ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 159/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată,

reclamanta SC T.M.K. REȘIȚA SA REȘIȚA a chemat in judecată pe pârâta SC M.E.I. SA

BUCUREȘTI, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună

obligarea pârâtei la plata sumei de 533.966,24 lei, reprezentând 414.982,42 lei

contravaloare marfă livrată și neachitată și 110.536,82 lei dobânzi comerciale,

precum și plata dobânzilor în continuare până la achitarea integrală a

debitului.

Prin sentința nr. 620 din 19 iunie

2009, Tribunalul Caraș-Severin, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantei și a dispus

obligarea pârâtei la plata sumei de 413.166,20 lei contravaloare marfă și suma

de 110.381,88 lei dobânzi comerciale, precum și la plata dobânzilor până la

achitarea efectivă a debitului.

Sentința primei instanțe a fost

apelată de pârâta SC M.E.I. SA BUCUREȘTI, iar prin încheierea de ședință din 11

mai 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a dispus suspendarea judecății

apelului și a respins ca prematură cererea intimatei-reclamante privind

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentarea măsurii dispuse,

instanța a reținut că prin încheierile din 16 martie 2010 și 13 aprilie 2010, i

s-a pus în vedere reprezentantului apelantei SC M.E.I. SA BUCUREȘTI, să depună

la dosarul cauzei, contractele încheiate cu partenerii externi la care se face

referire în art. 7 din contractul de comision pentru export pe anul 2003, sub

sancțiunea aplicării dispozițiilor art. 155

1

C. proc. civ. Având în

vedere că pârâta nu s-a conformat dispozițiilor instanței și constatând că

desfășurarea normală a procesului a fost împiedicată din vina apelantei-pârâte,

în temeiul dispozițiilor art. 155

1

C. proc. civ., s-a dispus

suspendarea judecății apelului.

Împotriva încheierii din 11 mai 2010, a declarat recurs pârâta SC M.E.I. SA BUCUREȘTI, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii

atacate și reluarea judecății cauzei.

În argumentarea criticilor

formulate, recurenta-pârâtă a susținut, în esență că, nedepunerea înscrisurilor

solicitate de către aceasta în susținerea apelului, ar fi putut produce

consecințe numai sub aspectul soluției care putea fi dată în cauză, în nici un

caz asupra bunei desfășurări a procesului. Pe de altă parte, în materia

înscrisurilor, ca mijloc de dovadă, sunt aplicabile dispozițiile art. 172 și

urm. C. proc. civ., atât în ceea ce privește condițiile în care se poate ordona

înfățișarea unui înscris cât și în ceea ce privește sancțiunile pentru refuzul

depunerii acestuia.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce urmează:

Motivul prevăzut de dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are de regulă, în vedere, încălcarea legii de

drept substanțial, mai precis aplicarea unui text de lege străin de situația de

fapt dedusă judecății sau extinderea normei de drept la situații neaplicabile

în speță.

În raport de criticile formulate și

analizând încheierea recurată prin prisma dispozițiilor legale incidente în

cauză, se constată că în adevăr, instanța a făcut o greșită interpretare și

aplicare a dispozițiilor art. 155

1

C. proc. civ.

Astfel, potrivit textului legal

menționat, instanța poate suspenda judecata atunci când constată că

desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante,

prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul

judecății. În speță, se constată că nedepunerea de către apelanta-pârâtă a

înscrisurilor în susținerea motivelor de apel, nu este de natură a împiedica

desfășurarea normală a procesului, ci poate doar influența soluția pronunțată

în cauză.

Mai mult decât atât, este de

observat că potrivit dispozițiilor art. 174 C. proc. civ., în cazul în care

partea refuză înfățișarea înscrisului, instanța va putea socoti ca dovedite

pretențiile părții care a cerut înfățișarea, cu alte cuvinte, instanța avea

posibilitatea de a aprecia ca dovedite susținerile părții potrivnice referitoare

la aceste înscrisuri.

În consecință, față de cele ce

preced, potrivit dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul

pârâtei SC M.E.I. SA BUCUREȘTI, va casa încheierea atacată și va trimite cauza

Curții de Apel Timișoara, în vederea continuării judecății apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC M.E.I. SA

BUCUREȘTI împotriva încheierii din 11 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția comercială, pe care o casează și trimite cauza aceleiași

instanțe, în vederea continuării judecății apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

ianuarie 2011.