ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1585/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1384, pronunțată la data de 16 februarie 2010, în Dosarul nr. 32524/3/2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea în fond după casare astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC P. SA – prin lichidator judiciar SC P.A.E. SPRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 130.300 RON, reprezentând contravaloarea activului Moara C. și teren în suprafață de 1.600 m.p. și a obligat pârâta la plata sumei de 5.350 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, că, dreptul la acțiune, izvorât din art. 32 4 din Legea nr. 99/1999, recunoaște unui terț deposedat de un bun aparținând societății privatizate și retrocedat proprietarului original calea acțiunii în despăgubire pentru echivalentul acestui bun la valoarea de circulație, procedură care este de drept comun și nu aparține regulilor speciale din procedura legii de privatizare nr. 99/1999. Asupra valorii de circulație la acea dată a activului Moara C. și a terenului de 1.600 m.p. aferent, situat în comuna C., județul Argeș, de 130.300 RON nu s-au făcut observații critice, pârâta fiind de acord însă numai cu valoarea contabilă, susținere de neprimit, căci nu asigură o despăgubire justă și integrală la nivelul valorii de piață comercială imobiliară, soluție constant recunoscută și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva acestei sentințe și împotriva încheierilor de ședință pronunțate în cauză a formulat apel, în termen, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București, la data de 30 aprilie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată. Prin decizia comercială nr. 404, pronunțată la data de 1 iulie 2010, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței comerciale nr. 1384 din 16 februarie 2010, precum și a tuturor încheierilor de ședință, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 32524/3/2009, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC P. SA - prin lichidator judiciar SC P.A.E.

SPRL. În motivarea acestei decizii, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că excepția prescripției dreptului material la acțiune în mod corect a fost respinsă de prima instanță, atunci când a avut în vedere faptul că acțiunea în despăgubire urmează o procedură de drept comun și nu aparține regulilor speciale din procedura legii de privatizare, fiind o consecință a retrocedării activului supus anterior privatizării, și, ca atare, este supusă termenului general de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în sens material, așa cum prevăd dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1954, fiind aplicabilă teza a II-a art. 39 din Legea nr. 137/2002.

Data nașterii dreptului la acțiune este momentul în care societatea reclamantă a fost deposedată de dreptul de proprietate asupra imobilului atribuit foștilor proprietari, adică la data de 11 iunie 2005. În ce privește fondul cererii, instanța de apel a considerat că, în mod legal, prima instanță a apreciat că valoarea contabilă a imobilului nu asigură o despăgubire justă și integrală la nivelul valorii de piață, întrucât se impune ca repararea abuzului suferit de foștii proprietari să nu se facă fără repararea prejudiciului suferit de societățile comerciale, care sunt deposedate de imobilele în cauză. Astfel, s-a considerat ca fiind nefondate și susținerile apelantei privind acoperirea parțială a prejudiciului, întrucât ea nu datorează despăgubiri în calitate de acționar, ci în baza dispozițiilor legale cu caracter special, O.U.G.

nr. 88/1997, precum și susținerile privind incidența dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 137/2002, deoarece dispozițiile acestui act normativ se aplică doar contractelor de vânzare-cumpărare acțiuni încheiate după intrarea în vigoare a acestei legi, respectiv 28 martie 2002, contractul încheiat de părți fiind anterior încheiat, la data de 15 iunie 2000. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București , solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului formulat, admiterea excepțiilor invocate, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ., recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București a invocat, în esență, următoarele motive: I. Hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997, modificată, deoarece dreptul la acțiune s-a născut la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârilor de restituire. II. Instanța de judecată a ignorat dispozițiile speciale prevăzute de art. 39 din Legea nr. 137/2002, privind termenul de prescripție de 1 lună cât și dispozițiile art. 32 28 din O.U.G. nr. 88/1997, modificată, privind termenul de prescripție de 3 luni, potrivit cărora aceste termene sunt aplicabile în cazul în care se valorifică un drept prevăzut de actele normative sus-menționate, situație în care se încadrează și acțiunea de față.

