ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1462/2016

Decizia nr. 1462/2016

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 6 ianuarie 2011 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL - prin lichidator judiciar CII B., în contradictoriu cu pârâta SC C. SA, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 58.000 euro, echivalent în lei la data plății, și a cheltuielilor de judecată.

O acțiune identică a fost înregistrată pe rolul aceleiași instanțe la data de 23 mai 2011, motiv pentru care a fost admisă excepția de litispendență, cauzele fiind reunite în cadrul Dosarului nr. x/118/2011 al Tribunalului Constanța.

S-a arătat, în motivarea acțiunii, că la data de 21 august 1992, între cele două părți s-a încheiat contractul de asociere în participațiune, intitulat contract de colaborare, în baza căruia reclamanta SC A. SRL s-a obligat să efectueze toate lucrările de consolidare și reabilitare a imobilului situat în Constanța, proprietatea pârâtei, în vederea punerii imobilului în circuitul comercial. În schimbul prestației reclamantei, pârâta se obliga, ulterior punerii în funcțiune a respectivului imobil, să închirieze reclamantei integral imobilul.

Acest contract de asociere în participațiune a fost anulat prin Decizia civilă irevocabilă nr. 984/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât părțile au fost repuse în situația anterioară, prin obligarea pârâtei la plata contravalorii lucrărilor efectuate de reclamantă. A susținut reclamanta că a efectuat la respectivul imobil lucrări constând în dezafectarea învelitorii grele din olane, înlocuirea învelitorii cu țigle, demolarea planșeului peste parter, executarea de subzidiri, refacerea planșeului peste parter cu structură din beton armat, lucrări care au fost constatate ca efectuate de SC A. SRL prin rapoartele de expertiză imobiliară efectuate în litigiul purtat între cele două părți.

La termenul de judecată din data de 24 martie 2011, pârâta SC C. SA a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii concilierii prealabile de către reclamantă, prescripția dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesual active a reclamantei.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, întrucât contractul invocat ca și temei al prezentei acțiuni a fost declarat nul pentru lipsa consimțământului pârâtei SC C. SA la încheierea acestuia, deci nu ar putea fi avut în vedere la stabilirea răspunderii părților.

La data de 6 octombrie 2011, pârâta SC C. SA a depus la dosarul cauzei note de ședință, în cuprinsul cărora a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei, și excepția lipsei calității procesual active.

Asupra excepțiilor invocate, instanța de fond a constatat că, prin încheierea din data de 22 iunie 2010, s-a dispus respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, cu motivarea că, la efectuarea procedurii de conciliere, au fost respectate dispozițiile și termenele stabilite prin art. 720

1

C. proc. civ., iar înscrisurile pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile se aflau în posesia ambelor părți.

Totodată, prin încheierea din data de 24 noiembrie 2011, instanța a dispus respingerea ca neîntemeiate a excepțiilor netimbrării, lipsei capacității de folosință a reclamantei invocată de pârâtă, și prescripției dreptului la acțiune, reținând că acțiunea a fost formulată de lichidator în numele persoanei juridice aflate în insolvență și în interesul acesteia, motiv pentru care este scutită de plata taxei judiciare de timbru, iar în cauză nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune, termenul de prescripție începând să curgă de la data pronunțării Deciziei nr. 984 din 25 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât prezenta acțiune a fost formulată în termenul de prescripție de 3 ani.

Prin aceeași încheiere, instanța a calificat excepția lipsei calității procesual active a reclamantei SC A. SRL invocată de pârâta SC C. SA prin raportare la faptul că lucrările de construcții au fost efectuate de o altă societate decât reclamanta, ca fiind o apărare de fond, urmând a fi analizată ca atare în cuprinsul prezentei hotărâri.

Prin Sentința civilă nr. 2541 din 26 septembrie 2013 Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL - prin lichidator judiciar CII B., în contradictoriu cu pârâta SC C. SA și a obligat pârâta la plata către reclamanta SC A. SRL - prin lichidator judiciar CII B. a sumei de 37.015 euro - echivalent în lei la data plății.

