Decizia nr. 2983/2011 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Să plătească pierderea înregistrata de asocierea în participațiune între SC C.S. SA și SC C.M. SA în perioada 1 ianuarie 2008 - 3 martie 2008 respectiv suma de 110165,59 lei reprezentând cota de 79% care-i revine din contractul 1612 din 24 aprilie 2003 și actul adițional nr. 1 din 31 decembrie 2007;

Să acopere partea de pierdere de 21% transmisă către reclamanta prin acțiuni ilegale respectiv: transmiterea de amortismente și taxe locale pentru spațiile de cazare - deși acestea erau în conservare, efectuarea de asigurări pentru mijloace auto care nu erau solicitate de pârâtă pentru o perioadă mai mare decât cea a contractului - 6 luni ș.a. în sumă de 29284,53 lei;

Să plătească suma de 70 000 lei reprezentând cheltuieli de conservare a spațiilor de cazare efectuate de reclamanta în perioada ianuarie – martie 2008 (pază, energie electrică, energie termică, materiale și cheltuieli indirecte);

Să plătească suma de 332 515,69 lei reprezentând cheltuieli de conservare a bunurilor asocierii în perioada 01 aprilie 2008-01 aprilie 2009 conform anexei 1 la prezenta cerere (adresă de înaintare,factură servicii, adresă refuz acceptare factură).

La daune interese în valoare de 500.000 lei. Prin întâmpinarea formulata, pârâta SC C.M. SA, a invocat, în principal, excepția prematurei exercitări a acțiunii, învederând că reclamanta nu a făcut dovada invitării ei la conciliere directă, în sensul prevederilor art. 720 1 C. proc. civ., notificările anexate cererii introductive nereprezentând o invitație la conciliere directă, punerea în întârziere nefiind obligatorie în materie comerciala. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, ca lipsită de temei și, obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Pârâta a formulat cerere reconvențională , prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 639.747,04 lei reprezentând : - 305.500,00 lei, suma datorata potrivit art. 13 si art. 20 din Contractul de asociere în participațiune, - 75.395,36 lei, reprezentând energie electrică consumată la activele aflate în asocierea în participație, pentru perioada 01 aprilie 2008-30 aprilie 2009; - 163.865,34 lei, reprezentând cheltuieli lunare cu amortizarea și mijloace fixe aflate în asocierea în participațiune, pentru perioada 01 aprilie 2008-30 aprilie 2009, - 88.946,50 lei, reprezentând impozit pe clădiri, achitat pentru activele aflate în asociere, aferent perioadei 01 aprilie 2008-30 aprilie 2009; - 6039,84 lei taxe teren pentru terenurile aferente clădirilor aflate în asociere, pentru perioada 01 aprilie 2008-30 aprilie 2009. Prin întâmpinarea formulată la cererea reconvențională, prin administrator judiciar L.I.I.I.P.U.R.L., reclamanta-pârâtă a invocat excepția prematurei exercitări a acesteia, pentru nerespectarea procedurii reglementate de art. 720 1 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea cererii reconvenționale, susținând, în esență, că pretențiile solicitate reconvențional vizează o perioadă ulterioară încetării între părți a contractului de asociere în participațiune nr. 1612 din 24 aprilie 2003. Prin întâmpinarea formulată la cererea reconvențională, prin administrator social H.T.V., reclamanta-pârâtă a solicitat suspendarea judecații, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, argumentând că pârâta-reclamantă se află în insolvență. A fost invocată și excepția prematurei exercitări a cererii reconvenționale, pentru neîndeplinirea procedurii de conciliere directă, în sensul prevederilor art. 720 1 C. proc. civ. Prin încheierea din 25 noiembrie 2009, (fl.296Vol.I), s-a dispus disjungerea cererii reconvenționale, formulată de SC C.M. SA și înregistrarea acesteia într-un dosar nou, a cărui judecată a fost suspendată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006. Prin sentința comercială nr. 383/COM din 16 iunie 2010 a Tribunalului