Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.05.2010
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1689/2010

HOTĂRÂRE
12.05.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1689/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 8200 din 27 mai 2009 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C.D. în contradictoriu cu pârâta SC E.B.I. SRL București, a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 5 decembrie 2007, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 31.660 euro în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății, reprezentând dublul avansului achitat de reclamantă, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 10.000 lei reprezentând daune, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4160 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a finaliza construcția apartamentului, de a-l preda reclamantei până la 1 septembrie 2008 și nici nu a prezentat reclamantei documentația cadastrală și încheierea de intabulare a dreptului de proprietate pentru întreaga construcție și pentru apartamentul ce face obiectul antecontractului. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC E.B.I. SRL și prin Decizia comercială nr. 441 din 3 noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a anulat ca netimbrat apelul reținându-se prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, pârâta SC E.B.I.

SRL București solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei Curții de Apel, în vederea rejudecării apelului. Înalta Curte, la termenul de judecată din data de 12 mai 2010 a invocat excepția tardivității recursului, reținând următoarele: Potrivit art. 301 C. proc. civ. „Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii ce se atacă dacă legea nu dispune altfel". Aceste dispoziții referitoare la termenul de recurs fac aplicarea regulii generale prevăzută de art. 102 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia „termenele încep să curgă de la comunicarea actelor de procedură dacă prin lege nu se prevede altfel". Din dispozițiile citate mai sus rezultă că termenul de 15 zile stabilit pentru promovarea recursului este un termen legal astfel că dreptul de acces la calea extraordinară de atac a recursului presupune respectarea întocmai a acestor norme care au caracter imperativ.

Excepția tardivității fiind o excepție de procedură care este în legătură cu modul de desfășurare a judecății, peremtorie în raport de efectul urmărit, are drept consecință respingerea cererii care a fost făcută cu nesocotirea termenului stabilit de lege. În concret, decizia recurată a fost comunicată recurentei la data de 23 noiembrie 2009 (fila14 - dosar apel), iar recursul a fost declarat la data de 22 decembrie 2009. Astfel că, în raport de această dată, recursul înregistrat la data de 22 decembrie 2009 nesocotește termenul de 15 zile, prevăzut de art. 301 C. proc. civ., consecința nerespectării acestor norme fiind aceea că recursul este lipsit de funcția sa procesuală, iar instanța nu poate păși la examinarea motivelor invocate.

Față de cele ce preced, se va admite excepția invocată din oficiu și în consecință se va respinge recursul ca tardiv formulat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC E.B.I. SRL București împotriva Deciziei comerciale nr. 441 din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca tardiv declarat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 mai 2010.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-05-07
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1637/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 15283/3/2009, reclamanta S.M., a chemat în judecată pe pârâta
ÎCCJ 2012-03-09
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1316/2012
Ședința publică de la 9 martie 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 9769 din 19 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comer
ÎCCJ 2010-10-14
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3321/2010
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții C.C.G. și G.M.. prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu pârâta SC E.C.C. SRL au
ÎCCJ 2015-03-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 833/2015
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 6189 din 18 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 54488/3/2010 s-a
ÎCCJ 2010-04-28
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1446/2010
lucrărilor a fost acceptată de reclamant. De asemenea a mai apreciat că o neîndeplinire a obligațiilor de către pârâtă, derivată din nefinalizarea integrală a construcției în prezent, putea fi reținută doar în cadrul unei acțiuni în rezoluț
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă