ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 984/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 984/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra recursului de față, din

actele și lucrările dosarului, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată sub nr. 458/118/25

aprilie 2005 (nr. format vechi 1044/COM/2005) la Tribunalul Constanța,

reclamanta SC H. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC M. SA, solicitând ca, prin

hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la executarea

obligațiilor asumate prin contractul de colaborare nr. 67 din 21 august 1992,

cu cheltuieli de judecată.

La termenul din 23 iunie 2005, prin

cerere precizatoare, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să obțină

aprobările și autorizațiile legale necesare realizării imobilului (certificat

de urbanism, autorizație de construcție), obligație asumată în art. 3 din

contract, în subsidiar solicitându-se autorizarea instanței ca aceste aprobări

și autorizații să fie eliberate către SC H. SRL, pe cheltuiala pârâtei.

Totodată, acțiunea introductivă a

fost completată cu noi capete de cerere, reclamanta solicitând obligarea

pârâtei la plata de daune interese în cuantum de 189.000.000 lei ROL,

reprezentând prejudiciul cauzat, cât și beneficiul nerealizat ca urmare a

neexecutării obligației contractuale de către SC M. SA, precum și la daune

cominatorii de 1.000.000 lei ROL pe zi întârziere.

Prin întâmpinare, pârâta SC M. SA a

solicitat respingerea cererii ca nefondate.

Pe cale reconvențională, pârâta SC M.

SA a solicitat, în principal, să se constate nulitatea absolută a contractului

de colaborare intervenit între părți la data de 21 august 1992, iar în

subsidiar pârâta reconvenientă a solicitat a se dispune rezilierea contractului

de colaborare, modificat prin act adițional; urmare a constatării nulității sau

dispunerii rezilierii contractului, a arătat că se impune evacuarea reclamantei

pârâte din imobil.

Prin întâmpinare, reclamanta pârâtă

SC H. CO SRL a solicitat respingerea cererii reconvenționale.

La data de 29 septembrie 2006,

reclamanta SC H. C.O. SRL a formulat cerere de renunțare la judecata capătului

de cerere privind daunele interese, instanța luând act de renunțarea la

judecată prin încheierea din aceeași dată.

Prin încheierea pronunțată la data de 11 noiembrie 2005, instanța a

respins excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamanta pârâtă,

reținând că, sentința civilă nr. 1693/COM din 28 octombrie 1999 a Tribunalului

Constanța nu are autoritate de lucru judecat, rezilierea contractului de

colaborare solicitându-se pentru motive survenite după data la care această

sentință a devenit irevocabilă.

Prin încheierea din data de 8 decembrie 2005, a fost respinsă excepția

prescripției dreptului pârâtei reconveniente la acțiune, invocată de SC H. C.O.

SRL, cu motivația în esență că, față de obiectul acțiunii sunt incidente în

cauză dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora, acțiunea

în constatarea nulității actului juridic este imprescriptibilă.

Prin sentința civilă nr. 8608/COM din 15 decembrie 2006, Tribunalul

Constanța, secția comercială, a respins cererea precizată formulată de

reclamanta SC H. SRL Constanța, precum și cererea reconvențională formulată de

pârâta reconvenientă SC M. SA, ca nefondate.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut în esență că

părțile au perfectat contractul de „colaborare” înregistrat la SC H. SRL sub

nr. 67 din 21 august 1992 al cărui obiect, conform art. 1, îl constituie

executarea lucrărilor de reparații la imobilul situat în Constanța, în scopul

punerii în funcțiune al acestuia, reclamanta obligându-se potrivit art. 2 din

contract, să asigure fondurile necesare lucrărilor de proiectare, reparații,

baza materială, forță de muncă pentru punerea în funcțiune a întregii clădiri.

Prin art. 3 din contract, părțile și-au asumat obligația de a se îngriji

de elaborarea documentațiilor tehnice, aprobările și autorizațiile legale

necesare realizării imobilului respectiv, iar pârâta s-a obligat să acorde în

mod real ajutorul său reclamantei la definitivarea obiectului și redarea

acestuia circuitului comercial.