Alba, secția comercială și contencios administrativ, a fost respinsă excepția prematurei exercitări a acțiunii invocată de către pârâtă, s-a admis, în parte, acțiunea precizată formulată de către reclamantă și a fost obligată pârâta la plata următoarelor sume: 83790,46 lei – reprezentând pierderea înregistrată de asocierea în participațiune între părți în perioada 1 ianuarie 2008 – 31 martie 2008, conform cotei de 79% care-i revine pârâtei; 7011,11 lei – reprezentând cota de 21% din pierderea transmisă de pârâtă către reclamantă prin acțiuni ilegale; 301188,27 lei – reprezentând cheltuieli de conservare a bunurilor din asociere suportate de reclamantă în perioada 1 aprilie 2008 – 1 aprilie 2009. A fost respinsă cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de conservare a spațiilor de cazare, efectuate în perioada ianuarie – martie 2008, respectiv la plata de daune-interese. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Chiar daca formal, nu s-a respectat întru totul procedura reglementată de art. 720 1 C. proc. civ., notificările nr. 198 din 08 aprilie 2009, 196 din 08 aprilie 2009, 401 din 20 martie 2008, precum și somația nr. 339 din 27 februarie 2008, depuse la fl.4-14 ale dosarului cauzei, au avut rolul de a înștiința pârâta asupra defectuoasei derulări a raporturilor juridice obligaționale derivând din contractul de asociere în participațiune. În plus, în condițiile în care, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta s-a opus admiterii cererii introductive, nu se mai poate susține că scopul prevederilor art. 720 1 C. proc. civ., privind încercarea soluționării litigiului prin conciliere directă, ar fi fost atins în cauză. Pe fond, s-a reținut că la data de 24 aprilie 2003, între reclamanta SC C.S. SA și pârâta SC C.M. SA, ambele in calitate de asociați s-a încheiat contractul de asociere în participațiune nr. 1612 din 24 aprilie 2003, reclamantei revenindu-i, potrivit art. 13, cota de participare de 10%, la împărțirea rezultatelor obținute (venituri, cheltuieli, profit), iar pârâtei, o cota de 90 %. Prin acte adiționale succesive a fost prelungită durata contractului, prin actul adițional nr. 1 din 31 decembrie 2007, aceasta fiind prelungită până la data de 31 martie 2008, pentru activitățile strict necesare desfășurării activității SC C.M. SA și asocierii, în condiții de eficiență, cu mențiunea că, activitatea de cantină și hotelieră, va intra în regim de conservare până la finalizarea procesului de privatizare. De asemenea, pe parcursul derulării raporturilor juridice obligaționale derivând din contractul de asociere, cotele de participare la beneficii și pierderi au fost modificate astfel: de la 10% la 21% pentru reclamanta SC C.S. SA, respectiv de la 90%, la 79%, pentru pârâtă. Referitor la clauza inserată în art. 13 din contractul de asociere în participațiune încheiat între părți, potrivit căreia, cota de participare convenită la împărțirea rezultatelor obținute era 90% pentru pârâtă, (actualmente 79%), dar nu mai puțin de 235 lei milioane lunar, în timp ce pentru reclamanta SC C.S. SA, cota de participare era de 10 %, (actualmente 21%), interpretând această clauză contractuală prin prisma prevederilor art. 977 C. civ., potrivit cărora interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor, văzând și prevederile art. 970 C. civ., potrivit cărora convențiile trebuie executate cu bună-credință, ele obligând nu numai la ceea ce este expres prevăzut într-însele, dar și la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa, prima instanță a constatat că impunerea în sarcina asocierii, a obligației de a plăti minimum 235 milioane lei vechi - la nivelul anului 2003, în favoarea pârâtei, tinde să reprezinte, în esență, o clauză leonină, prohibită expres de prevederile art. 1513 C. civ., potrivit cărora este nul contractul prin care un asociat își stipulează totalitatea câștigurilor. Cum în