ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1167/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1167/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Prin cererea de chemare în

judecată înregistrată la data de 7 octombrie 2008, reclamantul I.A. a chemat în

judecată pe pârâta SC A.P. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța

să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 2 din 20 august 2008 a administratorului unic al societății pârâte, pentru cauză ilicită și încălcarea legii.

În motivare a arătat că în

intervalul de câteva luni de la înființare societatea pârâtă nu a trecut la

exercitarea obiectului de activitate, în schimb a suferit mai multe modificări.

Astfel, prin decizia nr. 1 din 4 aprilie 2008 a administratorului unic s-a hotărât prima majorare de capital social, în condițiile în care nici nu se publicase

încheierea judecătorului delegat prin care se autoriza constituirea societății.

Înainte ca prima procedură de majorare a capitalului social să se fi finalizat

prin publicarea în Monitorul Oficial a noii structuri a capitalului social, în

M. Of. nr. 2807 din 21 mai 2008 s-a publicat convocarea adunării generale a

acționarilor pentru data de 22/23 iunie 2008. În temeiul hotărârii adoptate în

data de 23 iunie 2008 s-a parcurs procedura de majorare capital, care a fost

finalizată prin decizia nr. 2 din 20 august 2008 a administratorului unic al societății pârâte.

Reclamantul susține că decizia nr. 1

din 28 mai 2008 prin care s-a efectuat prima majorare a fost suspendată pe data

de 2 iulie 2008 prin sentința comercială nr. 8143 a Tribunalului București, în conformitate cu art. 133 din Legea nr. 31/1990, scopul majorării

capitalului social fiind străin scopului real al majorării capitalului social

al unei societăți comerciale, în fapt urmărindu-se dobândirea unor active și nu

exercitarea comerțului.

Prin sentința comercială nr. 13218

din 17 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

în dosarul nr. 37011/3/2008, s-a respins, ca nefondată, cererea reclamantului.

Instanța de fond a reținut, în

esență, că art. 114 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care reprezintă temei de

drept al cererii, nu deschide calea procesuală a acțiunii în constatarea nulității

absolute a deciziei atacate, prin care s-a constatat doar rezultatul majorării

de capital efectuată prin Hotărârea AGEA nr. 1 din 23 iunie 2008 (ce face

obiectul dosarului nr. 28311/3/2008, înregistrat pe rolul aceleiași instanțe),

când, prin sentința comercială nr. 14144 din 19 decembrie 2008 acțiunea a fost

respinsă, ca nefondată.

S-a mai reținut că decizia atacată

constituie un act de punere în executare a Hotărârii AGEA nr. 1 din 23 iunie 2008,

acțiunea în anularea acestei hotărâri fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin

sentința comercială nr. 14144 din 19 decembrie 2008.

Astfel, Tribunalul a înlăturat susținerea

reclamantului în sensul că decizia nr. 1/2008 a fost suspendată de instanță

pentru cauza ilicită, în cerere neindicându-se textul de lege ce a fost încălcat.

De asemenea, prima instanță a reținut că decizia atacată s-a adoptat la 28 mai 2008,

iar sentința ale cărei dispoziții s-ar fi încălcat a fost pronunțată abia la 2

iulie 2008, ceea ce exclude cauza ilicită.

Răspunzând criticilor reclamantei,

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 248 din 20

mai 2010 a respins apelul ca nefondat.

În fundamentarea soluției, instanța

de control judiciar a reținut că nu prezintă relevanță împrejurarea că decizia

administratorului unic nr. 1 din 28 mai 2008 era doar înregistrată la Registrul Comerțului și în Registrul acționarilor, nefiind publicată în M.Of. Legea nr. 31/1990

interzice emiterea de noi acțiuni până nu au fost complet plătite cele din emisiunea

precedentă, dispoziție ce a fost respectată în cauză.

