ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 17/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 17/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 5641 din 24 aprilie 2007,

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea

promovată de reclamanta

M.C.G. împotriva pârâtei SC C. SA pe care, în consecință, a

obligat-o să execute următoarele lucrări: turnare beton în rampa de acces

garaj, montaj armături și strat pardoseli și terasă, piese metalice, înglobate

în beton la turnare. Prin aceeași sentință s-au respins celelalte cereri

formulate de reclamantă ca neîntemeiate și pârâta a fost obligată la plata

sumei de 1.008 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut

pe baza probelor administrate că părțile au încheiat un contract de antrepriză

la 23 decembrie 2003, reclamanta având calitatea de beneficiar, iar lucrările

la care reclamanta solicita prin acțiune să fie obligată pârâta, în parte nu

s-au executat, respectiv cele mai sus menționate.

Cererea reclamantei de

obligare a pârâtei la executarea unor lucrări necuprinse în anexa 1 la contract

s-a apreciat ca neîntemeiată ca de altfel și capătul subsidiar privind plata

contractării manoperei și materialelor necesare executării de către reclamantă

a lucrărilor neexecutate și menționate la capătul principal din cerere. S-a mai

reținut culpa reclamantei în neexecutarea obligațiilor contractuale și legale

prin modificarea obiectului contractului în sensul construirii unui etaj 3

pentru care nu a obținut autorizație de construcție și nu a pus la dispoziția

pârâtei documentația tehnică și proiectul de execuție aferente precum și prin

neonorarea obligațiilor de plată în condițiile contractului.

Instanța de fond a apreciat ca

neîntemeiată și cererea de obligare a pârâtei la plata de penalități ca și

cererea de reducere a prețului contractului de antrepriză proporțional cu

reducerea valorii construcției și obligarea pârâtei la diferență, în raport de

concluziile raportului de expertiză și de faptul că lucrarea nu a fost

finalizată.

Curtea de Apel București,

secția a V-a comercială prin Decizia nr. 148 din 7 aprilie 2008 a admis apelul

declarat de reclamanta M.C.G.

împotriva sentinței pe care a schimbat-o în parte în sensul

obligării pârâtei să execute la imobilul reclamantei și următoarele lucrări

contractate și neexecutate: turnare beton în planșeu, grinzi și stâlpi;

realizarea scării de acces, în construcție și realizarea jardinierelor pentru

terasă. Pârâta a fost obligată și la plata sumei de 5.000 euro echivalentul în

lei la cursul B.N.R. din ziua plății cu titlu de penalități de întârziere

pentru perioada 23 mai 2004 – 23 august 2004 și la 2.145,52 lei cheltuieli de

judecată la fond.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reapreciat probele administrate și a reținut culpa pârâtei

în neexecutarea obligației contractuale cu consecința obligării la plata de

penalități de întârziere în condițiile art. 8.1 din contract, apreciind ca

întemeiate criticile reclamantei cu acest obiect.

Fiind admis capătul de

cerere principal nu a mai fost necesară examinarea capătului de cerere

subsidiar.

Critica apelantei cu privire

la cererea de reducere a prețului contractului de antrepriză proporțional cu

reducerea valorii construcției, a fost înlăturată întrucât dispozițiile legale

care reglementează contractul de antrepriză nu prevăd o astfel de posibilitate,

recuperarea eventualului prejudiciu realizându-se prin cererea de plată a

daunelor – interese.

În contra deciziei

menționate au declarat recurs atât reclamanta M.C.G. cât și pârâta SC C. SA.

I. Recurenta – reclamantă

critică decizia atacată

pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciind ca nelegală

menținerea sentinței sub aspectul respingerii capătului de cerere privind

reducerea prețului contractului de antrepriză proporțional cu reducerea valorii

construcției întrucât, pe de o parte, legea nu interzice această reducere iar

pe de altă parte, deși norma specială nu reglementează această modalitate, ea

este posibilă ca urmare aplicării principiilor generale.

Recursul nu este întemeiat.

Recurenta – reclamantă și-a

întemeiat recursul pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

invocând lipsa de temei legal a hotărârii și aplicarea greșită a legii, fără a

preciza însă, în concret, pe care text de lege trebuia întemeiată hotărârea

atacată și nici care text de lege a fost greșit aplicat.

În dezvoltarea criticii

recurenta acceptă susținerea instanței de apel în sensul că legea specială și

anume normele care reglementează contractul de antrepriză art. 1413, art. 1478

– art. 1490 C. civ., nu dispun cu privire la reducerea prețului, dar arată că

trebuia să se facă aplicarea principiilor generale fără a indica însă care

anume principii devin operante în atare situație.

Întrucât, normele care

reglementează contractul de antrepriză nu dispun și cu privire la răspunderea

antreprenorului în caz de neexecutare a lucrării, antreprenorul răspunde față

de beneficiar potrivit dreptului comun: clauză penală, daune interese sau

executarea în contul debitorului antreprenor cu autorizația justiției. Cum prin

contractul încheiat părțile au reglementat răspunderea pentru neexecutare numai

sub forma penalităților nu și sub forma obligării la diferența, dintre

reducerea prețului antreprizei proporțional cu reducerea valorii imobilului,

critica recurentei este fără suport legal și convențional.

Drept urmare, recursul

declarat de reclamantă, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

va fi respins ca nefondat.

II. Recurenta pârâtă

critică decizia atacată

pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. arătând

că:

- soluția instanței de fond

cu privire la capătul de cerere subsidiar este corect în raport de prevederile art.

1077 C. civ.

- greșit instanța de apel nu

a reținut neexecutarea propriilor obligații de către reclamantă și care a determinat,

neexecutarea obligațiilor de către pârâtă;

- costurile lucrării cu

crescut datorită solicitărilor reclamantei de modificare succesivă a

proiectului construcției deși nu s-a încheiat un act adițional cu acest obiect.

- instanța de apel nu a luat

în considerare toate probele de la dosar, în principal expertizele tehnice.

Recursul nu este fondat.

Se impune mai întâi observația că

potrivit art. 304 C. proc. civ. – partea introductiv

ă controlul instanței de recurs

asupra hotărârii atacate are ca obiect numai motivele de nelegalitate limitativ

prevăzute de acest articol de lege.

Prin urmare, criticile recurentei cu

privire la aprecierea culpei, la interpretarea și aprecierea probelor nu pot fi

examinate, motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. fiind din această

perspectivă formal invocat.

Cât privește prima critică, care

referă la soluționarea capătului de cerere subsidiar, soluția instanței de apel

în sensul că odată admis capătul de cerere principal, subsidiarul rămâne fără

interes este corectă, prima instanță procedând greșit la rezolvarea deodată a

ambelor cereri.

Obligarea pârâtei la plata

penalităților a fost consecința aplicării clauzei contractuale cu acest obiect,

instanța de apel dând o corectă interpretare a contractului sub acest aspect

așa încât motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu

poate fi nici el primit.

Așa fiind, Înalta Curte va respinge

ca nefondat și recursul promovat de pârâtă menținând ca legală decizia atacată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanta M.C.G. și pârâta SC C. SA

București împotriva Deciziei nr. 148 din 7 aprilie 2008 a Curții de Apel

București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 ianuarie 2009.