ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3805/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Sibiu sub nr. 613/2006 Municipiul Sibiu, prin mandatar SC U. SA, a chemat în

judecată pe pârâta SC I. SRL, solicitând instanței să

dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 164.826 lei reprezentând

contravaloarea prețului pentru spațiul comercial situat în Sibiu, cu

cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1437

din 21 martie 2007, pronunțată de Judecătoria Sibiu, a fost

admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune,

acțiunea formulată de Municipiul Sibiu fiind respinsă ca

prescrisă.

Prin decizia civilă nr. 380/2007

Tribunalul Sibiu a admis recursul formulat de reclamanta, a dispus

desființarea sentinței civile nr. 1437/2007 și a stabilit

competența de soluționare a cauzeiîn primă instanță în

favoarea Tribunalului Sibiu, secția comercială, iar prin

sentința civilă nr. 693 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Sibiu, a

fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul

Municipiul Sibiu pârâta fiind obligată să plătească

reclamantei suma de 247.868 lei cu titlu de preț al spațiului

comercial.

Împotriva sentinței civile nr. 693/C/2009

pronunțată de Tribunalul Sibiu, a formulat apel pârâta SC I. SRL

Sibiu, apel ce a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 117/A/2009

pronunțat de Curtea de Apel Alba Iulia.

În motivarea deciziei instanța

de apel a reținut în esență că prin sentința nr. 514/1998

a Judecătoriei Sibiu definitivă și irevocabilă prin decizia

civilă nr. 689 din 27 aprilie 1998 și, respectiv decizia civilă nr.

1364 din 5 octombrie 1998 s-a stabilit obligația reclamantei în sensul de

a transmite pârâtei proprietatea imobilului în litigiu în conformitate cu

dispozițiile H.G. nr. 389/1996, prin negocierea prețului. Între

părți s-a pornit un nou proces, la cererea reclamantei, prin care aceasta

a solicitat obligarea pârâtei cumpărătoare să se prezinte pentru

negocierea prețului în conformitate cu sentința nr. 514 din 22

ianuarie 1998.

Deși acțiunea reclamantei

a fost respinsă prin sentința nr. 2235 din 30 martie 2004

pronunțată de Judecătoria Sibiu, definitivă prin decizia nr.

1388 din 24 septembrie 2004 a Tribunalului Sibiu și irevocabilă prin

decizia nr. 101 din 24 ianuarie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, prin

niciuna dintre aceste hotărâri nu s-a stabilit și nu s-a determinat

cu exactitate prețul pe care reclamanta în calitate de vânzător urma

să îl primească. S-a acceptat prin aceste hotărâri că

proprietatea asupra imobilului este pe deplin transferată în patrimoniul

pârâtei, în temeiul sentinței nr. 514/1998 chiar fără plata

prețului.

Cu ocazia unui alt proces, pornit de

reclamantă pentru anularea încheierii prin care pârâta și-a intabulat

în cartea funciară dreptul de proprietate, finalizat prin decizia nr. 710

din 1 octombrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia se stabilește în

considerentele acestei decizii, după ce în preambul constată că

nu s-a făcut dovada că prețul este determinat, faptul că

este determinabil în condițiile art. 2 din H.G. nr. 389/1996.

În aceste condiții, în care

doar la acest moment reclamanta a putut fi în măsură să

cunoască prețul legal al transmiterii imobilului s-a apreciat că

doar de la acest moment a început să curgă termenul de

prescripție de 3 ani pentru promovarea cererii de față, prin

care se solicită plata prețului bunului vândut, moment față

de care (1 octombrie 2004) acțiunea reclamantei înregistrată la data

de 15 noiembrie 2006 în dosarul nr. 6139/306/2006 al Judecătoriei Sibiu nu

este prescrisă.

Fața de starea de fapt mai sus

menționată, a fost respinsă și excepția

autorității de lucru judecat în raport de sentința nr. 514/1998

a Judecătoriei Sibiu având ca obiect obligarea reclamantei la transmiterea

proprietății în favoarea pârâtei cât și a hotărârii

pronunțate prin sentința nr. 2235/2004 a Judecătoriei Sibiu prin

care s-a solicitat obligarea pârâtei la a se prezenta în vederea negocierii

prețului în condițiile sentinței nr. 514/1998.

