ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 833/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 6189 din 18 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 54488/3/2010 s-a admis cererea principală formulată de reclamanta SC A.R.S.D. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.M.M. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă D.M.M. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă SC A.R.S.D. și SC TC C.I. SRL. S-a constatat reziliat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 666 din 23 noiembrie 2006. S-a dispus evacuarea pârâtei din apartamentul nr. 11 situat în București, Calea D., sector 3. A fost obligată pârâta să predea reclamantei imobilul în starea în care a fost predat la data de 30 septembrie 2009 și să îndepărteze din imobil pe costul său toate bunurile personale.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 121.975 RON reprezentând contravaloare lipsă de folosință, precum și la plata sumei de 26.480,06 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 22 din antecontract, după finalizarea apartamentului, în termen de 20 de zile de la finalizarea întregului condominiu, vânzătoarele urmau să transmită pârâtei o notificare în care să precizeze data și ora prezentării la imobil în vederea semnării unui proces-verbal în care să se constate respectarea parametrilor tehnici cantitativi și prin care să se recepționeze suprafața construită și cea utilă a apartamentului. Totodată, prin același proces-verbal, părțile urmau să agreeze data, locul și ora la care să se prezinte la notar pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare.

Apărarea pârâtei-reclamante și, totodată, motivul invocat în cererea reconvențională pentru rezoluțiunea antecontractului, în sensul neexecutării obligației inserate la art. 22, sunt formale și neîntemeiate. Prin antecontract reclamanta nu și-a asumat față de pârâtă obligația de a finaliza întreg condominiul, ci doar de a o notifica în acel moment, după finalizarea apartamentului - obiect al antecontractului. Totodată, prin semnarea Procesului-verbal din data de 3 septembrie 2009, pârâta a înțeles să nu se mai prevaleze de respectiva prevedere, luând în folosință apartamentul.

Mai mult decât atât, în cuprinsul procesului-verbal, pârâta a recunoscut că imobilul este corespunzător tehnic și calitativ, este pe deplin funcțional, poate fi utilizat în condiții normale, nu are obiecțiuni cu privire la acesta, este de acord cu recepția finală și se obligă să achite restul de preț până la data de 15 ianuarie 2010. Din corespondența purtată între părți reiese că, urmare a neachitării restului de preț de către pârâtă, reclamanta și SC TC C.I. SRL au propus o întâlnire în vederea discutării unei reeșalonări a plății, conform unui grafic, și încheierea unui act adițional în acest sens, însă fără rezultat. La data de 2 martie 2010 promitenții-vânzători au fost de acord cu o nouă amânare a plății, pentru data de 25 decembrie 2010 (după aproape un an de zile), condiționat de o penalitate lunară de 1.190 euro, justificată pe deplin față de scadența obligației și mărimea sumei restante.

Nici ultima propunere nu a fost acceptată de pârâtă, aceasta mărginindu-se să declare că eforturile ei sunt în sensul achitării restului de preț și perfectării contractului după aproape încă un an de zile, fără vreo penalitate.

În aceste condiții reclamanta a fost îndreptățită să uzeze de pactul comisoriu de gradul IV inserat în Actul adițional nr. 1496 din 3 septembrie 2009 și să declare desființat antecontractul, începând cu data de 1 septembrie 2010. Potrivit aceluiași act adițional la antecontract, părțile sunt repuse în situația anterioară încheierii actului „ce va fi reputat a nu fi avut loc", iar cumpărătoarea nu mai are nici un drept în legătură cu imobilul (art. 3 lit. b)). În art. 2 s-a stipulat obligația pârâtei-reclamante de a elibera imobilul la data încetării din orice motiv a antecontractului, de a-l înapoia în aceeași stare în care i-a fost predat cu excepția uzurii normale și de a îndepărta din acesta, pe costul său, toate bunurile personale și echipamentele instalate.

Față de aceste prevederi, tribunalul a constatat ca fiind întemeiate și capetele 2 și 3 de cerere. întrucât de la data rezilierii antecontractului pârâta-reclamantă a ocupat imobilul fără titlu și fără a achita vreo sumă de bani, și a creat reclamantei un prejudiciu, constând în contravaloarea lipsei de folosință a apartamentului, având în vedere și concluziile raportului de expertiză efectuată în cauză (la care părțile nu au formulat obiecțiuni), tribunalul a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 121.975 RON. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., instanța a obligat-o pe pârâta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu expert și onorariu de avocat.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat apel pârâta-reclamantă D.M.M. care a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, atât sub aspectul soluției date în rezolvarea cererii principale, cât și sub aspectul soluției date în rezolvarea cererii reconvenționale. Prin Decizia civilă nr. 586 din 11 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București s-a respins apelul formulat de apelanta D.M.M., ca fiind nefondat. S-a luat act că intimata-reclamantă și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Pentru a decide astfel Curtea de apel și-a fundamentat decizia pe următoarele considerente: Potrivit Antecontractului autentificat sub nr. 666 din 23 noiembrie 2006, SC A.R.S.D.

SRL și SC TC C.I. SRL, în calitate de promitente-vânzătoare s-au obligat să vândă iar pârâta-reclamantă, în calitate de promitentă-cumpărătoare s-a obligat să cumpere apartamentul din tronsonul B al ansamblului imobiliar în I.C.R. ce urma a fi construit în București, Calea D., sector 3. Prețul și modalitatea de plată sunt stipulate în art. 7 - 10 din același antecontract și au făcut obiectul unor acte adiționale ulterioare încheiate de către părți. Prin art. 22 din antecontract, s-a instituit, în esență, obligația notificării doar în ceea ce privește data și ora la care părțile au fost obligate să se prezinte pentru semnarea procesului-verbal de recepție al apartamentului. Procesul-verbal de predare-primire a fost semnat de către vânzătoare prin C.N.T.

și de către cumpărătoare prin mandatarii convenționali ai acesteia, respectiv D.F.M. și D.A.N., la data de 3 septembrie 2009. Prin semnarea procesului-verbal menționat anterior, pârâta-reclamantă s-a obligat să achite intimatei restul din prețul vânzării, în valoare totala de 126.707, 53 euro până la data de 15 ianuarie 2010. Aspectele invocate, în sensul că plata restului de preț ar fi fost condiționată de finalizarea întregului "condominiu"' și de notificarea pârâtei în acest sens, nu sunt susținute de actele juridice încheiate de părți. Curtea a reținut că, în doctrină, au fost stabilite mai multe condiții ce trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, pentru incidența „exceptio non adimpleti contractus". Printre acestea se regăsește și cea referitoare la neexecutarea totală sau parțială a obligațiilor celeilalte părți contractante, respectiv, în speță, neexecutarea obligațiilor intimatei-reclamante.

Din probele administrate s-a reținut că intimata SC A.R.S.D. SRL nu este în culpă, îndeplinindu-și propriile obligații. Curtea a reținut că data convenită pentru încheierea contractului în forma autentică, respectiv pentru plata restului de preț a fost convenită pentru 15 ianuarie 2010. Ulterior, intimata-reclamantă a încercat în repetate rânduri o reeșalonare a prețului venind astfel în întâmpinarea pârâtei-apelante. Dovada acestui fapt o constituie notificările înaintate de către intimată, apelantei. În mod corect s-a reținut de către instanța de fond că, la data de 2 martie 2010, promitenții-vânzători au fost de acord cu o nouă amânare a plății, pentru data de 25 decembrie 2010 (după aproape un an de zile), condiționat de o penalitate lunară de 1.190 euro, justificată pe deplin față de scadența obligației și mărimea sumei restante.

Nici ultima propunere nu a fost acceptată de pârâtă, aceasta mărginindu-se să declare că eforturile ei sunt în sensul achitării restului de preț și perfectării contractului după aproape încă un an de zile, fără vreo penalitate.

