ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2659/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta SC P. SA, societate aflată în

procedura falimentului, a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. și a solicitat

obligarea pârâtei la plata sumei de 240.000 RON, reprezentând contravaloarea

activului M.O., activ ce a ieșit din patrimoniul său printr-o hotărâre

definitivă și irevocabilă.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că

în anul 2000 s-a privatizat în baza O.U.G. nr. 88/1997, fiind încheiat în acest

sens contractul de privatizare nr. A.G. nr. 21/2000 și la acest moment exista

în patrimoniul său activul sus menționat, compus din construcție și teren în

suprafață de 1398,04 m.p. În baza unei hotărâri definitive și irevocabile, activul

a fost restituit și predat foștilor proprietari. În consecință, echivalentul

bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilului i se

cuvine potrivit dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997,

modificată prin Legea nr. 99/1999 și Legea nr. 137/2002.

La data de 27 noiembrie 2008, reclamanta și-a

majorat pretențiile la suma de 527.544,20 RON rezultată în urma expertizei

tehnice efectuată în cauză. De asemenea, prin încheierea de ședință din data de

15 mai 2008, instanța a respins excepțiile formulate de către pârâtă privind

necompetența teritorială a Tribunalului Argeș, excepția netimbrării acțiunii și

a prescripției dreptului material la acțiune.

Tribunalul Comercial Argeș, prin sentința

comercială nr. 1130/ C din 27 noiembrie 2008, a admis acțiunea precizată în

privința majorării câtimii obiectului și a obligat pârâta să plătească

reclamantei suma de 527.544,20 lei despăgubiri ca echivalent al prejudiciului

cauzat prin restituirea în natură a activului M.O. În esență, prima instanță a

apreciat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 32

4

din

O.U.G. nr. 88/1997, întrucât societatea reclamantă s-a privatizat în anul 2000,

iar activul M.O. a ieșit din patrimoniul său în temeiul unei hotărâri

definitive și irevocabile. În consecință, a constatat că despăgubirea cuvenită

în temeiul dispozițiilor precitate, va fi calculată la valoarea de circulație

și nu la valoarea contabilă.

Sentința a fost apelată de către pârâta

A.V.A.S. BUCUREȘTI.

Pârâta apelantă a criticat soluția primei

instanțe pentru motivul că instanța de fond, în mod greșit a respins excepția

necompetenței teritoriale a instanței. Un alt aspect greșit interpretat, este

cel legat de dispozițiile privind prescripția dreptului material la acțiune,

acțiunea fiind prescrisă. Pe fondul cauzei greșit au fost acordate despăgubiri

la valoarea de circulație a activului.

Soluționând apelul, Curtea de Apel Pitești

Comercială Contencios Administrativ și Fiscal, prin decizia nr. 20/ A-C din 4

martie 2009, a reținut că apelul pârâtei este nefondat.

În ceea ce privește excepția necompetenței

teritoriale, instanța de apel a reținut că prin art. 8 C. proc. civ., a fost

instituită o regulă specială a competenței teritoriale, astfel încât

dispozițiile art. 5 și 10 C. proc. civ., nu sunt aplicabile. Față de excepția

netimbrării acțiunii, instanța a apreciat-o nefondată în raport de prevederile

Legii nr. 85/2006. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material

la acțiune, instanța de apel a reținut că întrucât în litigiul de față se

valorifică un drept la reapararea prejudiciului creat prin restituirea unui

imobil ulterior procesului de privatizare a societății, încheiat în anul 2000,

dispozițiile art. 32

28

din O.U.G. nr. 88/1997 nu sunt aplicabile,

care dispun cu privire la operațiuni anterioare procesului de privatizare. În

ceea ce privește momentul de la care curge acest termen, Curtea de Apel a

constatat că acesta este momentul de la care bunul a ieșit efectiv din

patrimoniul reclamantei, respectiv data încheierii procesului verbal de predare

a imobilului. Pe fondul cauzei, dispozițiile art. 32

4

din O.U.G. nr.

