ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2601/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2601/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând asupra

recursurilor declarate în cauză, din actele și lucrările dosarui, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, sub nr. 1990/2002, reclamanta SC R. SRL

BUCUREȘTI a chemat-o în judecată pe pârâta U.R.A., solicitând instanței ca,

prin hotărârea ce o va pronunța, să constate rezilierea abuzivă a contractului de

antrepriză nr. 140 din 10 februarie 2000, cu obligarea la plata daunelor

interese în valoare de 1.000.000.000 lei; să constate executarea a 40 % din

obiectul contractului de antrepriză; să oblige pârâta la plata sumei de

14.367.134.094 lei reprezentând diferența dintre suma datorată și plățile

efectuate, sumă ce reprezintă: 7.252.411.400 lei conform art. 6.2 din contract,

sume aprobate prin protocoalele 1275 din 22 decembrie 2000 și 712 bis din 27

iulie 2001, 6.114.722.694 lei contravaloare decontări luna februarie, conform art.

16.2 din contract situația de plată 1/2002, cu penalități de întârziere de 0,4 %

conform art. 14.6 din contract.

Pârâta a formulat

întâmpinare și cerere reconvențională, ridicând excepțiile netimbrării acțiunii

și necompetenței materiale.

Prin cererea reconvențională,

pârâta-reclamantă a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de

3.426.184 dolari S.U.A., reprezentând prejudiciul cauzat prin neexecutarea

obligațiilor contractuale, iar prin cererea precizatoare, formulată la 28

ianuarie 2001, pârâta-reclamantă a renunțat la judecarea cererii

reconvenționale, cu motivarea că se va îndrepta împotriva SC R. SRL BUCUREȘTI

printr-o acțiune separată în pretenții.

La 28 ianuarie 2001,

reclamanta a depus o cerere de precizare de acțiune, prin care a solicitat

constatarea rezilierii abuzive a contractului; realizarea a cel puțin 30 % din

valoarea contractului; obligarea pârâtei la plata sumei de 600.000 dolari S.U.A.

diferență dintre valoarea lucrării efective realizate până la 31 decembrie 2001

și valoarea achitată de pârâtă; obligarea pârâtei la plata sumei de

6.114.722.694 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor ocazionate de

rezilierea contractului și 30.000 dolari S.U.A. cu titlu de beneficiu

nerealizat din cauza rezilierii abuzive a contractului.

Prin sentința comercială nr.

75 din 15 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, și-a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,

secția a VI-a comercială, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 195/2004

pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003 privind modificarea și completarea Codului

de procedură civilă.

Prin sentința comercială nr.

715 din 10 februarie 2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a

respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă; în temeiul art. 213 alin.

(2) C. proc. civ., a admis în parte cererea formulată de expertul V.P. și a

dispus majorarea onorariului acestuia cu suma de 20.000.000 lei, câte

10.000.000 lei în sarcina fiecărei părți; în temeiul art. 274 alin. (1) C.

proc. civ., a obligat-o pe reclamantă, către pârâtă la cheltuieli de judecată

în valoare de 20.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de efectuare a expertizei

întocmite de expertul V.P.

Pentru a pronunța această

sentință, tribunalul a reținut încălcarea gravă a standardelor de calitate,

care a determinat sistarea lucrărilor de contrucții și instalații dispusă de

către Inspectoratul de Stat în Construcții, în raport cu care măsura rezilierii

contractului este justificată.

De asemenea, a reținut că

refuzul de a achita sumele pretinse este întemeiat, întrucât antreprenorul își

invocă propria culpă în argumentarea pretențiilor sale; prețul de 609,40 dolari

S.U.A. este nejustificat, acesta a fost stabilit pentru m

2

de

construcție finisată, iar suprafața totală a construcțiilor desfășurate,

recunoscută de părți în proporție de 48 %, nu a beneficiat de executarea

finisajelor interioare și exterioare, în decontarea lucrărilor fiind incidente dispozițiile

art. 4.4 din contract, plata urmând a se efectua conform situațiilor de lucrări

lunare și devize verificate.

Prin decizia comercială nr. 147

din 20 martie 2006, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a

respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă și a obligat-o pe apelantă

la plata cheltuielilor de judecată, onorariu de avocat în sumă de 20.000 lei

RON, către intimată.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut că rezilierea contractului s-a dispus

întemeiat, ca urmare a încălcării grave a obligațiilor asumate prin contract,

de către reclamantă, a nerespectării atât a termenelor prevăzute, cât și a

normelor tehnice și a documentației de execuție, cu respectarea procedurii

impuse de pactul comisoriu de gradul II convenit de părți în contract.

