ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 111/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC O.O.A. SRL, a chemat în judecată pe pârâta SC D.C.I. SRL, solicitând rezilierea contractului de antrepriză încheiat la 1 noiembrie 2005, obligarea pârâtei la prejudiciul cauzat de neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a lucrărilor în sumă de 39.838 lei și la penalități de întârziere în sumă de 199.500 lei precum și la plata cheltuielilor de judecată. Reclamanta a susținut că lucrările de amenajare a clădirii au fost executate cu întârzieri mari față de perioada înscrisă în contract și au fost constatate lipsuri și vicii ale execuției motiv pentru care nu s-a încheiat procesul-verbal de finalizare al lucrărilor.

Prin întâmpinare pârâta a invocat excepțiile prematurității acțiunii întrucât nu s-a realizat procedura prealabilă a concilierii directe și de neexecutare a obligației reclamantei – de a asigura accesul la lucrările exterioare, iar pe fond netemeinicia acțiunii, toate lucrările fiind predate în baza proceselor-verbale de recepție. Prin cerere reconvențională, pârâta a solicitat anularea art. 7.1 din contract referitoare la penalitățile de întârziere, susținând că a fost viciat consimțământul prin dol. Tribunalul București, prin sentința comercială nr. 14230 din 23 decembrie 2008, a admis în parte acțiunea principală, a dispus rezilierea contractului obligând pe pârâtă la 39.838 lei despăgubiri și 39.838 lei penalități de întârziere și a respins cererea reconvențională obligând pe aceeași pârâtă la 8.580 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut în esență că pârâta în mod culpabil nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale executând defectuos lucrări de montare a jgheaburilor, tâmplăriei PVC și zugrăvelilor, recepția efectuându-se pe faze de lucrări fără însă ca recepția finală să fie realizată; iar în privința art. 7.1 din contract, tribunalul a considerat că pârâta datorează penalități pentru neexecutarea în termen a lucrărilor în limita despăgubirilor, fără ca aceasta să fi dovedit dolul. Curtea de Apel București prin decizia comercială nr. 254 din 21 mai 2009, a respins apelul reclamantei SC O.O.A. SRL a admis apelul pârâtei SC D.C.I. SRL a schimbat în parte sentința atacată și admițând în parte acțiunea principală a obligat pe pârâtă la 17.908,7 lei cu titlu de despăgubiri și a respins celelalte capete de cerere, menținând restul dispozițiilor sentinței.

Curtea de Apel a reținut că prevederile contractuale stipulate în art. 3.5 și art. 4.1 atrăgeau obligația antreprenorului de a remedia pe cheltuiala sa deficiențele în cadrul termenului de garanție, iar la calculul despăgubirilor pentru lucrările defectuos executate a ținut seama de plățile făcute de reclamantă către antreprenorii ce au remediat defecțiunile. În privința clauzei penale, instanța de apel a reținut că prevederile art. 7.1 au avut în vedere întârzierea în executarea lucrărilor și nu pentru neexecutarea corespunzătoare. Împotriva deciziei astfel pronunțate, părțile au declarat recurs. Reclamanta își întemeiază recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

susținând că pregătirea instalației pentru sisteme de aer condiționat trebuie interpretată în favoarea celui ce se obligă pentru că este o clauză îndoielnică; lucrările neexecutate de amenajare exterioară greșit nu au fost avute în vedere la acordarea despăgubirilor întrucât pârâta în calitate de antreprenor și-a asumat obligația de a executa lucrările indiferent de acordul vecinilor de a asigura accesul muncitorilor, cu toate că acest acord nu era necesar pe niciuna din laturile construcției. Reclamanta mai susține că art. 7.1 prevedea penalități de întârziere raportate la recepția finală a lucrării, recepție care nu a fost făcută. Recursul pârâtei, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. are în vedere situația lucrărilor executate, susținându-se că montarea acoperișului a fost corectă, cauza infiltrațiilor fiind structura preexistentă a scurgerii; lucrările interioare au fost executate și recepționate iar tâmplăria de PVC a fost comandată conform ofertei. Mai susține pârâta că art. 7.1 din contract a fost încheiat cu vicierea consimțământului așa încât greșit instanțele nu au dispus anularea sa. Recursurile sunt nefondate și vor fi respinse. În privința recursului reclamantei, interpretarea clauzelor contractuale în conformitate cu art. 983 C. civ. este utilă în condițiile în care există îndoială în determinarea obligației asumată de parte. Însă pregătirea instalației pentru sisteme de aer condiționat, este o obligație precis stabilită în fața căreia nu există dubii.

Cel ce s-a obligat și-a luat angajamentul să efectueze toate lucrările necesare și suficiente pentru montarea instalațiilor de aer condiționat. Lucrările de amenajare exterioară astfel cum au fost expuse în motivele de recurs, pot reprezenta o reapreciere a situației de fapt sau o reanalizare a probatoriilor administrate, inadmisibilă în această cale procesuală – în condițiile abrogării prevederilor art. 304 pct. 10 și 11 C. proc. civ. În privința greșitei interpretări a clauzei penale, instanța de apel justificat a considerat că aceasta se referă la întârzierea în executarea lucrărilor nu în executarea necorespunzătoare. Efectuarea lucrărilor în termenul stabilit și întocmirea proceselor verbale de recepție au fost elementele determinante în aprecierea instanței de apel; iar dacă prevederea contractuală suportă interpretări diferite, aceasta va fi analizată numai în favoarea debitoarei conform art. 983 C. civ.

Recursul pârâtei, cu excepția aliniatului final în care critică hotărârile instanțelor de fond pentru greșita aplicare a art. 960 C. civ., se referă la elemente de probațiune și interpretare a probelor, inadmisibil de analizat în această cale de atac, după abrogarea pct. 10 și 11 ale art. 304. În privința efectelor dolului, ca viciu de consimțământ, instanțele în aplicarea prevederilor art. 960 alin. (2) C. civ. au constatat judicios că pârâta nu a făcut dovada mijloacelor viclene în constituirea acordului de voință al părților cu privire la inserarea clauzei penale. De altfel motivul de recurs astfel formulat este lipsit de interes, instanța de apel excluzând obligarea recurentei la plata penalităților de întârziere pentru motivele mai sus prezentate.

Așa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondate recursurile declarate împotriva deciziei comerciale nr. 254 din 21 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC O.O.A. SRL București și de pârâta SC D.C.I. SRL București împotriva deciziei nr. 254 din 21 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2010.