- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 8 mai 2009
Decizia nr. 1366/2009 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC S.T. SRL București a chemat în judecată SC W.C. SRL și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 114.930,55 lei reprezentând despăgubiri și daune interese ca urmare a încetării contractului nr.12 din 17 martie 2007 prin reziliere, determinată de neîndeplinirea obligațiilor rezultând din contractul de antrepriză de către antreprenor. Potrivit reclamantei prejudiciul a fost stabilit potrivit calculelor efectuate după devizele de lucrări precum și după stornarea facturilor emise pentru plata TVA conform cap. IV art. 10 din contractul de antrepriză și expertizelor extrajudiciare.
Litigiul a fost soluționat de Tribunalul București, secția comercială, care prin sentința nr. 6538 din 22 mai 2008 a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 81.530,55 lei daune precum și la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că între părți s-a încheiat contractul de antrepriză nr. 12 din 17 martie 2007 prin care pârâta în calitate de antreprenor avea obligația să execute pentru beneficiară, lucrări de renovare, modernizare și extindere, conform planurilor și aprobărilor prezentate de client, care au fost menționate în devize pe categorii de lucrări. S-a mai stabilit că au fost emise facturi care au fost onorate la plată precum și faptul că situațiile de lucrări au fost verificate de expertiză conform stadiului fizic al lucrărilor.
A fost examinată de tribunal și apărarea potrivit căreia lucrările au fost executate în procent de 90%, instanța apreciind că examinarea devizelor și facturilor nu era suficientă pentru determinarea stadiului lucrărilor, motiv care a determinat-o să aibă în vedere expertiza care a efectuat măsurători pe teren. Cu referire la calitatea necorespunzătoare a lucrărilor, instanța de fond a reținut că această constatare a fost făcută la fața locului prin verificarea stării în care se afla clădirea în momentul în care pârâta a încetat lucrarea fapt ce a determinat deteriorarea ei. Au fost înlăturate și apărările referitoare la pretenții care derivă din devize suplimentare pe considerentul că nu au fost probate conform art. 1169 C. civ.
Pentru toate aceste argumente, prima instanță a stabilit că suma datorată de pârâtă este de 81.530,55 lei reprezentând daune și aplicând prevederile art. 274 C. proc. civ. a obligat-o pe pârâtă și la plata cheltuielilor de judecată. Sentința a fost apelată de pârâta SC W.C. SRL care și-a argumentat criticile aduse soluției fondului pe considerentul că instanța a stabilit eronat situația de fapt, că documentele care au stat la baza lucrărilor de expertiză au fost emise în fals printre acestea fiind numite autorizația de construcție și certificatul de urbanism și că SC W.C. SRL a contractat lucrări de șantier pe care le-a executat. A mai arătat că nu și-a asumat obligația de a asigura paza obiectivului că beneficiarul și-a angajat o firmă de pază, iar dacă s-a degradat construcția, culpa îi aparține reclamantei care nu a luat măsuri de prevenire.
Pentru motivele de netemeinicie invocate, pârâta a solicitat admiterea apelului și în fond respingerea acțiunii ca nefondată. Curtea de Apel București, secția comercială, sesizată cu apelul declarat de pârâta SC W.C. SRL, prin decizia nr. 459 din 17 octombrie 2008 a anulat apelul acesteia ca netimbrat. Pentru a decide astfel, Curtea a luat în examinare excepția netimbrării apelului și, ca urmare, constatând că la dosar nu s-au depus dovezile de plată a taxei judiciare de timbru a făcut aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997. Potrivit acestor dispoziții nerespectarea obligației de a achita taxa de timbru și timbrul judiciar până la termenul fixat de instanță, atrage sancțiunea anulării cererii formulată cu nesocotirea obligației legale amintite.
Împotriva deciziei nr. 457 din 17 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, a declarat recurs, pârâta SC W.C. SRL, prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în argumentarea căruia recurenta a expus situația de fapt din conținutul căreia rezultă , în alți termeni, că soluția primei instanțe se bazează pe o interpretare eronată a probelor aflate la dosar, pe înscrisuri false și pe o determinare greșită a despăgubirilor, la plata cărora a fost obligată. În același sens a susținut că nu avea paza imobilului după încetarea lucrărilor, că nu a încetat contractul prin ajungere la termen ci prin reziliere unilaterală dispusă de SC S.T.
SRL și că a formulat plângere penală împotriva persoanelor care au emis acte false. În ce privește decizia nr. 459 din 17 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, a arătat că apelul SC W.C. SRL a fost anulat ca netimbrat cu toate că reprezentanta sa a depus o adresă cu nr. 115 din 16 octombrie 2008 prin care solicita termen pentru angajare apărător și pentru a aduce răspunsurile la adresele pe care le-a formulat către Primăria Sector 1 – Inspecția de Construcții București, în legătură cu falsurile făcute de angajații săi cu ocazia emiterii autorizației de construcții. A mai susținut recurenta că a emis această adresă pentru că era primul termen de judecată și pentru că apărătorul său nu se afla în țară urmând ca la termenul stabilit să se facă dovada plății taxei judiciare de timbru.
