ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3805/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu sub nr. 613/2006 Municipiul Sibiu, prin mandatar SC U. SA, a chemat în judecată pe pârâta SC I. SRL, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 164.826 lei reprezentând contravaloarea prețului pentru spațiul comercial situat în Sibiu, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 1437 din 21 martie 2007, pronunțată de Judecătoria Sibiu, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, acțiunea formulată de Municipiul Sibiu fiind respinsă ca prescrisă.

Prin decizia civilă nr. 380/2007 Tribunalul Sibiu a admis recursul formulat de reclamanta, a dispus desființarea sentinței civile nr. 1437/2007 și a stabilit competența de soluționare a cauzeiîn primă instanță în favoarea Tribunalului Sibiu, secția comercială, iar prin sentința civilă nr. 693 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Sibiu, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Sibiu pârâta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 247.868 lei cu titlu de preț al spațiului comercial. Împotriva sentinței civile nr. 693/C/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu, a formulat apel pârâta SC I. SRL Sibiu, apel ce a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 117/A/2009 pronunțat de Curtea de Apel Alba Iulia.

În motivarea deciziei instanța de apel a reținut în esență că prin sentința nr. 514/1998 a Judecătoriei Sibiu definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 689 din 27 aprilie 1998 și, respectiv decizia civilă nr. 1364 din 5 octombrie 1998 s-a stabilit obligația reclamantei în sensul de a transmite pârâtei proprietatea imobilului în litigiu în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 389/1996, prin negocierea prețului.

Între părți s-a pornit un nou proces, la cererea reclamantei, prin care aceasta a solicitat obligarea pârâtei cumpărătoare să se prezinte pentru negocierea prețului în conformitate cu sentința nr. 514 din 22 ianuarie 1998. Deși acțiunea reclamantei a fost respinsă prin sentința nr. 2235 din 30 martie 2004 pronunțată de Judecătoria Sibiu, definitivă prin decizia nr. 1388 din 24 septembrie 2004 a Tribunalului Sibiu și irevocabilă prin decizia nr. 101 din 24 ianuarie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, prin niciuna dintre aceste hotărâri nu s-a stabilit și nu s-a determinat cu exactitate prețul pe care reclamanta în calitate de vânzător urma să îl primească. S-a acceptat prin aceste hotărâri că proprietatea asupra imobilului este pe deplin transferată în patrimoniul pârâtei, în temeiul sentinței nr. 514/1998 chiar fără plata prețului.

Cu ocazia unui alt proces, pornit de reclamantă pentru anularea încheierii prin care pârâta și-a intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate, finalizat prin decizia nr. 710 din 1 octombrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia se stabilește în considerentele acestei decizii, după ce în preambul constată că nu s-a făcut dovada că prețul este determinat, faptul că este determinabil în condițiile art. 2 din H.G. nr. 389/1996. În aceste condiții, în care doar la acest moment reclamanta a putut fi în măsură să cunoască prețul legal al transmiterii imobilului s-a apreciat că doar de la acest moment a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani pentru promovarea cererii de față, prin care se solicită plata prețului bunului vândut, moment față de care (1 octombrie 2004) acțiunea reclamantei înregistrată la data de 15 noiembrie 2006 în dosarul nr. 6139/306/2006 al Judecătoriei Sibiu nu este prescrisă.

Fața de starea de fapt mai sus menționată, a fost respinsă și excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința nr. 514/1998 a Judecătoriei Sibiu având ca obiect obligarea reclamantei la transmiterea proprietății în favoarea pârâtei cât și a hotărârii pronunțate prin sentința nr. 2235/2004 a Judecătoriei Sibiu prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la a se prezenta în vederea negocierii prețului în condițiile sentinței nr. 514/1998. Plata prețului vânzării lucrului este obligația principală ce cade în sarcina cumpărătorului în temeiul art. 1361 C. civ., dar în condițiile în care pârâta recunoaște că a reprimit suma de bani transmisă inițial reclamantei cu titlu de preț, nu se poate spune că a făcut o plată efectivă a prețului în favoarea reclamantei, banii rămânând mai departe în patrimoniul său.

Față de refuzul reclamantei în calitate de creditor al prețului de a-l primi, pârâta avea la îndemâna posibilitatea consemnării prețului în condițiile art. 1114 C. civ. Câtă vreme o atare consemnare nu s-a făcut, soluția obligării pârâtei la plata prețului transmis este legală și temeinică, urmând a fi menținută prin respingerea prezentul apel. Împotriva deciziei comerciale nr. 117/A/2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a forulat recurs pârâta SC I. SRL solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de apel pentru a răspunde la motivele și excepțiile invocate prin cererea de apel, asupra cărora instanța nu s-a pronunțat. În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. motivat de faptul că hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină precum și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate respectiv excepția puterii de lucru judecat față de sentința civilă nr. 514/1998 pusă în executare în anul 1999; excepția lipsei calității procesuale active a Municipiului Sibiu și implicit a SC U. SA; excepția prescripției dreptului material la acțiune; excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 2235/2004 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. 9888/2003.

Pe fondul cauzei, prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se solictă admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și respingerea pe fond a acțiunii. Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat. Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele controlului de legalitate se constată că recursul este fondat. Astfel, la data de 13 noiembrie 2009, apelanta a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 514/1998 pronunțată de Judecătoria Sibiu,; excepția de lucru judecat în raport de sentința numărul 2235/2004 a Judecătoriei Sibiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei de legitimitate procesuală a calității de reprezentant de mandatar și de reclamant a SC U. SA.

Instanța de apel prin decizia recurată a analizat motivele de apel dar nu s-a pronunțat asupra tuturor excepțiilor invocate deși în considerentele deciziei face referire la unele excepții. Deși recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. în raport de dispozițiile art. 306 pct. 3 C. proc. civ., instanța de recurs va analiza hotărârea recurată și prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Astfel, dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. reprezintă dreptul comun în materia nulității actelor de procedură ce pot fi invocate și pentru nesocotirea unor principii ale procesului civil, altele decât cele care sunt sancționate prin celelalte motive de recurs.

În condițiile în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra celor patru excepții invocate de apelantă la data de 13 noiembrie 2009, se impune casarea cu trimitere a cauzei având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. întrucât prin hotărârea recurată, instanța de apel a încălcat obligația stabilită de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., aceea de a demonstra în scris soluția pronunțată și de a se pronunța asupra tuturor cererilor formulate. Obligativitatea de a motiva hotărârea este prevăzută printre altele și pentru exercitarea controlului judecătoresc în calea de atac. Nepronunțarea instanței de apel pe toate excepțiile invocate de recurentă și nemotivarea hotărârii în privința tuturor excepțiilor, împiedică exercitarea controlului judiciar, punând în imposibilitate instanța de recurs de a putea analiza justețea soliției adoptate în întregul său.

Nepronunțarea instanței de apel pe cele patru excepții de ordine publică invocate prin memoriu separat și nemotivarea hotărârii în raport de toate criticile formulate duce la aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ. motiv pentru care Înalta Curte, admite recursul declarat de pârâta SC I. SRL Sibiu împotriva deciziei nr. 117/A/2009 din 11 decembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, casează decizia recurată cu consecința trimiterii cauzei pentru rejudecare, urmând ca instanța să se pronunțe după punerea în discuție a părților asupra excepțiilor invocate de apelantă la data de 13 noiembrie 2000. Ca urmare a admiterii primului motiv de recurs ce a atras casarea hotărârii recurate, nu se impune a fi analizate și restul motivelor de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC I. SRL Sibiu împotriva deciziei nr. 117/A/2009 din 11 decembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.