ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 759/2011

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Comercial Mureș reclamanta SC P.S. SRL Italia, în contradictoriu

cu pârâta SC J.N.N.I. Export, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va

pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 27.186, 82 Euro reprezentând

prețul produselor livrate și neachitate și cheltuielile de judecată aferente.

În justificarea demersului său

judiciar reclamanta arată că între părți a intervenit o convenție de tip

gentelman’s agreement potrivit căreia reclamanta urma să livreze și a livrat

efectiv produse cosmetice ce urmau a fi comercializate, de către pârâtă, pe

piața românească. Din valoarea totală de 69.425,16 Euro, pârâta a achitat numai

suma de 21.404,34 Euro reprezentând contravaloarea parțială a unei facturi,

restul contravalorii produselor livrate și preluate fără obiecțiuni nemaifiind

achitat, din motive necunoscute de reclamantă. Reclamanta a mai precizat că a

obținut Ordonanța nr. 137 din 7 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Comercial

Mureș, în dosarul nr. 6143/320/2007, însă numai pentru suma de 19.834 Euro,

diferența fiind respinsă de instanță apreciindu-se că raportul procedural a

devenit contencios și că se impune judecata pe fond.

Temeiurile de drept invocate de

reclamantă au fost prevederile art. 3-5, art. 35, art. 43, art. 46, art. 60 și

urm. C. com., art. 1294 și urm., art. 1310 - 1314, art. 1361 și urm. C. civ.,

cu indicarea art. 2 pct. l lit. a), art. 112, art. 274 C. proc. civ.

Pârâta a formulat cerere

reconvențională solicitând obligarea reclamantei - pârâte reconvențional;

- să-și ridice la momentul rămânerii

definitive și irevocabile a hotărârii ce urmează a fi pronunțată, marfa

descrisă în anexa 1 a acțiunii atașate;

- obligarea pârâtei la plata sumei

de 25.558 Euro în echivalentul monedei naționale la cursul de schimb valutar al

BNR din ziua plății;

- obligarea pârâtei reconvenționale

la plata sumei de 2.134 Euro, de asemenea în echivalentul în lei, la același

curs ;

- obligarea pârâtei la plata unei

chirii zilnice, în cuantum de 22 auro, în echivalentul în lei la cursul BNR din

ziua plății, începând cu data înregistrării acțiunii reconvenționale, până la

îndeplinirea de pârâtă a obligației de la petitul 1 și cheltuieli de judecată

aferente.

Prin sentința nr. 2644 din 22

decembrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 626/1371/2009 Tribunalul Comercial

Mureș a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. P.S. S.R.L în

contradictoriu cu pârâta SC C.E.I.J.N.N. SRL și a respins acțiunea

reconvențională, astfel cum această cerere incidentală a fost reunită cu acțiunea

ce a format obiectul dosarului nr. 640/1371/2009 al Tribunalului Comercial

Mureș, în urma admiterii excepției de litispendență.

În ceea ce privește cererea

principală instanța a reținut că între părți au existat raporturi comerciale și

că potrivit Ordonanței nr. 237 din 7 martie 2009 pronunțată de Tribunalul

Comercial Mureș în dosarul nr. 6143/320/2007 rămasă irevocabilă, s-a stabilit

că pârâta este în debit fața de reclamantă cu suma de 19.834 Euro, sumă

recunoscută din totalul solicitat de 47.020,82 Euro; că, în lipsa unui termen

determinat consensual de părți, pentru fiecare lucrare de produse acceptată de

pârâtă, aceasta dobândea obligația de a achita contravaloarea bunurilor într-un

termen de 120 de zile, termen ce s-a apreciat că reiese din contractul de

concesiune depus la dosar de pârâtă care, chiar dacă nu este semnat de

reclamantă, deoarece există îndoială în ceea ce privește raporturile dintre

părți, trebuie interpretat în raport de art. 983 C. civ.

În ce privește acțiunea

reconvențională instanța a reținut că toate contractele încheiate între părți

își produc efectele și că niciuna dintre părți nu a solicitat rezoluțiunea

contractelor născute în virtutea livrărilor acceptate, printre efectele

contractelor numărându-se și trecerea în patrimoniul pârâtei a dreptului de

proprietate asupra bunurilor cumpărate, astfel că nu a existat nici un temei

pentru obligația impusă vânzătoarei, de a prelua produsele.

Împotriva acestei sentințe au

formulat apel ambele părți.

