ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1585/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința comercială nr. 1384, pronunțată la data de 16 februarie 2010, în Dosarul

nr. 32524/3/2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis

acțiunea în fond după casare astfel cum a fost precizată, formulată de

reclamanta SC P. SA – prin lichidator judiciar SC P.A.E. SPRL, în

contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; a

obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 130.300 RON, reprezentând

contravaloarea activului Moara C. și teren în suprafață de 1.600 m.p. și a

obligat pârâta la plata sumei de 5.350 RON, reprezentând cheltuieli de judecată

către reclamantă.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de

fond a reținut, în esență, că, dreptul la acțiune, izvorât din art. 32

4

din Legea nr. 99/1999, recunoaște unui terț deposedat de un bun aparținând

societății privatizate și retrocedat proprietarului original calea acțiunii în

despăgubire pentru echivalentul acestui bun la valoarea de circulație,

procedură care este de drept comun și nu aparține regulilor speciale din

procedura legii de privatizare nr. 99/1999.

Asupra valorii de circulație la acea dată a

activului Moara C. și a terenului de 1.600 m.p. aferent, situat în comuna C.,

județul Argeș, de 130.300 RON nu s-au făcut

observații

critice,

pârâta fiind de acord însă numai cu valoarea contabilă,

susținere de neprimit, căci nu asigură o despăgubire justă și integrală la

nivelul valorii de piață comercială imobiliară, soluție constant recunoscută și

în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva acestei sentințe și împotriva

încheierilor de ședință pronunțate în cauză a formulat apel, în termen, pârâta

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București, la data de 30

aprilie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași

dată.

Prin decizia comercială nr. 404, pronunțată

la data de 1 iulie 2010, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței comerciale nr. 1384 din 16

februarie 2010, precum și a tuturor încheierilor de ședință, pronunțate de

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 32524/3/2009, în

contradictoriu cu intimata-reclamantă SC P. SA - prin lichidator judiciar SC

P.A.E. SPRL.

În motivarea acestei decizii, instanța de

control judiciar a reținut, în esență, că excepția prescripției dreptului

material la acțiune în mod corect a fost respinsă de prima instanță, atunci

când a avut în vedere faptul că acțiunea în despăgubire urmează o procedură de

drept comun și nu aparține regulilor speciale din procedura legii de

privatizare, fiind o consecință a retrocedării activului supus anterior

privatizării, și, ca atare, este supusă termenului general de prescripție de 3

ani de la data nașterii dreptului la acțiune în sens material, așa cum prevăd

dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1954, fiind aplicabilă teza a II-a

art. 39 din Legea nr. 137/2002.

Data nașterii dreptului la acțiune este

momentul în care societatea reclamantă a fost deposedată de dreptul de

proprietate asupra imobilului atribuit foștilor proprietari, adică la data de

11 iunie 2005.

În ce privește fondul cererii, instanța de

apel a considerat că, în mod legal, prima instanță a apreciat că valoarea contabilă

a imobilului nu asigură o despăgubire justă și integrală la nivelul valorii de

piață, întrucât se impune ca repararea abuzului suferit de foștii proprietari

să nu se facă fără repararea prejudiciului suferit de societățile comerciale,

care sunt deposedate de imobilele în cauză.

Astfel, s-a considerat ca fiind nefondate și

susținerile apelantei privind acoperirea parțială a prejudiciului, întrucât ea

nu datorează despăgubiri în calitate de acționar, ci în baza dispozițiilor

legale cu caracter special, O.U.G. nr. 88/1997, precum și susținerile privind

incidența dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 137/2002, deoarece dispozițiile

acestui act normativ se aplică doar contractelor de vânzare-cumpărare acțiuni

încheiate după intrarea în vigoare a acestei legi, respectiv 28 martie 2002,

contractul încheiat de părți fiind anterior încheiat, la data de 15 iunie 2000.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs,

în termen,

pârâta

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București

, solicitând

admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul

admiterii apelului formulat, admiterea excepțiilor invocate, iar pe fondul

cauzei, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În recursul său, întemeiat în drept pe

prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta-pârâtă

Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului București a invocat, în esență, următoarele

motive:

I. Hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, modificată,

deoarece dreptul la acțiune s-a născut la data rămânerii definitive și

irevocabile a hotărârilor de restituire.

II. Instanța de judecată a ignorat

dispozițiile speciale prevăzute de art. 39 din Legea nr. 137/2002, privind

termenul de prescripție de 1 lună cât și dispozițiile art. 32

28

din

O.U.G. nr. 88/1997, modificată, privind termenul de prescripție de 3 luni,

potrivit cărora aceste termene sunt aplicabile în cazul în care se valorifică

un drept prevăzut de actele normative sus-menționate, situație în care se încadrează

și acțiunea de față.

III. Având în vedere cele menționate mai sus

privind momentul nașterii dreptului material la acțiune și termenul general de

prescripție de 3 ani s-a împlinit.

IV. În mod nelegal a fost obligată la plata

despăgubirilor referitoare la o suprafață de 1.600 m.p., suprafața retrocedată

potrivit hotărârii judecătorești fiind mai mică (1.298,71 m.p. + 199,35 m.p.).

