ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1366/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC S.T. SRL București a chemat în judecată SC

W.C. SRL și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligată la

plata sumei de 114.930,55 lei reprezentând despăgubiri și daune interese ca

urmare a încetării contractului nr.12 din 17 martie 2007 prin reziliere, determinată

de neîndeplinirea obligațiilor rezultând din contractul de antrepriză de către

antreprenor. Potrivit reclamantei prejudiciul a fost stabilit potrivit

calculelor efectuate după devizele de lucrări precum și după stornarea facturilor

emise pentru plata TVA conform cap. IV art. 10 din contractul de antrepriză și

expertizelor extrajudiciare.

Litigiul a fost soluționat de Tribunalul București, secția

comercială, care prin sentința nr. 6538 din 22 mai 2008 a admis în parte acțiunea

reclamantei și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 81.530,55 lei daune precum

și la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că între părți

s-a încheiat contractul de antrepriză nr. 12 din 17 martie 2007 prin care pârâta

în calitate de antreprenor avea obligația să execute pentru beneficiară,

lucrări de renovare, modernizare și extindere, conform planurilor și

aprobărilor prezentate de client, care au fost menționate în devize pe

categorii de lucrări. S-a mai stabilit că au fost emise facturi care au fost

onorate la plată precum și faptul că situațiile de lucrări au fost verificate

de expertiză conform stadiului fizic al lucrărilor. A fost examinată de

tribunal și apărarea potrivit căreia lucrările au fost executate în procent de 90%,

instanța apreciind că examinarea devizelor și facturilor nu era suficientă

pentru determinarea stadiului lucrărilor, motiv care a determinat-o să aibă în

vedere expertiza care a efectuat măsurători pe teren.

Cu referire la calitatea necorespunzătoare a lucrărilor,

instanța de fond a reținut că această constatare a fost făcută la fața locului

prin verificarea stării în care se afla clădirea în momentul în care pârâta a

încetat lucrarea fapt ce a determinat deteriorarea ei. Au fost înlăturate și

apărările referitoare la pretenții care derivă din devize suplimentare pe

considerentul că nu au fost probate conform art. 1169 C. civ. Pentru toate

aceste argumente, prima instanță a stabilit că suma datorată de pârâtă este de

81.530,55 lei reprezentând daune și aplicând prevederile art. 274 C. proc. civ.

a obligat-o pe pârâtă și la plata cheltuielilor de judecată.

Sentința a fost apelată de pârâta SC W.C. SRL care și-a

argumentat criticile aduse soluției fondului pe considerentul că instanța a

stabilit eronat situația de fapt, că documentele care au stat la baza lucrărilor

de expertiză au fost emise în fals printre acestea fiind numite autorizația de

construcție și certificatul de urbanism și că SC W.C. SRL a contractat lucrări

de șantier pe care le-a executat. A mai arătat că nu și-a asumat obligația de a

asigura paza obiectivului că beneficiarul și-a angajat o firmă de pază, iar

dacă s-a degradat construcția, culpa îi aparține reclamantei care nu a luat

măsuri de prevenire.

Pentru motivele de netemeinicie invocate, pârâta a solicitat

admiterea apelului și în fond respingerea acțiunii ca nefondată.

Curtea de Apel București, secția comercială, sesizată cu

apelul declarat de pârâta SC W.C. SRL, prin decizia nr. 459 din 17 octombrie

2008 a anulat apelul acesteia ca netimbrat. Pentru a decide astfel, Curtea a

luat în examinare excepția netimbrării apelului și, ca urmare, constatând că la

dosar nu s-au depus dovezile de plată a taxei judiciare de timbru a făcut aplicarea

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997. Potrivit acestor dispoziții

nerespectarea obligației de a achita taxa de timbru și timbrul judiciar până la

termenul fixat de instanță, atrage sancțiunea anulării cererii formulată cu

nesocotirea obligației legale amintite.

Împotriva deciziei nr. 457 din 17 octombrie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția comercială, a declarat recurs, pârâta SC

W.C. SRL, prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin.

(9) C. proc. civ., în argumentarea căruia recurenta a expus situația de fapt

din conținutul căreia rezultă , în alți termeni, că soluția primei instanțe se

bazează pe o interpretare eronată a probelor aflate la dosar, pe înscrisuri

false și pe o determinare greșită a despăgubirilor, la plata cărora a fost

obligată. În același sens a susținut că nu avea paza imobilului după încetarea lucrărilor,

că nu a încetat contractul prin ajungere la termen ci prin reziliere

unilaterală dispusă de SC S.T. SRL și că a formulat plângere penală împotriva persoanelor

care au emis acte false.

În ce privește decizia nr. 459 din 17 octombrie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel București, a arătat că apelul SC W.C. SRL a fost anulat ca

netimbrat cu toate că reprezentanta sa a depus o adresă cu nr. 115 din 16

octombrie 2008 prin care solicita termen pentru angajare apărător și pentru a

aduce răspunsurile la adresele pe care le-a formulat către Primăria Sector 1 –

Inspecția de Construcții București, în legătură cu falsurile făcute de

angajații săi cu ocazia emiterii autorizației de construcții. A mai susținut

recurenta că a emis această adresă pentru că era primul termen de judecată și

pentru că apărătorul său nu se afla în țară urmând ca la termenul stabilit să

se facă dovada plății taxei judiciare de timbru.

