ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 584/2009

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 10 iulie 2007 reclamanta SC P.S. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA, sucursala Constanța, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 266.400 Euro, reprezentând beneficiu nerealizat, conform contractului de execuție lucrări nr. 250 din 20 noiembrie 2006 pentru perioada 15 februarie 2007-10 mai 2007 și să permită reclamantei efectuarea lucrărilor stabilite conform contractului de execuție lucrări.

Prin cerere reconvențională, pârâta a solicitat instanței să constate rezilierea contractului de execuție de lucrări nr. 230 din 20 noiembrie 2006, iar în motivare s-a susținut că, în baza art. 39 din contract, la data de 6 august 2007, pârâta a notificat reclamanta cu privire la rezilierea contractului, în baza pactului comisoriu din contract, întrucât nu și-a îndeplinit obligațiile asumate de executare și finalizare a lucrărilor. Prin sentința civilă nr. 6325/COM din 11 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța, atât acțiunea principală cât și cererea reconvențională au fost respinse, ca nefondate. În urma compensării cheltuielilor de judecată până la limita sumei mai mici, pârâta a fost obligată către reclamantă la plata sumei de 7.398 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen, au declarat apel: Reclamanta SC P.S. SRL a formulat apel, solicitând admiterea lui, schimbarea în parte a acțiunii, în sensul admiterii acesteia astfel cum a fost formulată și a menținerii dispozițiilor referitoare la respingerea cererii reconvenționale. Pârâta A. SA, sucursala Constanța, solicitând admiterea acestuia, schimbarea hotărârii și admiterea cererii reconvenționale, respectiv respingerea capătului de cerere privind obligarea ei la plata sumei de 7.398 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, cât și menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii, în ceea ce privește cererea principală. Prin decizia civilă nr. 102/COM din 9 iunie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins ambele apeluri, ca nefondate.

Pentru a se pronunța astfel, a reținut, în esență, cu privire la apelul formulat de reclamantă că nu a făcut dovada, în sensul cerut de art. 1169 C. civ., a pretențiilor sale, constând în beneficiu nerealizat pe perioada 15 februarie 2007-10 mai 2007, care nu se confundă cu contravaloare lucrări, iar cu privire la apelul formulat de pârâtă că, deși părțile au prevăzut prin art. 39 din contract modalitatea de încetare a contractului, printr-un pact comisoriu de gradul IV, conform adresei din 1 februarie 2007, aceasta a făcut o ofertă reclamantei de continuare a contractului ceea ce echivalează cu renunțarea la beneficiul clauzei și cum nu se poate reține culpa reclamantei în neîndeplinirea obligațiilor, legal au fost respinse ambele acțiuni.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs ambele părți. Reclamanta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și a arătat, în esență, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția de respingere a apelului formulat de aceasta și din această perspectivă, respingerea apelului apare ca fiind lipsită și de temei legal. Totodată, din probele de la dosar rezultă că pârâta a încercat să întrerupă unilateral relațiile contractuale, fără o bază legală, împiedicând-o anterior să-și îndeplinească obligațiile ceea ce a condus la un prejudiciu care constă chiar în prețul contractului, neîncasat. Pârâta a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și a arătat că soluția este nelegală din perspectiva apelului formulat de aceasta, deoarece nu s-a dat eficiența cuvenită notificării de reziliere din 6 august 2007, emisă în baza pactului comisoriu de gradul IV din contract.

Analizând recursurile se constată că recursul formulat de reclamantă este nefondat, iar recursul formulat de pârâtă este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Cu privire la recursul formulat de reclamantă, primul motiv se referă la nemotivarea hotărârii, or din analiza acesteia rezultă că instanța de apel a răspuns la motivele de apel formulate de reclamantă cu raportare la ceea ce a făcut obiectul învestirii instanței de fond, reclamanta solicitând plata unor despăgubiri civile cu privire la care instanțele au reținut că nu le-a dovedit. Cel de al doilea motiv vizează nelegalitatea, or așa cum s-a arătat hotărârea cuprinde motivele pe care se bazează, nefiind, nicicum, încălcate dispozițiile art. 261 C. proc.

civ., iar pe fondul pretențiilor deduse judecății se fac aprecieri asupra situației de fapt în raport de probele administrate care nu poate face obiectul cenzurii în casație ci numai cele privitoare la nelegalitatea hotărârii sub aspectul drepturilor deduse judecății, or recurenta-reclamantă, tinde de fapt să repună în discuție probele, ceea ce nu este posibil față de caracterul nondevolutiv al acestei căi de atac. Așa fiind, recursul reclamantei va fi respins, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. În privința recursului pârâtei, se constată că potrivit art. 39 din contract părțile au prevăzut un pact comisoriu de gradul IV, care nu permite instanței să analizeze culpa părții sau oportunitatea măsurii, ci doar să constate dacă acesta a operat în condițiile contractului, părțile prin voința lor convenind să renunțe cu anticipație la caracterul judiciar al rezilierii.

Or, examinarea conduitei părților, în raport de adresa din 1 februarie 2007 și nu aceea din 6 august 2007 când s-a notificat rezilierea convențională invocându-se neexecutarea obligațiilor conform graficului și care nu a fost contestată judiciar de către reclamantă, este nelegală față de forța juridică a acestei clauze, fiind încălcate dispozițiile art. 969 C. civ. cu raportare la art. 39 din contractul părților. Așa fiind, recursul pârâtei va fi admis, în baza art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și hotărârea modificată, în parte, în sensul admiterii apelului acestei părți și a schimbării hotărârii instanței de fond, în parte, în sensul admiterii cererii reconvenționale și a constatării rezilierii contractului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.S. SRL Tuzla împotriva deciziei civile nr. 102/COM din 9 iunie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de pârâta A. SA GRECIA, sucursala Constanța, împotriva aceleiași hotărâri, pe care o modifică în parte, în sensul că admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 6325/COM din 11 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, menținând restul dispozițiilor deciziei. Schimbă în parte sentința, în sensul că admite cererea reconvențională formulată de pârâtă și constată reziliat contractul de execuție de lucrări nr. 230 din 20 noiembrie 2006, încheiat între părți, menținând restul dispozițiilor sentinței, cu privire la acțiunea principală.

Obligă recurenta-reclamantă SC P.S. SRL Tuzla să plătească recurentei-pârâte A. SA GRECIA, sucursala Constanța, suma de 17.668 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2009.