ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2983/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2983/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Prin cererea

înregistrata la data de 28 aprilie 2009, sub nr. 1806/107/2009 pe rolul

Tribunalului Alba, reclamanta SC C.S. SA, a chemat în judecată pe pârâta SC

C.M. SA solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să o oblige pe

pârâtă la următoarele:

pierderea înregistrata de asocierea în participațiune între SC C.S. SA și SC C.M.

SA în perioada 1 ianuarie 2008 - 3 martie 2008 respectiv suma de 110165,59 lei

reprezentând cota de 79% care-i revine din contractul 1612 din 24 aprilie 2003

și actul adițional nr. 1 din 31 decembrie 2007;

de pierdere de 21% transmisă către reclamanta prin acțiuni ilegale respectiv:

transmiterea de amortismente și taxe locale pentru spațiile de cazare - deși

acestea erau în conservare, efectuarea de asigurări pentru mijloace auto care

nu erau solicitate de pârâtă pentru o perioadă mai mare decât cea a

contractului - 6 luni ș.a. în sumă de 29284,53 lei;

de 70 000 lei reprezentând cheltuieli de conservare a spațiilor de cazare

efectuate de reclamanta în perioada ianuarie – martie 2008 (pază, energie

electrică, energie termică, materiale și cheltuieli indirecte);

de 332 515,69 lei reprezentând cheltuieli de conservare a bunurilor asocierii

în perioada 01 aprilie 2008-01 aprilie 2009 conform anexei 1 la prezenta cerere

(adresă de înaintare,factură servicii, adresă refuz acceptare factură).

în valoare de 500.000 lei.

Prin întâmpinarea

formulata, pârâta SC C.M. SA, a invocat, în principal, excepția prematurei exercitări

a acțiunii, învederând că reclamanta nu a făcut dovada invitării ei la

conciliere directă, în sensul prevederilor art. 720

1

C. proc. civ., notificările

anexate cererii introductive nereprezentând o invitație la conciliere directă,

punerea în întârziere nefiind obligatorie în materie comerciala.

Pe fondul cauzei a

solicitat respingerea acțiunii, ca lipsită de temei și, obligarea reclamantei la

plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a formulat cerere

reconvențională

,

prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 639.747,04

lei reprezentând :

- 305.500,00 lei,

suma datorata potrivit art. 13 si art. 20 din Contractul de asociere în participațiune,

- 75.395,36 lei,

reprezentând energie electrică consumată la activele aflate în asocierea în

participație, pentru perioada 01 aprilie 2008-30 aprilie 2009;

- 163.865,34 lei,

reprezentând cheltuieli lunare cu amortizarea și mijloace fixe aflate în

asocierea în participațiune, pentru perioada 01 aprilie 2008-30 aprilie 2009,

- 88.946,50 lei,

reprezentând impozit pe clădiri, achitat pentru activele aflate în asociere,

aferent perioadei 01 aprilie 2008-30 aprilie 2009;

- 6039,84 lei taxe

teren pentru terenurile aferente clădirilor aflate în asociere, pentru perioada

01 aprilie 2008-30 aprilie 2009.

Prin întâmpinarea

formulată la cererea reconvențională, prin administrator judiciar L.I.I.I.P.U.R.L.,

reclamanta-pârâtă

a

invocat excepția prematurei exercitări a acesteia, pentru nerespectarea

procedurii reglementate de art. 720

1

C. proc. civ., iar pe fond a

solicitat respingerea cererii reconvenționale, susținând, în esență, că pretențiile

solicitate reconvențional vizează o perioadă ulterioară încetării între părți a

contractului de asociere în participațiune nr. 1612 din 24 aprilie 2003.

Prin întâmpinarea

formulată la cererea reconvențională, prin administrator social

H.T.V., reclamanta-pârâtă

a solicitat suspendarea judecații, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006,

argumentând că pârâta-reclamantă se află în insolvență.

A fost invocată și

excepția prematurei exercitări a cererii reconvenționale, pentru neîndeplinirea

procedurii de conciliere directă, în sensul prevederilor art. 720

1

C.

proc. civ.

