ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2228/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 4149 din 13 martie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 6799/3/2007 al Tribunalului București, secția a VI- a comercială s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta SC U.T. SRL București împotriva pârâtei SC M.T. SRL București cu consecința obligării acesteia la plata sumei de 112.039,58 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor executate și la plata sumei 112.039,58 lei cu titlu de penalități de întârziere. S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâtă ca fiind neîntemeiată, pârâta fiind obligată și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.427 lei către reclamantă, după compensare.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că între reclamantă în calitate de antreprenor și pârâtă în calitate de beneficiar s-a încheiat contractul de antrepriză din 14 ianuarie 2006 prin care antreprenorul s-a obligat să efectueze lucrări de modernizare la Complexul Hotelier B. pentru prețul de 100.000 euro plus T.V.A. conform ofertei anexate și graficului de eșalonare a execuției lucrărilor ce fac parte din contract.

Acest contract a fost reziliat din inițiativa pârâtei, acceptată de reclamantă la data de 13 iunie 2006 când s-a încheiat un proces-verbal cu privire la stadiul fizic al lucrărilor executate de reclamantă până la data de 12 iunie 2006. În acest context, arată tribunalul în raport de clauzele contractului stabilite prin art. 7 și 3 și pe baza expertizei efectuate în cauza este întemeiată solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei ce reprezintă contravaloarea lucrărilor executate până la data rezilierii de comun acord a contractului. În argumentarea acestei soluții prima instanță a arătat că pentru determinarea lucrărilor executate în lunile mai și iunie 2006 expertizele tehnice și contabile au confirmat că după scăderea avansului achitat de pârâtă aceasta mai datorează plata unor lucrări efectuate de reclamantă, sens în care s-a admis acțiunea precizată.

Totodată s-au înlăturat apărările pârâtei referitoare la nerespectarea de către reclamantă a termenului de execuție de trei luni prevăzut în contract, cu motivarea că potrivit art. 3 din convenția părților acest termen începea să curgă de la data semnării contractului, predării frontului de lucru și a autorizației de construire. Pârâta însă nu și-a îndeplinit propriile obligați ce îi reveneau în acest sens, respectiv a obținut cu întârziere autorizația de construire, situație în care nu îi este imputabilă reclamantei întârzierea în efectuarea lucrărilor. De asemenea, contrar susținerilor pârâtei nu se poate reține executarea necorespunzătoare a unor lucrări de către reclamantă, în condițiile în care expertizele efectuate relevă contrariul.

În consecință, a fost admis și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere potrivit art. 10 lit. e) din Contract și s-a respins ca nefondată cererea reconvențională a pârâtei în considerarea faptului că nu poate fi reținută nicio culpă în sarcina reclamntei în ceea ce privește întârzierea în punerea în exploatare a obiectivului ce a format obiectul contractului Apelul declarat de pârâtă a fost admis prin decizia comercială nr. 536 din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V- a comercială, cu consecința modificării în parte a hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii reclamantei, fiind păstrate celelalte dispoziții ale sentinței.

În argumentarea soluției pronunțate instanța de apel a arătat că modalitatea de decontare a lucrărilor executate de reclamantă a fost stabilită prin art. 7 din contract în sensul că pentru încasarea contravalorii antreprenorul trebuia să emită factura și situațiile de lucrării care urmau să fie verificate, confirmate și plătite de beneficiar în șapte zile de la primirea acestora. În acest context arată instanța de apel probele administrate în cauză au relevat faptul că pentru lucrările aferente lunilor mai și iunie 2006 situațiile de lucrări nu sunt confirmate de beneficiar iar factura proforma nu are valoarea unui act justificativ care să aibă drept consecință obligarea pârâtei la plata sumei menționate în acel înscris care, de altfel, nu a fost înregistrat în contabilitatea reclamantei.

Pe de altă parte concluziile expertizei contabile au fost eronat interpretate de către prima instanță și în privința modului de deducere a avansului achitat de către pârâtă, care în realitate nu a fost avut în vedere de reclamantă la emiterea facturilor din litigiu. Totodată greșit s-a reținut inexistența culpe reclamantei în executarea la termen a lucrărilor contractante, motivat de lipsa autorizației de construire, în condițiile în care în raportul de expertiză tehnică se menționează expres că lucrările ce nu necesitau obținerea autorizației de construire au putut fi demarate imediat după semnarea contractului în ianuarie 2006. Situația este identică în ceea ce privește aprecierea tribunalului că deficiențele calitative de execuție nu aparțin reclamantei, deși din probele administrate în cauză a rezultat că a fost necesară refacerea unor lucrări de către un alt constructor, ceea ce a ocazionat pârâtei cheltuieli suplimentare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC U.T. SRL București criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor recurenta invocă faptul că contrar celor reținute prin decizia recurată cele două facturi din litigiu au fost confirmate prin situațiile de lucrări și prin acceptarea de către pârâtă, temeinicia pretențiilor fiind demonstrată și prin expertiza efectuată în cauză. În acest sens este eronată argumentarea instanței de apel conform căreia factura proforma din iunie 2006 nu a fost înregistrată în contabilitate dovada contrară reieșind din bilanțul contabil aferent anului 2006. Mai mult, sumele datorate au fost recunoscute de pârâtă inclusiv prin corespondență purtată între părți astfel că decizia recurată este greșită și sub acest aspect.

În privința terenului de execuție și de predare a lucrărilor contractate s-a ignorat faptul că potrivit articolului 3 din contract termenul de trei luni convenit în acest sens începea să curgă din momentul îndeplinirii de către pârâtă a propriilor obligați constând în predarea documentației de execuției și a autorizației de construire, predarea frontului de lucru și plata avansului. Aceste obligați nu au fost îndeplinite integral nici în cursul luni iunie 2006 astfel că în realitate termenul de execuție de trei luni nu a început să curgă, cu consecința că nu i se poate imputa nicio întârziere în îndeplinirea propriilor obligați asumate prin contract.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Curtea, constată că este nefondat, cu precizarea că nu vor fi avute în vedere criticile referitoare la interpretarea probelor administrate în cauză deoarece cenzurarea deciziei recurate sub aspectul temeiniciei este exclusă din perspectiva modului de reglementarea a acestei căi de atac. Prin urmare, verificând legalitatea deciziei pronunțate de instanța de apel cu referire la obligațiile asumate de părți prin contractul încheiat se va reține că în mod corect instanța de apel a arătat că modalitatea de decontare a lucrărilor efectuate de către reclamantă a fost clar stabilită de părți prin art. 7 al convenției încheiate, în sensul că lucrările executate urmau a fi achitate după confirmarea acestora de către beneficiar, iar neîndeplinirea acestei formalități semnifică faptul că nu s-a născut obligația de plată în sarcina beneficiarului.

În ceea ce privește prevederea cuprinsă în art. 3 din contract și respectiv, inexistența culpei recurentei în efectuarea cu întârziere a lucrărilor contractante trebuie menționat că această întârziere a determinat rezilierea contractului din inițiativa intimatei, reziliere acceptată, de altfel, de către recurentă astfel încât aceasta nu mai poate susține cu succes că și-a îndeplinit întocmai obligațiile asumate, câtă vreme tocmai conduita sa a avut drept efect încetarea raporturilor contractuale. În consecință, criticile formulate de recurentă sunt nefondate astfel încât decizia recurată fiind legală, va fi menținută ca atare, ca efect a respingerii recursului declarat de reclamantă, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC U.T. SRL București împotriva Deciziei nr. 536 din 7 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V- a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2010.