speță, nu s-a stipulat totalitatea câștigurilor în favoarea pârâtei, dar s-a impus o limită minimă de 235 milioane lei vechi – la momentul 2003, independent de câștigurile și pierderile asocierii, prima instanță, având în vedere și dispozițiile art. 251 alin. (1) C. com., potrivit cărora, de esența asocierii este ca toți asociații să participe la beneficii și la pierderi, chiar dacă participarea acestora nu este în cote egale, a reținut că, limita minimă impusă de clauza în discuție, ar putea deveni operantă doar în situația în care beneficiul lunar care i-ar reveni pârâtei din profitul net realizat în urma asocierii, calculat prin aplicarea procentului de 79%, este mai mic decât această sumă, însă, chiar și această situație, aplicabilitatea clauzei respective este discutabilă, cel puțin prin prisma prevederilor art. 21 din convenția de asociere în participațiune, potrivit cărora, oricare dintre asociați este apărat de a participa la pierderile produse din culpa dovedită a celuilalt asociat, care trebuie să le suporte în întregime, participarea la beneficii și pierderi ținând de esența contractului. Prima instanță nu a primit apărările pârâtei, în sensul că, pierderea invocată de reclamantă se datorează defectuoasei gestionari a activității de către reclamantă, respectiv că pierderea produsă în cadrul asocierii nu s-a datorat culpei dovedite a asociatului SC C.M. SA, ci, dimpotrivă, culpei exclusive a asociatului SC C.S. SA. Astfel, potrivit art. 14 al convenției de asociere, asociația a fost condusă de un Consiliu de administrare și conducere format din 4 membri, desemnați de SC C.M. SA, și, doar un membru desemnat de reclamanta SC C.S. SA. Potrivit art. 16 din aceeași convenție, printre atribuțiile acestui consiliu, se numără și acelea de a elabora strategia de activitate a asociației și programele aferente (lit. a ), de a examina calculele de eficienta a operațiunilor efectuate și de a stabili orice alte cheltuieli necesare funcționării asociației (lit. g), etc. Or, față de disproporția existentă între reprezentanții reclamantei în forul decizional al asocierii - unul și cei ai pârâtei, în același for decizional - patru, prima instanță a reținut că pârâta a beneficiat de o pondere cu mult superioară reclamantei, în ceea ce privește posibilitatea exprimării voinței juridice a asocierii și gestionării intereselor acesteia, astfel că, având o asemenea reprezentativitate în forul decizional al asocierii, nu se mai poate apăra în sensul că pierderea produsă în cadrul asocierii în participațiune, s-a datorat culpei exclusive a asociatei reclamante. În ceea ce privește existența și cuantumul pretențiilor deduse judecății, prima instanță a avut în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză, înlăturând din sfera probațiunii, înscrisul intitulat „raport de expertiza contabila judiciara”, efectuat de expert S.C. și depus de pârâtă, pentru considerentul că, expertul S.C. nu a fost desemnat în cauză cu efectuarea vreunui raport de expertiză, nici măcar cu titlul de expert asistent în sensul prevederilor art. 201 și art. 210 C. proc. civ., respectiv a ordonanței care reglementează activitatea experților. Prima instanță a mai reținut că prin concluziile scrise formulate, administratorul judiciar al reclamantei și-a însușit cuantumul pierderii înregistrate de asocierea în participațiune dintre SC C.S. SA și SC C.M. SA în perioada 01 ianuarie 2008-31 martie 2008, cât și cuantumul cotei de 79% care îi revine pârâtei din Contractul nr. 1612 din 24 aprilie 2003 și actul adițional nr. 1 din 31 decembrie 2007, în sumă de 83.790.46 lei, așa cum a fost stabilită prin raportul de expertiză întocmit de către expertul O.F., însușindu-și și cuantumul sumei de 301.188,27 lei, stabilită prin raportul de expertiză, reprezentând cheltuielile de conservare a bunurilor din asociere care au fost suportate de către reclamantă în perioada 01 aprilie 2008-01 aprilie 