ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1492/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1492/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 620 din 19

iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosar nr. 3333/115/2007, prima

instanță a admis în parte acțiunea reclamantei SC T.M.K. SA Reșița, împotriva pârâtei

SC M. SA București, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 413.166,20

RON contravaloare marfă livrată și neachitată și suma de 110.381,88 RON dobânzi

comerciale, precum și dobânzi comerciale până la achitarea efectivă a debitului,

fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Între SC M.

SA București și reclamanta SC T.M.K. SA Reșița a intervenit contractul de comision

pentru export pe anul 2003, intrat în vigoare între cele două părți la data de 01

ianuarie 2003 cu termen de valabilitate nedeterminat.

În baza acestui

contract de comision, societatea pârâtă SC M. SA București și-a exercitat diligentele

care îi reveneau și a încheiat două contracte de export din 09 ianuarie 2004, pe

relația Ungaria, cu firma T.F. în valoare de 21.687,50 euro, în care furnizor era

societatea reclamantă, respectiv contractul de export din 24 aprilie 2004, pe relația

Italia, cu firma I.M.S. SA în valoare de 210.150 euro, având ca obiect exportul

de oțel laminat la cald, produs de către reclamantă.

Termenele de livrare

pentru contractele de export au fost februarie-martie 2004 (pentru contractul de

export din 09 ianuarie 2004, pe relația Ungaria), respectiv mai 2004 (pentru contractul

de export din 24 aprilie 2004, pe relația Italia).

De asemenea, modalitatea

de plată era prin ordin de plată în termen de 30 de zile de la livrare.

În baza acestui

contract, reclamanta a livrat pârâtei produse laminate, pentru încasarea contravalorii

acestor produse emițând facturile fiscale următoare:

din 15 noiembrie 2004 în valoare de 24.761,36 RON, marfa fiind însoțită de avizele

de expediție, declarația vamală din 16 noiembrie 2004. În baza acestora pârâta a

emis factura externă (pentru uz intern) și factura fiscală pentru comision;

din 16 noiembrie 2004 în valoare de 24.630,64 RON și din 16 noiembrie 2004 în valoare

de 27.059 RON, produsele fiind însoțite de avizele de expediție, declarațiile vamale

din 18 noiembrie 2004. Pârâta în baza acestora pârâta a emis factura externă (pentru

uz intern) și factura fiscală pentru comision;

din 18 noiembrie 2004 în valoare de 74.179,28 RON și din 19 noiembrie 2004 în valoare

de 77.748,94 RON, cu următoarele anexe: avize de expediție; factură externă (pentru

uz intern); declarația vamală din 19 noiembrie 2004 și factura fiscală pentru comision.

din 19 noiembrie 2004 în valoare de 23.027,69 RON, cu următoarele anexe: aviz de

expediție; factură externă (pentru uz intern); declarația vamală din 22

noiembrie 2004 și factura fiscală pentru comision.

din 19 noiembrie 2004 în valoare de 18.105,03 RON, cu următoarele anexe: aviz de

expediție; declarația vamală din 19 noiembrie 2004; factură externă (pentru uz intern)

și factura fiscală pentru comision.

din 27 decembrie 2004 în valoare de 26.198 RON și din 23 decembrie 2004 în valoare

de 23.139,74 RON, cu următoarele anexe: avize de expediție; factură externă (pentru

uz intern); declarația vamală din 28 decembrie 2004 și factura fiscală pentru comision.

din 13 decembrie 2004 în valoare de 25.008,06 RON, cu următoarele anexe: aviz de

expediție; factură externă (pentru uz intern); declarația vamală din 14

decembrie 2004 și factura fiscală pentru comision.

din 17 decembrie 2004 în valoare de 50.021,53 RON și din 15 decembrie 2004 în valoare

de 21.101,82 RON, cu următoarele anexe: avize de expediție; factură externă (pentru

uz intern); declarația vamală din 16 decembrie 2004, din 17 decembrie 2004 și factura

fiscală pentru comision.

Prin nota din

25 ianuarie 2005 de stingere a datoriilor reciproce de plată între SC M. SA București

și SC T.M.K. SA Reșița (SC C.S.R. SA) societatea reclamantă și-a stins datoriile

de comision față de debitoare, dar pârâta nu a achitat suma datorată reclamantei.

Din conținutul

raportului de expertiză contabilă, întocmit de expertul contabil R.I., instanța

a constatat, din verificarea documentelor aflate la dosarul cauzei și a evidenței

contabile a reclamantei, că neachitarea de către pârâtă a contravalorii facturilor

livrate de reclamantă, este în sumă de 413.166,20 RON.