Pârâta SC M. SA, contrar susținerilor reclamantei, a solicitat

eliberarea autorizației necesare pentru începerea lucrărilor de consolidare și

modernizare a clădirii, iar cu adresa nr. 120 din 3 februarie 1995 a solicitat

primarului eliberarea urgentă a autorizației de construire, arătând că

documentația a fost depusă sub nr. 9632 din 19 mai 1994 la Direcția de

Urbanism.

Consiliul Local Constanța, Serviciul Autorizații în Construcții, cu adresa

nr. 3136 din 20 martie 1995, înregistrată la sediul SC M. SA sub nr. 398 din 6

aprilie 2005, a comunicat pârâtei reconveniente că, pentru eliberarea

autorizației este necesară revizuirea documentației întocmite de arhitect A.B.,

întrucât aceasta cuprinde și construcții anexe pe terenul din spatele clădirii

(bucătărie, depozit, birouri, scări de acces), teren pe care SC M. SA nu îl

deține în administrare.

A reținut instanța că, prin înscrisurile sus-menționate pârâta a dovedit

că, în executarea obligației asumate prin art.3 din contract, a solicitat

eliberarea autorizației necesare pentru efectuarea lucrărilor de reparații,

refuzul eliberării acesteia de către autoritatea competentă nefiindu-i

imputabil.

Nu a fost primită de instanță susținerea pârâtei referitoare la

neexecutarea obligației de întocmire a documentației necesară eliberării

autorizației în condiții de legalitate, în sarcina reclamantei, pârâta omițând însă

a arăta că, a avizat favorabil documentația prezentată de reclamantă, aspect ce

rezultă din conținutul adresei nr. 133 din 25 ianuarie 2004.

Totodată, instanța a reținut că nu se poate susține că reclamanta SC H.

C.O. SRL se află în culpă pentru necorectarea documentației întocmite în

vederea obținerii autorizației, pârâta nefăcând dovada comunicării motivului

pentru care s-a refuzat eliberarea autorizației și nici faptul că a solicitat

reclamantei să refacă autorizația.

Pe de altă parte, instanța a reținut că autorizația de construire se

eliberează pentru lucrările de reparații a construcțiilor, numai pe baza unei

documentații complete, celui care face dovada titlului și cum, în cauză, s-a

dovedit că pârâta a solicitat eliberarea autorizației, iar refuzul acestuia

nu-i este imputabil, printr-un raționament compensator, instanța a respins cererea

precizatoare a acțiunii formulată de SC H. SRL, ca nefondată.

În referire la cererea reconvențională, formulată de pârâta SC M. SA,

s-a apreciat în sensul că motivul de nulitate invocat este nefondat, deoarece

pârâta a fost înființată în temeiul Legii nr. 15/1990, iar atribuțiile Adunării

Generale a Acționarilor au fost exercitate conform art. 212 din Legea nr. 31/1990,

în forma în vigoare la data perfectării contractului, de către consiliul

împuterniciților statului, astfel că, voința societară se creează în Adunarea

Generală a Acționarilor (CIS) și nu în ședința Consiliului de Administrație,

iar între atribuțiile acesteia se regăsește și aceea a încheierii contractelor

de închiriere.

A apreciat instanța că nu s-au produs dovezi referitoare la îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 953 C. civ., iar susținerile făcute prin

invocarea clauzei leonine sunt contrazise de însăși clauzele contractului

modificat prin actul adițional înregistrat la SC M. SA sub nr. 292 din 11

martie 1997.

Astfel, scopul asocierii în participațiune „constând în punerea în

funcțiune a imobilului situat în Constanța, și redarea acestuia circuitului

comercial”, urma a fi realizat prin contribuția exclusivă a reclamantei pârâte

la asigurarea fondurilor necesare lucrărilor de proiectare, reparații, bază

materială, forță de muncă (art. 2), urmând ca, potrivit art. 4 din contract,

reclamanta pârâtă să folosească integral imobilul după darea acestuia în

funcțiune, cu plata chiriei lunare stabilită la data punerii în funcțiune,

pentru întreaga suprafață clădirii.

A reținut instanța că în art. 6 părțile au convenit ca recuperarea

cheltuielilor suportate de SC H. C.O. SRL conform art. 2 să fie recuperate din

chiria ce urma a fi plătită pârâtei reconveniente, respectiv lunar ½ din

cuantumul chirie stabilite conform art. 4, diferența de ½ compensând

cheltuielile efectuate pentru predarea imobilului circuitului comercial.