88/1997 trebuie interpretate în sensul reparării integrale a pagubei, adică

reclamantul este îndreptățit la recuperarea prețului plătit și a sporului de

valoare intervenit între perioada încheierii contractului și momentul la care a

fost evins.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs

pârâta A.V.A.S., în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Recurenta a invocat motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora a

susținut următoarele:

- instanțele de fond și apel nu au avut în

vedere dispozițiile imperative ale art. 5 teza I C. proc. civ., care trebuie

coroborate cu dispozițiile art. 10 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, locul

executării contractului de privatizare este sediul vânzătorului, deoarece

plățile au fost făcute în București. Dispozițiile art. 8 C. proc. civ., nu pot

fi reținute, întrucât cererea de despăgubire a fost formulată împotriva A.V.A.S

și nu împotriva Statului Român. Locul executării contractului este în București

și nu în județul Argeș. În consecință, apreciază că litigiul trebuie soluționat

de Tribunalul București, secția comercială.

- ambele instanțe au aplicat texte privitoare

la termenul general de prescripție, considerând în mod eronat că termenul de 3

luni prevăzut de art. 32

28

din O.U.G. nr. 88/1997 nu este aplicabil

în cauză și pe cale de consecință că reclamanta a formulat acțiunea în termen.

Data nașterii dreptului la acțiune nu o poate reprezenta decât momentul în care

hotărârea de restituire a rămas irevocabilă, respectiv data la care a fost

respins recursul reclamantei. Chiar dacă bunul nu a fost predat foștilor

proprietari, reclamanta a avut doar un drept de folosință și nu un drept de

proprietate.

- apreciază încălcarea dispozițiilor art. 39

din Legea n. 137/2002 și a dispozițiilor art. 32

28

din O.U.G. nr. 88/1997,

precum și a termenului general prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958;

- în ceea ce privește acordarea de

despăgubiri la valoarea de circulație a imobilului restituit în natură și nu la

cea contabilă a considerat-o greșită, în opinia sa despăgubirea neputând depăși

valoarea contabilă a activelor. De asemenea, arată că din valoarea contabilă a

imobilului s-ar cuveni despăgubiri în proporție de 90,19 %, diferența urmând a

fi suportată de ceilalți acționari.

- citând art. 30 din Legea nr. 137/2002, care

a modificat cadrul stabilit de O.U.G. nr. 88/1997, completată de Legea nr. 99/1999,

susține că valoarea despăgubirii nu poate depăși 50 % din prețul efectiv plătit

de cumpărător ;

- hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea

dispozițiilor art. 1084, 1341 și 1344 C. civ.;

Intimata prin întâmpinare a răspuns punctual

criticilor aduse deciziei pronunțată de instanța de apel și în final a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat.

Referitor la motivul de recurs referitor la

necompetența materială a instanței subsumat art. 304 pct. 3 C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că în raport de dispozițiile art. 8 C. proc. civ., care

instituie o competență alternativă și având în vedere calitatea A.V.A.S., de

instituție publică implicată în procesul de privatizare, sesizarea Tribunalului

Argeș este legală.

Criticile privitoare la aplicarea

dispozițiilor art. 10 pct. 1 C. proc. civ., nu vor fi reținute în raport de

dispozițiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ., care stabilesc competența

alternativă a instanței locului unde obligația a luat naștere, respectiv

localitatea Pitești.

În consecință, având în vedere opțiunea

reclamantei privind alegerea instanței competente, conform art. 12 C. proc.

civ., problema competenței teritoriale nu mai poate fi pusă în discuție.

Critica privind respingerea excepției

prescripției dreptului material la acțiune este nefondată. Instanța de apel a

respins excepția invocată, având în vedere că extinderea prevederilor art. 32

28

din Legea nr. 99/1999 și la alte situații decât cele prevăzute de text nu

este posibilă, pentru că se abate de la domeniul de aplicare al legii speciale.

