ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2093/2011

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, reclamanta R.A.B. a chemat în judecată pârâta SC BTC I.E.P.C. SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate rezoluțiunea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 3 din 19 martie 2008 și, pe cale de consecință și încetarea contractului de rezervare a teritoriului încheiat la data de 14 martie 2008, să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 42.315 RON, reprezentând avansul achitat conform contractului și suma achitată cu titlu de contravaloare a rezervării teritoriului și, de asemenea, să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale aferente sumei de 42.315 RON de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 9043 pronunțată la 03 decembrie 2008 în Dosarul nr. 7751/302/2008, Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă a respins cererea reclamantei, inclusiv în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2.380 RON, cu acest titlu. Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta R.A.B. a declarat apel, care a fost înregistrat mai întâi la Tribunalul București, secția a III-a civilă în Dosarul nr. 7751/302/2008. Prin Încheierea pronunțată la 03 aprilie 2009 în dosarul menționat, Tribunalul București, secția a III-a civilă a scos cauza de pe rol și a înaintat-o spre soluționare secției a VI-a comercială, reținând caracterul comercial al cauzei.

Prin Decizia comercială nr. 17A pronunțată la 01 iunie 2009 în Dosarul nr. 17679/3/2009 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială a admis apelul, a anulat sentința atacată și a reținut cauza pentru judecarea în primă instanță, reținând că sentința atacată a fost pronunțată de o instanță necompetentă iar prin Sentința comercială nr. 14151 pronunțată la 14 decembrie 2009 în Dosarul nr. 38431/3/2009 a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată și a obligat reclamanta la plata sumei de 3.570 RON, cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, că în raport de cererea formulată de reclamantă, având în vedere dispozițiile art. 1021 și 1169 C. civ., nu se poate reține culpa pârâtei în neexecutarea obligației de livrare, deoarece potrivit art. 1322 C. civ.

vânzătorul nu este dator să predea lucrul dacă cumpărătorul nu plătește prețul și nu are dat de vânzător un termen de plată. Reclamanta a refuzat, de la data de 21 mai 2008, executarea obligației de plată a diferențelor de preț și nici nu a comunicat pârâtei locul unde urma să-i fie efectuată livrarea, urmând să se constate că reclamanta a refuzat să ia în primire aparatele deși pârâta și-a exprimat, expres și neechivoc, intenția de a-și respecta obligația de livrare. Împotriva acestei sentințe comerciale reclamanta R.A.B. a formulat apel, în termen legal, solicitând desființarea în tot a hotărârii atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În motivarea apelului s-a arătat, în esență, că tribunalul a reținut în mod greșit incidența în cauză a excepției de neexecutare a contractului, deoarece la data la care s-a invocat această apărare, reclamanta își executase corespunzător toate obligațiile contractuale scadente.

Plata diferenței de 70% din valoarea contractului a fost prevăzută pentru data livrării și nu există vreo altă obligație a reclamantei care să condiționeze livrarea. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin Decizia nr. 311 din 2 septembrie 2010, a respins ca nefondat apelul reclamantei reținând, în esență, legalitatea și temeinicia sentinței apelate din perspectiva criticilor formulate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta R.A.B., solicitând instanței de judecată admiterea recursului, modificarea în întregime a deciziei atacate în sensul admiterii apelului său și, în rejudecare, admiterea acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată. Recurenta-reclamantă își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 punctele 8 și 9 C. proc.

civ., aducând următoarea argumentație: - prin decizia pronunțata în cauză, instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, schimbând natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, apreciind în mod eronat că dispozițiile cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare nu prevăd obligația vânzătoarei de a anunța oferta de executare înăuntrul termenului convenit de părțile contractante.

În acest sens se învederează faptul că în nici un moment pe parcursul derulării contractului de vânzare-cumpărare, pârâta nu a anunțat îndeplinirea obligațiilor ce îi incumbau referitoare la livrarea meselor S.Y., executarea propriilor sale obligații nefiind dovedită sub nici un aspect nici în timpul desfășurării procesului, pârâta nedepunând la dosarul cauzei dovada comenzii făcute sau cel puțin a cheltuielilor prilejuite de această comandă; - instanța de apel a interpretat greșit și dispozițiile contractuale ce prevăd concomitenta executării obligațiilor vânzătoarei și cumpărătoarei. Recurenta consideră sub acest aspect că excepția de neexecutare a contractului nu poate fi considerată incidență în cauză de față și prin prisma faptului că la data la care se invoca, recurenta își executase în mod corespunzător toate obligațiile contractuale scadente.

Aceasta excepție se arată nu poate fi invocată decât de partea care și-a executat propriile sale obligații sau dovedește că este gata să își execute prestația la care s-a îndatorat și numai fată de partea care nu și-a executat obligațiile scadente. Precizează recurenta că în contract nu există inserată vreo altă obligație a acesteia care să fie condiționată de realizarea obligației la termen.

