ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3598/2011

Ședința publică din 15 noiembrie 2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I - Obiectul cauzei și hotărârile pronunțate

în primul ciclu procesual.

și M.V. au solicitat prin acțiunea înregistrată la data de 25 ianuarie 2008 pe

rolul Tribunalului Sibiu, în contradictoriu cu SC A. SRL să se dispună

următoarele:

- anularea procesului verbal de

ședință întocmit în data de 16 noiembrie 2007 în adunarea generală a

asociaților SC A. SRL;

- adunarea hotărârii nr. 3 din aceiași

dată de adunarea generală;

- anularea încheierii nr. 9355 din 14

decembrie 2007 a judecătorului delegat de la Oficiul Registrului Comerțului;

- anularea certificatului constatator nr.

51294 din 19 decembrie 2007 eliberat de Oficiul Registrului Comerțului.

În motivare, reclamanții au susținut

că la data de 16 noiembrie 2007 deși au fost prezenți la sediul societății din Sibiu,

nu li s-a permis accesul în începerea destinată ținerii adunării , că a existat

un conflict între asociați soldat cu deplasare la Poliția Județeană, adunarea nemaiavând loc.

Arată reclamanții, că ulterior acestui

incident, la data de 24 ianuarie 2008 au solicitat de la Oficiul Registrului Comerțului Sibiu, un certificat referitor la societate, ocazie cu care au

constatat existența mențiunii cu privire la hotărâre nr. 3 din 16 noiembrie 2007

de majorare a capitalului social și schimbare a sediului, hotărâre care nu

putea fi adoptată dat fiind incidentele ce au avut loc.

derulat în cauză, acțiunea în anulare promovată de reclamanți a fost admisă în

parte prin sentința civilă nr. 23 din 9 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul

Sibiu, în sensul anulării procesului verbal de ședința din data de 16 noiembrie

2007 și a hotărârii nr. 3 adoptate la aceiași dată, cu motivarea încălcării

dispozițiilor art. 17 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 republicată care

impun publicarea convocatorului pentru ținerea adunării în Monitorul Oficial

partea a IV-a și într-un ziar de largă răspândire.

ca legală și temeinică de instanța de control judiciar Curtea de Apel Alba

Iulia prin decizia nr. 120 din 17 octombrie 2008 cu consecința respingerii

apelului declarat de pârâtă.

octombrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de

societatea pârâtă SC A. SRL și a casat decizia Curții de apel cu trimiterea

cauzei spre rejudecare constatând că dispozițiile art. 117 din Legea

societăților comerciale, referitoare la funcționarea societăților pe acțiuni nu

sunt incidente în cauză, societatea pârâtă fiind o societate cu răspundere

limitată supusă dispozițiilor art. 195 din lege referitoare la convocarea

adunării generale pentru acest tip de societate.

II. În rejudecare, după casare, Curtea

de Apel Alba Iulia prin decizia comercială nr. 135/A din 10 noiembrie 2010 A

respins ca nefondat apelul declarat de societatea pârâtă SC A. SRL împotriva

sentinței nr. 23/C/2008 a Tribunalului Sibiu.

Pentru a se pronunța astfel instanța

de control judiciar a reținut următoarele:

Asociații societății pârâte au fost

convocați de administratorul statutar prin scrisoare recomandată pentru

adunarea generală din 12 octombrie 2007 având pe ordinea de zi majorarea

capitalului social cu suma de 90.000 Ron și schimbarea sediului social în

localitatea Cisnădioara județul Sibiu.

La data de 12 octombrie 2007 s-a

prezentat numai un singur asociat, dl. P.A., lipsind ceilalți 6 asociați, sens

în care s-a întocmit un proces verbal de către administratorul societății,

urmând ca, potrivit convocatorului adunarea generală cu aceeași ordine de zi să

aibă loc la 16 noiembrie 2007.

