ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4362/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4362/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra contestației în anulare de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 4149 din
13 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a
admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta SC U.T. SRL București
împotriva pârâtei SC M.T. SRL București, cu consecința obligării acesteia la
plata sumei de 112.039,58 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor executate
și la plata sumei 112.039,58 lei cu titlu de penalități de întârziere. S-a
respins cererea reconvențională formulată de pârâtă ca fiind neîntemeiată,
pârâta fiind obligată și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.427
lei către reclamantă, după compensare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
fond a reținut că între părți s-a încheiat contractul de antrepriză nr. 1481
din 14 ianuarie 2006, care a fost reziliat din inițiativa pârâtei, acceptată de
reclamantă la data de 13 iunie 2006, când s-a încheiat un proces-verbal cu
privire la stadiul fizic al lucrărilor executate de reclamantă până la data de
12 iunie 2006, sens în care, în raport de clauzele contractului stabilite prin
art. 7 și 9 și pe baza expertizei efectuate în cauză este întemeiată
solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei ce reprezintă
contravaloarea lucrărilor executate până la data rezilierii de comun acord a
contractului.
De asemenea, nu s-a putut reține
executarea necorespunzătoare a unor lucrări de către reclamantă, în condițiile
în care expertizele efectuate relevă contrariul, în consecință, a fost admis și
capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de
întârziere, potrivit art. 10 lit. e) din Contract și s-a respins ca nefondată
cererea reconvențională a pârâtei, față de faptul că nu poate fi reținută nicio
culpă în sarcina reclamantei în ceea ce privește întârzierea în punerea în
exploatare a obiectivului ce a format obiectul contractului.
Împotriva acestei sentințe a declarat
apel pârâta SC M.T. SRL București, criticând soluția pentru nelegalitate și
netemeinicie.
Curtea de Apel București, secția a V-a
comercială, prin decizia nr. 536 din 7 decembrie 2009 a admis apelul pârâtei, a
modificat în parte hotărârea primei instanței și a respins acțiunea
reclamantei, fiind păstrate celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a decide astfel, instanța de a
apel a reținut că, concluziile raportului de expertiză contabilă au fost eronat
interpretate de către prima instanță și în privința modului de deducere a
avansului achitat de către pârâtă, care în realitate nu a fost avut în vedere
de reclamantă la emiterea facturilor respective. De asemenea, s-a reținut
greșit inexistenta culpei reclamantei în executarea la termen a lucrărilor
contractante, motivat de lipsa autorizației de construire, în condițiile în
care în raportul de expertiză tehnică se menționează expres că lucrările ce nu
necesitau obținerea autorizației de construire au putut fi demarate imediat
după semnarea contractului în ianuarie 2006.
Împotriva acestei decizii, în termen
legal, a declarat recurs reclamanta SC U.T. SRL București, întemeiat pe
dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
comercială, prin decizia nr. 2228 din 15 iunie 2010, a respins ca nefondat
recursul reclamantei, reținând cu privire la motivele de netemeinicie invocate,
că acestea nu vor fi avute în vedere în raport de modul de reglementare al
acestei căi de atac.
În ceea ce privește legalitatea
deciziei atacate, reține că în mod corect instanța de apel a arătat că
modalitatea de decontare a lucrărilor efectuate de către reclamantă a fost clar
stabilită de părți prin art. 7 al convenției încheiate, în sensul că lucrările
executate urmau a fi achitate după confirmarea acestora de către beneficiar,
iar neîndeplinirea acestei formalități semnifică faptul că nu s-a născut
obligația de plată în sarcina beneficiarului. Prevederea cuprinsă în art. 3 din
contract și respectiv, inexistenta culpei recurentei în efectuarea cu întârziere
a lucrărilor contractante trebuie menționat că această întârziere a determinat
rezilierea contractului din inițiativa intimatei, reziliere acceptată, de către
recurentă, astfel încât aceasta nu mai poate susține cu succes că și-a
îndeplinit întocmai obligațiile asumate, câta vreme tocmai conduita sa a avut
drept efect încetarea raporturilor contractuale.
