ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2093/2011

Deliberând asupra recursului de

față, din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului

5 București, reclamanta R.A.B. a chemat în judecată pârâta SC BTC I.E.P.C. SRL

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate rezoluțiunea

Contractului de vânzare-cumpărare nr. 3 din 19 martie 2008 și, pe cale de

consecință și încetarea contractului de rezervare a teritoriului încheiat la

data de 14 martie 2008, să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 42.315

RON, reprezentând avansul achitat conform contractului și suma achitată cu titlu

de contravaloare a rezervării teritoriului și, de asemenea, să fie obligată

pârâta la plata dobânzii legale aferente sumei de 42.315 RON de la data

introducerii cererii de chemare în judecată până la data plății efective, cu

cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 9043

pronunțată la 03 decembrie 2008 în Dosarul nr. 7751/302/2008, Judecătoria

Sectorului 5 București, secția a II-a civilă a respins cererea reclamantei,

inclusiv în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată

și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2.380 RON, cu acest

titlu.

Împotriva acestei sentințe civile,

reclamanta R.A.B. a declarat apel, care a fost înregistrat mai întâi la

Tribunalul București, secția a III-a civilă în Dosarul nr. 7751/302/2008.

Prin Încheierea pronunțată la 03

aprilie 2009 în dosarul menționat, Tribunalul București, secția a III-a civilă

a scos cauza de pe rol și a înaintat-o spre soluționare secției a VI-a

comercială, reținând caracterul comercial al cauzei.

Prin Decizia comercială nr. 17A

pronunțată la 01 iunie 2009 în Dosarul nr. 17679/3/2009 al Tribunalului

București, secția a VI-a comercială a admis apelul, a anulat sentința atacată

și a reținut cauza pentru judecarea în primă instanță, reținând că sentința

atacată a fost pronunțată de o instanță necompetentă iar prin Sentința

comercială nr. 14151 pronunțată la 14 decembrie 2009 în Dosarul nr.

38431/3/2009 a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată și a obligat

reclamanta la plata sumei de 3.570 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut, în esență, că în raport de cererea formulată de

reclamantă, având în vedere dispozițiile art. 1021 și 1169 C. civ., nu se poate

reține culpa pârâtei în neexecutarea obligației de livrare, deoarece potrivit

art. 1322 C. civ. vânzătorul nu este dator să predea lucrul dacă cumpărătorul

nu plătește prețul și nu are dat de vânzător un termen de plată. Reclamanta a

refuzat, de la data de 21 mai 2008, executarea obligației de plată a diferențelor

de preț și nici nu a comunicat pârâtei locul unde urma să-i fie efectuată

livrarea, urmând să se constate că reclamanta a refuzat să ia în primire

aparatele deși pârâta și-a exprimat, expres și neechivoc, intenția de a-și

respecta obligația de livrare.

Împotriva acestei sentințe

comerciale reclamanta R.A.B. a formulat apel, în termen legal, solicitând

desființarea în tot a hotărârii atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost

formulată.

În motivarea apelului s-a arătat, în

esență, că tribunalul a reținut în mod greșit incidența în cauză a excepției de

neexecutare a contractului, deoarece la data la care s-a invocat această

apărare, reclamanta își executase corespunzător toate obligațiile contractuale

scadente. Plata diferenței de 70% din valoarea contractului a fost prevăzută

pentru data livrării și nu există vreo altă obligație a reclamantei care să

condiționeze livrarea.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin Decizia nr. 311 din 2 septembrie 2010, a respins ca

nefondat apelul reclamantei reținând, în esență, legalitatea și temeinicia

sentinței apelate din perspectiva criticilor formulate.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta R.A.B., solicitând instanței de judecată admiterea

recursului, modificarea în întregime a deciziei atacate în sensul admiterii

apelului său și, în rejudecare, admiterea acțiunii introductive, cu cheltuieli

de judecată.

