ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2601/2007

Deliberând asupra recursurilor declarate în cauză, din actele și lucrările dosarui, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. 1990/2002, reclamanta SC R. SRL BUCUREȘTI a chemat-o în judecată pe pârâta U.R.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate rezilierea abuzivă a contractului de antrepriză nr. 140 din 10 februarie 2000, cu obligarea la plata daunelor interese în valoare de 1.000.000.000 lei; să constate executarea a 40 % din obiectul contractului de antrepriză; să oblige pârâta la plata sumei de 14.367.134.094 lei reprezentând diferența dintre suma datorată și plățile efectuate, sumă ce reprezintă: 7.252.411.400 lei conform art. 6.2 din contract, sume aprobate prin protocoalele 1275 din 22 decembrie 2000 și 712 bis din 27 iulie 2001, 6.114.722.694 lei contravaloare decontări luna februarie, conform art. 16.2 din contract situația de plată 1/2002, cu penalități de întârziere de 0,4 % conform art. 14.6 din contract.

Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, ridicând excepțiile netimbrării acțiunii și necompetenței materiale. Prin cererea reconvențională, pârâta-reclamantă a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 3.426.184 dolari S.U.A., reprezentând prejudiciul cauzat prin neexecutarea obligațiilor contractuale, iar prin cererea precizatoare, formulată la 28 ianuarie 2001, pârâta-reclamantă a renunțat la judecarea cererii reconvenționale, cu motivarea că se va îndrepta împotriva SC R. SRL BUCUREȘTI printr-o acțiune separată în pretenții. La 28 ianuarie 2001, reclamanta a depus o cerere de precizare de acțiune, prin care a solicitat constatarea rezilierii abuzive a contractului; realizarea a cel puțin 30 % din valoarea contractului; obligarea pârâtei la plata sumei de 600.000 dolari S.U.A.

diferență dintre valoarea lucrării efective realizate până la 31 decembrie 2001 și valoarea achitată de pârâtă; obligarea pârâtei la plata sumei de 6.114.722.694 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor ocazionate de rezilierea contractului și 30.000 dolari S.U.A. cu titlu de beneficiu nerealizat din cauza rezilierii abuzive a contractului. Prin sentința comercială nr. 75 din 15 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a comercială, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 195/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă.

Prin sentința comercială nr. 715 din 10 februarie 2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă; în temeiul art. 213 alin. (2) C. proc. civ., a admis în parte cererea formulată de expertul V.P. și a dispus majorarea onorariului acestuia cu suma de 20.000.000 lei, câte 10.000.000 lei în sarcina fiecărei părți; în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a obligat-o pe reclamantă, către pârâtă la cheltuieli de judecată în valoare de 20.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de efectuare a expertizei întocmite de expertul V.P. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut încălcarea gravă a standardelor de calitate, care a determinat sistarea lucrărilor de contrucții și instalații dispusă de către Inspectoratul de Stat în Construcții, în raport cu care măsura rezilierii contractului este justificată.

De asemenea, a reținut că refuzul de a achita sumele pretinse este întemeiat, întrucât antreprenorul își invocă propria culpă în argumentarea pretențiilor sale; prețul de 609,40 dolari S.U.A. este nejustificat, acesta a fost stabilit pentru m 2 de construcție finisată, iar suprafața totală a construcțiilor desfășurate, recunoscută de părți în proporție de 48 %, nu a beneficiat de executarea finisajelor interioare și exterioare, în decontarea lucrărilor fiind incidente dispozițiile art. 4.4 din contract, plata urmând a se efectua conform situațiilor de lucrări lunare și devize verificate. Prin decizia comercială nr. 147 din 20 martie 2006, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă și a obligat-o pe apelantă la plata cheltuielilor de judecată, onorariu de avocat în sumă de 20.000 lei RON, către intimată.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că rezilierea contractului s-a dispus întemeiat, ca urmare a încălcării grave a obligațiilor asumate prin contract, de către reclamantă, a nerespectării atât a termenelor prevăzute, cât și a normelor tehnice și a documentației de execuție, cu respectarea procedurii impuse de pactul comisoriu de gradul II convenit de părți în contract. Cel de-al doilea motiv de apel referitor la pretențiile bănești a fost considerat ca fiind neîntemeiate, pe baza probelor administrate, arătându-se totodată că nu pot fi reținute concluziile rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, ce s-au raportat la prețul mediu al contractului pentru m 2 de construcție finalizată, de 609,40 dolari S.U.A.