Împotriva deciziei pronunțate de
instanța de recurs, contestatoarea SC U.T. SRL București a formulat la data de
9 august 2010 contestație în anulare, solicitând în temeiul art. 318 C. proc. civ.,
admiterea contestației, anularea deciziei pronunțate de instanța de recurs și
rejudecarea recursului și în consecință admiterea acestuia, modificarea
hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului ca nefondat și menținerii
sentinței instanței de fond ca fiind legală.
Potrivit contestatoarei, instanța de
recurs a omis să analizeze prevederile contractuale în raport de actele
existente la dosar, ignorându-le cu desăvârșire, în hotărârea pronunțată de
instanța supremă, nefiind nici măcar lapidar comentate.
Mai mult decât atât, apreciază
contestatoarea, că s-a dezlegat pricina ca urmare a unei erori materiale grave,
întrucât s-a consemnat că nu sunt acceptate la plată situațiile de lucrări și
devizele, acestea existând la dosar sub semnătura dirigintelui de șantier
desemnat de pârâtă și recunoscute de acesta prin expertiza E. si preluate în
expertiza judiciară depusă în dosar.
Ca urmare, dacă nu s-ar fi produs
această eroare materială instanța nu ar fi respins recursul, în condițiile în
care aceste acte sunt la dosar, iar celelalte aspecte față de momentul predării
frontului de lucru, obținerea autorizației de construcție si momentul din care
începe să curgă contractul, instanța a omis să se pronunțe.
Verificând condițiile de
admisibilitate ale acestei căi extraordinare de atac, de retractare, prevăzute
expres și limitativ de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte
constată că susținerile contestatoarei, în sensul că dezlegarea dată pricinii
este rezultatul unei greșeli materiale grave și că s-a omis examinarea
motivelor de recurs cu care a fost investită, prin cererea de recurs, sunt
nefondate.
Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ.,
care reglementează contestația în anulare specială, hotărârile instanței de
recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când dezlegarea dată
este rezultatul unei greșeli materiale sau când respingând recursul sau
admițându-l în parte, instanța a omis să cerceteze vreunul din motivele de
modificare sau casare.
Având în vedere caracterul de excepție
al textului mai sus evocat, analiza susținerilor contestatoarei presupune a
avea în vedere acele greșeli materiale care au dus la pronunțarea unei soluții
eronate. Este de observat că o astfel de eroare trebuie să fie în legătură cu
aspectele formale ale judecății, pentru verificarea căreia nu se impune
reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor administrate în cauză.
Astfel că, din motivele dezvoltate de
contestatoare, rezultă că s-au formulat critici pe alte chestiuni decât cele
procedurale, tinzând în realitate la o reformare a soluției.
În ceea ce privește teza a II-a a art.
318 C. proc. civ., examinând decizia atacată și sub acest aspect, Înalta Curte
constată că instanța de recurs a analizat toate criticile privind legalitatea
deciziei pronunțate de instanța de apel, sens în care nu se poate reține
susținerea contestatoarei privind omisiunea cercetării tuturor motivelor de
recurs, întrucât s-a precizat că nu vor fi avute în vedere criticile
referitoare la interpretarea probelor administrate în cauză deoarece cenzurarea
deciziei recurate sub aspectul temeiniciei este exclusă din perspectiva modului
de reglementare a căi de atac a recursului.
Așa fiind, Înalta Curte constată că
motivele invocate nu intră în sfera de aplicare a prevederilor art. 318 C. proc.
civ., avute în vedere de legiuitor, motiv pentru care contestația în anulare va
fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată
de contestatoarea SC U.T. SRL București împotriva deciziei nr. 2228 din 15
iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
14 decembrie 2010.