ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1095/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1095/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 25 octombrie 2006, reclamanta A.V.A.S. București a chemat în judecată pe pârâta SC R. SA București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr. 2 din 8 septembrie 2006 a A.G.E.A. din societatea pârâtă. Prin sentința comercială nr. 1086 din 25 ianuarie 2007, Tribunalul București a respins, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei și a lipsei de interes iar, pe fond, a fost admisă acțiunea reclamantei și s-a dispus anularea hotărârii A.G.E.A. nr. 2/2006 de la pârâta SC R. SA București. Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 362 din 12 septembrie 2007, a admis apelul pârâtei, a modificat, în parte, sentința comercială de mai sus, în sensul că, a respins acțiunea de anulare a hotărârii A.G.E.A.
nr. 2 din 8 septembrie 2006, ca nefondată și a menținut restul dispozițiilor privind respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantei. Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești, reclamanta A.V.A.S. București a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând, în esență, respingerea apelului pârâtei și menținerea soluției instanței de fond, întrucât s-au aplicat greșit dispozițiile art. 207 din Legea nr. 31/1990, privind procedeul de utilizat pentru reducerea capitalului social, și art. 117 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind termenul de publicare al convocatorului adunării generale. Recursul reclamantei este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Din examinarea susținerilor pe care reclamanta le face prin recursul de față, în raport de probatoriile administrate în cauză, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pe care se întemeiază calea de atac de față. În speță, se constată că potrivit ordinii de zi a A.G.E.A. din 8 septembrie 2006, diminuarea capitalului social al pârâtei era consecința unor hotărâri A.G.A. luate de pârâtă anterior, cu respectarea condițiilor legale, necontestate în niciun fel, situație ce a fost corect reținută de instanța de apel ca putând fi inclusă în dispozițiile art. 207 lit. c) din Legea societăților comerciale nr. 31/1990, republicată. În această situație nu poate fi primită susținerea reclamantei că nu ar fi fost menționat procedeul utilizat pentru reducerea capitalului social, ca temei al anulării hotărârii A.G.E.A.
atacată prin acțiunea de față. În ceea ce privește termenul de publicare al convocatorului A.G.E.A. a cărei anulare s-a cerut, trebuie reținut că instanța de apel face o corectă aplicațiune a termenului de 15 zile prevăzut de art. 117 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, având în vedere că pârâta este societate comercială închisă. În consecință, cum pârâta a fost declarată societate de tip închis prin hotărârea A.G.E.A. din 21 martie 2002, nu poate fi reținut ca fiind aplicabil termenul de 25 de zile de publicare a Convocatorului prevăzut de Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006, cum eronat susține reclamanta - recurentă. În această situație, nefiind întrunite condițiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, corect instanța de apel a respins cererea reclamantei de a se anula hotărârea A.G.E.A.
nr. 2 din 8 septembrie 2006 a pârâtei, astfel că, recursul reclamantei se privește ca nefondat și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 362 din 12 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.