Că nu este o cauză leonină, clauza contractuală privind recuperarea

cheltuielilor avansate exclusiv de reclamanta pârâtă, rezultă și din

împrejurarea că, prin actul adițional încheiat la data de 11 martie 2007,

părțile au convenit ca, începând cu data de 1 mai 1995, reclamanta pârâtă să

achite pârâtei reconveniente o cotă de profit de 100 dolari SUA/lună, în

condițiile în care imobilul nu a fost integral repus în funcțiune.

S-a reținut că SC M. SA, după aducerea parterului clădirii în stare de

funcționare, contrar clauzelor contractului a cărui nulitate se solicită a fi

constatată, a încheiat contracte de închiriere cu terțe persoane, astfel cum

rezultă din adresa nr. 20156 din 15 iulie 2005 și contractele nr. 75 din 10

martie 2005 și nr. 79 din 19 aprilie 2005, prin urmare realizează venituri ca

urmare a eforturilor financiare efectuate de SC H. C.O. SRL și pentru

considerentele arătate instanța a reținut că, în speță, nu au fost încălcate

dispozițiile art. 251 C. com. și nu sunt incidente dispozițiile art. 1513 C.

civ.

A concluzionat instanța în sensul că, SC H. C.O. SRL a efectuat lucrări

de consolidare și reparație la parterul imobilului ce a fost redat circuitului

comercial, solicitând, în repetate rânduri ca pârâta reconvenientă să facă

demersuri în vederea obținerii autorizației de construire, fără de care nu

putea proceda la inițierea lucrărilor de reparare a clădirii, astfel încât, în

sarcina acesteia nu poate fi reținută încălcarea vreunei obligații

contractuale, cât timp SC M. SA nu i-a solicitat a reface documentația tehnică

în sensul înlăturării greșelilor constatate.

În referire la obligația SC H. C.O. SRL de a achita lunar suma de 100 dolari

SUA, instanța a observat că această sumă urma a fi achitată din cota de profit,

iar pârâta reconvenientă nu a dovedit, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1169

C. civ., că aceasta ar fi obținut profit din asociere, iar potrivit art. 4 din

contract, chiria lunară urma a fi stabilită la data punerii în funcțiune a

clădirii.

Pentru toate aceste considerente, ambele cereri deduse judecății au fost

respinse ca nefondate de către instanța de fond.

Prin decizia civilă nr. 45/COM din 13 martie 2008, Curții de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, a respins apelul formulat de pârâta și intimata SC M. SA, împotriva

sentinței pronunțate de tribunal.

A admis apelul formulat de reclamantă și intimata SC H. C.O. SRL

împotriva aceleiași sentințe, pe are a schimbat-o în parte, în sensul că a

admis acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâta SC M. SA Constanța să-și

execute obligațiile asumate prin contractul de colaborare nr. 67 din 21 august

1992.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

A obligat-o pe intimată să-i plătească apelantei SC H. C.O. SRL 21,15

lei RON cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a dispus respingerea apelului formulat de SC M. SA

pentru următoarele considerente:

nulității absolute a contractului de colaborare nr. 67/1992, pentru

consimțământului apelantei-pârâte, curtea de apel a reținut că la data

încheierii contractului, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. final din

Statutul societății, reprezentanții legali ai acesteia, director, contabil șef,

inginer șef, puteau „încheia contracte de asociere sau alte forme de colaborare

cu partenerii interni sau externi, în condițiile legii” în realizarea

activităților înscrise.

Prin urmare, pârâta reconvenientă nu poate susține că, la data

încheierii contractului a lipsit consimțământul său, motivat de faptul că

lipsește voința societară și tot astfel, nu s-a făcut dovada în sensul art. 1169

C. civ. a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 953 C. civ.

leonine, care ar atrage nulitatea contractului nr. 67/1992, curtea de apel a

reținut că acesta este nefondat și, pe cale de consecință, urmează a fi

respins, deoarece susținerile pârâtei reconveniente sunt contrazise de însăși

clauzele contractului modificat prin actul adițional înregistrat la SC M. SA

sub nr. 292 din 11 martie 1997.

