ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3190/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 14375 din 18 decembrie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, a admis cererea formulată de reclamantă SC M.M.P.M. SA București,

obligând-o pe pârâta

SC A. SA la plata sumei de

40.521,21 Euro în echivalentul în lei la data plății, reprezentând

contravaloare marfă livrată, precum și la plata dobânzii legale aferente

calculate de la scadență până la data plății efective a debitului și la 2.728

lei cheltuieli de judecată.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în speță, livrările

ce fac obiectul cererii s-au desfășurat în perioada aprilie – decembrie 2006,

iar pârâta nu a adus în sprijinul apărărilor sale nicio probă pertinentă și

concludentă, pentru a paraliza acțiunea, astfel că în temeiul art. 969 și

următoarele C. civ., art. 1073 C. civ. și art. 43 C. com. a admis cererea

reclamantei, cu obligarea pârâtei la plata sumei solicitate.

Împotriva

acestei sentințe, pârâta SC A. SA (fostă SC M.P.M. ROMÂNIA S.R.L.) București a

formulat apel, care a fost respins, ca nefondat prin decizia comercială nr. 93

din 24 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială.

Instanța

de apel a reținut că legea a fost aplicată corespunzător probelor, situația de

fapt fiind corect stabilită, rezultând că intimata – reclamantă a livrat

apelantei – pârâte în baza comenzilor acesteia, marfă totală în valoare de

46.788,3 Euro, iar aceasta din urmă a efectuat doar o plată parțială în valoare

de 6.197,09 Euro rămânând un rest de plată de 40.591,21 Euro, că din probele

existente la dosarul cauzei nu rezultă că intimata – reclamantă ar fi

recunoscut că s-a livrat o cantitate de marfă în plus față de cea solicitată,

deteriorată și care nu trebuia facturată, dimpotrivă intimata – reclamantă a

stopat livrarea mărfurilor pentru că apelanta – pârâtă nu își mai onora

obligațiile de plată a mărfii, nefiind dovedite afirmațiile apelantei– pârâte

privind neconcordanța între bonurile de comandă și marfa livrată, înscrisurile

depuse la dosarul cauzei vizând cu totul alte facturi decât acelea pe care

intimata – reclamantă și-a întemeiat pretențiile. De asemenea, nu se poate

reține, față de actele dosarului nici neîndeplinirea dispozițiilor art. 112

pct. 5 C. proc. civ. privind depunerea înscrisurilor în copie certificată și

traducere legalizată a documentelor în limba engleză.

La data

de 7 aprilie 2011 pârâta SC A. SA (fostă SC M.P.M. ROMÂNIA S.R.L.) București a

formulat recurs împotriva deciziei mai sus menționate, solicitând, în temeiul

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în tot a

deciziei atacate, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în

judecată ca nefondată, prezentând situația de fapt și susținând că în mod

eronat instanța de apel a reținut că nu există probe la dosar din care să

rezulte că intimata – reclamantă a recunoscut că ar fi livrat apelantei o

cantitate de marfă în plus față de cea solicitată, marfă deteriorată, care nu

trebuia facturată, invocând în acest sens e-mail-ul din 19 aprilie 2006 și că

eronat instanța a reținut nedovedirea neconcordanței între bonurile de comandă

și marfa livrată în condițiile în care la dosarul cauzei există înscrisuri

contabile care justifică plata și facturile fiscale asupra cărora a făcut

precizări în recurs, context în care a invocat și îmbogățirea fără justă cauză.

Recurenta

și-a exprimat nemulțumirea și față de modul în care a fost soluționat cel de al

treilea motiv de apel, deoarece nu există dovezi la dosarul cauzei privind

înscrisurile solicitate în copie certificată, în conformitate art. 112 pct. 5 C.

proc. civ. și nici traduceri legalizate ale documentelor în limba engleză.

Înalta Curte, din

oficiu, a invocat excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., având în vedere dispozițiile

art. 137 C. proc. civ. și a constatat următoarele:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea

nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor.

Art. 306 alin. (2) și

(3) C. proc. civ. prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate și din

oficiu de către instanța de judecată și că indicarea greșită a motivelor de

recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă

încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Raportând textele

legale menționate mai sus la cererea de recurs, Înalta Curte constată că

aceasta nu conține motive de nelegalitate a deciziei atacate, motivele vizând

aprecieri asupra situației de fapt și actelor cu valoare de probă, care nu

permit încadrarea în vreunul din pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ.

Cum casarea sau

modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304

C. proc. civ., iar conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) din același

cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele

de nelegalitate și dezvoltarea lor și cum recurentul nu s-a conformat acestor

exigențe legale, având în vedere, deopotrivă, și inexistența motivelor de

ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ. și că

motivele dezvoltate de recurent nu pot fi încadrate în niciunul din motivele

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., neputând fi acoperită nulitatea recursului

conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Curtea va admite excepția invocată și

va constata nulitatea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta SC A. SA (FOSTĂ SC M.P.M.

ROMÂNIA S.R.L.) BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 93 din 24 februarie

2011 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 octombrie 2011.