ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 759/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Mureș reclamanta SC P.S. SRL Italia, în contradictoriu cu pârâta SC J.N.N.I. Export, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 27.186, 82 Euro reprezentând prețul produselor livrate și neachitate și cheltuielile de judecată aferente. În justificarea demersului său judiciar reclamanta arată că între părți a intervenit o convenție de tip gentelman’s agreement potrivit căreia reclamanta urma să livreze și a livrat efectiv produse cosmetice ce urmau a fi comercializate, de către pârâtă, pe piața românească.

Din valoarea totală de 69.425,16 Euro, pârâta a achitat numai suma de 21.404,34 Euro reprezentând contravaloarea parțială a unei facturi, restul contravalorii produselor livrate și preluate fără obiecțiuni nemaifiind achitat, din motive necunoscute de reclamantă. Reclamanta a mai precizat că a obținut Ordonanța nr. 137 din 7 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș, în dosarul nr. 6143/320/2007, însă numai pentru suma de 19.834 Euro, diferența fiind respinsă de instanță apreciindu-se că raportul procedural a devenit contencios și că se impune judecata pe fond. Temeiurile de drept invocate de reclamantă au fost prevederile art. 3-5, art. 35, art. 43, art. 46, art. 60 și urm. C. com., art. 1294 și urm., art. 1310 - 1314, art. 1361 și urm. C. civ., cu indicarea art. 2 pct. l lit. a), art. 112, art. 274 C. proc.

civ. Pârâta a formulat cerere reconvențională solicitând obligarea reclamantei - pârâte reconvențional; - să-și ridice la momentul rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii ce urmează a fi pronunțată, marfa descrisă în anexa 1 a acțiunii atașate; - obligarea pârâtei la plata sumei de 25.558 Euro în echivalentul monedei naționale la cursul de schimb valutar al BNR din ziua plății; - obligarea pârâtei reconvenționale la plata sumei de 2.134 Euro, de asemenea în echivalentul în lei, la același curs ; - obligarea pârâtei la plata unei chirii zilnice, în cuantum de 22 auro, în echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, începând cu data înregistrării acțiunii reconvenționale, până la îndeplinirea de pârâtă a obligației de la petitul 1 și cheltuieli de judecată aferente.

Prin sentința nr. 2644 din 22 decembrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 626/1371/2009 Tribunalul Comercial Mureș a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. P.S. S.R.L în contradictoriu cu pârâta SC C.E.I.J.N.N. SRL și a respins acțiunea reconvențională, astfel cum această cerere incidentală a fost reunită cu acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 640/1371/2009 al Tribunalului Comercial Mureș, în urma admiterii excepției de litispendență.

În ceea ce privește cererea principală instanța a reținut că între părți au existat raporturi comerciale și că potrivit Ordonanței nr. 237 din 7 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr. 6143/320/2007 rămasă irevocabilă, s-a stabilit că pârâta este în debit fața de reclamantă cu suma de 19.834 Euro, sumă recunoscută din totalul solicitat de 47.020,82 Euro; că, în lipsa unui termen determinat consensual de părți, pentru fiecare lucrare de produse acceptată de pârâtă, aceasta dobândea obligația de a achita contravaloarea bunurilor într-un termen de 120 de zile, termen ce s-a apreciat că reiese din contractul de concesiune depus la dosar de pârâtă care, chiar dacă nu este semnat de reclamantă, deoarece există îndoială în ceea ce privește raporturile dintre părți, trebuie interpretat în raport de art. 983 C. civ.

În ce privește acțiunea reconvențională instanța a reținut că toate contractele încheiate între părți își produc efectele și că niciuna dintre părți nu a solicitat rezoluțiunea contractelor născute în virtutea livrărilor acceptate, printre efectele contractelor numărându-se și trecerea în patrimoniul pârâtei a dreptului de proprietate asupra bunurilor cumpărate, astfel că nu a existat nici un temei pentru obligația impusă vânzătoarei, de a prelua produsele. Împotriva acestei sentințe au formulat apel ambele părți. Apelanta pârâtă S.C. C.E.I.J.N.N.