În aceste condiții, reclamanta a fost îndreptățită să uzeze de pactul comisoriu de gradul IV inserat în Actul adițional nr. 1496 din 3 septembrie 2009 și să declare desființat antecontractul, începând cu data de 1 septembrie 2010. Potrivit aceluiași act adițional la antecontract, părțile sunt repuse în situația anterioară încheierii actului „ce va fi reputat a nu fi avut loc", iar cumpărătoarea nu mai are nici un drept în legătură cu imobilul (art. 3 lit. b)). În art. 2 s-a stipulat obligația pârâtei-reclamante de a elibera imobilul la data încetării din orice motiv a antecontractului, de a-l înapoia în aceeași stare în care i-a fost predat cu excepția uzurii normale și de a îndepărta din acesta, pe costul său, toate bunurile personale și echipamentele instalate.

Curtea a reținut că cel de-al doilea capăt de cerere este accesoriu față de pretenția dedusă judecații prin primul capăt, iar obligarea pârâtei la eliberarea apartamentului pe care îl ocupă, este o consecință directă a rezoluțiunii antecontractului. Pârâta a recunoscut în mod expres că locuiește în apartamentul ce a făcut obiectul Antecontractului, răspunzând afirmativ la întrebarea 10 din interogatoriul administrat acesteia la data de 9 noiembrie 2012. De la data rezoluțiunii antecontractului, pârâta este lipsită de orice titlu locativ asupra imobilului, ocuparea acestuia în continuare creând, în mod continuu, un prejudiciu în patrimoniul societății intimate, echivalent cu lipsa de folosință a apartamentului.

În ceea ce privește cel de-al treilea capăt de cerere, și acesta s-a apreciat a fi accesoriu față de primul capăt de cerere, iar temeiul principal al pretenției rezultă din prevederile contractuale, respectiv din art. 55.1 din Actul Adițional autentificat sub nr. 1496 din 3 septembrie 2009 la Antecontract. Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs pârâta D.M.M. Prin cererea de recurs a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. A criticat decizia recurată pentru nelegalitate, arătând în dezvoltarea motivelor de recurs următoarele: Instanța de apel nu s-a pronunțat, în ceea ce privește cererea reconvențională, asupra solicitării de restituire a sumei de bani achitate cu titlu de preț de către pârâta-reclamantă D.M.M., critică pe care a încadrat-o în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. Recurenta solicită a se observa că prin motivele de apel a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul nepronunțării asupra cererii de restituire a sumei de 50.260,65 euro, ca urmare a rezoluțiunii Antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 666 din 23 noiembrie 2006 la BNP A.A.N. Instanța de apel nu a analizat această critică, mărginindu-se să constate că pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare și obligarea reclamantei-pârâte la restituirea avansului de 50.260,65 euro. Recurenta-pârâtă arată că nici instanța de apel și nici prima instanță nu s-au pronunțat asupra capătului de cerere privind restituirea prețului achitat de către recurentă, situație ce justifică admiterea recursului în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc.

civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Decizia instanței de apel a fost criticată și pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În argumentarea acestui motiv a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 969 alin. (1) C. civ. din 1864 deoarece a reținut, contrar art. 22 din contract, că nu este corectă susținerea pârâtei referitoare la achitarea prețului apartamentului în termen de 20 de zile de la finalizarea întregului Condominiu. Arată că împrejurarea de fapt, reținută de instanță, referitoare la faptul că recurenta a semnat procesul-verbal și că a fost de acord cu preluarea posesiei apartamentului înainte de finalizarea întregului condominiu nu poate certifica faptul că intimata-vânzătoare a respectat clauza impusă și acceptată în art. 22 din contract și anume aceea de a finaliza întregul condominiu.

În nici un act adițional părțile nu au convenit expres că renunță sau modifică art. 22 din contract. Precizează că în actul adițional încheiat la data de 3 septembrie 2009, părțile „convin ca restul termenelor și condițiilor din Antecontractul de vânzare-cumpărare să rămână neschimbate și sunt obligatorii între părți. Orice modificare a antecontractului fiind făcută de către părți în scris". Instanța de apel a interpretat greșit aceste clauze contractuale, schimbând înțelesul acestora, preluând practic, fără nici o explicație argumentele instanței de fond. Recurenta a mai invocat faptul că nu există nici un proces-verbal autentificat sau certificat de un notar public din care să rezulte că a fost notificată să se prezinte la notar și nu s-a prezentat.