III. Având în vedere cele menționate mai sus privind momentul nașterii dreptului material la acțiune și termenul general de prescripție de 3 ani s-a împlinit. IV. În mod nelegal a fost obligată la plata despăgubirilor referitoare la o suprafață de 1.600 m.p., suprafața retrocedată potrivit hotărârii judecătorești fiind mai mică (1.298,71 m.p. + 199,35 m.p.). V. Cuantumul despăgubirilor trebuie limitat la valoarea contabilă a bunurilor de la data privatizării și, nicidecum, la valoarea de piață, altfel se realizează o îmbogățire fără justă cauză și numai în proporție de 90,19% din capitalul social, diferența trebuind a fi suportată de ceilalți acționari. În acest sens, instanța trebuia să țină cont de dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, potrivit cărora acționarii răspund numai până la concurența capitalului social subscris.

De asemenea, nu este corect ca pentru un singur activ, A.V.A.S. să fie obligată la 130.300 RON deși a primit prețul acțiunilor de 793.027,5 RON, iar valoarea tuturor activelor este mult mai mare dacă s-ar pune problema restituirii și a acestora. Sub acest aspect, a mai arătat că art. 32 4 din Legea nr. 99/1999 nu prevede faptul că despăgubirile se acordă la nivelul valorii de piață a activului. VI. Hotărârea a fost pronunțată și cu încălcarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, care modifică cadrul stabilit de O.U.G. nr. 88/1997, modificată, dispoziții aplicabile față de data nașterii dreptului la acțiune, prin care se arată că în toate cazurile valoarea despăgubirilor acordate nu va putea depăși cumulat 50% din prețul efectiv plătit de cumpărător.

Analizând recursul, se găsește nefondat. I. Potrivit art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997, modificată, instituțiile publice implicate în procesul de privatizare asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, termenul de prescripție a dreptului la acțiune începând să curgă de la data predării efective a bunului, deoarece de la acest moment titularul dreptului la acțiune a pierdut folosința. II. În cauză, instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997, modificată, față de natura juridică a acțiunii, care are la bază o răspundere legală a vânzătorului, născută din fapte și acte, ulterioare procesului de privatizare și nu se circumscrie celor pe care le are în vedere art. 32 28 din O.U.G.

nr. 88/1997, modificată, respectiv art. 39 din Legea nr. 137/2002, referitoare la acte, operațiuni și drepturi născute în legătură cu procesul privatizării. Cum art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997, modificată, nu prevede un termen special pentru o astfel de acțiune de drept comun, se aplică termenul general de prescripție, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958. III. Termenul general de prescripție de 3 ani a început să curgă la 11 iunie 2005, data predării imobilelor așa cum s-a arătat mai sus, astfel că, acțiunea promovată la 25 februarie 2008, s-a făcut în termen. IV.

Cât privește suma la care recurenta-pârâtă a fost obligată, potrivit documentelor de la dosar rezultă că intimata-reclamantă a predat imobilul activ moară și teren în suprafață de 1.600 m.p., expertizat ca atare și în dosarul ce a avut ca obiect retrocedarea acestor bunuri, astfel încât nu se poate susține că în prezenta cauză, cuantumul despăgubirilor din această perspectivă s-ar fi raportat la alte bunuri decât cele retrocedate. V. În ceea ce privește întinderea despăgubirii aceasta nu poate fi limitată la valoarea contabilă a bunurilor de la data privatizării, deoarece în lipsa unor prevederi care să limiteze dreptul ea trebuie să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului efectiv, deoarece numai astfel se poate realiza repunerea părților în situația anterioară.

Prin urmare, nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia recurenta-pârâtă trebuie să răspundă în limita cotei de participare la capitalul social, conform Legii nr. 31/1990 republicată, deoarece nu răspunde în calitate de acționar ci de autoritate publică implicată în privatizare, în baza unei răspunderi legale reglementate prin art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997, modificată. VI. Cât privește aplicabilitatea, în cauză, a dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, susținerea nu este fondată, deoarece contractul de privatizare a fost încheiat anterior apariției acestei legi de privatizare, textul de lege precizând și modul de aplicare în timp a dispozițiilor sale în sensul că prevederile art. 32 4 din O.U.G.

nr. 88/1997, modificată, rămân aplicabile numai pentru contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii, limitarea dreptului la despăgubiri de cel mult 50% din valoarea prețului acțiunilor prevăzută pentru prima dată prin această lege nefiind, deci, aplicabilă în cauză. Așa fiind, recursul este nefondat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi respins. Văzând și art. 274 C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la cheltuielile de judecată aferente soluționării recursului către intimata-reclamantă, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București împotriva deciziei comerciale nr. 404 din 01 iulie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială , ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante SC P. SA - prin lichidator judiciar SC P.A.E. SPRL suma de 868 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2011.