Cel de-al doilea motiv de

apel referitor la pretențiile bănești a fost considerat ca fiind neîntemeiate,

pe baza probelor administrate, arătându-se totodată că nu pot fi reținute

concluziile rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, ce s-au raportat la

prețul mediu al contractului pentru m

2

de construcție finalizată, de

609,40 dolari S.U.A. pe m

2

, pentru că prețul achitat de 5.218.686 dolari

S.U.A. reprezintă contravaloarea lucrărilor realizate în proporție de 48,84 %,

iar lucrările au prezentat deficiențe calitative pentru remedierea cărora au

fost necesare costuri suplimentare, așa cum pârâta a invederat în

întâmpinarea-cerere reconvențională depusă la prima instanță.

În ce privește motivele de

apel III și IV, purtând asupra despăgubirilor pretinse în temeiul cauzei 18.6

și art. 998 C. civ., a reținut că întrucât rezilierea contractului a fost determinată

de încălcarea gravă a obligațiilor contractuale de către antreprenor nu sunt

datorate despăgubirile pretinse de reclamantă, pentru rezilierea contractului

și contravaloarea beneficiului nerealizat.

Împotriva deciziei curții de

apel a declarat recurs reclamanta, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 6,

7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și modificarea în

tot a deciziei pronunțate de curtea de apel, în sensul admiterii cererii

formulate de reclamantă, constatării rezilierii abuzive a contractului din partea

pârâtei intimate, precum și în sensul obligării intimatei pârâte la plata

despăgubirilor solicitate în vederea acoperirii integrale a prejudiciului

cauzat, constituit din:

- paguba efectivă, în sumă

de 5.372.095 dolari S.U.A., respectiv echivalentul în lei al acestei sume

(173.293.040.510 lei) reprezentând diferența dintre valoarea lucrării efectiv

realizate până la 31 decembrie 2001 și valoarea achitată de pârâtă (astfel cum

rezultă din Raportul de expertiză), precum și suma de 7.586.061.458 lei vechi

(conform raportului de expertiză) reprezentând contravaloarea lucrărilor,

respectiv cheltuielilor ocazionate de rezilierea contractului;

- beneficiul nerealizat, în

sumă de 967.460,86 dolari S.U.A. (echivalentul a 31.208.325.422 lei vechi),

care reprezintă profitul nerealizat de către antreprenorul general ca urmare a

rezilierii unilaterale a contractului de către pârâtă, astfel cum rezultă din

raportul de expertiză.

În susținerea recursului

său, reclamanta formulează, în esență, următoarele motive:

instanța de apel s-a pronunțat asupra unor chestiuni cu care nu a fost

investită, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul

că a acordat mai mult decât s-a cerut, încălcând principiul disponibilității,

prin pronunțarea asupra unor chestiuni care nu au format obiectul apelului

declarat de reclamantă, respectiv pretinsa depășire a termenului contractual;

instanța s-a pronunțat asupra unor chestiuni cu privire la care nici măcar

instanța de fond nu fusese investită, de vreme ce pârâta a renunțat expres la

judecarea cererii reconvenționale înainte de a o timbra, respectiv instanța de

judecată nu a fost investită cu soluționarea cererii reconvenționale și nici cu

efectuarea aprecierilor referitoare la existența și cuantumul pretinsului

prejudiciu învederat de pârâtă prin cererea reconvențională.

cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii- motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., Astfel, nu cuprinde motivele referitoare la respingerea

argumentelor reclamantei privind pronunțarea hotărârii judecătorești de către

instanța de fond pe baza unor înscrisuri inexistente la dosarul cauzei și nici

argumente referitoare la inaplicabilitatea instituției îmbogățirii fără justă

cauză; hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii în ceea ce

privește culpa antreprenorului și prețul contractului, iar în ce privește

beneficiul nerealizat de reclamantă și cheltuielile ce i-au fost ocazionate de

rezilierea contractului, soluția instanței de apel apare ca fiind nemotivată.

curtea de apel, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat

natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, motiv de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Totodată, hotărârea instanței de fond

a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se arată astfel că

instanța de apel a ignorat în mod nelegal obligativitatea respectării de către pârâtă

a procedurii de conciliere a diferendelor prevăzută în contractul încheiat între

părți, a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor Codului civil privind

rezilierea contractelor, ipoteză prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și,

independent de calificarea clauzei de reziliere ca fiind un pact comisoriu de

gradul I sau gradul II, în speță, nu erau întrunite cerințele pentru a angaja

răspunderea contractuală a antreprenorului și pentru a fi îndreptățită

rezilierea contractului, ci dimpotrivă, reclamanta, iar nu pârâta, a fost

prejudiciată prin rezilierea abuzivă a contractului de antrepriză, așa încât

având în vedere și că intimata-pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a

lucrărilor executate, pe lângă diferența de plată a contravalorii lucrărilor pe

care i-o datorează intimatei-pârâtă, recurenta-reclamantă este îndreptățită la plata

cheltuielilor ocazionate de rezilierea unilaterală a contractului, precum și a

beneficiului nerealizat.

