ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 311/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 19 decembrie 2006 reclamanta B.I. a chemat în judecată

pârâta SC A. solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună

rezilierea contractului de executări lucrări construcții încheiate la data de

18 septembrie 2006 și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 7.000 Euro

reprezentând avans încasat la data de 21 septembrie 2006 cu dobânda legală

aferentă sumei până la achitarea integrală a debitului și penalități de 1% din

valoarea rămasă neexecutată, respectiv din valoarea contractuală de 23.000 Euro

cu cheltuieli de judecată.

In susținerea cererii

reclamanta a arătat că între părți la data de 18 septembrie 2006 s-a încheiat

un contract privind executarea de lucrări de construcții la imobilul

proprietatea sa, situat în comuna Tărtășești jud. Dâmbovița având ca obiect

execuție acoperiș clădire cu forme metalice și tablă sandvici-poliuretan de 5

cm, jgheaburi și burlane, cu termen de execuție și predare a lucrării cu

recepția la data de 18 octombrie 2006, contract ce nu a fost respectat de

pârâtă.

Pârâta prin apărările

făcute a invocat excepția de neexecutare a contractului, întrucât reclamanta nu

și-a îndeplinit obligația contractuală de plată a avansului, astfel că este de

acord cu rezilierea contractului.

Tribunalul

Prahova prin sentința nr. 1493 din 30 octombrie 2007 a respins excepția de

neexecutare a contractului invocată de pârâtă, a admis acțiunea, a dispus

rezilierea contractului de executare lucrări de construcții, obligând pârâta la

restituirea sumei de 7.000 Euro la data efectuării plății și dobânda aferentă

acestei sume, începând cu data de 21 septembrie 2006 până la plata integrală a

sumei, cu cheltuieli de judecată în sumă de 5.639,3 lei.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de fond a reținut că prin probele administrate reclamanta a

făcut dovada plății avansului de 7.000 Euro, ceea ce a și determinat începerea

lucrărilor și a pus la dispoziția executantului autorizația de construire

valabilă.

S-a mai reținut

totodată că pârâtei nu i-a fost cauzat nici un prejudiciu deoarece materialele

de construcție puse la dispoziția reclamantei nu au fost folosite la edificarea

acoperișului, iar reclamanta a notificat societatea să-și ridice aceste

materiale depozitate în curtea imobilului său.

Instanța a respins

excepția neexecutării contractului invocată de pârâtă și constatând că obiectul

acestuia nu a fost executat din culpa exclusivă a pârâtei în temeiul art. 1020

- 1021 C. civ. a dispus

rezilierea contractului și restituirea sumei

achitate cu titlu de avans, precum și dobânda aferentă conform O.G. nr. 9/2000.

Împotriva

acestei sentințe a promovat apel pârâta criticile făcând referire la modul

eronat în care s-a reținut situația de fapt ce a condus la pronunțarea

hotărârii atacate.

Astfel se

susține că a executat pentru reclamanta-intimată conform devizului anexat

lucrări în valoare de 39.683,63 lei, aceasta nu a îndeplinit nici o obligație

de plată. Motivat de această situație a înțeles să sisteze orice lucrare, motiv

pentru care reclamanta cu rea credință a promovat cererea de chemare în

judecată, întemeindu-și pretențiile pe baza unei facturi fiscale, acceptate de

către aceasta, înscris care constituie un titlu propriu de creanță.

Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin

decizia nr. 61 din 25 martie 2008 a respins apelul ca nefondat.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că judecătorul fondului

a respins corect excepția de neexecutare a contractului.

Susținerea

apelantei potrivit căruia altele ar fi modalitățile de certificare a plăților

efectuate de către un agent economic, a fost înlăturată cu motivarea că

specificul obligațiilor comerciale determină un anumit specific al condițiilor

de probă a drepturilor subiective izvorâte din raporturile juridice comerciale

potrivit art. 46 C. com.

Cu petiția

înregistrată la data de 12 mai 2008 pârâta SC A. SRL a declarat recurs

împotriva soluției instanței de apel, invocând ca temei legal dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel se susține și

prin concluziile scrise că în mod eronat acțiunea a fost admisă doar în baza

probei testimoniale a martorului audiat la propunerea reclamantei, martor ce

era chiar fratele acesteia din urmă fiind evidentă subiectivitatea acestuia.

Recursul este nefondat.

Recursul, în

reglementarea procedurală actuală, este o cale de atac extraordinară supusă

regulilor cuprinse în Titlul

V

intitulat căile extraordinare de atac. Pentru

promovarea recursului, art. 302

1

C. proc. civ., instituie dispoziții

obligatorii, sancționate, în caz de nerespectare, cu nulitatea.

Printre aceste

dispoziții se instituie obligativitatea pentru recurentă de a indica motivele

de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Din

expunerea motivării recursului rezultă că s-au abordat critici privind modul de

interpretare a probatoriilor, or art. 304 C. proc. civ. prevede că modificarea

sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate

prevăzute de punctele 1-9, care nu se regăsesc în motivarea recursului.

Trebuie

reținut că recursul nu are caracter devolutiv, pentru a se trece la examinarea

fondului litigiului, lucru firesc câtă vreme recurenta a beneficiat de o astfel

de cale de atac .

Față de cele

arătate văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de

pârâta SC A. SRL PLOIEȘTI, împotriva deciziei nr. 61 din 25 martie 2008,

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 februarie 2009.