ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1446/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul L.C. prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, în

contradictoriu cu pârâta SC R.E.D. SRL, a solicitat ca prin hotărârea ce se va

pronunța, să se constate dreptul său de a rezilia contractul încheiat cu pârâta

la data de 19 iulie 2007 și să o oblige pe pârâtă la plata sumelor de 20450 Euro

plus TVA și de 10.225 Euro reprezentând avans încasat și penalitate

contractuală, ambele în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății

efective.

Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, prin sentința comercială nr. 10226 din 25 iunie 2009 a respins

excepția inadmisibilității acțiunii, pe care pârâta o invocase în concluziile sale,

dar și acțiunea reclamantului apreciindu-le ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această hotărâre prima

instanță a apreciat că nu este întemeiată excepția inadmisibilității, pe care

pârâta a invocat-o, în considerarea prevederilor art. 111 C. proc. civ., având în

vedere existența în antecontract a unui pact comisoriu de ultim grad, care presupune

desființarea sa, prin rezoluțiune de plin drept, fără intervenția instanței și

fără vreo formalitate prealabilă, considerând că reclamantul avea posibilitatea

de a cere constatarea existenței acestui drept.

Pe fond Tribunalul a reținut că pârâta a

notificat reclamantului intervenirea actului de prelungire a termenului de

execuție, ca urmare a somației trimise de către Primăria Municipiului Mangalia,

iar sistarea lucrărilor a fost acceptată de reclamant. De asemenea a mai

apreciat că o neîndeplinire a obligațiilor de către pârâtă, derivată din nefinalizarea

integrală a construcției în prezent, putea fi reținută doar în cadrul unei

acțiuni în rezoluțiune a antecontractului, cu daune-interese, nu și în litigiul

ce formează obiect al prezentului dosar.

Prin decizia comercială nr. 386 din 22

octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis

apelul reclamantului, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis

acțiunea, a constatat că reclamantul are dreptul de a rezoluționa

antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 19 iulie

2007, a obligat pârâta la plata către reclamant a 20450 Euro plus TVA

reprezentând contravaloare avans și 10225 Euro, reprezentând penalitate contractuală,

ambele în echivalent în lei la data plății.

În argumentarea acestei decizii instanța

de apel în temeiul art. 84 C. proc. civ. a calificat cererea reclamantului ca

fiind o cerere de constatare a dreptului de a rezoluționa convenția, iar nu a

rezilierii, întrucât antecontractul de vânzare-cumpărare este un act cu

executare uno ictu iar ceea ce trebuie să primeze este finalitatea urmărită de

către reclamant (desființarea antecontactului și nu termenii juridici improprii

utilizați).

Pe fondul cererii instanța pornind de la

clauza înscrisă de părți în art. 39 din antecontract, prin care părțile au

agreat închiderea în convenție a unui pact comisoriu de grad IV conform căruia

în cazul în care pârâta nu își respectă obligația prevăzută la art. 18, vizând

finalizarea lucrărilor în termenul stabilit reclamantul poate declara antecontractul

„rezoluționat instanței și fără nici o altă formalitate prealabilă”, instanța

de apel a constatat dreptul reclamantului de a rezoluționa antecontractul.

Urmare a constatării existenței acestui

drept instanța de apel verificând dacă pactul comisoriu a fost aplicat de

reclamant abuziv sau nu a constatat că în mod temeinic reclamantul s-a prevelat

de pactul comisoriu de gradul IV prevăzut de art. 39 lit. b) din antecontract

notificându-i pârâtei rezoluțiunea convenției și a solicitat obligarea pârâtei la

plata despăgubirilor ce i se cuvin întrucât pârâta nu și-a îndeplinit în mod

culpabil obligația de executare a apartamentului până la data prevăzută prin

antecontract.

