ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1562/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1149 din 21 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 25003/3/2008 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul I.A., în contradictoriu cu pârâta SC V.P. SA, ca nefondată, prin care s-a solicitat anularea deciziei administratorului unic nr. 1 din 28 mai 2008, prin care decis majorarea capitalul social al pârâtei. Împotriva sentinței comerciale nr. 1149 din 21 ianuarie 2009, a formulat apel intimatul-reclamant arătând că prima instanță a apreciat superficial probele administrate în ceea ce privește declarațiile sale subscriere; a reținut, în mod nejustificat, că operațiunile de majorare nu au caracter abuziv; a susținut eronat că reclamantul trebuia să probeze lipsa unei necesități economice reale care să justifice mărirea de capital social.

Prin decizia comercială nr. 483 din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins apelul formulat de reclamant împotriva acestei hotărâri, ca nefondat. Prin decizia administratorului unic nr. 1 din 28 mai 2008 s-a finalizat procedura de majorare a capitalului social și înregistrarea acesteia în registrul comerțului (fila 9 din dosarul tribunalului).

Potrivit deciziei nr. 1 din 28 mai 2008, majorarea capitalului social a avut loc ca urmare a faptului că la data de 25 mai 2008 a expirat termenul de o lună acordat acționarilor societății în vederea exercitării dreptului lor de preferință, prevăzut de art. 216 din Legea nr. 31/1990, R, privind societățile comerciale și cum apelantul-reclamant care nu poate contesta oportunitatea măsurii tocmai prin faptul participării la subscriere, nu a dovedit că a depus în acest termen declarația de subscriere la etapa a II-a a majorării de capital social, s-a concluzionat că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente la situația de fapt. Ca urmare, reclamantul a formulat recurs, în termenul legal, și a solicitat, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea hotărârii, admiterea apelului și schimbarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată.

A arătat că instanța de apel nu a analizat toate motivele de apel formulate în mod concret și analitic, ceea ce echivalează în opinia sa cu o nepronunțare și atrage incidența art. 312 alin. (5) teza 1 C. proc. civ., casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. Totodată, a invocat și aplicarea greșită a legii din perspectiva reglementărilor privind dreptul de preferință, critică subsumată motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și a arătat, după reproducerea textelor de lege prin care se reglementează acest drept, respectiv art. 216 și art. 220 1 alin. (1) cu raportare la art. 220 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, R privind societățile comerciale, că, în cauză, existau toate dovezile privind îndeplinirea condițiilor pentru a fi primită opțiunea sa de a subscrie, astfel că încălcarea acestui drept și acceptarea participării la subscriere a unor persoane care nu aveau calitatea de acționari (anexele nr. 1, 5, 6, 7, 20) trebuie sancționată cu nulitatea actului juridic. În finalul cererii de recurs, a mai invocat o critică subsumată motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., în sensul că hotărârea cuprinde motive contradictorii, reținându-se, inițial, în conținutul considerentelor împrejurarea și-ar fi exprimat opțiunea de subscriere în cadrul ambelor proceduri de majorare a capitalului social pentru ca în final să se concluzioneze că opțiunea a existat numai pentru faza a II-a, însă nu poate fi luată în considerare, în lipsa dovezii depunerii declarației în termen. Analizând recursul se găsește nefondat. Prima critică se subsumează motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., astfel cum a fost dezvoltată dar, în cauză, nu se poate reține nesocotirea art. 261 C. proc.

civ., deoarece acest text de lege în strânsă corelație cu art. 6 par. 1 din CEDO, obligă instanța să-și motiveze hotărârea, fără a se putea reține prin această obligație că instanța trebuie să facă o analiză concretă și analitică a tuturor argumentelor juridice ale pății care stau la baza motivelor de apel, instanța putând să le grupeze, ceea ce interesează fiind analizarea efectivă a fiecărui motiv de apel, aspect necontestat însă. În această privință, s-a mai invocat, în finalul cererii de recurs și subsumat aceluiași motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

și caracterul contradictoriu al motivelor hotărârii dar, din perspectiva cerințelor acestui text de lege, pentru a i se fi putut, astfel, reține incidența, trebuie arătat că între considerente și soluția pronunțată nu există nicio contradicție, potrivit unei analize logico juridice, rezultând că ceea ce a avut în vedere instanța de apel este faptul nedovedirii subscrierii în termen la una dintre fazele de majorare a capitalului social, cu consecința neluării în considerare. În privința criticilor subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a invocat faptul că există la dosar dovada subscrierii or, din dezvoltarea acestei critici rezultă că raportarea recurentului-reclamant la pretinsa încălcare a textelor de lege care reglementează dreptul de preferință s-a făcut numai din perspectiva neanalizării corespunzătoare a probelor, fără a se arăta în concret, în ce ar fi constat încălcarea legii.

Analizarea probelor este atributul instanței de apel ca instanță devolutivă și nu al instanței de recurs, care este o instanță de control judiciar, care are ca obiectiv analizarea legalității hotărârii din perspectiva textelor de lege pretins a fi încălcate. Cât privește participarea unor terți la acțiunea de subscriere, aceasta s-a menținut tocmai în considerarea reținerii faptului nesubscrierii acțiunilor în termen, de către acționari. Așa fiind, recursul este nefondat și în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul I.A. împotriva deciziei comerciale nr. 483 din 18 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2010.