ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2585/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 7928 din 25 iunie 2008,

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea formulată de

reclamantul M.S.G. împotriva pârâtei SC T.P. SRL.

Instanța a fost învestită cu soluționarea

unei acțiuni prin care s-a solicitat anularea hotărârii A.G.A. a societății

pârâte din data de 6 august 2003 și a actului adițional la actul constitutiv al

societății, atestat sub nr. 65 din 10 iulie 2006 de avocat V.A.S.; efectuarea

mențiunilor cu privire la anularea hotărârii la Oficiul Registrului Comerțului și publicarea în M. Of. al României a hotărârii irevocabile de

anulare.

Pârâta a formulat cerere reconvențională

prin care a solicitat excluderea din societate a reclamantului și obligarea

acestuia să predea autoturismul proprietatea societății.

În considerentele sentinței, prima

instanță a reținut că, în principal, reclamantul a invocat inexistența unei

hotărâri în sine, iar în subsidiar - dacă înscrisul existent la dosar poate fi

apreciat ca fiind o hotărâre și nu un proces-verbal, inexistența procesului-verbal

care să ateste demersurile din ședința respectivă, precum și lipsa

consimțământului reclamantului la majorarea capitalului social.

Constatând că actul depus la dosar este

un act adițional de modificare a actului constitutiv și procesul-verbal al A.G.A.

care a avut ca unic obiectiv majorarea capitalului social, instanța a apreciat

că reclamantul ar fi avut la dispoziție calea separată a recursului împotriva

încheierii judecătorului delegat de la registrul comerțului privitoare la

majorarea capitalului social.

S-a mai avut în vedere faptul că nu s-a

probat prejudiciul reclamantului prin faptul că același act are atât caracterul

unui proces-verbal de ședință cât și al unei hotărâri A.G.A., iar cum,

majorarea capitalului social s-a dispus într-o ședință legal constituită, nu

există motiv de anulare a acestuia.

Apelul declarat de reclamant împotriva

sentinței a fost respins prin decizia nr. 570 din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a

reținut că, prin încheierea nr. 39830 din 14 iulie 2006, judecătorul-delegat la Of. Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București a admis cererea de înregistrare

cu privire la capitalul social al societății și a constatat majorarea capitalului

social conform actului adițional nr. 65 din 10 iulie 2006, încheiere ce a

intrat în puterea lucrului judecat, nefiind atacată.

Cu privire la motivele de nulitate

invocate s-a reținut că, în raport de faptul că procesul-verbal al adunării

generale poartă semnăturile asociaților, consimțământul la luarea hotărârii

este apreciat ca valabil exprimat; că potrivit art. 967 alin. (2) C. civ. cauza

este prezumată până la dovada contrarie, iar în cauză nu s-a făcut o astfel de

dovadă, iar dispozițiile Legii nr. 31/1990 nu impun nicio condiție de formă a

hotărârii adunării generale

ad validitatem

și nici cerința existenței

unei hotărâri a adunării generale distinct de procesul-verbal de ședință.

De asemenea, s-a avut în vedere că legea

nu interzice luarea unei hotărâri de asociați cu participații diferite, iar

criticile referitoare la depășirea termenului de 1 an pentru depășirea

hotărârii și lipsa aportului SC T.M. SA sunt aspecte ulterioare adoptării

hotărârii atacate.

Nici critica privind lipsa deciziei

Consiliului Administrativ al SC T.M. SA nu a fost primită, considerându-se că

raporturile dintre societate și consiliul de administrație sunt guvernate de

regulile dreptului la mandat, iar depășirea limitelor acestuia atrag

răspunderea față de societate.

Instanța a mai statuat că nu se poate

vorbi de o nepronunțare pe motivele de nulitate a actului adunării, acesta

fiind subsecvent hotărârii adunării generale, fiind incident principiul de

drept

accesorium sequitur

principale.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a

declarat recurs pe care l-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ., susținând următoarele:

- Instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra capătului de cerere privind anularea Actului adițional la Actul constitutiv al societății.

Recurentul susține că nu s-a

analizat al doilea petit al cererii sale și nici nu s-a răspuns la motivele pe

care le-a invocat în nulitatea actului adițional, respectiv: semnarea acestuia

de administratorul societății fără a avea o împuternicire în acest sens și fără

a rezulta din procesul-verbal al adunării generale că a fost mandatat pentru

această operațiune; lipsa semnăturilor asociaților pe acest act care să ateste

voința lor în sensul majorării capitalului social, faptul că s-a uzat de o

decizie din anul 2003 care nu a mai fost adusă la îndeplinire.

