ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2648/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2648/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC S.I.C.

SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC R.V. SRL pentru ca, prin hotărârea ce

se va pronunța, să se constate ca intervenită rezilierea contractului de

concesiune comercială nr. 25 din 27 noiembrie 2007 încheiat între părți și să

se dispună obligarea pârâtei la plata sumelor de 25.351,37 Euro reprezentând

prejudiciu cauzat ca urmare a nerespectării obligației contractuale cuprinsă în

art. VIII lit. i) și de 26.180 Euro reprezentând contravaloarea comenzilor

neefectuate și pe care societatea pârâtă s-a obligat să le facă până la

încetarea contractului de concesiune comercială, respectiv până la data de 27

noiembrie 2009 (beneficii nerealizate), cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 606

din 26 ianuarie 2010, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis

în parte acțiunea, a constatat intervenită rezilierea contractului de

concesiune comercială nr.25/27 noiembrie 2007 încheiat între părți și a

obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 14.280 Euro (inclusiv

TVA, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății) cu titlu de daune –

interese, precum și la plata către reclamantă a sumei de 2.800 lei reprezentând

cheltuieli de judecată.

Pentru hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că pârâta și-a încălcat în mod culpabil obligațiile contractuale

prevăzute de art. VIII lit. i) și k) coroborat cu art. 2.1., art. 4.2. și art.

5.1. alin. final. Ca urmare, în temeiul art. 1020-1021 C. civ. și reținând

pactul comisoriu de grad IV inserat de părți prin art. 17.2., tribunalul a

constatat intervenită rezilierea contractului de concesiune comercială nr. 25

din 27 noiembrie 2007. În ceea ce privește prejudiciul efectiv cauzat, instanța

de fond a apreciat față de dispozițiile art. 17.4. alin. (2) din contract, că

atitudinea de pasivitate a reclamantei peste termenul de 6 luni nu poate fi

imputată societății pârâte. Ca urmare, tribunalul a dispus obligarea pârâtei la

plata către reclamantă a sumei de 14.280 Euro (inclusiv TVA) reprezentând

prejudiciul cauzat care a fost prevăzut ori era previzibil la momentul

încheierii contractului (6 luni x 2.000 Euro plus TVA).

Prin decizia nr. 567 din 23

noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins

ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă SC R.V. SRL.

A admis apelul incident formulat

de apelanta reclamantă SC S.I.C. SRL. A schimbat în parte hotărârea apelată în

sensul că:

A admis acțiunea

formulată de reclamanta SC S.I.C. SRL împotriva pârâtei SC R.V. SRL.

A obligat-o pe pârâtă

la plata către reclamantă și a sumei de 11.071,37 EURO (inclusiv TVA,

echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății) și la plata sumei de 26.180

EURO (inclusiv TVA, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății)

reprezentând daune-interese.

A obligat-o pe pârâtă la plata

către reclamantă și a sumei de 15.024 lei reprezentând cheltuieli de judecată

în fond și apel.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței apelate.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de apel a reținut că:

Soluția

pronunțată pe capătul de cerere privind constatarea rezilierii nu a fost

critică în apel, astfel că ea nu va fi supusă controlului.

Motivele de apel

formulate de pârâtă sunt nefondate deoarece, din facturile aflate la dosarul

cauzei (filele 31-36 fond) rezultă că apelanta-pârâtă și-a îndeplinit obligația

emiterii de comenzi minime lunare doar în perioada nov.2007 – ian.2008,

ulterior emițând o singură comandă în luna iulie 2008, însă sub valoare minimă

convenită. Cum părțile au convenit ca rezilierea să poată opera dacă nu se atinge

pragul minim de 2.000 Euro plus TVA lunar, iar notificarea de reziliere a fost

emisă de apelanta-reclamantă în luna decembrie 2008 (filele 25-28 fond),

rezultă că emiterea unei singure comenzi în perioada februarie-decembrie 2008,

sub targetul stabilit, nu are relevanță sub aspectul daunelor-interese,

existând un număr mai mare de 6 luni în care apelanta-pârâtă nu a emis nicio

comandă.