pe m 2 , pentru că prețul achitat de 5.218.686 dolari S.U.A. reprezintă contravaloarea lucrărilor realizate în proporție de 48,84 %, iar lucrările au prezentat deficiențe calitative pentru remedierea cărora au fost necesare costuri suplimentare, așa cum pârâta a invederat în întâmpinarea-cerere reconvențională depusă la prima instanță. În ce privește motivele de apel III și IV, purtând asupra despăgubirilor pretinse în temeiul cauzei 18.6 și art. 998 C. civ., a reținut că întrucât rezilierea contractului a fost determinată de încălcarea gravă a obligațiilor contractuale de către antreprenor nu sunt datorate despăgubirile pretinse de reclamantă, pentru rezilierea contractului și contravaloarea beneficiului nerealizat.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

și solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei pronunțate de curtea de apel, în sensul admiterii cererii formulate de reclamantă, constatării rezilierii abuzive a contractului din partea pârâtei intimate, precum și în sensul obligării intimatei pârâte la plata despăgubirilor solicitate în vederea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat, constituit din: - paguba efectivă, în sumă de 5.372.095 dolari S.U.A., respectiv echivalentul în lei al acestei sume (173.293.040.510 lei) reprezentând diferența dintre valoarea lucrării efectiv realizate până la 31 decembrie 2001 și valoarea achitată de pârâtă (astfel cum rezultă din Raportul de expertiză), precum și suma de 7.586.061.458 lei vechi (conform raportului de expertiză) reprezentând contravaloarea lucrărilor, respectiv cheltuielilor ocazionate de rezilierea contractului; - beneficiul nerealizat, în sumă de 967.460,86 dolari S.U.A.

(echivalentul a 31.208.325.422 lei vechi), care reprezintă profitul nerealizat de către antreprenorul general ca urmare a rezilierii unilaterale a contractului de către pârâtă, astfel cum rezultă din raportul de expertiză. În susținerea recursului său, reclamanta formulează, în esență, următoarele motive: 1. prin hotărârea recurată, instanța de apel s-a pronunțat asupra unor chestiuni cu care nu a fost investită, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., în sensul că a acordat mai mult decât s-a cerut, încălcând principiul disponibilității, prin pronunțarea asupra unor chestiuni care nu au format obiectul apelului declarat de reclamantă, respectiv pretinsa depășire a termenului contractual; instanța s-a pronunțat asupra unor chestiuni cu privire la care nici măcar instanța de fond nu fusese investită, de vreme ce pârâta a renunțat expres la judecarea cererii reconvenționale înainte de a o timbra, respectiv instanța de judecată nu a fost investită cu soluționarea cererii reconvenționale și nici cu efectuarea aprecierilor referitoare la existența și cuantumul pretinsului prejudiciu învederat de pârâtă prin cererea reconvențională. 2. hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii- motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., Astfel, nu cuprinde motivele referitoare la respingerea argumentelor reclamantei privind pronunțarea hotărârii judecătorești de către instanța de fond pe baza unor înscrisuri inexistente la dosarul cauzei și nici argumente referitoare la inaplicabilitatea instituției îmbogățirii fără justă cauză; hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii în ceea ce privește culpa antreprenorului și prețul contractului, iar în ce privește beneficiul nerealizat de reclamantă și cheltuielile ce i-au fost ocazionate de rezilierea contractului, soluția instanței de apel apare ca fiind nemotivată. 3. prin hotărârea recurată, curtea de apel, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. Totodată, hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se arată astfel că instanța de apel a ignorat în mod nelegal obligativitatea respectării de către pârâtă a procedurii de conciliere a diferendelor prevăzută în contractul încheiat între părți, a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor Codului civil privind rezilierea contractelor, ipoteză prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și, independent de calificarea clauzei de reziliere ca fiind un pact comisoriu de gradul I sau gradul II, în speță, nu erau întrunite cerințele pentru a angaja răspunderea contractuală a antreprenorului și pentru a fi îndreptățită rezilierea contractului, ci dimpotrivă, reclamanta, iar nu pârâta, a fost prejudiciată prin rezilierea abuzivă a contractului de antrepriză, așa încât având în vedere și că intimata-pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a lucrărilor executate, pe lângă diferența de plată a contravalorii lucrărilor pe care i-o datorează intimatei-pârâtă, recurenta-reclamantă este îndreptățită la plata cheltuielilor ocazionate de rezilierea unilaterală a contractului, precum și a beneficiului nerealizat.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs și expertul contabil V.P., arătând că deși prin sentința comercială nr. 715 din 10 februarie 2005 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a dispus majorarea onorariului său provizoriu cu 2000 Ron, câte 1000 RON în sarcina fiecărei părți, iar prin încheierea de ședință din 20 martie 2006 și decizia Curții de Apel București din aceeași dată s-a constatat aprobarea onorariului suplimentar, intimata pârâtă nu a depus la dosar dovada achitării onorariului stabilit în sarcina sa. În consecință, a solicitat obligarea intimatei la plata onorariului și depunerea la dosar a dovezii corespunzătoare. În ce privește recursul reclamantei, se constată următoarele: În primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., recurenta-reclamantă critică decizia curții de apel sub aspectul greșitei pronunțări asupra unor chestiuni cu care nu a fost investită, prin încălcarea principiului disponibilității, respectiv asupra întârzierii antreprenorului în executarea contractului, precum și asupra unor chestiuni cu privire la care nici instanța de fond nu a fost investită, având în vedere că au fost solicitate printr-o cerere reconvențională la care pârâta ulterior a renunțat. Critica nu este întemeiată, întrucât principiul menționat de recurentă nu are semnificația pe care i-o acordă aceasta, atât timp cât limitele pe care acest principiu le impune nu privesc considerentele hotărârii apelate, ci doar soluția pronunțată, cuprinsă în dispozitiv, ce poate fi atacată în întregime sau numai cu privire la anumite capete de cerere.