Consideră că intimata-reclamantă nu și-a respectat integral obligațiile asumate prin contract iar admiterea cererii principale cu privire la rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare este nelegală. Sub motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. civ. recurenta-pârâtă reiterează argumentele prezentate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. referitoare la neîndeplinirea obligației intimatei-reclamante privind finalizarea întregului condominiu conform art. 22 din contract, moment care marca începutul termenului de 20 de zile pentru executarea obligației recurentei de a plăti restul de preț ce reprezintă 75% din prețul total de vânzare al imobilului. Intimata-reclamantă nu a făcut dovada existenței unui proces-verbal de recepție finală a întregului condominiu astfel încât aceasta nu este în măsură să solicite rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare semnat cu pârâta-reclamantă.

În condițiile art. 18 din contract, termenul de predare al condominiului nefiind respectat, cumpărătoarea nu avea cum să achite întregul preț al imobilului ce face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare și nici nu putea fi obligată la eliberarea spațiului precum și la demontarea tuturor echipamentelor. De asemenea, cererea privind acordarea de despăgubiri ca urmare a lipsei de folosință este prematură. Prin respingerea apelului ca nefondat s-au încălcat prevederile art. 969 C. civ. Sub aspectul cererii reconvenționale recurenta-pârâtă consideră că este în drept să solicite rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare și restituirea sumei de bani achitată către reclamantă deoarece aceasta nu și-a îndeplinit obligația de a finaliza întregul condominiu așa cum este descris la art. 22 din antecontractul de vânzare-cumpărare.

Dacă s-a dat eficiență principiului rezoluțiunii judiciare, părțile ar fi trebuit să fie repuse în situația anterioară încheierii actului iar instanța trebuia să admită capătul de cerere privind restituirea sumei de bani achitată de recurentă cu titlu de preț, împrejurare omisă atât de instanța de fond cât și de către instanța de apel. În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ. Intimata-reclamantă SC A.R.S.D. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată. Intimata-reclamantă a susținut că este neîntemeiat motivul de recurs referitor nepronunțarea instanței de apel asupra cererii reconvenționale, critica prezentată sub acest aspect neputând fi încadrată în motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. Instanța de apel s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale iar prin demersul efectuat, recurenta a înțeles să atace decizia pronunțată de Curtea de Apel București și nu să urmărească doar completarea hotărârii. În ceea ce privește al doilea motiv de recurs intimata a susținut netemeinicia acestuia deoarece criticile formulate de recurentă nu se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. ci fac referire la greșita interpretare a probatoriului. Intimata a precizat că, începând cu data de 3 septembrie 2009, recurenta a preluat folosința nestingherită a apartamentului ce face obiectul cauzei și cu toate că s-a obligat la plata restului de preț până la data de 15 ianuarie 2010 când urma să se încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, aceasta nu și-a îndeplinit obligația de plată a prețului.

Curtea de apel a reținut întemeiat că o condiționare a achitării prețului apartamentului, de finalizarea ultimului bloc din ansamblul rezidențial și de notificarea pârâtei-reclamante cu privire la acest aspect este greșită și contrară dispozițiilor contractuale convenite de părți. Deși intimata a locuit mai bine de 5 ani în unul din cele trei tronsoane finalizate și, cu toate că apartamentul pe care la stăpânit, în mod abuziv, îndeplinește toate condițiile agreate prin contract, iar construcția celui de-al patrulea imobil nu are nicio legătură cu raporturile dintre părți totuși, încercarea de a se exonera de propriile obligații invocate în susținerea rezoluțiunii sunt motive străine de natura pricinii.