Recursul este nefondat.

prin care, în limitele prevăzute de art. 304 alin. (1) - (9) C. proc. civ., se realizează

un examen de legalitate a soluției împotriva căreia se declanșează o astfel de

cale de atac. Coroborând dispozițiile menționate mai sus, cu regulile înscrise

în Titlul V Cap. I intitulat „Recursul”, se poate observa că art. 302

1

C. proc. civ. stabilește condițiile pentru promovarea acestei căi de atac

printre care lit. c) este prevăzută obligația de a se indica motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Din expunerea succintă

a criticilor care vizează soluția pronunțată de Curtea de apel rezultă cu

evidență că dispozițiile amintite nu au fost respectate întrucât motivul de

nelegalitate care vizează aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9), nu a

fost argumentat în fapt și în drept prin indicarea concretă a dispozițiilor

legale care au fost greșit aplicate.

nemulțumirilor legate de fondul litigiului, care vizează soluția primei

instanțe, recurenta a încălcat prevederile art. 299 C. proc. civ. potrivit

cărora pot fi atacate cu recurs, ,,hotărârile date fără drept de apel și cele

date în apel…”, astfel că nu se puteau aduce critici omisso medio, soluției

fondului , de vreme ce sentința putea fi atacată cu apel, iar pârâta și-a

exercitat acest drept. Totodată nu s-a observat că decizia Curții de Apel s-a

oprit asupra unei excepții și că instanța nu a intrat în cercetarea criticilor privind

dezlegările date pe fondul cauzei, astfel că, chestiunile de fond nu pot fi

supuse controlului de nelegalitate, în fața instanței de recurs.

privește anularea ca netimbrată a apelului este de reținut că orice persoană se

poate adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime, cu condiția de

a respecta dispozițiile care stabilesc modul de exercitare al căilor de atac,

procedura de judecată, precum și regulile extrinseci judecății, stabilite de

actele normative. Aceasta înseamnă că accesul la calea de atac a apelului nu

este un drept absolut și, ca atare, partea care promovează apelul este obligată

să respecte cerințele impuse de Legea nr. 146/1997, fără de care instanța nu

poate păși la judecată, la analiza criticilor care au fost aduse soluției

pronunțată în primă instanță.

În contextul arătat instanța de apel, cu respectarea art. 137

C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, a

luat în examinare excepția de netimbrare a cererii și a aplicat sancțiunea

anulării apelului ca netimbrat. Această soluție a avut în vedere faptul că

taxele de timbru se plătesc anticipat, și că numai prin excepție plata se poate

face până la primul termen fixat de instanță. În concret, s-a constatat că, apelanta

nu a achitat taxa judiciară de timbru anticipat așa încât instanța de apel i-a

pus în vedere prin citație să-și îndeplinească această obligație legală până la

primul termen de judecată.

Cum la acel termen Curtea a constatat că lipsesc dovezile de

plată, iar reprezentanta recurentei apelante a arătat că nu le poate prezenta,

în mod corect s-au aplicat prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

depus la dosar o adresă cu nr. 115/2007 prin care a solicitat termen pentru

lipsă de apărare și pentru plata taxei de timbru pentru motivul că se afla la

primul termen de judecată și că apărătorul ales nu era în țară. Actele din

dosarul de apel nu relevă existența unei cereri, pe care chiar dacă a anexat-o

ca înscris în recurs, nu are nicio relevanță câtă vreme nu a fost prezentată

instanței de apel, iar reprezentanta societății prezentă în cauză nu a formulat

o astfel de cerere sau o trimitere la adresa nr. 115/2007. În dosarul de apel

se află adresa nr. 116 din 16 octombrie 2008 (fila 108) care nu conține nicio cerere,

așa cum a afirmat recurenta, ceea ce creează îndoială cu privire la conținutul

și existența înscrisului care s-a depus în recurs după ce partea a constatat că

apelul a fost anulat ca netimbrat. Din același punct de vedere, al existenței

adresei menționată de recurentă mai este de reținut că drepturile procesuale,

potrivit art. 723 alin. (1) C. proc. civ., trebuie exercitate cu bună-credință

și potrivit scopului în vederea cărora au fost recunoscute de lege.

timbru, apelanta-reclamantă nu se afla în situație de a putea formula alte

cereri așa încât nu i se poate imputa instanței că nu a făcut aplicarea art. 156

C. proc. civ. Faptul că se afla la primul termen de judecată nu justifică acordarea

unui alt termen dacă s-a constatat pe cale de excepție că cererea nu a fost

timbrată, iar în fața instanței nu au fost invocate împrejurări care ar fi pus apelanta

în imposibilitate de a timbra.

Rezumând argumentele de mai sus se va reține că, recursul nu

a fost motivat arătându-se în concret care sunt dispozițiile legale încălcate,

iar în ipoteza în care nelegalitatea ar consta în greșita aplicare a art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 146/1997, critica este nefondată pentru considerentele expuse.

Așa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul va fi

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC W.C. SRL

CĂLĂRAȘI împotriva deciziei comerciale nr. 459 din 17 octombrie 2008 a Curții

de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2009.