În speță, prima instanță a reținut că rezilierea contractului de antrepriză la inițiativa pârâtei nu a avut caracter abuziv și cum apelul declarat de reclamantă a vizat hotărârea acesteia sub toate aspectele, s-a procedat la rejudecarea fondului cauzei în integralitatea sa, conform art. 295 C. proc. civ., instanța de apel prin pronunțarea soluției de respingere a apelului reclamantei, ca nefondat, nefăcând altceva decât să mențină hotărârea primei instanțe, pe care a confirmat-o, ca urmare probatoriului administrat, ca fiind legală și temeinică.

Cât privește susținerile recurentei referitoare la cererea reconvențională formulată de pârâtă se constată că sunt, de asemenea, neîntemeiate, întrucât prin renunțarea la judecarea acestei cereri și a solicitării unor pretenții în cadrul litigiului de față, constând în prejudiciul ce i-a fost cauzat pârâtei prin neîndeplinirea unor obiecții contractuale de către reclamantă, nu înseamnă că apărările pârâtei împotriva reclamantei și care probează culpa sa contractuală nu mai pot fi luate în considerare, în contextul probatoriului administrat, cererea reconvențională transformându-se astfel într-o întâmpinare și neputându-se afirma justificat că s-a dat mai mult decât s-a cerut, de vreme ce nici din considerentele și nici din dispozitivul hotărârii nu rezultă că instanța s-ar fi pronunțat asupra pretențiilor conținute în cererea reconvențională.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, formulat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe baza cărora a fost respinsă critica reclamantei în apel, în sensul că, în pronunțarea hotărârii, tribunalul s-a întemeiat pe înscrisuri inexistente la dosarul cauzei. Și acest motiv de recurs este neîntemeiat întrucât din modul în care este prezentat conținutul proceselor verbale de inspecție în considerentele sentinței pronunțate de tribunal rezultă că aceste înscrisuri s-au aflat la dosarul cauzei și, oricum, la judecata apelului, ea însăși o judecată pe fond, reclamanta a avut posibilitatea să-și facă toate apărările în legătură cu acestea.

Prin urmare, recurenta nu poate susține că i-au fost încălcate în vreun fel drepturile procesuale, iar faptul că instanța nu face referiri exprese la fiecare argument utilizat de parte în construirea propriei apărări nu echivalează cu necuprinderea motivelor pe care se sprijină hotărârea, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Nici critica, conținută în cadrul aceluiași motiv de recurs potrivit căreia hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii privind culpa antreprenorului și prețul contractului nu este întemeiată. Astfel, în ce privește culpa antreprenorului, rezultă că, în baza probatoriului administrat, instanța de apel a reținut că rezilierea contractului este justificată de încălcarea gravă a obligațiilor asumate de antreprenor, iar referitor la preț s-a reținut în esență că prețul de 609,40 dolari S.U.A.

reprezintă un preț orientativ ce urma a fi avut în vedere la plata facturii finale, or, expertizele efectuate în cauză având în vedere acest preț pentru lucrările de structură și fundație, executate, nu pot fi luate în considerare sub acest aspect, fiind aplicabil prețul de 115 dolari S.U.A. pe m 2 pe lucrările de structură reprezentând 48 % din construcție, pe care investitorul l-a achitat integral.

