ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2827/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 21 mai 2008, reclamanta SC N.M.D. SRL, în calitate de acționar al SC A.I. SA, a solicitat, în temeiul art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1998, modificată, să se constate nulitatea absolută a hotărârilor nr. 2 și nr. 3 adoptate de A.G.E.A. a societății pârâte SC A.I.

SA la data de 13 februarie 2008. Potrivit reclamantei, nulitățile care afectează valabilitatea celor două hotărâri, sunt generate de încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de art. 117 din Legea nr. 31/1990, modificată, referitoare la publicarea convocatorului atât în Monitorul Oficial al României cât și într-un ziar de largă răspândire în localitatea în care se află sediul societății, la respectarea termenului de întrunire de 30 zile de la data publicării, a modului de convocare prin scrisoare recomandată și a celor care reglementează conținutul convocatorului care impun menționarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterii. În același sens reclamanta susține că hotărârea nr. 3 de majorare a capitalului social a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor legale incidente operațiunii, respectiv art. 2201 alin. (3) și ale art. 93 din Legea nr. 31/1990.

La data de 10 decembrie 2008 reclamanta a formulat, în temeiul art. 57 pct. 3 C. proc. civ. o cerere de introducerea în cauză a domnului S.M., administratorul societății la data ținerii adunării din 13 februarie 2008, pentru a răspunde de actele și faptele săvârșite în perioada cât a îndeplinit această calitate cu referire la modul în care a fost convocată și desfășurată A.G.E.A. din 13 februarie 2008, solicitând ca hotărârea pronunțată să-i fie opozabilă. Astfel investit, Tribunalul București, secția comercială, prin Încheierea dată în Camera de Consiliu la data de 3 iunie 2009 a admis excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată a intervenientului S.M. apreciind că nu sunt îndeplinite cerințele art. 57 C. proc.

civ. pe care reclamanta se întemeiază în formularea cererii sale. În acest sens tribunalul reține în considerentele încheierii că potrivit art. 57 C. proc. civ. partea poate chema în judecată o terță persoană care se pretinde titularul drepturilor deduse judecății de reclamant și care, în această calitate, are deschisă calea unui nou litigiu pentru valorificarea drepturilor sale – ipoteză care nu este îndeplinită în cauză de vreme ce reclamanta îl cheamă în judecată pe intervenient în calitate de pârât. Prin sentința comercială nr. 9049 din data de 10 iunie 2009, Tribunalul a admis în parte cererea principală formulată de societatea reclamantă și în consecință a constatat nulitatea absolută parțială a hotărârii nr. 2 din 13 februarie 2002, respectiv nulitatea deciziilor referitoare la schimbarea denumirii societății și recodificarea obiectului de activitate.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut că motivul de nulitate întemeiat pe încălcarea dispozițiilor legale și statutare care reglementează convocarea adunării generale, respectiv dispozițiile art. 117 alin. (1) – (7) din Legea societăților comerciale și ale art. 13.3.1 din actul constitutiv este justificat numai sub aspectul adoptării unor decizii care nu au fost menționate pe ordinea de zi a convocatorului respectiv deciziile de schimbare a denumirii societății și de recodificare a obiectului de activitate materializate, ca puncte distincte în hotărârea nr. 2 adoptată la acea dată. Celelalte aspecte de nulitate, invocate de reclamantă circumscrise nerespectării dispozițiilor art. 117 din Legea societăților comerciale au fost găsite neîntemeiate.

Motivul de nulitate constând în luarea hotărârilor cu încălcarea condițiilor statutare referitoare la cvorumul necesar pentru ținerea adunării, a fost găsit, de asemenea neîntemeiat cu motivarea că adunarea generală extraordinară a fost ținută la a doua convocare, cerința cvorumului de 1/2 din numărul total de drepturi de vot fiind respectată, acționarii prezenți deținând un procent de 59,80% din numărul total de drepturi de vot. Referitor la decizia de majorare a capitalului social, materializată în hotărârea nr. 3 adoptată de A.G.A. din data de 13 februarie 2008, tribunalul constată, că încălcarea dispozițiilor art. 2201 alin. (3) din Legea societăților comerciale invocată de reclamantă nu se susține, în condițiile în care majorarea a fost dispusă de adunarea generală iar dispozițiile pretins încălcate se referă la majorarea capitalului social de către consiliul de administrație/directorul împuternicit în acest sens prin actul constitutiv.

