ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1406/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1406/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra

recursului de față, din actele dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23 septembrie

2008 la Tribunalul Comercial Argeș sub nr. 1136/1259/2008 reclamanta SC P. SA

aflată în procedura falimentului, prin lichidatorul judiciar SC P.A.E. SRL a

chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. București pentru ca prin hotărârea ce se

va pronunța să fie obligată la plata sumei de 2.500.000 lei, reprezentând

contravaloarea activului format din teren și clădiri situat în municipiului

Pitești, activ ce a ieșit din patrimoniul reclamantei printr-o hotărâre

judecătorească.

În motivarea cererii

reclamanta a arătat că s-a privatizat în temeiul dispozițiilor înscrise în O.U.G.

nr. 88/1997, astfel cum a fost modificată și completată, fapt pentru care s-a

încheiat contractul de privatizare nr. 21/2000, în care era inclus în

patrimoniul societății reclamante activul format din teren și clădiri.

Ulterior încheierii

contractului de privatizare activul a fost revendicat de foștii proprietari

conform legii de reparație specială, prin care s-a pronunțat o hotărâre

definitivă și irevocabilă, fapt pentru care activul a fost predat

proprietarilor.

Față de împrejurarea

că activul a fost revendicat de foștii proprietari prin legea de reparație

specială, reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată să fie

despăgubită la valoarea de circulație a activului, în temeiul art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997.

Pârâta a depus

întâmpinare prin care a invocat, excepția necompetenței teritoriale a

Tribunalului Comercial Argeș, excepția netimbrării acțiunii la valoarea

pretențiilor contestate, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția

prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul litigiului a

solicitat în principal respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar în subsidiar

în situația admiterii cererii, calculul despăgubirilor să fie făcut la valoarea

contabilă a activului și despăgubirile s-ar cuveni în proporție de 90,19 %

conform contractului de vânzare-cumpărare, diferența urmând să fie suportată de

ceilalți acționari.

Prin încheierea de

ședință de la 27 noiembrie 2008 instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile

invocate de pârâtă prin întâmpinare, conform considerentelor expuse în această

încheiere și s-a încuviințat efectuarea în cauză a unei expertize de

identificare a imobilelor și stabilirea valorii de circulație.

Prin sentința

comercială nr. 538/C din 1 iunie 2008 a Tribunalului Comercial Argeș a admis,

în parte, acțiunea formulată de reclamantă și a fost obligată pârâta la plata

sumei de 1.187.660 lei despăgubiri, cu 2.800 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanta, aflată în prezent în

procedura falimentului, s-a privatizat în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 88/1997,

sens în care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2000.

La data privatizării,

în patrimoniul societății reclamante se afla activul situat în Pitești, str.

Sg. Pantazescu, compus din teren în suprafață de 1040,53 m.p. și clădirile 5,6,

8 și 9, care au fost predate moștenitorilor, ca urmare a revendicării acestora

în temeiul legii de reparație specială.

Potrivit

dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 astfel cum a fost

modificată și completată, reclamantei i se cuvenea o despăgubire care să

reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în

natură a imobilelor deținute de societățile comerciale către foștii proprietari

prin efectul unei hotărâri definitive și irevocabile; în cauză fiind aplicabile

dispozițiile textului de lege evocat și conform căruia reclamantei i se cuvin

despăgubiri în sumă de 1.187.660 lei, stabilită de expertiza de evaluare făcută

de expert evaluator A.N.

Împotriva sentinței

tribunalului, pârâta a declarat apel, în argumentarea căruia a susținut că:

pricina a fost soluționată cu încălcarea normelor de competență teritorială - art.

5 teza I coroborat cu art. 10 pct. 1 C. proc. civ.;

- în mod nelegal

instanța fondului a respins excepția inadmisibilității acțiunii întrucât nu au

fost dovedite condițiile acțiunii în despăgubiri;

- nu s-a avut în

vedere că în cauză dreptul material la acțiune al reclamantei era prescris în

baza Legii nr. 88/1997 deoarece obiectul cauzei dedus judecății era

valorificarea unui drept reglementat de acest act normativ în raport cu care

termenul de promovare a acțiunii este de o lună respectiv conform art. 32

4

și 32

8

din O.U.G. nr. 88/1997 sau de 3 luni conform art. 39

din Legea nr. 137 /2002.

