ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1415/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1379 din data de 1 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamanta SC U.M. SRL, în contradictoriu cu pârâtele SC J.V.I. SRL și SC I.D. SRL. A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâte și s-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat la 22 februarie 2008 de B.N. "T." din culpa exclusivă a reclamantei. S-a mai constatat dreptul pârâtelor-reclamante de a reține avansul în cuantum de 87.306 euro respectiv 357.954,6 RON încasat de la reclamantă în baza antecontractului menționat, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că între reclamanta SC U.M. SRL, în calitate de promitentă-cumpărătoare și pârâtele SC J.V.I. SRL și SC I.D. SRL, în calitate de promitentă-vânzătoare s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat la 22 februarie 2008 de B.N. "T." având ca obiect un bun viitor, respectiv apartamentul nr. a, în suprafață de 99,56 mp, situat la etajul 8 în Ansamblul Rezidențial S. din București, str. Î., sector 3, locurile de parcare S1-15, S1-16 și S1-17 situate în parcarea subterană a Ansamblului Rezidențial S., nivel subsol 1, împreună cu dreptul de proprietate asupra părților comune și dreptul de proprietate asupra cotelor indivize din terenul aferent construcției.

Din interpretarea sistematică a clauzelor contractuale, tribunalul a reținut că pactul comisoriu prevăzut de art. 8.1.6 din antecontract opera numai după data de 30 octombrie 2008, adică după 60 de zile de la împlinirea termenului stipulat prin art. 8.1.1, care era 30 august 2008 calculat începând cu data de 30 iunie 2008 + 60 zile conform art. 5.2. Această interpretare susținută de pârâtele a fost confirmată de reclamanta prin răspunsul la întrebarea nr. 3 din interogatoriu, unde a recunoscut ca data limită este cea prevăzută în contract.

În ceea ce privește cererea reconvențională s-a reținut că, antecontractul a continuat să-și producă efectele ș după data de 30 octombrie 2008, pactul comisoriu de gradul IV nefiind activat, că pârâtele au notificat-o pe reclamantă în mai multe rânduri, la data de 24 noiembrie 2008 și 16 decembrie 2008 și că, după ce părțile au convenit să nu se mai încheie contractul de vânzare-cumpărare, reclamanta nu a înțeles să mai accepte condițiile propuse cu privire la desființarea mutuală a contractului. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC U.M. SRL București, care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fond admiterea cererii principale și respingerea cererii reconvenționale.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 292/2012 din 12 iunie 2012 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC U.M. SRL București și cererea intimatelor de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată, în apel. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, pentru nerespectarea obligațiilor asumate de către promitenta-cumpărătoare, conform art. 6.1 - 6.3 și art. 4.5.1, cu privire la tranșa a doua de preț, precum și art. 8.2 din antecontract, cu privire la angajamentul de a perfecta contractul de vânzare-cumpărare, s-a apreciat că în mod temeinic și legal a fost admisă cererea reconvențională formulată de către promitentele-vânzătoare și s-a dispus rezoluțiunea antecontractului din culpa reclamantei-pârâte.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC U.M. SRL București, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, iar pe fond admiterea cererii principale și respingerea cererii reconvenționale. Criticile aduse deciziei atacate se referă în esență la faptul că, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, întrucât instanța de apel nu a arătat motivele pentru care a respins cererea principală sau pentru care nu a dispus rezoluțiunea din culpa ambelor părți și nu a răspuns în niciun mod numeroaselor apărări și argumente invocate prin cererea de apel. Cu privire la motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., potrivit căruia, instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic a acestuia, recurenta susține că acest motiv se justifică prin faptul că instanța de apel a interpretat greșit unele acte juridice deduse judecății, respectiv antecontractul de vânzare-cumpărare, notificările transmise de părți, încheierea de intabulare și procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

O altă critică a recurentei vizează faptul că, hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât intimatele nu și-au respectat obligațiile contractuale la termen, respectiv dispozițiile art. 8.1.6 din antecontract, care prevedeau că termenul maxim de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare este 28 octombrie 2008, iar în ceea ce privește obligațiile prevăzute la art. 6.1 - 6.3 din antecontract, constând în obligația reclamantei de a se prezenta la vizionarea imobilului și cele referitoare la art. 4.5.1 cu privire la plata tranșei a II-a din prețul stabilit, recurenta apreciază că aceste obligații nu au fost încălcate. Această critică vizează interpretarea antecontractului de vânzare-cumpărare din perspectiva obligațiilor asumate de către recurentă și caracterul esențial al acestor obligații raportat la sancțiunile incidente pentru nerespectarea lor.

Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de reclamanta SC U.M. SRL București să fie respins, pentru următoarele considerente: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Acest motiv, vizează prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., pe care recurenta le-a invocat, dar nu a argumentat distinct criticile care ar putea fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat.

Observând considerentele deciziei criticate se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că a răspuns criticilor care au fost formulate de apelată în cadrul controlului de netemeinicie și nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac, astfel că, instanța de apel după analizarea susținerilor părților și a probelor administrate în cauză, a constatat că, în mod corect instanța de fond a reținut culpa promitentei-cumpărătoare, menținând astfel, soluția instanței de fond. În acest sens, susținerea recurentei, potrivit căreia, instanța de apel nu a răspuns apărărilor și argumentelor invocate, prin cererea de apel, se constată că nu poate fi primită, întrucât deși aceasta nu s-a referit punctual la fiecare susținere a recurentei, din cuprinsul deciziei recurate rezultă că acestea au fost analizate, iar considerentele hotărârii arată motivele pentru care au fost înlăturate sau menținute argumentele prezentate de ambele părți.

