ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1415/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1379 din data de 1

februarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a

fost respinsă, ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamanta SC

U.M. SRL, în contradictoriu cu pârâtele SC J.V.I. SRL și SC I.D. SRL.

A fost admisă cererea

reconvențională formulată de pârâte și s-a dispus rezoluțiunea antecontractului

de vânzare-cumpărare autentificat la 22 februarie 2008 de B.N. "T."

din culpa exclusivă a reclamantei. S-a mai constatat dreptul pârâtelor-reclamante

de a reține avansul în cuantum de 87.306 euro respectiv 357.954,6 RON încasat

de la reclamantă în baza antecontractului menționat, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, s-a reținut că între reclamanta SC U.M. SRL, în calitate de promitentă-cumpărătoare

și pârâtele SC J.V.I. SRL și SC I.D. SRL, în calitate de promitentă-vânzătoare

s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat la 22 februarie

2008 de B.N. "T." având ca obiect un bun viitor, respectiv

apartamentul nr. a, în suprafață de 99,56 mp, situat la etajul 8 în Ansamblul

Rezidențial S. din București, str. Î., sector 3, locurile de parcare S1-15,

S1-16 și S1-17 situate în parcarea subterană a Ansamblului Rezidențial S.,

nivel subsol 1, împreună cu dreptul de proprietate asupra părților comune și

dreptul de proprietate asupra cotelor indivize din terenul aferent

construcției.

Din interpretarea

sistematică a clauzelor contractuale, tribunalul a reținut că pactul comisoriu

prevăzut de art. 8.1.6 din antecontract opera numai după data de 30 octombrie

2008, adică după 60 de zile de la împlinirea termenului stipulat prin art.

8.1.1, care era 30 august 2008 calculat începând cu data de 30 iunie 2008 + 60

zile conform art. 5.2. Această interpretare susținută de pârâtele a fost confirmată

de reclamanta prin răspunsul la întrebarea nr. 3 din interogatoriu, unde a

recunoscut ca data limită este cea prevăzută în contract.

În ceea ce privește

cererea reconvențională s-a reținut că, antecontractul a continuat să-și

producă efectele ș după data de 30 octombrie 2008, pactul comisoriu de gradul

IV nefiind activat, că pârâtele au notificat-o pe reclamantă în mai multe

rânduri, la data de 24 noiembrie 2008 și 16 decembrie 2008 și că, după ce

părțile au convenit să nu se mai încheie contractul de vânzare-cumpărare,

reclamanta nu a înțeles să mai accepte condițiile propuse cu privire la

desființarea mutuală a contractului.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta SC U.M. SRL București, care a solicitat

admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fond

admiterea cererii principale și respingerea cererii reconvenționale.

Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 292/2012 din 12 iunie

2012 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC U.M. SRL București

și cererea intimatelor de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de

judecată, în apel.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că, pentru nerespectarea obligațiilor

asumate de către promitenta-cumpărătoare, conform art. 6.1 - 6.3 și art. 4.5.1,

cu privire la tranșa a doua de preț, precum și art. 8.2 din antecontract, cu

privire la angajamentul de a perfecta contractul de vânzare-cumpărare, s-a

apreciat că în mod temeinic și legal a fost admisă cererea reconvențională

formulată de către promitentele-vânzătoare și s-a dispus rezoluțiunea

antecontractului din culpa reclamantei-pârâte.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC U.M. SRL București, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea

recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, iar pe

fond admiterea cererii principale și respingerea cererii reconvenționale.

Criticile aduse

deciziei atacate se referă în esență la faptul că, hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină, întrucât instanța de apel nu a arătat motivele

pentru care a respins cererea principală sau pentru care nu a dispus

rezoluțiunea din culpa ambelor părți și nu a răspuns în niciun mod numeroaselor

apărări și argumente invocate prin cererea de apel.

