ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2493/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 22/ C din

7 ianuarie 2009, Tribunalul Comercial Argeș a admis cererea precizată formulată

de reclamanta SC P. SA, societate în faliment, în contradictor cu pârâta A.V.A.S.

pe care, în consecință, a obligat-o la plata sumei de 179.430 lei cu titlu de

despăgubiri și a sumei de 3.500 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței se

arată că prin încheierea din 28 mai 2008 instanța a respins excepția

necompetenței teritoriale a Tribunalului Comercial Argeș iar în motivarea

acestei încheieri se arată că în cauză este incident cazul de competență

alternativă prevăzut de art. 8 C. proc. civ., dar și cel prevăzut de art. 10 alin.

(4) C. proc. civ., litigiul având ca obiect o obligație comercială iar în lipsa

vreunei dispoziții speciale locul plății despăgubirilor se află în raza de

jurisdicție a Tribunalului Comercial Argeș.

Pe fond pârâta a fost

obligată la despăgubiri în aplicarea art. 32

3

și art. 32

4

din Legea nr. 99/1999, reprezentând valoarea de circulație a imobilului

restituit.

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 27/ A-C din 25

martie 2009, a respins, ca nefondat, apelul declarat de A.V.A.S. BUCUREȘTI.

Criticile apelantei cu

privire la incidența prescripției extinctive au fost înlăturate, data începerii

cursului prescripției fiind apreciat a fi momentul restituirii efective a

bunului și al intrării în posesie, nu data rămânerii irevocabile a hotărârii de

restituire, nefiind incident nici art. 3 din Decretul nr. 167/1997.

Critica referitoare la încălcarea

competenței a fost de asemenea înlăturată cu motivarea că cererea formulată se

încadrează în cazul prevăzut de art. 5 C. proc. civ., raportat la art. 10 C.

proc. civ., reclamantul având potrivit art. 12 C. proc. civ., posibilitatea

alegerii între instanțe deopotrivă de competente.

Apreciindu-se neîntemeiată

și critica privitoare la cuantumul despăgubirilor prin raportare la

interpretarea prevederilor art. 32

4

alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1997,

apelul declarat a fost respins ca nefondat.

În contra deciziei a

declarat recurs pârâta A.V.A.S. pentru motivul prevăzut de art. 304.9 C. proc.

civ., în a cărui dezoltare arată că:

1) în mod greșit s-a respins

critica privind necompetența teritorială deoarece instanța trebuia să facă

aplicarea prevederilor art. 10 pct. 1 C. proc. civ., locul executării

contractului de privatizare fiind sediul vânzătorului, dispozițiile art. 8 C.

proc. civ., pe care instanța le-a reținut neavând aplicare în cauză;

2) excepția prescripției a

fost, de asemenea, rezolvată greșit, deoarece, dreptul la acțiune s-a născut la

data rămânerii irevocabile a hotărârii de restituire iar în speță sunt

aplicabile termenele speciale de prescripție;

3) instanțele au făcut o

greșită aplicare a prevederilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 cu

privire la stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Recursul este fondat.

Cu privire la critica

necompetenței teritoriale.

Prin decizia atacată cu

recurs respingerea excepției s-a întemeiat pe dispozițiile art. 12 prin

raportare la prevederile art. 5 C. proc. civ. și respectiv art. 10 pct. 4 C.

proc. civ., reținându-se că reclamantul are alegerea instanței dintre mai multe

instanțe competente teritorial deoarece natura litigiului este una comercială

iar locul executării contractului este sediul vânzătorului, F.P.S. – Direcția

Teritorială Argeș.

Potrivit art. 10 pct. 4 C.

proc. civ., în cererile privitoare la obligații comerciale în afară de instanța

domiciliului pârâtului este competentă și instanța locului unde obligația a

luat naștere sau cea a locului plății.

În speță, competența

instanței comerciale a fost atrasă conform art. 720

10

C. proc. civ.,

iar litigiul este comercial deoarece derivă din procesul de privatizare, or

potrivit art. 4

3

din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru

accelerarea privatizării astfel cum a fost modificată, „Litigiile privind

contractele, convențiile protocoalele și orice alte înțelegeri încheiate de

către instituțiile publice implicate în scopul de a pregăti, efectua sau

finaliza procesul de privatizare a unor societăți comerciale sau grupuri de

societăți comerciale, sunt de competența secțiilor comerciale ale instanțelor

judecătorești”, comercialitatea în acest caz fiind atrasă de natura

operațiunii, ca faptă obiectivă de comerț iar nu de calitatea de comerciant a

vânzătoarei A.V.A.S.

Prin urmare, obligația

dedusă judecății nefiind o obligație comercială pentru pârâta A.V.A.S., în

speță nu sunt incidente prevederile art. 10 pct. 4 privind competența

alternativă ci numai prevederile art. 5 C. proc. civ., potrivit cărora cererea se

face la instanța domiciliului pârâtului.

În atare situație, cum

sediul pârâtului este în București, fostele direcții teritoriale care oricum nu

aveau personalitate juridică fiind desființate, Înalta Curte constată critica

recurentei cu privire la competența teritorială întemeiată.

Așa fiind, Înalta Curte va

casa decizia și sentința pronunțată în cauză și va trimite cauza spre

competentă soluționare la Tribunalul București, secția comercială, urmând ca

celelalte critici ale recurentei să fie avute în vedere de această instanță în

rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 27/ A-C din 25 martie 2009 a

Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ,

casează decizia recurată și sentința nr. 22/C din 7 ianuarie 2009 a

Tribunalului Comercial Argeș și trimite cauza Tribunalului București pentru

soluționarea în fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2009.