ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1143/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. 9458/3/2009, reclamanții B.C. și T.M. au chemat în judecată pe pârâții T.L.L. și T.E., solicitând instanței să dispună rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008 precum și a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. y/2008 și repunerea părților în situația anterioară, respectiv obligarea pârâților la restituirea sumei de 193.500 euro, achitată cu titlu de avans și la plata dobânzii legale pentru perioada în care au folosit suma menționată în mod nelegal.

Prin Sentința civilă nr. 607 din 7 aprilie 2011, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților, astfel cum a fost restrânsă, și i-a obligat în favoarea pârâților la plata sumei de 11.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut în esență că între părți au intervenit antecontractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x, y și z/2008 prin care pârâții T.L.L. și T.E. s-au obligat să vândă reclamanților B.C. și T.M. apartamentele nr. a, b, precum și 2 locuri de parcare din imobilul situat în București, str. P., sector 6, până la data de 31 ianuarie 2009, dar că în cauză, reclamanții nu au dovedit neîndeplinirea culpabilă de către pârâți a obligațiilor lor ce le incumbau în baza art. 5 din antecontractele de vânzare-cumpărare, respectiv efectuarea lucrărilor necesare finalizării imobilului.

De asemenea, a reținut că, nici neperfectarea vânzării nu este imputabilă pârâților întrucât aceștia au notificat reclamanților în interiorul termenului de 90 zile să se prezinte în vederea efectuării recepției lucrărilor de finisare și a încheierii contractului, iar depășirea termenului stipulat pentru încheierea contractului nu poate conduce, prin ea însăși, la rezoluțiunea antecontractelor, în condițiile în care reclamanții nu au dovedit existența vreunui prejudiciu. II. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții B.C. și T.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 854 A din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, învestită cu soluționarea căii ordinare de atac, a respins ca nefondat apelul declarat împotriva Sentinței civile nr. 607 din 7 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă și a respins cererea intimaților-pârâți de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Instanța de prim control și-a argumentat soluția reținând ca neîntemeiat demersul reclamantei, având în vedere că din materialul probator administrat în cauză a rezultat fără echivoc că pârâții și-au respectat obligațiile asumate prin antecontractele de vânzare-cumpărare, finalizând apartamentele și și-au exprimat voința de a încheia contractele de vânzare-cumpărare (chiar anterior introducerii cererii de chemare în judecată), astfel că a apreciat că, în cauză, nu se impune rezoluțiunea antecontractelor de vânzare-cumpărare.

III. Împotriva Deciziei civile nr. 854 A din 10 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în termen legal, au declarat recurs reclamanții B.C. și T.M., indicând în memoriul depus la dosar motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea căii extraordinare de atac, modificarea hotărârii instanței de apel în sensul admiterii apelurilor lor, cu consecința schimbării sentinței primei instanțe și admiterii în tot a cererii introductive. Prealabil examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302 1 și 304 C. proc.

civ. Exigențele impuse prin cele două articole au în vedere faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim nivel de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului ci o examinare a legalității hotărârilor în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Față de aceste precizări se constată că motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu a fost concret explicitat de recurenți în dezvoltarea recursului, astfel că nu poate fi reținută incidența cazului de modificare prevăzut de pct. 9 al normei legale precitate, care vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii. Niciuna din cele două ipoteze nu a fost argumentată corect.

Analiza sumară a probelor nu constituie argument suficient pentru a susține lipsa de temei legal a deciziei criticate. Modul de redactare al deciziei și reanalizarea probelor administrate la fond și completate în apel demonstrează preocuparea instanței de a stabili dacă soluția este fundamentată pe probe și pe dispozițiile legale aplicabile speței. Altfel spus, situația de fapt stabilită de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurenților nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate. În raport de cele anterior expuse, Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora instanța se va pronunța prioritar asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, va admite excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată din oficiu, în baza art. 306 alin. (1) raportat la art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în considerarea următoarelor argumente: Deși în cuprinsul declarației de recurs, reclamanții au indicat încadrarea criticilor formulate în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au dezvoltat referitor la hotărârea atacată exclusiv critici vizând elemente de temeinicie a soluției, privind stabilirea situației de fapt și administrarea probatoriilor, fără să formuleze nicio critică care să poată fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. Dispozițiile art. 303 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că, recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau în termenul de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate, dacă legea nu dispune altfel, iar alin. (2) al aceluiași text legal statuează că: "Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte." Potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor menționate la alin. (2), respectiv: "motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților. Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304". Dispozițiile art. 302 1 alin. (1) C. proc.

civ., sancționează recursul cu nulitatea pentru nerespectarea condițiilor prevăzute pentru cererea de recurs, între acestea, la lit. c) a aceleiași norme, fiind reținute expres: "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Astfel, Înalta Curte constată că, în speță, deși reclamanții, în memoriul de recurs depus la dosar, au formulat o serie de critici referitoare la hotărârea atacată și au indicat motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu au structurat și nu au dezvoltat aceste motive subsumat motivelor de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., limitându-se să reitereze aspecte vizând fondul cauzei, potrivit cărora, în opinia lor, în absența unor criterii legale care să particularizeze o soluție, judecătorul, trebuie să hotărască în spiritul echității, acestuia revenindu-i obligația de a dispune în favoarea lor prin raportare la scăderea pieței imobiliare, notorie în acest moment în România, fără a preciza relevanța acestor aspecte față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului. Așa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. iar, conform alin. (1) al art. 302 1 C. proc.

civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se sprijină și dezvoltarea lor, Înalta Curte, constatând că recurenții-reclamanți nu s-au conformat acestor dispoziții legale și având în vedere deopotrivă, inexistența în cauză a motivelor de ordine publică care să atragă incidența prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în baza dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., luând în examinare cu prioritate excepția nulității recursurilor, urmează să facă aplicarea prevederilor art. 306 alin. (1) raportat la art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și să constate nulitatea recursului declarat de reclamanții B.C. și T.M. împotriva Deciziei nr. 854 A din 10 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

În baza art. 274 C. proc. civ., având în vedere cererea dovedită formulată de intimații-pârâți T.L.L. și T.E. privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în această fază procesuală și reținând culpa procesuală a reclamanților, care au căzut în pretenții, Înalta Curte urmează să oblige în solidar recurenții-reclamanți în favoarea intimaților-pârâți T.L.L. și T.E. la plata sumei de 5.700 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea recursului declarat de reclamanții B.C. și T.M. împotriva Deciziei civile nr. 854 A din 10 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Obligă recurenții în solidar să le achite în solidar intimaților T.L.L. și T.E. suma de 5.700 RON cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2013. Procesat de GGC - AS