Prima instanță a reținut că, la data de 21 august 1992, între reclamanta SC A. SRL și pârâta SC C. SA s-a încheiat contractul de colaborare, în baza căruia, reclamanta s-a obligat să asigure fondurile necesare lucrărilor de proiectare, reparații, baza materială și forța de muncă pentru punerea în funcțiune a imobilului situat în Constanța, proprietatea pârâtei, cele două părți urmând a se îngriji, de comun acord, de elaborarea documentațiilor tehnice, aprobările și autorizațiile legale necesare realizării imobilului, astfel cum s-a stipulat art. 2 și art. 3 din contract. Totodată, potrivit art. 4 din contract, reclamanta urma să folosească integral imobilul după punerea acestuia în funcțiune, pe o durată de 75 ani, toate cheltuielile efectuate de SC A. SRL pentru lucrările de proiectare și execuție privind punerea în funcțiune a imobilului urmând a se recupera din chiria ce urmează a se plăti, astfel că, în fiecare lună se va plăti efectiv ½ din cuantumul chiriei stabilite, iar diferența de ½ se compensează din cheltuielile efectuate de către reclamantă pentru punerea în funcțiune a imobilului.

A reținut instanța de fond că între părți s-a purtat un litigiu în cadrul Dosarului nr. x/118/2005 (număr vechi x/com/2005), având ca obiect inițial al acțiunii cererea formulată de reclamanta SC A. SRL privind obligarea pârâtei la executarea obligațiilor asumate prin contractul de colaborare din 21 august 1992, constând în obținerea aprobărilor și autorizațiilor necesare realizării imobilului.

În cadrul acestui litigiu, pârâta SC C. SA a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat instanței de judecată să constate nulitatea absolută a contractului de colaborare încheiat la data de 21 august 1992, motivat de lipsa consimțământului pârâtei la perfectarea acestuia. Prin Sentința civilă nr. 8608 din 15 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a dispus respingerea acțiunii și a cererii reconvenționale, ca nefondate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți, iar prin Decizia civilă nr. 45 din 13 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, s-a dispus respingerea apelului declarat de pârâta SC C. SA, admiterea apelului declarat de reclamanta SC A. SRL și schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii reclamantei și obligării pârâtei la îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul de colaborare.

Recursul declarat de pârâta SC C. SA a fost admis prin Decizia nr. 984 din 25 martie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, dispunându-se modificarea în tot a deciziei Curții de Apel Constanța, respingerea apelului reclamantei SC A. SRL și admiterea apelului declarat de pârâta SC C. SA împotriva Sentinței nr. 8608 din 15 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța, care a fost schimbată, în sensul admiterii cererii reconvenționale și constatării nulității absolute a contractului din 21 septembrie 1992 încheiat între părți.

În considerentele deciziei s-a arătat că, la momentul încheierii acestui contract, pârâta SC C. SA nu a fost reprezentată de persoane care aveau calitatea, legal sau convențional, de a angaja societatea în cadrul convenției menționate. A mai reținut instanța supremă că, în cuprinsul convenției a fost inserată clauza leonină potrivit căreia reclamanta urma să recupereze toate cheltuielile efectuate prin renovare, ceea ce conduce la nulitatea convenției.

Contestația în anulare formulată de reclamantă a fost respinsă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 375 din 3 februarie 2010.

Urmare acestei decizii, a fost promovată prezenta acțiune.

Instanța nu a putut reține apărarea întemeiată pe principiul restitutio in integrum, în condițiile în care, astfel cum rezultă din contractul de colaborare, părțile nu au stipulat expres obligația de a obține autorizația de construire doar în sarcina reclamantei, prevăzându-se, în cuprinsul art. 3 că cele două societăți se vor îngriji de comun acord de acest aspect, iar obținerea autorizației de către reclamantă nu a fost inserată în contractul părților ca o condiție suspensivă de care să depindă valabilitatea acordului juridic și implicit valabilitatea prestațiilor efectuate.

În plus, instanța a reținut că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă întocmirea documentației necesare obținerii autorizației de construcție de către reclamantă, ceea ce denotă buna-credință a reclamantei, însă, potrivit adresei din 8 septembrie 1999, eliberarea respectivei autorizații nu s-a putut efectua întrucât imobilul în cauză, la data solicitării autorizației de construcție, făcea obiectul litigiului dintre SC C. SA și Primăria Constanța, astfel încât respingerea eliberării respectivei autorizații nu s-a datorat culpei reclamantei. Pe cale de consecință, efectuarea lucrărilor la imobil de către reclamantă s-a făcut în baza acestui contract, părțile având convingerea valabilității lui la acel moment, și nu pe temei extracontractual, astfel încât, urmare constatării nulității absolute a acordului juridic, devine aplicabil principiul restitutio in integrum invocat de reclamantă.