Din această perspectivă nu poate fi reținută nelegalitatea întemeiată pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât argumentele recurentei care vizează probele dosarului nu conduc la concluzia evocată, constând în motivarea contradictorie și motive străine de natura pricinii și prin urmare, critica nu va fi reținută. Un alt motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se referă la nelegalitatea deciziei recurate în sensul că instanța interpretând greșit actul dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Deși motivul de nelegalitate așa cum este prevăzut procedural vizează actul dedus judecății, recurenta prin argumentele aduse în sprijinul acestuia se raportează la înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al înscrisurilor deduse judecății, cu scopul de a repune în discuție probele, concludenta acestora, care nu intră în sfera de analiză a motivului care a fost invocat.

În realitate motivul de nelegalitate se referă la actul juridic dedus judecății, ceea ce impune ca analiză puterea de lege a convențiilor legal făcute. Din perspectiva acestui motiv se afirmă că instanța nu a analizat conținutul clauzelor și a interpretării acestora în legătură cu obligațiile asumate de părți, referitoare la antecontractul de vânzare-cumpărare, notificările transmise de părți, încheierea de intabulare și procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

Astfel, critica recurentei având ca obiect greșita interpretare a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți, referitor la stabilirea termenului limită până la care trebuia încheiat contractul de vânzare-cumpărare, se constată că este nefondată, întrucât atât instanța de fond cât și instanța de apel au făcut o interpretare sistematică a clauzelor care prevedeau modul de calcul al termenului respectiv, astfel cum au fost agreate de părți, iar termenul stabilit la data de 30 octombrie 2008 a fost confirmat de susținerile ambelor părți în fata instanței de fond și chiar prin motivele de apel formulate, deși prin cererea de recurs recurenta susține că, 28 octombrie 2008 ar fi fost termenul limită.

În acest context, se reține că aceste chestiuni vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluțiilor anterioare. Interpretarea actului dedus judecății și a probelor aparține instanțelor devolutive și numai în măsura în care s-ar încălca norme care au dus la schimbarea înțelesului actului care era vădit neîndoielnic s-ar putea reține încălcarea legii, or, argumentele recurentei nu conduc la o astfel de concluzie. În ceea ce privește motivul de recurs ce vizează faptul că, hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât intimatele nu și-au respectat obligațiile contractuale la termen, se constată de asemenea că nu poate fi primit, urmând a fi înlăturat, întrucât așa cum au reținut cele două instanțe, principalul motiv pentru care vânzarea-cumpărarea nu a mai fost perfectată l-a reprezentat refuzul recurentei de a mai cumpăra imobilul.

Acest refuz a luat forma lipsei vreunui răspuns la notificarea intimatelor din data de 4 octombrie 2008, prin care reclamanta era invitată să recepționeze documentația cadastrală a apartamentului și locurilor de parcare, să vizioneze apartamentul și să stabilească, de comun acord cu intimatele, data semnării contractului de vânzare-cumpărare. Însă, până la data de 30 octombrie 2008, data limită stabilită pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, recurenta nu a transmis intimatelor vreun punct de vedere prin care să invoce nemulțumirile, expuse pe larg în cererea de recurs, aceasta nu a vizitat imobilul și a așteptat să se împlinească termenul limită de perfectare a contractului de vânzare-cumpărare, iar în ziua următoare împlinirii termenului, la data de 31 octombrie 2008 a notificat intimatelor rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, pretinzând de la acestea plata dublului avansului.

Cu privire la susținerea recurentei, potrivit ce:reia, aceasta a respectat obligațiile prevăzute la art. 6.1 - 6.3 din antecontract, se apreciază că aceste critici au fost analizate de către instanța de apel, care a constatat că, reclamanta avea obligația de a răspunde invitațiilor pârâtelor de a viziona și recepționa apartamentul construit, în vederea încheierii procesului-verbal final de predare-primire al imobilului, care urma să facă parte integrantă din viitorul contract de vânzare-cumpărare, potrivit art. 6.1, 6.2 și 6.3 din antecontractul părților, însă reclamanta nu a formulat niciun răspuns la invitațiile primite.

În acest context, în mod corect s-a argumentat prin decizia recurată, referitor la obligațiile privitoare la art. 4.5.1, respectiv neplata celei de-a doua tranșe din prețul apartamentului constituie nu numai o încălcare a antecontractului de vânzare-cumpărare, dar reflectă conduita și intenția clară a recurentei de a nu mai semna contractul de vânzare-cumpărare, astfel că, susținerea recurentei, potrivit căreia, lipsa unei facturi fiscale aferente sumei de plată ar fi fost motivul pentru care plata respectivă nu a fost efectuată, nu poate fi reținută, întrucât era în interesul intimatelor să înlăture imediat impedimentul și să procedeze la emiterea unei facturi fiscale care să conțină suma respectivă.

Așa fiind, se constată că cele două intimate au respectat obligațiile asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare, însă în mod nejustificat recurenta a refuzat perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, astfel că, din această perspectivă, soluția instanței de apel este temeinică și legală, urmând a fi menținută. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC U.M. SRL București, iar potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. o va obliga să-i achite intimatei-pârâte SC J.V.I. SRL București suma.de 21.714,48 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform facturii fiscale, aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC U.M. SRL București împotriva Deciziei civile nr. 292/2012 din 12 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Obligă recurenta-reclamantă SC U.M. SRL București să-i achite intimatei-pârâte SC J.V.I. SRL București suma de 21.714,48 RON cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS