ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4422/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4422/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 1342 din

08 februarie 2011 Tribunalul București - secția a VI a comercială a admis în

parte cererea restrânsă formulată de reclamanta SC C.M.T. SRL și a fost

obligată pârâta SC A.C.M.

SA să plătească

reclamantei suma de 5.000 euro, în echivalentul în lei la data plății,

reprezentând penalități; suma de 7.000

euro, în echivalentul în lei la

data plății, reprezentând contravaloare lipsă de folosință și 4446 lei,

cheltuieli de judecată; să încheie procesul verbal de recepție finală cu

privire la imobil (apartament și locul de parcare) și să se prezinte în fața

notarului public pentru încheierea în formă autentică a contractului de

vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul nr. 133,

și locul de parcare suprateran nr. 24,

situat în Incinta

Complexului Rezidențial „N.".

Au fost respinse capetele de cerere

privind plata daunelor interese în valoare de 17.463,02 euro, dobândă și

comisioane datorate în baza contractului de împrumut semnat cu o societate

bancară și obligarea pârâtei să „acorde toate garanțiile legale pentru

lucrările

executate cu privire la imobil,

precum și pentru toate bunurile instalate

în apartament".

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut, în esență, că, între pârâtă, în calitate de promitent-vânzător,

și

reclamantă, în calitate de

promitent-cumpărător, s-a încheiat contractul

de construire cu

promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare din 29 august 2007 având ca obiect

apartamentul „platinum" nr. 133, din Complexul Rezidențial

N., locul de parcare suprateran nr. 24, cota

indiviză corespunzătoare

din spațiile comune ale blocului.

Pârâta și-a

asumat obligația de a finaliza imobilul până la data de

08 martie 2008,

urmând ca în termen de 5 zile de la finalizare (inclusiv

finisaje), să transmită reclamantei o

notificare cu privire la data, locul

și ora

la care părțile se vor prezenta la apartament în vederea semnării

unui

proces verbal de recepție finală (art. 20).

Prima instanță a constatat că pârâta a

notificat la data de 04 martie 2008 prelungirea termenului de predare a

imobilului până la sfârșitul lunii iunie 2008, invocând apariția unor condiții

meteorologice nefavorabile și, la data de 02 august 2008, s-a încheiat

procesul verbal de predare-primire-recepție a

locuinței la terminarea

lucrărilor.

Tribunalul a înlăturat apărarea

pârâtei privind faptul că acest proces verbal atestă îndeplinirea obligației

sale de a finaliza executarea imobilului, conform clauzei prevăzute la art. 20

din antecontract, întemeindu-se pe declarația martorului T.C.

, care a relatat că procesul verbal din data de

02 august 2008 a fost

încheiat pentru a se da posibilitatea reclamantei

să depoziteze mobilierul în apartament, urmând ca recepția finală să se

efectueze după racordarea la utilități și remedierea deficiențelor menționate

în procesul-verbal.

Tribunalul a

reținut că obligația pârâtei de a „finaliza imobilul"

includea și racordarea acestuia la

utilități (apă curentă, gaze naturale, curent electric), punerea în funcțiune a

centralei termice, individualizarea locului de parcare, punerea în funcțiune a

ascensorului, amenajarea căilor de acces auto și pietonale, conținutul

acestei obligații rezultând din coroborarea

clauzelor contractuale cu

anexele menționate în art. 50.

Totodată, s-a

constatat că această obligație contractuală a fost

îndeplinită cu întârziere de către

pârâtă, fiind depășit termenul agreat de părți în baza art. 16 din convenție,

respectiv 30 iunie 2008, reținându-se că imobilul a fost racordat la energie

electrică la data de

13 aprilie 2009, la

data de 14 aprilie 2009, contorul pentru înregistrarea consumului de gaze

naturale a fost montat la 30 aprilie 2009,

centrala termica a fost pusă

în funcțiune la 27 noiembrie 2009, iar ascensorul la data de 07 mai 2010.