Totodată, tribunalul apreciază că aspectele invocate de reclamantă cu privire la derularea procedurii de majorare a capitalului social cu încălcarea dispozițiilor art. 93 din Legea societăților comerciale, vizează modul de executare, și nu adoptarea hotărârii de majorare cu nerespectarea dispozițiilor legale. Sentința pronunțată de tribunal ca primă instanță a fost apelată de reclamantă și de societatea pârâtă. Reclamanta a criticat prin motivele de apel nerespectarea dispozițiilor legale care reglementează convocarea adunărilor generale ca măsură de protecție a acționarilor și de garantare a accesului acționarilor la informare precum și calificarea greșită a pârâtului S.M. chemat în judecată în această calitate și nu în cea de intervenient.

Pârâta SC A.I. SA a invocat prin motivele de apel netemeinicia hotărârii în absența unor probe concludente, încălcarea normelor de drept substanțial incidente în cauză și a principiului disponibilității sub aspectul nulității parțiale a hotărârii nr. 2 apreciind că instanța nu a fost investită cu o cerere în anularea deciziilor privind schimbarea denumirii și recodificarea obiectului de activitate. Prin decizia comercială nr. 33 pronunțată la 25 ianuarie 2010 Curtea de Apel București a admis ambele apeluri, a desființat sentința comercială pronunțată de tribunal în primă instanță și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a apreciat că în cauză, deși reclamanta a înțeles să stabilească clar obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv nulitatea absolută a hotărârilor A.G.E.A.

nr. 2 și 3 din 13 februarie 2008 pentru neîntrunirea cvorumului necesar, instanța de fond, potrivit considerentelor și dispozitivului, nu a analizat decât aspectele de nulitate referitoare la hotărârea nr. 2, omițând să se pronunțe și cu privire la hotărârea nr. 3, ceea ce în opinia instanței constituie o încălcare a principiului disponibilității consacrat de dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. În acest context, instanța apreciază că necercetarea fondului cauzei potrivit obiectului dedus judecății impune aplicarea dispozițiilor art. 294 alin. (1) teza I C. proc. civ. în sensul desființării hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță. Sub un al doilea aspect, instanța de apel reține că, introducerea în cauză în calitate de intervenient a d-lui S.M.

în absența unei cereri de intervenție formulată de parte în temeiul art. 49 C. proc. civ. este greșită și în același timp constituie o încălcare a principiului disponibilității în condițiile în care reclamanta a solicitat introducerea în cauză a administratorului S.M. în calitate de copârât și nu de intervenient. Concluzionând, instanța apreciază că se impune trimiterea spre rejudecare a cauzei, în vederea soluționării ei în raport de obiectul cererii astfel cum a fost precizat, și pentru stabilirea calității procesuale a d-lui S.M. care să-i confere dreptul de a lua parte la judecată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs la data de 30 martie 2010, în termen legal pârâta SC A.I. SA, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. susținând că decizia atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., în condițiile în care prima instanță a judecat cauza pe fond. Potrivit recurentei în ipoteza în care instanța de apel a constatat că a fost greșit stabilit cadrul procesual, se impunea reținerea cauzei spre rejudecare, anulând în tot sau în parte procedura urmată. Cu privire la hotărârile adoptate de A.G.E.A. din data de 13 februarie 2008, recurenta arată că a fost îndeplinit cvorumul necesar pentru adoptarea lor legală fiind prezenți acționarii reprezentând 59,8064% din capitalul social.

Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate subsumate motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată că recursul este fondat. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează aplicarea greșită a legii de către instanțele anterioare prin încălcarea unor norme de drept substanțial sau procedural. Recurenta își argumentează aplicarea acestui motiv cu referire la dispozițiile art. 297 C. proc. civ. cuprinse în capitolul II din Titlul IV - „Judecarea apelului”, dispoziții pe care instanța de apel își întemeiază soluția de desființare a sentinței pronunțate de prima instanță cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

După art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ. „în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului . instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe”. În cauză instanța de apel a considerat că se află în ipoteza reglementată de art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ. deoarece prima instanță nu a examinat și hotărârea A.G.E.A. nr. 3 care a făcut obiectul acțiunii în anulare. Examinând regularitatea hotărârii primei instanțe cu privire la pretențiile deduse judecății și soluția adoptată prin prisma dispozițiilor art. 261 C. proc. civ. Înalta Curte constată că aprecierea instanței de apel cu privire la neantamarea fondului cauzei este lipsită de orice fundament legal.