SRL a reproșat instanței de fond că a pronunțat sentința atacată cu neluarea în considerare a următoarelor aspecte: - între părți s-a încheiat un contract de concesiune, iar faptul că reclamanta nu l-a semnat nu are relevanță, câtă vreme înscrisurile de la dosar confirmă încheierea acestuia; - acel contract i-a fost comunicat prin fax de către reclamantă și că prin semnare de către pârâtă și comunicare prin fax s-au întrunit acordurile de voință ale ambelor părți; - a intervenit de drept rezoluțiunea acestui contract de concesiune prin acordul ambelor părți, deoarece prin adresa din 21 februarie 2007 reclamanta a solicitat oprirea vânzării produselor cu mărci care îi aparțineau și restituirea produselor de către pârâtă.

Apelanta - reclamantă a formulat următoarele critici: - prima instanță, în loc să constate că între părți a intervenit o simplă convenție de vânzare-cumpărare, a considerat că părțile sunt în prezenta unui contract atipic, fără să justifice în vreun fel această interpretare; - invocarea mărcii „Hair Light” nu are nicio relevanță în cadrul litigiului, deoarece nu se discută protecția mărcii ci doar un simplu contract de vânzare-cumpărare; - odată ce marfa a intrat în patrimoniul cumpărătoarei, reclamanta nu mai avea nici un drept de a dispune cu privire la marfă. Prin încheierea din 22 iunie 2009 astfel cum a fost completată prin încheierea din 22 iunie 2009 instanța de control judiciar a respins excepțiile de netimbrare a acțiunii transmise din dosarul nr. 640/1371/2009, urmare a admiterii excepției de litispendență, de necompetență teritorială și de inadmisibilitate a cererii reconvenționale invocate de pârâta reconvenientă.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ fiscal, prin decizia nr. 48/A din 21 iunie 2010, a respins apelul formulat de SC J.N.N. SRL, împotriva sentinței nr. 2644 din 22 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș, a admis apelul formulat de SC P.S. SRL, împotriva aceleiași sentințe, a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a admis acțiunea formulată de SC P.S. SRL împotriva pârâtei SC J.N.N. SRL, a obligat pârâta la plata echivalentului în lei, la data plății, a sumei de 27.186,82 Euro, cu titlu de preț neachitat, a obligat pârâta la plata sumei de 12.002 lei cheltuieli de judecată la instanța de fond și în apel și a eliminat din cuprinsul hotărârii atacate mențiunea cu privire la cheltuielile de judecată, menținând celelalte dispoziții.

În pronunțarea acestei soluții instanța de control judiciar a reținut că natura juridică a contractului, este cea specifică unui contract de vânzare-cumpărare, având în vedere faptul că reclamanta a predat mărfuri pârâtei în baza unor comenzi, iar aceasta le-a preluat, fără a achita integral prețul produselor, că reclamanta a dovedit predarea mărfurilor, iar pârâta a recunoscut preluarea lor astfel că, potrivit art. 1 C. com. coroborat cu art. 1719 C. civ., pârâta avea obligația de a achita contravaloarea mărfurilor, ea necontestând suma solicitată de către reclamantă; În ce privește termenul în care trebuia efectuată plata, instanța a arătat că, nefiind menționat un termen special, plata trebuia efectuată la data preluării bunurilor, iar referitor la acțiunea reconvențională, că aceasta se bazează strict pe contractul de concesiune care însă nu poate fi avut în vedere, pentru argumentele invocate mai sus.

În acest contract nu se prevede nicio obligație de returnare a produselor ci doar o exclusivitate de vânzare pe un anumit teritoriu, motiv pentru care în această situație acțiunea reconvențională este nedovedită și odată ce pârâta a intrat în proprietatea bunurilor ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare, nu mai poate solicita vânzătorului preluarea mărfurilor. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta reclamantă reconvențional SC J.N.N. SRL Sighișoara, solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a hotărârii recurate și în parte a hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii/cererii reconvenționale așa cum așa cum au fost precizate după conexare, respingerea acțiunii intimatei-reclamante și obligare acesteia la plata cheltuielilor de judecată în fond, apel și recurs.