Apelanta pârâtă S.C. C.E.I.J.N.N. SRL

a reproșat instanței de fond că a pronunțat sentința atacată cu neluarea în

considerare a următoarelor aspecte:

- între părți s-a încheiat un

contract de concesiune, iar faptul că reclamanta nu l-a semnat nu are

relevanță, câtă vreme înscrisurile de la dosar confirmă încheierea acestuia;

- acel contract i-a fost comunicat

prin fax de către reclamantă și că prin semnare de către pârâtă și comunicare

prin fax s-au întrunit acordurile de voință ale ambelor părți;

- a intervenit de drept rezoluțiunea

acestui contract de concesiune prin acordul ambelor părți, deoarece prin adresa

din 21 februarie 2007 reclamanta a solicitat oprirea vânzării produselor cu

mărci care îi aparțineau și restituirea produselor de către pârâtă.

Apelanta - reclamantă a formulat

următoarele critici:

- prima instanță, în loc să constate

că între părți a intervenit o simplă convenție de vânzare-cumpărare, a

considerat că părțile sunt în prezenta unui contract atipic, fără să justifice

în vreun fel această interpretare;

- invocarea mărcii „Hair Light” nu

are nicio relevanță în cadrul litigiului, deoarece nu se discută protecția

mărcii ci doar un simplu contract de vânzare-cumpărare;

- odată ce marfa a intrat în

patrimoniul cumpărătoarei, reclamanta nu mai avea nici un drept de a dispune cu

privire la marfă.

Prin încheierea din 22 iunie 2009

astfel cum a fost completată prin încheierea din 22 iunie 2009 instanța de

control judiciar a respins excepțiile de netimbrare a acțiunii transmise din

dosarul nr. 640/1371/2009, urmare a admiterii excepției de litispendență, de

necompetență teritorială și de inadmisibilitate a cererii reconvenționale

invocate de pârâta reconvenientă.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

comercială, de contencios administrativ fiscal, prin decizia nr. 48/A din 21

iunie 2010, a respins apelul formulat de SC J.N.N. SRL, împotriva sentinței nr.

2644 din 22 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș, a admis

apelul formulat de SC P.S. SRL, împotriva aceleiași sentințe, a schimbat în

parte hotărârea atacată în sensul că a admis acțiunea formulată de SC P.S. SRL

împotriva pârâtei SC J.N.N. SRL, a obligat pârâta la plata echivalentului în

lei, la data plății, a sumei de 27.186,82 Euro, cu titlu de preț neachitat, a

obligat pârâta la plata sumei de 12.002 lei cheltuieli de judecată la instanța

de fond și în apel și a eliminat din cuprinsul hotărârii atacate mențiunea cu

privire la cheltuielile de judecată, menținând celelalte dispoziții.

În pronunțarea acestei soluții

instanța de control judiciar a reținut că natura juridică a contractului, este

cea specifică unui contract de vânzare-cumpărare, având în vedere faptul că

reclamanta a predat mărfuri pârâtei în baza unor comenzi, iar aceasta le-a

preluat, fără a achita integral prețul produselor, că reclamanta a dovedit predarea

mărfurilor, iar pârâta a recunoscut preluarea lor astfel că, potrivit art. 1 C.

com. coroborat cu art.

1719

C. civ.,

pârâta avea obligația de a achita contravaloarea mărfurilor, ea necontestând

suma solicitată de către reclamantă;

În ce privește termenul în care

trebuia efectuată plata, instanța a arătat că, nefiind menționat un termen

special, plata trebuia efectuată la data preluării bunurilor, iar referitor la

acțiunea reconvențională, că aceasta se bazează strict pe contractul de

concesiune care însă nu poate fi avut în vedere, pentru argumentele invocate

mai sus. În acest contract nu se prevede nicio obligație de returnare a

produselor ci doar o exclusivitate de vânzare pe un anumit teritoriu, motiv

pentru care în această situație acțiunea reconvențională este nedovedită și

odată ce pârâta a intrat în proprietatea bunurilor ca urmare a încheierii

contractului de vânzare-cumpărare, nu mai poate solicita vânzătorului preluarea

mărfurilor.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta reclamantă reconvențional SC J.N.N. SRL Sighișoara, solicitând

admiterea recursului, schimbarea în tot a hotărârii recurate și în parte a

hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii/cererii

reconvenționale așa cum așa cum au fost precizate după conexare, respingerea

acțiunii intimatei-reclamante și obligare acesteia la plata cheltuielilor de

judecată în fond, apel și recurs.