Recursul este nefondat.
Recursul este cale extraordinară de atac, nedevolutivă prin care, în limitele prevăzute de art. 304 alin. (1) - (9) C. proc. civ., se realizează un examen de legalitate a soluției împotriva căreia se declanșează o astfel de cale de atac. Coroborând dispozițiile menționate mai sus, cu regulile înscrise în Titlul V Cap. I intitulat „Recursul”, se poate observa că art. 302 1 C. proc. civ. stabilește condițiile pentru promovarea acestei căi de atac printre care lit. c) este prevăzută obligația de a se indica motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Din expunerea succintă a criticilor care vizează soluția pronunțată de Curtea de apel rezultă cu evidență că dispozițiile amintite nu au fost respectate întrucât motivul de nelegalitate care vizează aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9), nu a fost argumentat în fapt și în drept prin indicarea concretă a dispozițiilor legale care au fost greșit aplicate.
În al doilea rând, prin redarea situației de fapt și a nemulțumirilor legate de fondul litigiului, care vizează soluția primei instanțe, recurenta a încălcat prevederile art. 299 C. proc. civ. potrivit cărora pot fi atacate cu recurs, ,,hotărârile date fără drept de apel și cele date în apel…”, astfel că nu se puteau aduce critici omisso medio, soluției fondului , de vreme ce sentința putea fi atacată cu apel, iar pârâta și-a exercitat acest drept. Totodată nu s-a observat că decizia Curții de Apel s-a oprit asupra unei excepții și că instanța nu a intrat în cercetarea criticilor privind dezlegările date pe fondul cauzei, astfel că, chestiunile de fond nu pot fi supuse controlului de nelegalitate, în fața instanței de recurs.
Revenind la critica de la punctul II al recursului care privește anularea ca netimbrată a apelului este de reținut că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime, cu condiția de a respecta dispozițiile care stabilesc modul de exercitare al căilor de atac, procedura de judecată, precum și regulile extrinseci judecății, stabilite de actele normative. Aceasta înseamnă că accesul la calea de atac a apelului nu este un drept absolut și, ca atare, partea care promovează apelul este obligată să respecte cerințele impuse de Legea nr. 146/1997, fără de care instanța nu poate păși la judecată, la analiza criticilor care au fost aduse soluției pronunțată în primă instanță. În contextul arătat instanța de apel, cu respectarea art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, a luat în examinare excepția de netimbrare a cererii și a aplicat sancțiunea anulării apelului ca netimbrat. Această soluție a avut în vedere faptul că taxele de timbru se plătesc anticipat, și că numai prin excepție plata se poate face până la primul termen fixat de instanță. În concret, s-a constatat că, apelanta nu a achitat taxa judiciară de timbru anticipat așa încât instanța de apel i-a pus în vedere prin citație să-și îndeplinească această obligație legală până la primul termen de judecată. Cum la acel termen Curtea a constatat că lipsesc dovezile de plată, iar reprezentanta recurentei apelante a arătat că nu le poate prezenta, în mod corect s-au aplicat prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
Este inexactă susținerea recurentei privind faptul că a depus la dosar o adresă cu nr. 115/2007 prin care a solicitat termen pentru lipsă de apărare și pentru plata taxei de timbru pentru motivul că se afla la primul termen de judecată și că apărătorul ales nu era în țară. Actele din dosarul de apel nu relevă existența unei cereri, pe care chiar dacă a anexat-o ca înscris în recurs, nu are nicio relevanță câtă vreme nu a fost prezentată instanței de apel, iar reprezentanta societății prezentă în cauză nu a formulat o astfel de cerere sau o trimitere la adresa nr. 115/2007. În dosarul de apel se află adresa nr. 116 din 16 octombrie 2008 (fila 108) care nu conține nicio cerere, așa cum a afirmat recurenta, ceea ce creează îndoială cu privire la conținutul și existența înscrisului care s-a depus în recurs după ce partea a constatat că apelul a fost anulat ca netimbrat. Din același punct de vedere, al existenței adresei menționată de recurentă mai este de reținut că drepturile procesuale, potrivit art. 723 alin. (1) C. proc. civ., trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea cărora au fost recunoscute de lege.
În lipsa dovezilor privind plata taxei judiciare de timbru, apelanta-reclamantă nu se afla în situație de a putea formula alte cereri așa încât nu i se poate imputa instanței că nu a făcut aplicarea art. 156 C. proc. civ. Faptul că se afla la primul termen de judecată nu justifică acordarea unui alt termen dacă s-a constatat pe cale de excepție că cererea nu a fost timbrată, iar în fața instanței nu au fost invocate împrejurări care ar fi pus apelanta în imposibilitate de a timbra. Rezumând argumentele de mai sus se va reține că, recursul nu a fost motivat arătându-se în concret care sunt dispozițiile legale încălcate, iar în ipoteza în care nelegalitatea ar consta în greșita aplicare a art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, critica este nefondată pentru considerentele expuse. Așa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC W.C. SRL CĂLĂRAȘI împotriva deciziei comerciale nr. 459 din 17 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2009.