Împotriva deciziei curții de

apel a declarat recurs și expertul contabil V.P., arătând că deși prin sentința

comercială nr. 715 din 10 februarie 2005 Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, a dispus majorarea onorariului său provizoriu cu 2000 Ron, câte

1000 RON în sarcina fiecărei părți, iar prin încheierea de ședință din 20 martie

2006 și decizia Curții de Apel București din aceeași dată s-a constatat aprobarea

onorariului suplimentar, intimata pârâtă nu a depus la dosar dovada achitării

onorariului stabilit în sarcina sa. În consecință, a solicitat obligarea

intimatei la plata onorariului și depunerea la dosar a dovezii corespunzătoare.

În ce privește recursul

reclamantei, se constată următoarele:

În primul motiv de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă

critică decizia curții de apel sub aspectul greșitei pronunțări asupra unor

chestiuni cu care nu a fost investită, prin încălcarea principiului

disponibilității, respectiv asupra întârzierii antreprenorului în executarea

contractului, precum și asupra unor chestiuni cu privire la care nici instanța

de fond nu a fost investită, având în vedere că au fost solicitate printr-o cerere

reconvențională la care pârâta ulterior a renunțat.

Critica nu este întemeiată,

întrucât principiul menționat de recurentă nu are semnificația pe care i-o

acordă aceasta, atât timp cât limitele pe care acest principiu le impune nu

privesc considerentele hotărârii apelate, ci doar soluția pronunțată, cuprinsă

în dispozitiv, ce poate fi atacată în întregime sau numai cu privire la anumite

capete de cerere.

În speță, prima instanță a

reținut că rezilierea contractului de antrepriză la inițiativa pârâtei nu a

avut caracter abuziv și cum apelul declarat de reclamantă a vizat hotărârea

acesteia sub toate aspectele, s-a procedat la rejudecarea fondului cauzei în

integralitatea sa, conform art. 295 C. proc. civ., instanța de apel prin

pronunțarea soluției de respingere a apelului reclamantei, ca nefondat,

nefăcând altceva decât să mențină hotărârea primei instanțe, pe care a confirmat-o,

ca urmare probatoriului administrat, ca fiind legală și temeinică.

Cât privește susținerile

recurentei referitoare la cererea reconvențională formulată de pârâtă se

constată că sunt, de asemenea, neîntemeiate, întrucât prin renunțarea la judecarea

acestei cereri și a solicitării unor pretenții în cadrul litigiului de față,

constând în prejudiciul ce i-a fost cauzat pârâtei prin neîndeplinirea unor

obiecții contractuale de către reclamantă, nu înseamnă că apărările pârâtei

împotriva reclamantei și care probează culpa sa contractuală nu mai pot fi

luate în considerare, în contextul probatoriului administrat, cererea reconvențională

transformându-se astfel într-o întâmpinare și neputându-se afirma justificat că

s-a dat mai mult decât s-a cerut, de vreme ce nici din considerentele și nici

din dispozitivul hotărârii nu rezultă că instanța s-ar fi pronunțat asupra

pretențiilor conținute în cererea reconvențională.

Prin cel de-al doilea motiv

de recurs, formulat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta

susține că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe baza cărora a

fost respinsă critica reclamantei în apel, în sensul că, în pronunțarea

hotărârii, tribunalul s-a întemeiat pe înscrisuri inexistente la dosarul

cauzei.

Și acest motiv de recurs

este neîntemeiat întrucât din modul în care este prezentat conținutul

proceselor verbale de inspecție în considerentele sentinței pronunțate de

tribunal rezultă că aceste înscrisuri s-au aflat la dosarul cauzei și, oricum,

la judecata apelului, ea însăși o judecată pe fond, reclamanta a avut

posibilitatea să-și facă toate apărările în legătură cu acestea.

Prin urmare, recurenta nu poate

susține că i-au fost încălcate în vreun fel drepturile procesuale, iar faptul

că instanța nu face referiri exprese la fiecare argument utilizat de parte în

construirea propriei apărări nu echivalează cu necuprinderea motivelor pe care

se sprijină hotărârea, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Nici critica, conținută în

cadrul aceluiași motiv de recurs potrivit căreia hotărârea recurată cuprinde

motive contradictorii privind culpa antreprenorului și prețul contractului nu

este întemeiată.

