ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 17/2009

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 5641 din 24 aprilie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea promovată de reclamanta M.C.G. împotriva pârâtei SC C. SA pe care, în consecință, a obligat-o să execute următoarele lucrări: turnare beton în rampa de acces garaj, montaj armături și strat pardoseli și terasă, piese metalice, înglobate în beton la turnare. Prin aceeași sentință s-au respins celelalte cereri formulate de reclamantă ca neîntemeiate și pârâta a fost obligată la plata sumei de 1.008 lei cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate că părțile au încheiat un contract de antrepriză la 23 decembrie 2003, reclamanta având calitatea de beneficiar, iar lucrările la care reclamanta solicita prin acțiune să fie obligată pârâta, în parte nu s-au executat, respectiv cele mai sus menționate.

Cererea reclamantei de obligare a pârâtei la executarea unor lucrări necuprinse în anexa 1 la contract s-a apreciat ca neîntemeiată ca de altfel și capătul subsidiar privind plata contractării manoperei și materialelor necesare executării de către reclamantă a lucrărilor neexecutate și menționate la capătul principal din cerere. S-a mai reținut culpa reclamantei în neexecutarea obligațiilor contractuale și legale prin modificarea obiectului contractului în sensul construirii unui etaj 3 pentru care nu a obținut autorizație de construcție și nu a pus la dispoziția pârâtei documentația tehnică și proiectul de execuție aferente precum și prin neonorarea obligațiilor de plată în condițiile contractului.

Instanța de fond a apreciat ca neîntemeiată și cererea de obligare a pârâtei la plata de penalități ca și cererea de reducere a prețului contractului de antrepriză proporțional cu reducerea valorii construcției și obligarea pârâtei la diferență, în raport de concluziile raportului de expertiză și de faptul că lucrarea nu a fost finalizată. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială prin Decizia nr. 148 din 7 aprilie 2008 a admis apelul declarat de reclamanta M.C.G. împotriva sentinței pe care a schimbat-o în parte în sensul obligării pârâtei să execute la imobilul reclamantei și următoarele lucrări contractate și neexecutate: turnare beton în planșeu, grinzi și stâlpi; realizarea scării de acces, în construcție și realizarea jardinierelor pentru terasă.

Pârâta a fost obligată și la plata sumei de 5.000 euro echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plății cu titlu de penalități de întârziere pentru perioada 23 mai 2004 – 23 august 2004 și la 2.145,52 lei cheltuieli de judecată la fond. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reapreciat probele administrate și a reținut culpa pârâtei în neexecutarea obligației contractuale cu consecința obligării la plata de penalități de întârziere în condițiile art. 8.1 din contract, apreciind ca întemeiate criticile reclamantei cu acest obiect. Fiind admis capătul de cerere principal nu a mai fost necesară examinarea capătului de cerere subsidiar.

Critica apelantei cu privire la cererea de reducere a prețului contractului de antrepriză proporțional cu reducerea valorii construcției, a fost înlăturată întrucât dispozițiile legale care reglementează contractul de antrepriză nu prevăd o astfel de posibilitate, recuperarea eventualului prejudiciu realizându-se prin cererea de plată a daunelor – interese. În contra deciziei menționate au declarat recurs atât reclamanta M.C.G. cât și pârâta SC C. SA. I. Recurenta – reclamantă critică decizia atacată pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciind ca nelegală menținerea sentinței sub aspectul respingerii capătului de cerere privind reducerea prețului contractului de antrepriză proporțional cu reducerea valorii construcției întrucât, pe de o parte, legea nu interzice această reducere iar pe de altă parte, deși norma specială nu reglementează această modalitate, ea este posibilă ca urmare aplicării principiilor generale.

Recursul nu este întemeiat. Recurenta – reclamantă și-a întemeiat recursul pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocând lipsa de temei legal a hotărârii și aplicarea greșită a legii, fără a preciza însă, în concret, pe care text de lege trebuia întemeiată hotărârea atacată și nici care text de lege a fost greșit aplicat. În dezvoltarea criticii recurenta acceptă susținerea instanței de apel în sensul că legea specială și anume normele care reglementează contractul de antrepriză art. 1413, art. 1478 – art. 1490 C. civ., nu dispun cu privire la reducerea prețului, dar arată că trebuia să se facă aplicarea principiilor generale fără a indica însă care anume principii devin operante în atare situație.

Întrucât, normele care reglementează contractul de antrepriză nu dispun și cu privire la răspunderea antreprenorului în caz de neexecutare a lucrării, antreprenorul răspunde față de beneficiar potrivit dreptului comun: clauză penală, daune interese sau executarea în contul debitorului antreprenor cu autorizația justiției. Cum prin contractul încheiat părțile au reglementat răspunderea pentru neexecutare numai sub forma penalităților nu și sub forma obligării la diferența, dintre reducerea prețului antreprizei proporțional cu reducerea valorii imobilului, critica recurentei este fără suport legal și convențional. Drept urmare, recursul declarat de reclamantă, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. va fi respins ca nefondat. II. Recurenta pârâtă critică decizia atacată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. arătând că: - soluția instanței de fond cu privire la capătul de cerere subsidiar este corect în raport de prevederile art. 1077 C. civ. - greșit instanța de apel nu a reținut neexecutarea propriilor obligații de către reclamantă și care a determinat, neexecutarea obligațiilor de către pârâtă; - costurile lucrării cu crescut datorită solicitărilor reclamantei de modificare succesivă a proiectului construcției deși nu s-a încheiat un act adițional cu acest obiect. - instanța de apel nu a luat în considerare toate probele de la dosar, în principal expertizele tehnice.

Recursul nu este fondat. Se impune mai întâi observația că potrivit art. 304 C. proc. civ. – partea introductiv ă controlul instanței de recurs asupra hotărârii atacate are ca obiect numai motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de acest articol de lege. Prin urmare, criticile recurentei cu privire la aprecierea culpei, la interpretarea și aprecierea probelor nu pot fi examinate, motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. fiind din această perspectivă formal invocat. Cât privește prima critică, care referă la soluționarea capătului de cerere subsidiar, soluția instanței de apel în sensul că odată admis capătul de cerere principal, subsidiarul rămâne fără interes este corectă, prima instanță procedând greșit la rezolvarea deodată a ambelor cereri.

Obligarea pârâtei la plata penalităților a fost consecința aplicării clauzei contractuale cu acest obiect, instanța de apel dând o corectă interpretare a contractului sub acest aspect așa încât motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi nici el primit. Așa fiind, Înalta Curte va respinge ca nefondat și recursul promovat de pârâtă menținând ca legală decizia atacată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta M.C.G. și pârâta SC C. SA București împotriva Deciziei nr. 148 din 7 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2009.