Pe fondul cauzei,

pârâta a criticat hotărârea sub aspectul cuantumului despăgubirii acordate, în

susținerea căreia a arătat că în mod greșit i-a fost acordate despăgubirile la

nivelul valorii de circulație a activelor, astfel, în opinia sa, prejudiciul

suferit de reclamantă trebuie limitat la valoarea contabilă a bunurilor imobile

și nu s-a avut în vedere art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002.

Prin decizia nr. 99

din 16 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat apelul pârâtei.

În ceea ce privește

considerentele deciziei, instanța de apel a reținut următoarele:

- referitor la

excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Comercial Argeș a apreciat că

în mod corect prima instanță a respins-o având în vedere obiectul cauzei dedus

judecății în raport de care sunt incidente dispozițiile art. 8 și art. 10 pct. 4

C. proc. civ., prin urmare contractul nr. x/2000 a fost încheiat la Pitești,

astfel competența teritorială aparține Tribunalului Comercial Argeș;

- referitor la

dreptul la acțiune al reclamantei s-ar fi născut la data rămânerii irevocabile

a hotărârii de restituire a imobilelor, invocând faptul că după acest moment

reclamanta a rămas doar un simplu posesor, a constatat că este neîntemeiat, în

cauză fiind aplicabil termenul de 3 ani, reclamanta suferind un prejudiciu nu

la data rămânerii irevocabile a hotărârii, ci la data când bunul a ieșit

efectiv din stăpânirea sa, până atunci aceasta a exploatat bunul culegând

fructele și avea speranța prescripției dreptului la acțiune în executarea

hotărârii de restituire.

În ceea ce privește

prescripția aplicabilă cauzei, instanța de apel a apreciat că sunt incidente

dispozițiile art. 39 din Legea nr. 137/2002, potrivit cărora „termenul de

prescripție pentru introducerea cererii prin care se atacă o operațiune sau un

act prevăzut de prezenta lege și de O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr.

44/1998, cu modificările ulterioare, ori se valorifică un drept conferit de

acestea este de o lună de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să

cunoască existența operațiunii sau actul atacat ori de la data nașterii

dreptului, cu excepția cererilor privind executarea obligațiilor prevăzute în

contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni ale societăților comerciale

privatizate, precum și a celor în desființarea acestor contracte cărora li se

aplică termenul general de prescripție”.

În cauză, se aplică

termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

În ceea ce privește

textul art. 32

28

din O.U.G. nr. 88/1997, referitor la termenul de

trei luni, invocat de apelantă, nu poate fi primit deoarece acest text de lege

este abrogat prin Legea nr. 137/2002.

Referitor la art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 asigură instituțiile publice implicate în procesul de

privatizare repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate

sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii proprietari a

bunurilor imobile preluate de stat.

S-a constatat că prin

procesul-verbal de executare din 20 mai 2008 a sentinței nr. 3725/2006 a

Judecătoriei Pitești definitivă prin decizia nr. 701 din 04 mai 2007 a

Tribunalului Pitești, prin care a fost obligată reclamanta din prezenta cauză

să lase în deplină proprietate imobilele teren în suprafață de 1040,53 m.p.

situat în str. Sergent Pantazescu și a construcțiilor 5, 6, 8 și 9 situate pe

acest teren - astfel că reclamanta a dovedit întrunirea condițiilor acțiunii în

despăgubiri conform art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997.

S-a apreciat că art. 2

din textul art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 obligă pârâta la

despăgubiri care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului suferit ca

urmare a restituirii imobilului.

Cu privire la

valoarea despăgubirii s-a constatat că potrivit art. 39 alin. (1) din Legea nr.

137/2002, instituția implicată în privatizare, asigură cumpărătorilor cu care a

încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni repararea prejudiciilor

cauzate prin executarea unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile

care obligă la restituirea în natură către foștii proprietari a bunurilor

imobile preluate de stat.

