ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2662/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului București la data de 6 iulie 2006, precizată la data de 7 noiembrie 2006, reclamanta CNCF C.F.R. SA a chemat în judecată pe pârâta SC L.S.L.F.S. SA solicitând ca aceasta să fie obligată la majorarea capitalului social cu valoarea bunurilor ce constituie aportul în natură adus de reclamantă la capitalul social și la plata daunelor cominatorii de 5.000 Ron pe zi de întârziere până la realizarea efectivă a majorării capitalului social. Secția a VI-a comercială a Tribunalului București, prin sentința comercială nr. 5093, pronunțată la data de 13 aprilie 2007, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă ca și cererea reclamantei, ca fiind neîntemeiate.

Spre a hotărî astfel Tribunalul a reținut, în soluționarea excepției, că, față de data privatizării societății pârâte, în luna octombrie 2003, acțiunea reclamantei este introdusă în termenul de prescripție de 3 ani, conform art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, iar, în soluționarea fondului cererii dedusă judecății, că reclamanta, deși acționar unic al societății pârâte, nu a procedat la majorarea capitalului social cu valoarea bunurilor aportate în termenele prevăzute de H.G. nr. 887/2001 până la privatizarea acesteia. Apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței Tribunalului cu motivarea că prima instanță a reținut greșit că majorarea capitalului social era în sarcina reclamantei, în calitate de acționar unic, potrivit art. 2 alin. (5) din H.G.

nr. 887/2001 a fost respins, ca nefondat, cu consecința obligării apelantei să plătească intimatei cheltuielile de judecată în cuantum de 6.088,99 ron de Secția a V-a comercială a Curții de Apel București prin decizia comercială nr. 576, pronunțată la data de 21 noiembrie 2007. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel, raportând criticile apelantei actelor și lucrărilor dosarului, a reținut, în principal, că instanța de fond reținând că majorarea capitalului social trebuia realizată de reclamantă în termenele prevăzute de aceste prevederi, a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (5) din H.G. nr. 887/2001. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta - reclamantă invocând, în drept, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În motivarea recursului, s-a arătat, în esență, că decizia atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului, celor ale H.G. nr. 887/2001 privind înființarea unor filiale ale CNCF C.F.R. SA și celor ale art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reținându-se, greșit, că majorarea capitalului social trebuia realizată de reclamantă și acordându-se cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat în cuantum nepotrivit de mare, față de valoarea pricinii și față de munca prestată de acesta. Recursul este nefondat. Astfel, prin H.G. nr. 887 din 13 septembrie 2001 s-a decis înființarea unei filiale ale CNCF C.F.R. SA printre care figurează și societatea pârâtă, având ca acționar unic pe reclamantă, stabilindu-se prin art. 7 alin. (2) din statutul – cadru că participațiile la capitalul social inițial al societății sunt subscrise și integral vărsate la data înființării de către acționarul unic.

Potrivit art. 2 alin. (5) din H.G. nr. 887/2001 efectuarea aporturilor de către CNCF C.F.R. SA trebuia făcută pe bază de protocol, care urma să fie încheiat în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a acestei hotărâri, iar dacă valoarea capitalului social, stabilită prin acest protocol, va fi diferită de cea prevăzută în anexa hotărârii, se va solicita Registrului Comerțului rectificarea cuvenită, potrivit legii, în termen de 30 de zile de la semnarea protocolului pe baza aprobării adunării generale a acționarilor, rectificare, care, în contextul precitatului act normativ, se referă la majorarea sau la reducerea capitalului social, după caz, și care urma a se efectua în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990, respectiv, prin hotărârea adunării generale a acționarilor.

Rezultă așadar că obligația de „rectificare”, a capitalului social, prevăzută la art. 2 alin. (5) din H.G. nr. 887/2001, ce constituie cauza acțiunii dedusă judecății, se afla în sarcina recurentei - reclamante, acționar unic al societății intimate, înființată prin acest act normativ, și nicidecum în sarcina intimatei - pârâte, fiind lipsite de relevanță, în speță, prevederile art. 1 din Legea nr. 26/1990. Este de observat că instanța de apel a acordat cheltuielile de judecată cu respectarea cerințelor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., iar alin. (3) al acestui text legal instituie doar dreptul și nu obligația judecătorilor de a mări sau de a micșora onorariile avocaților, așa încât nu se poate reține că neexercitarea acestui drept echivalează cu încălcarea dispozițiilor ce îl prevăd.

Așa fiind, constatând că motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsește incidența în cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. va respinge recursul declarat împotriva deciziei instanței de apel. Reținând culpa procesuală a recurentei, Înalta Curte o va obliga, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., să plătească intimatei cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat, astfel cum aceasta a solicitat și dovedit prin înscrisurile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta CNCF C.F.R. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 576 din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta - reclamantă să plătească intimatei - pârâte SC L.S.L.F.S. SA București suma de 4.343,38 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2008.