ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1170/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

pronunțată în cauză de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, ca primă

instanță.

Prin sentința

comercială nr. 7774 din 7 iulie 2010 Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

a admis acțiunea formulată de reclamanta SC E. SRL în contradictoriu cu pârâtul

P.C. și în consecință, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de

297.383,01 lei reprezentând contravaloarea devizului de lucrări executate la

imobilul situat în județul Ilfov.

Cererea

reconvențională formulată în cauză de pârâtul P.C. și cererea de intervenție în

interes propriu formulată de P.A.G. și P.M. au fost anulate ca netimbrate.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut din materialul probatoriu administrat că,

între reclamanta, societate comercială având ca obiect de activitate realizarea

de construcții și pârât s-a încheiat un contract comercial în formă

simplificată, conform unei înțelegeri verbale cu pârâtul prin care

constructorul se obliga să edifice un imobil pe terenul pârâtului, pe

cheltuiala proprie, urmând ca beneficiarul lucrării să achite periodic sumele

de bani reprezentând contravaloarea materialelor și a lucrărilor.

Apărarea pârâtului

potrivit căreia lucrările de construcție s-au executat în baza unui contract de

antrepriză încheiat în formă scrisă, la data de 23 februarie 2006, a fost înlăturată de instanță cu motivarea că din înscrisul intitulat notificare datat 1

septembrie 2006, înscris emanând de la pârât, rezultă că la data de referință,

contractul de antrepriză nu era semnat, deși lucrarea începută în aprilie 2006

fusese finalizată în cursul lunii august 2006.

Pentru a stabili

contravaloarea lucrărilor executate de reclamantă și a cantităților de

materiale incorporate în construcție, prima instanță a avut în vedere

concluziile celor două rapoarte de expertiză dispuse în cauza, contabilă și

tehnică, precum și recunoașterea reclamantei cu privire la sumele deja achitate

în contul lucrărilor, totalizând 78.035 lei, reținând că suma rămasă de plată

conform devizului de lucrări este de 297.383,01 lei.

pronunțată de instanța de control judiciar Curtea de București la data de 6

aprilie 2011.

Împotriva sentinței

fondului a declarat apel pârâtul P.C., criticile sale vizând stabilirea greșită

a situației de fapt față de existența contractului de antrepriză încheiat în

formă scrisă în februarie 2006, contract semnat și ștampilat de societatea

reclamantă, prin care părțile au convenit un preț fix pentru edificarea

imobilului, în cuantum de 50.000 Euro, sumă plătită integral.

Sub același aspect pârâtul

pune în discuție concluziile raportului de expertiză tehnică cu privire la

materialele înglobate în construcție, materiale ce au fost procurate din

fondurile sale proprii.

Prin decizia

comercială nr. 156 din 6 aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

a respins ca nefondat apelul declarat de pârât.

Răspunzând motivelor

de apel, instanța de control judiciar confirmă situația de fapt și de drept

reținută de prima instanță, constatând că în cauză nu există dovezi care să

ateste semnarea contractului de antrepriză la data de 23 februarie 2006,

înainte de demararea lucrărilor de construcție, întrucât în perioada 16

februarie 2006 – 20 februarie 2006, administratorul societății se afla internat

în spital, ceea ce face credibilă afirmația acestuia că nu a putut semna

contractul la 23 februarie 2006.

Cu privire la modul

de calcul al sumelor datorate de pârât reprezentând contravaloarea materialelor

și manoperei suportate de constructor, instanța constată că rapoartele de expertiză

dispuse în cauză răspund documentat obiectivelor stabilite.

de recurs.

Împotriva acestei

decizii, pârâtul P.C. a declarat recurs la data de 28 iunie 2011, în termen

legal, solicitând casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare în

vederea administrării de noi probe.

Recurentul și-a

întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., susținând că în mod nelegal atât prima instanță, cât și instanța de

apel au lipsit de efecte juridice contractul de antrepriză încheiat în formă

scrisă la data de 23 februarie 2006.

Potrivit recurentei,

argumentele instanțelor întemeiate pe prezumții și simple afirmații ale

reclamantei nu impuneau concluzia pe care instanțele își întemeiază soluția, în

sensul că semnătura de pe contract nu putea aparține administratorului

societății.

Susține recurentul,

în continuarea acestei critici, că instanța de apel în virtutea rolului activ

era obligată să facă aplicarea dispozițiilor procedurale privind verificarea de

scripte sau a înscrierii în fals, în condițiile în care administratorul își

contestă propria semnătură.