Sub aspectul susținerilor pârâtei privind efectuarea de lucrări de către o altă societate comercială decât reclamanta - respectiv SC D. SRL instanța a constat din probatoriul administrat că aceste reparații au fost efectuate în baza contractului de asociere din 1 noiembrie 1997- excedând deci obiectul prezentei cauze, iar pârâta nu a mai depus în susținere alte înscrisuri sau alte probe din care să reiasă dacă reclamanta era obligată sau nu la restituirea acestor sume către SC D. SRL, și nici dacă această din urmă societate a solicitat restituirea respectivelor sume de la vreuna dintre părțile din prezenta cauză.

Sub aspectul fondului cauzei, în ceea ce privește valoarea stabilită, instanța a avut în vedere suma reținută de către expertul E., în cadrul raportului de expertiză tehnică judiciară, elementele avute în vedere de către expert pentru determinarea acesteia fiind juste și echitabile.

Instanța a constatat că principiul disponibilității guvernează procesul civil potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. și art. 119 alin. (2) C. proc. civ., astfel că orice pretenții proprii ale pârâtei impun formularea unei cereri reconvenționale odată cu întâmpinarea sau până la finalizarea cercetării judecătorești, în cazul acordului reclamantului sub acest aspect, acord ce ar putea fi dedus din neîmpotrivirea reclamantei la administrarea probelor solicitate de pârâtă pentru dovedirea propriilor pretenții - ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, reclamanta solicitând expres instanței, și în scris, să revină asupra încuviințării probei cu expertiză contabilă solicitată de pârâtă în dovedirea cererii proprii. În plus, tinzând la reducerea cuantumului pretențiilor reclamantei, pârâta putea să invoce, ca o apărare de fond, intervenirea compensației legale, renunțând, însă, astfel cum s-a arătat, și la acest mijloc de apărare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta SC C. SA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând faptul că instanța de fond, în mod greșit, a aplicat în ceea ce privește reclamanta SC A. SRL principiul restitutio in integrum și a obligat apelanta-pârâtă SC C. SA la plata sumei de 37.015 euro către reclamanta, considerând că astfel părțile pot fi repuse în situația anterioară încheierii Contractului de colaborare din 21 august 1992, făcând o apreciere eronată a probatoriului administrat.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 246 din 11 mai 2015, a respins apelul pârâtei, ca nefondat.

În fundamentarea acestei decizii instanța de apel a reținut faptul că obiectul prezentei cauze îl constituie restituirea contravalorii lucrărilor efectuate la imobilul proprietatea apelantei pârâte în baza unui contract care, până să fie executat în totalitate, a fost constatat nul.

Nu a putut fi reținută îmbogățirea fără justă cauză a reclamantei, invocată de către apelanta pârâtă, instanța apreciind că pretențiile solicitate au ca temei un raport contractual ceea ce exclude o astfel de acțiune, raportul dintre SC A. SRL și SC D. SRL fiind tot unul contractual, în temeiul clauzelor contractuale SC A. SRL fiind ținută să răspundă pentru neexecutarea contractului.

De asemenea, nu au putut fi reținute nici criticile de nelegalitate referitoare la incompatibilitatea expertului desemnat la judecata cauzei în fond deoarece acest motiv putea fi invocat potrivit art. 204 alin. (1) și (2) C. proc. civ., după desemnarea expertului.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC C. SA solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate și respingerea acțiunii formulate de reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar CII B.

Recurenta-pârâtă își subsumează criticile motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reproșând instanței de apel că decizia pronunțată este rezultatul aplicării greșite a principiului restituirii prestațiilor executate în baza unui contract declarat nul.

În susținerea acestei critici recurenta-pârâtă aduce următoarea argumentație:

Pentru a putea fi aplicat principiul restitutio in integrum era necesar în mod expres și obligatoriu a se verifica dacă contravaloarea prestațiilor solicitate au fost efectuate sau nu de către partea contractantă SC A. SRL.