2009. Suma de 70.000 lei, reprezentând cheltuieli de conservare a spațiilor de cazare, pretins efectuate de aceasta în perioada ianuarie-martie 2008, a căror existență și cuantum nu au fost dovedite de către reclamantă, nefiind constatate nici de către expert, distinct de cheltuielile de conservare în cuantum de 301.188,27 lei, acordate de instanță, a fost respinsă respectiva cerere a reclamantei. Referitor la daunele interese solicitate de reclamantă, prima instanță, văzând și prevederile art. 998-999 C. civ., a reținut că acordarea acestora nu se justifică, întrucât reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii uneia dintre condițiile necesare și general valabile atragerii răspunderii, fie ea delictuală sau contractuală, aceea a raportului de cauzalitate dintre consecințele invocate în acțiunea introductivă, constând în acumularea unor restanțe la plata datoriilor către bugetul de stat, care la rândul lor să fi atras penalități și majorări de întârziere, pe de o parte și, pierderile înregistrate în cadrul asocierii în participațiune pe de alta parte, din care, doar cele rezultând din acțiuni ilicite au fost acoperite de pârâtă, pentru restul aceasta fiind obligată să suporte cota ce-i revenea în cadrul asocierii, aceea de 79%. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât pârâta SC C.M. SA cât și reclamanta SAC C.S. SA, prin administratorul judiciar L.I.I.I.P.U.R.L. Prin decizia comercială nr. 149/A din 26 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, au fost respinse apelurile declarate împotriva sentinței comerciale nr. 383/COM/2010 a Tribunalului Alba. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Cu privire la apelul pârâtei SC C.M. SA Abrud, în mod judicios prima instanță a observat că aceasta nu a fost surprinsă prin promovarea acțiunii în justiție împotriva sa, de vreme ce reclamanta a notificat-o pe aceasta în mai multe rânduri asupra dificultăților legate de contractul de asociere în participațiune și despre consecințele, inclusiv patrimoniale, ale nerespectării de către pârâtă a obligațiilor asocierii. Procedura prealabilă, reglementată de dispozițiile art. 720 1 și urm. C. proc. civ., a fost prevăzută pentru a da posibilitatea soluționării pe cale amiabilă a diferendelor patrimoniale în materie comercială. Aceste proceduri, însă nu vor putea fi înțelese în mod absolut ci în strânsă legătură cu scopul pentru care au fost editate, acela al posibilității concilierii intereselor părților înainte de chemarea în judecată a pârâtului. Prin urmare, atunci când se dovedește în cauză că pârâtul nu a dorit soluționarea pe cale amiabilă a procesului, el nu va putea invoca dispozițiile procedurale menționate, neputând justifica vreun interes, în această situație aflându-se pârâta, în cauza de față. Cât privește critica referitoare la faptul că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, această susținere urmează a fi înlăturată de vreme ce, prima instanță nu a soluționat cauza pe baza vreunei excepții, respingând chiar una dintre acestea. O eventuală motivare neconvingătoare invocată de apelantă nu semnifică o necercetare a fondului cauzei, așa cum se susține. Cu privire la fondul cauzei s-au reținut următoarele: Este de esența unei asocieri în participațiune, reglementată de dispozițiile art. 251 și urm. C. com., participarea asociaților atât la beneficii cât și la pierderi, o eventuală clauză prin care s-ar stabili în favoarea unora dintre asociați totalitatea câștigurilor, fiind expres interzisă de textul art. 1513 C. civ. În acest context, și având în vedere clauzele contractuale, în mod întemeiat pârâta, în calitate de asociat în participațiune a fost obligată la plata pasivului asocierii, în conformitate cu participarea sa la asociere, pe baza expertizei contabile de specialitate efectuată în cauză. Așa fiind, devine fără relevanță faptul că prin art. 13 din contractul de asociere