Critica potrivit căreia nu este motivată respingerea capetelor de cerere privind beneficiul nerealizat și cheltuielile ocazionate de rezilierea contractului este neîntemeiată deoarece instanța, în considerentele deciziei pronunțate a arătat că acestea sunt datorate numai în situația în care rezilierea contractului nu s-a datorat culpei antreprenorului; or, în speță tocmai încălcarea gravă a obligațiilor contractuale de către acesta a determinat rezilierea contractului, așa încât nu sunt datorate despăgubirile solicitate pentru rezilierea contractului și contravaloarea beneficiului nerealizat. Astfel fiind, nu se poate reține nemotivarea deciziei curții de apel, sub aspectele invocate. În ce privește cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., se constată că este, de asemenea, neîntemeiat, deoarece, contrar celor susținute de recurentă, din actele dosarului rezultă că pârâta a respectat procedura de reziliere prevăzută în contract, notificând-o pe reclamantă cu privire la nerespectarea obligațiilor contractuale datorită abaterilor repetate de la normele tehnice privind calitatea în construcții și întârzierea în executarea lucrărilor, notificări care au fost urmate de constatările Inspecției de Stat în Construcții, consemnate în procese verbale în care au fost evidențiate deficiențele de calitate constatate la lucrările executate.

Nici susținerile recurentei potrivit cărora s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor Codului civil privind rezilierea contractelor și că oricum, indiferent de calificarea clauzei de reziliere ca fiind de gradul I sau II, deși clauza respectivă consființită în art. 18.2 lit. c) nu configurează un pact comisoriu de gradul II,- în cauză nu erau întrunite cerințele pentru angajarea răspunderii contractuale a antreprenorului și autorizarea investitorului să rezilieze contractul nu sunt întemeiate.

Astfel, din examinarea conținutului clauzei stabilite la art. 18 2 lit. c) și a celei prevăzute la art 9.6 din contract rezultă că ne aflăm în prezența unui pact comisoriu de gradul II ce nu implică intervenția instanței, părțile convenind ca, în cazul nesocotirii grave a obligațiilor asumate de antreprenor, cealaltă parte care și-a îndeplinit propriile obligații să fie în drept să rezilieze contractul, or, din actele dosarului, se constată fără putință de tăgadă că această ipoteză s-a îndeplinit, așa cum corect au apreciat ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză.

Drept urmare, în mod judicios instanțele au constatat întemeiată rezilierea contractului, ca și refuzul pârâtei de a achita sumele solicitate de reclamantă prin invocarea unei rezilieri pretins abuzive a contractului de către pârâtă, reclamanta nefiind îndreptățită la despăgubirile cerute, constând din diferență contravaloare lucrări, cheltuieli ocazionate de rezilierea unilaterală a contractului și beneficiul nerealizat. În consecință, reținându-se că reclamanta nu a formulat în recurs nici o critică întemeiată, care în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., să conducă la desființarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută, ca fiind legală și se va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

Având în vedere dispozițiile art. 275 alin. (3) C. proc. civ. și valoarea onorariului încasat de avocatul intimatei, conform celor două ordine de plată depuse la dosar, instanța de recurs apreciază ca fiind întemeiate pretențiile de cheltuieli de judecată ale intimatei pentru suma de 150.000 RON, la plata căreia o obligă pe recurenta - reclamantă. În ce privește recursul formulat de expertul contabil V.P., ca urmare a neachitării de către pârâtă a onorariului suplimentar, ce a fost dispus de Tribunalul București, în dosarul nr. 9662/2004, prin sentința comercială nr. 715 din 10 februarie 2005, în sarcina fiecărei părți, în sumă de 1000 RON, urmează a fi respins ca rămas fără obiect, întrucât suma a fost achitată, astfel cum rezultă din chitanța C.E.C.

depusă la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 147 din 20 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Respinge recursul declarat de expertul V.P. împotriva aceleași decizii, ca rămas fără obiect. Obligă recurenta-reclamantă SC R. SRL BUCUREȘTI la 150.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă

U.R.A. BUCUREȘTI.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iulie 2007.