ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.12.2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4832/2012

HOTĂRÂRE
05.12.2012
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4832/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului, din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a

comercială,

la data de 31 martie 2010, reclamanta SC C. SRL a

chemat în judecată pe pârâta SC P.I.L.A.R. SRL, solicitând instanței ca

prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună rezoluțiunea

antecontractului

de vânzare-cumpărare din 27 noiembrie 2007; obligarea pârâtei la restituirea

tuturor

sumelor achitate de reclamantă

împreună cu dobânda legală calculată de la

data plății până la data

returnării integrale a acestor sume, în conformitate

cu art. 5.5 și 5.5.1 din antecontractul menționat; cu cheltuieli de

judecată.

Pârâta

SC P.I.L. SRL a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a

solicitat respingerea ca neîntemeiată a

cererii formulată de SC C. SRL

și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Pe cale reconvențională a solicitat

să se pronunțe, în temeiul art. 5 alin.

(2),

titlul

X,

din Legea nr. 247/2005 privind reforma în

domeniile proprietății

și justiției

și art. 1073 - 1079 C. civ. privind executarea silită în natură a

obligațiilor,

o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare cu privire la

apartamentul F-1-1 localizat în blocul F, parter, în

incinta complexului rezidențial din București, Aleea Privighetorilor

,

împreună cu locurile de parcare nr. 55 și 56, camera de

depozitare nr.614 și cotele indivize ale zonelor comune și terenului

aferente

apartamentului, astfel cum

sunt identificate în art. 1 din antecontractul de

vânzare-cumpărare autentificat din 27 noiembrie 2007

de BNP - M.

P.; să fie obligată reclamanta-pârâtă să acopere toate

costurile suportate de pârâtă în legătură cu acest apartament (cheltuieli

obișnuite

privind întreținerea,

electricitate, taxe, încălzire), costuri calculate de la data

la care

contractul de vânzare-cumpărare trebuia încheiat, cel târziu

11 ianuarie 2010, până la data rămânerii

definitive a hotărârii judecătorești care

ține loc de contract de

vânzare-cumpărare autentic; să fie obligată reclamanta-pârâtă la plata sumei de

RON 1.693.914,82 reprezentând rest

de preț;

să fie obligată reclamanta-pârâtă la plata sumei de RON 71.172,89

reprezentând

diferența de TVA de 5%, potrivit O.U.G. nr. 58/2010 pentru

modificarea și completarea Legii nr. 571/2003

privind C. fisc. și alte

măsuri financiar-fiscale.

Reclamanta-pârâtă

a formulat întâmpinare la cererea reconvențională

prin care a solicitat

respingerea ca neîntemeiată a cererii formulată de

aceasta, întrucât la art. 5.9 din contract sunt enunțate situațiile în

care

promitentul vânzător ar putea cere pronunțarea unei hotărâri care

să țină

loc de act de vânzare cumpărare

situații care nu se regăsesc în cauză.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 720 alin. (5) C. proc. civ. și art. 115 din același cod.

Prin

sentința comercială nr. 8091 din 15 iunie 2011 pronunțată de

Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, a fost admisă în parte

acțiunea precizată formulată de reclamanta SC C. SRL

în contradictoriu cu pârâta SC P.I.L. SRL și a

fost respinsă cererea

reconvențională ca neîntemeiată. S-a dispus

rezoluțiunea

antecontractului de vânzare cumpărare din 27 noiembrie 2007, din culpa

promitentei-vânzătoare și repunerea părților în situația anterioară. A fost

obligată pârâta să restituie

reclamantei

sumele achite, respectiv suma de 297.279,25 lei echivalentul a

87.759,18

euro reprezentând contravaloare avans, suma de 1.835 lei contravaloarea a

510,84 euro reprezentând taxe notariat, suma de 5.000

euro reprezentând dobândă legală ca efect al rezoluțiunii

antecontractului și

a fost respinsă

în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. A

fost obligată totodată pârâta să plătească

reclamantei suma de 9.269,21 lei

reprezentând cheltuieli de judecată.

În motivare, prima instanță a

reținut, în esență, că între reclamanta SC C. SRL în calitate de promitentă

cumpărătoare și pârâta

SC P.I.L. SRL în

calitate de promitentă vânzătoare a fost încheiat antecontractul de vânzare

cumpărare

27 noiembrie 2007, având

ca obiect transferul

dreptului de proprietate asupra imobilelor descrise

în detaliu în Anexa 2 a contractului.