S-a mai reținut că în temeiul clauzei

contractuale prevăzută de art. 39 din antecontract conform căreia în cazul în

care antecontractul este rezoluționat pârâta s-a obligat să-i returneze reclamantului

toate sumele primite în virtutea antecontractului și un procent de 50% din

sumele primite până la acea dată, cu titlu de penalitate contractuală. Astfel s-a

apreciat că pârâta datorează reclamantului 20.450 Euro plus TVA în echivalent

în lei la data plății, reprezentând contravaloare avans și 10.225 Euro în echivalent

în lei la data plății reprezentând penalitățile contractuale.

Împotriva deciziei nr. 386 din 22

octombrie 2009 a Curții de Apel București, pârâta SC R.E.D. SRL a declarat

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului recurenta a

susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor

art. 129 alin. (6) C. proc. civ. prin aceea că a analizat și soluționat apelul

raportându-se la aspecte care exced obiectului cererii deduse judecății.

În argumentarea acestui motiv de recurs

recurenta a susținut că instanța de apel ignorând principiul disponibilității

și obiectul cererii cu care a fost investită a analizat și soluționat apelul

raportându-se la cu totul alte aspecte decât cele care țin de obiectul cererii deduse

judecății invocând în acest sens încălcarea dispozițiilor art. 294 alin. (1) C.

proc. civ.

Totodată susține recurenta decizia a fost

dată cu încălcarea dispozițiilor art. 969, art. 970, art. 1073 și urm. C. civ.,

prin nesocotirea condițiilor operării rezilierii.

Astfel, susține recurenta, în speța adusă

judecății reclamantul a solicitat dreptul său de a rezilia, bazat pe culpa

exclusivă a pârâtei și nu a solicitat să se constate că a intervenit rezilierea

și mai mult fiind în prezența unui antecontract de vânzare cumpărare cu

executare uno ictu sancțiunea pentru neexecutarea culpabilă a unor obligații

este rezoluțiunea iar nu rezilierea.

Recursul este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. o hotărâre poate fi casată sau modificată dacă a fost pronunțată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor legale.

Potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ.,

în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de

chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Excepțiile de

procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi.

Textul citat, care acordă efect devolutiv

apelului, exprimat în regula tantum devolutem quantum judicatum, consacră ideea

că efectele apelului nu se pot răsfrânge decât numai asupra ceea ce s-a judecat

de către prima instanță. Aceasta înseamnă că prin intermediul apelului nu se

poate lărgi cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe. Cu alte cuvinte,

efectul devolutiv al apelului se răsfrânge numai asupra aceea ce s-a judecat în

primă instanță legea instituind principiul inadmisibilității modificării, în

apel, a elementelor esențiale ale acțiunii civile, (obiect, cauză, părți).

Regula este că instanța de apel realizează numai un control judiciar asupra

hotărârii atacate control ce nu poate avea în vedere alte elemente care nu au

formulat obiectul primei judecăți, deoarece în caz contrar, s-ar încălca în mod

grav principiul dublului grad de jurisdicție.

Totodată potrivit dispozițiilor art. 129

alin. (6) C. proc. civ. „în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra

obiectului cererii deduse judecății”.

În raport de obiectul cererii de chemare

în judecată, cât și de faptul că reclamantul nu a solicitat în apel calificarea

cererii sale ca fiind o cerere în rezoluțiune și nu în reziliere este evident

că instanța de apel nu trebuia să modifice obiectul cererii deduse judecății,

fiind în mod obligatoriu ținută să se pronunțe strict pe obiectul și/sau

temeiul invocat în fața instanței de fond.

În consecință față de cele ce preced, în

temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul și va

modifica decizia recurată în sensul respingerii apelului reclamantului. Văzând

și dispozițiile art. 274 C. proc. civ. intimatul-reclamant va fi obligat la

plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC R.E.D.

SRL VOLUNTARI împotriva deciziei comerciale nr. 386 din 22 octombrie 2009 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Modifică în tot decizia recurată în

sensul că respinge apelul reclamantului L.C.H. formulat împotrivasentinței comerciale

nr. 10226 din 25 iunie 2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

Obligă intimatul-reclamant la 1457,96 lei

cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă SC R.E.D. SRL Voluntari.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 aprilie 2010.