ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1706/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 19 ianuarie 2012, sub nr. 1700/3/2012, reclamanta SC H.R. SRL București a chemat în judecată pe pârâta SC S.I. SRL București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate executarea construcțiilor metalice realizate de SC S.I. SRL până la data suspendării lucrărilor ce fac obiectul contractului de subantrepriză încheiat între părți la 10 noiembrie 2006 și obligarea pârâtei la predarea acestor construcții metalice realizate până în momentul suspendării lucrărilor sau la restituirea sumei de 616.736,49 RON, plătită ca avans din factura emisă de către SC S.I.

SRL pentru lucrările efectuate de către aceasta, cu cheltuieli de judecată. Pârâta SC S.I. SRL prin întâmpinare a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerea acțiunii reclamantei ca prescrisă, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Reclamanta și-a precizat ulterior acțiunea, în sensul că a renunțat la primul capăt de cerere vizând constatarea executării construcțiilor metalice până la data suspendării lucrărilor de către pârâta SC S.I.

SRL în cadrul contractului de subantrepriză încheiat la 10 noiembrie 2006, între reclamantă, ca antreprenor general, și pârâtă, ca subantreprenor, și că prin plata sumei de 616.736,43 RON făcută în baza facturii din 13 decembrie 2006, emisă pentru suma de 1.141.101,29 RON, reclamanta a achitat contravaloarea lucrărilor efectuate constatate prin situația de lucrări nr. 1 din 21 decembrie 2006 în conformitate cu prevederile contractuale de la art. 2.3. Prin urmare, având în vedere situația lucrărilor din 21 decembrie 2006, reclamanta a achitat suma de 170.792,92 euro, respectiv 616.736,49 RON la data de 10 ianuarie 2007 și a considerat că pârâta SC S.I. SRL este obligată la restituirea acestei sume, având în vedere faptul că nu i-au fost predate construcțiile executate, fie chiar și în parte.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin Sentința civilă nr. 20153 din 27 decembrie 2012, a admis excepția prescripției și a respins cererea formulată de reclamanta SC H.R. SRL București în contradictoriu cu pârâta SC S.I. SRL București, constatând prescris dreptul la acțiune. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat restituirea sumei de 616.736,49 RON, achitată prin OP din 10 ianuarie 2007 și că potrivit art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în cauză, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege și că termenul de prescripție a dreptului la acțiune este de 3 ani.

Având în vedere temeiul de drept invocat de reclamantă, legat de executarea obligațiilor contractuale, tribunalul a apreciat conform art. 7 din Decretul nr. 167/1958 că data nașterii dreptului la acțiune al reclamantei este data plății, respectiv data executării obligațiilor contractuale și cum în cauză nu s-a făcut dovada vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției, s-a reținut că dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data de 10 ianuarie 2007, astfel că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 19 ianuarie 2012, după împlinirea termenului de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958. Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 269 din 26 iunie 2013 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC H.R.

SRL București împotriva Sentinței civile nr. 20153 din 27 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC S.I. SRL București. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut că prin contractul de subantrepriză încheiat între părți la 10 noiembrie 2006, subantreprenorul SC S.I. SRL București s-a obligat să execute pentru antreprenorul general SC H.R. SRL lucrările prevăzute la art. 1 din contract, confecții metalice pentru centrul comercial G.A. Berceni, pentru beneficiarul E.I. SRL. Pentru a putea realiza confecțiile metalice contractate SC S.I.

SRL a achiziționat, pentru început, tablă în valoare de 562.914,18 euro, sens în care aceasta a contractat un credit în valoare de 600.000 euro, conform Actului adițional din 29 noiembrie 2006 la Contractul de credit din 20 iunie 2006 și că a emis factura din 13 decembrie 2006, în valoare de 1.141.101,29 RON (316.000 euro fără TVA), reprezentând avans, și că din această sumă reclamanta a achitat doar suma de 616.736,43 RON (179.806,54 euro), conform art. 2.3 din contract. Reprezentanții părților implicate, subantreprenor, antreprenor și beneficiar, au semnat un proces-verbal de constatare a stadiului lucrărilor realizate de către subantreprenor la 24 ianuarie 2007, pentru obiectivul menționat, ca la 7 februarie 2007, reclamanta să-i solicite pârâtei să fie de acord cu suspendarea contractului de subantrepriză, motivat de faptul că aceasta are un litigiu cu beneficiarul lucrării, E.I.

SRL. În raport de obiectul acțiunii, fie obligarea pârâtei la restituirea sumei de 616.736,49 RON, ca și obligație izvorâtă din contractul de subantrepriză, fie obligarea la predarea confecțiilor metalice executate, obligație care își are temeiul în contractul părților, răspundere contractuală, s-a reținut că în aceste condiții în mod just prima instanță a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 și că dreptul material la acțiune al reclamantei este prescris, prin raportare la data de 10 ianuarie 2007, dată la care s-a născut dreptul la acțiune al reclamantei. Împotriva Deciziei civile nr. 269 din 26 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a declarat recurs reclamanta SC H.R.