În aceste condiții,

textul art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, se completează cu dispozițiile

dreptului comun în materie de evicțiune, urmând ca persoana evinsă să primească

despăgubirile prevăzute de art. 1344 C. civ. Acesta se referă, care obligă pe

vânzător să plătească valoarea bunului evins de la data evicțiunii. Față de

acest raționament instanța de apel a constatat că evaluarea despăgubirilor la

valoarea de circulație a imobilelor a fost legal stabilită de tribunal.

Referitor la art. 30 alin.

(2) din Legea nr. 137/2002, s-a avut în vedere că valoarea despăgubirilor

acordate potrivit dispozițiilor art. 27 - 29 nu va putea depăși cumulat 50 %

din prețul efectiv plătit de cumpărător, astfel că valoarea contractului a fost

de 7.930.275 mii lei iar valoarea despăgubirii acordate a fost de 1.187.660

lei, deci nu a fost încălcată regula înscrisă în textul de lege evocat.

principal critică hotărârile pronunțate sub aspectul încălcării dispozițiilor

legale privind competența materială teritorială a prezentului litigiu, caz ce

atrage incidenta pct. 3 al art. 304 C. proc. civ.

În susținerea acestui

motiv de recurs, pârâta arată că instanțele nu au avut în vedere dispozițiile

imperative ale art. 5 teza I C. proc. civ. care prevăd că cererea se face la

instanța domiciliului pârâtului și acestea coroborate cu art. 10 pct. 1 din

același cod instanța competentă este instanța locului prevăzut în contract

pentru executarea fie chiar în parte a obligațiunii, în argumentarea acestor

susțineri recurenta arată că locul executării contractului de privatizare este

sediul vânzătorului deoarece plățile au fost efectuate în contul pârâtei

deschis la Trezoreria Sectorului 1 București; critică în continuare referitor

la locul executării contractului de vânzare-cumpărare acțiuni reținut de

instanța apelului ca fiind sediul vânzătorului F.P.S. - Direcția Teritorială

Argeș, nu poate fi reținut, și deoarece prin modificările succesive ale

legislației privatizării și a actelor normative privitoare la organizarea și

desfășurarea activității instituției pârâtei, direcțiile teritoriale au fost

desființate în prezent, sediul societății pârâte fiind în Sectorul 1 București,

care poate avea calitate procesuală pasivă, direcțiile teritoriale nu au avut

niciodată personalitate juridică.

Prin urmare, în mod

greșit instanțele au apreciat că se aplică art. 12 C. proc. civ. care dă

reclamantului dreptul la o opțiune alternativă privind stabilirea competenței

de soluționare a litigiului, în opinia sa este aplicabilă dispoziția înscrisă

în art. 10 pct. 1 C. proc. civ., așa încât pentru toate argumentele arătate

recurenta solicită în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., admiterea

recursului, casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare în

fond spre competentă soluționare la Secția Comercială a Tribunalului București.

criticile formulate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează:

a. încălcarea și

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997

modificată;

b. încălcarea

dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 137/2002 cât și a dispozițiilor art. 32

28

din O.U.G. nr. 88/1997;

c. încălcarea și

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997

modificată privind la cuantumul despăgubirilor;

d. a fost pronunțată

cu încălcarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 37/2002 privind unele măsuri

pentru accelerarea privatizări.

a. În susținerea

acestei critici recurenta arată că au fost încălcate dispozițiile imperative

ale art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 respectiv data nașterii

dreptului la acțiune - data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârilor

de restituire - aspect pe care însăși reclamanta o recunoaște că imobilul a

ieșit din patrimoniul său în baza unei hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile, ceea ce conduce la ipoteza că data la care s-a născut dreptul

acesteia să solicite despăgubiri o reprezintă momentul rămânerii definitive și

irevocabile, a hotărârii judecătorești de restituire

b. Cea de a doua

critică vizând încălcarea dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 137/2002 cât și a

dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 modificată, recurenta

susține că în cauză se aplică termenul de prescripție special în cazul în care

se valorifică un drept prevăzut de actele normative din domeniul privatizării,

respectiv repararea prejudiciilor cauzate prin restituirea către foștii

proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, reparare ce cade în sarcina

instituției publice implicate în procesul de privatizare; mai arată în acest

context că în cauză sunt aplicabile termenele speciale de prescripție, astfel

că de la data rămânerii definitive a hotărârii de restituire a imobilelor și

până la data promovării prezentei acțiuni au trecut peste 3 ani, așa fiind

acțiunea reclamantei este prescrisă și se impune respingerea acesteia ca atare.

