ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1706/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 19 ianuarie 2012, sub

nr. 1700/3/2012, reclamanta SC H.R. SRL București a chemat în judecată pe

pârâta SC S.I. SRL București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va

pronunța să constate executarea construcțiilor metalice realizate de SC S.I.

SRL până la data suspendării lucrărilor ce fac obiectul contractului de

subantrepriză încheiat între părți la 10 noiembrie 2006 și obligarea pârâtei la

predarea acestor construcții metalice realizate până în momentul suspendării

lucrărilor sau la restituirea sumei de 616.736,49 RON, plătită ca avans din

factura emisă de către SC S.I. SRL pentru lucrările efectuate de către aceasta,

cu cheltuieli de judecată.

Pârâta SC S.I. SRL

prin întâmpinare a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului

material la acțiune și respingerea acțiunii reclamantei ca prescrisă, iar pe

fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata

cheltuielilor de judecată.

Reclamanta și-a

precizat ulterior acțiunea, în sensul că a renunțat la primul capăt de cerere

vizând constatarea executării construcțiilor metalice până la data suspendării

lucrărilor de către pârâta SC S.I. SRL în cadrul contractului de subantrepriză

încheiat la 10 noiembrie 2006, între reclamantă, ca antreprenor general, și

pârâtă, ca subantreprenor, și că prin plata sumei de 616.736,43 RON făcută în

baza facturii din 13 decembrie 2006, emisă pentru suma de 1.141.101,29 RON,

reclamanta a achitat contravaloarea lucrărilor efectuate constatate prin

situația de lucrări nr. 1 din 21 decembrie 2006 în conformitate cu prevederile

contractuale de la art. 2.3.

Prin urmare, având în

vedere situația lucrărilor din 21 decembrie 2006, reclamanta a achitat suma de

170.792,92 euro, respectiv 616.736,49 RON la data de 10 ianuarie 2007 și a

considerat că pârâta SC S.I. SRL este obligată la restituirea acestei sume,

având în vedere faptul că nu i-au fost predate construcțiile executate, fie

chiar și în parte.

Tribunalul București,

secția a VI-a civilă, prin Sentința civilă nr. 20153 din 27 decembrie 2012, a

admis excepția prescripției și a respins cererea formulată de reclamanta SC

H.R. SRL București în contradictoriu cu pârâta SC S.I. SRL București,

constatând prescris dreptul la acțiune.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat

restituirea sumei de 616.736,49 RON, achitată prin OP din 10 ianuarie 2007 și

că potrivit art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în cauză, dreptul

la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a

fost exercitat în termenul stabilit în lege și că termenul de prescripție a

dreptului la acțiune este de 3 ani.

Având în vedere

temeiul de drept invocat de reclamantă, legat de executarea obligațiilor

contractuale, tribunalul a apreciat conform art. 7 din Decretul nr. 167/1958 că

data nașterii dreptului la acțiune al reclamantei este data plății, respectiv

data executării obligațiilor contractuale și cum în cauză nu s-a făcut dovada

vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției, s-a

reținut că dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data de 10 ianuarie

2007, astfel că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 19

ianuarie 2012, după împlinirea termenului de 3 ani prevăzut de Decretul nr.

167/1958.

Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 269 din 26 iunie 2013 a

respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC H.R. SRL București

împotriva Sentinței civile nr. 20153 din 27 decembrie 2012, pronunțată de

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu

intimata-pârâtă SC S.I. SRL București.

Pentru a pronunța

această decizie instanța de apel a reținut că prin contractul de subantrepriză

încheiat între părți la 10 noiembrie 2006, subantreprenorul SC S.I. SRL

București s-a obligat să execute pentru antreprenorul general SC H.R. SRL

lucrările prevăzute la art. 1 din contract, confecții metalice pentru centrul

comercial G.A. Berceni, pentru beneficiarul E.I. SRL.

Pentru a putea

realiza confecțiile metalice contractate SC S.I. SRL a achiziționat, pentru

început, tablă în valoare de 562.914,18 euro, sens în care aceasta a contractat

un credit în valoare de 600.000 euro, conform Actului adițional din 29 noiembrie

2006 la Contractul de credit din 20 iunie 2006 și că a emis factura din 13

decembrie 2006, în valoare de 1.141.101,29 RON (316.000 euro fără TVA),

reprezentând avans, și că din această sumă reclamanta a achitat doar suma de

616.736,43 RON (179.806,54 euro), conform art. 2.3 din contract.

Reprezentanții

părților implicate, subantreprenor, antreprenor și beneficiar, au semnat un

proces-verbal de constatare a stadiului lucrărilor realizate de către

subantreprenor la 24 ianuarie 2007, pentru obiectivul menționat, ca la 7

februarie 2007, reclamanta să-i solicite pârâtei să fie de acord cu suspendarea

contractului de subantrepriză, motivat de faptul că aceasta are un litigiu cu

beneficiarul lucrării, E.I. SRL.

În raport de obiectul

acțiunii, fie obligarea pârâtei la restituirea sumei de 616.736,49 RON, ca și

obligație izvorâtă din contractul de subantrepriză, fie obligarea la predarea

confecțiilor metalice executate, obligație care își are temeiul în contractul

părților, răspundere contractuală, s-a reținut că în aceste condiții în mod

just prima instanță a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1

și 3 din Decretul nr. 167/1958 și că dreptul material la acțiune al reclamantei

este prescris, prin raportare la data de 10 ianuarie 2007, dată la care s-a

născut dreptul la acțiune al reclamantei.

Împotriva Deciziei

civile nr. 269 din 26 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a civilă, a declarat recurs reclamanta SC H.R. SRL București,

întemeiat în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru

nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea

deciziei în sensul admiterii apelului său, respingerii excepției prescripției

și admiterii acțiunii sale astfel cum a fost precizată.

Recurenta-reclamantă,

după o prezentare a situației de fapt, prin criticile formulate a susținut că

în urma stabilirii reale a stadiului lucrărilor, părțile au fost de acord cu

reducerea sumei menționate în factura din 13 decembrie 2006 de la suma de

1.141.101,29 RON la suma de 616.736,49 RON, sumă ce a fost achitată cu O.P. din

10 ianuarie 2007.

A arătat că în urma

ivirii neînțelegerilor cu beneficiarul construcției, SC E.I. SRL, societatea sa

în calitate de antreprenor general i-a solicitat pârâtei SC S.I. SRL

suspendarea executării contractului încheiat cu aceasta până la soluționarea

diferendului menționat și că Tribunalul București, prin Sentința nr. 2362 din

11 februarie 2009, menținută prin Decizia comercială nr. 502 din 30 noiembrie

2009 de Curtea de Apel București, a dispus încetarea contractului principal

dintre SC H.R. SRL București și SC E.I. SRL.

Că plata din 10

ianuarie 2007 făcută de societatea sa nu poate constitui data nașterii

dreptului la acțiune cum în mod greșit a reținut instanța de apel, întrucât în

cazul de față este în discuție un drept subiectiv afectat de un termen

suspensiv, și anume data la care trebuiau să fie finalizate lucrările

contractate.

În opinia sa,

termenul de prescripție s-a împlinit din cauze neimputabile părților, știut

fiind că între contractul de antrepriză și contractul de subantrepriză există o

legătură de interdependență, ori în condițiile în care contractul de antrepriză

a încetat fără vina sa, subantreprenorul nu putea să mai continue executarea

contractului.

Recurenta a arătat

că, în atare situație, se constată că data nașterii dreptului material la

acțiune este data pronunțării Sentinței nr. 2362 din 11 februarie 2009 de

Tribunalul București prin care a fost consfințită tranzacția privind încetarea

contractului principal de antrepriză, și nu data de 10 ianuarie 2007, cum din

eroare s-a reținut.

Analizând recursul

declarat de reclamanta SC H.R. SRL București împotriva Deciziei civile nr. 269

din 26 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă,

din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând

cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta

este nefondat, pentru următoarele considerente:

În speță, se observă

că problema de drept care se ridică este soluționarea excepției prescripției,

astfel că Înalta Curte, în limitele sesizării, se va pronunța numai pe aspectul

criticat.

În cazul de față,

acțiunea în reparație a daunei reclamantei, fie de obligare a pârâtei la

restituirea sumei de 616.736,49 RON, fie de obligare la predarea confecțiilor

metalice executate, cade sub acțiunea prescripției extinctive, fiind deci

prescriptibilă, conform dreptului comun.

Prin urmare, în

privința valorificării pretențiilor reclamantei sunt aplicabile dispozițiile

art. 1, art. 3 și art. 7 din Decretul nr. 167/1958, în vigoare la data

introducerii acțiunii, avându-se în vedere că prezenta cauză vizează o acțiune

în atragerea răspunderii civile contractuale, obligația izvorând din contractul

de subantrepriză încheiat de părți.

Astfel, potrivit art.

1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect

patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul

stabilit de lege, iar potrivit art. 3 din același act normativ, termenul de

prescripție este de 3 ani.

Conform art. 7 din

decretul menționat, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei

pricinuite, începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau

dreptul de a cere executarea silită.

Având în vedere

temeiul de drept invocat de reclamantă, legat de executarea obligațiilor

contractuale, curtea de apel a apreciat că data nașterii dreptului la acțiune

al reclamantei este data plății, respectiv data executării obligațiilor

contractuale și cum în cauză nu s-a făcut dovada vreunei cauze de întrerupere

sau suspendare a cursului prescripției, se reține în aceste condiții că în mod

corect instanța de apel a apreciat incidența dispozițiilor art. 1 și 3 din

Decretul nr. 167/1958 și că dreptul material la acțiune al reclamantei este

prescris, prin raportare la data de 10 ianuarie 2007, dată la care s-a născut

dreptul la acțiune al reclamantei, iar cererea de chemare în judecată a fost

formulată la 19 ianuarie 2012, după împlinirea termenului de 3 ani prevăzut de

Decretul nr. 167/1958.

În atare situație,

critica recurentei-reclamante prin care a susținut că termenul de prescripție

începe să curgă de la data pronunțării de către Tribunalul București a

Sentinței nr. 2362 din 11 februarie 2009, prin care a fost consfințită

tranzacția privind încetarea contractului principal de antrepriză va fi

respinsă ca nefondată.

Din această

perspectivă, instanța de apel a examinat în mod corect cauza dedusă judecății,

în limitele învestirii, reținând că pentru pretențiile formulate de reclamantă,

conform prevederilor art. 3 alin. (1) și art. 7 din Decretul nr. 167/1958,

termenul de prescripție s-a împlinit cu mult înainte de data introducerii

acțiunii.

Față de această

situație, cum decizia instanței de apel este legală, Înalta Curte, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul reclamantei ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC H.R. SRL București împotriva Deciziei civile

nr. 269 din 26 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 15 mai 2014.

Procesat

de GGC - AZ