Expertul a mai

arătat că valoarea compensărilor făcute între părțile contractante (comisionar-comitent)

este de 6.582,83 RON conform notei de compensare din 25 ianuarie 2005, înregistrată

la SC T.M.K. SA Reșița din 10 ianuarie 2005 și la SC M. SA București din 18

ianuarie 2005.

În ceea ce privește

dobânzile la suma neachitată, expertul a arătat că dobânzile comerciale calculate

de reclamantă sunt calculate corect dar schimbându-se suma restantă de plată, acestea

au fost recalculate de expertiză și sunt în sumă de 110.381,88 RON.

Pârâta SC M.

SA București a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă care au fost

încuviințate de instanță în ședința publică din 05 mai 2009, astfel cum au fost

reformulate de reprezentantul pârâtei.

În răspunsul la

obiecțiunile pârâtei, expertul contabil a arătat că sumele din facturile enumerate

de pârâta-reclamantă reconvențională, contractul fiind de export respectiv în valută,

valoarea mărfurilor se calculează la cursul de schimb al zilei respective, iar valoarea

mărfurilor de achitat se recalculează la data respectivă. Pe fiecare factură pe

lângă valoarea în RON este trecută valoarea în euro și specificat cursul leu/euro

la data respectivă; expertul a mai arătat că procesul verbal de compensare este

un document legal de stingere a unor obligații între părțile semnatare și nu este

nevoie de un alt document bancar (extras de cont) atâta timp cât plata nu s-a făcut

prin bancă sau în numerar; cu privire la restul obiecțiunilor formulate, expertul

și-a menținut punctul de vedere inițial.

Având în vedere

această stare de fapt și conținutul raportului de expertiză contabilă, în baza

art. 1073, 1294, 1361 C. civ., ale art. 43 C. com. raportat la dispozițiile O.G.

nr. 9/2000, ale art. 1066 C. civ., precum și dispozițiile art. 720

1

C.

proc. civ., Tribunalul Caras-Severin, a admis în parte acțiunea reclamantei SC

T.M.K. SA Reșița împotriva pârâtei SC M. SA București și în consecință a obligat

pârâta să plătească reclamantei suma de 413.166,20 RON contravaloare marfă livrată

și neachitată și suma de 110.381,88 RON dobânzi comerciale.

A obligat pârâta

să plătească reclamantei dobânzi comerciale până la achitarea efectivă a debitului.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâta SC M. SA, solicitând admiterea

acestuia, schimbarea în tot a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea ca

neîntemeiată a cererii formulate de reclamanta SC T.M.K. SA Reșița.

Curtea de Apel

Timișoara, secția a ll-a civilă prin decizia civilă nr. 256 din 22 noiembrie 2011

a respins apelul declarat de pârâta SC M. SA, București împotriva sentinței nr.

620 din 19 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosar nr. 3333/115/2007,

în contradictoriu cu reclamanta intimată SC T.M.K. SA Reșița, cu sediul în Reșița.

A obligat pârâta

SC M. SA să-i plătească reclamantei intimate suma de 22.710 RON cu titlu de cheltuieli

de judecată în apel și a respins cererea reclamantei SC T.M.K. SA Reșița privind

obligarea pârâtei SC M. SA la plata sumei de 30.682 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată la fond.

A dat în debit

pârâta SC M. SA București cu suma de 12.000 RON reprezentând onorariu experți, plata

urmând a fi efectuată către Biroul de Expertize Judiciare Timiș, cod de înregistrare

fiscală, în contul deschis la C.E.C. Timișoara 3.137 RON, Dosar nr. 333/115/2007,

din care câte 4.000 RON pentru fiecare dintre experții H.V., C.C.D. și C.N.L..

Pentru a dispune

astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut că pârâta apelantă SC M. SA nu s-a conformat

dispozițiilor instanței de a depune la dosar contractele externe încheiate cu partenerii

externi la care se face referire în art. 7 din contractul de comision pe anul 2003

și a constatat că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina pârâtei

apelante.

În ceea ce privește

cererea reclamantei intimate, privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată, curtea a reținut că, în această fază procesuală, cererea reclamantei intimate

a fost prematură.

Prin cererea înregistrată

prin Registratura Curții de Apel în data de 15 noiembrie 2010, pârâta SC M. SA a

solicitat repunerea cauzei pe rol, suspendată prin încheierea din data de 11

mai 2010, cauza fiind repusă pe rol pentru termenul de judecată din 11 ianuarie

2011.