Plata prețului vânzării

lucrului este obligația principală ce cade în sarcina

cumpărătorului în temeiul art. 1361 C. civ., dar în condițiile

în care pârâta recunoaște că a reprimit suma de bani transmisă

inițial reclamantei cu titlu de preț, nu se poate spune că a

făcut o plată efectivă a prețului în favoarea reclamantei,

banii rămânând mai departe în patrimoniul său. Față de

refuzul reclamantei în calitate de creditor al prețului de a-l primi,

pârâta avea la îndemâna posibilitatea consemnării prețului în

condițiile art. 1114 C. civ.

Câtă vreme o atare consemnare

nu s-a făcut, soluția obligării pârâtei la plata prețului

transmis este legală și temeinică, urmând a fi menținută

prin respingerea prezentul apel.

Împotriva deciziei comerciale nr. 117/A/2009

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a forulat recurs pârâta SC I.

SRL solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și

trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de apel pentru a

răspunde la motivele și excepțiile invocate prin cererea de

apel, asupra cărora instanța nu s-a pronunțat. În drept,

recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. motivat de

faptul că hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care

se sprijină precum și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

– hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta

arată că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

excepțiilor invocate respectiv excepția puterii de lucru judecat

față de sentința civilă nr. 514/1998 pusă în executare

în anul 1999; excepția lipsei calității procesuale active a

Municipiului Sibiu și implicit a SC U. SA; excepția prescripției

dreptului material la acțiune; excepția autorității de

lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 2235/2004

pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. 9888/2003.

Pe fondul cauzei, prin prisma prevederilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se solictă admiterea recursului, modificarea

deciziei atacate și respingerea pe fond a acțiunii.

Intimata-reclamantă a formulat

întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului

ca nefondat.

Analizând decizia recurată prin

prisma motivelor de recurs invocate, în limitele controlului de legalitate se

constată că recursul este fondat.

Astfel, la data de 13 noiembrie

2009, apelanta a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepția

autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă

nr. 514/1998 pronunțată de Judecătoria Sibiu,; excepția de

lucru judecat în raport de sentința numărul 2235/2004 a

Judecătoriei Sibiu, excepția prescripției dreptului material la

acțiune și excepția lipsei de legitimitate procesuală a

calității de reprezentant de mandatar și de reclamant a SC U. SA.

Instanța de apel prin decizia

recurată a analizat motivele de apel dar nu s-a pronunțat asupra

tuturor excepțiilor invocate deși în considerentele deciziei face

referire la unele excepții.

Deși recurenta a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. în raport de

dispozițiile art. 306 pct. 3 C. proc. civ., instanța de recurs va

analiza hotărârea recurată și prin raportare la

dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, dispozițiile art. 105 alin.

(2) C. proc. civ. reprezintă dreptul comun în materia nulității

actelor de procedură ce pot fi invocate și pentru nesocotirea unor

principii ale procesului civil, altele decât cele care sunt sancționate

prin celelalte motive de recurs.

În condițiile în care

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra celor patru excepții

invocate de apelantă la data de 13 noiembrie 2009, se impune casarea cu

trimitere a cauzei având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. raportat la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. întrucât prin hotărârea

recurată, instanța de apel a încălcat obligația

stabilită de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., aceea de a demonstra în scris soluția

pronunțată și de a se pronunța asupra tuturor cererilor formulate.

Obligativitatea de a motiva hotărârea

este prevăzută printre altele și pentru exercitarea controlului

judecătoresc în calea de atac.

Nepronunțarea instanței de

apel pe toate excepțiile invocate de recurentă și nemotivarea

hotărârii în privința tuturor excepțiilor, împiedică

exercitarea controlului judiciar, punând în imposibilitate instanța de

recurs de a putea analiza justețea soliției adoptate în întregul

său.

Nepronunțarea instanței de

apel pe cele patru excepții de ordine publică invocate prin memoriu

separat și nemotivarea hotărârii în raport de toate criticile

formulate duce la aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (3) raportat la art.

304 pct. 5 și 7 C. proc. civ. motiv pentru care Înalta Curte, admite

recursul declarat de pârâta SC I. SRL Sibiu împotriva deciziei nr. 117/A/2009

din 11 decembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

comercială, casează decizia recurată cu consecința

trimiterii cauzei pentru rejudecare, urmând ca instanța să se

pronunțe după punerea în discuție a părților asupra

excepțiilor invocate de apelantă la data de 13 noiembrie 2000.

Ca urmare a admiterii primului motiv

de recurs ce a atras casarea hotărârii recurate, nu se impune a fi

analizate și restul motivelor de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC

I. SRL Sibiu împotriva deciziei nr. 117/A/2009 din 11 decembrie 2009 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială.

Casează decizia recurată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.