V. Cuantumul despăgubirilor trebuie limitat

la valoarea contabilă a bunurilor de la data privatizării și, nicidecum, la

valoarea de piață, altfel se realizează o îmbogățire fără justă cauză și numai

în proporție de 90,19% din capitalul social, diferența trebuind a fi suportată

de ceilalți acționari. În acest sens, instanța trebuia să țină cont de

dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, potrivit

cărora acționarii răspund numai până la concurența capitalului social subscris.

De asemenea, nu este corect ca pentru un

singur activ, A.V.A.S. să fie obligată la 130.300 RON deși a primit prețul

acțiunilor de 793.027,5 RON, iar valoarea tuturor activelor este mult mai mare

dacă s-ar pune problema restituirii și a acestora.

Sub acest aspect, a mai arătat că art. 32

4

din Legea nr. 99/1999 nu prevede faptul că despăgubirile se acordă la nivelul

valorii de piață a activului.

VI. Hotărârea a fost pronunțată și cu

încălcarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri

pentru accelerarea privatizării, care modifică cadrul stabilit de O.U.G. nr.

88/1997, modificată, dispoziții aplicabile față de data nașterii dreptului la

acțiune, prin care se arată că în toate cazurile valoarea despăgubirilor

acordate nu va putea depăși cumulat 50% din prețul efectiv plătit de

cumpărător.

Analizând recursul, se găsește nefondat.

I. Potrivit art. 32

4

din O.U.G.

nr. 88/1997, modificată, instituțiile publice implicate în procesul de

privatizare asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale

prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat,

termenul de prescripție a dreptului la acțiune începând să curgă de la data

predării efective a bunului, deoarece de la acest moment titularul dreptului la

acțiune a pierdut folosința.

II. În cauză, instanța de apel a aplicat

corect dispozițiile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, modificată,

față de natura juridică a acțiunii, care are la bază o răspundere legală a

vânzătorului, născută din fapte și acte, ulterioare procesului de privatizare

și nu se circumscrie celor pe care le are în vedere art. 32

28

din

O.U.G. nr. 88/1997, modificată, respectiv art. 39 din Legea nr. 137/2002,

referitoare la acte, operațiuni și drepturi născute în legătură cu procesul

privatizării.

Cum art. 32

4

din O.U.G. nr.

88/1997, modificată, nu prevede un termen special pentru o astfel de acțiune de

drept comun, se aplică termenul general de prescripție, prevăzut de art. 3 din

Decretul nr. 167/1958.

III. Termenul general de prescripție de 3 ani

a început să curgă la 11 iunie 2005, data predării imobilelor așa cum s-a

arătat mai sus, astfel că, acțiunea promovată la 25 februarie 2008, s-a făcut

în termen.

IV. Cât privește suma la care recurenta-pârâtă

a fost obligată, potrivit documentelor de la dosar rezultă că intimata-reclamantă

a predat imobilul activ moară și teren în suprafață de 1.600 m.p., expertizat

ca atare și în dosarul ce a avut ca obiect retrocedarea acestor bunuri, astfel

încât nu se poate susține că în prezenta cauză, cuantumul despăgubirilor din

această perspectivă s-ar fi raportat la alte bunuri decât cele retrocedate.

V. În ceea ce privește întinderea

despăgubirii aceasta nu poate fi limitată la valoarea contabilă a bunurilor de

la data privatizării, deoarece în lipsa unor prevederi care să limiteze dreptul

ea trebuie să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului efectiv, deoarece

numai astfel se poate realiza repunerea părților în situația anterioară.

Prin urmare, nu poate fi primită nici

susținerea potrivit căreia recurenta-pârâtă trebuie să răspundă în limita cotei

de participare la capitalul social, conform Legii nr. 31/1990 republicată,

deoarece nu răspunde în calitate de acționar ci de autoritate publică implicată

în privatizare, în baza unei răspunderi legale reglementate prin art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, modificată.

VI. Cât privește aplicabilitatea, în cauză, a

dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, susținerea nu este

fondată, deoarece contractul de privatizare a fost încheiat anterior apariției

acestei legi de privatizare, textul de lege precizând și modul de aplicare în

timp a dispozițiilor sale în sensul că prevederile art. 32

4

din

O.U.G. nr. 88/1997, modificată, rămân aplicabile numai pentru contractele de

vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii,

limitarea dreptului la despăgubiri de cel mult 50% din valoarea prețului

acțiunilor prevăzută pentru prima dată prin această lege nefiind, deci,

aplicabilă în cauză.

Așa fiind, recursul este nefondat și în baza

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va

fi respins.

Văzând și art. 274 C. proc. civ., recurenta-pârâtă

va fi obligată la cheltuielile de judecată aferente soluționării recursului

către intimata-reclamantă, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului București împotriva deciziei comerciale

nr. 404 din 01 iulie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială

,

ca nefondat.

Obligă

recurenta-pârâtă să plătească

intimatei-reclamante SC P. SA - prin lichidator judiciar SC P.A.E. SPRL suma de

868 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu

avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

aprilie 2011.