Soluția adoptată de prima instanță de admitere în parte a acțiunii introductive și de constatare a nulității absolute parțiale a hotărârii nr. 2 din 13 februarie 2009 – potrivit dispozitivului sentinței care îndeplinește întrutotul exigențele impuse de art. 261 pct. 6 C. proc. civ. reprezentând, din punct de vedere al tehnicii de redactare, soluția adoptată pe fondul acțiunii în anulare a celor două hotărâri ce au făcut obiectul cererii, este explicitată în considerentele hotărârii, ample, clare, pertinente, complete și logice în expunerea raționamentelor juridice, între dispozitivul sentinței și considerente fiind o deplină concordanță. În preambulul acestor considerente instanța precizează in terminis conținutul deciziile A.G.E.A.

din data de 13 februarie 2008 materializate prin cele două hotărâri nr. 2 și 3 ce fac obiectul acțiunii în anulare, examinând distinct fiecare motiv de nulitate invocat de reclamantă vizând încălcarea dispozițiilor art. 117 alin. (1) – (7) din Legea societăților comerciale. Cu privire la hotărârea nr. 3 de majorare a capitalului social, încălcările invocate, respectiv art. 2201 alin. (3) și art. 93 din Legea societăților comerciale sunt analizate și constatate ca fiind neîntemeiate. Rezultă așadar, cu evidență, din verificarea sentinței că soluția adoptată astfel cum a fost motivată reprezintă o judecată pe fondul cererii, iar imputarea de către instanța de apel a omisiunii examinării hotărârii nr. 3, este total nejustificată.

Cu privire la cererea de chemare în judecată a altei persoane, formulată de către reclamantă și întemeiată pe dispozițiile art. 57 alin. (3) C. proc. civ. pe care prima instanță o respinge ca inadmisibilă, instanța de apel apreciază că cel chemat în judecată de reclamantă a dobândit calitatea de pârât, față de motivarea cererii și nu calitatea de intervenient, stabilită de prima instanță, ceea ce ar semnifica o încălcare a principiului disponibilității. Această argumentare este străină de dispozițiile legale incidente - cuprinse în secțiunea a II-a Titlul I C. proc. civ. –art. 57 – art. 59 referitor la chemarea în judecată a altor persoane. Potrivit art. 58 cel chemat în judecată de oricare dintre părțile din proces în temeiul art. 57 C. proc.

civ., dobândește calitatea de intervenient în interes propriu iar hotărârea îi este opozabilă. Stabilind calitatea de intervenient a terțului chemat în judecată de reclamanta în temeiul art. 57 C. proc. civ., prima instanță a procedat în mod legal. Specific acestei forme de intervenție forțată este faptul că terțul ar putea pretinde aceleași drepturi ca reclamantul și prin urmare terțul astfel introdus nu poate avea niciodată poziția procesuală a pârâtului. Aceste chestiuni, impuneau însă o verificare a admisibilității cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă și a argumentelor primei instanțe în justificarea soluției de respingere a cererii, aspecte pe care însă instanța de apel nu le analizează oprindu-se la stabilirea calității celui chemat în judecată în temeiul art. 57 C. proc.

civ. și statuând în mod greșit că terțul chemat în judecată dobândește calitatea de pârât. În alte cuvinte, nu rezultă din considerentele deciziei instanței de apel rațiunile pentru care cererea de chemare în judecată a terțului, astfel cum a fost motivată, este admisibilă, ipoteza în care adoptarea soluției de către instanța de apel impunea și o analiză juridică din perspectiva art. 297 teza a II-a C. proc. civ. alin. ultim. Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, constatând că instanța de apel cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 297 alin. (1) teza I a desființat hotărârea primei instanțe, va admite prezentul recurs și în baza art. 312 alin. (3) și va casa decizia atacată cu trimiterea cauzei în vederea soluționării apelului, la aceiași instanță Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC A.I. SA București împotriva deciziei nr. 33 din 25 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o casează și trimite cauza în vederea soluționării apelului declarat de reclamanta SC N.M.D. SRL Tulcea și pârâta SC A.I. SA București împotriva sentinței nr. 9049 din 10 iunie 2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, aceleiași instanțe, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2010.