De asemenea,

susținerile potrivit cărora marfa nu i-a fost niciodată livrată, ea aflându-se

în posesia apelantei-reclamante și putând fi valorificată, nu pot înlătura

obligația apelantei-pârâte de la plata daunelor-interese, atâta timp cât

aceasta și-a încălcat obligațiile contractuale și nu a emis lunar comenzile

minime stabilite. Apelanta-reclamantă nu avea nicio obligație contractuală în

sensul livrării produselor în lipsa comenzilor, iar apelanta-pârâtă nu a făcut

vreo dovadă în sensul că apelanta-reclamantă nu ar fi achiziționat respectivele

produse de la partenerii săi comerciali sau că le-ar fi distribuit prin intermediul

altor comercianți, astfel că scopul contractului ar fi fost atins și nu s-a

cauzat nici un prejudiciu reclamantei.

Curtea de apel a

constatat că motivele de apel invocate de apelanta-reclamantă sunt întemeiate,

așa încât, instanța de fond în mod greșit a apreciat că nepretinderea

rezilierii contractului de către apelanta-reclamantă după împlinirea celor 6

luni consecutive este similară cu o pasivitate ce ar înlătura răspunderea

apelantei-pârâte pentru perioada următoare.

Cum apelanta-pârâtă

s-a obligat la emiterea unor comenzi lunare minime de 2.000 Euro plus TVA pe

tot parcursul derulării contractului (2 ani) și nu și-a respectat această

obligație, iar apelanta-reclamantă a înțeles să pretindă rezilierea

contractului în decembrie 2008, în baza art. 969-970 C. civ. coroborat cu art. 1082-1084

C. civ., curtea de apel a constatat că prejudiciul efectiv suferit de

apelanta-reclamantă este în cuantum de 25.351,37 Euro (februarie-iunie 2008 și

august-decembrie 2008 câte 2.000 Euro plus TVA lunar, iulie 2008 diferența

dintre comanda minimă și comanda efectivă, respectiv 1.551,32 Euro inclusiv

TVA).

În ceea ce privește

beneficiile nerealizate solicitate de apelanta-reclamantă, curtea de apel a

constatat că și aceste pretenții sunt întemeiate deoarece, din dispozițiile art.

1084-1086 C. civ. rezultă că debitorul obligației neîndeplinite culpabil este

dator a acoperi atât pierderea efectiv suferită de creditor (

damnum emergens

),

cât și câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza (

lucrum cessans

).

Această a doua componentă a prejudiciului suferit de creditor era previzibilă

la momentul încheierii contractului, atâta timp cât părțile au convenit ca

targetul de minim 2.000 Euro plus TVA să fie îndeplinit lunar de către

apelanta-pârâtă pe toată durata contractului. Ca urmare, în baza acelorași

dispoziții legale, apelanta-reclamantă are dreptul de a fi despăgubită și cu

suma de 26.180 Euro reprezentând beneficii nerealizate.

Curtea de apel a avut

în vedere la stabilirea întinderii prejudiciului și faptul că în materie comercială,

prin încheierea contractelor, părțile își fac planuri de afaceri și previziuni

în derularea relațiilor lor comerciale, or încălcarea obligațiilor asumate de

către o parte duce la cauzarea de prejudicii sub acest aspect părții

cocontractante, dacă nu se face dovada că scopul contractului a fost atins prin

intermediul altor relații comerciale.

Împotriva deciziei

curții de apel a declarat recurs pârâta SC R.V. SRL București, în baza

dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. cu referire la dispozițiile

art.

314

C. proc. civ. și solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei instanței de apel și a sentinței comerciale nr. 606

din 26 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI- a

comercială, și rejudecând cauza, respingerea ca neîntemeiată a cererii de

chemare în judecată formulată de către intimata reclamanta SC S.I.C. SRL.

Recurenta-pârâtă

formulează următoarele critici:

În mod greșit s-a

apreciat că rezilierea contractului încheiat între părți a intervenit la data

de 19 decembrie 2008 potrivit înscrisului denumit notificare de plata/convocare

la conciliere/notificare de reziliere a contractului de concesiune comercială.

Potrivit art. 17.1

din contract, acesta încetează de

plin

drept, fără a mai fi necesară intervenția vreunei instanțe judecătorești, în

cazul în care una dintre părți:

c) în termen de 5

zile calendaristice de la data primirii notificării prin care i s-a adus la

cunoștință că nu și-a executat ori își execută în mod necorespunzător oricare

dintre obligațiile ce-i revin, în cazul în care în acest interval nu a executat

obligația reclamată.