În cursul procesului au fost aduse la

îndeplinire și obligațiile referitoare la amenajarea spațiilor comune, locul de

parcare, remedierea deficiențelor de execuție ale planșeului de la baie,

reclamanta restrângându-și acțiunea pe măsură ce pârâta a executat aceste

lucrări.

Tribunalul din

analiza probatoriului administrat a constatat că reclamanta a încheiat la data de

04 februarie 2008 o „promisiune de

închiriere"

a apartamentului nr. 133 prin care a convenit cu viitorul locatar încheierea

contractului de închiriere la data 01 aprilie 2008. Deoarece pârâta a notificat

prelungirea termenului de finalizare a imobilului până la data de 30 iunie

2008, termenul pentru încheierea contractului de închiriere a fost prelungit

până la data de 01 iulie 2008.

Locatarul urma să-i plătească

reclamantei suma de 700 euro lunar cu titlu de chirie pe o perioadă de doi ani

începând cu data semnării contractului.

Ca o consecință directă a conduitei

contractuale a pârâtei, care nu a finalizat imobilul în condițiile și în

termenele asumate, reclamanta nu și-a putut îndeplini la rândul său obligația

de a încheia contractul de închiriere, înregistrând o pagubă de 7000 euro.

Cu privire la dobânzile și

comisioanele datorate de reclamantă în baza contractului de împrumut bancar

încheiat cu B., tribunalul a reținut că împrumutul a fost acordat în vederea

achiziționării apartamentului, cu obligația împrumutatului de a-l restitui

conform graficului de rambursare, însă reclamanta nici nu a făcut dovada

achitării unor rate, dobânzi și comisioane bancare într-un cuantum majorat față

de cel convenit inițial cu banca împrumutătoare.

Prin cererea completatoare formulată,

reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să „acorde toate garanțiile legale

pentru lucrările executate cu privire la imobil, precum și pentru toate

bunurile instalate în apartament" susținând că în cuprinsul draftului

contractului de vânzare-cumpărare pus la dispoziție de pârâtă nu se menționează

perioada de garanție a lucrărilor executate în apartament și în spațiile comune

ori persoana obligată să remedieze deficiențele apărute în perioada de garanție

la apartament, spații comune, bunurile instalate, instalațiile montate.

Instanța de fond a constatat că

reclamanta nu a depus la dosar draftul de contract pentru a se putea verifica

susținerile acesteia (art. 1169 C. civ.), prin urmare a respins cererea ca

neîntemeiată.

S-a apreciat însă că o clauză de

garanție enunțată în mod generic nu ar putea fi interpretată ca având

semnificația restrângerii ori înlăturării obligației de garanție de care este

ținută pârâta în virtutea legii, fiind nulă de drept, conform dispozițiilor art.

22 din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiilor asociate

acestora.

Având în vedere principiul reglementat

de dispozițiile art. 969 și urm. C. civ., tribunalul a găsit întemeiate și

capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei să încheie cu reclamanta

procesul verbal de recepție finală a imobilului (art. 20 teza ultimă din

antecontract), și să se prezinte în fața notarului public pentru încheierea în

formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare (art. 21, art. 22 din

antecontract).

Curtea de Apel București - secția a VI-a

civilă prin decizia

civilă

nr. 580

din 21 decembrie 2011 la admis apelul declarat de apelanta SC A.C.M. SA.

A schimbat în parte sentința apelată

în sensul că a respins ca neîntemeiate: plata sumei de 7000 euro, cu titlu de

daune interese, reprezentând beneficiu nerealizat; întocmirea procesului verbal

de recepția finală a lucrării; prezentarea în fața notarului public pentru

semnarea în formă autentică a contractului de vânzare - cumpărare a imobilului.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

În argumentarea acestei decizii

instanța de apel a reținut, în esență, că în cursul judecății apelului părțile

au încheiat contractul de vânzare cumpărare din 29 iulie 2011 cu privire la

apartamentul nr. 133, situat în Incinta Complexului Rezidențial „N.",

stabilind un termen de 12 luni pentru transmiterea dreptului de proprietate

asupra locului de parcare.