pârâta și-a asigurat un venit de 235 milioane lei lunar, întrucât participarea la venituri nu face obiectul prezentei acțiuni. Pe de altă parte, cu privire la pierderile suferite pe timpul asocierii, în mod judicios s-a observat că acestea nu pot fi puse în sarcina exclusivă a reclamantei de vreme ce, în fapt, asocierea era condusă potrivit clauzelor contractuale de către un Consiliu de administrație și conducere format din 5 membrii, dintre care 4 membrii desemnați de pârâtă, aceștia neputând fi prezumați că au lucrat în favoarea reclamantei. Cât privește plata cheltuielilor de conservare, acestea sunt în mod evident, în sarcina proprietarului lucrului, respectiv ale pârâtei, atâta timp cât această regulă nu a fost modificată prin contractul de asociere. Cum, în cauză, o atare voință nu a fost exprimată de către asociați, cheltuielile de conservarea a lucrului, suportate de către reclamantă, după desființarea asocierii, se impune a fi suportate de către pârâtă, în ultimă instanță, în calitate de proprietar al lucrurilor, sens în care este obligată să suporte cheltuielile avansate de către reclamantă cu conservarea, potrivit art. 1517 pct. 3 C. civ., fiecare dintre asociați având dreptul de a obliga pe asociați să contribuie la cheltuielile necesare pentru păstrarea lucrurilor asocierii. Referitor la alte critici ale apelantei, legate, precum cele legate de modul în care prima instanță a interpretat concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză de expert contabil O.F., s-a constatat că, pe de o parte, nu s-au indicat motivele pentru care concluziile acestuia nu pot fi reținute, iar pe de altă parte, lucrarea nu a fost contestată pe calea obiecțiunilor la prima instanță, așa încât nu va putea fi contestată în apel. Susținerile privitoare la neincluderea cheltuielilor cu personalul între cheltuielile cu conservarea este, de asemenea, neîntemeiată, numai dovedirea faptului că acestea nu au avut loc, ar putea să le înlăture, acest fapt nepetrecându-se. Faptul că reclamanta ar fi continuat să lucreze în spațiile asocierii chiar după încetarea acesteia și ar fi obținut profit neraportat asocierii, excede obiectului acțiunii și, implicit, a apelului. Cât privește apelul reclamantei, care critică un singur aspect, legat de faptul că era îndreptățită inclusiv la plata cheltuielilor de conservare a spațiilor de cazare în perioada ianuarie - martie 2008, se constată că acestea nu au fost dovedite, nefiind constatate de către expert, distinct de celelalte cheltuieli de conservare, astfel că în mod întemeiat au fost respinse de către prima instanță. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC C.M. SA Abrud aducându-i următoarele critici: 1. Hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ. Recurenta pârâtă susține că, în speța de față nu există nici un document care să ateste efectuarea operațiunilor specifice prevăzute de acest articol de lege, respectiv adresa de notificare a părții adverse, însoțită de actele doveditoare, precum și procesul-verbal cu rezultatul concilierii. Se apreciază de către recurentă că motivarea instanței de apel nu poate fi primită, prevederea cuprinsă în art. 720 1 C. proc. civ., fiind imperativă. 2. Instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului cu privire la pretențiile formulate. Este criticat faptul că instanța de apel nu ar fi analizat inoperativitatea clauzei contractuale prin care reclamantă era obligată la plata, către pârâtă, a sumei de minimum 235.000.000 lei vechi, înlăturând în mod nejustificat apărarea sa, cu privire la vinovăția reclamantei relativ la pierderile înregistrate de asociere, aspect care ține de înlăturarea unei apărări, dar care nu ține de cercetarea fondului pretențiilor. Este criticată, de asemenea, și motivarea cu privire la existența și cuantumul pretențiilor deduse judecății, pe considerentul că s-a dat prioritate concluziilor dintr-un raport de