ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2827/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2827/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă, înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 21

mai 2008, reclamanta SC N.M.D. SRL, în calitate de acționar al SC A.I. SA,

a solicitat, în temeiul art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1998,

modificată, să se constate nulitatea absolută a hotărârilor

nr. 2 și nr. 3 adoptate de A.G.E.A. a societății pârâte SC A.I.

SA la data de 13 februarie 2008.

Potrivit reclamantei, nulitățile care

afectează valabilitatea celor două hotărâri, sunt generate de

încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de art. 117 din

Legea nr. 31/1990, modificată, referitoare la publicarea convocatorului

atât în Monitorul Oficial al României cât și într-un ziar de largă

răspândire în localitatea în care se află sediul

societății, la respectarea termenului de întrunire de 30 zile de la

data publicării, a modului de convocare prin scrisoare recomandată

și a celor care reglementează conținutul convocatorului care

impun menționarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul

dezbaterii.

În același sens reclamanta susține că

hotărârea nr. 3 de majorare a capitalului social a fost adoptată cu

încălcarea dispozițiilor legale incidente operațiunii, respectiv

art. 2201 alin. (3) și ale art. 93 din Legea nr. 31/1990.

La data de 10 decembrie 2008 reclamanta a formulat,

în temeiul art. 57 pct. 3 C. proc. civ. o cerere de introducerea în cauză

a domnului S.M., administratorul societății la data ținerii

adunării din 13 februarie 2008, pentru a răspunde de actele și

faptele săvârșite în perioada cât a îndeplinit această calitate

cu referire la modul în care a fost convocată și

desfășurată A.G.E.A. din 13 februarie 2008, solicitând ca

hotărârea pronunțată să-i fie opozabilă.

Astfel investit, Tribunalul București, secția

comercială, prin Încheierea dată în Camera de Consiliu la data de 3

iunie 2009 a admis excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în

judecată a intervenientului S.M. apreciind că nu sunt îndeplinite

cerințele art. 57 C. proc. civ. pe care reclamanta se întemeiază în

formularea cererii sale. În acest sens tribunalul reține în considerentele

încheierii că potrivit art. 57 C. proc. civ. partea poate chema în

judecată o terță persoană care se pretinde titularul

drepturilor deduse judecății de reclamant și care, în

această calitate, are deschisă calea unui nou litigiu pentru

valorificarea drepturilor sale – ipoteză care nu este îndeplinită în

cauză de vreme ce reclamanta îl cheamă în judecată pe

intervenient în calitate de pârât.

Prin sentința comercială nr. 9049 din data

de 10 iunie 2009, Tribunalul a admis în parte cererea principală

formulată de societatea reclamantă și în consecință a

constatat nulitatea absolută parțială a hotărârii nr. 2 din

13 februarie 2002, respectiv nulitatea deciziilor referitoare la schimbarea

denumirii societății și recodificarea obiectului de activitate.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a

reținut că motivul de nulitate întemeiat pe încălcarea

dispozițiilor legale și statutare care reglementează convocarea

adunării generale, respectiv dispozițiile art. 117 alin. (1) – (7)

din Legea societăților comerciale și ale art. 13.3.1 din actul

constitutiv este justificat numai sub aspectul adoptării unor decizii care

nu au fost menționate pe ordinea de zi a convocatorului respectiv

deciziile de schimbare a denumirii societății și de recodificare

a obiectului de activitate materializate, ca puncte distincte în hotărârea

nr. 2 adoptată la acea dată.

Celelalte aspecte de nulitate, invocate de

reclamantă circumscrise nerespectării dispozițiilor art. 117 din

Legea societăților comerciale au fost găsite neîntemeiate.

Motivul de nulitate constând în luarea

hotărârilor cu încălcarea condițiilor statutare referitoare la

cvorumul necesar pentru ținerea adunării, a fost găsit, de

asemenea neîntemeiat cu motivarea că adunarea generală

extraordinară a fost ținută la a doua convocare, cerința

cvorumului de 1/2 din numărul total de drepturi de vot fiind

respectată, acționarii prezenți deținând un procent de

59,80% din numărul total de drepturi de vot.

Referitor la decizia de majorare a capitalului

social, materializată în hotărârea nr. 3 adoptată de A.G.A. din

data de 13 februarie 2008, tribunalul constată, că încălcarea

dispozițiilor art. 2201 alin. (3) din Legea societăților

comerciale invocată de reclamantă nu se susține, în

condițiile în care majorarea a fost dispusă de adunarea generală

iar dispozițiile pretins încălcate se referă la majorarea

capitalului social de către consiliul de administrație/directorul

împuternicit în acest sens prin actul constitutiv.