S-a reținut că prima instanță trebuia

să analizeze valoarea probatorie a declarației martorului audiat la termenul

din 11 ianuarie 2011 prin raportarea la calitatea martorului de administrator

al societății reclamante, interesate să-și susțină afirmațiile din cuprinsul

cererii de chemare în judecată, iar valoarea procesului verbal semnat de părți

la data de 02 august 2008 a fost diminuată prin interpretarea conținutului

obligației de finalizare ca incluzând și racordarea la utilități, funcționarea

liftului, centralei termice și finalizarea spațiilor comune, aspect ce

corespunde convenției părților.

Astfel, instanța de apel a înlăturat

susținerile apelantei privind îndeplinirea obligației de finalizare a

imobilului anterior datei încheierii procesului verbal ținând cont de

descrierea generală și specificațiile tehnice ale condominiului cuprinsă în

Anexa 1 la contract la care face trimitere și art. 5 din contractului de

construire.

Instanța de apel a reținut că prima

instanță, conform probelor administrate în cauză și aspectelor evidențiate de

părți la judecata în fond, a reținut în mod corect că obligația de finalizare

nu a fost

îndeplinită în

mod corespunzător anterior datei de 02 august 2008, componente ale acesteia

realizându-se chiar în cursul judecății.

S-a constatat corecta reținere în

cauză a neîndeplinirii în termenul prelungit a obligației de finalizare a

lucrărilor, conform art.

20 din contract,

și a incidenței în cauză a clauzei penale inserate în art. 17 din contract, în

raport de care penalitățile se calculau în procent de

0,04%/suma

restantă pe zi de întârziere, tară a depăși 5000 euro.

Referitor la

calculul daunelor interese pentru lipsirea de folosința

spațiului,

reprezentând de fapt beneficiu nerealizat, promisiunea de închiriere semnată de

reclamantă cu numitul T.G. la data de

30

martie 2008, modificată la 4 februarie 2008 în privința termenului de la care

se promitea închirierea spațiului, în absența coroborării cu alte mijloace de

probă, nu era suficient pentru reținerea caracterului

cert al prejudiciului invocat de reclamantă și a legăturii de

cauzalitate

dintre acesta și fapta imputată pârâtei.

Totodată s-a apreciat că, pentru

antrenarea răspunderii contractuale sub acest aspect era necesară punerea

prealabilă în întârziere a pârâtului, conform art. 1079 C. civ., în cauza nefiind

incidență punerea de drept în întârziere prevăzută de art. 43 C. com.,

care se referă doar la datorii lichide, astfel cum

sunt definite la art. 379

C. proc. civ.

S-a constatat că în cauză, nu există dovezi că pârâtul ar fi fost

notificat cu privire la acest aspect

anterior judecății, neexistând mențiuni în acest sens nici în convocarea la

conciliere.

Cât privește

semnarea procesului verbal de recepție finală, s-a

constatat că dispozițiile H.G. nr. 273/1994

care au aprobat Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții și

instalații

aferente fac distincție între

recepția la terminarea lucrărilor și recepția finală realizată după expirarea

perioadei de garanție pentru lucrările

executate.

S-a apreciat că față de aceste

dispoziții, solicitarea reclamantei

de

întocmire a procesului verbal de recepție finală nu este justificată,

partea

neputând modifica termenele legale de garantei prevăzute chiar în interesul

său.

Împotriva acestei decizii reclamanta

SC C.

M.T. SRL a declarat recurs întemeiat

pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs

invocate, recurenta a susținut, în esență, că instanța de apel în mod greșit a

apreciat că înscrisul reprezentat de Promisiunea de închiriere din data de 30

martie 2008 modificată la data de 4 februarie 2008 ar fi trebuit

„coroborat cu alte mijloace de probă",

întrucât acest înscris are valoare

probatorie de sine stătătoare, iar

caracterul cert al prejudiciului deriva chiar din conținutul acestuia.