Concluzionând, curtea de apel a apreciat că, din probele administrate în

cauză, înțelegerea părților nu exclude SC H. C.O. SRL de la pierderi, atât timp

cât, această societate și-a asumat obligația contractuală de a suporta toate

cheltuielile necesare pentru punerea în funcțiune a imobilului, ajungând chiar

să suporte o cotă de profit de 100 dolari SUA lunar începând cu 1 mai 1997,

chiar dacă imobilul nu a fost integral repus în funcțiune potrivit actului

adițional la acest contract, astfel că în mod legal și temeinic instanța de

fond a constatat a nu fi fost încălcate dispozițiile art. 251 C. com. și lipsa

incidenței în cauză a dispozițiilor art. 1513 C. civ., care prevăd că, o

convenție este lovită de nulitate dacă un asociat primește totalitatea

câștigurilor sau, dimpotrivă, este scutit de participarea la pierderi.

cererii de reziliere a contractului pentru neîndeplinirea obligației de

renovare a imobilului, curtea de apel a apreciat că, în mod legal și temeinic,

astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei și expertiza

tehnică imobiliară efectuată, instanța de fond a reținut că SC H. C.O. SRL a

efectuat lucrările de consolidare și de reparații a imobilului, parterul fiind

redat circuitului comercial.

pentru neîndeplinirea obligației de reintroducere a imobilului în circuitul

comercial și a celei de plată a sumelor cuvenite cu titlu de preț, cotă profit,

prin invocarea excepției de neexecutare a contractului, curtea de apel a

apreciat în sensul respingerii acestuia ca nefondat, deoarece excepția nu poate

fi reținută atât timp cât, probele administrate în cauză demonstrează că

apelanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, iar SC M. SA nu și le-a îndeplinit

pe ale sale, deci, astfel cum sus s-a reținut, neîndeplinindu-și obligația

stipulată în art. 3 din contract, obținerea autorizației de construcție și

avizelor necesare, SC M. SA nu poate să pretindă părții contractante,

îndeplinirea propriei obligații și nici să solicite, pentru același motiv

desființarea contractului.

de plată a chiriei, curtea de apel a apreciat în sensul respingerii sale ca

nefondat, deoarece, potrivit actului adițional din 11 martie 1997, obligația

reclamantei era aceea de plată a unei cote profit de 100 dolari SUA lunar, or,

cu înscrisurile depuse la dosar s-a demonstrat că această obligație a fost

îndeplinită de reclamantă până în luna martie 1998, cât timp SC H. C.O. SRL a

înregistrat profit, ca urmare a activității economice desfășurate, după această

dată, astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză contabilă

efectuat în cauză, nemai înregistrând profit, pârâta nu mai este îndreptățită

să solicite plata chiriei și, într-o atare situație, în mod legal și temeinic

instanța de fond a apreciat în sensul de a nu fi întrunite condițiile

rezilierii contractului prevăzute în art. 1020 C. civ.

În referire la apelul formulat de reclamanta SC H. C.O. SRL, având în

vedere toate reținerile sus expuse, coroborate cu dispozițiile art. 969 C. civ.

cu referire la art. 970 C. civ., curtea de apel a apreciat în sensul reținerii

criticilor formulate de SC H. C.O. SRL împotriva hotărârii apelate ca fiind

corecte și făcându-se o interpretare corectă a clauzelor contractului

intervenit între părți, admițând apelul reclamantei, a dispus schimbarea în

parte a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii reclamantei și

obligării pârâtei SC M. SA să își execute obligațiile asumate prin contractul

de colaborare nr. 67 din 21 august 1992.

Pentru aceleași considerente au fost menținute celelalte dispoziții

cuprinse în sentința apelată, și, văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

s-a dispus obligarea intimatei apelante SC M. SA la plata sumei de 21,15 lei

RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea apelantei intimate SC H.

C.O. SRL.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta SC M. CONSTANȚA

SA, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și

solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în

sensul respingerii apelului formulat de SC H. C.O. SRL și al admiterii apelului

societății sale, al modificării în parte a sentinței tribunalului, în sensul admiterii

cererii reconvenționale, al constatării nulității sau, în subsidiar, a

rezilierii contractului de colaborare ce leagă părțile și al evacuării SC H.

C.O. SRL din imobilul proprietatea sa situat în Constanța, județul Constanța și

al obligării intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată aferente

fondului, apelului și recursului.