Prin încheierea din 25

noiembrie 2009, (fl.296Vol.I), s-a dispus disjungerea cererii reconvenționale,

formulată de SC C.M. SA și înregistrarea acesteia într-un dosar nou, a cărui judecată

a fost suspendată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Prin sentința comercială nr. 383/COM

din 16 iunie 2010 a Tribunalului Alba, secția comercială și contencios administrativ,

a fost respinsă excepția prematurei exercitări a acțiunii invocată de către

pârâtă, s-a admis, în parte, acțiunea precizată formulată de către reclamantă

și a fost obligată pârâta la plata următoarelor sume: 83790,46 lei –

reprezentând pierderea înregistrată de asocierea în participațiune între părți

în perioada 1 ianuarie 2008 – 31 martie 2008, conform cotei de 79% care-i

revine pârâtei; 7011,11 lei – reprezentând cota de 21% din pierderea transmisă

de pârâtă către reclamantă prin acțiuni ilegale; 301188,27 lei – reprezentând

cheltuieli de conservare a bunurilor din asociere suportate de reclamantă în

perioada 1 aprilie 2008 – 1 aprilie 2009.

A fost respinsă cererea

reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de conservare a

spațiilor de cazare, efectuate în perioada ianuarie – martie 2008, respectiv la

plata de daune-interese.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Chiar

daca formal, nu s-a respectat întru totul procedura reglementată de art. 720

1

C. proc. civ., notificările nr. 198 din 08 aprilie 2009, 196 din 08 aprilie 2009,

401 din 20 martie 2008, precum și somația nr. 339 din 27 februarie 2008, depuse

la fl.4-14 ale dosarului cauzei, au avut rolul de a înștiința pârâta asupra

defectuoasei derulări a raporturilor juridice obligaționale derivând din

contractul de asociere în participațiune.

În

plus, în condițiile în care, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta

s-a opus admiterii cererii introductive, nu se mai poate susține că scopul

prevederilor art. 720

1

C. proc. civ., privind încercarea soluționării

litigiului prin conciliere directă, ar fi fost atins în cauză.

Pe fond, s-a reținut că

la data de 24 aprilie

2003, între reclamanta SC C.S. SA și pârâta SC C.M. SA, ambele in calitate de

asociați s-a încheiat contractul de asociere în participațiune nr. 1612 din 24

aprilie 2003, reclamantei revenindu-i, potrivit art. 13, cota de participare de

10%, la împărțirea rezultatelor obținute (venituri, cheltuieli, profit), iar pârâtei,

o cota de 90 %.

Prin acte adiționale succesive a

fost prelungită durata contractului, prin actul adițional nr. 1 din 31

decembrie 2007, aceasta fiind prelungită până la data de 31 martie 2008, pentru

activitățile strict necesare desfășurării activității SC C.M. SA și asocierii, în

condiții de eficiență, cu mențiunea că, activitatea de cantină și hotelieră, va

intra în regim de conservare până la finalizarea procesului de privatizare.

De asemenea, pe parcursul derulării

raporturilor juridice obligaționale derivând din contractul de asociere, cotele

de participare la beneficii și pierderi au fost modificate astfel: de la 10% la

21% pentru reclamanta SC C.S. SA, respectiv de la 90%, la 79%, pentru pârâtă.

Referitor la clauza inserată în

art. 13 din contractul de asociere în participațiune încheiat între părți,

potrivit căreia, cota de participare convenită la împărțirea rezultatelor obținute

era 90% pentru pârâtă, (actualmente 79%), dar nu mai puțin de 235 lei milioane

lunar, în timp ce pentru reclamanta SC C.S. SA, cota de participare era de 10

%, (actualmente 21%), interpretând această clauză contractuală prin prisma

prevederilor art. 977 C. civ., potrivit cărora interpretarea contractelor se

face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal

al termenilor, văzând și prevederile art. 970 C. civ., potrivit cărora convențiile

trebuie executate cu bună-credință, ele obligând nu numai la ceea ce este

expres prevăzut într-însele, dar și la toate urmările ce echitatea, obiceiul

sau legea dă obligației după natura sa, prima instanță a constatat că impunerea

în sarcina asocierii, a obligației de a plăti minimum 235 milioane lei vechi -

la nivelul anului 2003, în favoarea pârâtei, tinde să reprezinte, în esență, o

clauză leonină, prohibită expres de prevederile art. 1513 C. civ., potrivit cărora

este nul contractul prin care un asociat își stipulează totalitatea câștigurilor.