Ținând

cont de prevederile art. 3.1, art. 5.1, art. 5.3 din antecontractul

încheiat, raportat și la înscrisurile depuse la

dosar, instanța de fond a reținut că reclamanta a achitat sumele de 297.279,25

lei echivalentul a 87.759,18 euro reprezentând contravaloare avans, suma de 1.835

lei contravaloarea a

510,84 euro

reprezentând taxe notariat, respectându-și obligația asumată

prin

antecontract.

S-a

reținut că pârâta nu a predat apartamentul la data stabilită ca fiind

data

finalizării în contract, respectiv sfârșitul trimestrului trei 2009,

apreciindu-se că nu poate fi reținută susținerea

pârâtei conform căreia

reclamanta a cunoscut finalizarea apartamentului

care face obiectul antecontractului de vânzare cumpărare 27 noiembrie 2007,

întrucât, deși potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ. și art. 1169 C. civ. avea

obligația de a-și proba apărările, nu a făcut această dovadă.

Conform invitației anexate

întâmpinării de către pârâta-reclamantă, SC C.C. SRL, s-a constatat că aceasta

a fost notificată cu privire la finalizarea lucrărilor de construcție pentru

faza a doua a

ansamblului rezidențial N.,

urmând ca părțile să fie prezente în data de 11 noiembrie 2009, ora 10.00 în

vederea efectuării inspecției și încheierii procesului-

verbal de predare

pentru apartamentele contractate.

Susținea pârâtei în sensul că

reclamanta a fost notificată să se prezinte pentru a prelua apartamentul F11 a

fost apreciată ca fiind

neîntemeiată,

motivat de faptul că această dovadă nu a fost făcută.

Au

fost înlăturate și susținerile pârâtei vizând faptul că reprezentantul

societății

reclamante a participat la inspectarea apartamentului în litigiu, întrucât

invitația a fost adresată SC C.C. SRL, aspect ce

rezultă din adresa datată 29.09.2009, or reclamanta din prezenta cauză

este

În lipsa unui înscris care să

consemneze faptul că în data de

11

decembrie 2009 s-a inspectat și apartamentul care face obiectul

antecontractului

de vânzare cumpărare

din 27 noiembrie 2007

s-a apreciat că susținerile pârâtei nu pot fi

reținute.

Adresa eliberată de P.B. România

nu a putut fi reținută ca

făcând dovada

susținerilor pârâtei având în vedere că, potrivit acesteia, s-a

comunicat

acordul pentru ridicarea temporară a interdicției de înstrăinare instituită

asupra apartamentului în litigiu, cu mențiunea că, după plata integrală a

tuturor sumelor datorate băncii de către societatea pârâtă se va emite o adresă

de radiere a ipotecii de rang

I.

Deși potrivit art. 1.2

din

antecontract la data încheierii

contractului de vânzare cumpărare dreptul de

proprietate asupra

imobilului va fi transferat liber de orice sarcini, prima

instanță a reținut că la data de 29 aprilie 2011

acesta era grevat cu o ipotecă de

rang

I,

care

urma să fie radiată după plata integrală a tuturor sumelor datorate băncii de

către societatea pârâtă.

În consecință, pentru

considerentele anterior reținute și având în vedere și faptul că pârâta nu și-a

îndeplinit obligația asumată prin contract,

de

a finaliza și preda promitentei cumpărătoare apartamentul, instanța a

concluzionat că sunt îndeplinite condițiile pentru a opera rezoluțiunea

antecontractului de vânzare-cumpărare, din culpa pârâtei.

Referitor la cel de al doilea

capăt de cerere, prima instanță a constatat că potrivit art. 5.5.1 din

contractul încheiat de părți, în cazul în care promitentul vânzător nu-și

îndeplinește obligația de predare asumată

conform

art. 5.3, promitentul cumpărător va avea posibilitatea, la unica sa

alegere, între denunțarea contractului, caz în

care toate sumele achitate de

către promitentul cumpărător vor fi returnate

de promitentul vânzător,

împreună cu

dobânda legală calculată de la data plății până la data returnării

integrale a acestor sume, dar nu mai mult de 5.000

euro pentru fiecare.