Totodată, recurenta susține că instanța

de apel a ignorat înscrisurile depuse în cauză în ceea ce privește punerea în

întârziere a

pârâtei, inclusiv sub aspectul

prejudiciului suferit ca urmare a lipsei de

folosință a apartamentului,

întrucât aceasta a fost tăcută prin notificarea înregistrată de pârâtă sub nr. 846

din 25 martie 2009, comunicată societății pârâte prin poștă încă de la data de

4 martie 2009.

Recurenta susține

că prin contractul de construire cu promisiune

bilaterală de vânzare-cumpărare, respectiv art. 44

părțile au agreat faptul că perceperea penalităților (limitate la suma de 5000 euro)

nu

va împiedica partea afectată să

recupereze întreg prejudiciul cauzat de

partea în culpă.

În opinia recurentei instanța de apel

a menționat în mod eronat că martorul audiat era administratorul societății,

numele căruia a fost în mod greșit transcris ca fiind dl. T.C. acesta fiind în

fapt dl. T.M., întrucât dl. T.M. nu a avut niciodată calitatea de administrator

și/sau asociat al SC C.M.T. SRL și prin urmare depoziția martorului

audiat trebuia apreciată în completarea celorlalte

probe administrate în

cauză și nicidecum înlăturată.

Instanța de

apel, susține recurenta, a reținut în mod eronat că nu există nici un document

care să ateste punerea în întârziere a pârâtei „neexistând mențiuni în acest

sens nici în convocarea la conciliere", deoarece în cuprinsul convocării

la conciliere sunt prezentate în anexă

documentele

pe care a fost întemeiată concilierea, printre acestea

existând și notificarea transmisă în data de 4 martie 2009 în cuprinsul

căreia SC A.C.M. SA era pusă în

întârziere față de termenul contractual.

Recurenta susține că instanța de apel

a înlăturat în mod eronat obligația pârâtei de a încheia un proces-verbal,

interpretând în mod

greșit obiectul acestui

proces verbal ca fiind unul sub autoritatea H.G.

nr. 273/1994, întrucât

acest document nu este unul cuprins în sfera

recepției

finale conform H.G. nr. 273/1994, care de altfel mici nu este

invocat ca

atare și nici nu se face referire la această normă. Sensul

semnării unui proces verbal de

recepție finală este acela de a se face predare-primire imobilului în stare de

funcționare' finală, în conformitate cu termenii și condițiile

antecontractului.

Pentru aceste

motive recurenta a solicitat admiterea recursului, respingerea apelului și

menținerea în întregime a sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și

legală.

Recursul este

nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Prealabil

analizării criticilor formulate, se impune a fi tăcută precizarea că deși a

invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta nu s-au

conformat dispozițiilor art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., în sensul

dezvoltării fiecărui motiv de nelegalitate invocat, cerință ce rezulta și din

caracterul extraordinar al căii de atac a recursului.

Astfel, motivul de nelegalitate

prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. vizează situația în care instanța

a interpretat greșit actul juridic dedus judecății prin schimbarea naturii sau

înțelesului vădit neîndoielnic al acestuia.

Deși motivul de nelegalitate așa cum

este prevăzut procedural vizează actul dedus judecății, recurenta prin

argumentele aduse în sprijinul acestuia se referă la înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al înscrisurilor deduse judecății, cu scopul de a repune în

discuție probele, concludenta acestora, care nu intră în sfera de analiză a

motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 care a fost invocat.

În realitate motivul de nelegalitate

se referă la actul juridic dedus judecății, ceea ce impune ca analiză puterea

de lege a convențiilor legal făcute.