Totodată, tribunalul apreciază că

aspectele invocate de reclamantă cu privire la derularea procedurii de

majorare a capitalului social cu încălcarea dispozițiilor art. 93 din

Legea societăților comerciale, vizează modul de executare,

și nu adoptarea hotărârii de majorare cu nerespectarea

dispozițiilor legale.

Sentința pronunțată de tribunal ca

primă instanță a fost apelată de reclamantă și de

societatea pârâtă.

Reclamanta a criticat prin motivele de apel

nerespectarea dispozițiilor legale care reglementează convocarea

adunărilor generale ca măsură de protecție a

acționarilor și de garantare a accesului acționarilor la

informare precum și calificarea greșită a pârâtului S.M. chemat

în judecată în această calitate și nu în cea de intervenient.

Pârâta SC A.I. SA a invocat prin motivele de apel

netemeinicia hotărârii în absența unor probe concludente,

încălcarea normelor de drept substanțial incidente în cauză

și a principiului disponibilității sub aspectul

nulității parțiale a hotărârii nr. 2 apreciind că

instanța nu a fost investită cu o cerere în anularea deciziilor

privind schimbarea denumirii și recodificarea obiectului de activitate.

Prin decizia comercială nr. 33

pronunțată la 25 ianuarie 2010 Curtea de Apel București a admis

ambele apeluri, a desființat sentința comercială

pronunțată de tribunal în primă instanță și a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de

apel a apreciat că în cauză, deși reclamanta a înțeles

să stabilească clar obiectul cererii de chemare în judecată,

respectiv nulitatea absolută a hotărârilor A.G.E.A. nr. 2 și 3

din 13 februarie 2008 pentru neîntrunirea cvorumului necesar, instanța de

fond, potrivit considerentelor și dispozitivului, nu a analizat decât

aspectele de nulitate referitoare la hotărârea nr. 2, omițând să

se pronunțe și cu privire la hotărârea nr. 3, ceea ce în opinia

instanței constituie o încălcare a principiului

disponibilității consacrat de dispozițiile art. 129 alin. (6) C.

proc. civ.

În acest context, instanța apreciază

că necercetarea fondului cauzei potrivit obiectului dedus

judecății impune aplicarea dispozițiilor art. 294 alin. (1) teza

I C. proc. civ. în sensul desființării hotărârii cu trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.

Sub un al doilea aspect, instanța de apel

reține că, introducerea în cauză în calitate de intervenient a

d-lui S.M. în absența unei cereri de intervenție formulată de

parte în temeiul art. 49 C. proc. civ. este greșită și în

același timp constituie o încălcare a principiului

disponibilității în condițiile în care reclamanta a solicitat

introducerea în cauză a administratorului S.M. în calitate de copârât

și nu de intervenient.

Concluzionând, instanța apreciază că

se impune trimiterea spre rejudecare a cauzei, în vederea

soluționării ei în raport de obiectul cererii astfel cum a fost

precizat, și pentru stabilirea calității procesuale a d-lui S.M.

care să-i confere dreptul de a lua parte la judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs la data

de 30 martie 2010, în termen legal pârâta SC A.I. SA, solicitând casarea

hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de

apel.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. susținând

că decizia atacată este lipsită de temei legal, fiind dată

cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., în

condițiile în care prima instanță a judecat cauza pe fond.

Potrivit recurentei în ipoteza în care instanța

de apel a constatat că a fost greșit stabilit cadrul procesual, se

impunea reținerea cauzei spre rejudecare, anulând în tot sau în parte

procedura urmată.

Cu privire la hotărârile adoptate de A.G.E.A.

din data de 13 februarie 2008, recurenta arată că a fost îndeplinit

cvorumul necesar pentru adoptarea lor legală fiind prezenți

acționarii reprezentând 59,8064% din capitalul social.

Înalta Curte verificând în cadrul controlului de

legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate subsumate

motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată că

recursul este fondat.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. vizează aplicarea greșită a legii de către

instanțele anterioare prin încălcarea unor norme de drept

substanțial sau procedural.

Recurenta își argumentează aplicarea

acestui motiv cu referire la dispozițiile art. 297 C. proc. civ. cuprinse

în capitolul II din Titlul IV - „Judecarea apelului”, dispoziții pe care

instanța de apel își întemeiază soluția de desființare

a sentinței pronunțate de prima instanță cu trimiterea

cauzei spre rejudecare.

După art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ. „în

cazul în care se constată că, în mod greșit, prima

instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea

fondului . instanța de apel va desființa hotărârea atacată

și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe”.

În cauză instanța de apel a considerat

că se află în ipoteza reglementată de art. 297 alin. (1) teza I C.

proc. civ. deoarece prima instanță nu a examinat și

hotărârea A.G.E.A. nr. 3 care a făcut obiectul acțiunii în

anulare.