Având

în vedere soluția cu privire la primul capăt al cererii, instanța de

fond a admis în parte capătul al doilea al cererii

de chemare în judecată și a

obligat pârâta la restituirea către

reclamantă a sumelor achite, respectiv, suma de 297.279,25 lei echivalentul a

87.759,18 euro reprezentând contravaloare avans, suma de 1.835 lei

contravaloarea a 510,84 euro reprezentând taxe notariat, suma de 5.000 euro

reprezentând dobândă

legală ca efect al

rezoluțiunii antecontractului. Cuantumul dobânzii legale a

fost limitat la suma de 5.000 euro, având în

vedere clauza menționată la art.

5.5.1 din antecontractul încheiat.

În

ceea ce privește suma de 864 euro solicitată de către reclamantă ca

penalizări

calculate între data de 31 ianuarie 2010 și 31 martie 2010, instanța a

constatat cererea ca fiind neîntemeiată, întrucât

la dosarul cauzei nu a fost

depus un mod de calcul al acesteia.

Cu

privire la cererea reconvențională, prima instanță a reținut că una dintre

condițiile pentru admisibilitatea acțiunii având ca obiect pronunțarea

unei

hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare este

aceea ca partea care acționează să-și fi

îndeplinit obligațiile asumate prin antecontract, condiție rezultată expres din

prevederile art. 5 alin. (2) din Titlul

X

al

Legii nr. 247/2005.

S-a apreciat că pârâta-reclamantă

nu a făcut dovada îndeplinirii

obligației de

predare a imobilului, asumată prin antecontractul încheiat cu

intimata

promitentă-cumpărătoare, nici la data promovării cererii reconvenționale și

nici ulterior, pe parcursul procesului.

Ținând

cont de caracterul accesoriu al acestora, celelalte capete ale

cererii

reconvenționale s-au reținut a fi neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe, au

declarat apel atât reclamanta-pârâtă

cât și pârâta-reclamantă SC P.

Având în vedere dispozițiile art.

137 C. proc. civ., cu referire

la art. 284 C.

proc. civ., în raport de actele și lucrările dosarului,

instanța de apel a admis excepția tardivității

apelului declarat de reclamanta

SC C.

SRL și, în consecință, prin decizia civilă nr. 577 din 21

decembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantă ca tardiv formulat.

Constatând că prima instanță a făcut o

corectă apreciere a

probatoriului

administrat în cauză, precum și a dispozițiilor legale incidente,

prin

aceeași decizie, instanța de control judiciar a respins ca nefondat

apelul declarat de pârâta SC P.I.L. SRL.

În

termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta SC P.

I.L. SRL a declarat recurs, solicitând admiterea

acestuia,

modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii

apelului declarat

de pârâtă și schimbării în

tot a sentinței apelate, iar pe cale de consecință,

respingerea cererii

de chemare în judecată și admiterea cererii reconvenționale.

În opinia recurentei, instanța de

apel a dat o hotărâre cu greșita

aplicare a

legii aplicabile părților, întrucât a aplicat în mod greșit dispozițiile art.

5.5. raportat la art. 5.3. din antecontract; dispozițiile art. 5.6. (ii) din

antecontract, precum și dispozițiile art. 5.6. teza

I

raportat

la art. 5.1. din

antecontract.

În

dezvoltarea motivului vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 5.5.

raportat

la art. 5.3. din antecontract, recurenta susține, în esență, că

raportat la prevederile art. 5.5.3. din

antecontract, se poate reține că atât

obligația

pârâtei de finalizare, cât și cea de predare nu au devenit scadente,

întrucât

intimata nu a notificat în termenul prevăzut de părți opțiunea sa de

a denunța contractul. Consideră că intimata a

recunoscut în mod succesiv un termen de gratie de 3 luni, atât după sfârșitul

semestrului III 2009, cât și

după sfârșitul semestrului

IV

2009 și în continuare.

Susține că pentru denunțarea

contractului se cerea îndeplinirea cumulativă a două condiții, respectiv

depășirea termenului de către pârâtă și notificarea opțiunii de denunțare a

antecontractului în termen de 10 zile

de la

împlinirea acestui termen, condiții neîndeplinite în cauză.