Cu privire la motivul

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia,

instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura

ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic a acestuia, recurenta susține că

acest motiv se justifică prin faptul că instanța de apel a interpretat greșit

unele acte juridice deduse judecății, respectiv antecontractul de

vânzare-cumpărare, notificările transmise de părți, încheierea de intabulare și

procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

O altă critică a

recurentei vizează faptul că, hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a

legii, întrucât intimatele nu și-au respectat obligațiile contractuale la

termen, respectiv dispozițiile art. 8.1.6 din antecontract, care prevedeau că

termenul maxim de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare este 28

octombrie 2008, iar în ceea ce privește obligațiile prevăzute la art. 6.1 - 6.3

din antecontract, constând în obligația reclamantei de a se prezenta la

vizionarea imobilului și cele referitoare la art. 4.5.1 cu privire la plata

tranșei a II-a din prețul stabilit, recurenta apreciază că aceste obligații nu

au fost încălcate.

Această critică

vizează interpretarea antecontractului de vânzare-cumpărare din perspectiva

obligațiilor asumate de către recurentă și caracterul esențial al acestor

obligații raportat la sancțiunile incidente pentru nerespectarea lor.

Analizând criticile

aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte

constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de reclamanta

SC U.M. SRL București să fie respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii. Acest motiv, vizează prin conținutul său

nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., pe care recurenta

le-a invocat, dar nu a argumentat distinct criticile care ar putea fi încadrate

în motivul de nelegalitate invocat.

Observând

considerentele deciziei criticate se constată că aceasta cuprinde motivele pe

care se sprijină, în sensul că a răspuns criticilor care au fost formulate de

apelată în cadrul controlului de netemeinicie și nelegalitate care poate fi

exercitat în calea respectivă de atac, astfel că, instanța de apel după

analizarea susținerilor părților și a probelor administrate în cauză, a

constatat că, în mod corect instanța de fond a reținut culpa

promitentei-cumpărătoare, menținând astfel, soluția instanței de fond.

În acest sens,

susținerea recurentei, potrivit căreia, instanța de apel nu a răspuns

apărărilor și argumentelor invocate, prin cererea de apel, se constată că nu

poate fi primită, întrucât deși aceasta nu s-a referit punctual la fiecare

susținere a recurentei, din cuprinsul deciziei recurate rezultă că acestea au

fost analizate, iar considerentele hotărârii arată motivele pentru care au fost

înlăturate sau menținute argumentele prezentate de ambele părți.

Din această

perspectivă nu poate fi reținută nelegalitatea întemeiată pe art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., întrucât argumentele recurentei care vizează probele dosarului nu

conduc la concluzia evocată, constând în motivarea contradictorie și motive

străine de natura pricinii și prin urmare, critica nu va fi reținută.

Un alt motiv de

recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se referă la

nelegalitatea deciziei recurate în sensul că instanța interpretând greșit actul

dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia. Deși motivul de nelegalitate așa cum este prevăzut procedural

vizează actul dedus judecății, recurenta prin argumentele aduse în sprijinul

acestuia se raportează la înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

înscrisurilor deduse judecății, cu scopul de a repune în discuție probele,

concludenta acestora, care nu intră în sfera de analiză a motivului care a fost

invocat.

În realitate motivul

de nelegalitate se referă la actul juridic dedus judecății, ceea ce impune ca

analiză puterea de lege a convențiilor legal făcute. Din perspectiva acestui

motiv se afirmă că instanța nu a analizat conținutul clauzelor și a

interpretării acestora în legătură cu obligațiile asumate de părți, referitoare

la antecontractul de vânzare-cumpărare, notificările transmise de părți,

încheierea de intabulare și procesul-verbal de recepție la terminarea

lucrărilor.

Astfel, critica

recurentei având ca obiect greșita interpretare a antecontractului de

vânzare-cumpărare încheiat între părți, referitor la stabilirea termenului

limită până la care trebuia încheiat contractul de vânzare-cumpărare, se

constată că este nefondată, întrucât atât instanța de fond cât și instanța de

apel au făcut o interpretare sistematică a clauzelor care prevedeau modul de

calcul al termenului respectiv, astfel cum au fost agreate de părți, iar

termenul stabilit la data de 30 octombrie 2008 a fost confirmat de susținerile

ambelor părți în fata instanței de fond și chiar prin motivele de apel

formulate, deși prin cererea de recurs recurenta susține că, 28 octombrie 2008

ar fi fost termenul limită.

