ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1492/2013

Factura fiscală din 15 noiembrie 2004 în valoare de 24.761,36 RON, marfa fiind însoțită de avizele de expediție, declarația vamală din 16 noiembrie 2004. În baza acestora pârâta a emis factura externă (pentru uz intern) și factura fiscală pentru comision;

Facturile fiscale din 16 noiembrie 2004 în valoare de 24.630,64 RON și din 16 noiembrie 2004 în valoare de 27.059 RON, produsele fiind însoțite de avizele de expediție, declarațiile vamale din 18 noiembrie 2004. Pârâta în baza acestora pârâta a emis factura externă (pentru uz intern) și factura fiscală pentru comision;

Facturile fiscale din 18 noiembrie 2004 în valoare de 74.179,28 RON și din 19 noiembrie 2004 în valoare de 77.748,94 RON, cu următoarele anexe: avize de expediție; factură externă (pentru uz intern); declarația vamală din 19 noiembrie 2004 și factura fiscală pentru comision.

Factura fiscală din 19 noiembrie 2004 în valoare de 23.027,69 RON, cu următoarele anexe: aviz de expediție; factură externă (pentru uz intern); declarația vamală din 22 noiembrie 2004 și factura fiscală pentru comision.

Factura fiscală din 19 noiembrie 2004 în valoare de 18.105,03 RON, cu următoarele anexe: aviz de expediție; declarația vamală din 19 noiembrie 2004; factură externă (pentru uz intern) și factura fiscală pentru comision.

Facturile fiscale din 27 decembrie 2004 în valoare de 26.198 RON și din 23 decembrie 2004 în valoare de 23.139,74 RON, cu următoarele anexe: avize de expediție; factură externă (pentru uz intern); declarația vamală din 28 decembrie 2004 și factura fiscală pentru comision.

Factura fiscală din 13 decembrie 2004 în valoare de 25.008,06 RON, cu următoarele anexe: aviz de expediție; factură externă (pentru uz intern); declarația vamală din 14 decembrie 2004 și factura fiscală pentru comision.

Facturile fiscale din 17 decembrie 2004 în valoare de 50.021,53 RON și din 15 decembrie 2004 în valoare de 21.101,82 RON, cu următoarele anexe: avize de expediție; factură externă (pentru uz intern); declarația vamală din 16 decembrie 2004, din 17 decembrie 2004 și factura fiscală pentru comision. Prin nota din 25 ianuarie 2005 de stingere a datoriilor reciproce de plată între SC M. SA București și SC T.M.K. SA Reșița (SC C.S.R. SA) societatea reclamantă și-a stins datoriile de comision față de debitoare, dar pârâta nu a achitat suma datorată reclamantei. Din conținutul raportului de expertiză contabilă, întocmit de expertul contabil R.I., instanța a constatat, din verificarea documentelor aflate la dosarul cauzei și a evidenței contabile a reclamantei, că neachitarea de către pârâtă a contravalorii facturilor livrate de reclamantă, este în sumă de 413.166,20 RON. Expertul a mai arătat că valoarea compensărilor făcute între părțile contractante (comisionar-comitent) este de 6.582,83 RON conform notei de compensare din 25 ianuarie 2005, înregistrată la SC T.M.K. SA Reșița din 10 ianuarie 2005 și la SC M. SA București din 18 ianuarie 2005. În ceea ce privește dobânzile la suma neachitată, expertul a arătat că dobânzile comerciale calculate de reclamantă sunt calculate corect dar schimbându-se suma restantă de plată, acestea au fost recalculate de expertiză și sunt în sumă de 110.381,88 RON. Pârâta SC M. SA București a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă care au fost încuviințate de instanță în ședința publică din 05 mai 2009, astfel cum au fost reformulate de reprezentantul pârâtei. În răspunsul la obiecțiunile pârâtei, expertul contabil a arătat că sumele din facturile enumerate de pârâta-reclamantă reconvențională, contractul fiind de export respectiv în valută, valoarea mărfurilor se calculează la cursul de schimb al zilei respective, iar valoarea mărfurilor de achitat se recalculează la data respectivă. Pe fiecare factură pe lângă valoarea în RON este trecută valoarea în euro și specificat cursul leu/euro la data respectivă; expertul a mai arătat că procesul verbal de compensare este un document legal de stingere a unor obligații între părțile semnatare și nu este nevoie de un alt document bancar (extras de cont) atâta timp cât plata nu s-a făcut prin bancă sau în numerar; cu privire la restul obiecțiunilor formulate, expertul și-a menținut punctul de vedere inițial. Având în vedere această stare de fapt și conținutul raportului de expertiză contabilă, în baza art. 1073, 1294, 1361 C. civ., ale art. 43 C. com. raportat la dispozițiile O.G. nr. 9/2000, ale art. 1066 C. civ., precum și dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., Tribunalul Caras-Severin, a admis în parte acțiunea reclamantei SC T.M.K. SA Reșița împotriva pârâtei SC M. SA București și în consecință a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 413.166,20 RON contravaloare marfă livrată și neachitată și suma de 110.381,88 RON dobânzi comerciale. A obligat pârâta să plătească reclamantei dobânzi comerciale până la achitarea efectivă a debitului. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâta SC M. SA, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată a cererii formulate de reclamanta SC T.M.K. SA Reșița. Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă prin decizia civilă nr. 256 din 22 noiembrie 2011 a respins apelul declarat de pârâta SC M. SA, București împotriva sentinței nr. 620 din 19 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosar nr. 3333/115/2007, în contradictoriu cu reclamanta intimată SC T.M.K. SA Reșița, cu sediul în Reșița. A obligat pârâta SC M. SA să-i plătească reclamantei intimate suma de 22.710 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel și a respins cererea reclamantei SC T.M.K. SA Reșița privind obligarea pârâtei SC M. SA la plata sumei de 30.682 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fond. A dat în debit pârâta SC M. SA București cu suma de 12.000 RON reprezentând onorariu experți, plata urmând a fi efectuată către Biroul de Expertize Judiciare Timiș, cod de înregistrare fiscală, în contul deschis la C.E.C. Timișoara 3.137 RON, Dosar nr. 333/115/2007, din care câte 4.000 RON pentru fiecare dintre experții H.V., C.C.D. și C.N.L.. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut că pârâta apelantă SC M. SA nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a depune la dosar contractele externe încheiate cu partenerii externi la care se face referire în art. 7 din contractul de comision pe anul 2003 și a constatat că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina pârâtei apelante. În ceea ce privește cererea reclamantei intimate, privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, curtea a reținut că, în această fază procesuală, cererea reclamantei intimate a fost prematură. Prin cererea înregistrată prin Registratura Curții de Apel în data de 15 noiembrie 2010, pârâta SC M. SA a solicitat repunerea cauzei pe rol, suspendată prin încheierea din data de 11 mai 2010, cauza fiind repusă pe rol pentru termenul de judecată din 11 ianuarie 2011. Împotriva încheierii ședinței publice din data de 11 mai 2010, a declarat recurs pârâta SC M. SA. Prin decizia nr. 159 din 18 ianuarie 2011, pronunțată în Dosar nr. 3333/115/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul declarat de pârâta SC M. SA împotriva încheierii din data de 11 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel, pe care a casat-o și a trimis cauza aceleiași instanțe, în vederea continuării judecății apelului. Astfel, instanța de apel a reținut că, în mod corect prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantei SC T.M.K. SA Reșița împotriva pârâtei SC M. SA București și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 413.166,20 RON, contravaloare marfă livrată și neachitată și 110.381,88 RON dobânzi comerciale, cât și dobânzi comerciale până la achitarea efectivă a debitului, avându-se în vedere că între pârâtă și reclamantă a intervenit contractul de comision pentru export pe anul 2003, intrat în vigoare, între cele doua părți, la data de 01 ianuarie 2003, cu termen de valabilitate nedeterminat, în baza căruia SC M. SA și-a exercitat diligentele care îi reveneau și a încheiat cele doua contracte de export din 09 ianuarie 2009, pe relația Ungaria, cu firma T.F. în valoare de 21.687,59 euro, în care furnizor era societatea reclamantă, respectiv contractul de export din 24 aprilie 2004, pe relația Italia, cu firma I.M.S. SA în valoare de 210.150 euro, având ca obiect exportul de oțel laminat la cald, produs de reclamantă. Termenele de livrare pentru contractele de export au fost februarie-martie 2004, pentru contractul de export din 09 ianuarie 2009, pe relația Ungaria, respectiv mai 2004, pentru contractul de export din 24 aprilie 2004, pe relația Italia. În baza acestui contract, reclamanta a livrat pârâtei produse laminate, pentru încasarea contravalorii acestor produse, emițând facturi fiscale ce urmau a fi achitate cu ordin de plata în termen de 30 de zile de la livrare. Prin Nota din 25 ianuarie 2005 de stingere a datoriilor reciproce de plata între SC M. SA București și SC T.M.K. SA Reșița (fosta SC C.S.R. SA), societatea reclamantă și-a stins datoriile de comision față de debitoare, dar pârâta nu a achitat suma datorată reclamantei și că din verificarea documentelor aflate la dosarul cauzei, rezultă o datorie a comisionarului, stabilită prin contraexpertiză contabilă de 413.166,20 RON și dobânzi comerciale de 110.381,88 RON. Referitor la obiectivul nr. 5, în sensul de a se verifica încasarea garanțiilor bancare și a ordinului de plată, experții au arătat că, întrucât apelanta pârâtă SC M. SA nu a depus și nici nu a înmânat experților niciun document din care să rezulte încasarea vreunei sume de bani de la partenerii externi, expertiza nu a putut răspunde la acest obiectiv. Referitor la obiectivele apelantei pârâte SC M. SA, prin aceleași concluzii, cei trei experți contabili au răspuns doar la obiectivele nr. 1 și 4, fiind în imposibilitate de a răspunde la celelalte obiective propuse de către apelantă, întrucât, nici la dosarul cauzei și nici experților nu le-au fost prezentate contractele externe traduse, așa cum au fost cerute și care fac parte din Contractul de comision pentru export pe anul 2003. De asemenea, întrucât pârâta apelantă SC M. SA nu a prezentat experților documentele contabile solicitate, în baza cărora a încasat de la partenerii externi contravaloarea mărfurilor livrate, prin Raportul de contraexpertiză contabilă judiciara nu s-a putut răspunde la obiectivul nr. 5, formulat de pârâtă, în sensul de a se stabili sumele încasate de către pârâtă de la partenerii externi. Având în vedere că prin Raportul de contraexpertiză contabilă judiciara efectuat în cauză, în faza de apel, s-au stabilit aceleași sume ca fiind datorate de către pârâta apelanta SC M. SA față de reclamanta SC SC T.M.K. SA Reșița, apelul declarat de pârâtă este nefondat. Curtea a reținut, totodată, că pârâta apelanta SC M. SA București nu și-a dovedit susținerile din apelul declarat în cauză, nedepunând la dosar documentele solicitate de către instanță și de cei trei experți cu ocazia efectuării Raportului de contraexpertiză contabilă. În baza art. 274 C. proc. civ. a fost obligată pârâta SC M. SA să-i plătească reclamantei suma de 22.710 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel și a respins cererea reclamantei SC T.M.K. SA Reșița privind obligarea pârâtei SC M. SA la plata sumei de 30.682 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, având în vedere că la fond, cu ocazia dezbaterilor cauzei, nu s-au solicitat de către reclamantă cheltuieli de judecată. Totodată, a fost dată în debit pârâta SC M. SA București cu suma de 12.000 RON reprezentând onorariu experți, plata urmând a fi efectuată către Biroul de Expertize Judiciare Timiș, cod de înregistrare fiscală, în contul deschis la C.E.C. Timișoara 3.137 RON, Dosar nr. 333/115/2007, din care câte 4.000 RON pentru fiecare dintre experții H.V., C.C.D. și C.N.L.. împotriva deciziei civile nr. 256 din 22 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, a declarat recurs pârâta SC M. SA București, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată, la care a anexat dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 2 RON și 5 RON timbrul judiciar. Cererea de recurs formulată de pârâta SC M. SA București este insuficient timbrată. Pentru termenul de judecată din 15 ianuarie 2013, recurenta pârâtă a fost citată cu mențiunea achitării diferenței taxei judiciare de timbru în sumă de 4.671,24 RON, când aceasta a formulat cerere de ajutor public judiciar privind acordarea facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în temeiul dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 146/1997, modificată. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, prin încheierea de ședință pronunțată la data de 15 ianuarie 2013 în camera de consiliu, a admis cererea formulată de petenta SC M. SA București privind acordarea facilităților la plata taxei judiciare de timbru și a dispus reducerea cuantumului acesteia de la suma de 4.671,24 RON, la suma de 3.500 de RON, încheiere ce i-a fost comunicată recurentei la data de 7 februarie 2013 iar prin încheierea pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2013 a acordat termen pentru soluționarea recursului la data de 9 aprilie 2013, pentru când recurenta-reclamantă a avut termen în cunoștință conform art. 153 alin. (1) teza I C. proc. civ. Prin încheierea de ședință de la 13 martie 2013 pronunțată în Dosar nr. 3333/115/2007*/a3, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a respins irevocabil cererea de reexaminare formulată de petenta SC M. SA București împotriva încheierii de ședință de la de 15 ianuarie 2013. Întrucât potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, Înalta Curte va analiza cu prioritate excepția insuficientei timbrări a recursului. Față de această situație, se constată că pentru termenul de astăzi, recurenta SC M. SA București, avea de achitat suma de 3.500 RON taxă judiciară de timbru, obligație pe care aceasta în mod nejustificat nu și-a îndeplinit-o. Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de către instanță. Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a legii și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, modificate, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, cererea va fi anulată ca netimbrată. Cum problema timbrajului se analizează prioritar oricăror cereri, excepții și constatând că cererea de recurs nu a fost timbrată anticipat și nici până la termenul stabilit de instanță, 9 aprilie 2013, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită și că în cauză nu operează scutirea legală de la plata taxei de timbru, Înalta Curte urmează sâ dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, modificată și să dispună anularea recursului, ca insuficient timbrat. În temeiul art. 274 C. proc. civ., cum din analiza actelor depuse la dosar în dovedirea cheltuielilor de judecată pretinse nu se identifică elemente care să justifice efectuarea acestora în cauză, cererea formulată de intimata-reclamantă SC T.M.K. SA Reșița urmează a fi respinsă, ca nefondată.