SRL București, întemeiat în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului său, respingerii excepției prescripției și admiterii acțiunii sale astfel cum a fost precizată. Recurenta-reclamantă, după o prezentare a situației de fapt, prin criticile formulate a susținut că în urma stabilirii reale a stadiului lucrărilor, părțile au fost de acord cu reducerea sumei menționate în factura din 13 decembrie 2006 de la suma de 1.141.101,29 RON la suma de 616.736,49 RON, sumă ce a fost achitată cu O.P. din 10 ianuarie 2007. A arătat că în urma ivirii neînțelegerilor cu beneficiarul construcției, SC E.I.

SRL, societatea sa în calitate de antreprenor general i-a solicitat pârâtei SC S.I. SRL suspendarea executării contractului încheiat cu aceasta până la soluționarea diferendului menționat și că Tribunalul București, prin Sentința nr. 2362 din 11 februarie 2009, menținută prin Decizia comercială nr. 502 din 30 noiembrie 2009 de Curtea de Apel București, a dispus încetarea contractului principal dintre SC H.R. SRL București și SC E.I. SRL. Că plata din 10 ianuarie 2007 făcută de societatea sa nu poate constitui data nașterii dreptului la acțiune cum în mod greșit a reținut instanța de apel, întrucât în cazul de față este în discuție un drept subiectiv afectat de un termen suspensiv, și anume data la care trebuiau să fie finalizate lucrările contractate.

În opinia sa, termenul de prescripție s-a împlinit din cauze neimputabile părților, știut fiind că între contractul de antrepriză și contractul de subantrepriză există o legătură de interdependență, ori în condițiile în care contractul de antrepriză a încetat fără vina sa, subantreprenorul nu putea să mai continue executarea contractului. Recurenta a arătat că, în atare situație, se constată că data nașterii dreptului material la acțiune este data pronunțării Sentinței nr. 2362 din 11 februarie 2009 de Tribunalul București prin care a fost consfințită tranzacția privind încetarea contractului principal de antrepriză, și nu data de 10 ianuarie 2007, cum din eroare s-a reținut. Analizând recursul declarat de reclamanta SC H.R.

SRL București împotriva Deciziei civile nr. 269 din 26 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: În speță, se observă că problema de drept care se ridică este soluționarea excepției prescripției, astfel că Înalta Curte, în limitele sesizării, se va pronunța numai pe aspectul criticat. În cazul de față, acțiunea în reparație a daunei reclamantei, fie de obligare a pârâtei la restituirea sumei de 616.736,49 RON, fie de obligare la predarea confecțiilor metalice executate, cade sub acțiunea prescripției extinctive, fiind deci prescriptibilă, conform dreptului comun.

Prin urmare, în privința valorificării pretențiilor reclamantei sunt aplicabile dispozițiile art. 1, art. 3 și art. 7 din Decretul nr. 167/1958, în vigoare la data introducerii acțiunii, avându-se în vedere că prezenta cauză vizează o acțiune în atragerea răspunderii civile contractuale, obligația izvorând din contractul de subantrepriză încheiat de părți. Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art. 3 din același act normativ, termenul de prescripție este de 3 ani. Conform art. 7 din decretul menționat, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite, începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.

Având în vedere temeiul de drept invocat de reclamantă, legat de executarea obligațiilor contractuale, curtea de apel a apreciat că data nașterii dreptului la acțiune al reclamantei este data plății, respectiv data executării obligațiilor contractuale și cum în cauză nu s-a făcut dovada vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției, se reține în aceste condiții că în mod corect instanța de apel a apreciat incidența dispozițiilor art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 și că dreptul material la acțiune al reclamantei este prescris, prin raportare la data de 10 ianuarie 2007, dată la care s-a născut dreptul la acțiune al reclamantei, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la 19 ianuarie 2012, după împlinirea termenului de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

În atare situație, critica recurentei-reclamante prin care a susținut că termenul de prescripție începe să curgă de la data pronunțării de către Tribunalul București a Sentinței nr. 2362 din 11 februarie 2009, prin care a fost consfințită tranzacția privind încetarea contractului principal de antrepriză va fi respinsă ca nefondată. Din această perspectivă, instanța de apel a examinat în mod corect cauza dedusă judecății, în limitele învestirii, reținând că pentru pretențiile formulate de reclamantă, conform prevederilor art. 3 alin. (1) și art. 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție s-a împlinit cu mult înainte de data introducerii acțiunii. Față de această situație, cum decizia instanței de apel este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., urmează să respingă recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC H.R. SRL București împotriva Deciziei civile nr. 269 din 26 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2014. Procesat de GGC - AZ