ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2493/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 22/ C din 7 ianuarie 2009, Tribunalul Comercial Argeș a admis cererea precizată formulată de reclamanta SC P. SA, societate în faliment, în contradictor cu pârâta A.V.A.S. pe care, în consecință, a obligat-o la plata sumei de 179.430 lei cu titlu de despăgubiri și a sumei de 3.500 lei cheltuieli de judecată. În motivarea sentinței se arată că prin încheierea din 28 mai 2008 instanța a respins excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Comercial Argeș iar în motivarea acestei încheieri se arată că în cauză este incident cazul de competență alternativă prevăzut de art. 8 C. proc. civ., dar și cel prevăzut de art. 10 alin. (4) C. proc.

civ., litigiul având ca obiect o obligație comercială iar în lipsa vreunei dispoziții speciale locul plății despăgubirilor se află în raza de jurisdicție a Tribunalului Comercial Argeș. Pe fond pârâta a fost obligată la despăgubiri în aplicarea art. 32 3 și art. 32 4 din Legea nr. 99/1999, reprezentând valoarea de circulație a imobilului restituit. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 27/ A-C din 25 martie 2009, a respins, ca nefondat, apelul declarat de A.V.A.S. BUCUREȘTI. Criticile apelantei cu privire la incidența prescripției extinctive au fost înlăturate, data începerii cursului prescripției fiind apreciat a fi momentul restituirii efective a bunului și al intrării în posesie, nu data rămânerii irevocabile a hotărârii de restituire, nefiind incident nici art. 3 din Decretul nr. 167/1997.

Critica referitoare la încălcarea competenței a fost de asemenea înlăturată cu motivarea că cererea formulată se încadrează în cazul prevăzut de art. 5 C. proc. civ., raportat la art. 10 C. proc. civ., reclamantul având potrivit art. 12 C. proc. civ., posibilitatea alegerii între instanțe deopotrivă de competente. Apreciindu-se neîntemeiată și critica privitoare la cuantumul despăgubirilor prin raportare la interpretarea prevederilor art. 32 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1997, apelul declarat a fost respins ca nefondat. În contra deciziei a declarat recurs pârâta A.V.A.S. pentru motivul prevăzut de art. 304.9 C. proc. civ., în a cărui dezoltare arată că: 1) în mod greșit s-a respins critica privind necompetența teritorială deoarece instanța trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 10 pct. 1 C. proc.

civ., locul executării contractului de privatizare fiind sediul vânzătorului, dispozițiile art. 8 C. proc. civ., pe care instanța le-a reținut neavând aplicare în cauză; 2) excepția prescripției a fost, de asemenea, rezolvată greșit, deoarece, dreptul la acțiune s-a născut la data rămânerii irevocabile a hotărârii de restituire iar în speță sunt aplicabile termenele speciale de prescripție; 3) instanțele au făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997 cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirilor. Recursul este fondat. Cu privire la critica necompetenței teritoriale. Prin decizia atacată cu recurs respingerea excepției s-a întemeiat pe dispozițiile art. 12 prin raportare la prevederile art. 5 C. proc.

civ. și respectiv art. 10 pct. 4 C. proc. civ., reținându-se că reclamantul are alegerea instanței dintre mai multe instanțe competente teritorial deoarece natura litigiului este una comercială iar locul executării contractului este sediul vânzătorului, F.P.S. – Direcția Teritorială Argeș. Potrivit art. 10 pct. 4 C. proc. civ., în cererile privitoare la obligații comerciale în afară de instanța domiciliului pârâtului este competentă și instanța locului unde obligația a luat naștere sau cea a locului plății. În speță, competența instanței comerciale a fost atrasă conform art. 720 10 C. proc.

civ., iar litigiul este comercial deoarece derivă din procesul de privatizare, or potrivit art. 4 3 din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării astfel cum a fost modificată, „Litigiile privind contractele, convențiile protocoalele și orice alte înțelegeri încheiate de către instituțiile publice implicate în scopul de a pregăti, efectua sau finaliza procesul de privatizare a unor societăți comerciale sau grupuri de societăți comerciale, sunt de competența secțiilor comerciale ale instanțelor judecătorești”, comercialitatea în acest caz fiind atrasă de natura operațiunii, ca faptă obiectivă de comerț iar nu de calitatea de comerciant a vânzătoarei A.V.A.S. Prin urmare, obligația dedusă judecății nefiind o obligație comercială pentru pârâta A.V.A.S., în speță nu sunt incidente prevederile art. 10 pct. 4 privind competența alternativă ci numai prevederile art. 5 C. proc.

civ., potrivit cărora cererea se face la instanța domiciliului pârâtului. În atare situație, cum sediul pârâtului este în București, fostele direcții teritoriale care oricum nu aveau personalitate juridică fiind desființate, Înalta Curte constată critica recurentei cu privire la competența teritorială întemeiată. Așa fiind, Înalta Curte va casa decizia și sentința pronunțată în cauză și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția comercială, urmând ca celelalte critici ale recurentei să fie avute în vedere de această instanță în rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 27/ A-C din 25 martie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, casează decizia recurată și sentința nr. 22/C din 7 ianuarie 2009 a Tribunalului Comercial Argeș și trimite cauza Tribunalului București pentru soluționarea în fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2009.