Cum în speță, nu s-a stipulat

totalitatea câștigurilor în favoarea pârâtei, dar s-a impus o limită minimă de

235 milioane lei vechi – la momentul 2003, independent de câștigurile și

pierderile asocierii, prima instanță, având în vedere și dispozițiile art. 251

alin. (1) C. com., potrivit cărora, de esența asocierii este ca toți asociații

să participe la beneficii și la pierderi, chiar dacă participarea acestora nu

este în cote egale, a reținut că, limita minimă impusă de clauza în discuție, ar

putea deveni operantă doar în situația în care beneficiul lunar care i-ar

reveni pârâtei din profitul net realizat în urma asocierii, calculat prin

aplicarea procentului de 79%, este mai mic decât această sumă, însă, chiar și

această situație, aplicabilitatea clauzei respective este discutabilă, cel puțin

prin prisma prevederilor art. 21 din convenția de asociere în participațiune,

potrivit cărora, oricare dintre asociați este apărat de a participa la

pierderile produse din culpa dovedită a celuilalt asociat, care trebuie să le

suporte în întregime, participarea la beneficii și pierderi ținând de esența

contractului.

Prima instanță nu a primit apărările

pârâtei, în sensul că, pierderea invocată de reclamantă se datorează

defectuoasei gestionari a activității de către reclamantă, respectiv că

pierderea produsă în cadrul asocierii nu s-a datorat culpei dovedite a

asociatului SC C.M. SA, ci, dimpotrivă, culpei exclusive a asociatului SC C.S.

SA.

Astfel, potrivit art. 14 al

convenției de asociere, asociația a fost condusă de un Consiliu de administrare

și conducere format din 4 membri, desemnați de SC C.M. SA, și, doar un membru

desemnat de reclamanta SC C.S. SA.

Potrivit art. 16 din aceeași

convenție, printre atribuțiile acestui consiliu, se numără și acelea de a

elabora strategia de activitate a asociației și programele aferente (lit. a ),

de a examina calculele de eficienta a operațiunilor efectuate și de a stabili

orice alte cheltuieli necesare funcționării asociației (lit. g), etc.

Or, față de disproporția existentă

între reprezentanții reclamantei în forul decizional al asocierii - unul și cei

ai pârâtei, în același for decizional - patru, prima instanță a reținut că pârâta

a beneficiat de o pondere cu mult superioară reclamantei, în ceea ce privește

posibilitatea exprimării voinței juridice a asocierii și gestionării

intereselor acesteia, astfel că, având o asemenea reprezentativitate în forul

decizional al asocierii, nu se mai poate apăra în sensul că pierderea produsă în

cadrul asocierii în participațiune, s-a datorat culpei exclusive a asociatei

reclamante.

În ceea ce privește

existența și cuantumul pretențiilor deduse judecății, prima instanță a avut în

vedere concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză,

înlăturând din sfera probațiunii, înscrisul intitulat „raport de expertiza

contabila judiciara”, efectuat de expert S.C. și depus de pârâtă, pentru

considerentul că, expertul S.C. nu a fost desemnat în cauză cu efectuarea

vreunui raport de expertiză, nici măcar cu titlul de expert asistent în sensul

prevederilor art. 201 și art. 210 C. proc. civ., respectiv a ordonanței care

reglementează activitatea experților.

Prima instanță a mai

reținut că prin concluziile scrise formulate, administratorul judiciar al

reclamantei și-a însușit cuantumul pierderii înregistrate de asocierea în

participațiune dintre SC C.S. SA și SC C.M. SA în perioada 01 ianuarie 2008-31 martie

2008, cât și cuantumul cotei de 79% care îi revine pârâtei din Contractul nr. 1612

din 24 aprilie 2003 și actul adițional nr. 1 din 31 decembrie 2007, în sumă

de 83.790.46

lei, așa cum a fost

stabilită prin raportul de expertiză întocmit de către expertul O.F., însușindu-și

și cuantumul sumei de 301.188,27 lei, stabilită prin raportul de expertiză,

reprezentând cheltuielile de conservare a bunurilor din asociere care au fost

suportate de către reclamantă în perioada 01 aprilie 2008-01 aprilie 2009.