Împotriva încheierii

ședinței publice din data de 11 mai 2010, a declarat recurs pârâta SC M. SA.

Prin decizia

nr. 159 din 18 ianuarie 2011, pronunțată în Dosar nr. 3333/115/2007, Înalta

Curte de Casație și Justiție, a admis recursul declarat de pârâta SC M. SA împotriva

încheierii din data de 11 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel, pe care a casat-o

și a trimis cauza aceleiași instanțe, în vederea continuării judecății apelului.

Astfel, instanța

de apel a reținut că, în mod corect prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantei

SC T.M.K. SA Reșița împotriva pârâtei SC M. SA București și a obligat pârâta să

plătească reclamantei suma de 413.166,20 RON, contravaloare marfă livrată și neachitată

și 110.381,88 RON dobânzi comerciale, cât și dobânzi comerciale până la achitarea

efectivă a debitului, avându-se în vedere că între pârâtă și reclamantă a intervenit

contractul de comision pentru export pe anul 2003, intrat în vigoare, între cele

doua părți, la data de 01 ianuarie 2003, cu termen de valabilitate nedeterminat,

în baza căruia SC M. SA și-a exercitat diligentele care îi reveneau și a încheiat

cele doua contracte de export din 09 ianuarie 2009, pe relația Ungaria, cu firma

T.F. în valoare de 21.687,59 euro, în care furnizor era societatea reclamantă, respectiv

contractul de export din 24 aprilie 2004, pe relația Italia, cu firma I.M.S. SA

în valoare de 210.150 euro, având ca obiect exportul de oțel laminat la cald, produs

de reclamantă.

Termenele de livrare

pentru contractele de export au fost februarie-martie 2004, pentru contractul de

export din 09 ianuarie 2009, pe relația Ungaria, respectiv mai 2004, pentru contractul

de export din 24 aprilie 2004, pe relația Italia.

În baza acestui

contract, reclamanta a livrat pârâtei produse laminate, pentru încasarea contravalorii

acestor produse, emițând facturi fiscale ce urmau a fi achitate cu ordin de plata

în termen de 30 de zile de la livrare.

Prin Nota din

25 ianuarie 2005 de stingere a datoriilor reciproce de plata între SC M. SA București

și SC T.M.K. SA Reșița (fosta SC C.S.R. SA), societatea reclamantă și-a stins datoriile

de comision față de debitoare, dar pârâta nu a achitat suma datorată reclamantei

și că din verificarea documentelor aflate la dosarul cauzei, rezultă o datorie a

comisionarului, stabilită prin contraexpertiză contabilă de 413.166,20 RON și dobânzi

comerciale de 110.381,88 RON.

Referitor la obiectivul

nr. 5, în sensul de a se verifica încasarea garanțiilor bancare și a ordinului de

plată, experții au arătat că, întrucât apelanta pârâtă SC M. SA nu a depus și nici

nu a înmânat experților niciun document din care să rezulte încasarea vreunei sume

de bani de la partenerii externi, expertiza nu a putut răspunde la acest obiectiv.

Referitor la obiectivele

apelantei pârâte SC M. SA, prin aceleași concluzii, cei trei experți contabili au

răspuns doar la obiectivele nr. 1 și 4, fiind în imposibilitate de a răspunde la

celelalte obiective propuse de către apelantă, întrucât, nici la dosarul cauzei

și nici experților nu le-au fost prezentate contractele externe traduse, așa cum

au fost cerute și care fac parte din Contractul de comision pentru export pe anul

2003.

De asemenea, întrucât

pârâta apelantă SC M. SA nu a prezentat experților documentele contabile solicitate,

în baza cărora a încasat de la partenerii externi contravaloarea mărfurilor livrate,

prin Raportul de contraexpertiză contabilă judiciara nu s-a putut răspunde la obiectivul

nr. 5, formulat de pârâtă, în sensul de a se stabili sumele încasate de către pârâtă

de la partenerii externi.

Având în vedere

că prin Raportul de contraexpertiză contabilă judiciara efectuat în cauză, în faza

de apel, s-au stabilit aceleași sume ca fiind datorate de către pârâta apelanta

SC M. SA față de reclamanta SC SC T.M.K. SA Reșița, apelul declarat de pârâtă este

nefondat.

Curtea a reținut,

totodată, că pârâta apelanta SC M. SA București nu și-a dovedit susținerile din

apelul declarat în cauză, nedepunând la dosar documentele solicitate de către instanță

și de cei trei experți cu ocazia efectuării Raportului de contraexpertiză contabilă.

