ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2585/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 7928 din 25 iunie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea formulată de reclamantul M.S.G. împotriva pârâtei SC T.P. SRL. Instanța a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni prin care s-a solicitat anularea hotărârii A.G.A. a societății pârâte din data de 6 august 2003 și a actului adițional la actul constitutiv al societății, atestat sub nr. 65 din 10 iulie 2006 de avocat V.A.S.; efectuarea mențiunilor cu privire la anularea hotărârii la Oficiul Registrului Comerțului și publicarea în M. Of. al României a hotărârii irevocabile de anulare. Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat excluderea din societate a reclamantului și obligarea acestuia să predea autoturismul proprietatea societății.

În considerentele sentinței, prima instanță a reținut că, în principal, reclamantul a invocat inexistența unei hotărâri în sine, iar în subsidiar - dacă înscrisul existent la dosar poate fi apreciat ca fiind o hotărâre și nu un proces-verbal, inexistența procesului-verbal care să ateste demersurile din ședința respectivă, precum și lipsa consimțământului reclamantului la majorarea capitalului social. Constatând că actul depus la dosar este un act adițional de modificare a actului constitutiv și procesul-verbal al A.G.A. care a avut ca unic obiectiv majorarea capitalului social, instanța a apreciat că reclamantul ar fi avut la dispoziție calea separată a recursului împotriva încheierii judecătorului delegat de la registrul comerțului privitoare la majorarea capitalului social.

S-a mai avut în vedere faptul că nu s-a probat prejudiciul reclamantului prin faptul că același act are atât caracterul unui proces-verbal de ședință cât și al unei hotărâri A.G.A., iar cum, majorarea capitalului social s-a dispus într-o ședință legal constituită, nu există motiv de anulare a acestuia. Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței a fost respins prin decizia nr. 570 din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, prin încheierea nr. 39830 din 14 iulie 2006, judecătorul-delegat la Of. Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București a admis cererea de înregistrare cu privire la capitalul social al societății și a constatat majorarea capitalului social conform actului adițional nr. 65 din 10 iulie 2006, încheiere ce a intrat în puterea lucrului judecat, nefiind atacată.

Cu privire la motivele de nulitate invocate s-a reținut că, în raport de faptul că procesul-verbal al adunării generale poartă semnăturile asociaților, consimțământul la luarea hotărârii este apreciat ca valabil exprimat; că potrivit art. 967 alin. (2) C. civ. cauza este prezumată până la dovada contrarie, iar în cauză nu s-a făcut o astfel de dovadă, iar dispozițiile Legii nr. 31/1990 nu impun nicio condiție de formă a hotărârii adunării generale ad validitatem și nici cerința existenței unei hotărâri a adunării generale distinct de procesul-verbal de ședință. De asemenea, s-a avut în vedere că legea nu interzice luarea unei hotărâri de asociați cu participații diferite, iar criticile referitoare la depășirea termenului de 1 an pentru depășirea hotărârii și lipsa aportului SC T.M.

SA sunt aspecte ulterioare adoptării hotărârii atacate. Nici critica privind lipsa deciziei Consiliului Administrativ al SC T.M. SA nu a fost primită, considerându-se că raporturile dintre societate și consiliul de administrație sunt guvernate de regulile dreptului la mandat, iar depășirea limitelor acestuia atrag răspunderea față de societate. Instanța a mai statuat că nu se poate vorbi de o nepronunțare pe motivele de nulitate a actului adunării, acesta fiind subsecvent hotărârii adunării generale, fiind incident principiul de drept accesorium sequitur principale. Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs pe care l-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., susținând următoarele: - Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind anularea Actului adițional la Actul constitutiv al societății. Recurentul susține că nu s-a analizat al doilea petit al cererii sale și nici nu s-a răspuns la motivele pe care le-a invocat în nulitatea actului adițional, respectiv: semnarea acestuia de administratorul societății fără a avea o împuternicire în acest sens și fără a rezulta din procesul-verbal al adunării generale că a fost mandatat pentru această operațiune; lipsa semnăturilor asociaților pe acest act care să ateste voința lor în sensul majorării capitalului social, faptul că s-a uzat de o decizie din anul 2003 care nu a mai fost adusă la îndeplinire.

