ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3190/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 14375 din 18 decembrie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis cererea formulată de reclamantă SC M.M.P.M. SA București, obligând-o pe pârâta SC A. SA la plata sumei de 40.521,21 Euro în echivalentul în lei la data plății, reprezentând contravaloare marfă livrată, precum și la plata dobânzii legale aferente calculate de la scadență până la data plății efective a debitului și la 2.728 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în speță, livrările ce fac obiectul cererii s-au desfășurat în perioada aprilie – decembrie 2006, iar pârâta nu a adus în sprijinul apărărilor sale nicio probă pertinentă și concludentă, pentru a paraliza acțiunea, astfel că în temeiul art. 969 și următoarele C. civ., art. 1073 C. civ.

și art. 43 C. com. a admis cererea reclamantei, cu obligarea pârâtei la plata sumei solicitate. Împotriva acestei sentințe, pârâta SC A. SA (fostă SC M.P.M. ROMÂNIA S.R.L.) București a formulat apel, care a fost respins, ca nefondat prin decizia comercială nr. 93 din 24 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Instanța de apel a reținut că legea a fost aplicată corespunzător probelor, situația de fapt fiind corect stabilită, rezultând că intimata – reclamantă a livrat apelantei – pârâte în baza comenzilor acesteia, marfă totală în valoare de 46.788,3 Euro, iar aceasta din urmă a efectuat doar o plată parțială în valoare de 6.197,09 Euro rămânând un rest de plată de 40.591,21 Euro, că din probele existente la dosarul cauzei nu rezultă că intimata – reclamantă ar fi recunoscut că s-a livrat o cantitate de marfă în plus față de cea solicitată, deteriorată și care nu trebuia facturată, dimpotrivă intimata – reclamantă a stopat livrarea mărfurilor pentru că apelanta – pârâtă nu își mai onora obligațiile de plată a mărfii, nefiind dovedite afirmațiile apelantei– pârâte privind neconcordanța între bonurile de comandă și marfa livrată, înscrisurile depuse la dosarul cauzei vizând cu totul alte facturi decât acelea pe care intimata – reclamantă și-a întemeiat pretențiile.

De asemenea, nu se poate reține, față de actele dosarului nici neîndeplinirea dispozițiilor art. 112 pct. 5 C. proc. civ. privind depunerea înscrisurilor în copie certificată și traducere legalizată a documentelor în limba engleză. La data de 7 aprilie 2011 pârâta SC A. SA (fostă SC M.P.M. ROMÂNIA S.R.L.) București a formulat recurs împotriva deciziei mai sus menționate, solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, prezentând situația de fapt și susținând că în mod eronat instanța de apel a reținut că nu există probe la dosar din care să rezulte că intimata – reclamantă a recunoscut că ar fi livrat apelantei o cantitate de marfă în plus față de cea solicitată, marfă deteriorată, care nu trebuia facturată, invocând în acest sens e-mail-ul din 19 aprilie 2006 și că eronat instanța a reținut nedovedirea neconcordanței între bonurile de comandă și marfa livrată în condițiile în care la dosarul cauzei există înscrisuri contabile care justifică plata și facturile fiscale asupra cărora a făcut precizări în recurs, context în care a invocat și îmbogățirea fără justă cauză.

Recurenta și-a exprimat nemulțumirea și față de modul în care a fost soluționat cel de al treilea motiv de apel, deoarece nu există dovezi la dosarul cauzei privind înscrisurile solicitate în copie certificată, în conformitate art. 112 pct. 5 C. proc. civ. și nici traduceri legalizate ale documentelor în limba engleză. Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și a constatat următoarele: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Art. 306 alin. (2) și (3) C. proc. civ. prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de către instanța de judecată și că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Raportând textele legale menționate mai sus la cererea de recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu conține motive de nelegalitate a deciziei atacate, motivele vizând aprecieri asupra situației de fapt și actelor cu valoare de probă, care nu permit încadrarea în vreunul din pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ. Cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., iar conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) din același cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor și cum recurentul nu s-a conformat acestor exigențe legale, având în vedere, deopotrivă, și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ. și că motivele dezvoltate de recurent nu pot fi încadrate în niciunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., neputând fi acoperită nulitatea recursului conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Curtea va admite excepția invocată și va constata nulitatea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta SC A. SA (FOSTĂ SC M.P.M. ROMÂNIA S.R.L.) BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 93 din 24 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2011.