În baza art. 274

C. proc. civ. a fost obligată pârâta SC M. SA să-i plătească reclamantei suma de

22.710 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel și a respins cererea reclamantei

SC T.M.K. SA Reșița privind obligarea pârâtei SC M. SA la plata sumei de 30.682

RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, având în vedere că la fond, cu ocazia

dezbaterilor cauzei, nu s-au solicitat de către reclamantă cheltuieli de judecată.

Totodată, a fost

dată în debit pârâta SC M. SA București cu suma de 12.000 RON reprezentând onorariu

experți, plata urmând a fi efectuată către Biroul de Expertize Judiciare Timiș,

cod de înregistrare fiscală, în contul deschis la C.E.C. Timișoara 3.137 RON, Dosar

nr. 333/115/2007, din care câte 4.000 RON pentru fiecare dintre experții H.V., C.C.D.

și C.N.L..

împotriva deciziei

civile nr. 256 din 22 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

a ll-a civilă, a declarat recurs pârâta SC M. SA București, întemeiat pe art. 304

pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea

recursului, modificarea în tot a deciziei în sensul admiterii apelului, schimbării

sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată, la care a anexat

dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 2 RON și 5 RON timbrul judiciar.

Cererea de recurs

formulată de pârâta SC M. SA București este insuficient timbrată.

Pentru termenul

de judecată din 15 ianuarie 2013, recurenta pârâtă a fost citată cu mențiunea achitării

diferenței taxei judiciare de timbru în sumă de 4.671,24 RON, când aceasta a formulat

cerere de ajutor public judiciar privind acordarea facilităților la plata taxei

judiciare de timbru, în temeiul dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 146/1997, modificată.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, prin încheierea de ședință pronunțată

la data de 15 ianuarie 2013 în camera de consiliu, a admis cererea formulată de

petenta SC M. SA București privind acordarea facilităților la plata taxei judiciare

de timbru și a dispus reducerea cuantumului acesteia de la suma de 4.671,24 RON,

la suma de 3.500 de RON, încheiere ce i-a fost comunicată recurentei la data de

7 februarie 2013 iar prin încheierea pronunțată în ședința publică din 26 februarie

2013 a acordat termen pentru soluționarea recursului la data de 9 aprilie 2013,

pentru când recurenta-reclamantă a avut termen în cunoștință conform art. 153

alin. (1) teza

I

C. proc. civ.

Prin încheierea

de ședință de la 13 martie 2013 pronunțată în Dosar nr. 3333/115/2007*/a3,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a respins irevocabil

cererea de reexaminare formulată de petenta SC M. SA București împotriva încheierii

de ședință de la de 15 ianuarie 2013.

Întrucât potrivit

art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor

de procedură și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea

în fond a pricinii, Înalta Curte va analiza cu prioritate excepția insuficientei

timbrări a recursului.

Față de această

situație, se constată că pentru termenul de astăzi, recurenta SC M. SA București,

avea de achitat suma de 3.500 RON taxă judiciară de timbru, obligație pe care aceasta

în mod nejustificat nu și-a îndeplinit-o.

Prin art. 1 din

Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat

principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești

sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate

atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat

sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de către instanță.

Potrivit prevederilor

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a legii și

art. 9 din O.G. nr. 32/1995, modificate, în cazul în care partea nu achită taxa

judiciară de timbru și timbru judiciar, cererea va fi anulată ca netimbrată.

Cum problema timbrajului

se analizează prioritar oricăror cereri, excepții și constatând că cererea de recurs

nu a fost timbrată anticipat și nici până la termenul stabilit de instanță, 9 aprilie

2013, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită și că în cauză nu

operează scutirea legală de la plata taxei de timbru, Înalta Curte urmează sâ dea

eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv

ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997,

modificată și să dispună anularea recursului, ca insuficient timbrat.

În temeiul

art. 274 C. proc. civ., cum din analiza actelor depuse la dosar în dovedirea cheltuielilor

de judecată pretinse nu se identifică elemente care să justifice efectuarea acestora

în cauză, cererea formulată de intimata-reclamantă SC T.M.K. SA Reșița urmează a

fi respinsă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul

declarat de pârâta SC M. SA București împotriva deciziei civile nr. 256 din 22 noiembrie

2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, ca insuficient

timbrat.

Respinge cererea

intimatei SC T.M.K. SA Reșița de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de

judecată, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 9 aprilie 2013.