Suma de 70.000 lei,

reprezentând cheltuieli de conservare a spațiilor de cazare, pretins efectuate

de aceasta în perioada ianuarie-martie 2008, a căror existență și cuantum nu au fost dovedite de către reclamantă, nefiind constatate nici de către expert, distinct

de cheltuielile de conservare în cuantum de 301.188,27 lei, acordate de instanță,

a fost respinsă respectiva cerere a reclamantei.

Referitor la daunele

interese solicitate de reclamantă, prima instanță, văzând și prevederile art.

998-999 C. civ., a reținut că acordarea acestora nu se justifică, întrucât

reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii uneia dintre condițiile necesare și

general valabile atragerii răspunderii, fie ea delictuală sau contractuală,

aceea a raportului de cauzalitate dintre consecințele invocate în acțiunea

introductivă, constând în acumularea unor restanțe la plata datoriilor către

bugetul de stat, care la rândul lor să fi atras penalități și majorări de întârziere,

pe de o parte și, pierderile înregistrate în cadrul asocierii în participațiune

pe de alta parte, din care, doar cele rezultând din acțiuni ilicite au fost

acoperite de pârâtă, pentru restul aceasta fiind obligată să suporte cota ce-i

revenea în cadrul asocierii, aceea de 79%.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel atât pârâta SC C.M. SA cât și reclamanta SAC C.S. SA, prin

administratorul judiciar L.I.I.I.P.U.R.L.

Prin decizia comercială nr. 149/A

din 26 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, au fost

respinse apelurile declarate împotriva sentinței comerciale nr. 383/COM/2010 a

Tribunalului Alba.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut următoarele:

Cu privire la apelul pârâtei SC C.M.

SA Abrud, în mod judicios prima instanță a observat că aceasta nu a fost

surprinsă prin promovarea acțiunii în justiție împotriva sa, de vreme ce reclamanta

a notificat-o pe aceasta în mai multe rânduri asupra dificultăților legate de

contractul de asociere în participațiune și despre consecințele, inclusiv

patrimoniale, ale nerespectării de către pârâtă a obligațiilor asocierii.

Procedura prealabilă,

reglementată de dispozițiile art. 720

1

și urm. C. proc. civ., a fost

prevăzută pentru a da posibilitatea soluționării pe cale amiabilă a

diferendelor patrimoniale în materie comercială.

Aceste proceduri, însă nu vor

putea fi înțelese în mod absolut ci în strânsă legătură cu scopul pentru care

au fost editate, acela al posibilității concilierii intereselor părților

înainte de chemarea în judecată a pârâtului.

Prin urmare, atunci când

se dovedește în cauză că pârâtul nu a dorit soluționarea pe cale amiabilă a

procesului, el nu va putea invoca dispozițiile procedurale menționate, neputând

justifica vreun interes, în această situație aflându-se pârâta, în cauza de

față.

Cât privește critica referitoare

la faptul că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, această

susținere urmează a fi înlăturată de vreme ce, prima instanță nu a soluționat

cauza pe baza vreunei excepții, respingând chiar una dintre acestea. O

eventuală motivare neconvingătoare invocată de apelantă nu semnifică o

necercetare a fondului cauzei, așa cum se susține.

Cu privire la fondul cauzei s-au

reținut următoarele:

Este de esența unei asocieri în

participațiune, reglementată de dispozițiile art. 251 și urm. C. com.,

participarea asociaților atât la beneficii cât și la pierderi, o eventuală

clauză prin care s-ar stabili în favoarea unora dintre asociați totalitatea

câștigurilor, fiind expres interzisă de textul art. 1513 C. civ.