În ce privește cheltuielile de judecată, în ședință publică,

reprezentanții recurentei-pârâte au arătat că își rezervă dreptul de a le

solicita pe cale separată.

Recurenta-pârâtă critică decizia curții de apel în temeiul dispozițiilor

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susținând că hotărârea recurată nu cuprinde

motivele de fapt și de drept avute în vedere de instanța de apel pentru

admiterea apelului intimatei-reclamante, o mare parte din considerentele expuse

de instanța de apel neavând legătură cu cererea intimatei-reclamante de

obligare a societății sale la executarea obligațiilor asumate prin contractul

de colaborare.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă

arată că în mod greșit a fost înlăturat motivul său de apel ce viza soluția

instanței de fond asupra cererii sale de constatare a nulității contractului

motivat de lipsa consimțământului său la perfectarea convenției. Sub acest

aspect susține în esență că nu poate fi reținută concluzia instanței

referitoare la voința societară, față de legea aplicabilă aflată în vigoare la

data perfectării contractului de colaborare și față de statutul societății,

potrivit căruia atribuția aprobării unor astfel de contracte a fost stabilită

în sarcina Consiliului de Administrație, atribuție pe care instanța de apel o

transferă fără niciun suport legal sau convențional în atribuțiile AGA și,

implicit, în cele ale Consiliului Împuterniciților Statului, din care

directorul semnatar făcea parte.

În temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă

critică respingerea motivului de apel referitor la nulitatea contractului

dedusă din existența clauzei leonine, arătând în esență că, deși instanța a

reținut corect că potrivit convenției părților, după finalizarea lucrărilor de

renovare intimata-reclamantă urma să folosească imobilul plătind chirie, iar

jumătate din aceasta urma să fie compensată cu cheltuielile efectuate pentru

renovare, aceeași instanță a ajuns la o concluzie greșită, potrivit cu care

clauza leonină, care exclude participarea

intimatei-reclamante la pierderi nu

poate fi identificată, deoarece

convenția părților conform cu care intimata-reclamantă urma să-și recupereze

toate sumele cheltuite pentru renovarea

imobilului,

chiar în maniera plății numai a ½ din chirie nu poate fi

interpretată decât ca o clauză leonină.

Cât privește soluționarea prin respingere a cererii sale având ca obiect

rezilierea contractului de colaborare, recurenta-pârâtă susține că hotărârea

este nelegală, deoarece, greșit s-a reținut că societatea sa nu și-a îndeplinit

obligația de a comunica către SC H. C.O. SRL solicitarea Primăriei Constanța de

refacere a documentației și greșit s-au apreciat aspectele referitoare la

neîndeplinirea obligației de plată a cotei de participare la profit de 100 dolari

SUA/lună, pentru că instanța de apel nu a făcut aplicarea art. 174 C. proc.

civ., în sensul de a socoti dovedite pretențiile sale cu privire la cuprinsul

înscrisurilor, respectiv faptul că acestea dovedesc obținerea profitului și nu

a reținut faptul că realizarea de profit a fost recunoscută de chiar

intimata-reclamantă prin cererea completatoare a cererii de chemare în

judecată. Față de aceste critici, recurenta-pârâtă consideră că motivele de

nelegalitate invocate se încadrează în art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În fine, critică soluția instanței de apel și cât privește omisiunea

analizării motivului de apel care viza cererea de evacuare a

intimatei-reclamante, întrucât, potrivit convenției părților, aceasta nu deține

titlu valabil de folosire anterior renovării imobilului în ansamblul acestuia.

Recursul pârâtei este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare.

În ce privește motivul de recurs întemeiat de recurenta-pârâtă pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se constată că nu este fondat,

întrucât hotărârea instanței trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină

și nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea poziției

procesuale adoptate, astfel încât examinând considerentele avute în vedere de

hotărârea atacată, se reține că nu se justifică critica formulată sub acest

aspect.

Se constată a fi însă întemeiat motivul de recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând soluția de respingere a

cererii recurentei-pârâte de constatare a nulității contractului motivat de

lipsa consimțământului societății sale la perfectarea convenției.

