ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1143/2013

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. 9458/3/2009, reclamanții

B.C. și T.M. au chemat în judecată pe pârâții T.L.L. și T.E., solicitând

instanței să dispună rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. x/2008 precum și a antecontractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. y/2008 și repunerea părților în situația anterioară,

respectiv obligarea pârâților la restituirea sumei de 193.500 euro, achitată cu

titlu de avans și la plata dobânzii legale pentru perioada în care au folosit

suma menționată în mod nelegal.

Prin Sentința civilă

nr. 607 din 7 aprilie 2011, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților, astfel cum a fost restrânsă, și

i-a obligat în favoarea pârâților la plata sumei de 11.500 RON, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune

astfel, prima instanță a reținut în esență că între părți au intervenit

antecontractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x, y și z/2008 prin

care pârâții T.L.L. și T.E. s-au obligat să vândă reclamanților B.C. și T.M.

apartamentele nr. a, b, precum și 2 locuri de parcare din imobilul situat în

București, str. P., sector 6, până la data de 31 ianuarie 2009, dar că în cauză,

reclamanții nu au dovedit neîndeplinirea culpabilă de către pârâți a

obligațiilor lor ce le incumbau în baza art. 5 din antecontractele de

vânzare-cumpărare, respectiv efectuarea lucrărilor necesare finalizării

imobilului.

De asemenea, a

reținut că, nici neperfectarea vânzării nu este imputabilă pârâților întrucât

aceștia au notificat reclamanților în interiorul termenului de 90 zile să se

prezinte în vederea efectuării recepției lucrărilor de finisare și a încheierii

contractului, iar depășirea termenului stipulat pentru încheierea contractului

nu poate conduce, prin ea însăși, la rezoluțiunea antecontractelor, în

condițiile în care reclamanții nu au dovedit existența vreunui prejudiciu.

II. Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții B.C. și T.M., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă

nr. 854 A din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, învestită cu soluționarea căii ordinare de atac, a respins ca nefondat

apelul declarat împotriva Sentinței civile nr. 607 din 7 aprilie 2011

pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă și a respins cererea

intimaților-pârâți de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Instanța de prim

control și-a argumentat soluția reținând ca neîntemeiat demersul reclamantei,

având în vedere că din materialul probator administrat în cauză a rezultat fără

echivoc că pârâții și-au respectat obligațiile asumate prin antecontractele de

vânzare-cumpărare, finalizând apartamentele și și-au exprimat voința de a

încheia contractele de vânzare-cumpărare (chiar anterior introducerii cererii

de chemare în judecată), astfel că a apreciat că, în cauză, nu se impune

rezoluțiunea antecontractelor de vânzare-cumpărare.

III. Împotriva

Deciziei civile nr. 854 A din 10 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, în termen legal, au declarat recurs

reclamanții B.C. și T.M., indicând în memoriul depus la dosar motivul de

nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

solicitând admiterea căii extraordinare de atac, modificarea hotărârii

instanței de apel în sensul admiterii apelurilor lor, cu consecința schimbării

sentinței primei instanțe și admiterii în tot a cererii introductive.

Prealabil examinării

motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea

referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale

de atac de a respecta dispozițiile art. 302

1

și 304 C. proc. civ.

Exigențele impuse prin cele două articole au în vedere faptul că recursul în

concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim

nivel de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului ci o examinare a

legalității hotărârilor în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Față de aceste

precizări se constată că motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu

a fost concret explicitat de recurenți în dezvoltarea recursului, astfel că nu

poate fi reținută incidența cazului de modificare prevăzut de pct. 9 al normei

legale precitate, care vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau

aplicarea greșită a legii.

Niciuna din cele două

ipoteze nu a fost argumentată corect. Analiza sumară a probelor nu constituie

argument suficient pentru a susține lipsa de temei legal a deciziei criticate.