Astfel, dispozițiile art. 32

28

din O.U.G. nr. 88/1997, se referă la

un termen de prescripție de 3 luni aplicabil însă doar introducerii cererilor

prin care se atacă o operațiune sau un act, respectiv se valorifică un drept specific

procedurii de privatizare conferit de actele normative citate privitor la

privatizarea societăților comerciale, litigii care sunt de competenta curții de

apel, ca primă instanță. În speța de față, întrucât se valorifică un drept,

născut ulterior privatizării, corect instanțele au apreciat că acțiunea

reclamantei este de drept comun, fiindu-i aplicabil termenul general de prescripție

de 3 ani, conform art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Termenul special de prescripție de 3 luni

este aplicabil numai pentru cereri în legătură cu procesul de privatizare,

situație care nu se regăsește în speța de față.

În privința momentului de la care începe

termenul de prescripție referitor la dreptul reclamantei de a formula cererea

de chemare în judecată, dispozițiile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997

stabilesc că acest moment coincide cu data executării hotărârii de restituire a

imobilului. Susținerea pârâtei, potrivit căreia termenul de prescripție al

exercitării dreptului material la acțiune începe să curgă de la data

pronunțării hotărârii judecătorești de restituire în natură a imobilului este

contrazisă și de faptul că de la data predării efective a imobilului către

fostul proprietar, se naște dreptul reclamantei de a formula acțiunea în

despăgubiri.

Critica privind cuantumul despăgubirilor

acordate prin invocarea art. 30 din Legea nr. 137/2002, care a modificat O.U.G.

nr. 88/1997, completată de Legea nr. 99/1999 este nefondată. Legea nr. 137/2002

prevede expres prin alin. (3) al art. 30 că dispozițiile art. 32

4

din

O.U.G. nr. 88/1997 rămân aplicabile numai pentru contractele de vânzare

cumpărare încheiate înainte de intrarea acesteia în vigoare. Ori, în speța de

față, actul de vânzare cumpărare de acțiuni s-a încheiat în anul 2000, iar

acțiunea în despăgubiri a fost întemeiată pe dispozițiile art. 32

4

din

O.U.G. nr. 88/1997, modificată de Legea nr. 99/1999 în vigoare la acea dată.

În consecință, modul de determinare a

cuantumului despăgubirilor stabilit de Legea nr. 137/2002 nu-i este aplicabil

acestui litigiu, întrucât privatizarea a avut loc înainte de intrarea sa în

vigoare.

Despăgubirea la valoarea de circulație a

imobilului retrocedat este corectă în raport de lipsa unor dispoziții care să

limiteze reparația. Art. 32

4

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 88/1997

stabilește obligația instituțiilor publice implicate de a plăti societăților

comerciale, care au suferit un prejudiciu în urma restituirii imobilelor către

foștii proprietari, o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al

prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de

societatea comercială către foștii proprietari. Această despăgubire se poate

stabili de instituțiile publice implicate de comun acord cu societățile

comerciale iar în caz de divergență, prin justiție.

Critica privind aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 1337 C. civ., referitoare la evicțiune vor fi înlăturate,

întrucât ambele instanțe au analizat obligația de despăgubire sub incidența

O.U.G. nr. 88/1997 și nu prin raportare la dispozițiile Codului civil.

În ceea ce privește cererea formulată de

intimata SC P. SA Pitești, privind acordarea de cheltuieli de judecată, Înalta

Curte urmează să o respingă, având în vedere că documentele depuse în copie la

dosarul cauzei nu constituie înscrisuri justificative care să stea la baza

acordării cheltuielilor de judecată.

Față de cele ce preced, recursul potrivit art.

312 C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 20/ AC din 4 martie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal.

Respinge, cererea intimatei privind cheltuieli

de judecată ca nedovedită.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

octombrie 2009.