

îmbogățirea fără justă cauză a intimatei

reclamante nu poate fi reținută.

Sunt invocate dispozițiile art.

30 din Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea

privatizării, care modifică cadrul stabilit de O.U.G. nr. 88/1997,

completată cu Legea nr. 99/1999, dispoziții prin care se arată

că în toate cazurile valoarea despăgubirilor acordate nu va putea

depăși cuantumul de 50% din prețul efectiv plătit de

cumpărător.

Cum acest motiv nu a fost invocat în

apel, el nu poate fi invocat pentru prima oară în recurs – omissio medio,

cu atât mai mult cu cât modul de determinare a cuantumului despăgubirilor,

stabilit de Legea nr. 137/2002, nu-i este aplicabil acestui litigiu.

Față de cele de mai sus,

este de remarcat că instanțele în mod corect au apreciat că se

cuvine o dreaptă despăgubire pe considerentul că intimata a

suferit o expropriere, fiind incidente atât dispozițiile art. 44 alin. (3)

din Constituție, cât și dispozițiile art. 1 din Primul Protocol

Adițional la Convenția Europeană pentru Drepturile și Libertățile

Fundamentale ale Omului.

Cu privire la pretinsa

îmbogățire fără just temei, care presupune faptul juridic

prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului

altei persoane, în lipsa unui temei juridic.

Or, teoria îmbogățirii

fără just temei invocată de recurentă nu își

găsește aplicarea în cauză, deoarece nici una din cele trei

condiții de acțiuni „de in rem verso” nu este îndeplinită

și că despăgubirile solicitate de intimată au ca temei

juridic atât dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, cât și

contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat de

părți.

Nu poate fi luată în

considerație nici critica prin care pârâta A.V.A.S. București a

susținut că nu a fost citată în vederea efectuării probei

cu expertiza tehnică pentru evaluarea bunurilor, față de dovada

existentă la dosar din care rezultă că expertul a respectat

dispozițiile art. 208 alin. (1) C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte

urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., să

respingă ca nefondat recursul pârâtei.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.,

va obliga recurenta-pârâtă să-i plătească

intimatei-reclamante SC P. SA prin lichidator judiciar SCP A.E. SPRL

Pitești suma de 868 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 21/A-C din 24

martie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta la 868 lei

cheltuieli de judecată către intimata SC P. SA, prin lichidator

judiciar SCP A.E. SPRL Pitești.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 21 octombrie 2010.