La data de 16 noiembrie 2007 asociații

prezenți reprezentând împreună un număr total de 280 părți sociale respectiv

45,76 % din capitalul social au adoptat hotărârea nr.3 de majorare a

capitalului social cu 90.000 lei, aport în numerar și de schimbare a sediului

social, hotărâre publicată în M.Of. nr. 20 din 4 ianuarie 2008.

Cu privire la legalitatea hotărârii

adoptate, în condițiile de prezență și cvorum menționate în procesul verbal,

instanța de apel constată că potrivit actului constitutiv al societății, art. 20

alin. (2), hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv se iau cu

votul tuturor asociaților, ceea ce impune concluzia nulității absolute a

hotărârii adoptate cu încălcarea prevederilor din actul constitutiv.

Referitor la încălcarea termenului

prevăzut de art. 132 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990 pentru atacarea

hotărârilor adunării generale contrare legii sau actului constitutiv, de 15

zile de la data publicării în Monitorul Oficial, instanța constată că în raport

de motivul de nulitate absolută reținut, dreptul la acțiune este

imprescriptibil.

III. Recursul – Motivele de recurs

Împotriva acestei decizii pârâta SC A.

SRL a declarat recurs la data de 3 februarie 2011, în termen legal, solicitând

modificarea în tot a hotărârii pronunțate în apel în sensul admiterii apelului

formulat de societate și respingerii acțiunii în anulare promovată de

reclamantă.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând

aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Potrivit recurentei, sursa principală

a nulităților în activitatea adunărilor generale este legea societăților

comerciale, legiuitorul impunând anumite praguri de cvorum și majoritate pentru

a garanta caracterul democratic al vieții societății, dispoziții care au un

caracter supletiv fiind prevăzute de lege în condițiile în care actul

constitutiv nu dispune altfel, interesul ocrotit fiind unul personal și nu

general.

În cauză instanța reține încălcarea

art. 20 din actul constitutiv, ceea ce însă conducea indubitabil la o nulitate

relativă.

Caracterul relativ al nulității

impunea concluzia tardivității acțiunii a depășirii termenului de 15 zile

prevăzut de art. 132 alin. (2) din Legea societăților comerciale.

Sub acest ultim aspect recurenta

subliniază că termenul de 15 zile reglementat de art. 196 din Legea

societăților comerciale curge de la data când asociații au luat cunoștință de

hotărâre, dar nu se poate întinde dincolo de cel reglementat de art. 132 alin. (2)

din lege, respectiv data publicării hotărârii în Monitorul Oficial deoarece

s-ar ajunge la situația ca el să devină perpetuu.

Înalta Curte verificând legalitatea

deciziei atacate, în raport de criticile formulate, constată că recursul este

nefondat pentru considerentele ce urmează.

Acțiunea în anulare reglementată prin

de art. 132 din Legea societăților comerciale are în vedere hotărârile contrare

legii sau actului constitutiv, în această categorie intrând nu numai hotărârile

care încalcă norme imperative, dar și hotărârile care încalcă norme supletive

din lege, de la care actul constitutiv nu a derogat.

La societățile cu răspundere limitată

dispozițiile art. de art. 192 alin. (2) din Legea societăților comerciale

prevăd pentru hotărârile care au ca obiect modificarea actului constitutiv

votul tuturor asociaților, afară de cazul când legea sau actul constitutiv

prevede altfel.

Prin urmare, prin actul constitutiv se

poate stabili luarea hotărârilor de modificare cu majoritate care însă nu poate

fi inferioară majorității absolute prevăzute ca regulă generală în alin. (1) al

art. 192.

În cauză însă, în actul constitutiv

asociații au prevăzut expres pentru modificarea actului constitutiv, fără nici

o distincție între prima și a doua convocare, votul tuturor asociaților.

Cum, hotărârea nr. 3 din 16 noiembrie

2007 de majorare a capitalului social a fost luată cu votul a trei dintre cei

șapte asociați, reprezentând împreună un număr total de 280 părți sociale și

45,76% din capital, nerespectarea cerințelor de formare a voinței sociale în

adunarea generală atrage nulitatea absolută a hotărârii, deoarece din acest

punct de vedere hotărârea este ca și inexistentă.

Dispozițiile art. 193 alin. (3) din

Legea societăților comerciale potrivit cărora la a II-a convocare adunarea

generală poate decide asupra ordinii de zi oricare ar fi numărul de asociați și

partea din capital reprezentată de aceștia, nu își găsesc aplicarea, deoarece

textul are în vedere ipoteza în care la prima convocare adunarea legal

constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorității

și nu a votului tuturor asociaților.

Cu privire la termenul de prescripție

de 15 zile prevăzut de art. 132 alin. (2) din Legea societăților comerciale

pentru atacarea în justiție a hotărârilor adunării generale contrare legii sau

actului constitutiv în materia societăților cu răspundere limitată art. 196

prevăd expres că termenul curge de la data la care asociatul a luat cunoștință

de hotărârea pe care o atacă.

Această derogare expresă de la regula

aplicabilă societăților pe acțiuni după care termenul de 15 zile curge de la

data publicării hotărârii în Monitorul Oficial, Partea a IV-a nu poate fi

interpretată în sensul susținut de recurentă care consideră că termenul nu se

poate extinde dincolo de publicarea în Monitorul Oficial, față de modul de

redactare a acestei dispoziții cuprinse în art. 196, fără nici o distincție

după cum hotărârea este supusă menționării la Registrul Comerțului și prin urmare supusă publicării.

Sub acest aspect reclamanții-intimați

au dovedit cu înscrisurile atașate acțiunii introductive ce au la cunoștință de

această hotărâre la data de 24 ianuarie 2008 când au solicitat Oficiului

Registrului Comerțului Sibiu o listă de control privind mențiunile înregistrate

de societate, acțiunea în anulare fiind înregistrată pe rolul Tribunalului

Sibiu a doua zi, respectiv la data de 25 ianuarie 2008.

Față de considerentele ce preced,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ. va respinge prezentul

recurs ca nefondat.

Cererea intimatului reclamant de

obligare a recurentei la plata sumei de 100.000 lei reprezentând cheltuieli de

judecată, ca parte căzută în pretenții, va fi respinsă ca nefondată.

Cheltuielile de judecată reglementate

de art. 274 C. proc. civ., privesc taxele de timbru, onorariul de avocat, plata

experților, despăgubirea martorilor și orice alte cheltuieli de asemenea natură

ocazionate de desfășurarea procesului, pe care partea care a câștigat a dovedit

că le-a făcut.

Or, intimatul a solicitat cu titlu de

cheltuieli de judecată în sumă de 100.000 lei reprezentând daune morale pentru

prejudiciul suferit ca urmare a litigiului care s-a derulat timp de patru ani,

daune care nu pot fi valorificate în temeiul art. 274 C. proc. civ.

În alți termeni, cheltuielile de

judecată acordate în temeiul art. 274 C. proc. civ. se întemeiază pe culpa

procesuală a părții care a pierdut procesul și sunt destinați acoperirii

cheltuielilor materiale efective ocazionate de proces.

Daunele morale își au izvorul în

principiul general instituit în art. 998-999 C. civ. al răspunderii civile

delictuale și implică dovedirea condițiilor de angajare a acestei forme de

răspundere civile respectiv a prejudiciului moral, a valorilor morale lezate

prin atitudinea părții adverse, acționând cu vinovăție, conștientă de

consecințele produse.

Așa fiind nu se poate pune de plano

semnul egalității între culpa procesuală a părții care a pierdut procesul și

culpa delictuală de natură să antreneze obligarea la daune morale în absența

unor dovezi relevante pe acest aspect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC A. SRL CISNADIOARA împotriva deciziei comerciale nr.

135/A din 10 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba – Iulia, secția comercială.

Respinge cererea

intimatului P.I.C. de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2011.