Înalta Curte, analizând recursul, în cadrul controlului de legalitate, prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate reține următoarele: Prin Antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 666 din 23 noiembrie 2006 încheiat între intimata-reclamantă SC A.R.S.D. SRL, în calitate de promitentă-vânzătoare și D.M.M., în calitate de promitentă-cumpărătoare părțile au convenit vânzarea-cumpărarea unui apartament situat într-un ansamblu rezidențial și comercial „I.C.R.", condominiu în București, Calea D., ce urma a fi edificat de vânzătoarea-promitentă. Dreptul de proprietate asupra imobilului urma a fi transferat cumpărătorului, potrivit art. 6 din contract, la data semnării și autentificării contractului de vânzare-cumpărare iar posesia asupra imobilului urma a fi transferată cumpărătorului la data semnării procesului-verbal de predare a imobilului.

Potrivit art. 7 din contract prețul imobilului a fost stabilit la suma de 168.943,37 euro la care se adaugă TVA. Din suma stabilită cu titlu de preț recurenta cumpărătoare a achitat, în mod succesiv, o sumă cu titlu de avans din preț de 42.235,84 euro plus TVA, rămânând de achitat suma de 126.707,53 euro plus TVA reprezentând restul prețului convenit. Antecontractul de vânzare-cumpărare a fost modificat și completat ulterior prin mai multe acte adiționale.

Ultimul Act adițional a fost autentificat sub nr. 1496 din 3 septembrie 2009. în temeiul acestui act adițional părțile au stabilit că prin semnarea procesului-verbal de predare-primire finală, cumpărătorul a luat în folosință apartamentul și descarcă pe vânzătoare de obligațiile ce-i reveneau potrivit contractului referitoare la viciile aparente ale apartamentului și, totodată, cumpărătorul s-a obligat să achite vânzătorului integral restul de preț în valoare totală de 126.707,53 euro plus TVA până la data de 15 ianuarie 2010 (art. 1). În cauză, prima instanță a constatat „reziliat" Antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 666 din 23 noiembrie 2006, în temeiul pactului comisoriu de gradul IV inserat în Actul adițional nr. 1496 din 3 data de 1 septembrie 2010, pentru neexecutarea obligației de plată a prețului, asumată de promitenta-cumpărătoare.

Atât instanța de fond cât și instanța de apel (care prin decizia adoptată a menținut soluția instanței de fond) se referă în considerentele hotărârilor pronunțate într-un mod inconsecvent și lipsit de acuratețe juridică fie la reziliere, fie la rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare. Dispozitivul hotărârii instanței de fond (menținut ca atare de instanța de prim control judiciar) constată reziliat contractul dar reține în considerente că, în temeiul sancțiunii intervenite, părțile sunt repuse în situația anterioară încheierii actului „ce va fi reputat a nu fi avut loc" conform celor consemnate în art. 3 parag. 4 lit. b) din Actul adițional nr. 1496 din 3 septembrie 2009. Antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat este o convenție prin care părțile și-au asumat obligația de vinde și, respectiv de a cumpăra și care conține toate clauzele contractului promis.

Raportat la criteriul modului de executare, convenția încheiată este cu executare dintr-o dată (uno ictu), fiindcă obligațiile pe care părțile și le-au asumat sunt acelea de a vinde și respectiv de a cumpăra în condițiile stabilite. În cazul contractelor sinalagmatice cu executare dintr-o dată, cum este cazul antecontractului de vânzare-cumpărare, sancțiunea pentru neexecutarea culpabilă sau pentru executarea necorespunzătoare este rezoluțiunea și nu rezilierea contractului, această din urmă sancțiune intervine în cazul contractelor sinalagmatice cu executare succesivă. Efectele celor două sancțiuni sunt diferite. În cazul rezoluțiunii efectul esențial constă în desființarea retroactivă a contractului cu consecința repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului, pe când în cazul rezilierii efectele contractului încetează numai pentru viitor.

În cauză, este întemeiat primul motiv de recurs reluat și în partea finală a cererii de recurs, relativ la nerespectarea principiului repunerii părților în situația anterioară încheierii actului, ca efect al rezoluțiunii contractului. Mai exact, instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la suma achitată de recurenta-pârâtă cu titlu de avans din prețul stabilit iar critica invocată în apel sub acest aspect nu a fost analizată. Prin modul în care s-au soluționat cererea principală și cea reconvențională nu se poate stabili cu certitudine dacă instanța de fond a considerat că nu operează o repunere în situația anterioară a pârâtei, având în vedere că în dispozitiv a constatat reziliat contractul (sancțiune ce produce efecte doar ex nune) sau dacă este o omisiune a instanței de a dispune și repunerea pârâtei în situația anterioară încheierii contractului.