- în mod greșit au reținut ambele instanțe faptul că recurenta nu și-ar fi îndeplinit, în prealabil, obligația de comunicare către vânzătoare a locului unde urma a fi livrată aparatura comandată, întrucât potrivit art. l din contract, această comunicare trebuia efectuată „la momentul livrării", ori pârâta nu a anunțat oferta de livrare înăuntrul termenului convenit de părțile contractante; - instanța de apel a interpretat greșit și înscrisul din data de 20 mai 2008 ce emana de la pârâtă, schimbând natura juridică și înțelesul vădit neîndoielnic a acestuia apreciind că acest înscris nu este de natură a exprima voința pârâtei în sensul de a nu mai efectua livrarea și al desființării contractului, considerând că acest înscris nu produce nici un efect juridic, omițând a face aplicația art. 978 C. civ., care prevede ca un act juridic se interpretează totdeauna în sensul în care produce un efect și nu acela în care nu produce nici un efect.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ, recurenta precizează că, în opinia sa, decizia atacată este nelegală întrucât aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 978, 981, 1020 și 1021 C. civ. care au fost aplicate în mod eronat, dat fiind faptul că în procesul de analizare a probatoriului administrat în cauză, ambele instanțe de fond au omis să acorde eficiența juridică corespunzătoare adresei din data 20 mai 2008, corespondenței electronice prin care pârâta a comunicat foarte explicit că nu va storna nici o sumă de bani și că va lăsa instanțele de judecată să hotărască, fapt ce presupune cu certitudine ca la data de 20 mai 2008 parata luase deja hotărârea de a nu mai livra obiectul contractului.

Se mai arată în continuare că prima instanță de judecată a omis a se pronunța asupra eficienței juridice a acestei adrese, iar instanța de apel a apreciat ca acest înscris nu este de natura a exprima voința pârâtei în sensul de a nu mai efectua livrarea și al desființării contractului, interpretarea instanței fiind greșită prin prisma aplicării dispozițiilor art. 978 C. civ., care prevăd că un act juridic se interpretează totdeauna în sensul în care produce un efect și nu acela în care nu produce nici un efect.

În ceea ce privește interpretarea dată de instanțele de judecată conținutului notificării nr. 264 din 21 mai 2008, recurenta precizează că acest înscris a fost întocmit în ziua următoare adresei pârâtei prin care o anunța că nu v-a storna" nici un ban și va lasă instanțele de judecată să hotărască". Mai arată recurenta că din întreaga atitudine procesuală a intimatei-pârâte se desprinde prezumția că aceasta nu a întreprins nimic de natură a executa obligația de livrare la termen a obiectului contractului, aspecte ce țin de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neexecutare a contractului.

Prin soluțiile date în cauză, arată în continuare recurenta, starea de fapt a rămas într-o incertitudine împovărătoare pentru reclamantă, întrucât rămâne în ființă un contract care nu se va mai putea executa, pârâta fiind astfel îndrituită la a reține suma achitată cu titlu de avans, tară ca aceasta să își fi executat nici măcar parțial obligațiile contractuale ce îi incumbau.

În finalul cererii recurenta-reclamantă precizează că, în opinia sa, având în vedere clauzele exprese ale acestui contract și care nu au putut fi negociate de părți, termenul de executare este de esența contractului, iar neexecutarea obligației de livrare la termen are drept consecință rezoluțiunea contractului - aspecte confirmate de către pârâtă în mod expres, care prin răspunsul la interogatoriul (întrebarea nr. 4) administrat în cauză, arată că la data de 09 iunie 2008, contractul era în vigoare conform clauzelor conținute, respectiv și obligația pârâtei de a respecta termenul de livrare, precum și posibilitatea de a suporta consecințele nerespectării acestei obligații. Înalta Curte examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

În examinarea excepției de neexecutare a contractului instanța a avut a analiza raporturile juridice dintre părți, modul în care acestea și-au îndeplinit obligațiile ce le reveneau conform clauzelor cuprinse în contractul de vânzare evocat. De reținut este faptul că niciuna dintre clauzele contractului nu este susceptibilă de mai multe înțelesuri, împrejurare față de care invocarea art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este improprie, neputându-se astfel reproșa instanței de control judiciar interpretarea greșită a acestui act juridic, ori schimbarea naturii și înțelesului vădit neîndoielnic al acestuia.

În realitate, în cadrul acestor prime critici recurenta-reclamantă reproșează de fapt instanței raportarea greșită a dispozițiilor contractuale la dinamica raporturilor juridice dintre părți și care reflectă situația de fapt a speței, astfel cum aceasta a fost dovedită prin probatoriul administrat, prin arătarea modului și momentului la care părțile au înțeles să-și îndeplinească obligațiile stabilite contractual. Următoarele critici nu pot fi de asemenea primite, dat fiind faptul că întreaga argumentație adusă în susținere se raportează exclusiv la probatoriul administrat, respectiv la relevanța pe care ar avea-o anumite înscrisuri în respingerea excepției de neexecutare a contractului. Această raportare situează critica în sfera aspectelor de netemeinicie, ceea ce face imposibilă exercitarea examenului de legalitate în această fază procesuală date fiind limitele controlului judiciar configurate de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ. De remarcat este și faptul că invocând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 978, 981, 1020 și 1021 C. civ., recurenta-reclamantă asimilează eronat noțiunii de act juridic înscrisurile depuse în probațiune, respectiv o adresă și o notificare, acestea având o determinare juridică diferită. Alte argumente aduse de recurentă vizează atitudinea contractuală a intimatei-pârâte și considerațiuni personale asupra incidenței art. III pct. 2 din contract care nu se circumscriu unor veritabile critici de nelegalitate acestea negăsindu-și corespondența în niciunul dintre punctele art. 304 C. proc. civ. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin prisma criticilor formulate în temeiul art. 312 C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă R.A.B. împotriva Deciziei nr. 311 din 2 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta să plătească intimatei-pârâte 1.240 RON cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2011.