Singura diferență între motivarea instanței de fond și motivarea instanței de apel este aceea că în faza de apel se constată și se reține de către instanță că reparațiile efectuate la imobilul proprietatea recurentei au fost suportate de către o terță persoană juridică, respectiv SC D. SRL.

Această situație de fapt reținută de către instanță se datorează probatoriului administrat în faza de apel, respectiv o nouă expertiză imobiliară, din care se poate observa că expertul nu a identificat lucrări de renovare expres efectuate de către reclamantă din fondurile proprii și în numele societății, ci doar se constată efectuate anumite lucrări de consolidare despre data efectuării cărora nu a putut da precizări, răspunzând în mod ambiguu la primul obiectiv al expertizei, respectiv "stabilirea datei realizării de către reclamantă a lucrărilor pe care aceasta susține că le-a efectuat".

Consideră recurenta-pârâtă că în motivarea deciziei există o contradicție în raționamentul instanței, care reține că reparațiile au fost efectuate de către terța persoană SC D. SRL în baza unui alt contract valabil, însă obligă recurenta-pârâtă să restituie aceste prestații pe care reclamanta nu le-a făcut în baza unui contract declarat nul.

În acest sens, arată recurenta, dacă reparațiile (a căror contravaloare este solicitată) au fost efectuate în baza unui alt contract valabil încheiat între reclamanta-intimată și un terț, recurenta nefiind parte semnatară, nu există temei legal în baza căruia ar trebui să restituie aceste prestații și să se îmbogățească fără justă cauză intimata-reclamantă, care nu le-a executat în baza contractului nul.

Precizează recurenta că actul juridic în baza căruia o terță persoană juridică a realizat îmbunătățiri la imobilul proprietatea recurentei-reclamante nu a fost un contract de prestări servicii în baza căruia SC D. SRL să realizeze îmbunătățiri pentru și pe cheltuiala SC A. SRL, actul juridic încheiat între SC A. SRL și SC D. SRL având ca obiect transmiterea folosinței imobilului în litigiu contra unei sume de bani lunare, pe care intimata-reclamantă a încasat-o.

Consideră recurenta că instanța, în mod greșit, a interpretat apărările prin care a solicitat să se identifice în mod concret și corect cine a efectuat îmbunătățirile la imobilul în litigiu (față de modul fraudulos prin care SC A. SRL și-a însușit aceste reparații, afirmând că le-a făcut din fonduri proprii) și pentru a aplica principiul restituirii prestațiilor, ca fiind o încercare de a supune controlului judecătoresc contractul încheiat de către SC A. SRL cu o altă persoană juridică.

De asemenea, se arată, contractul declarat nul și contractul încheiat de către reclamantă cu o terță persoană nu sunt interdependente, cum în mod greșit a reținut instanța, deoarece scopul urmărit de către reclamantă la încheierea contractului de asociere din 1 noiembrie 1997, încheiat între reclamanta SC A. SRL și SC D. SRL, nu a fost acela de a executa reparațiile la care s-a obligat în baza contractului declarat nul, ci a avut ca obiect folosința imobilului proprietatea recurentei pe care intimata-reclamantă a cedat-o în favoarea acestei societăți ce a efectuat cu acordul recurentei lucrările de consolidare, aceasta încasând chirii.

Astfel, se arată, scopul încheierii actului juridic de către reclamantă cu SC D. SRL nu a fost acela de a repara imobilul în litigiu, ci a fost un scop oneros, de a încasa contravaloarea folosinței, această contravaloare fiind stabilită în faza de fond cu ocazia expertizei contabile dispusă în cauză.

În continuare recurenta-pârâtă face referire la lucrările de renovare efectuate de SC D. SRL și la scopul acestora și conchide în sensul că se poate reține, în mod indubitabil, că solicitarea intimatei-reclamante la restituirea prestațiilor efectuate cu lucrările de consolidare a imobilului proprietatea recurentei-pârâte este una netemeinică și nefondată, aceasta neprobând în niciun fel prin documente și nu numai, că a efectuat din fondurile proprii și în numele societății lucrări de renovare, astfel cum s-a obligat prin art. 2 al contractului de colaborare din 21 august 1992, declarat nul absolut, nefiind lipsit de importanță că, deși s-au efectuat lucrări de consolidare la imobilul proprietatea recurentei, acestea nu au fost autorizate.

Totodată, recurenta-pârâtă reproșează instanței de apel că, în analiza obligației de restituire, a ignorat cu desăvârșire efectele raportului de expertiză contabilă încuviințat și administrat în cauză.

Intimata-reclamantă SC A. SRL prin lichidator judiciar CII B. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului în raport de art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., solicitând, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Excepția nulității recursului a fost respinsă la termenul de astăzi, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii.

Înalta Curte, analizând conținutul cererii de recurs, constată că argumentația adusă în susținerea motivului de nelegalitate circumscris art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - invocat de recurenta-pârâtă - vizează aplicarea greșită de către instanță a principiului restitutio in integrum.

Recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Principiul restitutio in integrum vizează efectele nulității actului juridic prin raportare exclusiv la părțile raportului juridic născut în temeiul actului anulat, nu și la terți.

Demersul judiciar al reclamantei-intimate SC A. SRL a fost inițiat urmare a Deciziei nr. 984 din 25 martie 2004 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nulitatea absolută a contractului de colaborare din 21 septembrie 1992 încheiat între părțile în litigiu, intimata-reclamantă solicitând restituirea contravalorii prestațiilor efectuate intimatei-pârâte în baza contractului a cărui nulitate a fost constatată.

Așadar, în analiza incidenței acestui principiu instanța de control judiciar, în verificarea legalității și temeiniciei sentinței apelate, a avut a analiza dacă prestațiile a căror valoare a fost solicitată a fi restituită au fost efectuate în baza contractului din 1992 declarat nul.

În acest sens probatoriul administrat, în mod deosebit raportul de expertiză tehnică judiciară, a relevat natura lucrărilor și valoarea acestora, efectuate de intimata-reclamantă în baza contractului anulat.

Tot din probatoriul administrat - cea de-a doua expertiză tehnică administrată în baza apelului și adresa nr. 378/1997 - a reieșit faptul că lucrările de consolidare și renovare a imobilului situat în municipiul Constanța, ce se regăseau enumerate în contractul din 1992 au fost în mod real efectuate.

În acest context, este lipsit de relevanță dacă aceste lucrări au fost executate de către reclamanta însăși sau dacă aceasta, la rândul ei, a convenit cu un terț să realizeze prestațiile în discuție. Cert este faptul că recurenta trebuie să restituie tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic constatat nul astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act nu s-ar fi încheiat. Modul în care reclamanta, parte într-o convenție încheiată cu o altă persoană juridică, se desocotește cu aceasta din urmă, excede cadrului procesual de față, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel.

Aceste concluzii ale celor două rapoarte de expertiză au fost asimilate în raționamentul care consolidează soluția pronunțată prin decizia atacată și care nu poate fi susceptibilă de motivare contradictorie sub aspectul indicat de reclamant.

Este neîntemeiată și aserțiunea recurentei potrivit căreia instanța de apel a statuat asupra interdependenței dintre cele două contracte, dat fiind faptul că din considerentele deciziei recurate rezultă tocmai distincția pe care instanța de control judiciar o face între cele două convenții din perspectiva motivelor de apel invocate.

Astfel, instanța de apel a reținut în mod fundamentat că intervenirea între SC A. SRL și SC D. SRL a unui raport contractual având ca obiect realizarea lucrărilor la imobil și modul de desocotire între aceste părți nu are relevanță în cauză întrucât nu acest contract a fost constatat nul iar executarea clauzelor acestui contract nu face obiectul litigiului.

Așa fiind, Înalta Curte constată că instanța de control judiciar, în analiza legalității și temeiniciei sentinței apelate, din perspectiva criticilor formulate, a făcut o corectă interpretare și aplicare a principiului restitutio in integrum, printr-o raportare judicioasă la particularitățile speței relevate de probatoriul administrat.

Critica privind modul în care instanța de apel a ignorat cu desăvârșire efectele raportului de expertiză nu poate forma obiect de analiză întrucât instanța este suverană în a aprecia asupra concludenței și pertinenței probatoriului în funcție de particularitățile speței.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SA Constanța împotriva Deciziei civile nr. 246 din 11 mai 2015, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 22 septembrie 2016.

Procesat de GGC - CT