c. În susținerea

criticii privind încălcarea și aplicarea greșită a art. 32

4

din O.U.G.

nr. 88/1997 modificată, recurenta arată că prejudiciul suferit de reclamantă,

urmare a restituirii în natură a bunurilor imobile trebuie limitat la valoarea

contabilă a acelor bunuri imobile înregistrate în registrele contabile ale

societății la data când societatea a fost privatizată și nu la valoarea de piață,

în caz contrar, societatea reclamantă s-ar îmbogăți fără justă cauză, în opinia

recurentei, obligarea recurentei la despăgubiri mai mari decât valoarea

capitalului social al reclamantei este lipsit de fundament legal, astfel că

diferența rezultată.

Repararea

prejudiciului creat societății trebuie apreciată raportat la valoare care se

reduce capitalul social al societății ca urmare a diminuării patrimoniului,

respectiv la valoarea contabilă a acestuia, astfel cum aceasta a fost

menționată în dosarul de privatizare al societății reclamante; în același

context, recurenta susține că efectele de retrocedare către foștii proprietari

a bunurilor imobile a căror despăgubire este solicitată se reflectă și asupra

celorlalți acționari ai societății reclamante, în opinia sa, despăgubirile

trebuie să aibă ca punct de plecare valoarea din contabilitate a bunului, iar

din lecturarea art. 32

4

din Legea nr. 99/1999 nu există mențiune

privind acordarea la nivelul valorii de piață a bunului.

d. Critica vizând

încălcarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 37/2002 se referă la faptul că

potrivit acestui text de lege, în toate cazurile, valoarea despăgubirilor

acordate nu va putea depăși cumulat 50% din prețul efectiv plătit de

cumpărător.

Hotărârea pronunțată

a fost dată cu obligarea recurentei la o sumă considerabil mai mare decât

prețul încasat în contractul de acțiuni, ducând la o îmbogățire fără justă

cauză a reclamantei, cu precizarea că dispozițiile legale enunțate au

aplicabilitate în cauză, dreptul reclamantei la despăgubiri s-a născut după

intrarea în vigoare a Legii nr. 137/2002 modificată, nefiind în situația

aplicării principiului retroactivității.

critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. privind

greșita soluționare a excepției necompetenței teritoriale a instanțelor, Înalta

Curte urmează să o respingă pentru următoarele considerente:

Având în vedere

obiectul cauzei dedus judecății în raport de care sunt incidente dispozițiile art.

8 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează competența teritorială alternativă,

A.V.A.S. intrând în categoriile prevăzute de acest text. Aceasta întrucât, în

conformitate cu prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 88/1997, A.V.A.S. este „o

instituție de interes public, cu personalitate juridică, în subordinea

Guvernului, care acționează pentru diminuarea implicării în economie a statului

și autorităților administrației publice locale, prin vânzarea acțiunilor

acestora” și, cum reclamantul are posibilitatea de a alege între cele două

instanțe deopotrivă competente conform textului de lege enunțat,  competența

teritorială aparține Tribunalului Comercial Argeș.

privește criticile formulate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt

nefondate potrivit următoarelor considerente:

a. încălcarea și

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997

modificată.

Critica vizează

momentul de la începe să curgă termenul de prescripție al dreptului reclamantei

de a formula cererea de chemare în judecată pentru despăgubiri, în temeiul art.

32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, în mod greșit susține recurenta că

termenul de prescripție începe să curgă de la data pronunțării hotărârii

judecătorești de restituire a imobilului, termenul de prescripție fiind cel

general prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, iar, potrivit

textului de lege evocat, începe să curgă de la data executării hotărârii de

restituire a imobilului; termen care se calculează de la data restituirii

efective și predarea bunului imobil către fostul proprietar.