Recurenta-reclamantă își subsumează

criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 punctele 8 și 9 C.

proc. civ., aducând următoarea argumentație:

- prin decizia pronunțata în cauză,

instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, schimbând

natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, apreciind în mod eronat că

dispozițiile cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare nu prevăd obligația

vânzătoarei de a anunța oferta de executare înăuntrul termenului convenit de

părțile contractante. În acest sens se învederează faptul că în nici un moment

pe parcursul derulării contractului de vânzare-cumpărare, pârâta nu a anunțat

îndeplinirea obligațiilor ce îi incumbau referitoare la livrarea meselor S.Y.,

executarea propriilor sale obligații nefiind dovedită sub nici un aspect nici

în timpul desfășurării procesului, pârâta nedepunând la dosarul cauzei dovada

comenzii făcute sau cel puțin a cheltuielilor prilejuite de această comandă;

- instanța de apel a interpretat

greșit și dispozițiile contractuale ce prevăd concomitenta executării

obligațiilor vânzătoarei și cumpărătoarei. Recurenta consideră sub acest aspect

că excepția de neexecutare a contractului nu poate fi considerată incidență în

cauză de față și prin prisma faptului că la data la care se invoca, recurenta

își executase în mod corespunzător toate obligațiile contractuale scadente.

Aceasta excepție se arată nu poate fi invocată decât de partea care și-a

executat propriile sale obligații sau dovedește că este gata să își execute

prestația la care s-a îndatorat și numai fată de partea care nu și-a executat

obligațiile scadente.

Precizează recurenta că în contract

nu există inserată vreo altă obligație a acesteia care să fie condiționată de

realizarea obligației la termen.

- în mod greșit au reținut ambele

instanțe faptul că recurenta nu și-ar fi îndeplinit, în prealabil, obligația de

comunicare către vânzătoare a locului unde urma a fi livrată aparatura

comandată, întrucât potrivit art. l din contract, această comunicare trebuia

efectuată „la momentul livrării", ori pârâta nu a anunțat oferta de

livrare înăuntrul termenului convenit de părțile contractante;

- instanța de apel a interpretat

greșit și înscrisul din data de 20 mai 2008 ce emana de la pârâtă, schimbând

natura juridică și înțelesul vădit neîndoielnic a acestuia apreciind că acest

înscris nu este de natură a exprima voința pârâtei în sensul de a nu mai

efectua livrarea și al desființării contractului, considerând că acest înscris

nu produce nici un efect juridic, omițând a face aplicația art. 978 C. civ.,

care prevede ca un act juridic se interpretează totdeauna în sensul în care

produce un efect și nu acela în care nu produce nici un efect.

În ceea ce privește motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ, recurenta precizează că, în

opinia sa, decizia atacată este nelegală întrucât aceasta a fost dată cu

aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 978, 981, 1020 și

1021 C. civ. care au fost aplicate în mod eronat, dat fiind faptul că în

procesul de analizare a probatoriului administrat în cauză, ambele instanțe de

fond au omis să acorde eficiența juridică corespunzătoare adresei din data 20

mai 2008, corespondenței electronice prin care pârâta a comunicat foarte

explicit că nu va storna nici o sumă de bani și că va lăsa instanțele de

judecată să hotărască, fapt ce presupune cu certitudine ca la data de 20 mai

2008 parata luase deja hotărârea de a nu mai livra obiectul contractului.

Se mai arată în continuare că prima

instanță de judecată a omis a se pronunța asupra eficienței juridice a acestei

adrese, iar instanța de apel a apreciat ca acest înscris nu este de natura a

exprima voința pârâtei în sensul de a nu mai efectua livrarea și al

desființării contractului, interpretarea instanței fiind greșită prin prisma

aplicării dispozițiilor art. 978 C. civ., care prevăd că un act juridic se

interpretează totdeauna în sensul în care produce un efect și nu acela în care

nu produce nici un efect.

În ceea ce privește interpretarea

dată de instanțele de judecată conținutului notificării nr. 264 din 21 mai

2008, recurenta precizează că acest înscris a fost întocmit în ziua următoare

adresei pârâtei prin care o anunța că nu v-a storna" nici un ban și va

lasă instanțele de judecată să hotărască".