- În mod greșit s-a reținut că

același act are caracterul unui proces-verbal de ședință și al unei hotărâri a

adunării generale, în condițiile în care Legea nr. 31/1990 vorbește în mod

expres de două acte distincte.

- Instanța a reținut în mod greșit

că ar fi avut la dispoziție calea separată a recursului împotriva hotărârii judecătorului-delegat

de la registrul comerțului, în condițiile în care nu a fost informat despre

această operațiune, iar la momentul introducerii acțiunii termenul de recurs

fusese depășit de mult.

- Prin decizia atacată nu s-a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 225 C. proc. civ. în sensul că, prin atâta vreme

cât pârâta nu a răspuns la interogatoriu, această atitudine trebuia să fie

luată în considerare ca o mărturisire.

- Instanța de apel a apreciat în mod

eronat că există o hotărâre a adunării generale a asociaților care să justifice

majorarea capitalului social și înregistrarea mențiunilor la Registrul Comerțului.

- Recurentul susține că

procesul-verbal al unei ședințe nu poate ține locul unei hotărâri a adunării

generale respective, între cele două acte existând diferențe majore sub

aspectul efectelor juridice.

- Chiar și în situația în care

procesul-verbal al ședinței ar fi asimilat hotărârii, nu există consimțământul

asociaților în vederea majorării capitalului social.

În cauză, administratorul societății

T.P. SRL a reușit în mod surprinzător să efectueze o majorare a capitalului social

în anul 2006, în baza unei hotărâri A.G.A. din 2003, fiind evident că o

eventuală înțelegere a asociaților în anul 2003 nu poate constitui un

consimțământ pentru majorarea capitalului social în 2006.

- Hotărârea a fost luată de

asociați, având participații diferite față de momentul la care a fost încheiat

actul adițional și la care a fost efectuată majorarea de capital social.

- În mod greșit s-a apreciat

depășirea termenului de 1 an pentru aducerea la îndeplinire a hotărârii,

încălcându-se norme de ordine publică cu consecințe asupra posibilității de a

încheia actul adițional.

- Instanța de apel a apreciat greșit

atunci când nu a reținut lipsa deciziei asociatului SC T.M. SA la majorarea

capitalului social, dar și asupra lipsei aportului acestui asociat, care

constituiau și motive de nulitate a actului adițional.

Recursul este fondat în limitele și

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Deși, în cuprinsul cererii de recurs,

recurentul a invocat motivele de nelegalitate reglementate de dispozițiile art.

304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. din dezvoltarea acestora, respectiv din

argumentele folosite se constată că ele se încadrează în prevederile art. 304

pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, în considerentele deciziei

atacate motivele de apel, fie că privesc procesul-verbal/hotărârea adunării

generale sau actul adițional, au fost analizate împreună deși criticile aduse

acestora erau distincte și întemeiate pe prevederi legale deosebite.

Este adevărat că instanța nu este

obligată să răspundă fiecărei argument din cele pe care partea le invocă în

susținerea uneia și aceleiași cereri însă – așa cum s-a arătat – motivele de

apel au fost distincte și se impunea analizarea lor separată.

Astfel, tehnica de redactare folosită de

instanța de apel, care nu analizează fiecare motiv de apel invocat de

reclamant, nu permite exercitarea controlului judiciar în sensul că decizia nu

răspunde criticilor într-un mod în care să permită verificarea motivelor de

recurs.

De asemenea, modul în care a procedat

instanța anterioară echivalează de fapt cu soluționarea procesului fără a se

intra în cercetarea fondului, situație de natură a justifica casarea cu

trimiterea cauzei spre rejudecare conform art. 312 alin. (8) C. proc. civ.

În concluzie, Înalta Curte va admite

recursul reclamantului ca fondat și va casa decizia atacată cu consecința

trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, instanța apelului va

analiza și va răspunde tuturor motivelor invocate prin cererea de apel, în mod

distinct.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul S.G.M.

împotriva deciziei nr. 570 din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o casează și trimite cauza spre

rejudecare a apelului la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 octombrie 2009.