Referitor la

notificarea din data de 1 septembrie 2006, interpretată de instanțe ca o

recunoaștere a faptului că la acea dată contractul de antrepriză nu era semnat,

recurentul arată că această concluzie este vădit eronată față de conținutul

clar al notificării prin care solicită de la societate un exemplar de pe

contractul încheiat la 23 februarie 2006.

Concluzionând, recurentul

solicită casarea deciziei cu trimitere spre rejudecarea cauzei, în vederea

stabilirii modului în care au fost respectate clauzele contractului de

antrepriză, contract în care părțile au convenit un preț fix pentru lucrare de

50.000 Euro, astfel că diferența de achitat să se calculeze în raport de

înțelegerea părților.

În cauză intimata SC

E. SRL a depus întâmpinare la cererea de recurs, prin care a solicitat

respingerea ca nefondat a recursului promovat de recurentul-pârât.

În esență, intimata

arată că lucrarea s-a efectuat în baza unei înțelegeri verbale care apoi a fost

transpusă în scris de către pârât, contractul scris nefiind agreat de societate

deoarece conținea date neconforme cu realitatea.

În opinia intimatei,

la data de 1 septembrie 2006 acordul de voință cu privire la acest contract

scris, nu era realizat, așa încât, recurentul nu se poate prevala de

dispozițiile contractului scris, singura modalitate de evaluare a lucrărilor

fiind cea oferită de expertizele dispuse în cauză.

verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de

criticile formulate și având în vedere actele și lucrările dosarului, constată

că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.

Cu titlu preliminar

Curtea amintește dispozițiile cuprinse în Titlul IV din Codul de procedură

civilă, „Apelul” care reprezintă sediul materiei, potrivit cărora apelul este o

cale ordinară de atac devolutivă, instanța de apel fiind obligată să verifice,

în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de

prima instanță.

Cu alte cuvinte prin

efectul devolutiv al apelului, instanța de control judiciar este investită de

plin drept cu întreg litigiul, înțelegând prin aceasta toate chestiunile de

fapt și de drept pe care le implică în măsura în care ele sunt puse în discuție

prin cererea de apel.

În cauză, chestiunea

convenției încheiate de părți cu privire la edificarea construcției de către

reclamantă în calitate de executant, a condițiilor în care s-a realizat acordul

de voință, esențială pentru soluționarea litigiului având ca obiect plata lucrărilor

prestate de reclamantă și a materialelor puse în operă, a fost controversată,

reclamanta susținând că înțelegerea părților a fost ca pârâtul beneficiar să

achite manopera și materialele pe parcursul edificării construcției.

Pârâtul s-a apărat

invocând existența unui contract de antrepriză încheiat în formă scrisă,

contract pe care l-a depus la dosar în materialitatea sa.

Prin cererea de apel,

față de soluția adoptată de prima instanță care înlătură contactul în formă

scrisă pârâtul a repus în discuție această chestiune prin motivele de apel.

Or, instanța de apel,

preia fără nici o cenzură argumentele primei instanțe și fără să ordone probe

suplimentare, în condițiile în care contractul în formă scrisă, era semnat și

ștampilat la rubrica destinată reclamantei.

Din actele dosarului

nu rezultă că reclamanta a contestat

in terminis

semnătura și ștampila

aplicate pe contactul scris, contestările sale vizând în principal momentul

încheierii acestui contract, după demararea lucrărilor.

Această ipoteză nu

este însă de natură să înlăture, de plano, existența contractului scris, încheiat

ad probationem

, prin care părțile materializează o înțelegere verbală

anterioară.

Așa fiind, instanța

de apel era datoare, să lămurească prin orice mijloace de probă pertinente,

inclusiv prin întrebări adresate părților, în ce condiții reclamanta a semnat

și ștampilat contractul scris, și dacă pretinsele obiecțiuni cu privire la

clauzele contractului scris, inclusiv cele referitoare la preț, ca element

esențial al contractului au fost aduse la cunoștința pârâtului.

Lăsând neclarificate

aceste chestiuni de fapt determinate pentru stabilirea corectă a modului în

care s-au încheiat și derulat raporturile contractuale dintre părți, instanța

de apel a pronunțat o hotărâre nelegală cu încălcarea dispozițiilor care

reglementează judecata apelului, art. 295 alin. (1) și (2) C. proc. civ., ceea

ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Așa fiind, Înalta

Curte în temeiul art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., va admite prezentul

recurs și va casa decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceiași instanță în vederea stabilirii circumstanțelor semnării contractului de

antrepriză, și a efectelor conferite de părți, în raporturile legate de

edificarea construcției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul P.C. împotriva deciziei comerciale nr. 156 din 6 aprilie

2011 pronunțată de Curtea de Apel București secția a V-a comercială, pe care o

casează cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 6 martie 2012.