Mai arată recurenta că din întreaga

atitudine procesuală a intimatei-pârâte se desprinde prezumția că aceasta nu a

întreprins nimic de natură a executa obligația de livrare la termen a

obiectului contractului, aspecte ce țin de neîndeplinirea condițiilor de

admisibilitate a excepției de neexecutare a contractului.

Prin soluțiile date în cauză, arată

în continuare recurenta, starea de fapt a rămas într-o incertitudine

împovărătoare pentru reclamantă, întrucât rămâne în ființă un contract care nu

se va mai putea executa, pârâta fiind astfel îndrituită la a reține suma

achitată cu titlu de avans, tară ca aceasta să își fi executat nici măcar parțial

obligațiile contractuale ce îi incumbau.

În finalul cererii

recurenta-reclamantă precizează că, în opinia sa, având în vedere clauzele

exprese ale acestui contract și care nu au putut fi negociate de părți,

termenul de executare este de esența contractului, iar neexecutarea obligației

de livrare la termen are drept consecință rezoluțiunea contractului - aspecte

confirmate de către pârâtă în mod expres, care prin răspunsul la interogatoriul

(întrebarea nr. 4) administrat în cauză, arată că la data de 09 iunie 2008,

contractul era în vigoare conform clauzelor conținute, respectiv și obligația

pârâtei de a respecta termenul de livrare, precum și posibilitatea de a suporta

consecințele nerespectării acestei obligații.

Înalta Curte examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat

pentru motivele ce se vor arăta.

În examinarea excepției de

neexecutare a contractului instanța a avut a analiza raporturile juridice

dintre părți, modul în care acestea și-au îndeplinit obligațiile ce le reveneau

conform clauzelor cuprinse în contractul de vânzare evocat.

De reținut este faptul că niciuna

dintre clauzele contractului nu este susceptibilă de mai multe înțelesuri,

împrejurare față de care invocarea art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este

improprie, neputându-se astfel reproșa instanței de control judiciar

interpretarea greșită a acestui act juridic, ori schimbarea naturii și

înțelesului vădit neîndoielnic al acestuia.

În realitate, în cadrul acestor

prime critici recurenta-reclamantă reproșează de fapt instanței raportarea

greșită a dispozițiilor contractuale la dinamica raporturilor juridice dintre

părți și care reflectă situația de fapt a speței, astfel cum aceasta a fost

dovedită prin probatoriul administrat, prin arătarea modului și momentului la

care părțile au înțeles să-și îndeplinească obligațiile stabilite contractual.

Următoarele critici nu pot fi de

asemenea primite, dat fiind faptul că întreaga argumentație adusă în susținere

se raportează exclusiv la probatoriul administrat, respectiv la relevanța pe

care ar avea-o anumite înscrisuri în respingerea excepției de neexecutare a

contractului.

Această raportare situează critica

în sfera aspectelor de netemeinicie, ceea ce face imposibilă exercitarea

examenului de legalitate în această fază procesuală date fiind limitele

controlului judiciar configurate de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

De remarcat este și faptul că

invocând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 978, 981, 1020 și 1021 C. civ.,

recurenta-reclamantă asimilează eronat noțiunii de act juridic înscrisurile

depuse în probațiune, respectiv o adresă și o notificare, acestea având o

determinare juridică diferită.

Alte argumente aduse de recurentă

vizează atitudinea contractuală a intimatei-pârâte și considerațiuni personale

asupra incidenței art. III pct. 2 din contract care nu se circumscriu unor

veritabile critici de nelegalitate acestea negăsindu-și corespondența în

niciunul dintre punctele art. 304 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced,

Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi

cenzurată prin prisma criticilor formulate în temeiul art. 312 C. proc. civ.,

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

recurenta-reclamantă R.A.B. împotriva Deciziei nr. 311 din 2 septembrie 2010

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta să plătească

intimatei-pârâte 1.240 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 mai 2011.