Astfel, din examinarea actelor dosarului rezultă că pârâta, pe cale de

cerere reconvențională, a solicitat, în principal, constatarea nulității

absolute a contractului de colaborare, pentru lipsa consimțământului său la

încheierea acestuia, susținând că respectivul contract a fost perfectat fără

acordul organului împuternicit prin actele constitutive ale societății sale de

a decide în acest sens, deoarece cei trei semnatari ai contractului nu aveau

nici legal și nici convențional calitatea de a angaja societatea într-un raport

de natura celui concretizat în contractul de colaborare.

În legătură cu primul capăt de cerere al cererii reconvenționale

formulate de pârâtă, prin care aceasta a solicitat constatarea nulității

absolute a contractului de colaborare nr. 67/1992, instanța de apel a reținut

că la data încheierii contractului, în conformitate cu dispozițiile art. 5

alineat final din Statutul societății, reprezentanții legali ai acesteia,

director, contabil șef, inginer șef puteau să încheie contracte de asociere sau

alte forme de colaborare cu partenerii interni sau externi, în condițiile

legii, or, potrivit legii o asemenea putere de reprezentare legală o aveau doar

administratorii, iar potrivit clauzelor înscrise la art. 19 lit. e) și g) din

Statut, încheierea contractului era condiționată de aprobarea Consiliului de

Administrație, aprobare care în cauză nu a existat.

A mai reținut instanța de apel că potrivit art. 212 din Legea nr. 31/1990,

la acea dată, atribuțiile Adunării Generale a Acționarilor erau exercitate de

Consiliul Împuterniciților Statului din care făcea parte și directorul

societății, așa cum rezultă din actele dosarului, dar este de precizat că la

data perfectării contractului de colaborare Consiliul Împuterniciților Statului

nu mai exista, nemaifiind reglementat de lege și oricum, atât timp cât aprobarea

contractelor nu era statuată între atribuțiile Adunării Generale a

Acționarilor, nici prin statutul societății și nici prin Legea nr. 31/1990, nu

se poate reține, așa cum eronat a concluzionat instanța de apel că a existat

voința societară pentru perfectarea contractului în discuție. Aceasta, cu atât

mai mult cu cât, chiar dacă sarcina aprobării contractelor ar fi aparținut

Consiliului Împuterniciților Statului, este evident că nu se poate aprecia că

doar unul dintre membri consiliului ar fi putut aproba valabil acest contract.

Se constată a fi fondat și motivul de recurs referitor la existența

clauzei leonine, care atrage de asemenea nulitatea contractului, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât într-adevăr, atât timp cât

intimata-reclamantă și-ar fi recuperat toate cheltuielile efectuate pentru

renovare, chiar dacă urma să folosească imobilul plătind chirie, contrar celor

reținute de curtea de apel, în convenția părților o astfel de prevedere apare

ca îmbrăcând forma unei clauze leonine, în sensul dispozițiilor art. 1513 C.

civ.

În consecință, apreciindu-se ca fiind întemeiate criticile privind

greșita soluționare a capătului de cerere privind constatarea nulității

absolute a contractului de colaborare, formulat de pârâtă prin cererea

reconvențională, în principal, examinarea criticilor referitoare la respingerea

cererii de reziliere a contractului, cu motivația aferentă, în subsidiar,

devine de prisos și lipsită de efecte, același raționament fiind valabil și în

ceea ce privește cererea de evacuare.

Astfel fiind, se va admite recursul declarat de pârâtă, va fi modificată

în tot decizia curții de apel și va fi respins apelul reclamantei.

Va fi admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului,

care se va schimba în parte, în sensul că se va admite cererea reconvențională

și se va constata nulitatea absolută a contractului nr. 67 din 21 august 1992.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta S.C. M. Constanța S.A.

Constanța împotriva deciziei nr. 45/COM din 13 martie 2008 a Curții de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal.

Modifică în tot decizia.

Respinge apelul reclamantei SC H. C.O.

SRL Constanța.

Admite apelul declarat de pârâta SC M. Constanța

SRL Constanța împotriva sentinței nr. 8608/COM din 15 decembrie 2006 a

Tribunalului Constanța, secția comercială, pe care o schimbă în parte în sensul

că admite cererea reconvențională, constatând nulitatea absolută a contractului

nr. 67 din 21 august 1992.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 martie 2009.