Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.06.2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2271/2011

HOTĂRÂRE
09.06.2011
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2271/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta V.A.M., prin cererea de chemare în judecată a solicitat Judecătoriei Sectorului 3 București să dispună rezilierea contractului de execuție-construcție cu plata în rate din 17 septembrie 2007, să oblige pârâta SC M.C. C. SRL București să restituie echivalentul în lei la data plății efective al sumei de 21.230 euro precum și obligarea acesteia la plata echivalentului în lei a penalităților de întârziere în valoare de 3.846 euro, calculate conform prevederilor art. 8.2 din contractul sus-menționat, reactualizate la data plății efective. Prin sentința civilă nr. 11645 de la 4 noiembrie 2009, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

La data de 18 februarie 2010, reclamanta a depus o cerere modificatoare prin care a solicitat rezoluțiunea contractului din 17 septembrie 2007 și obligarea pârâtei SC M.C.C. SRL București la plata sumei de 42.260 euro actualizată cu indicele de inflație pentru perioada scursă între data scadenței 31 noiembrie 2008 și data plății efective. Tribunalul București - secția a Vi-a comercială, prin sentința comercială nr. 7432 de la 24 iunie 2010 a admis în parte acțiunea modificată, a dispus rezoluțiunea contractului de execuție construcție cu plata în rate din 17 septembrie 2007, a obligat pârâta SC M.C.C.

SRL București la plata către reclamantă a sumei de 23.510 euro în echivalent lei la data plății sumei, care se va actualiza cu rata inflației pentru perioada cuprinsă între data pronunțării hotărârii și data efectuării plății; a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 12.246,54 lei către reclamantă, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat. Prin Decizia comercială nr. 4/2011 de la 12 ianuarie 2011, Curtea de Apel București - Secția a Vi-a Comercială a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâtă SC M.C.C. SRL București. Recurenta-pârâta SC M.C.C. SRL București a formulat recurs împotriva deciziei susmenționate, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. , susținând în esență, că decizia a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 91 C. proc. civ. Recursul este netimbrat. Pentru termenul de astăzi, recurenta pârâtă a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, conform dovezii de comunicare a citației aflate la fila 6 dosar, obligație pe care acesta, în mod nejustificat, nu și-a îndeplinit-o. Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, chestiunea timbrajului, reține că, potrivit art. l din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță.

Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată. Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat și nici până la termenul stabilit de înalta Curte, 9 iunie 2011, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de la obligația satisfacerii taxei de timbru, înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 modificate și să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâta SC M.C.C.

SRL București.

D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC M.C.C. SRL București împotriva Deciziei comerciale nr. 4/2011 din 12 ianuarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a Vi-a Comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-02-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 466/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC C. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B.R.
ÎCCJ 2011-05-12
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1841/2011
. 01 din 24 iunie 2008 și OP din 3 martie 2008. Prin procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 12628 din 26 noiembrie 2008 pârâta a făcut dovada finalizării construcției, dreptul de proprietate în favoarea sa fiind intabulat
ÎCCJ 2012-11-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4481/2012
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 16 iunie 2010, reclamanta SC C.H. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA solicitând obligarea pârâtei la plata sume
ÎCCJ 2010-09-28
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2951/2010
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 30 mai 2008, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pârâta SC V. SA București, soli
ÎCCJ 2011-01-25
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 273/2011
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC F. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B.XXX SRL a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pron
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă