ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 344/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 21 aprilie 2006 reclamanta A.T.

SA Grecia a solicitat obligarea pârâtei SC C.S., sucursala România, la plata

sumelor de 1.995.565,62 lei reprezentând daune interese ca urmare a

neexecutării contractului de prestări servicii nr. 1 din 9 aprilie 2004 și

1.163.364,89 lei pagube lichidative datorate în baza aceluiași contract.

Pârâta a formulat cerere reconvențională și a solicitat să

se constate aplicarea greșită a pactului comisoriu privind rezilierea

contractului și să se dispună rezilierea acestuia din culpa exclusivă a

reclamantei raportat la neplata lucrărilor executate și acceptate.

La termenul din 7 iunie 2006 pârâta și-a precizat cererea în

sensul că a renunțat la capătul privind rezilierea contractului și a solicitat să

se constate valabilitatea acestuia și a menținut în rest pretențiile

solicitate.

Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios

administrativ, prin sentința nr. 1431 din 10 octombrie 2007 a respins

excepțiile abuzurilor de drept și a neexecutării contractului invocate de

pârâtă și a respins ca neîntemeiate atât acțiunea principală cât și cererea

reconvențională.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că excepția de

neexecutare a contractului nu este întemeiată deoarece pârâta nu a făcut dovada

că neplata lucrărilor executate de aceasta s-a datorat culpei reclamantei și

mai mult situațiile de lucrări nu au fost semnate și însușite de reprezentantul

legal al reclamantei, respectiv responsabilul de proiect conform prevederilor contractuale

.

Pe de altă parte cele două adrese prin care reclamanta i-a

comunicat pârâtei calitatea necorespunzătoare a lucrărilor și lipsa

documentelor necesare pentru efectuarea plăților și adresa de reziliere a

contractului sunt ulterioare (16 august și 13 septembrie 2004) celei la care s-a

încheiat un nou contract de prestări servicii cu SC S. SRL (29 iulie 2004).

Astfel, s-a reținut că ambele pârâte sunt în culpă pentru

neexecutarea convenției încheiate.

Prin decizia nr. 24 din 15 februarie 2008 a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis apelul

declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului ce a fost schimbată în

parte în sensul că s-a admis în parte cererea reconvențională precizată și

reclamanta-pârâtă a fost obligată la 440.356,67 Ron contravaloarea lucrărilor

de construcții montaj executate fără TVA și la 10.160 lei Ron cheltuieli de

judecată și s-au menținut în rest dispozițiile sentinței.

S-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă

împotriva aceleiași sentințe.

S-a reținut în considerentele deciziei că reclamanta nu

putea invoca incidența pactului comisoriu înscris în art. 60 pct. 3 din

condițiile generale pentru contractele de lucrări și pretinde despăgubiri,

deoarece pârâta în calitate de prestator de servicii și-a executat obligațiile

contractuale așa cum rezultă din adresele nr. 238 și 239 din 16 august 2004.

Reclamanta a fost de rea-credință în executarea obligațiilor

contractuale deoarece, îi notifică pârâtei cu adresa nr. 320 din 13 septembrie

2004 rezilierea contractului după ce anterior încheiase un alt contract cu un

alt prestator SC S. SRL Bacău la 29 iulie 2004.

Nu s-a dovedit culpa pârâtei pentru a se dispune rezilierea

contractului și obligarea la daune.

Referitor la apelul pârâtei s-a reținut că este întemeiat

întrucât din probele administrate în cauză a rezultat că aceasta și-a executat obligația

contractuală, a prezentat situația de lucrări spre decontare și aceasta a fost

semnată de reprezentantul reclamantei, iar valoarea acestora de 4.403.566.713

Rol fără TVA a fost confirmată de raportul de expertiză efectuat în cauză.

Împotriva acestei decizii reclamanta A.T. SA Grecia, sucursala

România, a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 C.

proc. civ. și a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în

sensul respingerii apelului intimatei și pe cale de consecință respingerea

cererii reconvenționale.

Prin întâmpinare SC C.S. SRL cu sediul în Ploiești a

solicitat respingerea recursului întrucât nu se invocă un motiv de nelegalitate

a hotărârii și în mod corect instanța de apel a reținut că reclamanta este cea

care nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale.

S-a susținut de recurentă în temeiul dispozițiilor art. 304 pct.

5 C. proc. civ. că intimata-pârâtă nu a achitat taxa judiciară de timbru la

valoarea sumei de 440.356,67 lei fără TVA și nici pentru aceeași valoare la care

trebuia adăugat TVA conform dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 146/1997.

Critica recurentei nu este întemeiată.

Pe de o parte nu s-a contestat la instanța de apel suma

achitată de pârâtă reprezentând taxă judiciară de timbru la valoarea

pretențiilor formulate în cererea reconvențională, iar pe de altă parte aceasta

avea posibilitatea să facă cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire

a taxei judiciare de timbru în condițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997.

Recurenta a precizat sub aspectul fondului cauzei, că

hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică și a invocat dispozițiile

art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

S-a susținut că în mod eronat instanța a reținut că recurenta

nu poate invoca incidența pactului comisoriu prevăzut de art. 60 pct. 3 din

contract întrucât nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, deoarece din

probele administrate a rezultat că intimata este cea care nu a respectat

graficul de realizare a lucrărilor sub aspect calitativ și termenele de

execuție.

Referitor la admiterea cererii reconvențională instanța de

apel a obligat-o pe recurentă la plata sumei de 440.356,67 lei în baza unor

situații de lucrări care nu au fost recunoscute de aceasta întrucât prezintă o

semnătură indescifrabilă și nu este aplicată ștampila societății recurente.

Suma reprezentând avansul acordat de recurentă la momentul

încheierii contractului de prestări servicii trebuia să fie dedusă din cea pretinsă

de intimată în cererea reconvențională.

Nici aceste critici nu sunt întemeiate.

Susținerea recurentei referitoare la interpretarea greșită de

către instanță a clauzei privind pactul comisoriu prevăzut la art. 60.3 din

contract deși nu este motivată în drept poate fi încadrată în motivul prevăzut

de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., dar nu este întemeiată.

Potrivit art. 60.3 din Condițiile generale pentru

contractele de lucrări parte integrantă a contractului nr. 1 din 9 aprilie 2004

de prestări servicii” în cazul în care încălcarea contractului se produce din cauza

prestatorului de servicii, beneficiarul va fi îndreptățit să procedeze la

rezilierea parțială sau în întregime a contractului și să încheie un nou

contract cu un terț, după rezilierea prealabilă a contractului original

(inițial).

În speță, în mod corect instanța de apel a reținut că pactul

comisoriu nu este incident deoarece pârâta a făcut dovada în calitate de

prestator de servicii că și-a executat obligațiile contractuale.

Mai mult, a rezultat culpa recurentei în executarea

contractului și reaua credință a acesteia, care contrar clauzei de la art. 60.3,

a încheiat la data de 29 iulie 2004 un alt contract cu un alt prestator, SC S. SRL

Bacău și ulterior, respectiv la 13 septembrie 2004 o notifică pe intimată cu

privire la rezilierea contractului.

Criticile recurentei privind admiterea cererii

reconvenționale și obligarea reclamantei la contravaloarea lucrărilor nedecontate

de către aceasta și deducerea avansului acordat la încheierea contractului din

această sumă, se referă la interpretarea probelor și la stabilirea corectă a

situației de fapt, deci la un aspect de netemeinicie a hotărârii și nu de

nelegalitate și nu poate fi supus cenzurii instanței de control judiciar.

Trebuie precizat că deși recurenta a invocat dispozițiile

art. 7 și art. 9 C. proc. civ. nu a arătat în concret în ce anume a constat în

speță, încălcarea acestor prevederi legale.

Pentru considerentele reținute, urmează ca potrivit art. 312

alin. (1) C. proc. civ. să se respingă ca nefondat recursul declarat de

reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A.T.

SA GRECIA, SUCURSALA ROMÂNIA PANTELIMON, împotriva deciziei nr. 24 din 15

februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 februarie 2009.