Așa fiind, cum

predarea bunului imobil în cauză către foștii proprietari a fost făcută la data

de 20 mai 2008 - procesul verbal de executare - cererea în despăgubiri

formulată de reclamantă la data de 30 octombrie 2008 întemeiată de dispozițiile

art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, apare ca fiind făcută înlăuntrul

termenului de prescripție de 3 ani socotit de la data predării bunului (data

executării silite, data întocmirii procesului verbal de executare).

b. încălcarea

dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 137/2002 cât și a dispozițiilor art. 32

28

din O.U.G. nr. 88/1997;

Prin acest motiv de

recurs de recurs recurenta susține că hotărârea atacată a fost pronunțată cu

încălcarea dispozițiilor referitoare la termenele speciale de prescripție

extinctivă, care se aplică în cazul în care se valorifică un drept prevăzut de

actele normative din domeniul privatizării, în speță textul de lege evocat de

recurentă.

Instanțele anterioare

au dat o dezlegarea legală și temeinică dispozițiilor art. 32

28

din

O.U.G. nr. 88/1997, la care face trimitere recurenta, nu sunt incidente în

cauză, întrucât acest act normativ stabilește cadrul juridic pentru accelerarea

și finalizarea procesului de privatizare, iar în cauză se valorifică un drept

născut ulterior privatizării, constând în repararea prejudiciului creat prin

retrocedarea imobilelor naționalizate.

Așa fiind, chiar dacă

dreptul este recunoscut de o lege specială, cum susține recurenta, în

condițiile în care, pentru exercițiul acțiunilor care au ca obiect repararea

prejudiciului creat prin retrocedarea imobilelor naționalizate, nu s-a prevăzut

un termen special de la termenul general de drept comun, corect instanțele au

constatat că se aplică art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958.

Față de cele anterior

expuse raportat la susținerea recurentei de aplicare a dispozițiilor art. 32

28

din O.U.G. nr. 88/1997 nu este întemeiată, întrucât nu se referă la domeniul de

aplicare al legii speciale pentru care s-a instituit, iar termenul de 3 luni

vizează procedura de privatizare și valorificare a drepturilor conferite prin

această procedură, adică exercitarea dreptului subiecților implicați în

procesul de privatizare.

Mai mult dispozițiile

art. 39 teza a II-a din Legea nr. 137/2002, la care face trimitere recurenta,

stipulează că cererilor vizând executarea obligațiilor prevăzute în contractele

de vânzare-cumpărare de acțiuni ale societăților comerciale li se aplică

termenul general de prescripție, respectiv de 3 ani de la data nașterii

dreptului la acțiune în sens material, astfel cum prevăd dispozițiile art. 3

din Decretul nr. 167/1958, data nașterii dreptului la acțiune este momentul la

care societatea comercială a fost evinsă, respectiv când a fost deposedată

efectiv de imobilul atribuit foștilor proprietari.

Legiuitorul

instituind un drept la despăgubiri al societăților comerciale privatizate

pentru imobilele care au intrat în proprietatea acestor societăți, ca urmare a

privatizării și care, au fost ulterior restituite foștilor proprietari prin

legea de reparație specială, fiind incidente dispozițiile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, astfel prin acest articol dă dreptul societăților

comerciale la repararea prejudiciilor cauzate societăților privatizate la plata

de despăgubiri, constituind o formă de răspundere legală stipulată expres de

textul de lege invocat.

În consecință, în mod

corect a fost calificată cererea de chemare în judecată, în raport cu care s-a

stabilit termenul general de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958

aplicabil în cauză sau legea specială art. 32

28

din O.U.G. nr. 88/1997.

c. încălcarea și

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997

modificată privind la cuantumul despăgubirilor.

Cea de a treia

critică vizează prejudiciul suferit de reclamantă, ca urmare a restituirii în

natură a imobilelor, care trebuie să fie limitat la valoarea contabilă a acelor

bunuri înregistrate în registrele contabile ale societății la data când

societatea a fost privatizată și nu la valoarea de piață.