Modul de redactare al

deciziei și reanalizarea probelor administrate la fond și completate în apel

demonstrează preocuparea instanței de a stabili dacă soluția este fundamentată

pe probe și pe dispozițiile legale aplicabile speței.

Altfel spus, situația

de fapt stabilită de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate

fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea

recursului, iar argumentele recurenților nu relevă nicio încălcare a

dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției

adoptate.

În raport de cele

anterior expuse, Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului din

perspectiva dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța

se va pronunța prioritar asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac

de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, va admite excepția

nulității recursului pentru nemotivare, invocată din oficiu, în baza art. 306

alin. (1) raportat la art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în

considerarea următoarelor argumente:

Deși în cuprinsul

declarației de recurs, reclamanții au indicat încadrarea criticilor formulate

în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., au dezvoltat referitor la hotărârea atacată exclusiv critici vizând

elemente de temeinicie a soluției, privind stabilirea situației de fapt și

administrarea probatoriilor, fără să formuleze nicio critică care să poată fi

circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de

dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 303

alin. (1) C. proc. civ. prevăd că, recursul se motivează prin însăși cererea de

recurs sau în termenul de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate,

dacă legea nu dispune altfel, iar alin. (2) al aceluiași text legal statuează

că: "Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea

hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte."

Potrivit art. 306

alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul

legal, cu excepția cazurilor menționate la alin. (2), respectiv: "motivele

de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care

însă este obligată să le pună în dezbatere părților. Indicarea greșită a

motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora

face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art.

304".

Dispozițiile art. 302

1

alin. (1) C. proc. civ., sancționează recursul cu nulitatea pentru

nerespectarea condițiilor prevăzute pentru cererea de recurs, între acestea, la

lit. c) a aceleiași norme, fiind reținute expres: "motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz,

mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Astfel, Înalta Curte

constată că, în speță, deși reclamanții, în memoriul de recurs depus la dosar,

au formulat o serie de critici referitoare la hotărârea atacată și au indicat

motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nu au structurat și nu au dezvoltat aceste motive subsumat motivelor de

nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

limitându-se să reitereze aspecte vizând fondul cauzei, potrivit cărora, în

opinia lor, în absența unor criterii legale care să particularizeze o soluție,

judecătorul, trebuie să hotărască în spiritul echității, acestuia revenindu-i

obligația de a dispune în favoarea lor prin raportare la scăderea pieței

imobiliare, notorie în acest moment în România, fără a preciza relevanța

acestor aspecte față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1)

C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.

Așa fiind, cum

casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile

prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. iar, conform

alin. (1) al art. 302

1

C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să

cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se

sprijină și dezvoltarea lor, Înalta Curte, constatând că recurenții-reclamanți

nu s-au conformat acestor dispoziții legale și având în vedere deopotrivă,

inexistența în cauză a motivelor de ordine publică care să atragă incidența

prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în baza dispozițiilor art. 137

alin. (1) C. proc. civ., luând în examinare cu prioritate excepția nulității

recursurilor, urmează să facă aplicarea prevederilor art. 306 alin. (1)

raportat la art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și să constate

nulitatea recursului declarat de reclamanții B.C. și T.M. împotriva Deciziei

nr. 854 A din 10 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă.

În baza art. 274 C.

proc. civ., având în vedere cererea dovedită formulată de intimații-pârâți

T.L.L. și T.E. privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în această

fază procesuală și reținând culpa procesuală a reclamanților, care au căzut în

pretenții, Înalta Curte urmează să oblige în solidar recurenții-reclamanți în

favoarea intimaților-pârâți T.L.L. și T.E. la plata sumei de 5.700 RON

cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței

depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

recursului declarat de reclamanții B.C. și T.M. împotriva Deciziei civile nr.

854 A din 10 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă.

Obligă recurenții în

solidar să le achite în solidar intimaților T.L.L. și T.E. suma de 5.700 RON

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 19 martie 2013.

Procesat de GGC - AS