Recurenta își subsumează global criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7 și 8 și 9 C. proc. civ. și vizează, în esență, următoarele aspecte: I. Instanțele de fond și cea de apel au apreciat greșit natura raporturilor juridice care s-au stabilit între părțile în litigiu, dat fiind faptul că din probele administrate rezultă neîndoielnic caracterul de contract de concesiune; - motivarea instanței de apel vizând nerealizarea acordului de voință ca urmare a nesemnării și neștampilării contractului de către reclamantă este aberantă în raport de probatoriul administrat din care rezultă acordul explicit al recurentei la încheierea contractului în forma propusă de intimata-reclamantă.

- instanța de apel nu a analizat înscrisurile invocate de recurentă prin motivele de apel în dovedirea faptului prelungirii și executării întocmai a prevederilor contractuale de concesiune (adresa din 17 iulie 2003). II. Instanța de fond a considerat în mod greșit că recurenta-pârâtă trebuia să solicite rezoluțiunea contractului dat fiind faptul că acesta și-a încetat efectele prin acordul de voință al ambelor părți; aspect demonstrat cu adresele din 21 februarie 2007, din 27 februarie 2003, în speță fiind incidente dispozițiile art. 969 alin. (2) C. civ. În sprijinul aceleiași critici recurenta reiterează situația de fapt prezentată și în cadrul motivelor de apel; III. Instanța de fond nu a apreciat corect obligația reclamantei de a-și ridica mărfurile din depozitul recurentei.

IV. Chiar dacă s-ar accepta ipoteza instanței de apel potrivit căreia în cauză ar fi vorba de simple comenzi, acestea nu poară semnătura ambelor părți iar în materie comercială comanda acceptată echivalează cu un contract comercial cu toate consecințele ce decurg dintr-o atare situație. Înalta Curte, examinând decizia atacată prin prisma criticilor atacate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. În primul rând este de remarcat că recursul pârâtei redă cu maximă fidelitate motivele de apel cât privește primele trei critici. Prima și a patra critică se raportează la hotărârile instanțelor de fond și apel iar a doua și a treia critică vizează exclusiv hotărârea instanței de fond.

Examinând prima critică, Înalta Curte constată că în mod legal instanța de apel a statuat asupra naturii raporturilor juridice dintre părți examinând existența contractului de concesiune invocat de pârâtă din perspectiva îndeplinirii condiției întâlnirii concordante a ofertei cu acceptarea ofertei – acestea fiind cele două elemente definitorii ale voinței de a contracta, prin contopirea cărora se realizează acordul de voință. Sub acest aspect analiza instanței a avut în vedere dinamica operațiunilor comerciale derulate între părți și probatoriul administrat – aspecte ce nu pot forma însă obiectul examenului de legalitate în această fază procesuală dată fiind circumstanțierea strictă a motivelor de nelegalitate ce pot fi invocate în recurs, reglementate de art. 304 C. proc.

civ. Astfel, simpla propunere lansată de pârâtă și intitulată unilateral contract de concesiune nu poate fi asimilată unei atare convenții în absența acceptării acesteia de către reclamantă, nefiind astfel realizat acordul de voință. Statuând asupra legalității deciziei recurate sub aspectul stabilirii corecte a raporturilor juridice dintre părți, Înalta Curte constată că următoarele două critici sunt lipsite de fundament juridic întrucât vizează aspecte legate strict de contractul de concesiune ce nu poate fi considerat ca atare pentru motivele arătate mai sus. Nici ultima critică nu este întemeiată în raport de faptul că instanța de apel, în evaluarea modului în care părțile au înțeles să-și execute obligațiile derivate din raportul contractual de vânzare-cumpărare în formă simplificată, a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 1 C. com.

coroborat cu cele ale art. 1719 C. civ. aplicabile în speță. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul pârâtei, iar în aplicarea art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă să plătească intimata-reclamantă S.C. P.S. S.R.L. TÂRGU MUREȘ suma de 1100 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC J.N.N. SRL CORUNCA împotriva deciziei 48 A din 21 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante

SC P.S. SRL TÂRGU MUREȘ

suma de 1100 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.