Ca atare, rezilierea

contractului a avut loc la data de 08 martie 2008 și nicidecum la 19 decembrie

2008, așa cum rețin instanțele. Această concluzie rezultă indubitabil din

conținutul adresei emisă de intimată sub nr. 1828 din 03 martie 2008 și de care

înțelege să se folosească în recurs cu calificarea de înscris nou.

Totodată, se constată

din conținutul menționatei adrese că intimata S.I.C. SRL nu a înțeles să

solicite societății sale executarea în continuare a contractului, ci s-a

rezumat la exercitarea dreptului consacrat prin pactul comisoriu de ultim grad

menționat în contract, de a ,,declara” rezilierea contractului [art. XVII pct.

17.1

lit.

c)]. Că este așa, rezultă în

afara oricărui dubiu din formularea ,,începând cu data prezentei.... nu mai

dețineți calitatea de distribuitor a produselor".

În aceste condiții,

raționamentul instanței de apel în sensul că pactul comisoriu inserat de părți

nu înlătură facultatea părții adverse de a pretinde executarea contractului și

de a nu se ajunge la reziliere apare ca vădit neîntemeiat. Cum partea adversă a

înțeles să procedeze conform celor menționate mai sus, adică să nu pretindă

executarea contractului, ci să-1 considere

reziliat

începând cu data de 08 martie 2008, instanța nu putea acorda daune interese sub

forma prejudiciului efectiv suferit la nivelul valorii comenzilor neefectuate

până la data

rezilierii.

În

ceea ce privește

acordarea de daune interese in modalitatea beneficiului nerealizat pentru

perioada cuprinsă între momentul rezilierii (08 martie 2008) și momentul

convenit contractual (termenul de derulare a contractului de doi ani respectiv

27 noiembrie 2009), această soluție este lipsită de orice temei legal și

reprezintă în realitate o modalitate de îmbogățire fără justă cauză.

Atât timp cât

intimata reclamantă a înțeles să declare rezilierea contractului la 08 martie

2008, renunțând totodată fără echivoc la posibilitatea pusă la îndemână de lege

de a cere co-contractantului executarea în continuare a contractului,

prestațiile fiind succesive, raționamentul instanței de apel în sensul că cea

de-a doua componentă a prejudiciului - beneficiul nerealizat (

lucrum cessans

)

era previzibilă la momentul încheierii contractului, atât timp cât părțile au

convenit ca targetul minim - 2000 euro plus TVA sa fie îndeplinit lunar de

către societatea sa pe toată durata contractului, este unul greșit.

Văzând principiul

înscris în dispozițiile art. 1086 C. civ. potrivit cu care daunele interese nu

trebuie să cuprindă decât aceea ce este o consecință directă și necesară a

neexecutării obligației, soluția instanței de apel de a acorda daune interese -

lucrum cessans

- la nivelul comenzilor neefectuate nu îndeplinește

condiția menționată în textul de lege citat.

În aceste condiții,

în lipsa unor minime dovezi referitoare la existența și întinderea

prejudiciului, argumentul curții de apel în sensul că în materie comercială la

stabilirea întinderii prejudiciului trebuie avut în vedere faptul că părțile

își fac planuri de afaceri și previziuni în derularea relațiilor comerciale nu

se situează în afara oricărei critici, concluzia instanței nefiind altceva

decât aplicarea unei prezumții fără niciun fel de fundament juridic și faptic.

Recursul este fondat

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Susținerea

recurentei-pârâte potrivit căreia, conform adresei nr. 1828 din 3 martie 2008,

depusă ca act ,,nou” în recurs, contractul de concesiune încheiat între părți

ar fi fost reziliat la data de 8 martie 2008 nu poate fi primită, întrucât

apărarea formulată de recurentă în această fază procesuală ține de fondul

cauzei, pârâta având posibilitatea să se folosească de această probă și în

celelalte faze procesuale dacă considera că acest mijloc de probă era oportun,

ceea ce nu s-a întâmplat.