În acest context, și având în

vedere clauzele contractuale, în mod întemeiat pârâta, în calitate de asociat

în participațiune a fost obligată la plata pasivului asocierii, în conformitate

cu participarea sa la asociere, pe baza expertizei contabile de specialitate

efectuată în cauză. Așa fiind, devine fără relevanță faptul că prin art. 13 din

contractul de asociere pârâta și-a asigurat un venit de 235 milioane lei lunar,

întrucât participarea la venituri nu face obiectul prezentei acțiuni.

Pe de altă parte, cu privire la

pierderile suferite pe timpul asocierii, în mod judicios s-a observat că

acestea nu pot fi puse în sarcina exclusivă a reclamantei de vreme ce, în fapt,

asocierea era condusă potrivit clauzelor contractuale de către un Consiliu de administrație

și conducere format din 5 membrii, dintre care 4 membrii desemnați de pârâtă,

aceștia neputând fi prezumați că au lucrat în favoarea reclamantei.

Cât privește plata cheltuielilor

de conservare, acestea sunt în mod evident, în sarcina proprietarului lucrului,

respectiv ale pârâtei, atâta timp cât această regulă nu a fost modificată prin

contractul de asociere.

Cum, în cauză, o

atare voință nu a fost exprimată de către asociați, cheltuielile de conservarea

a lucrului, suportate de către reclamantă, după desființarea asocierii, se impune

a fi suportate de către pârâtă, în ultimă instanță, în calitate de proprietar

al lucrurilor, sens în care este obligată să suporte cheltuielile avansate de

către reclamantă cu conservarea, potrivit art. 1517 pct. 3 C. civ., fiecare

dintre asociați având dreptul de a obliga pe asociați să contribuie la

cheltuielile necesare pentru păstrarea lucrurilor asocierii.

Referitor la alte critici ale

apelantei, legate, precum cele legate de modul în care prima instanță a

interpretat concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză de

expert contabil O.F., s-a constatat că, pe de o parte, nu s-au indicat motivele

pentru care concluziile acestuia nu pot fi reținute, iar pe de altă parte, lucrarea

nu a fost contestată pe calea obiecțiunilor la prima instanță, așa încât nu va

putea fi contestată în apel.

Susținerile privitoare la

neincluderea cheltuielilor cu personalul între cheltuielile cu conservarea

este, de asemenea, neîntemeiată, numai dovedirea faptului că acestea nu au avut

loc, ar putea să le înlăture, acest fapt nepetrecându-se.

Faptul că reclamanta ar fi

continuat să lucreze în spațiile asocierii chiar după încetarea acesteia și ar

fi obținut profit neraportat asocierii, excede obiectului acțiunii și,

implicit, a apelului.

Cât privește apelul reclamantei,

care critică un singur aspect, legat de faptul că era îndreptățită inclusiv la

plata cheltuielilor de conservare a spațiilor de cazare în perioada ianuarie -

martie 2008, se constată că acestea nu au fost dovedite, nefiind constatate de către

expert, distinct de celelalte cheltuieli de conservare, astfel că în mod

întemeiat au fost respinse de către prima instanță.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs pârâta SC C.M. SA Abrud aducându-i următoarele critici:

fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 720

1

C. proc.

civ.

Recurenta pârâtă susține că, în

speța de față nu există nici un document care să ateste efectuarea

operațiunilor specifice prevăzute de acest articol de lege, respectiv adresa de

notificare a părții adverse, însoțită de actele doveditoare, precum și

procesul-verbal cu rezultatul concilierii.

Se apreciază de către recurentă

că motivarea instanței de apel nu poate fi primită, prevederea cuprinsă în art.

720

1

C. proc. civ., fiind imperativă.

în cercetarea fondului cu privire la pretențiile formulate.

Este criticat faptul că instanța

de apel nu ar fi analizat inoperativitatea clauzei contractuale prin care

reclamantă era obligată la plata, către pârâtă, a sumei de minimum 235.000.000

lei vechi, înlăturând în mod nejustificat apărarea sa, cu privire la vinovăția

reclamantei relativ la pierderile înregistrate de asociere, aspect care ține de

înlăturarea unei apărări, dar care nu ține de cercetarea fondului pretențiilor.

Este criticată, de asemenea, și

motivarea cu privire la existența și cuantumul pretențiilor deduse judecății,

pe considerentul că s-a dat prioritate concluziilor dintr-un raport de

expertiză, fără să se arate de ce au fost admise concluziile acestuia.

Recurenta susține că cererea în

pretenții este nejustificată, deoarece, nu există contract de conservare, nu

există facturi emise pentru această prestare de servicii, reclamanta nu are în

obiectul de activitate prestații de conservare, aceasta continuând activitățile

economice și după expirarea duratei contractului de asociere în participațiune.

La data de 24 mai 2011

reclamanta-intimată a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia recurată, prin

raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, pentru următoarele considerente.

reținut și instanța de apel, procedura de conciliere prevăzută de dispozițiile

art. 720

1

și urm. C. proc. civ., a fost reglementată tocmai în

scopul evitării unor litigii judecătorești, prin posibilitatea oferită părților

de a soluționa pe cale amiabilă diferendele cu conținut patrimonial, în materie

comercială.

Nu poate fi primită susținerea

recurentei pârâte, în sensul că această procedură reprezintă o condiție

imperativă, prevăzută de lege, înainte de introducerea cererii de chemare în

judecată, iar neîndeplinirea ei ar reprezenta un adevărat „fine de neprimire”,

nefiind acesta scopul pentru care legiuitorul a prevăzut respectiva procedură.

Dacă din corespondența purtată

între părți, cum este cazul și în speța de față, rezultă că una dintre părți a

încercat soluționarea conflictului pe cale amiabilă, chiar dacă nu a respectat

întru-totul formalitățile prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ., cum

este cazul reclamantei în speța de față (în acest sens existând notificările

nr. 198 din 8 aprilie 2009, 196 din 8 aprilie 2009, 401 din 20 martie 2008, și

somația nr. 339 din 27 februarie 2008), iar cealaltă parte a refuzat

soluționarea pe cale amiabilă a neînțelegerilor privind derularea contractului

(așa după cum rezultă din adresa nr. 1123 din 15 aprilie 2009), este evident

faptul că litigiul nu se putea soluționa pe cale amiabilă, reclamanta fiind

îndreptățită să formuleze cererea de chemare în judecată.

A interpreta altfel dispozițiile

art. 270

1

și urm. C. proc. civ., înseamnă a denatura scopul pentru

care acestea au fost reglementate de legiuitor, și a încuraja poziția

obstrucționistă a comercianților care nu vor să soluționeze pe cale amiabilă

litigiile apărute în derularea contractelor la care sunt parte.

poate fi reținută.

Din considerentele deciziei

recurate este evident că instanța de apel a analizat pricina pe fondul cauzei,

făcând referire atât la starea de fapt, cât și la dispozițiile legale care

reglementează asocierea în participațiune.

Desigur, instanța de apel s-a

referit la hotărârea primei instanțe, prin raportare la criticile formulate în

apel.

Astfel, instanța de apel a făcut

referire la natura contractului de asociere în participațiune, la obligațiile

ce incumbă asociaților, la probele administrate în cauză, inclusiv la expertiza

contabilă efectuată, precum și la principiile de drept referitoare la sarcina

conservării lucrului, care incumbă proprietarului.

În mod corect, instanța de apel a

reținut faptul că, pe de o parte recurenta-pârâtă nu a formulat în fața primei

instanțe obiecțiuni la raportul de expertiză, iar pe de altă parte nu a indicat

motivele pentru care concluziile din raportul de expertiză nu pot fi reținute.

Au fost înlăturate și criticile

cu privire la neemiterea de facturi, reținându-se că s-a emis de către

reclamantă factura nr. 0008 din 31 martie 2009, dar refuzată la plată de către

recurenta-pârâtă, această factură fiind purtătoare de TVA, contrar celor

susținute de către pârâtă.

Celelalte critici formulate de

către recurenta-pârâtă, vizează stare de fapt, respectiv interpretarea probelor

administrate în cauză, deci temeinicia deciziei recurate, or, sub acest aspect

decizia instanței de apel nu mai poate fi analizată în calea de atac a

recursului, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G.

nr. 138/2000.

Având în vedere cele de mai sus,

în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC C.M. SA Abrud împotriva deciziei nr. 149/A/2010 de la 26

noiembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 6 octombrie 2011.