În acest context, arată recurenta,

intimata nu și-a exprimat opțiunea

de a

denunța antecontractul în termen de 10 zile de la împlinirea termenului

de finalizare inițial - sfârșitul trimestrului

III 2009, cu consecința prelungirii

acestui

termen până la sfârșitul trimestrului

IV

exprimat

opțiunea de a denunța antecontractul exclusiv prin Notificarea

nr. 1 din

15 ianuarie 2010, cu 5 zile după

împlinirea termenului limită prevăzut la art. 5.5.3.

din antecontract -

10 zile de la împlinirea termenului prelungit. în

consecință, termenul contractual s-a prelungit până la sfârșitul

trimestrului

I

2010, respectiv 31 martie 2010, întrucât

manifestarea de voință cuprinsă în

notificarea

din 15 ianuarie 2010 nu a fost exprimată în condițiile contractuale.

Față

de data înregistrării cererii de chemare în judecată - 31 martie 2010, în

opinia recurentei, se poate constata că nici la această dată nu

devenise

scadenta obligația pârâtei de a finaliza construcția și de a o notifica pe

intimată în vederea predării. Cât privește notificarea extensiei

datei finalizării de către recurentă, susține că

se poate constata pe deplin realizarea acestui demers din împrejurarea că SC C.C.

SRL și

intimata SC C. SRL au același administrator, că ambele societăți

au încheiat antecontracte pentru apartamente

învecinate în același condiții contractuale, că administratorul comun a fost

prezent la inspecția celor trei

apartamente

în cauză (două apartamente promise către SC C.C.

SRL și un apartament promis către intimata SC C. SRL).

Consideră, totodată, că potrivit art. 5.6.

(ii) din antecontract, neconformitatea lucrării nu putea fi lăsată la

aprecierea unui expert

extrajudiciar

desemnat de una dintre părți, astfel cum s-a reținut de către

instanța

de apel.

Astfel, față de obligativitatea

parcurgerii unei proceduri complexe

pentru

constatarea oricăror neconformități ale lucrării, recurenta apreciază că

intimata nu se putea prevala de constatările expertului judiciar P.

a cere aplicarea art. 5.5.1. raportat la art. 5.3 din antecontract.

Clauza

prevăzută la art. 5.5.1. din antecontract putea fi activată doar dacă recurenta

ar fi notificat-o pe intimată în vederea predării la o anumită

dată, iar

la data respectivă recurenta nu și-ar fi îndeplinit obligația de

predare. Susține că, nerespectarea acestei

obligații urma să fie constatată

doar

potrivit art. 5.6. (ii) din antecontract sau, eventual, printr-o cerere de

asigurare de dovezi pentru preîntâmpinarea unui prejudiciu.

Astfel,

instanța de apel a reținut în mod greșit obligativitatea predării

imobilului

până la sfârșitul semestrului III, respectiv al semestrului

IV,

conform susținerilor intimatei în sensul că aceasta nu a

fost notificată niciodată în vederea predării, motiv pentru care, consideră

recurenta,

intimata nici nu ar putea invoca

incidența art. 5.5.1. raportat la art. 5.3. din

antecontract.

În

ceea ce privește cererea reconvențională formulată în cauză,

recurenta-pârâtă

arată că și-a îndeplinit toate obligațiile legale și

contractuale, motiv pentru care consideră că este îndreptățită a

solicita

pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de

vânzare-cumpărare.

În

acest context, arată că a depus la dosarul cauzei extras de carte

funciară, certificat fiscal, adeverință de la

asociația de proprietari și adresa

de

radiere a ipotecii și interdicțiilor emisă de Piraeus Bank, singurul creditor

cu privire la care sunt înscrise mențiuni în cartea funciară.

Intimata-reclamantă

SC C. SRL București a formulat

întâmpinare prin care a solicitat, în

esență, respingerea recursului ca nefondat.

Analizând

hotărârea recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate și temeiul de drept invocat, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru considerentele care

succed:

În cauză, nu poate fi reținută

incidența dispozițiilor pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., potrivit cărora

hotărârea este nelegală „când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii

, întrucât

instanța de apel a interpretat și aplicat corect clauzele

contractuale dând o corectă eficiență

dispozițiilor legale incidente în speța

de față.

înalta Curte constată că la data de

27 noiembrie 2007 reclamanta SC C. SRL în calitate de promitenta cumpărătoare

și pârâta

SC P.I.L. SRL în calitate de

promitenta vânzătoare au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare

27 noiembrie 2007, având ca obiect transferul

dreptului de proprietate asupra imobilelor

descrise în detaliu în Anexa 2 a

contractului (fila 10 dosar fond).