Dispozițiile art. 131 alin. (4) din

Legea nr. 31/1990 privesc opozabilitatea față de terți a hotărârilor AGA, or,

apelantul nu este un terț față de actele menționate, fiind acționar în societate,

convocat la respectivele adunări generale.

Deciziile consiliului de administrație

sau ale administratorului unic, date în executarea delegării exercițiului unor

atribuții ale adunării generale a acționărilor sunt, de asemenea, opozabile terților

din momentul îndeplinirii formalităților de publicitate aferente unei hotărâri

a adunării generale, în conformitate cu dispozițiile art. 114 alin. (2) din

Legea nr. 31/1990.

Suspendarea executării deciziei

administratorului unic nr. 1 din 28 mai 2008 s-a dispus de către Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, la data de 2 iulie 2008, adică ulterior

aducerii sale la îndeplinire prin înregistrarea la registrul comerțului (la 18

iunie 2008) și în registrul acționarilor (la 20 iunie 2008), dar și datei de 23

iunie 2008 la care a avut loc adunarea generală extraordinară în cadrul căreia

acționarii SC A.P. SA au adoptat hotărârea al cărui act de executare îl

constituie decizia nr. 2 din 20 august 2008.

S-a considerat că în mod judicios

instanța de fond a reținut că decizia nr. 2 din 20 august 2008 a fost luată de administratorul unic în executarea Hotărârii AGEA nr. 1 din 23 iunie 2008, în

conformitate cu dispozițiile art. 73 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990,

hotărâre a cărei suspendare a fost dispusă de Tribunalul București, secția a

VI-a comercială, abia la 12 septembrie 2008, prin sentința comercială nr. 9099,

aspect pe care, de altfel, apelantul a omis să îl menționeze.

Art. 114 din Legea nr. 31/1990, cu

modificările aduse prin Legea nr. 441/2006, reglementează posibilitatea delegării

de competente de la AGEA către administratori sau directorat, după caz, această

delegare putând fi realizată fie printr-o prevedere în acest sens în actul

constitutiv, fie prin hotărâre specială AGEA luată în acest scop.

Deciziile luate de administratori

ori de către directorat în exercitarea unor atribuțiuni delegate nu se

convertesc în hotărâri ale AGEA, chiar dacă, sub aspectul publicității legale și

al controlului legalității și conformității lor cu actele constitutive legiuitorul

le asimilează hotărârilor, prin prevederea inserată în art. 114 alin. (3) din

Legea nr. 31/1990.

Așadar, legiuitorul a înțeles să

asimileze regimul juridic al deciziilor luate de organele de gestiune în

exercitarea atribuțiilor delegate de AGEA cu cel al hotărârilor luate de AGEA.

Anumite nevoi ale societății

comerciale pot impune necesitatea măririi capitalului social și pot reflecta

dorința acționarilor de a dezvolta activitatea societății sau de a înlătura

unele dificultăți. Hotărârea adunării generale este o manifestare de voință a

societății și exprima voința socială a acționarilor, fiind un act de voință

internă, ce nu poate obliga decât pe acționari, organele societății și funcționării

acesteia. Fiind un act juridic sui generis, poate fi supusă unui control de

legalitate, în condițiile art. 132 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, dar nu și

unui control de oportunitate, instanța de judecată neputând interveni în funcționarea

societății în locul organelor sale.

Prin introducerea art. 136

1

în Legea

nr. 31/1990, invocat, de asemenea, de reclamantul-apelant, s-a urmărit că, în măsura

în care unii acționari dovedesc că hotărârea adunării generale (în speța de față,

prin asimilare, decizia administratorului unic de majorare a capitalului

social) încalcă interesele legitime ale societății, ale unora dintre acționari și/sau

este luata cu rea-credință, instanța de judecată să poată pronunța nulitatea

absolută a respectivei hotărâri. Revine, însă, acelor acționari (cum este cazul

reclamantului) sarcina de a proba asemenea încălcări și de a răsturna prezumția

de bună-credință instituită de art. 1899 alin. (2) C. civ., ceea ce nu s-a întâmplat

în prezenta cauză.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs

reclamantul, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel se pretinde că în mod neîntemeiat au fost

încălcate dispozițiile art. 129 C. proc. civ., întrucât nu i s-au încuviințat

probele solicitate, iar pe de altă parte s-a făcut o interpretare eronată a

dispozițiilor art. 207 din Legea nr. 31/1990, având în vedere lipsa oricărei

activități a societății și a oricărei preocupări pentru realizarea obiectului

de activitate, nu se poate justifica în nici un fel nevoia de a procura fonduri

financiare prin mărirea capitalului social.

Consideră recurentul că ceea ce a supus

controlului judecătoresc a fost măsura în care decizia de majorare a

capitalului social a respectat scopul legal și statutar al unei majorări fiind

o chestiune de legalitate.

Recursul este nefondat.

În cadrul apelului reclamantul-recurent a adus

critici generale privind soluția primei instanțe, solicitând în final, ca probe

în apel doar proba cu înscrisuri, fără să specifice la ce înscrisuri se referă

și fără a mai solicita și proba cu expertiză.

În acest context, invocarea în recurs a

dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. nu poate fi reținută, cât timp instanța de

apel a soluționat cauza răspunzând, punctual, criticilor din apel.

Decizia administratorului unic al intimatei SC A.P.

SA nr. 2 din 20 august 2008, ce face obiectul litigiului de față, nu este una

de sine stătătoare, ci este o decizie care nu face decât să finalizeze hotărârea

de majorare a capitalului social decisă de AGEA A.P. SA prin hotărârea din 23

iunie 2008. Este ceea ce a reținut, în mod just, și instanța de apel: „În

temeiul hotărârii adoptate de AGEA în data de 23 iunie 2008 s-a parcurs

procedura de majorare a capitalului social, care a fost finalizată prin decizia

administratorului unic nr. 2 din 20 august 2008” – fila nr. 5, paragraful al treilea din decizia instanței de apel.

Soarta juridică a deciziei administratorului

unic nr. 2 din 20 august 2008 este deci dependentă de aceea a hotărârii AGEA

din 23 iunie 2008 – motivele de nulitate invocate de I.A. putând eventual viza

hotărârea AGEA de majorare a capitalului social, iar nu decizia ulterioară a

administratorului unic, care nu face decât să se conformeze hotărârii AGEA;

- recurentul I.A. a atacat, cu acțiune în

nulitate, și hotărârea AGEA din 23 iunie 2008 privind majorarea capitalului

social;

- acțiunea în nulitate promovată de I.A.

împotriva hotărârii AGEA din 23 iunie 2008 a fost respinsă irevocabil de instanțele judecătorești, situație în care, ar fi lipsită de orice interes (și de

sens juridic) anularea deciziei administratorului unic nr. 2 din 20 august 2008

în prezentul dosar, dat fiind că oricum majorarea de capital își produce efecte

depline în temeiul hotărârii AGEA din 23 iunie 2008 – hotărâre a cărei

legalitate a fost certificată de instanțele judecătorești prin respingerea

irevocabilă a cererii de anulare formulată de I.A.

Instanța de apel a răspuns, punctual, tuturor

criticilor din cadrul motivelor de apel, reținând legal că:

În temeiul art. 131 LSC, hotărârea AGEA este

obligatorie pentru toți acționarii de la data adoptării ei.

Hotărârea AGEA din 23 iunie 2008 este aceea care

a decis majorarea capitalului social, decizia administratorului unic nr. 2 din 20

august 2008 nefăcând altceva decât să pună în aplicare hotărârea AGEA,

finalizând operațiunea.

„În mod judicios instanța de fond a reținut că

decizia nr. 2 din 20 august 2008 a fost luată de administratorul unic în

executarea Hotărârii AGEA nr. 1 din 23 iunie 2008, în conformitate cu

dispozițiile art. 73 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, hotărâre a cărei

suspendare a fost dispusă de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

abia la 12 septembrie 2008, prin sentința comercială nr. 9099” – deci ulterior

adoptării hotărârii ce face obiectul prezentului litigiu.

În mod legal, primele două instanțe au înlăturat

afirmațiile recurentului referitoare la pretinsa cauză ilicită, acestea neavând

niciun suport.

Potrivit art. 967 alin. (2) C. civ., „cauza este

prezumată până la dovada contrarie”; art. 1899 alin. (2) C. civ. dispune că

„buna-credință se presupune totodată și sarcina probei cade asupra celui ce

alege reaua-credință”. În contra dispozițiilor art. 1169 C. civ., niciuna

dintre împrejurările invocate de recurent nu este de natură să răstoarne cele

două prezumții legale. Dimpotrivă, „argumentele” recurentului pun în lumina

reaua-credință a acestuia, atitudinea șicanatorie și înclinația sa de a inventa

zeci de litigii inutile cu societățile din grupul nostru.

Astfel:

- Hotărârea AGEA nr. 1 din 23 iunie 2008

(finalizată și executată prin decizia administratorului juridic nr. 2/2008) a

fost adoptată cu respectarea dreptului de preferință al tuturor acționarilor

subscrisei, în conformitate cu prevederile art. 216 din Legea nr. 31/1990,

recurentul însuși exercitându-și acest drept și subscriind acțiuni emise în

cadrul operațiunii de majorare de capital. Recurentul și-a exercitat dreptul de

subscriere în cadrul majorării capitalului social aprobate prin hotărârea AGEA

din 23 iunie 2008 și și-a păstrat intactă cota de participare în cadrul

societății, de 24,95%, majorându-și însă numărul de acțiuni deținute de la

336.889 acțiuni la 1.247.737 acțiuni, corespunzător subscrierii efectuate;

- Deși a fost legal convocat la adunarea

generală din 23 iunie 2008, recurentul-reclamant nu a fost prezent la adunare,

nu a luat parte la dezbateri și nu a exercitat drepturile de vot aferente

acțiunilor deținute care i-ar fi permis, în raport de dispozițiile art. 115 alin.

(2) din Legea nr. 31/1990, republicată, să blocheze adoptarea hotărârii AGEA de

majorare a capitalului social din 23 iunie 2008;

- În realitate, criticile formulate de recurent

privesc oportunitatea economică a majorării de capital social aprobate prin

Hotărârea AGEA nr. 1 din 23 iunie 2008 și finalizate prin decizia

administratorului unic nr. 2/2008. După cum a reținut și instanța de apel,

aceste critici exced prevederilor art. 132 din Legea nr. 31/1990 și nu pot face

obiectul cenzurii instanței de judecată, ci numai al cenzurii adunării generale

a societății;

- Toate motivele de nulitate a deciziei

administratorului unic nr. 2/2008 invocate de I.A. au făcut deja obiectul controlului

de legalitate al instanțelor, cu prilejul respingerii irevocabile a cererii de

anulare a hotărârii AGEA din 23 iunie 2008. Administratorii au obligația legală

de a executa hotărârile adunării generale, ceea ce administratorul unic al SC A.P.

SA a și făcut, prin decizia nr. 2/2008, ce face obiectul prezentului litigiu.

De asemenea, în mod legal instanța de apel a

înlăturat afirmațiile recurentului referitoare la pretinsa cauză ilicită,

aceasta neavând nici un suport.

Toate motivele de nulitate a deciziei

administratorului unic nr. 2/2008 invocat de recurent au făcut deja obiectul

contractului de legalitate al instanțelor, cu prilejul respingerii irevocabile

a cererii de anulare a hotărârii AGEA din 23 iunie 2008.

De altfel, administratorii au obligația legală

de a executa hotărârile adunării generale.

Față de cele arătate, văzând dispozițiile art. 312

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul I.A.

împotriva deciziei nr. 248 de la 20 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17 martie

2011.