expertiză, fără să se arate de ce au fost admise concluziile acestuia. Recurenta susține că cererea în pretenții este nejustificată, deoarece, nu există contract de conservare, nu există facturi emise pentru această prestare de servicii, reclamanta nu are în obiectul de activitate prestații de conservare, aceasta continuând activitățile economice și după expirarea duratei contractului de asociere în participațiune. La data de 24 mai 2011 reclamanta-intimată a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente. 1. Așa după cum în mod corect a reținut și instanța de apel, procedura de conciliere prevăzută de dispozițiile art. 720 1 și urm. C. proc. civ., a fost reglementată tocmai în scopul evitării unor litigii judecătorești, prin posibilitatea oferită părților de a soluționa pe cale amiabilă diferendele cu conținut patrimonial, în materie comercială. Nu poate fi primită susținerea recurentei pârâte, în sensul că această procedură reprezintă o condiție imperativă, prevăzută de lege, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, iar neîndeplinirea ei ar reprezenta un adevărat „fine de neprimire”, nefiind acesta scopul pentru care legiuitorul a prevăzut respectiva procedură. Dacă din corespondența purtată între părți, cum este cazul și în speța de față, rezultă că una dintre părți a încercat soluționarea conflictului pe cale amiabilă, chiar dacă nu a respectat întru-totul formalitățile prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ., cum este cazul reclamantei în speța de față (în acest sens existând notificările nr. 198 din 8 aprilie 2009, 196 din 8 aprilie 2009, 401 din 20 martie 2008, și somația nr. 339 din 27 februarie 2008), iar cealaltă parte a refuzat soluționarea pe cale amiabilă a neînțelegerilor privind derularea contractului (așa după cum rezultă din adresa nr. 1123 din 15 aprilie 2009), este evident faptul că litigiul nu se putea soluționa pe cale amiabilă, reclamanta fiind îndreptățită să formuleze cererea de chemare în judecată. A interpreta altfel dispozițiile art. 270 1 și urm. C. proc. civ., înseamnă a denatura scopul pentru care acestea au fost reglementate de legiuitor, și a încuraja poziția obstrucționistă a comercianților care nu vor să soluționeze pe cale amiabilă litigiile apărute în derularea contractelor la care sunt parte. 2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reținută. Din considerentele deciziei recurate este evident că instanța de apel a analizat pricina pe fondul cauzei, făcând referire atât la starea de fapt, cât și la dispozițiile legale care reglementează asocierea în participațiune. Desigur, instanța de apel s-a referit la hotărârea primei instanțe, prin raportare la criticile formulate în apel. Astfel, instanța de apel a făcut referire la natura contractului de asociere în participațiune, la obligațiile ce incumbă asociaților, la probele administrate în cauză, inclusiv la expertiza contabilă efectuată, precum și la principiile de drept referitoare la sarcina conservării lucrului, care incumbă proprietarului. În mod corect, instanța de apel a reținut faptul că, pe de o parte recurenta-pârâtă nu a formulat în fața primei instanțe obiecțiuni la raportul de expertiză, iar pe de altă parte nu a indicat motivele pentru care concluziile din raportul de expertiză nu pot fi reținute. Au fost înlăturate și criticile cu privire la neemiterea de facturi, reținându-se că s-a emis de către reclamantă factura nr. 0008 din 31 martie 2009, dar refuzată la plată de către recurenta-pârâtă, această factură fiind purtătoare de TVA, contrar celor susținute de către pârâtă. Celelalte critici formulate de către recurenta-pârâtă, vizează stare de fapt, respectiv interpretarea probelor administrate în cauză, deci temeinicia deciziei recurate, or, sub acest aspect decizia instanței de apel nu mai poate fi analizată în calea de atac a recursului, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.