Părțile au convenit la art. 5.1

din antecontract, ca promitenta vânzătoare să finalizeze și să predea

apartamentul până la sfârșitului

trimestrului

trei 2009 cu mențiunea că acest termen era stabilit ca dată a

finalizării condiționat de îndeplinirea de către

promitenta cumpărătoare a

obligațiilor sale privind plată.

Totodată,

la art. 5.3 promitentul cumpărător a consimțit ca în cazul în

care promitentul vânzător nu respectă termenul de

predare, acesta din urmă

va beneficia

de o perioadă de grație de maximum trei luni.

Astfel,

în cazul în care promitentul vânzător nu-și îndeplinește obligația

de

predare asumată conform art. 5.3, promitentul cumpărător va avea

posibilitatea, la unica sa alegere, între

„denunțarea prezentului antecontract,

caz în care toate sumele achitate

(...)” - art. 5.5.1 antecontract.

În condițiile în care promitentul

vânzător (pârâta din prezentul litigiu)

nu

și-a îndeplinit obligația asumată prin contract, de a finaliza și preda

promitentei

cumpărătoare (reclamantei) apartamentul la data stabilită ca fiind data

finalizării în contract, contrar susținerilor recurentei, ambele instanțe au

apreciat în mod legal că sunt îndeplinite condițiile pentru a

opera rezoluțiunea antecontractului de

vânzare-cumpărare.

Astfel cum în mod judicios a

constatat și instanța de apel, din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că

intimatei reclamante SC C. SRL i-ar fi fost notificată vreodată extensia datei

finalizării, în condițiile art. 5.3 din antecontract.

Susținerile

recurentei vizând împrejurarea că SC C.C. SRL

și intimata SC C. SRL au același administrator, că ambele societăți

au încheiat antecontracte pentru apartamente

învecinate în același condiții

contractuale,

sunt lipsite de relevanță, câtă vreme notificările întocmite de

către

pârâtă au fost adresate SC C.C. SRL, un alt cocontractant al acesteia, iar nu

reclamantei SC C. SRL.

Prin urmare, în raport de

obligațiile contractuale asumate de părți și

ordinea

în care acestea urmau a fi îndeplinite, neîncheierea contractului de

vânzare-cumpărare

în formă autentică s-a datorat culpei pârâtei, reclamanta, conform „legii

părților”, având „posibilitatea, la unica sa alegere" să denunțe

antecontractul încheiat.

În ceea ce privește critica

recurentei-pârâte vizând împrejurarea că

intimata-reclamantă

nu și-a exprimat opțiunea de a denunța antecontractul

în termen de 10 zile de la împlinirea termenului

de finalizare, se constată că

aceasta

a fost formulată

omisso medio,

fără să fi constituit motiv de apel.

În

consecință, deși recurenta aduce în discuție interpretarea greșită a

prevederilor art. 5.5. raportat la art. 5.3., a dispozițiile art. 5.6. (ii),

precum și

dispozițiile art. 5.6. teza

I

raportat

la art. 5.1. din antecontractul încheiat

între

părțile aflate în litigiu, în cauză nu se poate reține aplicarea greșită a unor

dispoziții contractuale ori aplicarea greșită a „legii părților” de care se

prevalează recurenta, respectiv a prevederilor

art. 969 C. civ.

Distinct de cele reținute, este de

menționat că recursul reprezintă o

cale

extraordinară de atac, controlul exercitat fiind unul strict de legalitate,

fiind

exclusă posibilitatea formulării unor critici care vizează temeinicia deciziei

recurate.

În condițiile în care restabilirea

situației de fapt și interpretarea probelor aflate la dosar (expertiză

judiciară, constatările expertului judiciar P.C., procese verbale, probe depuse

la dosarul cauzei etc.) exced competenței instanței de recurs, se impune

respingerea de

plano

a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac

exigențele impuse de art. 304 C. proc. civ., reaprecierea probelor nemaifiind

posibilă în această etapă procesuală odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C.

proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/200 și ale art. 304 pct. 10 C. proc. civ. prin

dispozițiile Legii nr. 219/2005.

Pentru toate argumentele care

preced, recursul declarat de pârâta SC P.I.L. SRL București împotriva deciziei

civile nr. 577 din 21 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VI-a civilă, este nefondat, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art.

312 alin. (1) C.proc.civ., va fi respins, menținându-se hotărârea atacată, ca

fiind legală.

Respinge recursul declarat de

pârâta SC P.I.L. SRL București împotriva deciziei civile nr. 577 din 21

decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 5 decembrie

2012.

Sursă