Mai mult, respingerea cererii reconvențională nu este motivată iar instanța de apel nu a răspuns criticii referitoare la lipsa considerentelor care au stat la baza adoptării hotărârii pronunțate în soluționarea cererii reconvenționale. Trebuie precizat că repunerea părților în situația anterioară operează ca o consecință a constatării rezoluțiunii convenționale, în temeiul pactului comisoriu de ultim grad prevăzut de art. 21 lit. b) din antecontractul de vânzare-cumpărare, prin admiterea cererii principale, chiar dacă cererea reconvențională (cu obiect comun cu cel al cererii principale) a fost respinsă, ca neîntemeiată (soluție necorelată cu soluția dată cererii principale). Având în vedere că temeiul juridic al rezoluțiunii îl constituie reciprocitatea și interdependența obligațiilor reciproce din contractul sinalagmatic, în cauză s-au încălcat prevederile art. 1020 - 1021 C. civ.

din 1865. Aceasta, deoarece aceste prevederi legale își justifică sensul reglementării pe ideea că restituirea prestațiilor și exonerarea de obligațiile neîndeplinite sunt urmarea desființării retroactive a contractului, situație în care prestațiile deja executate sunt lipsite de cauză. Instanța de fond și instanța de apel nu au dat eficiență efectelor rezoluțiunii, prin aplicarea principiului repunerii ambelor părți în situația anterioară, ținând seama de ceea ce părțile au executat în temeiul contractului desființat dar și de înțelegerea părților reflectată în convenția încheiată și în actele adiționale ulterioare. O atare analiză presupune aprecierea probatoriului administrat și a unor elemente ce țin de situația factuală proprie cauzei, aspecte care echivalează cu necercetarea fondului și care nu pot fi verificate pentru prima dată în recurs.

Este neîntemeiată critica invocată de recurentă referitoare la faptul că instanța de apel a interpretat greșit prevederile art. 22 din contract interpretare care a dus la concluzia că intimata vânzătoare a respectat clauza impusă și acceptată prin acest articol. În opinia recurentei, prin art. 22 din antecontractul de vânzare-cumpărare intimata-vânzătoare s-ar fi obligat să finalizeze întregul condominiu și că îndeplinirea acestui obiectiv marchează momentul în raport cu care se determină data nașterii obligației corelative a recurentei pârâte de a plăti restul prețului convenit. Înalta Curte reține că o atare interpretare a dispozițiilor art. 22 din antecontractul de vânzare-cumpărare este contrară acordului real de voință a părților și înțelesului exact al acestei prevederi contractuale.

Prin art. 22 din antecontractul de vânzare-cumpărare părțile au stabilit momentul și condițiile încheierii procesului-verbal de constatare a respectării parametrilor tehnici cantitativi ai imobilului și de recepție a apartamentului fără a exista vreo referire la termenul de plată a restului de preț de către recurenta-cumpărătoare. Prin procesul-verbal de predare-primire finală încheiat la data de 3 septembrie 2009 rezultă că părțile au agreat implicit devansarea momentului la care are loc recepția apartamentului-cumpărat și predarea-primirea acestuia. Nici critica referitoare la lipsa notificării în vederea prezentării la notar nu este întemeiată în condițiile în care recurenta-pârâtă nu și-a executat obligația asumată, de plată a restului de preț în termenul convenit cu intimata-reclamantă.

Reținând că în cauză este întemeiat primul motiv de recurs referitor la omisiunea instanțelor de a analiza solicitarea recurentei-pârâte privind repunerea în situația anterioară încheierii contractului, în temeiul art. 312 alin. (2), (3) și (5) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va admite recursul cu consecința casării deciziei recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă D.M.M. împotriva Deciziei nr. 586 din 11 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 17 martie 2015. Procesat de GGC - LM