ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1562/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 1149

din 21 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, în dosarul nr. 25003/3/2008 a fost respinsă acțiunea formulată de

reclamantul I.A., în contradictoriu cu pârâta SC V.P. SA, ca nefondată, prin

care s-a solicitat anularea deciziei administratorului unic nr. 1 din 28 mai

2008, prin care decis majorarea capitalul social al pârâtei.

Împotriva sentinței comerciale nr. 1149 din 21 ianuarie 2009, a formulat

apel intimatul-reclamant arătând că prima instanță a apreciat superficial

probele administrate în ceea ce privește declarațiile sale subscriere; a

reținut, în mod nejustificat, că operațiunile de majorare nu au caracter

abuziv; a susținut eronat că reclamantul trebuia să probeze lipsa unei

necesități economice reale care să justifice mărirea de capital social.

Prin decizia comercială nr. 483 din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, a respins apelul formulat de reclamant

împotriva acestei hotărâri, ca nefondat.

Prin

decizia administratorului unic nr. 1 din 28 mai 2008 s-a finalizat procedura de

majorare a capitalului social și înregistrarea acesteia în registrul comerțului

(fila 9 din dosarul tribunalului).

Potrivit deciziei nr. 1 din 28 mai 2008, majorarea capitalului social a

avut loc ca urmare a faptului că la data de 25 mai 2008 a expirat termenul de o

lună acordat acționarilor societății în vederea exercitării dreptului lor de

preferință, prevăzut de art. 216 din Legea nr. 31/1990, R, privind societățile

comerciale și cum apelantul-reclamant care nu poate contesta oportunitatea

măsurii tocmai prin faptul participării la subscriere, nu a dovedit că a depus

în acest termen declarația de subscriere la etapa a II-a a majorării de capital

social, s-a concluzionat că prima instanță a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor legale incidente la situația de fapt.

Ca urmare, reclamantul a formulat recurs, în termenul legal, și a

solicitat, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre

rejudecare, iar în subsidiar, modificarea hotărârii, admiterea apelului și

schimbarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii acțiunii, așa cum a

fost formulată.

A arătat că instanța de apel nu a analizat toate motivele de apel

formulate în mod concret și analitic, ceea ce echivalează în opinia sa cu o

nepronunțare și atrage incidența art. 312 alin. (5) teza 1 C. proc. civ.,

casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Totodată, a invocat și aplicarea greșită a legii din perspectiva

reglementărilor privind dreptul de preferință, critică subsumată motivului de

recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat, după

reproducerea textelor de lege prin care se reglementează acest drept, respectiv

art. 216 și art. 220

1

alin. (1) cu raportare la art. 220 alin. (4)

din Legea nr. 31/1990, R privind societățile comerciale, că, în cauză, existau toate

dovezile privind îndeplinirea condițiilor pentru a fi primită opțiunea sa de a

subscrie, astfel că încălcarea acestui drept și acceptarea participării la

subscriere a unor persoane care nu aveau calitatea de acționari (anexele nr. 1,

5, 6, 7, 20) trebuie sancționată cu nulitatea actului juridic.

În finalul cererii de recurs, a mai invocat o critică subsumată

motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că

hotărârea cuprinde motive contradictorii, reținându-se, inițial, în conținutul

considerentelor împrejurarea și-ar fi exprimat opțiunea de subscriere în cadrul

ambelor proceduri de majorare a capitalului social pentru ca în final să se

concluzioneze că opțiunea a existat numai pentru faza a II-a, însă nu poate fi

luată în considerare, în lipsa dovezii depunerii declarației în termen.

Analizând recursul se găsește nefondat.

Prima critică se subsumează motivelor de recurs prevăzute de art. 304

pct. 5 și 7 C. proc. civ., astfel cum a fost dezvoltată dar, în cauză, nu se

poate reține nesocotirea art. 261 C. proc. civ., deoarece acest text de lege în

strânsă corelație cu art. 6 par. 1 din CEDO, obligă instanța să-și motiveze

hotărârea, fără a se putea reține prin această obligație că instanța trebuie să

facă o analiză concretă și analitică a tuturor argumentelor juridice ale pății

care stau la baza motivelor de apel, instanța putând să le grupeze, ceea ce

interesează fiind analizarea efectivă a fiecărui motiv de apel, aspect

necontestat însă.

În această privință, s-a mai invocat, în finalul cererii de recurs și

subsumat aceluiași motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și

caracterul contradictoriu al motivelor hotărârii dar, din perspectiva

cerințelor acestui text de lege, pentru a i se fi putut, astfel, reține

incidența, trebuie arătat că între considerente și soluția pronunțată nu există

nicio contradicție, potrivit unei analize logico juridice, rezultând că ceea ce

a avut în vedere instanța de apel este faptul nedovedirii subscrierii în termen

la una dintre fazele de majorare a capitalului social, cu consecința neluării

în considerare.

În privința criticilor subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., s-a invocat faptul că există la dosar dovada subscrierii

or, din dezvoltarea acestei critici rezultă că raportarea recurentului-reclamant

la pretinsa încălcare a textelor de lege care reglementează dreptul de

preferință s-a făcut numai din perspectiva neanalizării corespunzătoare a

probelor, fără a se arăta în concret, în ce ar fi constat încălcarea legii.

Analizarea probelor este atributul instanței de apel ca instanță

devolutivă și nu al instanței de recurs, care este o instanță de control

judiciar, care are ca obiectiv analizarea legalității hotărârii din perspectiva

textelor de lege pretins a fi încălcate.

Cât privește participarea unor terți la acțiunea de subscriere, aceasta

s-a menținut tocmai în considerarea reținerii faptului nesubscrierii acțiunilor

în termen, de către acționari.

Așa fiind, recursul este nefondat și în baza art. 312 alin. (1) și (2) C.

proc. civ. va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

reclamantul I.A. împotriva deciziei comerciale nr. 483 din 18 noiembrie 2009,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

5 mai 2010.