Recurenta își subsumează global

criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7 și 8 și 9 C.

proc. civ. și vizează, în esență, următoarele aspecte:

I. Instanțele de fond și cea de apel

au apreciat greșit natura raporturilor juridice care s-au stabilit între

părțile în litigiu, dat fiind faptul că din probele administrate rezultă

neîndoielnic caracterul de contract de concesiune;

- motivarea instanței de apel vizând

nerealizarea acordului de voință ca urmare a nesemnării și neștampilării

contractului de către reclamantă este aberantă în raport de probatoriul

administrat din care rezultă acordul explicit al recurentei la încheierea

contractului în forma propusă de intimata-reclamantă.

- instanța de apel nu a analizat

înscrisurile invocate de recurentă prin motivele de apel în dovedirea faptului

prelungirii și executării întocmai a prevederilor contractuale de concesiune (adresa

din 17 iulie 2003).

II. Instanța de fond a considerat în

mod greșit că recurenta-pârâtă trebuia să solicite rezoluțiunea contractului

dat fiind faptul că acesta și-a încetat efectele prin acordul de voință al

ambelor părți; aspect demonstrat cu adresele din 21 februarie 2007, din 27

februarie 2003, în speță fiind incidente dispozițiile art. 969 alin. (2) C.

civ. În sprijinul aceleiași critici recurenta reiterează situația de fapt

prezentată și în cadrul motivelor de apel;

III. Instanța de fond nu a apreciat

corect obligația reclamantei de a-și ridica mărfurile din depozitul recurentei.

IV. Chiar dacă s-ar accepta ipoteza

instanței de apel potrivit căreia în cauză ar fi vorba de simple comenzi,

acestea nu poară semnătura ambelor părți iar în materie comercială comanda

acceptată echivalează cu un contract comercial cu toate consecințele ce decurg

dintr-o atare situație.

Înalta Curte, examinând decizia

atacată prin prisma criticilor atacate constată că recursul este nefondat

pentru motivele ce se vor arăta.

În primul rând este de

remarcat că recursul pârâtei redă cu maximă fidelitate motivele de apel cât

privește primele trei critici.

Prima

și a patra critică se raportează la hotărârile instanțelor de fond și apel iar

a doua și a treia critică vizează exclusiv hotărârea instanței de fond.

Examinând

prima critică, Înalta Curte constată că în mod legal instanța de apel a statuat

asupra naturii raporturilor juridice dintre părți examinând existența

contractului de concesiune invocat de pârâtă din perspectiva îndeplinirii

condiției întâlnirii concordante a ofertei cu acceptarea ofertei – acestea

fiind cele două elemente definitorii ale voinței de a contracta, prin

contopirea cărora se realizează acordul de voință.

Sub

acest aspect analiza instanței a avut în vedere dinamica operațiunilor

comerciale derulate între părți și probatoriul administrat – aspecte ce nu pot

forma însă obiectul examenului de legalitate în această fază procesuală dată

fiind circumstanțierea strictă a motivelor de nelegalitate ce pot fi invocate

în recurs, reglementate de art. 304 C. proc. civ.

Astfel,

simpla propunere lansată de pârâtă și intitulată unilateral contract de

concesiune nu poate fi asimilată unei atare convenții în absența acceptării

acesteia de către reclamantă, nefiind astfel realizat acordul de voință.

Statuând

asupra legalității deciziei recurate sub aspectul stabilirii corecte a

raporturilor juridice dintre părți, Înalta Curte constată că următoarele două

critici sunt lipsite de fundament juridic întrucât vizează aspecte legate

strict de contractul de concesiune ce nu poate fi considerat ca atare pentru

motivele arătate mai sus.

Nici

ultima critică nu este întemeiată în raport de faptul că instanța de apel, în

evaluarea modului în care părțile au înțeles să-și execute obligațiile derivate

din raportul contractual de vânzare-cumpărare în formă simplificată, a făcut o

corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 1 C. com. coroborat cu

cele ale art. 1719 C. civ. aplicabile în speță.

În

considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ.

va respinge ca nefondat recursul pârâtei, iar în aplicarea art. 274 C. proc.

civ., va obliga recurenta-pârâtă să plătească intimata-reclamantă S.C. P.S.

S.R.L. TÂRGU MUREȘ suma de 1100 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat

recursul

declarat de recurenta-pârâtă SC J.N.N. SRL CORUNCA împotriva deciziei 48 A din

21 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială de

contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante

SC P.S. SRL TÂRGU MUREȘ

suma de 1100 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 februarie 2011.