Examinând regularitatea hotărârii primei

instanțe cu privire la pretențiile deduse judecății și

soluția adoptată prin prisma dispozițiilor art. 261 C. proc.

civ. Înalta Curte constată că aprecierea instanței de apel cu

privire la neantamarea fondului cauzei este lipsită de orice fundament

legal.

Soluția adoptată de prima

instanță de admitere în parte a acțiunii introductive și de

constatare a nulității absolute parțiale a hotărârii nr. 2

din 13 februarie 2009 – potrivit dispozitivului sentinței care

îndeplinește întrutotul exigențele impuse de art. 261 pct. 6 C. proc.

civ. reprezentând, din punct de vedere al tehnicii de redactare, soluția

adoptată pe fondul acțiunii în anulare a celor două

hotărâri ce au făcut obiectul cererii, este explicitată în

considerentele hotărârii, ample, clare, pertinente, complete și

logice în expunerea raționamentelor juridice, între dispozitivul

sentinței și considerente fiind o deplină concordanță.

În preambulul acestor considerente instanța

precizează in terminis conținutul deciziile A.G.E.A. din data de 13

februarie 2008 materializate prin cele două hotărâri nr. 2 și 3

ce fac obiectul acțiunii în anulare, examinând distinct fiecare motiv de

nulitate invocat de reclamantă vizând încălcarea dispozițiilor art.

117 alin. (1) – (7) din Legea societăților comerciale.

Cu privire la hotărârea nr. 3 de majorare a

capitalului social, încălcările invocate, respectiv art. 2201 alin.

(3) și art. 93 din Legea societăților comerciale sunt analizate

și constatate ca fiind neîntemeiate.

Rezultă așadar, cu evidență, din

verificarea sentinței că soluția adoptată astfel cum a fost

motivată reprezintă o judecată pe fondul cererii, iar imputarea

de către instanța de apel a omisiunii examinării hotărârii nr.

3, este total nejustificată.

Cu privire la cererea de chemare în judecată a

altei persoane, formulată de către reclamantă și

întemeiată pe dispozițiile art. 57 alin. (3) C. proc. civ. pe care

prima instanță o respinge ca inadmisibilă, instanța de apel

apreciază că cel chemat în judecată de reclamantă a

dobândit calitatea de pârât, față de motivarea cererii și nu

calitatea de intervenient, stabilită de prima instanță, ceea ce

ar semnifica o încălcare a principiului disponibilității.

Această argumentare este străină de dispozițiile

legale incidente - cuprinse în secțiunea a II-a Titlul I C. proc. civ. –art.

57 – art. 59 referitor la chemarea în judecată a altor persoane.

Potrivit art. 58 cel chemat în judecată de

oricare dintre părțile din proces în temeiul art. 57 C. proc. civ.,

dobândește calitatea de intervenient în interes propriu iar hotărârea

îi este opozabilă.

Stabilind calitatea de intervenient a terțului

chemat în judecată de reclamanta în temeiul art. 57 C. proc. civ., prima

instanță a procedat în mod legal.

Specific acestei forme de intervenție forțată

este faptul că terțul ar putea pretinde aceleași drepturi ca

reclamantul și prin urmare terțul astfel introdus nu poate avea

niciodată poziția procesuală a pârâtului.

Aceste chestiuni, impuneau însă o verificare a

admisibilității cererii de chemare în judecată formulată de

reclamantă și a argumentelor primei instanțe în justificarea

soluției de respingere a cererii, aspecte pe care însă instanța

de apel nu le analizează oprindu-se la stabilirea calității

celui chemat în judecată în temeiul art. 57 C. proc. civ. și statuând

în mod greșit că terțul chemat în judecată dobândește

calitatea de pârât.

În alte cuvinte, nu rezultă din considerentele deciziei

instanței de apel rațiunile pentru care cererea de chemare în

judecată a terțului, astfel cum a fost motivată, este

admisibilă, ipoteza în care adoptarea soluției de către

instanța de apel impunea și o analiză juridică din

perspectiva art. 297 teza a II-a C. proc. civ. alin. ultim.

Pentru rațiunile mai sus

înfățișate, Înalta Curte, constatând că instanța de

apel cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 297 alin. (1)

teza I a desființat hotărârea primei instanțe, va admite

prezentul recurs și în baza art. 312 alin. (3) și va casa decizia

atacată cu trimiterea cauzei în vederea soluționării apelului,

la aceiași instanță Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC A.I. SA București

împotriva deciziei nr. 33 din 25 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o

casează și trimite cauza în vederea soluționării apelului

declarat de reclamanta SC N.M.D. SRL Tulcea și pârâta SC A.I. SA București

împotriva sentinței nr. 9049 din 10 iunie 2009 a Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, aceleiași instanțe,

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2010.