Astfel, în ce privește culpa

antreprenorului, rezultă că, în baza probatoriului administrat, instanța de apel

a reținut că rezilierea contractului este justificată de încălcarea gravă a

obligațiilor asumate de antreprenor, iar referitor la preț s-a reținut în

esență că prețul de 609,40 dolari S.U.A. reprezintă un preț orientativ ce urma

a fi avut în vedere la plata facturii finale, or, expertizele efectuate în

cauză având în vedere acest preț pentru lucrările de structură și fundație,

executate, nu pot fi luate în considerare sub acest aspect, fiind aplicabil

prețul de 115 dolari S.U.A. pe m

2

pe lucrările de structură

reprezentând 48 % din construcție, pe care investitorul l-a achitat integral.

Critica potrivit căreia nu

este motivată respingerea capetelor de cerere privind beneficiul nerealizat și

cheltuielile ocazionate de rezilierea contractului este neîntemeiată deoarece

instanța, în considerentele deciziei pronunțate a arătat că acestea sunt

datorate numai în situația în care rezilierea contractului nu s-a datorat

culpei antreprenorului; or, în speță tocmai încălcarea gravă a obligațiilor

contractuale de către acesta a determinat rezilierea contractului, așa încât nu

sunt datorate despăgubirile solicitate pentru rezilierea contractului și

contravaloarea beneficiului nerealizat.

Astfel fiind, nu se poate

reține nemotivarea deciziei curții de apel, sub aspectele invocate.

În ce privește cel de-al

treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., se constată că este, de asemenea, neîntemeiat, deoarece, contrar

celor susținute de recurentă, din actele dosarului rezultă că pârâta a

respectat procedura de reziliere prevăzută în contract, notificând-o pe

reclamantă cu privire la nerespectarea obligațiilor contractuale datorită

abaterilor repetate de la normele tehnice privind calitatea în construcții și

întârzierea în executarea lucrărilor, notificări care au fost urmate de

constatările Inspecției de Stat în Construcții, consemnate în procese verbale

în care au fost evidențiate deficiențele de calitate constatate la lucrările

executate.

Nici susținerile recurentei

potrivit cărora s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor Codului civil

privind rezilierea contractelor și că oricum, indiferent de calificarea clauzei

de reziliere ca fiind de gradul I sau II, deși clauza respectivă consființită

în art. 18.2 lit. c) nu configurează un pact comisoriu de gradul II,- în cauză

nu erau întrunite cerințele pentru angajarea răspunderii contractuale a

antreprenorului și autorizarea investitorului să rezilieze contractul nu sunt întemeiate.

Astfel, din examinarea

conținutului clauzei stabilite la art. 18

2

lit. c) și a celei

prevăzute la art 9.6 din contract rezultă că ne aflăm în prezența unui pact

comisoriu de gradul II ce nu implică intervenția instanței, părțile convenind

ca, în cazul nesocotirii grave a obligațiilor asumate de antreprenor, cealaltă

parte care și-a îndeplinit propriile obligații să fie în drept să rezilieze

contractul, or, din actele dosarului, se constată fără putință de tăgadă că

această ipoteză s-a îndeplinit, așa cum corect au apreciat ambele instanțe care

s-au pronunțat în cauză.

Drept urmare, în mod

judicios instanțele au constatat întemeiată rezilierea contractului, ca și

refuzul pârâtei de a achita sumele solicitate de reclamantă prin invocarea unei

rezilieri pretins abuzive a contractului de către pârâtă, reclamanta nefiind

îndreptățită la despăgubirile cerute, constând din diferență contravaloare

lucrări, cheltuieli ocazionate de rezilierea unilaterală a contractului și

beneficiul nerealizat.

În consecință, reținându-se

că reclamanta nu a formulat în recurs nici o critică întemeiată, care în

condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.,

să conducă la desființarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută, ca

fiind legală și se va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

Având în vedere dispozițiile

art. 275 alin. (3) C. proc. civ. și valoarea onorariului încasat de avocatul

intimatei, conform celor două ordine de plată depuse la dosar, instanța de

recurs apreciază ca fiind întemeiate pretențiile de cheltuieli de judecată ale

intimatei pentru suma de 150.000 RON, la plata căreia o obligă pe recurenta -

reclamantă.

În ce privește recursul

formulat de expertul contabil V.P., ca urmare a neachitării de către pârâtă a

onorariului suplimentar, ce a fost dispus de Tribunalul București, în dosarul nr.

9662/2004, prin sentința comercială nr. 715 din 10 februarie 2005, în sarcina fiecărei

părți, în sumă de 1000 RON, urmează a fi respins ca rămas fără obiect, întrucât

suma a fost achitată, astfel cum rezultă din chitanța C.E.C. depusă la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC R. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 147 din 20 martie 2006

a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Respinge recursul declarat

de expertul V.P. împotriva aceleași decizii, ca rămas fără obiect.

Obligă recurenta-reclamantă

SC R. SRL BUCUREȘTI la 150.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă

U.R.A. BUCUREȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 iulie 2007.