Din acest punct de vedere, se observă

că instanța de apel a pornit în analiza criticilor aduse sentinței de la

examinarea situației de fapt, și a constatat că în cursul judecății apelului

părțile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 29 iulie 2011 cu

privire la apartamentul nr. 133 din Complexul Rezidențial N., stabilind un

termen de 12 luni pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra locului

de parcare.

Din perspectiva aceluiași motiv

recurenta a repus în discuție concludenta și interpretarea probelor legate de

declarația martorului T.M. Or, toate aceste chestiuni vizează netemeinicia și

nu nelegalitatea soluțiilor anterioare.

Interpretarea actului dedus judecății

și a probelor aparține instanțelor devolutive și numai în măsura în care s-ar

încălca norme care au dus la schimbarea înțelesului actului care era vădit

neîndoielnic s-ar putea reține încălcarea legii. Or, argumentele recurentei nu

conduc la o astfel de concluzie ci, dimpotrivă, se constată că s-au evocat ipoteze

și susțineri nefondate.

Considerațiile de mai sus deși au fost

făcute, nu pierd din vedere că și aceste chestiuni legate de conținutul

înscrisurilor respective sunt de fond și nu vizează nelegalitatea la care se

referă prevederile art. 304 alin. (8) C. proc. civ.

Recurentul a

indicat drept motiv de recurs și pct. 9 al art. 304

C. proc. civ. care poate constitui

temei pentru modificarea

sau casarea unei

hotărâri atunci când hotărârea pronunțată este

lipsită

de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii.

Acest motiv de recurs trebuie analizat

în contextul celorlalte prevederi procedurale care califică recursul drept o

cale extraordinară de atac nedevolutivă, ceea ce înseamnă pe de o parte că

regulile instituite pentru promovarea și susținerea criticilor trebuie să fie

respectate întocmai, iar pe de altă parte, că

prin recurs se examinează

legalitatea soluțiilor anterior pronunțate

tară să fie provocată o rejudecare a fondului în orice situație.

În speță, din redarea criticilor pe

care recurenta și-a sprijinit motivul prevăzut de pct. 9, se poate constata că

singura critică de nelegalitate ce poate fi reținută spre analiză o reprezintă

greșita interpretare a art. 20 din contract cu referire la data încheierii

procesului-verbal de recepție finală. Astfel, recurenta susține că,

instanța de apel a înlăturat în mod eronat

obligația pârâtei de a încheiat

un proces-verbal, interpretând în mod

greșit obiectul acestui proces-verbal ca fiind unul sub autoritatea H.G. nr. 273/1994.

Critica recurentei

este nefondată.

Conform Legii nr. 50/1991 recepția

este de două feluri: recepția la terminarea lucrărilor și recepția finală.

Coroborând

textul de lege cu prevederile art. 32 din Regulamentul de recepția al

lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, recepția finală este

convocată în cel mult 15 zile de la expirarea garanției, iar garanția legală

pentru vicii este de doi ani de la recepția la terminarea lucrărilor.

Instanța de

apel a reținut în mod corect că dispozițiile H.G. nr. 273/1994 care au aprobat

Regulamentul de recepție al lucrărilor de construcții și instalații aferente

fac distincție între recepția la terminarea lucrărilor și recepția finală

realizată după expirarea perioadei de garanție pentru lucrările executate.

Se constată astfel că dispozițiile

H.G. nr. 273/1994 privind aprobarea regulamentului de recepție a lucrărilor în

construcții și instalații aferente acestora, invocate de recurentă au fost

corect interpretate și aplicate de instanța - de apel, raportat la clauzele

contractuale și starea de fapt reținută în baza probelor care s-au administrat.

Astfel instanța de apel a reținut în

mod corect că solicitarea reclamantei de întocmire a procesului-verbal de

recepție este nejustificată, întrucât partea nu putea modifica termenele legale

de garanție prevăzute chiar în interesul său.

În consecință, față de cele ce preced,

conform art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta SC C.M.T. SRL împotriva deciziei civile nr. 580 din 21 decembrie

2011 a Curții de Apel București - secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

8 noiembrie 2012