- În mod greșit s-a reținut că același act are caracterul unui proces-verbal de ședință și al unei hotărâri a adunării generale, în condițiile în care Legea nr. 31/1990 vorbește în mod expres de două acte distincte. - Instanța a reținut în mod greșit că ar fi avut la dispoziție calea separată a recursului împotriva hotărârii judecătorului-delegat de la registrul comerțului, în condițiile în care nu a fost informat despre această operațiune, iar la momentul introducerii acțiunii termenul de recurs fusese depășit de mult. - Prin decizia atacată nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 225 C. proc. civ. în sensul că, prin atâta vreme cât pârâta nu a răspuns la interogatoriu, această atitudine trebuia să fie luată în considerare ca o mărturisire.

- Instanța de apel a apreciat în mod eronat că există o hotărâre a adunării generale a asociaților care să justifice majorarea capitalului social și înregistrarea mențiunilor la Registrul Comerțului. - Recurentul susține că procesul-verbal al unei ședințe nu poate ține locul unei hotărâri a adunării generale respective, între cele două acte existând diferențe majore sub aspectul efectelor juridice. - Chiar și în situația în care procesul-verbal al ședinței ar fi asimilat hotărârii, nu există consimțământul asociaților în vederea majorării capitalului social. În cauză, administratorul societății T.P. SRL a reușit în mod surprinzător să efectueze o majorare a capitalului social în anul 2006, în baza unei hotărâri A.G.A.

din 2003, fiind evident că o eventuală înțelegere a asociaților în anul 2003 nu poate constitui un consimțământ pentru majorarea capitalului social în 2006. - Hotărârea a fost luată de asociați, având participații diferite față de momentul la care a fost încheiat actul adițional și la care a fost efectuată majorarea de capital social. - În mod greșit s-a apreciat depășirea termenului de 1 an pentru aducerea la îndeplinire a hotărârii, încălcându-se norme de ordine publică cu consecințe asupra posibilității de a încheia actul adițional. - Instanța de apel a apreciat greșit atunci când nu a reținut lipsa deciziei asociatului SC T.M. SA la majorarea capitalului social, dar și asupra lipsei aportului acestui asociat, care constituiau și motive de nulitate a actului adițional.

Recursul este fondat în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Deși, în cuprinsul cererii de recurs, recurentul a invocat motivele de nelegalitate reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. din dezvoltarea acestora, respectiv din argumentele folosite se constată că ele se încadrează în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Astfel, în considerentele deciziei atacate motivele de apel, fie că privesc procesul-verbal/hotărârea adunării generale sau actul adițional, au fost analizate împreună deși criticile aduse acestora erau distincte și întemeiate pe prevederi legale deosebite. Este adevărat că instanța nu este obligată să răspundă fiecărei argument din cele pe care partea le invocă în susținerea uneia și aceleiași cereri însă – așa cum s-a arătat – motivele de apel au fost distincte și se impunea analizarea lor separată.

Astfel, tehnica de redactare folosită de instanța de apel, care nu analizează fiecare motiv de apel invocat de reclamant, nu permite exercitarea controlului judiciar în sensul că decizia nu răspunde criticilor într-un mod în care să permită verificarea motivelor de recurs. De asemenea, modul în care a procedat instanța anterioară echivalează de fapt cu soluționarea procesului fără a se intra în cercetarea fondului, situație de natură a justifica casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare conform art. 312 alin. (8) C. proc. civ. În concluzie, Înalta Curte va admite recursul reclamantului ca fondat și va casa decizia atacată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, instanța apelului va analiza și va răspunde tuturor motivelor invocate prin cererea de apel, în mod distinct.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul S.G.M. împotriva deciziei nr. 570 din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare a apelului la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2009.