ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 111/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC O.O.A. SRL, a chemat în judecată

pe pârâta SC D.C.I. SRL, solicitând rezilierea contractului de antrepriză

încheiat la 1 noiembrie 2005, obligarea pârâtei la prejudiciul cauzat de

neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a lucrărilor în

sumă de 39.838 lei și la penalități de întârziere în

sumă de 199.500 lei precum și la plata cheltuielilor de

judecată.

Reclamanta a susținut

că lucrările de amenajare a clădirii au fost executate cu

întârzieri mari față de perioada înscrisă în contract și au

fost constatate lipsuri și vicii ale execuției motiv pentru care nu

s-a încheiat procesul-verbal de finalizare al lucrărilor.

Prin întâmpinare pârâta a

invocat excepțiile prematurității acțiunii întrucât nu s-a

realizat procedura prealabilă a concilierii directe și de neexecutare

a obligației reclamantei – de a asigura accesul la lucrările

exterioare, iar pe fond netemeinicia acțiunii, toate lucrările fiind

predate în baza proceselor-verbale de recepție.

Prin cerere

reconvențională, pârâta a solicitat anularea art. 7.1 din contract

referitoare la penalitățile de întârziere, susținând că a

fost viciat consimțământul prin dol.

Tribunalul București,

prin sentința comercială nr. 14230 din 23 decembrie 2008, a admis în

parte acțiunea principală, a dispus rezilierea contractului obligând

pe pârâtă la 39.838 lei despăgubiri și 39.838 lei

penalități de întârziere și a respins cererea

reconvențională obligând pe aceeași pârâtă la 8.580 lei

cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a

reținut în esență că pârâta în mod culpabil nu și-a

îndeplinit obligațiile contractuale executând defectuos lucrări de

montare a jgheaburilor, tâmplăriei PVC și zugrăvelilor,

recepția efectuându-se pe faze de lucrări fără însă ca

recepția finală să fie realizată; iar în privința art.

7.1 din contract, tribunalul a considerat că pârâta datorează

penalități pentru neexecutarea în termen a lucrărilor în limita

despăgubirilor, fără ca aceasta să fi dovedit dolul.

Curtea de Apel

București prin decizia comercială nr. 254 din 21 mai 2009, a respins

apelul reclamantei SC O.O.A. SRL a admis apelul pârâtei SC D.C.I. SRL a

schimbat în parte sentința atacată și admițând în parte

acțiunea principală a obligat pe pârâtă la 17.908,7 lei cu titlu

de despăgubiri și a respins celelalte capete de cerere,

menținând restul dispozițiilor sentinței.

Curtea de Apel a

reținut că prevederile contractuale stipulate în art. 3.5 și art.

4.1 atrăgeau obligația antreprenorului de a remedia pe cheltuiala sa

deficiențele în cadrul termenului de garanție, iar la calculul

despăgubirilor pentru lucrările defectuos executate a ținut

seama de plățile făcute de reclamantă către

antreprenorii ce au remediat defecțiunile.

În privința clauzei

penale, instanța de apel a reținut că prevederile art. 7.1 au

avut în vedere întârzierea în executarea lucrărilor și nu pentru

neexecutarea corespunzătoare.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate, părțile au declarat recurs.

Reclamanta își

întemeiază recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

susținând că pregătirea instalației pentru sisteme de aer

condiționat trebuie interpretată în favoarea celui ce se obligă

pentru că este o clauză îndoielnică; lucrările neexecutate

de amenajare exterioară greșit nu au fost avute în vedere la

acordarea despăgubirilor întrucât pârâta în calitate de antreprenor

și-a asumat obligația de a executa lucrările indiferent de

acordul vecinilor de a asigura accesul muncitorilor, cu toate că acest

acord nu era necesar pe niciuna din laturile construcției.

Reclamanta mai susține

că art. 7.1 prevedea penalități de întârziere raportate la

recepția finală a lucrării, recepție care nu a fost

făcută.

Recursul pârâtei, întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are în vedere situația

lucrărilor executate, susținându-se că montarea

acoperișului a fost corectă, cauza infiltrațiilor fiind

structura preexistentă a scurgerii; lucrările interioare au fost

executate și recepționate iar tâmplăria de PVC a fost

comandată conform ofertei.

Mai susține pârâta

că art. 7.1 din contract a fost încheiat cu vicierea

consimțământului așa încât greșit instanțele nu au

dispus anularea sa.

Recursurile sunt nefondate

și vor fi respinse.

În privința recursului

reclamantei, interpretarea clauzelor contractuale în conformitate cu art. 983 C.

civ. este utilă în condițiile în care există îndoială în determinarea

obligației asumată de parte. Însă pregătirea

instalației pentru sisteme de aer condiționat, este o obligație

precis stabilită în fața căreia nu există dubii. Cel ce s-a

obligat și-a luat angajamentul să efectueze toate lucrările

necesare și suficiente pentru montarea instalațiilor de aer

condiționat.

Lucrările de amenajare

exterioară astfel cum au fost expuse în motivele de recurs, pot reprezenta

o reapreciere a situației de fapt sau o reanalizare a probatoriilor

administrate, inadmisibilă în această cale procesuală – în

condițiile abrogării prevederilor art. 304 pct. 10 și 11 C.

proc. civ.

În privința

greșitei interpretări a clauzei penale, instanța de apel

justificat a considerat că aceasta se referă la întârzierea în

executarea lucrărilor nu în executarea necorespunzătoare.

Efectuarea lucrărilor

în termenul stabilit și întocmirea proceselor verbale de recepție au

fost elementele determinante în aprecierea instanței de apel; iar

dacă prevederea contractuală suportă interpretări diferite,

aceasta va fi analizată numai în favoarea debitoarei conform art. 983 C.

civ.

Recursul pârâtei, cu

excepția aliniatului final în care critică hotărârile

instanțelor de fond pentru greșita aplicare a art. 960 C. civ., se

referă la elemente de probațiune și interpretare a probelor,

inadmisibil de analizat în această cale de atac, după abrogarea pct. 10

și 11 ale art. 304.

În privința efectelor

dolului, ca viciu de consimțământ, instanțele în aplicarea

prevederilor art. 960 alin. (2) C. civ. au constatat judicios că pârâta nu

a făcut dovada mijloacelor viclene în constituirea acordului de

voință al părților cu privire la inserarea clauzei penale.

De altfel motivul de recurs

astfel formulat este lipsit de interes, instanța de apel excluzând

obligarea recurentei la plata penalităților de întârziere pentru

motivele mai sus prezentate.

Așa fiind, în temeiul art.

312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge ca nefondate recursurile declarate împotriva deciziei comerciale nr. 254

din 21 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamanta SC O.O.A. SRL București și de pârâta SC

D.C.I. SRL București împotriva deciziei nr. 254 din 21 mai 2009

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2010.