În această

împrejurare, se constată că s-a reținut corect, în baza întregului probatoriu

administrat în cauză, că rezilierea contractului de concesiune a intervenit în

decembrie 2008, când reclamanta a solicitat rezilierea contractului, ca urmare

a neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către pârâtă. De altfel, este de

menționat că soluția pronunțată asupra capătului de cerere privind constatarea rezilierii

nu a fost criticată în apel, așa încât instanța de apel nu a mai supus-o

controlului, și drept urmare, ea nu poate face obiectul examinării, omisso

medio, nici în recurs.

Se constată însă că

soluția pronunțată de curtea de apel este eronată în ce privește acordarea daunelor

interese și a beneficiilor nerealizate solicitate de reclamantă, respectiv a

stabilirii întinderii prejudiciului produs de pârâtă, prin neîndeplinirea

obligației stabilite în contract.

Aceasta, deoarece

prima instanță a apreciat judicios că, având în vedere dispozițiile art. 3.1

coroborat cu art. VIII lit. i) și k) din contract, precum și pe cele ale art. 17.2

și art.17.4 din același contract, atitudinea de pasivitate a reclamantei,

concretizată în nerezilierea contractului după termenul de 6 luni nu poate fi imputată

pârâtei, iar prejudiciul ce putea fi previzibil ori era previzibil în momentul

încheierii contractului nu putea fi circumscris decât acestei perioade, fiind

vorba despre comenzile neefectuate timp de 6 luni, însumând 14.280 Euro.

În ce privește

beneficiile nerealizate, respectiv solicitarea reclamantei de a fi despăgubită

și cu suma de 26.180 Euro reprezentând beneficii nerealizate (valoarea de 2.000

Euro plus TVA lunar, calculate pentru o perioadă de 11 luni de la rezilierea

contractului și până la data la care acesta ar fi trebuit să înceteze prin

ajungerea la termen, respectiv ianuarie-noiembrie 2009), se constată, de

asemenea, că aprecierea curții de apel este criticabilă, întrucât în raport de

dispozițiile art. 1086 C. civ., de faptul că reclamanta a solicitat rezilierea,

ceea ce exclude executarea în continuare a contractului care prevedea ca

targetul minim – 2000 Euro plus TVA să fie îndeplinit lunar de către pârâtă pe

toată durata contractului, raționamentul instanței curții de apel nu poate fi

primit.

Prin urmare, se

reține a fi întemeiate criticile recurentei-pârâte formulate prin invocarea dispozițiilor

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., cum de altfel apar ca fiind justificate și

susținerile circumscrise art. 304 pct. 7 din același cod, întrucât,

într-adevăr, referirile instanței, cu ocazia stabilirii prejudiciul produs în

cauză, la planurile de afaceri ale părților și previziunile în derularea

relațiilor comerciale exced pricinii deduse judecății.

În ce privește cererea

recurentei-pârâte de a-i fi restituită cauțiunea în sumă de 15.972 lei, formulată

de reprezentantul său în ședința de astăzi, se va respinge ca prematură,

deoarece suspendarea executării a fost menținută până astăzi, 14 septembrie

2011, data soluționării recursului în cauză, când instanța a rămas în

pronunțare.

În concluzie, față de

considerentele mai sus menționate, se va admite recursul pârâtei, se va

modifica în parte decizia atacată, în sensul că se va respinge apelul incident

formulat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului.

Va fi menținută în

rest decizia atacată, cu privire la respingerea ca nefondat a apelului formulat

de pârâtă împotriva aceleiași sentințe.

Se va respinge

cererea pârâtei privind restituirea cauțiunii, ca prematur formulată.

Va fi obligată

reclamanta SC S.I.C. SRL București la plata cheltuielilor de judecată în sumă

de 3016 lei către pârâta SC R.V. SRL București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta SC R.V. SRL București împotriva deciziei nr. 567

din 23 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Modifică

în parte decizia atacată în sensul că respinge apelul incident formulat de

reclamanta SC S.I.C. SRL București împotriva sentinței nr. 606 din 26 ianuarie

2010 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

Menține

în rest decizia atacată, respectiv cu privire la respingerea ca nefondat a

apelului formulat de pârâta SC R.V. SRL București împotriva aceleiași sentințe.

Respinge

cererea pârâtei SC R.V. SRL București privind restituirea cauțiunii, ca

prematur formulată.

Obligă

reclamanta SC S.I.C. SRL București la plata cheltuielilor de judecată în sumă

de 3016 lei către pârâta SC R.V. SRL București.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2011.