Argumentele expuse de

recurentă nu pot fi reținute, chiar dacă lipsesc criteriile de stabilire a

despăgubirilor, despăgubirea se raportează la valoarea de circulație a

imobilului retrocedat.

În acest sens,

dispozițiile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 stabilește obligația

instituțiilor publice implicate de a plăti societăților comerciale, care au

suferit un prejudiciu în urma restituirii imobilelor către foștii proprietari,

o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat

prin restituirea în natură a imobilelor deținute de societatea comercială către

foștii proprietari. În lipsa unor dispoziții care să limiteze reparația corect

s-a stabilit că aceasta trebuie să fie pe măsura prejudiciului suferit, astfel,

în mod corect instanța de apel a apreciat că valoarea contabilă nu ar asigura o

justă despăgubire, dispozițiile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997,

aplicabile în speță, statuând aspra cuantumului despăgubirilor, care nu este

limitat la valoarea imobilului restituit, înscrisă în evidența contabilă a

societății, răspunderea pârâtei avându-și izvorul într-un drept de garanție

specific dreptului comun, reglementat și prin legea specială. De menționat că

legiuitorul a făcut distincție între despăgubiri și contravaloarea imobilului

chiar din textul art. art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, invocat ca

temei al acțiunii, ceea ce înseamnă că echivalent bănesc al prejudiciului

cauzat prin restituirea în natură a imobilului reprezintă o despăgubire

echitabilă și îndestulătoare.

d. Critica vizând

încălcarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 37/2002 se referă la faptul că

potrivit acestui text de lege, în toate cazurile, valoarea despăgubirilor

acordate nu va putea depăși cumulat 50% din prețul efectiv plătit de

cumpărător.

În acest context se

susține că în situația în care ar fi îndeplinit toate condițiile pentru

acordarea de despăgubiri, instituția publică implicată nu ar putea fi obligată

la o valoarea peste limita de 50% din prețul încasat de către aceasta din

vânzarea pachetului de acțiuni. Sunt invocate dispozițiile art. 30 din Legea nr.

137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, care modifică

cadrul stabilit de O.U.G. nr. 88/1997, completată prin Legea nr. 99/1999,

dispoziții prin care se arată că, în toate cazurile, valoarea despăgubirilor

acordate nu pot depăși cumulat 50 % din prețul efectiv plătit de cumpărător.

Prevederile invocate

de recurentă și care se referă la reducerea valorii despăgubirilor acordate

potrivit dispozițiilor art. 27 - 29 din lege, până la limita de 50 %, cumulat,

din prețul efectiv plătit de cumpărător, nu sunt aplicabile raportului juridic

dedus judecății, întrucât art. 30 alin. (3) din același act normativ,

prevederile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr.

99/1999, rămân aplicabile numai pentru contractele de vânzare-cumpărare de

acțiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, respectiv

Legea nr. 137/2002, ori, în cauză contractul a fost încheiat în 15 iunie 2000.

Prin urmare, modul de

determinare a cuantumului despăgubirilor stabilit prin Legea nr. 137/2002 nu-i

este aplicabil prezentului litigiu, întrucât privatizarea concretizată prin

încheierea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni a avut loc înainte de

intrarea sa în vigoare.

În ceea ce privește

pretinsa îmbogățire fără just temei, invocată și în cadrul acestei critici, nu

poate fi primită, întrucât această instituție presupune faptul juridic prin

care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei

persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic, or, în cauză,

temeiul juridic al despăgubirilor este art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997

cât și actul juridic care-l reprezintă, contractul de vânzare-cumpărare acțiuni

încheiat între părți la 15 iunie 2000.

Față de cele

învederate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează

să respingă recursul pârâtei ca nefondat.

În temeiul art. 274

C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante SC

P. SA prin lichidator judiciar A.E.S.P.R.L. Pitești suma de 833 cheltuieli de

judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 99/A-C

din 16 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Obligă recurenta-pârâtă

să plătească intimatei-reclamante SC P. SA prin lichidator judiciar A.E.S.P.R.L.

Pitești suma de 833 cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi la

27 aprilie 2010

.