În acest context, se

reține că aceste chestiuni vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluțiilor

anterioare. Interpretarea actului dedus judecății și a probelor aparține

instanțelor devolutive și numai în măsura în care s-ar încălca norme care au

dus la schimbarea înțelesului actului care era vădit neîndoielnic s-ar putea

reține încălcarea legii, or, argumentele recurentei nu conduc la o astfel de

concluzie.

În ceea ce privește

motivul de recurs ce vizează faptul că, hotărârea a fost dată cu aplicarea

greșită a legii, întrucât intimatele nu și-au respectat obligațiile

contractuale la termen, se constată de asemenea că nu poate fi primit, urmând a

fi înlăturat, întrucât așa cum au reținut cele două instanțe, principalul motiv

pentru care vânzarea-cumpărarea nu a mai fost perfectată l-a reprezentat

refuzul recurentei de a mai cumpăra imobilul.

Acest refuz a luat

forma lipsei vreunui răspuns la notificarea intimatelor din data de 4 octombrie

2008, prin care reclamanta era invitată să recepționeze documentația cadastrală

a apartamentului și locurilor de parcare, să vizioneze apartamentul și să

stabilească, de comun acord cu intimatele, data semnării contractului de

vânzare-cumpărare.

Însă, până la data de

30 octombrie 2008, data limită stabilită pentru încheierea contractului de

vânzare-cumpărare, recurenta nu a transmis intimatelor vreun punct de vedere

prin care să invoce nemulțumirile, expuse pe larg în cererea de recurs, aceasta

nu a vizitat imobilul și a așteptat să se împlinească termenul limită de

perfectare a contractului de vânzare-cumpărare, iar în ziua următoare

împlinirii termenului, la data de 31 octombrie 2008 a notificat intimatelor

rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, pretinzând de la acestea

plata dublului avansului.

Cu privire la

susținerea recurentei, potrivit ce:reia, aceasta a respectat obligațiile

prevăzute la art. 6.1 - 6.3 din antecontract, se apreciază că aceste critici au

fost analizate de către instanța de apel, care a constatat că, reclamanta avea

obligația de a răspunde invitațiilor pârâtelor de a viziona și recepționa

apartamentul construit, în vederea încheierii procesului-verbal final de predare-primire

al imobilului, care urma să facă parte integrantă din viitorul contract de

vânzare-cumpărare, potrivit art. 6.1, 6.2 și 6.3 din antecontractul părților,

însă reclamanta nu a formulat niciun răspuns la invitațiile primite.

În acest context, în

mod corect s-a argumentat prin decizia recurată, referitor la obligațiile

privitoare la art. 4.5.1, respectiv neplata celei de-a doua tranșe din prețul

apartamentului constituie nu numai o încălcare a antecontractului de

vânzare-cumpărare, dar reflectă conduita și intenția clară a recurentei de a nu

mai semna contractul de vânzare-cumpărare, astfel că, susținerea recurentei,

potrivit căreia, lipsa unei facturi fiscale aferente sumei de plată ar fi fost

motivul pentru care plata respectivă nu a fost efectuată, nu poate fi reținută,

întrucât era în interesul intimatelor să înlăture imediat impedimentul și să

procedeze la emiterea unei facturi fiscale care să conțină suma respectivă.

Așa fiind, se

constată că cele două intimate au respectat obligațiile asumate prin

antecontractul de vânzare-cumpărare, însă în mod nejustificat recurenta a

refuzat perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, astfel că, din această

perspectivă, soluția instanței de apel este temeinică și legală, urmând a fi

menținută.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanta SC U.M. SRL București, iar potrivit

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. o va obliga să-i achite intimatei-pârâte

SC J.V.I. SRL București suma.de 21.714,48 RON cheltuieli de judecată,

reprezentând onorariu de avocat, conform facturii fiscale, aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC U.M. SRL București împotriva Deciziei civile

nr. 292/2012 din 12 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

V-a civilă.

Obligă

recurenta-reclamantă SC U.M. SRL București să-i achite intimatei-pârâte SC

J.V.I. SRL București suma de 21.714,48 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 2 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS